În urma celui de al doilea război mondial, din data de 27 octombrie 1946 intră în vigoare cea de-A Patra Republică Franceză fondată după principiile celei de a treia republici. Instabilitatea guvernamentală datorată regimului puternic parlamentar cu un număr mare de partide precum şi problemele din Imperiul Colonial sub forma războaielor din Indochina şi din Algeria au condus la o criză ce a necesitat schimbarea constituţiei. În ciuda aceste instabilităţi şi a schimbărilor frecvente de guverne, Franţa a manifestat o coerenţă puternică în ceea ce a însemnat construcţia europeană, fiind printre principalii susţinători ai Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului şi apoi a Tratatului de la Roma ce a pus bazele Pieţei Comune. De asemenea dezvoltarea industriei nucleare a permis Franţei să desfăşoare o politică independentă în anii 1960.
Constituţia celei de-a cincea republici franceze din 1958, redactată sub influenţa lui Charles de Gaulle pune bazele unui sistem parlamentar ce se va dovedi mai stabil decât precedentul. Ulterior constituţia este modificată şi puterile preşedintelui sunt sporite astfel încât republica este considerată ca fiind semi-prezidenţială. Revoltele din mai 1968 au avut importante consecinţe asupra situaţiei social-economice şi culturale din Franţa. Din anii 1950 reconcilierea şi apoi cooperarea cu Germania i-au permis Franţei să joace un rol important în cadrul construcţiei europene, aceasta, în ciuda respingerii Tratatului Constituţional European în mai 2005, fiind considerată o ţară partizană conceptului de o Uniune Europeană puternic integrată din punct de vedere politic.
Cultura
Cultura franceză este bogată, diversificată şi veche, şi reflectă culturile sale regionale şi influenţa numeroaselor valuri de imigraţie de-a lungul timpului. Parisul, capitala sa, este numit şi Oraşul Luminilor (franceză la Ville lumière), a fost de-a lungul timpului un important centru cultural găzduind artişti de toate originile, fiind actualmente oraşul care adună cel mai mare număr de situri cu un caracter cultural din lume (muzee, plate, clădiri şi altele). În plus, aceste situri sunt consacrate unei mari varietăţi de teme.
Locul de naştere al cartezianismului şi al Secolului Luminilor, cultura franceză a lăsat moştenire lumii limba diplomaţilor, o anumită concepţie universală asupra omului (uneori considerată franco-centristă), numeroase realizări tehnice şi medicale şi o artă de a trăii ancestrală. Locul de naştere al cinematografiei şi un susţinător fervent al excepţiei culturale, Franţa a dezvoltat o industrie cinematografică de calitate, una dintre puţinele industrii cinematografice europene ce pot rezista maşinii hollywoodiene.
Cultura franceză este unul dintre principalele liante ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei care reuneşte diversele ţări care au afinităţi culturale şi care au fost puternic influenţate, de-a lungul timpului, de cultura franceză.
Cultura franceză este reprezentată de: sculptură, pictură, arhitectură, muzică, literatură, cinema, bucătărie .
Istoria Italiei este probabil cea mai importantă în privinţa dezvoltării culturale şi a dezvoltării sociale din mediterană. Ţara a fost o gazdă pentru importante activităţi în timpurile preistorice, şi de aceea săpături arheologice pot fi găsite în multe regiuni: Lazio şi Toscana, Umbria şi Basilicata. După Magna Graecia, Civilizaţia etruscă şi Imperiul Roman care a venit să domine acestă parte a lumii, au urmat Evul Mediu Umanismul şi Renaşterea, care au ajutat mai apoi la formarea filozofiei şi artei europene. Oraşul Roma conţine unele dintre cele mai importante exemple de Baroc.
Italia în era modernă a devenit un stat-naţiune efectiv - pe 17 martie, 1861 - când statele peninsulei şi Cele două Sicilii au fost unite de către regele Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia. Arhitectul unificaţiei italiene, oricum, a fost Contele Camillo Benso di Cavour, primul ministru al lui Victor Emmanuel. Roma însăşi a râmas un deceniu sub Papalitate, devenind parte a Regatului Italiei doar pe 20 septembrie, 1870, data finală a unificării italiene. Vaticanul este acum o enclavă independentă înconjurată de Italia, ca şi San Marino.
Italia participă alături de Antantă în primul război mondial.
Dictatura fascistă a lui Benito Mussolini care a început în 1922 a condus la o alianţă dezastroasă cu Germania şi cu Japonia numită Axa Berlin-Roma-Tokio (Puterile Axei) şi la înfrângerea ultimativă a Italiei în cel de-al doilea război mondial. Pe 2 iunie, 1946 un referendum asupra monarhiei a rezultat în stabilirea Republicii Italiene, care a dus la adoptarea unei noi constituţii pe 1 ianuarie, 1948. Membrii familiei regale au fost trimişi în exil datorită asocierii lor cu regimul fascist.
Italia a fost membră fondatoare a NATO şi a Uniunii Europene, şi s-a alăturat grupului de creştere a unificării politice şi monetare din Europa de Vest, incluzând introducerea Euro în 1999.
Cultura
Mişcările artistice ale Renaşterii şi barocului a apărut în Italia între secolele al 14-lea şi al 15-lea, respectiv la sfârşitul secolului al 16-lea, determinând o adevărată revoluţie artistică în Italia, mai întâi, în Europa ulterior şi apoi în întreaga lume.
