Universitatea “ babeş-bolyai” cluj napoca

Expertiza grafica. Expertiza semnaturilor şi a scrisului

Semnatura poate fi executata literal completa sau partiala literal indescifrabila

Semnatura este cea mai specifica structura de scriere a unei persoane, oglindind personalitatea şi gradul de evolutie al autorului din punct de vedere al scrierii. Cu toata specificitatea sa, semnatura are şi o reltiva stabilitate in timp , prin evolutie ca şi involutie, dar şi temporar in limitele de variabilitate normala

Atat semnatura cât şi scrisul se deprind în timp, dobandind personalitate şi identificabilitate. Exista şi cazuri când persoane care nu stiu sa scrie au invatat sa execute o anumita semnatura. Expertiza grafica  are menirea de a stabili autorul unui scris sau al unei semnaturi, respectiv dacă ele au fost executate de titular sau de o alta persoana, ca şi dacă cineva a contrafăcut o semnatura sau a executat un model fictiv. Rolul expertului este acela de a întreprinde un demers profesioanl bazat pe rigoare şi obiectivitate⁴⁶. Deosebit de importanta pentru succesul expertizei este alegerea materialului de comparaţie .

Se vor alege materiale cu garantii de autenticitate(state de plata, contracte de munca, carti de munca, , semnaturi din buletin, acte autentificate de notar, etc. )ca şi alte acte de comparaţie de natura sa asigure acuratete concluziei.

Este importanta şi data de la care provin materialele de comparaţie . Acestea trebuie cautate în perioadele apropiate şi anterioare datei actului în litigiu. In practica sunt cazuri când organele judiciare accepta ca materiale de comparaţie acte datate ulterior datei actului contestat, existand posibilitatea ca autorul semnaturii sa îşi fi schimbat "pro causa" modelul de semnatura.

Nu este recomandabila nici realizarea unor probe de scris de la banuiti prin indicarea acestora de a imita semnatura suspecta, intrucat un subiect cu buna coordonare ar putea sa se apopie de model în mod absolut accidental.

Experttiza grafica de calitate poate fi chiar în măsura de a recurge la experienţă organizată, adică la o cercetare sistematică, selectivă, coordonată, condusă de ipoteze clare de lucru, bogată în corelaţii şi verificări⁴⁷.

Metodele de examinare grafică conturate în literatura de specialitate au fost în principal:

1. 
   Metoda caligrafică .
   

Numită şi gramatomorfică ori caligrafic descriptivă⁴⁸- ea examinează grafismele ca structuri formale, plecând în examinare de la criterii de natură morfologică. Potrivit acestei metode, două scrisuri au acelaşi autor dacă sunt asemănăntoare morfologic, sau au autori diferiţi în caz contrar.⁴⁹ Aplicarea acestei metode are un caracter superficial, descriptiv, bazat pe înţelegerea simplistă a simetriei şi a stabilităţii scrisului, conducând la un paradox. Expertul ajunge să aprecieze denaturat elementele de rigoare şi obiectivitate, căutând în paralel intersecţii analogice de natură aparentă şi recurgând la elemente de natură empirică în afara recursului la logica expertizei. Un exemplu faimos al erorilor ce pot fi generate prin aplicarea metodei caligrafice este cel al procesului Dreyfus unde însuşi Bertillon a realizat o expertiză grafică. Acuzaţia de spionaj a fost susţinuttă pe ideea că deosebirile grafice desprinse din actele examinate s-ar fi datorat chiar autodeghizărilor la carear fi recurs căpitanul Dreyfus pentru a crea impresia că scrisuln său a fost imitat. Mai târziu s-a stabilit că scrisul aparţinea baronului Esterhazi.

2.Metoda grafometrică.

Acestă metodă de examinare grafică nu priveşte forma grafică în sine, ci are în vedere raporturile dimensionale care se stabilesc între forme şi mişcare, considerate constante în baza experinţei empirice. Se conferă astfel valoare identificatoare elementelor generate de raporturi interliterale, plasărilor spaţiale, treaseelor curbilinii, orientărilor axiale, unghiulare, etc. Acestea sunt apoi reprezentate în diagrame ce sunt supuse aprecierii şi comparării.

Principala critică ce se poate aduce acedstei metode este faptul că se reduce diversitatea cvasi-inifinită a caracteristicilor grafice la o cotaţie arbitrară, la elemente rigide, ce eludează tocmai aspectul atât de complex şi important al variabilităţii grafice⁵⁰.

3.Metoda grafonomică

Este numită de unii autori şi semnalectico-descriptivă⁵¹ acesta apare ca cea mai modernă . Ea este derivată din cercetările lui Bertillon, ale lui Crepiux Jamion şi a fost apoi dezvoltată de şcoala italiană de grafologie Ottolenghi, Falco ,Sorentino. Conforma acestei metode se au în vedere gesturile grafice ca expresii ale autorului şi ansamblul elementelor constatnte şi variabile, împletirea complexă a generalului şi particularului în scris, semnături, cifre. Vor fi individualizate elementele de ordin general, variabilele şi constantele înţelese în contextul genral. Interpretarea priveşte sub aspectul naturaleţei lor elementele normale – repasări, model particular, ca şi cele patologice- disgrafii, tremur patologic, miscari spastice, alternanţe, idiotisme grafice. Se ajunge astfel la individualizarea tipului grafic, iar prin compararea cu materialul necontestat la stabilirea corelaţiilor complexe şi la identificarea autorului. Un factor important apslicat acestei metode este luarea în considerare a tuturor elementelor individuale în antecedete autorului în măsura în care au influenţat grafiskmele – vârsta la momentul scrierii, accidente, boli , infirmităţi, etc.

Procedee de falsificare a semnăturilor

1. Copierea poate fi directa, prin executare pe actul în litigiu a semnaturii model prin transparenta sau utilizand metoda proiectiei.

Copierea indirecta prin folosirea hartiei copiative(indigo sau plombagina)prin care se transmit traseele originale , apoi se repaseaza.

Uneori, transpunerea se face prin presiune. Astfel, actul pe care se va realiza semnatura este asezat pe un suport mai moale(carton, mai multe coli de hartie, lemn de brad)iar semnatura ce se copiaza(modelul) se urmareste cu un pix sau un creion tare. Traseele de presiune vor fi apoi acoperite cu creion, pix, stilou. Urmele de presiune raman însă vizibile, pe verso, traseele cu instrumentul de scris sunt ezitante. Copierea unei semnaturi are ca rezultat perfecta corespondenta dimensionala intre semnatura copiata şi cea rezultat. La examinarea microscopica se pot observa traseele initiale realizate cu creionul şi apoi repasate.

In practica uneori, falsificatorul depune ca material de comparaţie tocmai actul de pe care a fost copiata semnatura în litigiu, pentru a convinge de"autenticitate". Aceasta perfecta corespondenta dimensionala este dovada indubitabila a falsului, de oarece nici o persoana nu poate semna absolut identic dimensional.

2. Imitatia servila

Este o modalitate prin care falsificatorul incearca sa redea, după un model pe care il observa, o semnatura autentica. Rezultatul va fi în general lipsit de spontaneitate, cu trasee lente, cu reluari, opriri şi chiar corecturi. Sunt foarte rare cazurile când autorul unei semnaturi realizate prin imitatie servila poate fi depistat. Aceasta de oarece, in acest caz scrisul falsificatorului se depersonalizeaza, urmarindu se reproducerea scrislui imitat. Numai uneori, spe final, pierzandu si rabdarea, falsificatorul scapa unele elemente personale în semntura imitata(de exemplu un final eterat urmat de un punct ca şi în semnatura proprie).

c)Imitatia liberase realizeaza prin "invatarea "semnaturii ce trebuie imitata. Prin exercitii prealabile se elimina lipsa dinamismuluii şi a coordonarii. Are loc însă o reproducere cu mai putina acuratete a detaliilor, şi pot aparea unele deosebiri. identificarea ramane însă dificila , chiar dacă exista sanse mai mari decat la imitatia servila, aparand unele elemente personale(ex.  inclinatie, linia de bza, atacul unor litere).

d)Semnaturile executate din fantezie

în acest caz nu se urmeaza un model autentic ci"se inventeaza" o semntura. Pentru aceste cazuri grafismul folosit va fi apropiat de cel al executantului, regasindu se caracteristici suficiente penru identificare.