Universitatea „babeş-bolyai” cluj-napoca

Conţinutul juridic are ca fundament conţinutul economic, iar conţinutul economic este suportul material concret al conţinutului juridic ca provenienţă sau sursă de formare a diverselor elemente patrimoniale concrete, aflate în stânga egalităţii.

● Patrimoniul economic este format, deci, din bunuri economice, ca obiecte de drepturi şi obligaţii, evaluabile în bani. Ele formează substanţa materială a patrimoniului, concretizată în bunuri materiale sau corporale (clădiri, maşini, materiale, mărfuri, etc.) şi ca bunuri nemateriale sau necorporale (creanţe, valori în curs de decontare, brevete de investiţii, etc. ).

● Patrimoniul juridic este format din drepturile şi obligaţiile cu valoare economică care reprezintă cauza, provenienţa juridică a elementelor patrimoniale concrete şi formează substanţa juridică a patrimoniului.

Reluând forma de prezentare a patrimoniului în contabilitate, prin prisma elementelor sale componente, putem formula egalitatea celor două părţi prin ecuaţia:

Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii

În contabilitate, bunurile economice sunt cunoscute ca active patrimoniale, iar drepturile şi obligaţiile, ca pasive patrimoniale, de unde apare o altă ecuaţie a patrimoniului:

Active patrimoniale = Pasive patrimoniale

b) Rezultatele financiare – obiect al reflectării contabile

Patrimoniul aflat în administrarea agenţilor economici suferă mişcări şi transformări complexe în timpul derulării obiectului lor de activitate.

Asemenea modificări ale elementelor patrimoniale are drept ţintă obţinerea unor rezultate financiare.

Rezultatul poate fi o mărime valorică pozitivă, denumită profit sau beneficiu, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, în situaţia inversă.

Deci, alături de patrimoniu considerat obiect al contabilităţii, şi efectul mişcării, respectiv al transformării lui prin operaţii care generează fie cheltuieli, fie venituri, intră în obiectul aceleiaşi contabilităţi.

Cheltuielile agenţilor economici reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru: consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de care beneficiază unitatea patrimonială, cheltuieli cu personalul, executarea unor obligaţii legale sau contractuale. De asemenea, în cadrul cheltuielilor se mai cuprind amortizările şi provizioanele constituite, valoarea contabilă a activelor cedate, distruse sau dispărute ori alte consumuri legate de evenimente extraordinare.

Veniturile agenţilor economici sunt sumele sau valorile încasate sau de încasat din: livrările de bunuri, executarea de lucrări, prestările de servicii şi din avantajele pe care unitatea patrimonială a consimţit să le primească; executarea unei obligaţii legale sau contractuale din partea terţilor, din producţia stocată, producţia imobilizată, diminuarea sau anularea provizioanelor, vânzarea activelor cedate şi din alte operaţii extraordinare.

Atât cheltuielile cât şi veniturile înregistrate în contabilitate se închid prin rezultatul exerciţiului. Ca atare, rezultatul exerciţiului, respectiv profitul sau pierderea, se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile exerciţiului, indiferent de data încasării sau plăţii lor.

Rezultatul exerciţiului poate face obiectul mai multor ecuaţii de echilibru şi anume:

• 
  pentru determinarea lui pe baza conturilor de rezultate:
  

Rezultat = Venituri – Cheltuieli

sau

Venituri = Cheltuieli ± Rezultat

• 
  pentru determinarea lui pe baza bilanţului contabil patrimonial (făcând abstracţie de retragerile/aporturile de capital ale asociaţilor):
  

Rezultat = Capitaluri proprii la - Capitaluri proprii la

finele exerciţiului finele exerciţiului

„N” „N-1”

c) Elementele extrapatrimoniale – obiect al reflectării contabile speciale

Întreprinderile se pot afla în situaţia în care unele drepturi şi obligaţii, precum şi unele bunuri să nu poată fi integrate în activul şi pasivul unităţii patrimoniale, fiind considerate extrapatrimoniale. În această categorie se cuprind:

• 
  angajamente (giruri, cauţiuni, garanţii) acordate sau primite în relaţiile cu terţii;
  

• 
  mijloace fixe luate cu chirie;
  

• 
  valori materiale primite spre prelucrare sau reparare, în păstrare sau custodie;
  

• 
  debitori scoşi din activ, urmăriţi în continuare;
  

• 
  redevenţe, locaţii de gestiune, chirii şi alte datorii asimilate;
  

• 
  stocuri de natura obiectelor de inventar;
  

• 
  efecte scontate neajunse la scadenţă;
  

• 
  alte valori extrapatrimoniale.
  

Contabilitatea acestor elemente extrapatrimoniale se realizează cu ajutorul conturilor în afara bilanţului, denumite şi conturi de ordine şi evidenţă.

UNITATEA 2. Sistemul contabil românesc

OBIECTIVE	a) Organizarea contabilităţii româneşti; b) Modalităţi de ţinere a contabilităţii în România; c) Formele de înregistrare contabilă.
NOŢIUNI CHEIE	contabilitate financiară, contabilitate de gestiune, informaţii publice, informaţii confidenţiale, armonizare, Situaţii financiare

CONŢINUTUL UNITĂŢII

Sistemul contabil românesc s-a aplicat de la 01.01.1994, fiind inspirat din practica ţărilor Comunităţii Economice Europene, şi în principal din Franţa, adaptându-se la cerinţele şi experienţa practicii româneşti.

Astfel, contabilitatea agenţilor economici din România este organizată în dublu circuit. Informaţiile cu privire mişcarea şi transformarea patrimoniului, cele cu privire la rezultatele financiare şi cele privind elementele extrapatrimoniale sunt produsul contabilităţii financiare, iar informaţiile manageriale, utilizate de factorii de conducere ai agenţilor economici sunt produsul contabilităţii de gestiune.
Contabilitatea financiară – oferă informaţii publice având ca obiect înregistrarea operaţiunilor economice ce afectează patrimoniul (poziţia financiară) a întreprinderii şi care este destinată, în principal, determinării rezultatului financiar, motive pentru care nu sunt diferenţieri de substanţă în organizarea şi conducerea acesteia de la o unitate la alta, şi prin urmare, are caracter unitar şi obligatoriu.

Contabilitatea financiară prezintă următoarele caracteristici:

1. 
   se realizează după o schemă normalizată impusă de autorităţile fiscale şi de cerinţele de control ale statului;
   
2. 
   Se organizează pentru prezentarea, în principal, a patrimoniului (poziţiei financiare) organismelor şi persoanelor externe întreprinderii;
   
3. 
   Prezintă patrimoniul (poziţia financiară) a întreprinderii într-o versiune globală, fără a oferi informaţii de detaliu;
   
4. 
   Rezultatul financiar prezentat prin situaţiile financiare are în vedere, în mod curent, un ciclu de un an, numit şi exerciţiu financiar
   

Contabilitatea financiară este marcată de anumite limite, cum ar fi:

1. 
   Permite comparaţii în timp şi în spaţiu numai pentru rezultatul financiar determinat în mod global;
   
2. 
   Rezultatul global stabilit prin contabilitatea financiară nu permite cunoaşterea contribuţiei fiecărei activităţi, sector, produs, lucrare sau serviciu la rezultatul financiar al întreprinderii.
   

În România, în cadrul activităţii de armonizare a sistemului contabil naţional cu normele contabile internaţionale se practică două sisteme de contabilitate financiară şi anume sistemul dezvoltat şi sistemul simplificat.

Sistemul contabil dezvoltat se aplică de întreprinderile mari, în general cotate la bursă, de regii autonome, companii şi societăţi naţionale şi alte unităţi care îndeplinesc două criterii din cele trei prezentate mai jos:

____________________________________________________________________________________

Sfârşitul Cifra de afaceri Total active pentru Număr mediu

exerciţiului a anului anterior anul anterior de salariaţi

financiar (euro) (euro) ai anului

anterior

_____________________________________________________________________________________________________

31 decembrie 2001 peste 9 milioane peste 4,5 milioane 250

31 decembrie 2002 peste 8 milioane peste 4,0 milioane 200

31 decembrie 2003 peste 7,3 milioane peste 3,65 milioane 150

31 decembrie 2004 peste 7,3 milioane peste 3,65 milioane 50

_____________________________________________________________________________________________________

De menţionat că armonizarea contabilităţii româneşti pentru aceste categorii de unităţi se face cu Directiva a IV a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

Sistemul contabil simplificat se aplică de întreprinderile mici şi mijlocii care îndeplinesc cel puţin două dintre criteriile următoare:

• 
  cifra de afaceri - până la 7,3 milioane euro
  
• 
  total active – până la 3,65 milioane euro
  
• 
  număr mediu de salariaţi – până la 50.
  

Armonizarea contabilităţii pentru aceste unităţi se face doar cu directivele europene de profil.

Întreprinderile mici şi mijlocii întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind: Bilanţul, Contul de profit şi pierdere, şi Politici contabile şi note explicative. Opţional, se poate întocmi Situaţia fluxurilor de trezorerie. Toate acestea poartă denumirea de Raport anual, iar cu ocazia depunerii lui la organele în drept (Administraţia Financiară, Oficiul Registrului Comerţului), va fi însoţit de Raportul administratorilor şi de Raportul de auditorului financiar sau al cenzorilor, dacă este cazul.

O categorie aparte de întreprinderi, funcţionale în economia românească, în legătură cu care se ridică problema organizării şi conducerii contabilităţii, o reprezintă microîntreprinderile. O microîntreprindere, potrivit Codului fiscal, este persoana juridică română care îndeplineşte (la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent) cumulativ următoarele condiţii :

- obiectul propriu de activitate include producţia de bunuri materiale, prestarea de servicii şi/sau comerţul ;

- are de la 1 la 9 salariaţi inclusiv ;

- a realizat venituri ce nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000 Euro ;

- capitalul social este deţinut de alte persoane, altele decât statul, autorităţile locale şi instituţiile publice.

Situaţiile financiare anuale pentru microîntreprinderi se compun din bilanţ, contul de profit şi pierdere şi Date informative şi sunt însoţite de raportul administratorilor.

Contabilitatea de gestiune mai poate fi definită şi contabilitate managerială sau contabilitate internă. Conducerea ei este obligatorie şi pentru unităţile mici şi mijlocii care desfăşoară activităţi de producţie sau prestări de servicii. Caracteristicile contabilităţii de gestiune pot fi formulate astfel:

1. are ca obiect gestiunea internă a patrimoniului şi oferă un evantai de soluţii pentru gestionarea concretă a unităţii;

2. este o contabilitate suplă, adică adaptabilă la toate unităţile, oricare ar fi mărimea, activitatea şi structura lor;

3. este condusă cu o periodicitate variabilă, adesea legată de ciclul de exploatare;

4. acoperă insuficienţele contabilităţii financiare în materie de gestiune internă a unităţii.

*

* * *

Referitor la modalităţile de ţinere a contabilităţii, în prezent, în România, putem preciza că acesta se poate organiza şi conduce prin:

1. 
   Compartimente distincte, constituite sub forma serviciului, biroului, compartimentului de contabilitate sau financiar contabil din cadrul unei societăţi comerciale, conduse de persoane cu studii economice superioare. Conducătorul compartimentului financiar-contabil răspunde, împreună cu persoanele din subordine, de ţinerea contabilităţii potrivit legii.
   
2. 
   Persoane juridice autorizate de către Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), constituite conform Legii societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată. Răspunderea pentru ţinerea corectă şi la zi a contabilităţii revine persoanei juridice autorizate.
   
3. 
   Persoane fizice, care pot fi:
   

1. 
   Persoane fizice autorizate – care au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat, dobândită în urma examenului şi care lucrează ca şi liberi profesionişti;
   
2. 
   Persoane fizice calificate, cu pregătire medie sau superioară economică, care nu au dobândit calitatea de contabil autorizat sau de expert contabil, care pot lucra în compartimente financiar contabile, şi care ţin contabilitate şi întocmesc bilanţ dar numai în unităţile în care sunt angajaţi.
   
3. 
   Persoanele fizice care nu au calificarea necesară în domeniul contabilităţii pot conduce contabilitatea doar dacă cifra de afaceri anuală a întreprinderilor respective este sub 50.000 Euro.
   

Din cele arătate se desprind câteva concluzii de care trebuie să ţină seama conducătorii unităţilor, şi anume:

• 
  răspunderea pentru organizarea contabilităţii, potrivit legii, revine administratorului sau altei persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului;
  
• 
  răspunderea pentru ţinerea contabilităţii revine acestora numai când unitatea nu are compartiment financiar-contabil şi nu foloseşte persoane fizice şi juridice autorizate.
  

*

* * *

Forma de înregistrare contabilă poate fi definită ca ansamblul mijloacelor de lucru existente şi a modalităţilor de utilizare a acestora folosite în contabilitatea curentă a întreprinderilor.

Ea asigură înregistrarea documentelor justificative în ordine cronologică (în ordinea documentelor sau a numărului de ordine al acestora) şi sistematică (după natura şi felul lor) privitoare la toate operaţiunile economice ale unităţilor.

O formă de înregistrare contabilă presupune îmbinarea următoarelor elemente:

▪ formularistica de lucru utilizată;

▪ modul de completare a formularisticii de lucru;

▪ tehnica de calcul utilizată.

În decursul timpului, formele de înregistrare contabilă au evoluat, s-au perfecţionat continuu.

Formele de înregistrare contabilă cu cea mai mare răspândire la întreprinderile din România sunt:

▪ forma de înregistrare contabilă „maestru-şah”;

▪ forma de înregistrare contabilă „pe jurnale”;

▪ forme de înregistrare contabilă adaptate la echipamentele moderne de prelucrare a datelor.

Pentru îndeplinirea obiectivelor ce-i revin, contabilitatea trebuie să se folosească, printre altele, şi de planul de conturi.

Planul de conturi românesc se bazează pe clasificarea zecimală a conturilor şi se prezintă sub forma unei liste de conturi sintetice.

În planul de conturi regăsim trei elemente:

a ) Clasele de conturi. Sunt simbolizate cu o cifră de la 1 la 9 în sistemul contabil dezvoltat (anexa 1) şi de la 1 la 8 în sistemul contabil simplificat (anexa 2).

● Clasele 1-8 aparţin contabilităţii financiare, fiind grupate în:

▪ Conturi bilanţiere (clasele 1-5);

▪ Conturi de rezultate (clasele 6-7);

▪ Conturi speciale (clasa 8).

● Clasa 9 aparţine contabilităţii de gestiune.

b ) Grupele de conturi. Sunt formate din două cifre, din care prima cifră aparţine clasei în care se încadrează grupa. Ele nu sunt operaţionale în sensul că nu se folosesc la contarea operaţiilor care fac obiectul înregistrărilor în contabilitate.

c ) Conturile sintetice. Sunt operaţionale, adică se folosesc în contabilitatea curentă pentru contarea şi înregistrarea operaţiilor economice. Se prezintă în două forme şi anume:

▪ conturi sintetice de gradul I, care sunt simbolizate cu trei cifre. Unele dintre acestea nu se detaliază pe alte conturi sintetice de grad inferior, situaţie în care sunt operaţionale. Altele se detaliază pe conturi de grad inferior, situaţie în care conturile sintetice de gradul I rămân neoperaţionale;

▪ conturi sintetice de gradul II sunt cele simbolizate cu patru cifre şi provin din detalierea conturilor cu trei cifre.

▫ Cifra 9 în poziţia a 3-a a conturilor cu trei cifre ce fac parte din aceeaşi grupă schimbă funcţia contabilă a contului respectiv faţă de celelalte conturi. De exemplu, din grupa 26 „Imobilizări financiare” fac parte următoarele conturi: 261, 262, 267 şi 269. Primele patru conturi au funcţia contabilă de activ, iar ultimul, care are cifra 9 în poziţia a 3-a, are funcţia contabilă de pasiv.

▫ Cifra 9 în poziţia a 2-a pentru conturile din clasele 2-5 se referă la provizioanele aferente activelor care fac obiectul acestor clase. Aşa este cazul conturilor din grupele 29, 39, 49, 59, toate fiind conturi de provizioane.

▫ Între conturile de cheltuieli şi venituri există o anumită relaţie în ce priveşte simbolizarea lor. A doua cifră din simbolul lor este identică, atât pentru cheltuieli cât şi pentru venituri. Astfel: - Grupele 60-65 reprezintă grupele de conturi de cheltuieli din activitatea de exploatare, iar grupele 70-75 reprezintă grupele de conturi de venituri din activitatea de exploatare.

• 
  - Grupa 66, reprezintă conturi de cheltuieli financiare, în timp ce grupa 76 reprezintă conturi de venituri financiare.
  
• 
  - Grupa 67 indică conturile cheltuielilor extraordinare, iar grupa 77 reprezintă conturile de venituri extraordinare (câte un cont pentru fiecare grupă).
  
• 
  - Grupa 68 cuprinde conturile de cheltuieli cu amortizările şi provizioanele, iar grupa 78 cuprinde conturile veniturilor din provizioane.
  

Dezvoltarea în analitic a conturilor sintetice se face de către fiecare unitate patrimonială în funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii.

REZUMAT
Contabilitatea, ca disciplină ştiinţifică, asigură înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie atât pentru necesităţi interne cât şi în relaţiile cu exteriorul. Informaţiile cu caracter public sunt furnizate de contabilitatea financiară iar cele confidenţiale sunt asigurate de contabilitatea de gestiune. Printre utilizatorii informaţiilor furnizate de contabilitatea financiară se află şi conducerea unităţii dar aceste informaţii nu sunt suficiente pentru o bună gestiune a activităţii şi, astfel, a apărut necesitatea contabilităţii de gestiune, care asigură conducerii informaţii cu caracter confidenţial. Astfel, prin caracteristicile contabilităţii financiare, aceasta are anumite limite care sunt înlăturare, cel puţin în ceea ce priveşte conducerea unităţii, prin apelarea la informaţiile furnizate de contabilitatea de gestiune.

Furnizarea informaţiilor publice constituie expresia transparenţei activităţii economice, în special pentru utilizatorii externi. Informaţiile publice sunt sintetizate în situaţiile financiare, respectiv: bilanţ; contul de profit şi pierdere; situaţia modificării capitalurilor proprii; situaţia fluxurilor de numerar şi politici contabile şi note explicative. Aceste situaţii financiare se întocmesc în totalitatea lor dacă unităţile economice aplică O.M.F.P. nr. 94/2001.

Acţiunea de normare, standardizare şi organizare a contabilităţii este coordonată pe plan mondial de către Comitetul de Norme Contabile Internaţionale (IASC), care elaborează şi difuzează norme contabile internaţionale pentru ţările membre.

Pe plan european, acţiunea de armonizare a contabilităţii s-a materializat în elaborarea şi difuzarea în ţările membre a Comunităţii Economice Europene a Planului Contabil General, a Directivei a IV – a, prin care se stabilesc documente de sinteză contabilă aproximativ similare şi reguli de evaluare a patrimoniului, a Directivei a VII – a care prevede reguli de întocmire a bilanţului şi a folosirii conturilor consolidate de către unităţile economice care au în structură filiale, a Directivei a VIII – a, prin care se stabilesc principii de unificare a conturilor.

Nevoia de armonizare a contabilităţii româneşti preocupă deopotrivă profesioniştii contabili din România, precum şi majoritatea organismelor profesionale din sfera contabilităţii. Printre argumentele care justifică necesitatea armonizării contabilităţii amintim: globalizarea economiilor naţionale şi integrarea pieţelor financiare, accesul pe pieţele internaţionale de capital, existenţa firmelor multinaţionale de contabilitate, autorităţile fiscale, etc.

În perioada actuală, ne aflăm în plin proces de armonizare a contabilităţii româneşti cu normele internaţionale. Din acest punct de vedere, întreprinderile din România se împart în următoarele categorii:

1. 
   Întreprinderi mari – care aplică norme contabile armonizate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate şi cu Directivele contabile europene (OMFP nr. 94/2001);
   
2. 
   Întreprinderi mici şi mijlocii – care aplică reglementări contabile simplificate, armonizate cu Directivele europene (OMFP nr. 306/2002).
   

Pentru a intra sub incidenţa OMFP nr. 94/2001, societăţile trebuie să îndeplinească două din următoarele trei criterii: cifra de afaceri, total active şi număr de salariaţi. Valoarea acestor criterii are o evoluţie descrescătoare de la un an la altul. Celelalte societăţi vor rămâne în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii.

O categorie aparte de societăţi o reprezintă microîntreprinderile dar care, din punct de vedere contabil sunt asimilate întreprinderilor mici şi mijlocii. Deosebirea dintre acestea apare doar din punct de vedere fiscal.

TEME DE CONTROL,

APLICAŢII
1. Care sunt argumentele care favorizează armonizarea contabilităţii pe plan european şi mondial?
2. Care sunt obstacolele în calea procesului de armonizare contabilă?
3. Cum este organizată contabilitatea în România?
4. Prezentaţi caracteristicile şi limitele contabilităţii financiare.
5. Care sunt modalităţile de ţinere a contabilităţii în România?
6. Prezentaţi etapele procesului de dezvoltare a sistemului contabil din România?
7. Care este părerea dvs. în legătură cu procesul de armonizare contabilă în general şi cu modul de abordare a armonizării contabilităţii în România?
8. Care sunt formele de înregistrare contabilă? Care este cea mai avantajoasă?
9. Care este deosebirea între armonizare şi convergenţă contabilă?

BIBLIOGRAFIE:

1.	Duţescu A.	Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate, Editura CECCAR, Bucureşti, 2001
2.	Epuran M., Cotleţ D., Ineovan F., Pereş I.	Contabilitate financiară, Editura de Vest, Timişoara, 1998
3.	Feleagă N., Ionaşcu I.	Tratat de contabilitate financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1998
4.	Matiş Dumitru	Contabilitatea operaţiunilor speciale, Editura Intelcredo, Deva, 2003
5.	Pântea I. P., Bodea Gh.	Contabilitatea românească armonizată cu Directivele Contabile Europene, Editura Intelcredo, Deva, 2003
6.	Pântea I. P., coordonator	Contabilitate practică – studii de caz şi teste grilă, Editura Intelcredo, Deva, 2003
6.	Pântea I. P., Pop A, coordonatori	Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004
7.	Pop A.	Contabilitatea financiară românească armonizată cu Directivele Contabile Europene şi Standardele Internaţionale de Contabilitate, Editura Intelcredo, Deva, 2002
8.	Ristea M.	Contabilitatea financiară, Editura Universitară, Bucureşti, 2004
9.	***	Reglementări contabile pentru agenţii economici, Ministerul Finanţelor Publice, Editura Economică, Bucureşti, 2002

MODULUL 2
CONTABILITATEA CAPITALURILOR

CONCEPTE DE BAZĂ	Capital social, capital propriu, capital străin, capital permanent, subvenţii, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, acţiuni, obligaţiuni, prime legate de capital, rezerve, rezerve din reevaluare, rezultatul exerciţiului, rezultatul reportat.
OBIECTIVE	a) Definirea şi explicarea conceptelor menţionate mai sus; b) Înregistrarea tranzacţiilor care implică modificări ale capitalurilor unităţii şi explicarea implicaţiilor pe care le generează asemenea tranzacţii; c) prezentarea diferitelor modalităţi de finanţare a unei societăţi.
RECOMANDĂRI PRIVIND STUDIUL	Pentru o bună înţelegere a textului propus în acest modul se recomandă analizarea sa în ordinea prezentată, concomitent cu rezolvarea unor studii de caz absolut necesare datorită pragmatismului accentuat al contabilităţii.
REZULTATE AŞTEPTATE	a) Înţelegerea rolului capitalurilor în cadrul unităţii, a implicaţiilor pe care o anumită structură a acestora le poate avea asupra echilibrului financiar; b) Contabilizarea corectă a tranzacţiilor de constituire, majorare sau diminuare a capitalurilor unităţii, în condiţii diferite; c) înţelegerea din punct de vedere contabil a noţiunilor de rezultat al exerciţiului şi rezultat reportat;