Universitatea bucureşti facultatea de teologie ortodoxă catedra de teologie istorică

c. Sinodul de la Roma

În 382, Damasius întrunise, într-o atmosferă tensionată, un sinod la care participau reprezentanţii opoziţiei răsăritene, pentru a judeca în Apus treburile Răsăritului. Sinodul, pe care el îl prezida, fusese convocat de împăratul Apusului, Graţian, întrucât era un sinod convocat ca ecumenic. Episcopatul apusean ignora deciziile de la Constantinopol, şi ca urmare, voit sau nu, Ambrozie şi Filastrus nu au pomenit nimic despre sentinţele răsăritene.

A fost trimisă o invitaţie răsăritenilor întruniţi din nou la Constantinopol. Am văzut că răsăritenii au răspuns prin trei delegaţi, insistând asupra autonomiei Răsăritului. N-au fost prezenţi decât partizanii răsăriteni ai Romei, adică opoziţia răsăriteană: Paulin al Antiohiei, care a fost găzduit de o matroană romană, Epifanie al Salaminei, însoţit de Ieronim, şi, se pare, un reprezentant al lui Teofil al Alexandriei. Din Iliric, s-au prezentat Asholius al Tesalonicului şi Anemius din Sirmium, caput Illirici, un ierarh destul de apropiat de Ambrozie, care s-au alăturat italienilor Valerian al Aquileei şi Ambrozie al Milanului. Era deci un sinod roman lărgit ca sinod apusean, cu o minimă participare răsăriteană. Acest sinod era al cincilea ţinut în timpul lui Damasius. Actele sinodului nu s-au păstrat şi nu ştim decât puţine despre el. Cei trei delegaţi din Constantinopol au obţinut cu uşurintă scrisori de comuniune cu Nectarie ales de marele sinod răsăritean, ceea ce a restabilit comuniunea cu Constantinopolul. Afacerea Maxim era închisă. Rămânea situaţia din Antiohia: Damasius era neclintit în fidelitatea sa faţă de Paulin. Socrate, Sozomen şi Teodoret sunt de acord asupra acestei chestiuni. Episcopul Romei a mers până acolo încât i-a exccomunicat pe episcopii care-l hirotoniseră pe Flavian, Diodor din Tars şi Acachie de Bereea.

Se pare că s-au ocupat de Apolinarie, poate de teologia Sf. Duh, cum ne lasă să presupunem Ieronim. La dorinţa episcopului Damasius, Ieronim a redactat o profesiune de credinţă pe care urmau să o semneze apolinariştii la reprimirea lor în Biserică. În această profesiune de credinţă, Hristos era numit Homo dominicus.