Universitatea din bacăU

Unitatea de studiu IV.5. Bazele teoretico-metodice ale calităţilor motrice viteza şi forţa

Viteza

Generalităţi

Definiţiile date acestei calităţi motrice, deşi formulate diferit, au acelaşi conţinut, viteza fiind prezentată ca expresie a rapidităţii cu care se efectuează o mişcare (vezi formula generală a vitezei = spaţiul parcurs în unitate de timp). Execuţia actelor motrice poate fi exprimată în termeni calitativi (foarte repede, rapid, lent, foarte lent = tempou) şi calitativi (care se referă la durată= scurtă, foarte scurtă, medie). Viteza poate fi uniformă sau neuniformă, modificarea vitezei în timpul execuţiilor fiind specifică efectuării mişcărilor corpului omenesc (creşterea vitezei poartă numele de acceleraţie, iar scăderea ei, e deceleraţie).

Cursivitatea execuţiei conferă exerciţiului corectitudine, trecerile de la un moment la altul al mişcării trebuind să fie line; urmărind acest parametru ne putem da seama de nivelul atins în însuşirea unei mişcări, deoarece o mişcare în curs de învăţare nu păstrează ritmul, se execută "cu bruscheţe", nu are continuitate.

De asemeni, este important de reţinut că cea care dă valoare mişcării este viteza optimă de execuţie (şi nu cea maximă).

S-a demonstrat că viteza este condiţionată genetic, depinzând în cea mai mare măsură de zestrea ereditară a subiectului. Aceasta nu înseamnă că această calitate nu poate fi influenţată prin exercitare, chiar dacă destul de puţin. Ambii termeni de exprimare a vitezei - cantitativi şi calitativi - pot fi influenţaţi şi indirect, prin dezvoltarea altor calităţi care să favorizeze manifestarea vitezei.

Caracteristica vitezei este determinată de aprecierea spaţio-temporală a mişcărilor, de care se leagă tempoul şi ritmul. Tempoul reprezintă densitatea (numărul) mişcărilor pe unitate de timp, care ne permite să calculăm intensitatea efortului şi gradul de solicitare a organismului de către un anumit exerciţiu. Ritmul reprezintă efectuarea unui efort în timp şi spaţiu, precum şi raportul dintre aceste două mărimi. El este legat însă şi de alte calităţi şi manifestări ale organismului uman, fiind rezultantă a nivelului de coordonare, dar este legat şi de precizie, abilitate, îndemânare, etc. Astfel, efectuarea unui exerciţiu într-un ritm adecvat şi cu o viteză optimă, determină cursivitatea şi eficienţa exerciţiului respectiv.

Factorii care condiţionează viteza

Factorii care condiţionează viteza sunt:

- mobilitatea şi forţa proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia);

- frecvenţa şi alternanţa succesiunii impulsurilor neuromotoare, a comenzilir;

- timpul de reacţie (latenţă);

- timpul de transmitere a impulsurilor;

- ritmul optim de alternare a contracţiei şi relaxării grupelor musculare angrenate;

- caliatea fibrelor musculare şi a proceselor energetice;

- forţa musculară;

- lungimea segmentelor, mobilitatea articulară, elasticitatea musculară;

- capacitatea de concentrare a voinţei;

- capacitatea de coordonare a grupelor musculare.

Aceşti factori pot fi influenţaţi pozitiv printr-o exercitare bine condusă. Astfel, se poate acţiona asupra scăderii cronaxiei, îmbunătăţindu-se excitabilitatea neuromusculară (prin scăderea perioadei de latenţă). În ceea ce priveşte calitatea fibrei musculare, este cunoscut că un muşchi care are mai multe fibre albe are o rapiditate de contracţie mai mare, deoarece aceste fibre sunt mai bogate în compuşi macroenergetici (de tipul creatin fosfat şi acid adenozintrifosforic), precum şi în glicogen, posedând şi enzimele necesare producerii energiei anaerobe. Fibrele roşii conţin mioglobină, glicogen şi enzime. Fibrele rapide (albe) şi cele lente (roşii) se deosebesc nu numai structural ci şi din punct de vedere al miozinATP-azei, care este în cantitate cu atât mai mare cu cât contracţia durează mai puţin.

În ceea ce priveşte lungimea segmentelor şi înălţimea, acestea au o influenţă decisivă de care trebuie să se ţină seama (segmentele mai scurte favorizează o viteză mai mare), iar în funcţie de dimensiunile corporale, bărbaţii au o mai bună viteză faţă de femei.

F
ormele de manifestare a vitezei
Metodologia educării, reeducării, consolidării, menţinerii şi dezvoltării (ERCMD) vitezei

Acest proces este complex şi, de aceea, se impune ca structurarea lui să fie atotcuprinzătoare. Deprinderile şi priceperile motrice folosite în acest scop, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie bine însuşite, subiectul netrebuind să se concentreze asupra detaliilor de execuţie;

- exerciţiile trebuie astfel alese încât să faciliteze execuţia cu mare viteză;

- durata totală se stabileşte astfel încât, spre sfârşit, să nu scadă viteza de execuţie;

- repetările trebuie să se efectueze în aşa fel încât durata lor să nu afecteze subiectul prin crearea unei stări de plictiseală, care favorizează instalarea oboselii;

- pauzele trebuie să fie suficient de lungi, pentru a asigura refacerea fiziologică şi biochimică a organismului; pauzele nu trebuie să fie nici prea lungi, deoarece se produce o estompare a excitaţiei de pe scoarţă, scăzând capacitatea de efectuare în bune condiţii a repetărilor următoare.

Dintre metodele folosite de specialişti pentru dezvoltarea vitezei, am selecţionat pe cele cu aplicabilitate în domeniul nostru, astfel:

1. 
   Metoda educării reacţiei motrice simple, care conţine:
   

- determinarea reacţiei şi repetarea acesteia la semnale ce apar inopinat sau la schimbarea situaţiei ambiante;

- reacţii repetate în situaţii normale (exersarea analitică a reacţiei motrice pe secvenţe de mişcare, în condiţii uşurate);

- reacţia senzo-motorie, prin care se urmăreşte dezvoltarea capacităţii de a distinge intervale scurte de timp între acţiunile motrice.

2. 
   Metoda educării vitezei prin reacţii complexe, care constă în:
   

- determinarea reacţiei la un obiect în mişcare;

- determinarea unor reacţii cu alegerea unui răspuns.

3. 
   Metode pentru educarea vitezei de execuţie a mişcărilor:
   

- metoda exerciţiului repetat;

- metoda autodepăşirii.

Există şi alte indicaţii şi metodologii privind influenţarea vitezei, dintre care am selectat câteva, structurate pentru fiecare formă de manifestare a vitezei, astfel:
Pentru viteza de reacţie se folosesc exerciţii care presupun reacţii prompte la diferite semnale (vizuale, auditive) dinainte stabilite, date spontan, prin surprindere. Exerciţiile selectate trebuie programate adecvat, urmărind cu prioritate dezvoltarea vitezei de reacţie. Deşi, aparent, exerciţiile sunt puţine, variantele şi îmbinarea lor crează o multitudine de tehnologii de acţionare, de la cele mai simple, la unele cu grad sporit de complexitate.
Pentru viteza de execuţie şi de repetiţie, tehnologiile de acţionare trebuie să urmărească creşterea continuă a numărului de repetări în aceeaşi unitate de timp sau efectuarea aceluiaşi număr de repetări în unităţi de timp din ce în ce mai scurte. Ritmul şi tempoul pot fi liber alese (în funcţie de capacitatea fiecărui executant), dar în unele cazuri se recomandă ca specialistul să impună ritmul de execuţie (prin numărătoare sau bătăi ritmice), pe care treptat îl accelerează (acţionând astfel asupra tuturor formelor de manifestare a vitezei - de reacţie, de repetiţie, de execuţie). Mărirea vitezei de execuţie se mai poate realiza şi prin uşurarea obiectelor sau aparatelor utilizate în diferite tehnologii de acţionare (gantere, mingi medicinale, etc.).
Viteza de decizie poate fi influenţată concomitent cu îmbunătăţirea capacităţii de anticipaţie, evident rolul hotărâtor avându-l viteza de reacţie. Sunt indicate tehnologiile incluse în activităţi globale (jocuri), care solicită imaginaţia, capacitatea de generalizare şi alte activităţi realizate pe un fond de problematizare.

Forţa

Generalităţi

Forţa se defineşte ca fiind capacitatea organismului uman de a realiza eforturi de învingere, menţinere sau cedare în raport cu o rezistenţă internă sau externă, prin contracţia uneia sau mai multor grupe musculare. Forţa mai poate fi definită şi ca fiind capacitatea organismului de a învinge o rezistenţă prin efort muscular, sau posibilitatea motrică de a ridica, transporta, împinge sau trage unele greutăţi, pe baza contracţiei musculare.

Forţa se apreciază în Kgf (kilograme forţă) şi se măsoară cu ajutorul dinamometrului sau al greutăţilor marcate. Valoarea ei (a lucrului mecanic efectuat) depinde de energia eliberată în unitate de timp şi se situează, în medie, la o putere mecanică de 1,5 Kg./m/s.

Factorii care condiţionează forţa

Factorii care condiţionează forţa sunt:

- grosimea muşchiului;

- numărul de fibre musculare angrenate în contracţie;

- posibilităţile de coordonare a grupelor musculare;

- avantajul mecanic oferit de pârghiile utilizate şi de direcţiile în care acţionează grupele musculare;

- calitatea proceselor metabolice şi a substanţelor energetice;

- nivelul de dezvoltare al celorlalte calităţi motrice implicate în acţiune (viteză, rezistenţă);

- vârstă şi sex;

- factori psihici (voinţă, motivaţie).

Formele de manifestare a forţei



Metodologia educării, reeducării, consolidării, menţinerii şi dezvoltării forţei

În metodologia influenţării forţei trebuie respectate anumite cerinţe. Din punct de vedere al specializării noastre, acestea ar fi:

- grupele musculare asupra cărora dorim să acţionăm, se vor stabili după o explorare şi evaluare prealabilă;

- numărul de exerciţii şi repetări se vor stabili în raport cu particularităţile subiectului (deficienţă, vârstă, sex, nivelul dezvoltării calităţilor motrice, etc.);

- pentru dezvoltarea forţei anumitor grupe musculare deficitare, se vor selecţiona exerciţii a căror influenţă poate fi precis determinată şi care pot fi executate corect de către subiect;

- la stabilirea duratei pauzei de odihnă între repetări se va avea în vedere cantitatea şi calitatea efortului depus (volum şi intensitate);

- încărcăturile şi creşterea lor se vor fixa raţional, în raport cu particularităţile subiectului; numărul de repetări va fi invers proporţional cu încărcătura;

- trebuie avut în vedere şi raportul dintre masa musculară activă şi surplusul de ţesut adipos care creează unele dificultăţi în efectuarea exerciţiilor de forţă.

Forţa şi viteza se găsesc într-un raport invers proporţional şi, ca urmare, în dezvoltarea forţei pure se acţionează pe baza formulei:

F (forţa) = M.max. (masa maximă) x a (acceleraţia),

iar în cazul calităţii combinate forţă-viteză, dezvoltarea forţei se realizează pe baza formulei:

F (forţa) = M (masa) x a.max. (acceleraţia maximă)

Pentru a putea influenţa favorabil forţa, ritmul de execuţie trebuie folosit trebuie să fie mediu sau chiar mic. Ritmul rapid impune folosirea unor încărcături uşoare şi este indicat pentru dezvoltarea unor forme de manifestare a calităţii combinate viteză-forţă. Folosirea unei mase mari impune ritm mai mic.

Creşterea forţei, efect ce apare la scurt timp de la începerea activităţii, nu este însoţită şi de creşterea masei musculare, care se manifestă mult mai târziu.

Dintre metodele folosite pentru dezvoltarea forţei, le amintim pe cele care se pot aplica în activitatea noastră:

- Metoda eforturilor repetate; - Metoda eforturilor dinamice; - Metoda eforturilor maxime; - Metoda eforturilor statice.

Rezumatul unităţii de studiu

Definiţiile date calităţii motrice viteza, deşi formulate diferit, au acelaşi conţinut, viteza fiind prezentată ca expresie a rapidităţii cu care se efectuează o mişcare (vezi formula generală a vitezei = spaţiul parcurs în unitate de timp). Execuţia actelor motrice poate fi exprimată în termeni calitativi (foarte repede, rapid, lent, foarte lent = tempou) şi calitativi (care se referă la durată= scurtă, foarte scurtă, medie). Viteza poate fi uniformă sau neuniformă, modificarea vitezei în timpul execuţiilor fiind specifică efectuării mişcărilor corpului omenesc (creşterea vitezei poartă numele de acceleraţie, iar scăderea ei, e deceleraţie).

S-a demonstrat că viteza este condiţionată genetic, depinzând în cea mai mare măsură de zestrea ereditară a subiectului. Aceasta nu înseamnă că această calitate nu poate fi influenţată prin exercitare, chiar dacă destul de puţin. Ambii termeni de exprimare a vitezei - cantitativi şi calitativi - pot fi influenţaţi şi indirect, prin dezvoltarea altor calităţi care să favorizeze manifestarea vitezei.

Forţa se defineşte ca fiind capacitatea organismului uman de a realiza eforturi de învingere, menţinere sau cedare în raport cu o rezistenţă internă sau externă, prin contracţia uneia sau mai multor grupe musculare. Forţa mai poate fi definită şi ca fiind capacitatea organismului de a învinge o rezistenţă prin efort muscular, sau posibilitatea motrică de a ridica, transporta, împinge sau trage unele greutăţi, pe baza contracţiei musculare.

Factorii care condiţionează viteza şi forţa, precum şi formele lor de manifestare, sunt informaţii care trebuie însuşite, deoarece au legătură strânsă cu metodologia educării, reeducării, consolidării, menţinerii şi dezvoltării lor.

Autoevaluare

1. 
   Definiţi calitatea motrică viteza şi enunţaţi principalele aspecte care o caracterizează.
   
2. 
   Definiţi termenii de ritm şi tempo. Exemplificaţi.
   
3. 
   Care sunt factorii care condiţionează viteza? Explicaţi.
   
4. 
   Care sunt formele de manifestare ale vitezei? Definiţi-le şi exemplificaţi.
   
5. 
   Care sunt condiţiile care trebuie să fie îndeplinite de deprinderile şi priceperile motrice folosite în scopul educării, reeducării, consolidării, menţinerii şi dezvoltării vitezei?
   
6. 
   Exemplificaţi câteva metode folosite în educării, reeducării, consolidării, menţinerii şi dezvoltării vitezei.
   
7. 
   Definiţi calitatea motrică forţa şi enunţaţi principalele aspecte care o caracterizează.
   
8. 
   Care sunt factorii care condiţionează forţa? Explicaţi.
   
9. 
   Care sunt formele de manifestare ale forţei? Definiţi-le şi exemplificaţi.
   
10. 
    Care sunt cerinţele care trebuie respectate în metodologia educării, reeducării, consolidării, menţinerii şi dezvoltării forţei?
    
11. 
    Exemplificaţi câteva metode folosite în educării, reeducării, consolidării, menţinerii şi dezvoltării forţei.