sîmbătă, 15 iunie
Fiind la Sibiu, m-am repezit astăzi de dimineaţă la Păltiniş, la "vila lui Noica", cu domnii arhitecţi Vesely sr. & jr. Pot să consider ziua de azi ca primul pas în realizarea unui proiect pe care îl port cu mine de 12 ani: revenirea la Păltiniş, transformarea "vilei Noica" în sediu pentru cantonament filozofic perpetuu etc. Camera lui Noica va rămîne intactă, fără nimic muzeal în ea, cu toate obiectele faimoase ale locuirii lui la locul lor (ibricele de pe sobă, cana şi linguriţa de pe măsuţă, pipa şi scrumiera de pe noptieră, paltonul şi căciula în cuier, pămătuful de bărbierit pe chiuveta cu găleată sub ea), lăsîndu-ţi impresia că locatarul tocmai a ieşit. Vor rămîne deopotrivă intacte "frescele de la Tassili (sau Altamira?)" ale lui Vespasian Lungu din 1986, care decorează" plafonul şi pereţii casei scării de la etaj, un kitsch oribil, de care Noica era foarte mîndru, pentru că făcuse din ele un story de constituire al civilizaţiei în genere.
Celelalte trei camere, şi de altminteri întreaga vilă, vor fi aduse la standarde de "confort" moderne: se va instala o centrală termică (pe păcură; în Păltiniş nu există gaze), se vor face lucrări de dezigrasiere, scara va fi înlocuită cu una de stejar, se va face o cameră de duş şi o chicinetă, o cameră va deveni sufragerie (acolo se vor întîlni "bursierii" la prînz şi seara), celelalte două vor fi dormitoare şi camere de lucru. Capacitate maximă: trei bursieri odată. Un Sorin Lavric, un Cătălin Cioabă, un Bogdan Mincă pot face minuni acolo lucrînd cîte o lună-două continuu. La fel doctoranzii mei actuali şi cei ce vor mai veni. Peisajul este magnific, căsuţa fiind practic îngropată între brazi. Fiecare sejur s-ar petrece sub spiritul tutelar al locului şi ar comporta, obligatoriu, turul zilnic, de o oră şi cinci minute, al Păltinişului.
Am stat şi am visat la acest moment ce va veni, în timp ce tînărul Vesely măsura cu o sculă care m-a fascinat ― o "ruletă" laser care afişa distanţa la milimetru cînd punctul roşu al laserului atingea peretele ― toate distanţele imaginabile din interiorul vilişoarei şi îi dicta "cotele" tatălui său, care, aşezat pe un fotoliu, le scria cuminte pe un plan preexistent. Mă uitam la ei recunoscător, ca la o echipă de medici care se pregătesc să aducă pe lume un copil.
Dostları ilə paylaş: |