Vasile alecsandri” lecturiada îndrumări metodice pentru părinţi Teleneşti 2009

Alumni Resource Center US Embassy Moldova

Consiliul Raional Teleneşti

Biblioteca Publică Raională

„VASILE ALECSANDRI”

LECTURIADA

Îndrumări metodice pentru părinţi

Teleneşti 2009
Alcătuitor: Maria Furdui

Culegere computerizată: Furdui Timofei

Dodi Lidia

Responsabil de ediţie: Maria Furdui

Această ediţie a apărut în cadrul proiectului “LECTURIADA” cu sprijinul Alumni Resource Center US Embassy Moldova, cu scopul de a readuce în viaţa tinerilor familii lecturile în voce. În istoria universală s-au înscris multe personalităţi celebre, educaţia în copilărie a cărora au o trăsătură comună: de mici părinţii le-au citit cu voce tare valoroase opere literare.

În viaţa tumultoasă pe care o trăim, tinerii părinţi asigură copiii cu multe lucruri scumpe şi obiecte de preţ: televizor, calculator, etc., în determentul comunicării şi a lecturii. Prin această lucrare le propunem, în baza celor 4 ateliere organizate în cadrul proiectului, sfaturi practice şi îndrumări pentru a apropia copilul de carte prin diferite forme şi mijloace şi de a-l ajuta să devină o personalitate creativă.

„Ce se întâmplă când citim?”

Complicatul mecanism al lecturii începe cu ochii noştri care sunt obişnuiţi să cuprindă dintr-o singură privire întreaga imagine ce intră în câmpul vizual. Ochii noştri sunt astfel alcătuiţi încât să cuprindă dintr-o dată o imagine întreagă, globală. Când privim fila unei cărţi ochii vor transmite creierului imaginea globală recepţionată pe care centrii de pe creier o traduc în cuvintele ”iată o imagine tipărită”, dar în mintea noastră se va naşte întrebarea „Ce este scris pe această foaie?”. Pentru aceasta ei vor cuprinde pe rând cuvintele şi rândurile. Mişcările ritmice pe care trebuie să îi facă pentru a desluşi textul la început pot fi obositoare dar în timp se vor transforma într-un automatism. Ei cuprind numai câteva litere sau silabe după care se opresc făcând o pauză sau fixare, după părerea specialiştilor. Aceste salturi şi fixări depind de vârsta şi experienţa cititorului.

Procesul de recunoaştere, de percepere nu este decât prima treaptă a procesului psihologic pe care îl trăim atunci când citim. Noi trebuie nu numai să recunoaştem semnele, dar mai ales să înţelegem ceea ce e scris.

Pentru a înţelege ideile dintr-un text citit sunt necesare foarte multe operaţii:

• 
  Concentrarea atenţiei pentru a citi corect şi de a prinde exact sensul enunţurilor
  
• 
  Întărirea voinţei, pentru a nu ceda oboselii
  
• 
  Interes deosebit pentru descoperirea unor lucruri necunoscute anterior
  

Toate acestea reprezintă condiţii obligatorii pentru ca înţelegerea unui text să fie deplină, dar nu sunt singurele. Totodată, pentru înţelegerea textului este necesar ca cititorul să aibă o serie de cunoştinţe anterioare, să şi le amintească imediat şi să le raporteze la ceea ce lecturează.

În timpul lecturii cititorul gândeşte fără întrerupere, îşi aminteşte ceea ce a învăţat până atunci, compară vechile cunoştinţe cu cele asimilate acum, descoperă cea ce le este comun şi ceea ce este propriu textului nou lecturat. El sintetizează ceea ce citeşte, judecă valoarea lucrării parcurse. Cu alte cuvinte ,el nu numai lecturează ,ci face şi aprecieri şi ia o atitudine faţă de cartea pe cartea a citit-o, îi descoperă valoare şi o judecă.

Copiii sunt primii care se lovesc de acea „negură” care învăluie mecanismul citirii, iar la „scoaterea din ceaţă” a primei lecturi sunt cuprinşi de un sentiment de fericire, de superioritate, deoarece au realizat un lucru care îl vor avea cu ei tot timpul vieţii, ajutându-i mereu „taina citirii”.

Pentru a avea parte de o cultură literară cât mai vasta, nu este suficient cât de mult lecturează, pe cât ceea ce lecturează. Memoria copilului este în plină asimilare, preia tot ce i se dă , de aceea este foarte important a i se da o lectură potrivită care să îi ofere un conţinut adecvat vârstei. Literatura pentru copii este foarte vastă, de aceea ea investighează universul propriu de cunoaştere al copilului, năzuinţele, aspiraţiile lui cele mai înalte, relevă eroismul oamenilor din totdeauna, printr-o ingenioasă trasfigurare artistică.

Hristos şi îndemnul la lectură

Secvenţe din sfaturile unui călugăr
  Faptul că avem astăzi Biblia, Cuvîntul lui Dumnezeu, e o dovadă incontestabilă că Scripturile au fost scrise pentru a fi citite, pentru a crede şi, mai ales, pentru a fi trăite, adică puse în practică (Iar acestea s-au scris, ca să credeti că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezînd, să aveţi viaţă în numele Lui - Ioan 20, 31). De altfel, Mîntuitorul Hristos în multe rînduri aminteşte momente şi cuvinte ale Vechiului Testament punînd în valoare lectura Scripturii.

Tradiţia Bisericii vorbeşte despre lectură şi cartea bună. Cartea este de fapt transcrierea cuvîntului rostit în gînd şi impactul ei este mai mare pentru că se adresează, în timp şi spaţiu, unui număr mai mare de persoane decît cuvîntul rostit şi netranscris.

"Cartea ne poate duce la mîntuire, ca pe Fericitul Augustin, care s-a convertit citind Sfînta Scriptură la auzul minunat al îndemnului Tolle et lege! (Ia şi citeşte!). Dar tot cartea ne poate prăbuşi şi în infern. Dante a întîlnit în infern o pereche disperată care i-a spus că sunt osîndiţi pentru că au citit împreună cîteva pagini care i-au tîrît în prăpastie". Tradiţia ortodoxă accentuează necesitatea unui îndrumator în lectura Scripturii, pentru că cine citeşte să înteleaga (Matei 24, 15; Marcu 13, 14). Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? (Faptele Apostolilor 8, 31), răspunde famenul egiptean Apostolului Filip care-l întrebase dacă pricepe cele ce citeşte de la Isaia proorocul. Fără îndrumător pe credinciosul simplu îl poate ajunge cuvîntul lui Hristos care spune: vă rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Matei 22, 29; Marcu 12, 24). Un iscusit duhovnic va şti ce cărţi să recomande fiilor săi duhovnicesti. Ce se potriveşte unora, nu se potriveşte altora. De altfel, există o măsura a fiecăruia dintre noi, iar cărţile ziditoare de suflet se recomandă şi ele în funcţie de măsura fiecăruia. Pentru a primi cărţile duhovniceşti avem nevoie de "minte şi inima de duh", trebuie să fim oameni duhovniceşti. Avem nevoie şi de rugăciune pentru a citi cu folos, pentru că Hristos să ne deschidă mintea să pricepem Scripturile (cf. Luca 24, 45).

Chiar dacă nu zugrăveşte viaţa în Hristos, o carte poate fi bună daca nu contravine moralei creştine. Lectura profană ne este îngăduită. Există însa un amendament: să nu fie vătămătoare din punct de vedere sufletesc. Cartea bună e cea care laudă virtutea, nu viciul; cartea bună e cea care înnobileaza omul. Sfîntul Vasile cel Mare în "Omilia către tineri" recomandă oamenilor din vremea aceea să culeagă din literatură, chiar şi din cea păgînă, amintindu-l pe Homer, anumite elemente valoroase şi folositoare creştinilor, asemenea albinei care culege din floare numai nectarul. O carte bună te poate distra, adică poate avea rol recreativ, dar în primul rînd ea trebuie să instruiască şi să educe. Daca nu o face făţis este foarte bine, căci noi, oamenii, primim greu predici şi sfaturi...

LECTURILE COPILĂRIEI

Atelier instructiv pentru părinţi şi copii

1. 
   Cuvînt de deschidere, Maria Furdui
   
2. 
   Prezentarea participanţilor
   
3. 
   Biblioteca- loc ideal pentru dezvoltarea deprinderilor de lectură, Tofan Nina
   
4. 
   Modelul părintesc în dezvoltarea dragostei pentru lectură, Dobjanschi Aurelia
   
5. 
   Citeşte-i copilului tău, Furdui Maria
   
6. 
   Jocuri pe roluri, exerciţii practice
   

Biblioteca- loc ideal pentru dezvoltarea deprinderilor de lectură

Tofan Nina, bibliotecar, categoria, II
Formarea deprinderilor intelectuale la copil reprezintă o caracteristică de bază a educaţiei în primii 10 ani de viaţă iar familiei îi revine un rol extrem de important. Implicarea activă şi pozitivă a părintelui este recunoscută ca fiind benefică în educaţia copilului. Gustul pentru lectură poate fi stimulat şi cultivat încă de la aceste vârste, astfel încât cartea să devină un prieten constant al copilului, izvor de înţelegere şi cunoaştere. Aici vă vine în ajutor biblioteca. Vizitaţi împreună cu copilul dumneavoastră biblioteca De ce? Pentru că biblioteca este una din cele mai bune, mai accesibile şi nu în ultimul rând mai ieftine surse de lectură. Bibliotecile, chiar şi cele mai mici, au pe rafturile lor atât cărţi pentru copii cât şi pentru părinţi. Puteţi cere sfatul bibliotecarului pentru a vă recomanda cărţi potrivite domeniului de interes al copilului dumneavoastră.

Biblioteca este locul unde copilul îşi dezvoltă deprinderile necesare. Pe de o parte, copilul va putea sa cotrobăie singur în rafturi, să răsfoiasca toate cărţile şi să le aleagă pe cele care-i plac (lăsaţi-l să aleagă una sau două). Pe de altă parte, bibliotecarii - bine instruiţi - se află aici ca să vă sfătuiască sau să vă sugereze cîteva titluri, în funcţie de ceea ce căutaţi. A merge la bibliotecă înseamnă a fi „om mare": ca dovadă, luaţi cîteva cărţi şi pentru dumneavoastră (să nu neglijaţi niciodată valoarea exemplului personal!). A împrumuta o carte pe care trebuie să o restituie ca să poată fi imprumutată şi altora permite copilului să înveţe respectul faţă de cărţi şi modul în care să le manipuleze pentru a nu le deteriora.

Ce vă propune biblioteca:

• 
  Reviste şi ziare pentru copii, care sunt din ce în ce mai numeroase (Biblioteca noastră achiziţionează: Alunelul, Noi, Cărticică, draga mea, Tropoţel şi Tropoţica, A,mic, Florile dalbe, Gutta, etc.) – majoritatea sunt extrem de bine concepute. Cea mai mare parte conţin poveşti foarte bine scrise, povestioare pentru copii, informaţii variate din lumea ştiinţei pe înţelesul copiilor. Toate sînt bogat ilustrate şi majoritatea conţin pagini de colorat, care pot fi xeroxate şi ilustrate de toţi doritorii. Copiii le adoră, pentru că le pot atinge şi pot să le vorbească, în mod imaginar, în viaţa lor de toate zilele.
  
• 
  Cărţile pentru copii sunt şi ele de o varietate imensa. Alegerea lor poate fi o sarcină grea. Cel mai bine este să vă fixati anumite criterii de alegere: capacitatea de solicitare a imaginaţiei şi a visului, ori de stăpânire a temerilor, bogăţia de informaţii despre viaţa, poezia textului sau magia desenului etc. Înainte de a împrumuta o carte pentru copilul dumneavoastră, consultaţi bibliotecarul, care vă va informa despre unele particularităţi ale documentului:
  - Este subiectul în acord cu vîrsta copilului?
  - Textul este ritmat, clar, bogat?
  - Desenele sunt clare, atrăgătoare, vii, pline de mici detalii uşor de reperat?
  - Cartea ca obiect este bine facută, rezistentă, solidă?
  - Sunteţi de acord cu ideea cărţii, cu morala care este vehiculată în ea?
  - Veti suporta să citiţi cartea de o sută de ori?
  

Basmele ocupa un loc aparte printre aceste cărţi: ele fac parte în mod specific din literatura pentru copii; apoi, deşi sunt atat de diverse, fiind creaţii ale unor culturi diferite, în ele se regăsesc deseori aceleaşi teme, aceleaşi personaje, aceleaşi simboluri. Basmele corespund anumitor adevăruri sau temeri, ori vizează să raspundă la întrebări ascunse foarte adînc în orice fiinţă umană, indiferent de epocă sau ţară de origine. Fiecare basm conţine o parte de supranatural, dar, răspunzînd unei logici interne, nu-l şochează pe copil. Fie că au fost create de Andersen, de Perrault, de Grimm sau de alţi scriitori, basmele abordează conflicte interne pe care copiii le cunosc bine şi pe care astfel le rezolvă mai uşor: suferinţa, bătrînete, moarte, gelozie, ură, răutate... Basmele se sfîrşesc întotdeauna într-un mod fericit. Copilul înţelege că va avea şi el nişte încercări de traversat, dar că va şti să ajungă cu bine la capăt. În basme, personajele reuşesc pentru că sunt mici, abile, generoase şi niciodată pentru că sunt puternice şi bogate. Binele triumfă întotdeauna. Basmele sunt aşadar absolut indispensabile copilului: nu ezitaţi să le citiţi şi să le recitiţi.

Imaginile sau ilustratiile cărţii sunt şi ele foarte importante. Ele nu sunt un simplu suport al poveştii, ci chiar substanţa acesteia, atîta timp cît copilul nu este capabil să citească. Uneori, textul nu conţine decît cîteva rînduri, iar imaginile formează esenţialul cărţii. Aşadar, imaginile trebuie să aibă o valoare informativă prin ele însele. Bine realizate, simpatice sau poetice, imaginile permit copilului să „citească" în felul său. Un copil cu vîrsta cuprinsă între trei şi şase ani va sesiza întotdeauna dacă o imagine „se lipeşte" de text în cele mai mici detalii. Dacă textul vorbeşte de „cele cinci pisicuţe", nu se poate că imaginea să arate doar patru... Graţie imaginilor, puteţi dialoga cu copilul despre subiectul basmului, şi chiar el însuşi poate, destul de curînd, să încerce să il povestească.

• 
  Activităţi culturale diverse de promovare a cărţii şi lecturii: expoziţii de carte, ore de lectură, concursuri,etc. E bine ca la aceste evenimente să veniţi împreună cu copiii şi să discutaţi după aceea pe matrginea lor, arătaţi-vă interesat de cele ce aţi văzut şi testaţi cunoştinţele acumulate în cadrul lor. Planificaţi-vă împreună zilele în care veţi frecventa biblioteca şi transformaţi-le într-o adevărată sărbătoare sărbătoare.
  
• 
  Comunicare eficientă între copiii care citesc. Adeseori copilul este atras de o lectură povestită de un coleg de aceeaşi vîrstă. La fel el are posibilitate să privească concomitent mai multe cărţi pe care le studiază diferiţi copii într-o sală de lectură, desigur va tentat să citească cartea pe care un coleg de alăturea o citeşte cu atît interes şi plăcere.
  
• 
  Îmbinarea lecturii cu jocul, privitul la televizor, etc. Biblioteca propune copiilor diferite activităţi ludice, avînd şi o ludotecă variată, care conţine jocuri de îndemînare, logice, de isteţime, etc. În ultimul timp dezvoltăm tendinţa de a crea o atmosferă cît mai comodă pentru copii, imitînd o atmosferă de familie, unde copilul poate să citească culcat, sau să privească printre lectură televizorul, sau să asculte muzică, sau să-şi pregătească lecţiile, avînd îndrumători, bibliotecarul, sau elevi din clasele mari, la care apelează cînd întîlneşte dificultăţi.
  

Modelul părintesc în dezvoltarea dragostei pentru lectură

Dobjanschi Aurelia

Exemplul personal şi mai ales acţiunile în comun, desfăşurate împreună cu copilul dumneavoastră, sunt recunoscute de specialişti ca fiind cele mai bune metode de a stimula gustul pentru lectură al copilului. Astfel, cititul în faţa copilului şi în special cititul cu voce tare dau rezultate deosebite. Iată câteva modalităţi atractive prin care să vă invitaţi copilul în universul textelor literare.

• 
  Mai presus de orice, copiilor le place să li se citească cu voce tare. Este un moment special pentru ei, când se simt aproape de părinţi şi iubiţi de aceştia. Luaţi în considerare preferinţele lor şi oferiţi-le câteva momente de lectură cu voce tare din aceste cărţi.
  
• 
  Puteţi încerca, de asemenea, să citiţi alternativ; veţi citi dumneavoastră o pagină dintr-o carte, iar următoarea o va citi copilul dumneavoastră ş.a.m.d. Sau puteţi încerca să citiţi alternativ capitolele unei cărţi. Astfel, participarea dumneavoastră va fi resimţită de copil ca o recompensă pentru fiecare capitol citit. Iată câteva cărţi structurate pe capitole, care vor face această activitate nu numai utilă, ci şi plăcută şi relaxantă:
  

1. 
   Amintiri din copilărie- Ion Creangă
   
2. 
   Aventurile baronului Münchausen – Gottfried August Burger
   
3. 
   Pinokio- Carlo Collodi
   
4. 
   Guguţă şi prietenii lui- Spiridon Vangheli,etc.
   
5. 
   Carte de citire şi gîndire – Spiridon Vangheli
   
• 
  Extrem de atractiv este şi cititul pe mai multe voci. Alegeţi poezii, poveşti, povestiri sau chiar scurte piese de teatru şi scenete în care dialogul este preponderent. Fiecare membru al familiei îşi alege un personaj şi citeşte numai replicile acestuia. Se pot interpreta şi mai multe roluri deodată, schimbându-vă glasul de fiecare dată când treceţi de la un erou la altul sau cineva din familie poate să-şi asume rolul de povestitor şi să citească fragmentele descriptive. Acest joc dezvoltă, de asemenea, atenţia şi puterea de concentrare a copilului dumneavoastră. Iată câteva titluri pe care vi le recomand:
  
  1. 
     Căţeluşul şchiop – Elena Farago
     
  2. 
     Balade vesele şi triste – George Topârceanu
     
  3. 
     Carte de citire şi gîndire – Spiridon Vangheli
     

• 
  Organizaţi jocuri literare împreună cu copilul
  

dumneavoastră!

Orice copil învaţă cu mult mai multă plăcere şi uşurinţă atunci când se joacă, decât dacă este forţat să înveţe. Cunoscând acest lucru, dumneavoastră îi puteţi vorbi şi îl puteţi învăţa multe lucruri în timp ce vă jucaţi cu el sau chiar inventând mici jocuri împreună cu el. Mai mult, aceste jocuri pot fi derulate în paralel cu alte mici activităţi casnice în care doriţi să vă implicaţi copilul, făcându-l astfel să nu le perceapă ca pe o corvoadă, ci ca pe un prilej plăcut de a fi împreună cu familia sa.

Exemplu de joc: TERMINĂ PROPOZIŢIA : Părintele va rosti începuturi de frază, solicitând copilului să le completeze. Pot fi formulate o serie de propoziţii afirmative în vederea identificării elementelor de gândire pozitivă Iată câteva exemple:- Îmi place să…./ - Mă pricep la…/ Este bine când…

De asemenea, pot fi formulate alte începuturi de fraze, ca punct de plecare pentru discuţiile ce vor urma. De exemplu: - Când o să cresc mare vreau…/- Dacă aş fi părinte, aş…/- Cred că toţi copiii ar trebui să…/- Nu-mi place când…/- Cea mai bună zi a fost când…/- Dacă aş fi magician aş…

• 
  Vorbiţi mult cu copilul dumneavoastră despre cărţi!
  

Există numeroase ocazii în care puteţi să deschideţi o discuţie despre cărţi cu copilul dumneavoastră. Profitaţi de acestea deoarece astfel copilul dumneavoastră nu va asocia lectura cu o activitate impusă exclusiv de şcoală, ci va descoperi cititul din proprie iniţiativă, din curiozitate şi de plăcere.

Pentru a-l îndemna să citească şi a-i arăta că acest lucru este apreciat de dumneavoastră, manifestaţi-vă interesul pentru ce a citit. Rugaţi-l să vă povestească subiectul unei cărţi, solicitaţi-i amănunte despre personaje şi aventurile prin care trec acestea, întrebaţi-l despre locurile descrise în carte. În egală măsură, îi puteţi stimula curiozitatea dacă îi povestiţi despre cărţile citite de dumneavoastră.

De asemenea, un simplu drum la magazin poate fi o bună ocazie pentru a-l stimula să citească. Îi puteţi stârni curiozitatea, dacă îi povestiţi despre forma, culorile, materialele sau provenienţa diverselor lucruri din magazin, iar el va fi dornic să vă însoţească şi data viitoare la cumpărături. Există câteva cărţi despre invenţii şi inventatori, scrise pe înţelesul copiilor pe care le puteţi recomanda:

• 
  Colecţia Prima mea enciclopedie
  
• 
  Colecţia Enciclopedii pentru copii
  
• 
  Colecţia Dezastrele naturale
  
• 
  Enciclopedia Deţinători de recorduri
  
• 
  Enciclopedia ilustrată a cunoaşterii
  
• 
  Enciclopedia geografică pentru copii
  
• 
  Cea mai bună carte de întrebări şi răspunsuri
  
• 
  Vreau să ştiu – 1000 de întrebări şi răspunsuri, etc.
  

Vă sugerez ca ori de câte ori comportamentul sau reacţiile copilului dumneavoastră sunt similare cu cele ale unui personaj de poveste, să faceţi această remarcă şi să-i vorbiţi copilului despre eroul respectiv.

Ieşiţi împreună cu copilul dumneavoastră la cinematograf sau la teatru. După vizionare, stârniţi interesul pentru lectură al copilului; discutaţi cu el despre cartea care stă la baza filmului sau a spectacolului respectiv, despre diferenţele şi asemănările dintre cele două despre avantajele cuvântului scris şi/sau ale reprezentării vizuale.

• 
  Încurajaţi copilul să descopere literatura de călătorie!
  

Vacanţele sunt prilejuri când copiii pleacă în tabere, excursii sau la bunici. Puteţi să vă încurajaţi copilul să se intereseze şi să se exerseze în genul epistolar. Şi nu uitaţi să-i puneţi o carte în bagaj! Procedând astfel, puteţi stimula copilul, atât să citească cât şi să scrie.

Vorbiţi în prealabil cu copilul dumneavoastră despre locurile unde urmează să-şi petreacă o parte a vacanţei; evocaţi, eventual, propriile dumneavoastră amintiri despre aceste locuri. Sugeraţi-i apoi să se informeze despre istoria şi legendele specifice locurilor pe unde va merge. Multe dintre acestea le poate descoperi în cărţi precum:

• 
  Legende istorice – Dimitrie Bolintineanu
  
• 
  Auzit-am din bătrîni
  
• 
  Apele mici fac rîurile mari
  
• 
  Legende
  
• 
  Mănăstirile Moldovei – Petru Demetru Popescu
  

Chiar dacă este vorba numai despre o simplă plimbare în parc sau o ieşire la pădure, puteţi găsi subiecte despre plante ţi animale prezente în literatura pentru copii. Iată câteva sugestii:

• 
  Din lumea celor care nu cuvântă– Emil Gârleanu
  
• 
  Dumbrava minunată – Mihail Sadoveanu
  
• 
  O sută de ochi – Valentin Roşca
  

De asemenea, îi puteţi sugera să ţină un jurnal de călătorie în care să-şi noteze impresii despre locurile pe unde trece, obiectivele pe care le vizitează, oamenii pe care îi întâlneşte, prietenii pe care şi-i face. Sunt foarte bine venite, în paginile acestui jurnal, desenele – peisaje, portrete, caricaturi – inspirate de călătoria sa. Puteţi să-i amintiţi că există scriitori celebri care au practicat acest gen, iar cărţile de călătorii şi aventuri sunt apreciate şi gustate de un public larg de cititori:

• 
  Toate pânzele sus - Radu Tudoran
  
• 
  Călătoriile lui Marco Polo – Petre Ghelmez
  

Cu siguranţă veţi alege sugestiile cele mai potrivite personalităţii copilului dumneavoastră!

Printr-o strânsă colaborare între bibliotecă şi familie, copiii vor reuşi să descopere bucuria lecturii şi să aleagă din fiecare text citit ceea ce este esenţial şi util.
Citeşte-i copilului tău

Furdui Maria

În educaţia copiilor noştri considerăm că este foarte important să le dezvoltăm dragostea pentru cărţi şi interesul pentru lectură. Părinţii pot petrece momente plăcute alături de copilul lor şi în acelaşi timp îl pot ajuta să pătrundă în lumea magică a cărţilor. Dar, pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică şi, mai mult, pentru ca plăcerea de a citi să devină o necesitate dorită şi trăită, ea trebuie cultivată înainte chiar de învăţarea alfabetului, prin preocuparea permanentă a părinţilor de a-i obişnui cu frumuseţea inegalabilă a lecturilor de basme şi povestiri. Familia reprezintă deci, primul mediu de viaţă, social şi cultural, al copilului şi, prin valorile pe care aceasta le transmite, pune bazele dezvoltării intelectuale, morale şi estetice a copilului. Trezirea, educarea şi dezvoltarea gustului pentru lectură se realizează în momentul în care cartea răspunde unei necesităţi intelectuale şi afective a copilului, părinţilor revenindu-le sarcina de a alege cărţile potrivite personalităţii fiecărui copil. Această acţionare nu impune existenţa unui anumit nivel de instruire din partea părinţilor, dar solicită tuturor conştiinţa clară asupra importanţei lecturii în dezvoltarea deplină a copilului şi preocuparea de a-i trezi interesul pentru această activitate. Pentru aceasta fiecare părinte trebuie să conştientizeze, că: vîrsta preşcolară este cea mai propice pentru a obişnui copilul cu cărţile şi a-i deschide gustul pentru lectură.
Părinţii care le citesc des copiilor din cărţi cu ilustraţii, nu numai că le stimulează imaginaţia, dezvoltă vocabularul şi pun bazele înclinaţiei spre lectură de mai târziu, dar îi şi ajută pe copii să înţeleagă mai bine lumea în care trăiesc. Acesta este rezultatul unui studiu al Asociaţiei Psihologilor Americani, care arată că încă de la vârstele cele mai fragede copiii înţeleg ilustraţiile colorate, le interpretează şi le pun în relaţie cu realitatea ce îi înconjoară.
Experţii psihologi au dorit să afle dacă copiii mici pot să imite anumite secvenţe de acţiuni
din poveştile citite în cărţi cu ilustraţii. La studiu au luat parte în total 132 de copii cu trei categorii de vârstă: 18 luni, 24 de luni şi 30 de luni).
Copiii au fost împărţiţi în două grupe. O grupă a primit o carte cu ilustraţii cu 6 fotografii colorate, iar cealaltă grupă a primit aceeaşi carte în care însă, de data aceasta ilustraţiile erau doar schiţe alb – negru. După ce li s-a citit povestea şi li s-au arătat ilustraţiile din carte, copiii au fost îndemnaţi să reconstruiască povestea cu jucăriile care li s-au pus la dispoziţie.
Rezultatele observaţiilor făcute arată că deja copiii cei mai mici (18 luni) au înţeles povestea şi au reuşit să o transpună în realitate prin jocul lor. În concluzie, cărţile de poveşti cu ilustraţii sunt o sursă valoroasă de informaţie pentru copiii mici!
Rezultate mai slabe s-au observat în cazul grupei care a primit cartea cu schiţele alb-negru în loc de fotografii. Fotografiile colorate i-au ajutat pe copii să imite acţiunea din poveste mai uşor

Cîteva sugestii pentru a apropia copilul de carte şi lectură:

• 
  citirea poveştilor poate începe încă din primele luni de viaţă;
  
• 
  în această perioadă copilul va fi "antrenat" pentru a se obişnui cu procurarea şi citirea cărţilor;
  
• 
  cărţile vor fi selectate de către adult, ferind copilul de cele indezirabile;
  
• 
  cu prilejul unor sărbători importante copilul trebuie să primească, pe lîngă jucării, şi cîte o carte, şi i se va amenaja o mică bibliotecă personală (acolo unde nu există posibilitatea instalării unor rafturi se va folosi măcar un coş sau o cutie specială);
  
• 
  pînă la doi ani se vor alege cărţi cu paginile din carton gros, material textil sau plastic, pentru a putea fi manipulate fără să se deterioreze, cu imagini mari, colorate şi foarte concrete;
  
• 
  adultul va sta cu copilul pentru a-i răsfoi cartea, a-i arăta imaginile, a le numi, şi a-i arăta, acolo unde e posibil, corespondentul lor in realitate;
  
• 
  cînd copilul a mai crescut se vor alege cărţi care au doua-trei imagini pe pagină şi cuvinte scrise, sau chiar un text scurt;
  
• 
  părintele va întreba copilul despre ceea ce vede, sau va cînta împreună cu el versuleţe din text;
  
• 
  de la 2 ani pot fi abordate primele cărţi pentru numarat;
  
• 
  de la 3 ani se vor întroduce cărti cu texte mai complexe, în funcţie de copil;
  
• 
  de la 4 ani pot fi întroduse cărţi în care copilul are sarcini grafice diverse: să traseze linii pe spaţiul punctat (întîi diverse obiecte, apoi litere şi cifre);
  
• 
  pînă la 5-6 ani dezvoltarea copilului este foarte rapidă şi profundă, astfel încît, în funcţie de nivelul copilului şi de interesele sale părintele va alege cărţile potrivite;
  
• 
  chiar daca pana la această vîrstă copilul ştie litere şi cifre, şi uneori a învăţat chiar să citească, părintele are sarcina şi obligaţia de a-i citi copilului poveşti sau poezii, chiar şi după ce acesta a terminat clasa a doua; deşi copilul a căpătat deprinderea scris-cititului, el oboseşte uşor şi nu poate prinde înţelesul textului; refuzul adultului de a-i citi, pe motiv că cel mic ştie deja să o facă, poate diminua interesul copilului pentru citit, şi implicit pentru învăţătură;
  
• 
  transformaţi momentele de lectură într-o plăcere, dar nu obligaţi copilul ore în şir să asculte poveşti, cîteva minute pe zi sunt suficiente. Alegeţi acest moment când sunteţi calmi, de preferat, seara la culcarea copilului;
  
• 
  acordaţi atenţie îmbogăţirii vocabularului. Psihologii spun că pentru a citi bine, trebuie să vorbesti bine. Cu cât vocabularul copilului va fi mai bogat, cu atât îi va fi mai uşor copilului. Din acest motiv dialogul cu copilul este de mare importanţă. Un copil cu care se vorbeşte, căruia i se răspunde la întrebări şi i se explică tot ce îl înconjoară posedă un atu formidabil.
  

Dar există şi unele erori pe care părinţii trebuie să le evite. Unii copii nu doresc să facă efortul să înveţe să citească. Cel mai rău lucru este cel de a manifesta îngrijorarea în legătură cu această lipsă de entuziasm. Poate că trebuie să vă puneţi întîi întrebarea asupra lipsei dorinţei lui de a creşte, deoarece lipsa respectivă de entuziasm relevă de obicei acest fapt.
Există, de asemenea, un numar mare de gesturi sau afirmaţii care trebuie evitate în această perioadă delicată, cînd copilul capătă foarte repede sentimentul că este devalorizat. Nu încetaţi să îi citiţi poveşti sub pretextul că este prea mare. Ar fi ca şi cum l-aţi pedepsi pentru faptul de a creşte!

• 
  Nu faceţi comentarii de genul “Cum se face că nu ştii să citeşti, cînd ceilalti colegi din clasa ştiu deja ?”. Ar însemna să îl puneţi în situaţie de eşec şi să îl faceţi să se închidă în sine. Acelaşi lucru se întîmplă dacă începeţi să faceţi investigaţii printre colegii lui pentru a afla în ce fază se află aceştia şi pentru a face comparaţii.
  
• 
  Sa încercaţi să luaţi locul învăţătorului încercînd să îl învăţaţi voi să citească. Fiecare işi are rolul său şi metodele voastre vor fi în mod obligatoriu diferite. În cazul cel mai bun, nu va progresa, în cel mai rău, riscă să se blocheze şi să se descurajeze.
  
• 
  Să îl comparaţi cu fratele mai mare care ştia deja să citească la vîrsta lui. Să îi staţi tot timpul în spate. Se va opune sistematic.
  
• 
  Să ii oferiţi cărţi prea complicate.
  
• 
  Să citiţi lecţiile înainte, sub pretextul de a-i acorda un avans faţă de ceilalţi.
  

Efortului stimulativ pentru lectură pe care-1 cultivă părinţii i se adaugă efortul sistematic al şcolii şi al bibliotecii, lectura devenind calea directă şi sigură pentru însuşirea formelor şi nuanţelor gândirii ca şi pentru exprimarea cu claritate şi precizie a ideilor proprii. Lectura fãcută de părinte, discutarea cărţilor citite, dotarea bibliotecii personale sînt paşii concreţi ai unei campanii pedagogice a familiei pentru a cultiva în copil gustul pentru lectură. Numai cel căruia i s-a insuflat în copilărie gustul pentru lumea minunată a cărţii va căuta şi îşi va găsi timp pentru această activitate de minte şi suflet pe tot parcursul vieţii.

În continuare vă propunem cîteva jocuri pentru stimularea şi dezvoltarea interesului pentru lectură, pentru copii de diferite vîrste, care vă vor permite să inventaţi la rîndul dumneavoastră altele şi să găsiţi cărţile care să-l antreneze pe copil în aceeaşi direcţie. Jocurile acestea uşoare exersează una sau mai multe din aceste capacităţi, simultan. Nu uitaţi - copilul nu trebuie să simtă încordare, e vorba doar de împartăşirea unor momente plăcute, dar şi utile. De asemenea, aveţi în vedere întotdeauna gradul de dificultate al jocului; jocul trebuie să fie suficient de uşor pentru a-i permite copilului să cîştige de mai multe ori, fără prea mari eforturi.

JOCURI PENTRU PREGATIREA CITITULUI
Scopul este de a întreţine curiozitatea naturală şi interesul firesc al copilului pentru lectură şi scris şi de a-l ajuta să avanseze progresiv. Numeroase studii au arătat ce aptitudini motrice şi senzoriale ar trebui să posede copilul pentru a învăţa să citească rapid
şi uşor. Exerciţiile acestea uşoare nu vizează altceva decît să ajute copilul să-şi dezvolte aptitudinile, oferind părinţilor marea bucurie de a fi ei cei care dau copilului lor cheia magică a lumii în care se descoperă lectura.

■  Cereţi copilului să recunoască anumite zgomote, ţinînd ochii închişi: fie zgomote naturale, fie alte zgomote din exterior (o maşină care trece, un câine care latră, o fereastră care se închide), fie zgomote provocate. În acest din urmă caz, întrebarea dumneavoastra poate fi: „Cu ce fac zgomotul acesta?".

■  Bateţi un ritm, fie cu o tamburină, fie dînd din mâini sau din picioare, şi cereţi copilului să le reproducă. La început ritmurile vor fi simple - maximum două sau trei lovituri, jocul putîndu-se complica în funcţie de rezultate.

■  În jocul „Unde este ceasul?", îi veţi cere copilului să gasească în cameră, în casă sau în gradină un obiect ascuns, care produce un anumit sunet - de pildă un ceas.

■  Jocul cu ghicitori oferă multiple variante utile pentru dezvoltarea capacităţii de limbaj a copilului. Fiecare, la rînd, spune o ghicitoare, ca de exemplu: „Ceva care se pune pe faţă ca să te deghizezi." Jocul se poate complica astfel: „Un cuvînt care rimează cu carnaval. Este un animal care nechează.", sau „Văd ceva roşu care se găseşte după canapea."

■  Îi arătaţi copilului trei sau patru obiecte de uz curent (un pieptene, o lingură, un degetar etc), apoi le puneţi intr-un săculeţ şi legaţi copilul la ochi. Copilul trebuie să scoată obiectele unul dupa altul din săculeţ şi să le identifice prin pipait. Cînd jocul acesta devine prea uşor pentru el, puteţi proceda la fel, dar fara să-i arătaţi dinainte obiectele.

■  Puneţi mai multe obiecte pe un platou (cu cat sunt mai multe, cu atît jocul devine mai dificil). Copilul le numeşte şi le descrie oral. apoi se întoarce cu spatele, iar dumneavoastra luaţi unul din ele (sau îl schimbaţi cu altul). Copilul trebuie apoi să ghicească ce obiect a fost înlăturat.

■  Întoarceţi cu fundul în sus, pe o masă, patru pahare din plastic mat. Ascundeţi un obiect mic sub unul dintre ele. Deplasaţi paharele, făcîndu-le să alunece pe masă, unul cîte unul, sau două cîte două. Opriţi-vă la un moment dat şi cereţi copilului să ghicească sub care pahar se găseşte obiectul.

■  Ascundeţi un obiect în încăpere şi ajutaţi copilul să-l găsească, indicîndu-i că locul în care se află este „rece", „cald" sau „fierbinte", în functie de distanţa faţă de obiectul respectiv.

■  Luati o carte ilustrată. Alegeţi, fără ştirea copilului, una dintre ilustraţii şi descrieţi-o („Văd un tînăr pe cal, mergînd de-a lungul unui rîu. Plouă"). Închideţi cartea, daţi-o copilului şi cereţi-i să găsească imaginea. Nivelul de dificultate al acestui joc variază în funcţie de numărul de ilustraţii din carte şi de modul în care i le descrieţi.

■  Puneţi muzică. Spuneţi copilului să danseze sau să ţopăie, apoi să se oprească o data cu muzica. Opriţi brusc muzica.

■  „Fă ce face păpusa." în această ultimă variantă, adultul ţine păpuşa în faţa copilului, care trebuie să imite în oglindă gesturile păpuşii (să ridice braţele, să se aşeze, să se ridice etc).

■  Jocul de comandă dezvoltă totodată auzul şi memoria. El constă în a da copilului o instrucţiune conţinand un număr tot mai mare de secvenţe, iată un exemplu cu trei instrucţiuni: „Du-te şi caută o lingură în bucătărie, apoi închide uşa camerei tale şi revino să te aşezi în faţa mea."

■  Afară, desenaţi pe nisip sau cu creta pe tablă cercuri mari, curbe, trasee. Nişte săgeţi indică sensul unui parcurs. Copilul trebuie să meargă pe aceste trasee.

■  Desenati pe o foaie de hartie linii şi curbe (mai gros) cu nişte săgeţi care indică sensul de parcurgere. Copilul trebuie să meargă cu creionul pe aceste linii, îndepărtîndu-se cît mai puţin posibil de linia initială.

■  Desenaţi nişte contururi geometrice mari, cu linii punctate (pătrate, cercuri, forme complexe) şi cereţi copilului să treacă peste ele, apoi să transforme liniile în linii continue. Indicaţi-i prin săgeţi sensul parcursului, respectînd sensul şi direcţiile obişnuite ale scrisului.

■  Faceţi cîteva desene foarte simple, cărora le lipseste un element; cereţi copilului să-l repereze (un om cu un singur picior, o fata fără gură, o casă fără uşă etc).