Victor visinescu jurnalism contemporan

CERINTE EXPRESE ALE PREGATIRII INFORMATIEI

Ne vom opri asupra unui profesionist de maxima semnificatie: jurnalistul de presa scrisa. Pregatirea informatiei, prima

componenta a strategiei redactionale, comporta trei etape interdependente: 1. colectarea; 2. selectia; 3. prelucrarea. În

studiul sau, Profesiile din domeniul mass- media, Christine Leteinturier scoate în evidenta, cu deplina îndeptatire,

însemnatatea reporterului, figura de prim plan, în diferite ipostaze: generalist, specializat, fotoreporter, acreditat, alte

fatete conforme cu situatiile contextuale ale fiecarei redactii.

Colectarea informatiei se face atât în interior, pe baza semnalelor care sosesc în redactie de la agentii, comunicatori,

diversi agenti economici sau medii de informare adiacente (semnale de la cititori, scrisori, telefoane, vizite la redactie) cât

si în exterior, pe teren. Marea majoritatea a informatiilor sunt prevazute, fac parte din arsenalul rutiner al reporterului:

legaturi cu surse institutionale (foruri administrative, organizatii neguvernamentale, întreprinderi economice, conferinte de

presa, sistemul relatiilor publice, purtatori de cuvânt, institutii sociale, culturale, educative, patronate, fundatii de

binefacere, alte numeroase surse cuprinse în agenda personala, sistematizate pe criterii de

preponderenta/credibilitate/ accesibilitate, cu nominalizari de persoane, numere de telefon/fax, ore/zile de acces, nivele de

autoritate). O data primite, semnalele de la surse, potentiale evenimente, solicita/nu solicita deplasarea în teren a

reporterului, în functie de ceea ce a retinut ca semnificatie bivalenta, redactie-cititori, sau se fac iesiri în teren pentru

completari la un mesaj primit, insuficient argumentat/documentat, disponibil pentru o ilustrare (fotografii, desene, grafice).

Adevarata deplasare a reporterului, la fata locului, este provocata fie de evenimente importante neprevazute/neplanificate

(accidente, catastrofe naturale, conflicte sociale, scandaluri, perturbari ale ordinei publice,

vernisaje/aniversari/comemorari anuntate "în ajun" si altele de acest fel). Uneori, reporterul însusi, plecat sa se

documenteze pentru un anume eveniment, descopera, pe traseu, alte posibile subiecte demne de a fi consemnate.

Indiferent la care dintre surse se documenteaza, problema delicata si responsabila a pregatirii informatiei pentru tipar

este verificarea, atât la sursa la care apeleaza cât si la alte surse, numite "încrucisate", în scopul veridicitatii

faptelor/datelor, al eliminarii oricaror distorsiuni posibile în cursul documentarii. Verificarea este mult usurata sau chiar nu

este necesara daca reporterul cunoaste temeinic si de mult timp o sursa, daca prin tot ce i-a furnizat nu l-a compromis.

Fie ca este vorba de surse convenabile (adica toti acei furnizori de informatii mentionati mai sus), fie ca apeleaza la surse

autorizate (institutii statale, foruri de conducere statale, birouri de presa recunoscute ca "voci oficiale"), reporterul trebuie

sa le delimiteze clar din mai multe puncte de vedere pentru a le acorda calificativul de surse fiabile. Unul dintre specialisti,

Jean Charon, în lucrarea Les médias, les sources et la production de l`information, Québec, 1991), apreciaza ca jurnalistii

responsabili acorda credit deplin unei surse daca îndeplineste urmatoarele sase criterii: 1. Productivitatea (ce cantitate de

informatii de calitate poate furniza, cu ce constanta). 2. Credibilitatea (care îl poate scuti pe jurnalist de verificare). 3.

Vizibilitatea sociala (prin care se defineste pozitia sursei în ierarhiile societatii). 4. Autoritatea sursei

(experienta/competenta ei în raport cu alte surse). 5. Proximitatea socio/geografica (fata de locul unde îsi are sediul

redactia). 6. Flexibilitatea (capacitatea sursei de a se adapta la limbajul/ritmul/codul jurnalistului). Despre aceste criterii si

amanunte asupra trasaturilor surselor convenabile/autorizate vezi Mihai Coman în capitolul Universurile multiple ale

informatiei (cf. Introducere în sistemul mass-media, op. cit., p. 226-229).

SELECTIA. Reporterul cauta mult, alearga mult, alege putin. În functie de cine? de ce? în ce scop? când? cum? - iata

ce întrebari îsi pune/trebuie sa-si puna dupa ce are tolba plina de informatii sau este derutat de roiul de semnale

telefonice, faxuri de agentii, buletine informative tv., care preced momentul deciziei sale. Selectarea informatiilor nu cade

doar în raspunderea celui care le-a colectat; în acest proces complex se implica toti jurnalistii redactiei, din diferite

sectii/servicii si departamente, sub veghea editorilor de rubrici, a redactorilor-sefi si a secretarilor de redactie, a altor

componenti cu functii specializate sau tehnice în organigrama. Acesta este unul din momentele de vârf al lucrului în

echipa, moment care trece prin sita non-valorile, inoportunitatile, pseudo-evenimentele. Ies la iveala, prin discutii

comparative, informatiile marcate de factorii constanti ai promovarii în ziar - noutatea, semnificatia, aria de cuprindere,

beneficiarii stabili etc. - si se elimina, nu întotdeauna cu bucurie din partea unora, informatiile cenusii, plate, periferice, "de

umplutura". Selectia mai presupune nu numai calitate ci si echilibru în fiecare pagina între informativ si interpretativ, între

text si imagine, între rubrici tematice de interes general si rubrici specializate, între compartimente cultural-artistice si de

divertisment si cele sportive sau publicitare, antiteze incomplete, desigur, mai cu seama când este vorba de ziare cu

pretentii de tir national. Prin urmare, conchizând, toate cerintele enumerate - fara a fi singurele - obliga atât la respectarea

"frontierelor" interioare ale redactiei (ce da o sectie, ce da cealalta, ce dau toate în echilibru judicios) dar si la respectarea

conceptului global de proximitate.

Acest concept este omniprezent în cercetarile de teorie a presei, ilustrat cu exemple diferite, din care unul pare sa fie

preferat, concretizat în enuntul "mort pe kilometru", ceea ce desemneaza proximitatea geografica. Extinzându-i

întelesurile, Christine Leteinturier afirma: "1000 de morti la 10.000 de kilometrii sunt mai putin importanti decât 1000 de

morti la 1000 de kilometrii si înca mai putin importanti decât un mort la un kilometru" (cf. loc. cit., p. 238). Altfel spus,

proximitatea geografica pune în balanta evenimentul si distantele la care s- a produs, într- un raport de proportionalitate: pe

distante mici implica mai putine persoane si invers. Mai sunt de luat în considerare alte trei forme de proximitate, atunci

când se decide soarta informatiilor. Este vorba despre proximitatea temporala (care corespunde noutatii, stirilor ce nu

sufera amânare, sau sufera cu riscul de a se dezactualiza); proximitatea psihoafectiva (care aduce în atentie informatii

emotionale - viata, dragoste, moarte, bani, drame, stari anormale, stres, dezechilibre, devieri de comportament, aspira¡ii

desarte); proximitatea, de tripla insertie: socioprofesionala, socioculturala si politicoideologica (fiecare definindu-si ariile

tematice prin titulatura: conditie sociala/profesie; cultura/instructie/educatie; angajamente politice/lideri/programe).

PRELUCRAREA INFORMATIEI. Dupa ce a încheiat cele doua etape precedente ale pregatirii informatiei spre a iesi

în lume, urmeaza o a treia, adesea cu un grad de dificultate incomparabil mai mare decât al demersurilor anterioare.

Jurnalistul trece la redactarea informatiei colectate, selectate, verificate, acceptate dinainte sau la sedinta de schema din

ajun (cu exceptia informatiei prelucrate de alte surse) si se consacra tehnicilor specifice scriiturii de presa. Acestea nu

sunt expuse într-un galantar sau în vitrine cu noutati editoriale, nu trebuie cautate nici în dictionare sau în manuale de

jurnalism, unde sunt definite, adesea, epatant sau sunt recomandate ca norme obligatorii. Ele trebuie, desigur, însusite în

elementele lor comune si deosebitoare, pentru a nu confunda, de exemplu, lead- ul cu paragraful final, sapoul cu titrajul

sau unghiul de abordare cu planul cronologic. Multele tehnici de redactare au fost descrise si exemplificate în lucrarile a

zeci de autori straini care au dat mare bataie de cap studentilor la examene de an si la licenta, iar de câtiva ani ele sunt

prezente în Manualele de jurnalism (coordonator Mihai Coman, vol. 1 si 2, Polirom, Collegium Media).

Când se aseaza în fata colii albe (mai rar) sau în fata calculatorului (din ce în ce mai des), jurnalistul autentic nu se

întreaba ce sa puna în titraj si ce în paragraful introductiv, elementele scriiturii pe care o începe trebuie sa tâsneasca

aidoma jetului proaspat si izbitor din însasi substanta informatiei. Cu cât aceasta este mai densa, mai rascolita în

straturile ei de noutate si perceputa de ziarist prin verbele vad, aud, simt, cu atât aceleasi verbe vor sugera ele însele,

spontan, titlul, introducerea, compozitia, momentul final, în vesminte lingvistice naturale, sudate ideilor, opiniilor

din/despre evenimentul abordat. Cautarile artficiale de ordin conceptual sau stilistic denota faptul ca evenimentul a fost

receptat la suprafata, ca jurnalistul este/poate fi în exteriorul domeniului investigat, ca artificiile prin care vrea sa se

salveze sunt, de fapt, flori stilistice cu efect de sera, n-au în tulpina si în petale seve, arome si culori aidoma acelora care

cresc în brazdele de lut reavan, încalzite si luminate de soare, udate de ploile cerului si nu de furtunul de plastic.

S-au dat si în privinta prelucrarii/procesarii informatiei multe retete si sfaturi virtual benefice, a caror validare s-a si

produs în destul de multe abordari. Este foarte important ca reporterul care s-a întors din documentare sa nu puna

cuvintele cu lopata pe hârtia imaculata sau pe ecranul minuscul cu indicatia pe prima coloana "Microsoft Word - Doc W",

de exemplu. Un moment de reflectie/sistematizare/rememorare a întregului film pe care si l-a fixat pe retina, în timpane

sau în toate celelalte simturi omenesti, suplimentate cu cele ale vocatiei jurnalistice, este nu numai necesar, ci si garantat

util. Respectivele secvente readuse din teren, de la timpul trecut: am vazut, am auzit, am simtit la int ensitatile prezentului,

revad, reaud, resimt, se autoplaseaza singure în planul scriiturii de presa sau în suita planurilor specifice genului

jurnalistic ales.

Aceasta opinie se refera, cu precadere, la genuri jurnalistice de un anume specific, precum reportajul de eveniment

sau de atmosfera, de asemenea are valabilitate în cazul articolelor-comentarii (analitice, de sinteza, argumentative), care

solicita o procesare obiectiv-conotativa, spre deosebire de genurile scurte (stire, grupaj, mic articol, relatare) gândite si

prelucrate în chenare de o stereotipie cunoscuta. Reiese ca prelucrarea informatiei reprezinta un efort de gândire creator

direct proportional cu genul publicistic pentru care se opteaza. Textul concis, de un paragraf -doua, pâna la 10 rânduri

(stirea) nu solicita neaparat un titlu; micul articol/relatarea, reportajul "de serviciu", nota, portretul, rubricile informative de

la/despre cititori, de asemenea nu reclama mari probleme de procesare, fara sa se creada ca atari texte sunt scrise dintro

trasatura de condei. Oricare dintre ele îl obliga pe jurnalist sa fie gândite ca raspunsuri la mereu repetatele "5 W", iar

corpul propriu-zis al mesajului sa dovedeasca precizie, claritate, veridicitate, corectitudine gramaticala. S-au exprimat

puncte de vedere diferite în legatura cu genurile de presa, persista confuzii în clasificarea lor, s-au dat sentinte spunânduse

ca unele dintre ele sunt doar informative, altele doar comentative sau de opinie, au fost ignorate noile genuri impuse

de anumiti scriitori-jurnalisti. Nu este locul aici nici sa recurgem la exemple, gasibile usor în bibliografie, nici sa încercam o

limpezire (vom avea prilejul în alta parte). În fond, un gazetar talentat când se pune pe scris nu rosteste aforistic: "voi scrie

un eseu sau un foileton, un pamflet sau reportaj literar, o tableta sau o cronica" si asa mai departe. El nici nu stie ce va

iesi pâna la urma, s-ar putea sa iasa un articol strasnic care sa topeasca în tesatura lui narativa si elemente satirice, si

filozofice, si portretistice, si beletristice, care sa exprime, la modul individual, o tema pur jurnalistica. Spre a nu mai lungi

reflectiile vom spune ca nu împartasim opinia genurilor pure, suntem pentru coexistenta informativ-formativului în

structura mai tuturor genurilor, iar procentul de "creativitate" jurnalistica nu consta în a cauta cu lampa lui Diogene epitete,

comparatii, metafore, personificari si alte flori si floricele, ci în modul de a gândi informatiile din perspectiva unui corpus

care sa spuna ceva cititorului, într- un anume fel de exprimare, nici epatant, nici vulgar, nici încifrat, nici batjocoritor, dupa

un precept vechi de când lumea: vorbirea adevarului e simpla.

În general, cititorul din masa eterogena a publicului, atunci când are timp de lectura, spune, pur si simplu, "am citit un

articol extraordinar", si nu "un eseu/comentariu/reportaj extraordinar," ceea ce arata ca pe el nu-l preocupa eticheta pusa

de gâtul textului printr-o anume titulatura, ci continutul, utilitatea lui, placerea de a-i fi furnizat momente de reflectie

rationala si afectiva. Pledoaria noastra nu trebuie luata ca o agresiune anti-genuri, mai cu seama împotriva celor

consacrate de jurnalismul modern, reportajul, interviul, ancheta, editorialul, foiletonul etc. Poate ca are dreptate Christine

Leteinturier care, evitând arborele încrengat al tipologiei genurilor, ne propune sa le numim pe toate articole si sa le

regasim pe o mica harta cu cinci repere ce se abat terminologic de la "traditie". Iata cum sunt denumite genurile

jurnalistice:

Informatia bruta, în care se încadreaza articole pur informative, care raspund la cei "5 C", anunta evenimente de mica

importanta: stirea, nota în caseta, relatarea.

Expunerile, articole în stil mai mult sau mai pu¡in personalizat, care "povestesc" evenimentele: de la faptul divers

pâna la catastrofe naturale, teritoriu al reportajului.

Cercetarile, care reiau informatia bruta/evenimentul relatat completându-le cu date, precizari, persoane implicate etc.,

în investigatii diacronice, arhetipul acestora este ancheta.

Comentariul, sinonim cu articole imperios informative dar sub lupa observatiilor personale, a interpretarilor pe temele

actualitatii, menite sa suscite reactii pro sau contra: editorialul, tableta, cronica plurivalenta (literar-artistica, teatrala,

cinematografica).

Declaratia exterioara, ansamblul de texte produse fie în redactie, fie în exteriorul acesteia prin care se fac auzite si

alte voci decât ale jurnalistilor: interviul, posta redactiei, revistele de presa, comunicatele. (cf. în vol. O introducere în

presa scrisa si vorbita, cit., p. 241).

ALTI PROFESIONISTI CARE PUN ÎN VALOARE INFORMATIA

Reiterând principiul inabandonabil al muncii în echipa, trebuie sa nu omitem ca jurnalistul de presa scrisa nu poate

atinge performanta punerii în valoare plenara a informatiei - indiferent în ce categorie de gen este prelucrata - fara

competentele altor profesionisti. O data introdus pe terminal sau calculatorul personal, textul jurnalistului ajunge apoi, prin

reteaua interna, la serviciul de paginare si, în continuare, la fotoculegere. Noii profesionisti sunt acum secretarul/secretarii

de redactie, machetatorul/machetatorii. Ei conlucreaza folosind programele DTP (Desktop Publishing) si programele

grafice. Sunt doua profesiuni înrudite, confundabile aproape, înlocuibile reciproc, practicantii lor sunt considerati jurnalisti.

Problemele care stau pe umerii secretarului de redactie/machetatorului sunt cele de ordin estetic, de maxima lizibilitate,

prin jocul caracterelor tipografice (forma), marimea (corpul de litera), stilul (aldin, cursiv). Simultan, textele sunt puse în

valoare prin ilustratii, fotografii, titraje atragatoare, dispunerea optima a coloanelor, variatii de policromie alb-negru sau

alte combinatii coloristice.

Informatia este pe deplin valorificata în momentul în care îmbraca forma tiparului. Procedeul cel mai frecvent folosit

astazi este tiparul offset. Pornind de la filmul produs la fotoculegere - care are pe el texte, imagini, anunturi publicitare - se

realizeaza o placa metalica acoperita de un produs fotosensibil ce devine forma tipografica. Aceasta este acoperita cu

cerneala, cerneala îmbraca formele de reprodus (textele, imaginile). Amprenta obtinuta astfel, este transpusa pe un rulou

de cauciuc care vine în contact direct cu hârtia de imprimat. Placile si rulourile sunt instalate pe cilindrii de tiparire ai

rotativelor, masini imense pe care se fixeaza bobine de hârtie de peste un metru diametru si care pot imprima opt pagini o

data. O rotativa offset poate sa traga 200.000 de exemplare dintr-un ziar de 48 de pagini într-o ora. Aceasta operatie de

tiparire nu mai implica jurnalistii, ea este efectuata de un sef tipograf, care conduce echipa de culegatori (operatori la

calculatoare, când textul nu a fost cules anterior) si supraveghetori (muncitori si tehnicieni care au în raspundere

programarea, reglarea si controlul masinilor, al rotativelor si liniilor de asamblare).

PRODUSELE MEDIATICE ÎN DETERMINARE ECONOMICA

Am urmarit succint drumul parcurs de informatie, de la stadiul brut la cel prelucrat, sau altfel exprimat informatia

devenita produs mediatic, în cazul nostru ziar. Este oare astazi ziarul/jurnalul produsul mediatic de rangul întâi, dat fiind

faptul ca el are blazonul de stramos al presei, cu vârsta multiseculara? Cu regret si cu nostalgie nu putem raspunde

afirmativ, ba mai mult, nu numai ca a pierdut întâietatea dar se si vede amenintat în stralucirile constelatiei pe care a

creat-o, devenind o "mica planeta" rotitoare, în sirul altor "planete", care-l depasesc în circumferinta, toate putând fi

numite planete comunicationale, toate gravitând în jurul nucleului-geneza, mai greu de pronuntat în denumirea lui

abreviata: NTIC. Pentru tarile puternic industrializate ale lumii în care traim, lume cu mai multe "voci" dar dominata tot mai

pregnant de vocea enigmaticului NTIC, Bernard Miège a gasit formula care le defineste: societate cucerita de

comunicare. Parasind paragraful metaforic al introducerii, ne fixam atentia reflexiva asupra descifrarii abrevierii NTIC, a

carei decodare ne va oferi cheia oricaror surprinzatoare enigme mediatice. Reluam, deci, NTIC = Noile Tehologii de

Informare si Comunicare. Acestea combina si tuteleaza diferite procedee tehnice care îsi au plasamentul în informatica,

audiovizual, telecomunicatii. Toate produc informatii, toate sunt liant intercomunicational, toate au condus la dezvoltarea

industriilor comunicarii, iar în cazul nostru, industriilor culturale. Vorbind de industrii, vom vorbi aici de

întreprindere/întreprinderi de presa, îndepartându-ne de celalalt termen substitut, institutie de presa, pe care l-am

prezentat în primul subcapitol. Din moment ce comunicarea cucereste viata sociala prin pârghiile NTIC, impunându-se

volens-nolens prin aparatura si retele care deschid accesul larg al comunitatilor la programe informationale si culturale, se

întelege de la sine ca produsele mediatice nu mai ramân în tarcuri izolate si nici în statutele lor de privilegiate ale

comunicarii. Pe de alta parte, acceptând caracterul bivalent al comunicarii (acces la mesaje mass-media plus acces la

informatii de tip minitel sau Internet), acceptam un paradox: dorim sa comunicam, dar nu comunicam toti în acelasi fel,

stiindu-se ca pe Terra sunt state bogate, saturate de productii jurnalistice si state mediu dezvoltate sau sarace în

imposibilitate de a beneficia de serviciile tehnologiilor din industriile culturale, spre a nu mai vorbi de cele ale informaticii si

telecomunicatiilor care le solicita "alfabetizarea" în domeniu.

O data cu instaurarea NTIC în întreprinderi si institutii s-au produs/sunt în curs de a se produce restructurari ale

consumului cultural, orientat catre practici private, favorizate de explozia retelelor de comunicare, proces paralel cu

conturarea/consolidarea unor identitati puternice în unitatile producatoare de informatii/mesaje mediatice. Se cristalizeaza

noi modele de organizare a muncii, gratie biroticii, se redefinesc trasaturile spatiului public, îmbogatite cu noi tipuri de

comunicare: politica, publica, locala, stiintifica, tehnica, educationala, în care mass-media nu întotdeauna se implica.

Ambitiile unor întreprinderi de a-si construi o identitate proprie, care sa semnifice un nou management si o tot mai

moderna activitate productiva, se vor solda cu un proces concurential tot mai accentuat, ale carui efecte sunt de natura

economica. Ce verigi de baza ale mass-media vor fi în esaloanele dintâi ale NTIC? Se deduce, televiziunea, care deja îsi

reorienteaza programele, codurile de comunicare, publicul-receptor. Avem experimentele (în unele cazuri, reusitele)

sistemului de informare scolar, apelul la audiovizual ca auxiliar pedagogic, dezvoltarea audiovizualului ca mijloc de

exprimare si alte modalitati inovatoare. Cum se acomodeaza însa procesul producerii de bunuri culturale, asa cum si-a

statornicit el trasaturile, cu imperativele NTIC?

Raspunsul ni-l ofera topografia dezechilibrelor produselor mediatice pe axele geografice Nord-Sud, Nord-Nord si Sud-

Sud, dezechilibre generate si alimentate de sistemul economic al fiecarei tari, capitalist/necapitalist si de regimul politic

democratic/nedemocratic (totalitar, comunist). O certa contributie la studiul disimetriilor si disfunctionalitatlor create de

factorii tehnologici ne-o ofera Jacques Barrat în Geografia economica a mediilor, din care desprindem suprematia

Nordului asupra Sudului în privinta productiei de hârtie culturala si hârtie de presa, iar în plan tehnologic utilizarea

informaticii si telematicii ca lucruri obisnuite. Marile diferente între geografia de consum cultural si consum de informatie

sunt produse de acelasi NTIC care situeaza SUA pe primul loc în productia de programe, urmate de Europa si Japonia,

iar ca posibilitati de dotare cu echipamente audiovizuale Europa a atins saturatia fata de Africa si Asia care sunt cotate

cu 1% si, respectiv, un sfert din totalul mondial de receptoare aflate pe Terra. Desi tehnologiile specifice presei - offsetul,

fotocompozitia, facsimile-ul si heliogravura îsi mentin actualitatea si coexista cu redactarea/tehnoredactarea pe calculator,

productia de ziare si reviste a cunoscut o eroziune care naste sentimente pesimiste.

Abordarea din perspectiva economica a mass-media solicita o analiza pertinenta a mijloacelor tehnice utilizate pentru

productie si difuzare, în strânsa legatura cu cererea si oferta si cu strategiile de dezvoltare adoptate de întreprinderile

mediatice. Un asemenea demers, flancat de repere teoretice si de hotare tehnologice în interiorul carora se etajeaza

realitatile mass-media din Franta, apartine lui Nadine Toussaint -Desmoulins, cercetare de implicatii economice si de

gestionare economica (cf. Dimensiunea economica a mass-media si Gestionarea mass-media, în vol. O introducere în

presa scrisa si vorbita, cit., p. 112-146). Evaluarile de ordin economic într-o întreprindere de presa se fac în amonte si în

aval. În amonte problemele economice sunt legate de continuturi si de suporturile materiale. Continuturile corespund unor

obiective generale ale informarii, educatiei si distractiei dar si micii si marii publicitati. Limitate doar la aceste doua tipuri

de produse, desfacute pe piata duala corespunzatoare lor, studiile economice nu ar fi concludente. Dat fiind vorba ca

mass-media apeleaza la întreprinderi specializate în furnizarea de informatii brute, este necesar sa se ia în consideratie si

alte pârghii conexe: agentiile de presa generaliste sau specializate dupa continut si suport (text, imagine, sunet), care

furnizeaza produse finite, receptate prin sateli t/ redactare informatizata; bancile de date, cu aceleasi învestiri; intermediari

din publicitate, regii care vând spatiu publicitar sau colecteaza mesaje publicitare prefabricate. Toate continuturile care

emana de la/spre întreprinderi în amonte, presupun materie prima (hârtie, cerneala), apoi suporturile materiale în filiera

culegere, tiparire, brosare (în audiovizual - pelicula, banda magnetica plus înregistrare, montaj, mixaj). La un loc, tot ce se

concepe si se realizeaza din punctul de vedere al continuturilor si suporturilor înseamna prima si cea mai mare suma de

cheltuieli.

Urmeaza o a doua contabilizare a cheltuielilor, ocazionata de operatiunile în aval, cunoscute sub numele de difuzare.

În general, prea putini editori îsi asuma distribuirea tirajelor în exclusivitate, astfel ca întreprinderile mediatice apeleaza la

alte servicii: firme de distributie, mesagerii postale, diversi vânzatori. În privinta cheltuielilor sunt de facut disocierile care

se refera la întreprinderea de presa (materii prime, tehnologii, salariati, retele de difuzare, cumparare de texte ambalate

etc. si alte cheltuieli intermediare sau directe care privesc pe cei ce cumpara spatii publicitare, pe consumatorii de presa.

Evident, cifrele tuturor cheltuielilor sunt foarte mari, mijocii sau acceptabile în functie de titlurile care se tiparesc: de

exemplu, în Franta, sunt 4.000 de periodice recenzate prin depozit legal din care 3.000 sunt destinate comercializarii

(între acestea 370 gratuite), 12 cotidiene nationale, 60 de cotidiene provinciale, iar ca tiraj, în 1997, acesta atingea circa

8,12 miliarde exemplare numai pentru cele 3.000 "titluri de editor", la care se adaugau înca 6,25 miliarde fara tirajul

exemplarelor gratuite. Oricât ne-ar impresiona aceste tiraje, ele sunt, observa, Nadine Toussaint-Desmoulins, "...cu mult

inferioare celor din tarile vecine (Marea Britanie si Germania) în special din cauza tirajelor reduse ale presei cotidiene

franceze" (loc. cit., p.116).

Cu ce forte profesionale si la ce nivel de cheltueli se realizeaza cele aproximativ 15 miliarde de exemplare? Iata:

200.000 de persoane din care 55.000 direct angajate în întreprinderi de presa cu peste 20 de salariati în scheme; alti

angajati muncesc în redactii mici si fac o presa de tip "non- editor", concepând publicatii imprimate în alta parte; mai mult

de 75.000 de persoane muncesc în tipografii, iar alt esalon masiv în industria hârtiei. Reteaua de distributie cuprinde

peste 70.000 de angajati în circa 32.000 de puncte de vânzare a presei alim entate de "Nouvelles Messageries de la

Presse" si în cele 8.500 de puncte de vânzare regionale si locale, fara a fi socotiti aici vânzatorii ambulanti, curierii si

factorii postali. Cifra de afaceri a mass-media din Franta, pe acelasi an, 1997, a fost de 126 miliarde de franci, din care

presei scrise i-au revenit (în milioane franci): 36.473 - cheltuieli ale utilizatorilor si 25.483 - venituri din publicitate

(departajate în publicitate a marilor firme – 21.271 milioane franci si mica publicitate – 4.167 milioane franci). Total cifra de

afaceri presa scrisa: 63.090 milioane franci fata de 126.044 milioane franci, cifra de afaceri în audiovizualul francez pe

acelasi an. O concluzie pe care nu o comentam se desprinde singura: audiovizualul a depasit dublul cifrei de afaceri a

presei scrise. Si suntem departe de a contura peisajul mediatic francez pentru ca nu am luat în vizor grupurile media, în

care intra presa, programe de cinema si radio-tv., video, carte, informatica, comparate cu marile grupuri europene, la care

cifrele de afaceri sunt calculate în milioane de dolari, sau comparate cu marile grupuri din lume. Vom preciza numai ca în

Europa locul întâi este detinut de grupurile media din Germania (în ordine gr. "Bertelsman" – 12.926 mil.dolari) , locul al

doliea, Franta (gr. "Lagardère – 11.290 mil. dolari), urmate de alte grupuri ale caror cifre de afaceri pe anul 1998 oscileaza

între 2 si 8 milioane dolari, astfel: "Havas", Franta (8.859, mil. $), "ARD", Germania (5.597 mil. $), "BBC", "Pearson" si

"Carlt on", Marea Britanie (cu câte 3.824 mil. $, 3.755 mil. $ si, respectiv, 2.865 mil. $), "Wolteres Kluwer", Olanda (2.668

mil. $) "CTL-UFA", Luxemburg (2.592 mil. $) si "RAI", Italia (2.353 mil. $) - sursa: CIT Publications Media Map 1998 în

European Media Business and Finance, iunie 1998, apud N.T. - Desmoulins, cit. p. 120. Un clasament al marilor

grupuri media pe mapamond, aduce în fruntea lui grupul german citat ("Bertelsman" – 12. 498 mil. $), urmat de mai multe

grupuri din SUA ("Walt Disney" – 12.117 mil. $, "Viacom" – 12.084 mil. $, "Time Warner" – 9.201 mil. $, "Time Warner

Entertainment" – 7.010 mil. $), grupul asutralian "News Corporation" (10.619 mil. $), "Sony", Japonia (9.087 mil. $), doua

grupuri franceze, "Havas" (7.324 mil. $) si "Matra Hac hette" (6.466 mil. $), pe locul 10, iar înaintea lui grupul german

"ARD", (cu 6.450 mil. $).

Trecând peste alte clasamente care privesc cifrele de afaceri din audiovizualul primelor 12 grupuri mondiale,

dominate de SUA, în proportie de peste 50%, trecând, de asemenea, peste tabelele cu primele 20 de grupuri multimedia

din lume, la fel dominate de SUA, o lasam pe NadineToussaint -Desmoulins sa emita o judecata finala: "Astfel, massmedia

- principala sursa de informatii, cultura si divertisment - ocupa un loc pe care îl putem considera destul de putin

important în plan economic. Acest loc este departe de a fi pe masura impactului politic exercitat si a pasiunilor suscitate.

Totusi analizele prospective tind sa demonstreze ca ponderea economica a mass-media ar putea sa creasca în

viitorul apropiat nu datorita presei scrise, ci mai degraba audiovizualului (subl. V.V.) o data cu dezvoltarea programelor si

a serviciilor numerice si cu punerea în aplicare a noilor norme tehnice de difuzare a imaginii si a sunetelor. Schimbarea

echipamentelor de productie si de receptie va fi atunci mai convenabila. Celebra "convergenta" va impune producerea

operelor originale necesare pentru a alimenta diversele canale mass-media, care nu se vor mai multumi cu reluari ale

programe lor mai vechi" (Idem, p. 121).