Victoria D

Cecilia şi Matei îşi unesc destinele

În urma logodnei, familia lui Matei, a Ceciliei împreună cu unchiul Filip din Germania, fiind toţi de acord cu acest pas al celor doi tineri, au hotărât ce să facă pentru a le asigura un cămin.

Matei a scos un credit de la bancă, unchiul a completat suma necesară pentru cumpărarea unui apartament în unul din blocurile nou construite dintr-un cartier liniştit al oraşului. Acum începea greul pentru Matei privind renovarea şi amenajarea apartamentului. L-au ajutat foarte mult frate-său Tiberiu şi Gelu, care spuneau prezent ori de câte ori erau solicitaţi.

Tibi, dă tu o fugă până la Săftoiu şi roagă-l să vină cu echipa lui să zugrăvească apartamentul cât mai repede. Trebuie să vorbesc şi cu ai lui Petcu pentru a mai schimba în unele locuri faianţa şi gresia.

—Atunci caută o echipă care să aibă şi zugravi şi faianţari. Nu te încurci cu două echipe, că poate îţi vin întâi zugravii şi apoi faianţarii lucrează după ei şi s-a dus naibii zugrăveala.

—Bine zici tu.

Informându-se la mai multe persoane, au aflat de echipa lui Toderiţă considerată cea mai bună din oraş, dar care lucra şi foarte scump. Având muncitori cu diferite specializări îţi punea locuinţa la punct cu tot ceea ce comandai şi făceau lucru de calitate şi în timp scurt. Pentru că erau foarte solicitaţi a mers Matei să vorbească, deşi la început a întâmpinat rezistenţă.

—Domnule doctor, venim să lucrăm la dumneavoastră dar nu acum, fiindcă suntem prinşi în altă parte, i-a spus Toderiţă lui Matei, aflând despre ce este vorba.

—Dacă vrei să mă serveşti, mă planifici cumva în programul tău, ca să pot intra şi eu în casa mea după ce mă voi însura, că şi aşa de câţiva ani stăm tot despărţiţi.

—Vă căsătoriţi cu domnişoara avocată?

—Cu ea.

—Apoi de la o mare încurcătură m-a scos dânsa odată.

—Păi vezi? Trebuie să dai şi tu o mână de ajutor când ea are nevoie.

—La asta mă gândesc şi eu, domnule doctor, că nu se ştie cum ajung iar pe la tribunal? Ptiu!scuipă în sân.

—Ha! Ha! Ha!râd ceilalţi.

—Auzisem că-i plecată.

—Este în Germania dar se întoarce după ce-şi ia doctoratul.

—E fată deşteaptă. Am văzut-o din prima atunci când m-am dus la ea cu problemele mele. Are răbdare, te ascultă, te sfătuieşte, nu te repede ca alţii. Bine, domnule doctor, termin aici săptămâna aceasta şi de săptămâna viitoare vin la apartamentul dumneavoastră să vedem ce aveţi de făcut.

—Mă cauţi la spital, la chirurgie.

—Ştiu eu. Vă găsesc.

Matei era mulţumit că a acceptat Toderiţă, iar pe de altă parte pentru imaginea frumoasă a Ceciliei în rândul oamenilor. Din nou îl prinsese dorul de ea pe care şi-l potolea renovând apartamentul.

De când intraseră în lucru meseriaşii lui Toderiţă, Matei zi de zi îşi petrecea timpul liber la apartament, aprovizionând cu materialele necesare, urmărind lucrările, venind cu sugestii. Era ajutat şi de logodnici care treceau des pe acolo. Leontina, ca femeie, o suplinea pe Cecilia prin părerile ei privind coloristica, formele, eleganţa, utilitatea încăperilor. Ca s-o stimuleze, uneori Matei îi spunea.

—Ai grijă, Leontina, ce decizii iei că dacă nu-i place Ceciliei ,eu pe tine dau vina.

—S-o crezi tu. Eu sunt stăpânul? Mie îmi place ceva, ţie ceva, Ceciliei altceva. Trebuie să-ţi dai părerea, că tu cu Cecilia veţi locui aici.

—Ai gusturi mai fine decât un bărbat.

—Nu zic nu, dar ne vom consulta împreună.

—Până vă veţi lua de păr cum s-a întâmplat când aţi hotărât culoarea dormitorului, a intrat în discuţie Gelu.

—Ne-am aprins în vorbe, dar n-a ieşit frumos?se laudă Matei.

—Îmi place foarte mult. Îi va plăcea şi Ceciliei.

—Aveţi grijă, să nu cumva să suflaţi vreo vorbă Ceciliei despre apartament.

—Ea nu ştie?

—Ştie că am cumpărat un apartament. Mai mult nu. Vreau să-l vadă în noaptea nunţii.

—Ah! ce frumos!

—Deci să nu vă scape să-i spuneţi cum arată în interior, ce-am lucrat la el, ce îmbunătăţiri am adus. Să nu ştie nimic până atunci.

—Chiar dacă vrem să-i spunem, n-avem cum, că ea este departe.

—Când vine de Paşti sau altădată, nu aduceţi vorba. I-am montat şi pe ai mei şi pe ai ei să tacă.

Cât timp se lucra la apartament, Matei cu părinţii lui şi cu ai Ceciliei treceau des pe la magazinul de mobilă să vadă ce garnituri s-au mai adus şi să hotărască ce mobilă să cumpere. Matei pusese ochii pe o garnitură pentru camera de zi, alcătuită din mai multe corpuri care se puteau schimba dintr-un loc în altul, de la o perioadă la alta, dând înfăţişări diferite încăperii. Cunoscându-l pe magazioner l-a rugat să i-o reţină până se termină lucrările în apartament.

Înainte de Paşti cu vreo zece zile, Toderiţă i-a predat apartamentul la cheie, cum s-ar zice.

—Domnule doctor, am tras nu glumă, dar l-am terminat înainte de a veni domnişoara, aşa cum am vorbit, şi sper să fiţi mulţumit cum am lucrat.

—Aţi făcut treabă bună. Îmi place că nu vă bateţi joc de banul omului.

—Vine de Paşti domnişoara?

—Eu aşa sper.

—Acum mai aveţi de făcut curăţenie, de mobilat şi puteţi intra în casă nouă, dar vă costă o groază de bani.

—Ne costă, dar vom putea face faţă că toţi contribuim: eu, părinţii mei, părinţii Ceciliei şi unchiul ei din Germania.

—Ee! Aşa da. Să dea Dumnezeu să aveţi noroc!

—La fel îţi doresc ţie şi echipei tale.

Începea curăţenia. Matei a vorbit cu mamă-sa şi cu doamna Silvia Sătmăreanu, să caute femei pentru a face curat. Au găsit vreo trei femei şi le-au dat de lucru. Într-o zi venea Ştefania să lucreze cu ele şi să le arate ce au de făcut, în altă zi venea doamna Silvia Sătmăreanu. Au dat zor să termine, fiindcă urmau pregătirile pentru Paşti când fiecare avea de lucru la casa ei.

Cecilia n-a putut veni, deşi era aşteptată cu nerăbdare de toţi, dar mai ales de Matei care în ziua de Paşti a sunat-o.

—Alo! Cecilia! Te sun şi-ţi spun Hristos a înviat!

—Adevărat a înviat! Mă bucur că m-ai sunat. Îmi era aşa dor de tine.

—Minţi. M-ai uitat.

—Cum poţi să spui asta, dragul meu? Zilnic mă gândesc la tine.

—Şi eu în fiecare ceas.

—Eu în fiecare minut.

—Eu în fiecare secundă.

—Eu în fiecare.... spune tu ce e mai mic decât secunda.

—Nu iau în calcul fracţiunile. De ce n-ai venit?

—N-am putut. Te rog să înţelegi. Am atât de studiat, sigur nu mă crezi.

—Ba te cred, fata mea din parc, dar mă doare că suntem mereu despărţiţi. Abia aştept să vii, să te îmbrăţişez, să fii mereu lângă mine. Salută-l şi pe unchiul Filip. Te pup cu toată dragostea.

—Şi eu te pup.

—Cum?

—Moa! Moa!

—Nu aşa, iubito! Mă pupi pur şi simplu, sau într-un anumit fel.

—Te pup dulce, dulce, dulce.

—Acum te simt lângă mine. Pa!

—Pa, băiatul meu din parc!

După Paşti, au început să mobileze apartamentul. Matei a cumpărat camera de zi pe care o reţinuse şi a aşezat corpurile în fel şi chip până a găsit poziţia cea mai potrivită. Au cumpărat mobila de bucătărie după gustul Silviei Sătmăreanu şi sufrageria după gustul Ştefaniei Zamfirescu. Pentru dormitor a fost multă bătaie de cap. Garniturile existente în depozit şi în magazin n-au fost pe placul tuturor. Matei a chemat-o şi pe Leontina să-şi dea părerea, dar şi ea le-a găsit cusururi, de aceea l-a îndemnat pe Matei să mai aştepte.

—Dormitorul este încăperea ce mai intimă, nu? Mobila trebuie aleasă cu grijă ţinând cont de spaţiul camerei, de stilul mobilei, de calitatea materialului, de culoarea lemnului, a tapiţeriei, de poziţia mânerelor la uşi, de...

—Mai ai, mai ai de înşirat, Leontino!

—Da Matei, toate trebuie să le ai în vedere că vezi cât este de scump un dormitor şi dacă plăteşti, să nu te simţi bine lângă Cecilia ta? Să aveţi un ambiant plăcut, să dormiţi ca pe-o aripă de nor, să plutiţi în lumea viselor cuprinşi de vraja iubirii…

—Opreşte-te cu visarea şi spune-mi ce facem cu dormitorul.

—Nu-l cumperi deocamdată. Aşteaptă să mai vină şi alte garnituri.

—Pretenţioaso!

—Îmi vei mulţumi tu, odată.

Au mai aşteptat câteva săptămâni până au sosit alte tipuri de dormitoare. Leontina a ales o anume garnitură şi le-a explicat de ce îi place. De fapt, era cea mai potrivită pentru camera apartamentului şi cea mai frumoasă, aşa că au cumpărat-o.

Numai bine că atunci când Cecilia a venit în ţară, înainte de susţinerea tezei de doctorat, apartamentul era aranjat pentru a putea fi locuit, dar pentru păstrarea surprizei, Cecilia nu va intra în el decât în noaptea nunţii. Ea, de asemenea, i-a surprins, că nu a spus nimănui că vine. Ai ei s-au pomenit într-o seară cu ea. Noroc că Lupaş era închis.

—Sunteţi acasă? a întrebat intrând pe uşă.

Toţi au năvălit s-o îmbrăţişeze, s-o sărute.

—Cecilia dragă, să nu ne anunţi că vii, a fost surprins tatăl ei.

—Nu-i mai bine că v-am făcut o surpriză?

—Ce bine arăţi! o pupă Leni, luându-i-o înainte mamei, ţopăind de bucurie.

—Tot năbădăioasă ai rămas, o sărută Cecilia şi o strânge tare în braţe, cum obişnuia.

—Stai tu, că mă doare, nu te-ai lăsat de năravul tău.

—Mi-a fost tare dor de tine, prostuţă, înţelegi?

—Sărut mâna, mamă, nu mai ai loc de ei. Ce mai faci? se îndreaptă Cecilia spre Silvia care rămăsese pironită cu lacrimi pe obraz, se îmbrăţişează şi se sărută. În iarnă de ce n-ai trecut pe la noi?

—N-am putut. Nu v-a spus Matei?

—Ba ne-a spus şi era atât de fericit că vă logodiserăţi.

—Apropo! Îl sun pe Matei să-i spun că ai venit? se îndreaptă spre telefon Elena.

—Nu! Să nu faci asta, te rog!

—De ce? Să se bucure şi el.

—Nu spuneţi nimănui nimic până ajung la el la cabinet.

—Vrei să-i faci şi lui surpriză.

—Cum de nu te-am simţit până ai intrat pe uşă? Bine că n-a fost câinele slobod, intervine Alexandru.

—A lătrat de două ori, tată, dar am vorbit cu el şi a tăcut.

—Simte că eşti de-a casei, deşi nu te-a văzut până acum.

—Mi-a povestit Matei despre ciumbuşlucurile lui Lupaş. Ai cam avut necaz cu el, Lenuş.

—Acum toţi îl iubim. Mai face el câte o boacănă, dar trecem cu vederea, doar e câine nu? Să nu te apropii de el până nu suntem noi cu tine.

După ce au mâncat, au mai discutat curioşi fiecare să afle noutăţi unii despre alţii până când i-a cuprins somnul şi în special pe Cecilia care era foarte obosită.

A doua zi, Cecilia s-a trezit ceva mai târziu, s-a spălat, s-a aranjat ca pentru întâlnirea cu Matei şi a pornit spre spital. Până la cabinetul lui nu s-a întâlnit cu nimeni. A intrat şi s-a ascuns după cuier, ca să nu fie văzută de cineva şi să-i strice surpriza, aşteptându-l pe Matei. Nu după mult timp, Matei a intrat cu un alt doctor.

—Ce parfum plăcut la tine în cabinet. Tu-l foloseşti? îl întrebă colegul.

—Îţi baţi joc de mine? Este parfum de femeie. Este parfumul Ceciliei!? Oare cine să mai folosească un asemenea parfum ca ea?

—Colegul a plecat, Matei s-a aşezat la masă să scrie nişte reţete, foarte, foarte uimit. Cum cuierul era în spate, Cecilia a ieşit tiptil, a mers încet, încet, oprindu-şi respiraţia până a ajuns în spatele lui, punându-i palmele pe ochi, moment în care el s-a speriat gata să se ridice de pe scaun, dar simţind inelul de logodnă pe palmele pe care le cerceta şi parfumul ei tot mai pregnant, a intrat în joc ca de obicei, fericit din cale afară simţind-o în spatele lui.

—Sărut mâinile cu inelul de logodnă ale unei fiinţe dragi mie a cărei prezenţă mi-a parfumat cabinetul, mi-a parfumat inima făcându-mă fericit. Aş săruta-o şi pe ea, dacă nu mi-ar sta în spate, ci s-ar aşeza pe genunchii mei.

—Eu te sărut fără condiţii, pretenţiosule, îi întoarce faţa ca să-l poată săruta, în timp ce el se ridică, o cuprinde în braţe, răspunzându-i pe măsură.

—Fata mea dragă, eşti imprevizibilă; de aceea te iubesc.

—Numai pentru asta?

—Pentru ceea ce eşti tu.

—Nu mă întrebi de ce-am venit?

—Nu! fiindcă ştiu. Ţi-a fost dor de mine.

—Încrezutule! Ai ghicit, dar nu mă mai săruta atât şi nu mă mai ţine în braţe că intră cineva şi nu se face să ne vadă.

—Doar suntem logodnici.

—Oricum suntem într-o instituţie.

—Ai să mă omori cu regulile U.E. cu care trebuie să ne obişnuim acum când ne pregătim pentru aderare.

—Te las să-ţi faci serviciul şi ne întâlnim după masă.

—Nu uita tributul.

Îşi contopesc buzele în sărutul îndrăgostiţilor pe care el îl prelungeşte încât Cecilia cu greu se poate desprinde să plece.

—Vin pe la ora cinci. Este o zi frumoasă. Putem ieşi undeva. Cât stai?

—Nu mult.

—Iarăşi ca o cometă.

—Te aştept.

La ora patru şi jumătate Matei era prezent la Cecilia. Nu avea răbdare să nu meargă s-o vadă. De data aceasta Cecilia s-a îmbrăcat elegant ca să nu-i mai treacă prin cap lui Matei s-o ia în ţinuta de casă cum procedase cândva.

A claxonat-o, Cecilia l-a invitat înăuntru, însă el a rugat-o să urce în maşină şi să nu se supere, că vrea ca tot timpul să şi-l petreacă numai cu ea.

—Unde-ai dori să mergem, draga mea?

—Oriunde, dar în natură. Sunt copleşită de aglomeraţii, de zgomot, de stres. De aceea am şi plecat înainte de susţinerea tezei de doctorat ca să mă liniştesc, să mă adun, să mă refac, mai ales că nu vă văzusem de atâta timp şi-mi era atât de dor de casă, de voi şi mai ales de tine.

—Mergem în parcul teilor că este mai liniştit. Apropiindu-se de parc, simţeau mireasma florilor de tei.

—Ah! Ce frumos miroase, adulmeca Cecilia.

—Se simte, nu? Este sezonul teilor.

—Bună alegere ai făcut, ca întotdeauna.

—Au parcat maşina şi s-au pierdut în parc ţinându-se de mijloc. S-au aşezat pe o bancă mai retrasă. Şi-au spus vrute şi nevrute; ea de prin Germania, el de pe acasă. La un moment dat Matei a pus problema căsătoriei.

—Draga mea, când îţi dai doctoratul?

—Curând. Ce-a fost mult a trecut.

—După doctorat facem nunta.

—Să nu pot respir şi eu în voie după atâta muncă? Trebuie chiar imediat să mă căsătoresc.

—Nu aşa am hotărât de la bun început?

—Oamenii se mai răzgândesc.

—Te-ai îndrăgostit cumva de altul?

—Da! M-am îndrăgostit, răspunde pe un ton ridicat. Cu toate că ştia că vrea să-l necăjească pe Matei, l-a deranjat acest răspuns, fiindcă nu suporta să-i spună aşa ceva nici în glumă.

—Ce te-ai bosumflat? Hm? s-a apropiat de el împingându-l în timp ce el s-a depărtat.

—Te-ai supărat?

El tăcea fără să scoată un cuvânt.

—Nu mai vrei să vorbeşti cu mine?

—?!

—Spune! De ce eşti rău, băiatul meu din parc, şi-a pus capul pe pieptul lui mângâindu-l pe obraz. Tu nu mă cunoşti? Aşa sunt eu. Spun verzi şi uscate ca să te înveselesc. Mă doare când te văd trist. Te iubesc atât de mult că am lăsat totul baltă ca să vin să te văd şi tu mă respingi. Inima asta a ta nu mă mai vrea, îşi plimbă mâna pe pieptul lui în dreptul inimii...

Ascultându-i cuvintele pline de dragoste şi simţindu-i mângâierile cu care-l alinta, îi venea s-o sărute din creştet până-n tălpi, dar o ţinea în şah ca să-şi prelungească plăcerea pe care o simţea fiind mângâiat.

—Ce să fac ca să nu mai fii supărat?

—Să te căsătoreşti cu mine imediat după doctorat, se ridică fără să aştepte răspunsul, o îmbrăţişează şi o sărută. Ca totul să fie gata, mâine mergem să comandăm verighetele. De acord?

—Unde vom locui după ce ne vom căsători? Matei, nu mi-ai spus nimic despre apartament. Bine că mi-am adus aminte să te întreb.

-l-am cumpărat.

—Şi eu nu ştiu nimic. În ce cartier este? Cum arată? Câte camere are? Este luminos? În blocurile noi?

—Opreşte-te, dragoste, cu întrebările. Spune-mi cum facem cu rochia de mireasă. O comandăm aici? vrea să schimbe vorba Matei.

—O comand în Germania, la o casă de modă unde lucrează o prietenă de-a mea.

—Îţi plac modelele de acolo?

—Mi-a arătat câteva. Sunt superbe. Voalul şi celelalte tot de-acolo le cumpăr. Putem şi costumul de ginere să-l cumpărăm.

—Îl voi comanda aici, fiindcă pot face proba o dată, de două ori, pe când în Germania mi-e peste mână.

—Dai dimensiunile.

—N-am încredere. E ca şi cum ai lua mâţa în sac.

—Am deviat de la subiect. Vreau să văd şi eu apartamentul.

—Ah! Numai dorinţa aceasta nu ţi-o pot îndeplini.

—De ce, dragul meu? Hai, nu fi încăpăţânat! Te rog mult, mult de tot, din tot sufletul, din toată inima mea, du-mă să văd şi eu apartamentul nostru, se milogeşte Cecilia ca să-l convingă, producându-i o mare durere lui Matei că nu-i poate satisface dorinţa.

—Iubita mea, cere-mi să-mi tai o mână, să-mi tai un picior, orice, numai asta nu.

—De ce? De ce?

—Fir-ar să fie, pentru că te iubesc atât de mult şi vreau să-ţi fac o mare surpriză când vei păşi în noaptea nunţii pentru prima dată şi pentru totdeauna în acest apartament, bineînţeles dacă nu ne vom muta apoi într-o vilă.

—Asta era?

—Asta şi te rog nu mai insista că mă doare să te refuz, dar trebuie s-o fac. Şi te mai rog ceva.

—Ce anume?

—Să nu fii curioasă. Să nu întrebi pe nimeni despre apartament ca să afli detalii. Vrem să-ţi facem această mare şi frumoasă surpriză. Să nu ne-o strici. Promiţi?

—Promit.

De-acum încolo, Cecilia îşi va stăpâni curiozitatea şi nu va mai vorbi cu nimeni despre apartament. Nu rezistă însă să nu poarte o ultimă discuţie pe această temă.

—Mi-aş fi dorit să mergem împreună la apartament, să stabilim unde gătim, unde mâncăm, unde stăm cea mai mare parte a zilei...

—Cu copiii.

—Cu.

—Câţi copii?

—O echipă de fotbal, râd amândoi.

—Viitoare mămică, o sărută Matei.

—Să fi văzut unde dormim.......

—Şi unde facem dragoste.....

—Şi...

—Nu mai continua cu drăgălăşeniile tale că mă faci să nu-mi respect ce mi-am propus şi-ar fi păcat.

—Stai, taică! Acum eu ţi-am promis şi nimeni nu mă poate îndupleca.

—Atunci de ce lungeşti vorba?

—Aşa-mi place mie.

—Mă înnebuneşti cu ochii tăi frumoşi, cu vorbele dulci, cu gesturile nevinovate, cu parfumul plăcut care mi-a inundat cabinetul şi fiinţa mea întreagă. Abia aştept să fim împreună. Mâine meregem să comandăm verighetele pe care să ne scrie numele şi data nunţii.

—Nu ştim precis când susţin teza. Perioada o ştiu dar nu şi ziua cu precizie.

—Eventual vorbim cu bijutierul să treacă data nunţii ulterior.

—Ce frumos miroase în parc! Simţi? îl întreabă Cecilia.

—Simt, şi mirosul florilor de tei mă face să simt şi mai pregnant parfumul tău ca-ntr-o minunată simfonie a miresmelor.

Într-adevăr parcul arăta splendid cu teii în floare. Florile de sezon îl îmbrăcau într-o mantie multicoloră pusă în evidenţă de mâna grădinarilor pricepuţi în a da forme rotunde, triunghiulare, pătrate rondurilor şi în a îmbina armonios culorile diferitelor specii de plante. Peste această minunăţie florală, se înalţă o altă minunăţie a teilor maiestoşi încărcaţi de floare. Această frumuseţe statică era animată de zborul păsărelelor din creangă în creangă, mângâindu-ţi auzul cu ciripitul lor, formând un adevărat concert din care nu lipsea participarea cintezei, turturelei, cucului, ciocârliei şi înspre seară îşi făcea apariţia privighetoarea cu încântătoarele ei triluri.

Adierea vreunei boare cât şi zborul păsărelelor scuturau floarea crengilor.

Stând pe bancă îmbrăţişaţi, prinşi în discuţie şi uneori în tăcere jinduind după răgazul de a admira frumuseţea din jur, lăsându-şi doar inimile să-şi vorbească, florile de tei au poposit şi pe capetele lor.

—Eşti şi mai frumoasă cu florile de tei în păr, îi culege câteva Matei şi i le arată.

—Şi tu ai, dar numai două, fiindcă părul tău nu este ondulat ca al meu să le reţină.

—“Flori de tei de-asupra noastră

Or să cadă rânduri, rânduri.”

—Romanticul meu, îmi eşti atât de drag!

—Precum Eminescu Veronicăi Micle?

-şi mai mult fiindcă...

N-o mai lasă să continue pecetluindu-i gura cu un sărut îndelungat după care îi recită versuri, adaptându-le la situaţia lor: ”Frumoasa mea cu ochi albaştri/ Ca două mistice safire!”

Se întrec în a recita versuri din Eminescu, Topârceanu, Nichita Stănescu, Ion Minulescu.

—“Îmi învăţam cuvintele să iubească,/ Le arătam inima mea,/ Şi nu mă lăsam până când silabele lor/ Nu începeau să bată (...)”, recită Cecilia grozăvindu-se.

—Din “Ars poetica”, completează Matei.

—Volumul?

—“Sensul iubirii”.

—Sâc! Te-am prins. Volumul este “Dreptul la timp”.

—Ai dreptate. Mă gândeam la sensul versurilor recitate de tine şi la faptul că şi volumul “Sensul iubirii” anunţa o sensibilitate şi o încercare de înnoire a limbajului poetic, efortul pe care-l mărturiseşte N. Stănescu şi în “Ars poetica”.

Se înserase de-a binelea. Cecilia se ridică de pe bancă, îl prinde de mâini pe Matei ca să plece, deşi el nu s-ar mai fi urnit, atât de fericit era şi nerenunţând la umorul ei, îi recită din Minulescu, mergând pe cărare ţinându-se de mână.

—“În oraşul-n care plouă de trei ori pe săptămână

Un bătrân şi o bătrână

..................................

Merg ţinându-se de mână”

—Ha! Ha! Ha! nebunatico. Nu plouă cu stropi de apă.

—Plouă cu flori de tei.

—Nu este un bătrân şi o bătrână. Prea te-ai grăbit cu vârstele, cu trecerea timpului.

—Un tânăr şi o tânără.

—Un iubit şi o iubită.

—Un logodnic şi o logodnică.

—Un viitor soţ şi o viitoare soţie.

—Şi mai ce?

—Doi îndrăgostiţi care se iubesc la nebunie, care se vor căsători, vor avea copii, vor trăi fericiţi...

—Până vor da colţul.

—Hi! Hi! Prostuţo, până la adânci bătrâneţi.

Mergând veseli, glumind, râzând, sărind, ies din parc îndreptându-se spre maşină. Matei o conduce acasă amintindu-i că a doua zi vor merge să comande verighetele, după ce el iese de la serviciu.

Ajungând acasă, Cecilia a fost asaltată de Elena cu întrebări, ca de obicei.

—Unde aţi fost?

—În parcul teilor.

—Acolo, în luna aceasta, este foarte plăcut, că teii sunt în floare şi te îmbată parfumul florilor.

—Ne-am simţit extraordinar.

—De când aţi plecat, numai acolo aţi stat?

—Eu am vrut, că sunt sătulă de aglomeraţie, de stres. Acolo a fost atâta linişte, încât mi-a picat foarte bine.

—Ce-aţi făcut?

—Ce să facem? Am discutat fel şi fel de lucruri, am povestit, am glumit.

—V-aţi sărutat?

—Sigur că da, curioaso.

—Sărută bine Matei?

—Ce întrebare? Este foarte tandru.

—Te iubeşte mult. S-a perpelit tot când ai plecat supărată. Era distrus săracu’.

—Serios?

—Zău. De câte ori mă întâlnea, mă întreba despre tine să afle cât mai multe.

—Şi-a merita-o că m-a jignit.

—A fost fără voia lui. A suferit mult să ştii. După ce v-aţi logodit, era în al nouălea cer. S-a schimbat total. Să nu vă mai certaţi. Spune-mi cum te pupă?

—Ce mă întrebi prostii, Leni?

—Hai, Ceci, arată-mi.

—Uite aşa, o strânge în braţe Cecilia şi-o sărută cu nesaţ pe amândoi obrajii.

—Nu mă strânge aşa, că mă doare, strigă Elena.

—Îţi place? Aşa ne sărutăm.

—Minţi, că vă sărutaţi pe gură.

—De ce mă întrebi dacă ştii?

—De sanchi.

—Sunt atât de fericită c-am fost cu Matei în natura aceea superbă, se învârteşte prin cameră Cecilia prinzând-o iar pe Elena şi sărutând-o de drag.

—Ce voioasă e fata mea, îi spune Silvia intrând.

—Mamă, mâine comandăm verighetele, o îmbrăţişează Cecilia.

—Să vă dea Dumnezeu noroc pe drumul pe care îl veţi începe! Se va bucura şi Alexandru.

—Unde este tata?

—A ieşit puţin în oraş.

—Nu te-ai dus cu el?

—Nu m-am dus că am pregătit o cină deosebită. M-am gândit că îl inviţi şi pe Matei.

—L-am invitat, dar s-a grăbit să meargă la spital să vadă ce mai este pe-acolo. Şi-apoi lui îi place să fie numai cu mine, să mă giugiulească, să mă pupe, să mă necăjească, aşa că i-am făcut hatârul.