Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

Episodul 3 - DARRUKO

Episodul spiritual nr.3 îl are ca erou pe patagonezul DARRUKO. Viaţa lui s-a desfăşurat între anii 1713-1790. DARRUKO s-a născut într-o familie de indieni tehuelche, aparţinând comunităţii unui sat aflat în apropierea ţărmului estic al marelui lac Buenos Aires. Acest lac se află în vestul actualei ţări numite Argentina, între masivele muntoase ale Anzilor Patagonezi.

Tatăl lui DARRUKO, numit Nadirro, se ocupa cu vânatul, pescuitul şi transportul lemnelor din pădurile aflate în apropierea satului. Foarte înalt şi voinic, Nadirro umbla încălţat cu opinci făcute de nevasta lui, Ullumi, din piei de animale sălbatice. Ullumi dăduse naştere la 7 copii, dintre care 5 muriseră de mici, din cauza unor răceli grave, netratate corespunzător de bunicul Miskodo, tatăl ei. Au rămas în viaţă şi s-au maturizat doi băieţi. DARRUKO, eroul nostru, era cu 5 ani mai în vârstă decât fratele său, Sando.

Viaţa aspră, de oameni ai muntelui, le punea tuturor la grele încercări rezistenţa trupului. Lacul pe malul căruia trăiau, denumit de conquistadori Buenos Aires, era un lac glaciar, situat într-o regiune cu multe ape curgătoare, ale căror văi se aflau între masive muntoase deosebit de înalte. Gheţarii aveau bazine de alimentare foarte întinse, coborând în văi prin limbi puternice, mai jos de limita zăpezilor persistente. Frigul era intens în cea mai mare parte a anului, umiditatea ridicată şi zăpezile abundente.

Băieţii indianului Nadirro s-au dezvoltat frumos, rezistând condiţiilor grele de viaţă. DARRUKO, ajungând la fel de înalt ca tatăl său şi ca bunicul Miskodo, s-a simţit în stare să înveţe străvechea meserie a vindecărilor. Fratele lui, Sando, a plecat de la 17 ani spre est, unde exista o comunitate formată în mare parte din imigranţi europeni. Localitatea s-a extins treptat, devenind după mulţi ani oraşul turistic Perito Moreno.

DARRUKO a rămas în satul natal, fiind puternic ataşat de părinţi, rude şi de pitorescul naturii înconjurătoare. La 22 de ani s-a căsătorit cu aleasa inimii, o indiancă tehuelche de 16 ani, numită Landika. Tăcuta şi supusă voinţei soţului, Landika a dat naştere la 7 copii, aşa cum făcuse cu mulţi ani în urmă soacra ei, Ullumi. Spre bucuria tuturor, cele 3 fete şi cei 4 băieţi au trecut cu bine peste bolile copilăriei, crescând mari, sănătoşi şi voinici, adevăraţi fii ai munţilor din jur. În mod evident, meritul salvării vieţii celor 7 copii îi aparţinea lu DARRUKO.

Faima lui de mare vindecător ajunsese până în satele din preajma lacului, de unde soseau oameni bolnavi, având mari speranţe în puterea lui de a le scoate duhurile bolilor din trup. DARRUKO folosea practicile străvechi ale indienilor tehuelche, învăţate ani la rând de la bunicul Miskodo. Dimineaţa în zori, pleca în pădurile învecinate, pentru a recolta plantele de leac. Deseori era nevoit să urce la mari înălţimi, unde arbuştii folositori abia ieşeau din zăpadă.

Dintre fetele lui, doar cea mare, Neurra, i s-a alăturat în practicile de tratare a bolnavilor. Celelalte două, Tidke şi Rikella, stăteau toată ziua în preajma Landikăi, străduindu-se să înveţe temeinic toate treburile gospodăreşti. Cei 4 băieţi, mândria lui DARRUKO, s-au simţit atraşi de munci grele şi pretenţioase, cum erau: cioplitul bârnelor de lemn, construcţia bărcilor necesare la pescuit, vânătoarea la mari înălţimi, confecţionarea hainelor din piei şi blănuri de animale. Fiul cel mare, Deko, s-a căsătorit cu o fată din alt sat, plecând definitiv de lângă părinţi. Caduno şi Rialdo au rămas aproape de părinţi, construindu-şi propriile case, unde şi-au adus nevestele. Mimmo, fiul cel mic, a devenit vindecător ca tatăl său.

La 77 de ani, DARRUKO mergea drept ca bradul, era sănătos şi muncea la vindecări ajutat de Mimmo. Ca printr-un mare ghinion, începuseră să le vină în coliba de tratamente vizitatori de departe, unii dintre ei imigranţi europeni. Toţi prezentau aceleaşi simptome: tuşeau, aveau febră şi îşi pierdeau puterile în scurtă vreme. DARRUKO, indian ce trăise toată viaţa departe de lumea civilizată din estul ţării, nu cunoştea boala numită tuberculoză, adusă de europeni de pe continentul lor. Trupul său, ca şi al tuturor indienilor din munţi, nu avea anticorpi pentru această boală necruţătoare. S-a îmbolnăvit şi el, nereuşind să se vindece cu ştiinţa lui străveche.

Nina Petre
4 martie 2015