Єi atunci ei au юinut sfat

ADIO

După ultima noastră discuţie, multă vreme n-am mai avut fericirea de a fi împreună. Cu domnul Dragomir mă întâlneam zilnic la estacadă. Devenea tot mai tăcut şi părea mai mâhnit. Deseori i se bloca zdrobitoarea cu bolovani mari de piatră şi alerga la mine să-l ajut s-o pornească. Gâfâiam şi eu şi asudam mult până o porneam. El sărmanul neputincios şi parcă vinovat se uita la mine îşi cerea iertare că m-a chinuit şi cu capul plecat se aşeza lângă zdrobitoare şi îndrepta blocurile de piatră stângaci de tot în gura nesăţioasă a maşinii. Odată îmi spune:

– Vezi Ionele! O altă maşină nevăzută ne toacă tot aşa cum se zdrobeşte aici piatra. Unităţile mai mărunte trec mai puţin dureros prin loviturile ciocanelor, iar cele mai masive primesc mai multe lovituri şi mult mai dureroase.

– Ba eu cred că va veni un timp când cineva special va bloca zdrobitoarea atât de puternic, că nu va fi nimeni în stare să mai pornească maşina, ori se va uza definitiv la un moment dat agregatul satanic.

– Eşti un optimist incurabil!

După aceste vorbe am luat-o de-a lungul transportorului să controlez dacă totul e în ordine. Piatra tot se zdrobea şi se zdrobea fără încetare.

De câteva zile nu-l mai văzusem pe domnul Leandr. Apoi avusem să aflu că el construieşte un transformator mare electric la un lagăr vecin.

În una din zile la-m văzut din nou. Era în capul coloanei. El, printre nemţi! El, care a suferit atâtea în lagărele de concentrare naziste! Ca întotdeauna eram huiduiţi de trecători, mai ales de vlăjgani care strigau la noi “fascişti”. Ajunşi la locul de lucru mare mi-a fost mirarea că nu l-am văzut pe domnul Dragomir. Lângă estacadă se afla şeful şantierului cu un omulean mic de statură alături. se vede că era chirghiz ori cazah, căci era smead la faţă şi cu tăietura ochilor piezişă. Domnul Leandr mi-a făcut semn să mă apropii de zdrobitoarea de la care lipsea bunul nostru prieten, domnul Dragomir.

– Vania ţi-am adus un lucrător nou, ai grijă să nu staţioneze zdrobitoarea. Astă noapte domnul Dragomir a fost luat în etapă la Moscova. S-a revoltat. Şi cum este o fire sentimentală a ajuns aproape până la lacrimi. Ţi-a lăsat o mică scrisoare, să vii după lucru să ţi-o dau. Are să ne lipsească foarte mult. Era sărmanul mai mult profesor decât general.

După aceste cuvinte, l-a aşezat pe nou-venit la zdrobitoare şi i-a lămurit tehnica securităţii şi cum modul de punere în mişcare şi oprire a agregatului. Transportorul a început să funcţioneze şi peste un timp careva au început să apară primele porţii de piatră. După ce s-a convins că totul e în ordine domnul Leandr a plecat în carieră, iar omuleanul se uita prin părţi iscoditor de parcă era o felină care urmărea ceva.

După ziua de muncă m-am prezentat la domnul Leandr. Era trist. Mi-a spus doar atât:

– O să ne lipsească la amândoi acest om cu inimă de creştin. De sărbătoarea Paştelui atâta bucurie am simţit alături de voi doi. Mă gândesc că dacă l-au luat la Moscova, e posibil să fie pus în libertate. Există o speranţă.

– Să dea Domnul!

Domnul Leandr a scos din lădiţă scrisoarea domnului Dragomir, un creion chimic şi un caiet simplu de matematică. Toate acestea mi le-a dăruit şi mi-a zis:

– Vania, citeşte scrisoarea domnului general, fă-ţi careva însemnări, dacă socoţi că este ceva de valoare. Dar scrisoarea arde-o şi numele lui să nu-l scrii nicăieri. Învaţă să memorizezi ce este mai de preţ în viaţa noastră. Aceasta îţi va prinde bine şi nimănui nu va dăuna. Tu ştii ce ai tras, ştii cine ne sunt stăpânii. Nu păstra nici un petec de hârtie care ar putea dăuna cuiva. Acest sfat al meu dacă îl vei însuşi te voi socoti înţelept.

Apoi m-a rugat să plec la baraca mea, căci el trebuie să plece la o şedinţă de lucru.

Ajuns la baraca mea m-am suit repede în bârlogul meu şi am îceput să citesc scrisoarea. Se vede că se grăbea şi a scris în fugă, era greu de descifrat, dar după mai multe eforturi şi citind-o de mai multe ori am înţeles ce scie. Nu-mi venea a crede că el nu-i alături şi că poate nu-l voi mai vedea niciodată. Am citit-o de atâtea ori, că am învăţat-o pe de rost.

Dragă Ioane,

Dumnezeu mi-a făcut parte de minunata ocazie de a te cunoaşte, dar tot El şi ne desparte în această noapte. Am primi8t ordin să fiu gata de plecare, întru cât voi fi dus la Moscova. Simt o mare revoltă amestecată cu speranţă şi bucurie. Mi-e frică să nu înceapă din nou cercetările, după care să-mi aplice o pedeapsă mai aspră. dar mi se furişează şi gândul că fiica mea luptă să mă reducă în ţară. Ce nu s-ar întâmpla îmi pare rău de un lucru că stăpânii ăştia ai noştri fac totul noaptea şi pe furiş, îmi pare rău că nu pot să-mi iau rămas bun de la tine şi să-ţi doresc ca într-o bună zi să auzi şi tu cuvintele: ”eşti liber!” Dacă ceea ce mi-ai povestit despre organizaţia voastră nu este o legendă, apoi străduieşte să faci legătura cu camarazii tăi şi să nu-ţi pară rău de ceia ce ai făcut. Poate vei avea ocazia să întâlneşti şi alţi români din Basarabia străduieşte să-i atragi de partea voastră. Să ştii că eşti pe calea cea dreaptă. lupta pe care a-ţi început-o voi poate să continuie peste decenii. Ea este sfântă şi va dura atâta timp, cât poporul nostru va fi cotropit. Dumnezeu să vă ajute să săvârşiţi ceia ce n-am putut face noi. Ascultă-l întru totul pe domnul Leandru. Alături de el vei rezista mai uşor în acest infern. El e descurcăreţ şi îl are în suflet pe Dumnezeu, cu toate că n-am înţeles de ce credinţă este el.

Îţi doresc ca Pronia să-ţi hărăzească o viaţă lungă şi plină de izbânzi.

N. Dragomir

Multă vreme am păstrat această scrisoare şi tot o reciteam, dar am fost nevoit s-o distrug înaintea unei percheziţii generale.

REVOLTA

Din anul 51 şi până în 53 în lagăre era stabilit un regim crunt, mai ales în cele de deţinuţi politici. Aplicarea numerelor pe haină şi pe căciulă era o cerinţă strictă. Noaptea, după stingere bărăcile se încuiau. deplasarea prin zonă nu se admitea mai mult de două persoane alături. La ospătărie şi îndărăt mergeam numai în coloane. Dacă era lovit de gardian pentru ceva , nu aveai dreptul să strigi. dacă răcneai erai lovit de mai multe ori şi mai crunt. Apropierea la o anumită distanţă de sârma ghimpată imediat era pedepsită prin împuşcare. Aveai dreptul să scrii doar două scrisori pe an, obligatoriu în limba rusă şi să primeşti de acasă tot două scrisori şi tot în l. rusă. Totul ce era scris de mână în orice moment putea fi confiscat. e regulă scrisorile sau plângerile se scriau în CVC. Tot în această instituţie diavolească era şi biblioteca, cei drept o bibliotecă foarte bogată. Era clasica rusă şi mondială, literatură sovietică şţi chiar în limbile diferitor popoare, puteai găsi şi presa periodică din toată URSS. În CVC erau nevoiţi să vină toţi deţinuţii. Acolo se efectua incontinuu lucrul de “reeducare”. Era o sală mare de citire, alta, tot mare cu fondul de cărţi. Cărţile se dădeau în baracă doar celor care arătau supuşenie şi nu încălcau regimul. De la sala de citire erau o mulţime de uşi, care duceau în diferite cabinete. Zilnic, după orele de muncă erau chemaţi la acele cabinete diferiţi Zeki la “spovedanie”, la convorbiri de profilactică. Convorbirile urmăreau diferite scopuri, însă de fiecare dată deţinutul era invitat la “cola”. Acel deţinut care accepta pe loc devenea “stukaci”(turnător).

Numărul lor devenise atât de mare, încât ajunsese să se pârască unii pe alţii. Turnătorii erau ca o plagă invizibilă, care făcea şi mai grea viaţa din lagăr. Această stare de suspiciune permanentă genera o atmosferă de neîncredere şi ură. Cei mai fideli turnători, peste un timp oarecare erau plasaţi la munci mai uşoare. Toată mulţimea era antrenată într-o luptă acerbă pentru existenţă. Bătrânii şi distroficii mureau pe un cap. După ce treceau “controlul” cu suvacul la poarta cea mare, erau aruncaţi la groapa comună, fără să le zică cineva vreo rugăciune cât de scurtă. Porţiile lor erau înfulecate pe nerăsuflate şi acesta era praznicul în amintirea lor. În locul lor tot veneau şi veneau noi valuri de zeki, mai ales din Ucraina Subcarpatică, din Bucovina şi din ţările Baltice. Cu fiecare “etapă “ sosită apăreau noi ştiri despre viaţa din alte lagăre. Aşa am aflat că în alte lagăre răfuiala cu turnătorii era pedeapsa capitală. uneori cădeau victime şi persoane nevinovate. Acest lucru a început să pară şi la noi. O forţă nevăzută ducea urmărire după fiecare. Într-o zi au fost găsiţi trei zeki cu câte o hârtiuţă în gură cu inscripţia “Iuda” şi pe piept era pus un călcâi de pâine. (gorbuşa). Odată cu ultimele etape sosite în lagăr a pătruns o frică inexplicabilă. Turnătoria devenise o meserie periculoasă. Tot mai des se efectuau percheziţiile generale. După o percheziţie au strâns o mulţime de pumnale Proprietarii lor au fost transferaţi în BUR (barak usilennogo rejima) – o baracă cu un regim mai sever. Însă s-au sofisticat şi procedeele de producere şi păstrare a sculelor de omorât. În aer plutea tot timpul o atmosferă de groază. Hoţii au început să fie bruscaţi tot mai des. Mai întâi au fost scoase porţiile pentru care trebuia să muncească brigada. Tot mai des erau alungaţi de la asistenţă când se primeau coletele. Ei la rândul lor au început să fie tot mai agresivi. Într-o zi Vasiliev şi cu ţâncanii lui a hotărât să asiste la primirea coletelor din Pribaltica, ştiind că aceştia primesc mezeluri foarte gustoase. Tocmai primea coletul un careva Lucştas Iozas. Era un om de vârstă mijlocie, înalt şi slăbănog. Cum numai gardianul a deschis coletul ca să fie controlat, de masă s-a apropiat Vasiliev. Iozas a rugat să fie lăsat în pace, dar un ţâncan a vârât mâna în lădiţă şui a scos o felie de becon. Pătimaşul s-a repezit la el. dar în acest moment o parte din ţâncani l-au luat la bătaie, iar ceilalţi i-au golit conţinutul coletului. Apoi au ieşit cu toţii din încăpere şi au fugit spre baraca lor ţinând în mâini prada bogată. Gardianul stătea cu mâinile la spate şi râdea cu poftă. Vasiliev cu şaica lui au ieşit liniştiţi din încăpere. Încă câţva inşi trebuia să-şi primească coletele, dar văzând ce s-a întâmplat au refuzat. Vestea despre cele întâmplate s-a răspândit ca fulgerul prin tot lagărul. Cei din barăci au început să se agite. Iozas a ieşit din CVC şi clătinându-se de durere a început să plângă cu cuvinte în limba lui. Toţi se temeau să iasă din barăci. După o împotrivire cât de mică la controlul bunurilor din colete, urmau pedepse foarte aspre din partea hoţilor. Începea să amurgească. O linişte neobişnuită a pus stăpânire pe tot lagărul şi doar din când în când se mai auzea lătratul câinilor-lup dinspre partea gospodărească a lagărului. Unele brigăzi mai mergeau încă la cină şi şi încălcau liniştea cu zângănitul lingurilor în căni. Apoi din nou s-a liniştit totul. Deodată, din câteva bărăci, ca la comandă au început să apară grupe de zeki agitaţi şi să se îndrepte spre mahala hoţilor. Nu zăbavă au început să se audă altercaţii însoţite de înjurături etajate. În câteva clipe o masă cenuşie de zeki a început să alerge spre BUR. Zarva şi răcnetele au cuprins tot lagărul. nu se ştia cine pe cine atacă, dar devenea tot mai limpede că e o încăierare pe viaţă şi moarte. Îndată s-a răspândit ştirea că cei din Pribaltica şi banderovoştii au atacat şaica lui Vasiliev. Din toate bărăcile au început să iasă toţi deţinuţii. Masa înfuriată i-a dezbinat pe doi hoţi, iar căpetenia lor a rămas să zacă la pământ lângă poarta mare, spre care pornise să fugă. De la colţuri au început să lumineze priectoarele, iar în aer au fost împuşcate rachete, care atârnau în aer. se făcuse lumină ca ziua amiaza-mare. Gardienii au început a striga:”po baracam”! (Intraţi în bărăci!). Mulţimea înferbântată nici nu vroia să audă. Îi căuta pe hoţi prin toate ungherele, apoi au sfărâmat poarta care ducea spre BUR, şi i-au înconjurat. Unii din ei au reuşit să scape şi s-au baricadat în clădire. Mulţimea încrâncenată a început să se clănţănească şi cu gardienii. Prin megafoane şi difuzoare se tot striga comanda:Intraţi în bărăci! Stingerea!

Din baraca hoţilor au început să scoată pâine, zahăr, mezeluri, diferite borcănaşe cu unt topit, untură, citruşi şi alte bunătăţuri. Zekii au început să se încaiere în de ei de la aceste bunuri, le smulgeau unul de la altul din mână şi fugeau cât îi ţineau picioarele. În bârlogul lor a fost găsită şi lingerie de corp femeiască şi sticle de băutură. Erau prezente toate semnele că acolo noaptea aveau loc orgii. Zona feminină era chiar alături, iar după cum s-a aflat mai târziu chiar gardienii le aduceau acolo şi petreceau şi ei împreună cu hoţii. Au fost găsite şi câteva pumnale cu mânere înzorzonate, dar cel mai incitant trofeu care trecea din mână în mână şi era fluturat de asupra mulţimi era o pereche de chiloţei feminini şi un sutien. Văzând că nu pot asalta BURU-l, gloata electrizată până la refuz s-a îndreptat spre zona femeilor răcnind injurii din cele mai sofisticate. Toţi erau stăpâniţi de o furie oarbă, erau indignaţi că femeile şi-au permis să curvească cu gardienii şi hoţii. Tot lagărul striga:Căţele, târfe! Şi cu aceste “lozinci” pe buze, mulţimea înfuriată s-a repezit spre brâul format din câteva rânduri de sârmă ghimpată, care separa zona femeilor de cea a bărbaţilor. Câţiva deţinuţi mai înfierbântaţi au început să fărâme sârma şi în acel moment de la turnul de veghe s-au auzit primele rafale, care au cosit de-a lungul sârmei ghimpate. Câţiva au căzut la pământ ne mai reuşind să ajungă pe teritoriul lagărului femeiesc. Câţiva au rămas atârnaţi de sârmă, iar cei din turn tot împuşcau şi împuşcau… Mulţimea s-a depărtat de la gard, s-a retras mai la întuneric, se dispersau în mici cete, care se şuşoteau…

Priveam împreună cu domnul Günter la toată această încăierare. El din când în când fredona în surdină marşul său iubit:

‘Kameraden, die Rotfront und Reaktion erschossen… ‘

Se apropia de miezul nopţii, dar mulţimea se tot învolbura ca o apă. Nimeni nu intra în bărăci. Din megafoane şi difuzoare se tot auzea: “Stingerea! Intraţi în barăci!” La poarta mare a apărut un pluton de soldaţi cu automatele pregătite de tragere. Domnul Gunter m-a luat de mână şi mi-a zis:” Să mergem, va fi foarte rău… “

S-au auzit împuşcături. Plutonul înarmat a intrat în zonă şi foarte energic a început să împingă gloata înfuriată înspre barăci. După acest pluton a mai intrat încă unul. Acei care na-u reuşit să fugă au fost trântiţi la pământ şi târâţi spre barăci. Apoi rând pe rând au încuiat toate barăcile. În zonă au rămas doar cei morţi şi cei răniţi. Spre dimineaţă însă au murit şi ei din cauza scurgerii de sânge.

Dimineaţa, la ora cuvenită s-a dat deşteptarea.

Ca de obicei ne-au încolonat şi ne-au dus la dejun. Fiecare brigadă era exortată de doi gardieni fără arme. Mai întâi am fost duşi pe lângă cei împuşcaţi în cursul nopţii. Ei au fost lăsaţi în poziţia în care căzuseră ca să ne fie de învăţătură în caz dacă cuiva îi va mai trece prin minte să mai facă vreo răzmeriţă. Sutienul şi chiloţii femeieşti care au servit ca drapel pentru prostimea înfuriată au rămas atârnaţi de sârma ghimpată. Nu departe de ei atârnau şi doi “eroi” cărora li s-a scurs sângele pe gură şi s-a închegat pe ghimpii sârmei.

După dejun nu ne-au scos la lucru, dar ne-au încuiat din nou prin barăci şi au început percheziţia generală car a ţinut până după amiază. Spre chindii ne-au descuiat şi în zonă au apărut primele figuri. Încetul cu încetul zona a început să prindă viaţă. Care mai decare povesteau ce au văzut şi cum s-a întâmplat. la noi a venit Leandr Alexandrovici să controleze dacă nu cumva şi nemţii au participat la răzmeriţă. Îşi făcuse griji şi pentru mine.

Văzând că totul este în ordine, aşa cum poate fi numai la nemţi şi-a dat cu părerea despre cele întâmplate:

– Faptul că s-au încăierat banderoviştii şi cei din Pribaltica cu hoţii, era de aşteptat. Vasiliev devenise un rege neîncoronat în lagărul nostru. nu-i exclus ca cei de drept comun să fie scoşi din lagărul nostru, să fie duşi în etapă.

– Dar de ce s-au năpustit asupra zonei de femei cu injurii?- a întrebat domnul Gunter.

– Vedeţi dumneavoastră , mulţimea înfierbântată uşor poate luneca pe panta prostiei. Această izbucnire a fost spontană, n-a fost condusă de nimeni, care ar fi avut un scop bine determinat. Încăierarea s-a început de la obrăznicia hoţilor, că de acum nu se mai putea de răul lor. Obrăznicia hoţilor ajunsese la apogeu şi nu mai putea fi suportată de mulţime. Dacă doriţi– aceasta e lupta pentru existenţă, în sânul aşa numitei specii homo sapiens.

– Dar dacă sfărâmau sârma ghimpată şi ajungeau în lagărul de femei, aveau să omaoare pe cineva? – am întrebat eu.

– Dar tu dacă te-ai pomeni lângă o codană durdulie, dornic de trup femeiesc, ai omorâ-o sau ai strânge-o în braţe?

– Chiar dacă ar fi vinovată de ceva, cum s-o omor?

– În acest caz, la sigur că ea te-ar strânge în braţe, – moşneagul meu m-a bătut pe umăr, a scos luleaua din dinţi şi a râs cu multă poftă.

– Da Dumneavoastră puteţi fi şi glumeţ, nu doar serios aşa ca pe şantier.

– Acolo eu am de hrănit oameni, aici însă se poate de glumit. Şi acum să-l întreb pe tânărul nostru: tea-i gândit vreo dată cui îi este mai greu să reziste în condiţiile acestea draconice – femeilor sau bărbaţilor?

– De unde să ştie el, dacă n-a fost căsătorit şi poate nici pestelcă femeiască n-a dovedit să miroase – i-a răspuns în glumă domnul Gunter, şi ambii au mai tras un hohot de râs pe seama mea.

Dragă Vania, – a continuat domnul Leandr, – se zice că femeile sunt mai rezistente ca bărbaţii, o fi aşa, nu neg. dar tot odato ele au un organism foarte vulnerabil şi gingaş. Spune, cum ni-i nouă să ne facem igiena zilnică cu o singură cană de apă? Dar cum să se descurce o femeie doar cu o cană de apă, la câte nevoi au ele? Eu cred că multe din aceste femei voi fi lipsite de suprema bucurie de a fi mame, dacă vor mai vedea ele vreo dată sărmanele libertatea. De aceea multe din ele închid ochii şi folosesc orice ocazie oferită de soartă, numai ca să poată deveni mame chiar şi în lagăr. Altele nu mai pot îndura foamea şi nevoile şi îşi vând trupul pe o coajă de pâine. E o durere enormă să fii în pielea lor. dacă nu înţelegi acest lucru, atunci cu adevărat meriţi să fii împuşcat, aşa ca “eroii” care de fapt ar fi putut să fie eroi, dar au murit aseară în cel mai prostesc mod.

– Îmi daţi voie să nu fiu întru totul de acord cu dumneavoastră, – a remarcat domnul Gunter.

– Vă rog, voi fi fericit să aud şi altă părere.

– Ei de fapt au protestat împotriva unui sistem întreg de nedreptăţi, care ne apasă cu cruzime, însă izbucnirea lor fiind spontană, uşor s-au lăsat duşi de un alt val de emoţii reprimate. Toată suferinţa lor acumulată de mai mult timp a găsit o supapă de ieşire, poate nu cea mai reuşită, dar explicabilă, s-au simţit dublu trădaţi.

– Posibil. Înţeleg ce doriţi să spuneţi. Chiar dacă vom rămâne fiecare la părerea lui, să ştiţi că răzmeriţa de ieri este un caz ieşit din comun pentru viaţa de lagăr şi poate avea urmări imprevizibile.

Domnul Leandr şi-a luat rămas bun şi a plecat.

Zona lagărului a fost iluminată toată noaptea de proiectoare. Câinii-lupi erau foarte agitaţi şi se simţea o careva agitaţie afară. A doua zi am avut să aflăm că toţi deţinuţii de drept comun au fost trimişi în alte lagăre. Mulţi dintre banderovişti şi cei din Pribaltica au fost închişi pe diferite termene la BUR. Vreo câţiva banderovişti au fost trimişi în etapă la Magadan, unul din cele mai groaznice lagăre.

În tabăra şefilor plutea în aer o nervozitate, iar gardienii erau şi mai duri ca de obicei. Aplicarea regimului o făceau cu o sârguinţă deosebită şi devenise nespus de sâcâitori. La fiecare pas -obsevaţii însoţite de violenţă. Dacă altă dată mergeau cu arma la umăr când conduceau coloana, acum ţineau armele în poziţia de tragere, cu degetul pe trăgaci. Tot drumul eram huiduiţi şi siliţi să mergem mai repede. Percheziţiile erau mai minuţioase şi mai îndelungate.