AlternanţA



Yüklə 490,37 Kb.
səhifə1/11
tarix25.07.2018
ölçüsü490,37 Kb.
#57853
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11

ALTERNANŢA


Lilia Seven

* *

* *


* *

*

Grafică copertă: Ana Maria Dinu



Tehnoredactare: Denisa Zevedei


Toate drepturile rezervate autoarei.

Nici o parte din această lucrare nu poate fi copiată
fără acordul scris al autoarei.

ALTERNANŢA


* *

*

Lilia Seven



Am rugat soarele azi la zenit

Să-mi trimită o rază şi-n noaptea ce vine

Am primit raza şi o floare de crin.

Să vi le ofer vouă cu multă iubire

În schimb a cerut să-L iubim pe Iisus

Şi azi, şi maine, şi-n Era ce vine


28 februarie 2010

Dedic această carte prietenei mele Cornelia, o mare doamnă,


un om deosebit, un spirit ales, ce va rămane în sufletul şi
inima mea pentru eternitate.
Această carte prezintă lumii o parte din adevărul ascuns timp de 2000 de ani, sau ignorat sau neştiut.

De ce se leagă acest adevăr?

Simplu: de Minunile Mântuitorului.

Nu aş putea spune niciodată că eu am luat hotărârea să scriu cartea „Mesagerii Luminii”, ar fi o mare minciună; totul mi-a fost transmis cu lux de amănunte, eu nefăcând altceva decât să aştern pe hârtie şi să respect nişte indicaţii cu privire la procedura de tipărire, grafică şi lansare. Însă abia iesise de sub tipar acea carte, când, ceva ce avea, este adevărat, legătură cu ea, a început să-mi bulverseze viaţa. Numai că ceea ce mi se întâmpla de această dată depăşea cu mult tot ceea ce trăisem eu în ultimii unsprezece ani. Întrebarea firească dacă am înnebunit sau nu, însoţită de multe telefoane către cunoştinţe sau prieteni medici pshiatri, reprezenta modul de viaţă destul de nou pentru mine. Răspunsurile erau de fiecare dată aceleaşi, eşti un paranormal şi tot ceea ce ţi se-ntâmplă are explicaţie şi încă una cât se poate de concludentă. Aceasta este fraza pe care o auzeam din gura prietenului meu Laurenţiu, ilustrul pshiatru. Ajunsesem în faza în care mi-aş fi dorit să-mi pună cineva un diagnostic, scriindu-mi o reţetă, urmând ca a doua zi cei unsprezece ani din viaţa mea să dispară.

Însă cum nu am găsit un astfel de binevoitor, m-am hotărât să iau lucrurile aşa cum sunt, chiar dacă ceea ce trăiam îmi producea foarte multe lacrimi şi suferinţă, şi să aştept să văd ce se mai poate întâmpla. Eu care trecusem prin tot felul de evenimente neobişnuite făcându-le faţă, paradoxal, mă legam de ceva foarte terestru şi fără posibilitate de rezolvare, numai din dorinţa de a nu accepta din start Universul nevăzut, asa cum de altfel procedasem şi prima dată.

A urmat o întâlnire cu cei şapte prieteni ai mei, pe nava Erra, care a limpezit definitiv lucrurile şi pentru totdeauna. Având în vedere că tot ce s-a petrecut acolo a fost lipsit de similitudini vis-à-vis de celelalte întâlniri, mă determină să rămân foarte discretă, fără să vorbesc despre nimic din cele ce s-au întâmplat. Mi-am ţinut promisiunea făcută mie de către mine, şi încet, încet, a luat naştere „Alternanţa”.

CAPITOLUL І

Este trecut de ora trei şi eu nu îmi găsesc locul. Imaginile trăite mi se perindă din nou prin faţa ochilor, mintea mea pare setată pe o singură întrebare: de ce atât de târziu?

Mă aflam în faţa lor de ceva timp, corpul oricum nu mi-l mai simţeam dar parcă nici ochii nu mai răspundeau comenzilor centrului optic, era o senzaţie pe care cu siguranţă nu o mai simţisem. La întâlnirea din ianuarie când m-au avertizat asupra acestor alternanţe, nu am înţeles că vor exista schimbări în ceea ce mă priveşte pe mine. De-a lungul timpului am trecut prin tot felul de modificări: mi s-a modificat mirosul, gustul, etc., dar vederea, ce se putea modifica aici!?

Şi totuşi, dacă altădată trebuia să mă concentrez pentru a vizualiza aura, acum o fac fără niciun efort, iar ceea ce este cel mai important este că văd mult mai mult dincolo de ea, adică în zona organică.

Dar ceea ce mi se întâmplă acum este total diferit, eu nu vizualizez o aură, ci sunt spectatoarea unor evenimente din trecutul îndepărtat ce se găsesc înmagazinate parcă pe ecranul unui televizor. Prin faţa ochilor mei se succed tot felul de imagini ce înfăţişează personaje asemănătoare celor biblice, şi nu numai, antrenate în nişte evenimente petrecute cu multe sute de ani în urmă sau chiar mii, având în vedere vestimentaţia şi comportamentul, precum şi limba pe care o vorbesc. Şi ce este cel mai interesant în tot ceea ce se întâmplă este faptul că eu înţeleg ce vorbesc.

La întâlnirea anterioară când am vizualizat primele imagini, nu am recunoscut nicio persoană şi nici locul unde se petrecea acel gen de acţiune. Acum m-am hotărât să întreb despre ce este vorba.



  • Voi m-aţi prevenit cu privire la aceste imagini sau tablouri ce se perindă prin faţa ochilor mei, dar nu mi-aţi spus nimic despre conţinutul lor, iar eu chiar nu înţeleg mai nimic. Curios este că înţeleg ce vorbesc deşi nu ştiu ce limbă este, dar nu pricep la ce evenimente se referă; dacă e să ma iau după felul în care sunt îmbrăcaţi si după case, aş crede că toate aceste acţiuni se petrec în Iudeea Domnului Iisus.

Şi în aceeaşi perioadă a Domnului Iisus, a venit brusc răspunsul Lor:

  • Limba pe care o vorbesc este limba aramaică, o limbă veche vorbită de mai multe civilizaţii ale Imperiului Babilonian. În epoca Mântuitorului această limbă se mai vorbea încă şi în multe regiuni geografice ale Iudeei.

  • Am înţeles asta, dar nu văd ce legătură au cu mine toate aceste imagini pe care fără ajutorul vostru oricum nu le înţeleg.

  • O să le înţelegi, aceste imagini te vor ajuta să înţelegi un mare Adevăr, ce nu a fost cunoscut de omenire până în acest moment.

  • Dar am început să am frânturi din ele tot timpul, şi înainte să adorm, şi când merg pe stradă, şi când stau în masină, şi când mănânc, şi nu sunt în stare să le leg, este cumplit. Iarăşi am ajuns în faza în care am senzaţia că eu nu mai sunt eu.

  • Nu, tu eşti tu şi vei rămâne tu, aşa sunt toate începuturile, grele, şi cunosti bine acest sentiment. Foarte curând te vei obişnui cu asta şi ţi se va părea uşor, mai ales că anul următor se vor întâmpla nişte evenimente pe care tu le poţi lega oarecum de aceste imagini.

  • Anul 2011? Vreţi să spuneţi ca este un an rău?

  • Noi n-am spus asta, va trebui să înveţi că nu există ani buni şi ani răi. Anii toţi sunt buni, şi lunile, şi zilele, totul. Voi sunteţi cei ce vă faceţi vieţile urâte şi daţi vina pe ani, comportamentul vostru este cel ce determină momentele rele, uneori fatidice, gândirea voastră este cea ce nu rezonează cu vibraţia cosmică şi creează dezechilibre. Dacă aţi gândi mereu pozitiv, asta ar determina şi un comportament pe măsură, iar atunci când mai există vibraţii inferioare, ele nu ar avea cu ce să rezoneze şi totul ar rămâne în echilibru. Dar…

  • Ştiu, însă este destul de greu.

  • Dar nu imposibil.

  • Şi revenim totuşi la imaginile anterioare, eu nu recunosc niciun personaj dintre cele pe care le-am văzut până acum.

  • Ai răbdare.

În momentul următor m-am trezit în mijlocul camerei cu o durere cumplită de ceafă. M-am îndreptat spre pat şi am privit ceasul; era 1:45. Foarte repede cred că m-a luat somnul, iar când m-am trezit durerea aceea dispăruse. Toata ziua nu s-a mai întâmplat nimic incât am început să-mi fac problem deoarece eram obişnuită cu toate acele episoade. A trecut şi seara, şi noaptea, şi ziua următoare, şi nimic.

Am început să nu mă mai gândesc, dar deşi era destul de neplăcut ca în toiul unei discuţii sau tot felul de alte ipostaze, să te trezeşti că trăieşti într-o altă dimensiune şi să nu ştii nici măcar să apreciezi ca timp cât a durat, parcă îmi lipseau acele trăiri sau ce or fi fost ele.

A patra zi, însă, de la întâlnirea cu ei în timpul unei terapii de grup, au existat două momente, de această dată imaginile fiind foarte clare. Am recunoscut personajele din episoadele trecute.

Era vorba de o familie, din discuţiile lor am înţeles că sunt esenieni. Părinţii îşi certau fata pe care o chema Miriam. În ambele episoade, acţiunea se petrecea în interiorul unei case destul de impozantă pentru epoca respectivă, am tras eu concluzia inspirându-mă din anumite filme cu acţiuni petrecute în acea perioadă.

Ca şi în episoadele trecute, discuţia era determinată de nemulţumirea părinţilor că fata lor era bătrâna şi nemăritată. Avea 26 de ani.

Tabloul respectiv s-a repetat timp de o săptămână, încât începusem să mă plictisesc, până când brusc mi-am dat seama de ce se repeta; pentru că eu nu luasem hotărârea de a nota tot ceea ce văzusem, în vederea scrierii unei cărţi.

A urmat un nou episod cu familia de esenieni, de această dată se pregătea o călătorie undeva în Galileea. Din discuţiile lor am tras concluzia că fata urma să plece împreună cu nişte rude din Ierihon care nu întâmplător se aflau în vizită la ei în acel moment. Dar unde?! Nu-mi era foarte clar, ba se vorbea de o aşezare numită Magdala, ba se vorbea de Ierihon, ba se vorbea de întreaga Galilee. Până la urmă am tras concluzia că Magdala nu era altceva decât denumirea locului unde se petrecea acţiunea, iar acest loc se găsea aşezat undeva în Galileea.

Ce legătură puteam avea eu cu ce se întâmpla acolo, Dumnezeu ştie, fiindcă nu mai înţelegeam nimic. La câteva ore, episodul s-a repetat şi am înţeles esenţa sa.

Undeva în apropiere de Marea Galileei, într-un sat mic de pescari, de ceva timp se găsea un om numit Iisus din Nazaret, care predica cuvântul lui Dumnezeu şi ajuta oamenii, pe cei bolnavi îi vindeca, pe cei netrebnici îi îndrepta, pe cei săraci îi îndestula si multe altele de acest fel, spuneau esenienii. Femeia mai vârstnică insista pe lângă fiica sa să meargă alături de vărul său din Ierihon la acel evreu numit Iisus pentru a o ajuta să se căsătorească. Era considerată această călătorie şi întâlnirea cu Iisus, ca fiind singura şansă a fetei de a mai putea avea o familie. Deşi la început când am început să vizualizez aceste episoade îmi apăreau doar trei personaje, pe parcurs lor li s-au mai alăturat încă trei. Era vorba de un bărbat numit Iosif şi pe care l-am identificat ca fiind vărul şi care avea în jur de 30 de ani, şi alţi doi bărbaţi, unul numit Sidon şi altul Haran. Ce era însă foarte clar era faptul că niciunul dintre aceste personaje nu era evreu, erau esenieni, iar din discuţii reieşea foarte clar ghimpele din sufletele lor împotriva evreilor. Singurul care era destul de părtinitor era vărul Iosif, ce se pare că avea multe informaţii despre Cel ce ei îl numeau „Evreul din Nazaret” sau „Iisus din Nazaret”. Dacă la început se hotărâse să-şi însoţească fiica şi mama, pe parcurs s-a renunţat, deoarece cei trei bărbaţi erau suficienţi pentru a-i ţine companie unei fete „bătrâne”, foarte arogantă şi mult prea şcolită pentru o femeie ce aparţinea locurilor şi vremurilor respective. Miriam cunoştea bine cinci limbi străine: greaca, latina, araba, sanscrita, ebraica şi se pricepea foarte bine la latura economică a afacerilor familiei sale. Această familie se pare că pe lângă faptul că era foarte bogată, ceva neobişnuit pentru acea aşezare locuită în mare parte de evrei, era cunoscută ca fiind şi extrem de avară, nefăcând excepţie niciunul dintre cei trei membri ai săi. Acesta a şi fost motivul pentru care frumoasa Miriam nu-şi găsise jumătatea până la cei douăzeci şi şase de ani ai săi, ceea ce însemna că deja devenise prea bătrână pentru a se mai mărita. Însă, în aroganţa specifică, niciunul dintre bărbaţii evrei care o peţiseră nu era suficient de bun pentru ea pentru că nu era suficient de bogat, iar dintre esenieni nici atât, aceştia fiind mult mai săraci ori o mezalianţă era exclusă din start.

Cu greu părinţii şi rudele din Ierihon o convinseseră să meargă cu ei să-şi încerce norocul şi la acel „om” numit „Iisus din Nazaret”. Până la urmă s-a reuşit, iar ceea ce priveam eu într-un nou episod era începutul acelei călătorii.

Înveşmântată în tot felul de haine scumpe şi plină de bijuterii, mirosind a esenţă de mosc adusă cu greu tocmai din ţinuturile egiptene, Miriam împreună cu cei trei bărbaţi şi patru măgari pentru ei, iar doi pentru bagaje, au plecat spre ţinutul de sud al Galileei, aproape de graniţa cu Samaria, de-alungul apei Iordanului, unde era o mică aşezare de pescari numită Huleh şi care nu avea nicio legătură cu lacul cu acelaşi nume din nordul Galileei.

Aici imaginile se terminaseră, iar eu încercam să fac o legătură între aceste personaje şi o parte dintre numele biblice din perioda Domnului Iisus şi nu reuşeam deloc. Episodul însă nu ştiu din ce motiv s-a mai repetat de două ori, a doua oara declanşându-se aproape violent.

Pe drum Miriam mergea alături de Iosif, iar ceilalţi doi bărbaţi în spatele lor ducând cu ei şi cei doi măgari împovăraţi cu bagaje conţinând alimente, haine de schimb şi câteva daruri pentru „Cel” ce avea să decidă soarta lui Miriam. Iosif nu îl cunoştea destul de bine dar ştia foarte multe despre El, cel puţin concluzia aceasta am tras-o eu urmărind dialogul dintre ei doi, dar la un moment dat imaginile au dispărut, iar eu am revenit din nou în maşina în care mă aflam şi conform spuselor soţului meu nu o părăsisem nicio clipă. L-am crezut. Noaptea însă, chiar înainte de culcare am „vizionat” un nou episod. De această dată Iosif îi explica verişoarei lui cum ajunsese el să ştie atâtea despre Domnul Iisus. Mai întâi l-a cunoscut pe Ioan Botezătorul în apropiere de Marea Moartă, mai bine zis în locul numit Qumran, unde trăia o comunitate de esenieni, cu ramuri de rudenie în Galileea, Estera, Samaria şi Iudeea. Acolo exista o grupare formată din două sute de tineri esenieni fondată în jurul celui ce avea să devină – Sfântul Ioan Botezătorul.

Aspiraţiile acestor tineri erau de natură spirituală şi se bazau atât pe curăţenia spirituală cât şi pe cea trupească. Astfel, ei erau adepţii purificării fizice prin spălarea totala a trupului cu apă rece de trei ori pe zi, iar ca unitate de timp, răsăritul soarelui, apusul soarelui şi momentul de zenit, durata fiind stabilită de golirea unor rezervoare de ceramică prin intermediul unui şipot. Aşadar fiecăruia îi era necesar un rezervor de aproximativ treizeci de litri de apă în unităţile de măsură actuale, aceasta este concluzia pe care am tras-o eu, ca urmare a explicaţiilor date de Iosif lui Miriam.

Apa venea de undeva din munte prin nişte şipote mai mari, iar izvorul reprezenta o sursă infinită, cel puţin asta susţinea tânărul esenian.

În clipa în care Sfântul Ioan Botezătorul a hotărât să trăiască în „pustie”, mai mulţi tineri esenieni l-au urmat, printre ei numărându-se şi Iosif, însă şi acolo, în locul ales de Ioan, condiţiile climaterice erau tot la fel de dure ca şi cele din zona Mării Moarte, astfel că o parte dintre ei l-au părăsit şi s-au stabilit în zonele din apropiere populate cu evrei, samariteni, dar şi câteva familii de esenieni. Iosif însă, deşi nu trăia în pustie, il vizita des pe mentorul său şi astfel îl şi ţinea la curent cu schimbările politice din regat. La ultimele sale vizite, Sfântul Ioan Botezătorul se pare că le marturisise lui şi celorlalţi tineri care se aflau acolo, despre venirea lui Mesia, iar asta însemna deja începutul profeţiilor. Încet, încet, oamenii l-au perceput ca pe un profet misterios, iar El a început să predice din ce în ce mai mult în faţa mulţimilor adunate în apropierea apei Iordanului unde de altfel se şi făcea procesul de purificare cu apă, printr-un fel de scufundare sau doar prin stropire. Foarte curând toată lumea îl ştia ca fiind Ioan Botezătorul, unii chiar îl considerau pe el Mesia.

Din câte am înţeles eu evenimentele se petreceau în jurul anului 30 d. Hr. , când toate acele ţinuturi erau străbătute în lung şi-n lat de tot felul de oameni ce predicau diverse doctrine. Însă Ioan era diferit de ceilalţi, nu numai prin aspectul său fizic impresionant: corpul descârnat, haine simple dar şi grosolane, ţesute din păr de cămilă, dublate de o viaţă solitară dusă în deşert; ci şi prin mesajul pe care îl transmitea mulţimilor cu foarte multă convingere, dar şi cu patimă, la modul imperativ, semănând uneori a ultimatum: – „Împărăţia Cerurilor este aproape – pocăiţi-vă!”.

Din spusele lui Iosif toate acele vorbe semănau şi un pic de teamă în rândul auditorului, ceea ce determina o oarecare îmbulzeală spre botezul ce urma să ducă la purificare, în apele destul de învolburate ale Iordanului. Din nou imaginile dispar, iar eu mor de curiozitate să aflu ce se va mai întâmpla. Încep să scriu în jurnal încercând să păstrez o anumită acurateţe în ceea ce priveşte dialogul cât şi imaginile, să zic vizionate, pentru că nu ştiu ce altfel de exprimare să folosesc într-o asemenea situaţie.

Nu peste mult timp a urmat un alt episod, de această dată călătorii poposiseră la un fel de han deşi nu semăna cu ce vedeam eu prin filme.

Din nou Iosif vorbea despre Ioan Botezătorul imediat după masă, când spre final toti patru spuseseră o rugăciune Domnului în semn de mulţumire pentru bucatele bogate de care beneficiaseră. După ce Miriam a ascultat cu atenţie a întrebat:



  • „Dar până acum tu mi-ai vorbit numai de profet, povesteşte-mi şi de tămăduitorul evreu!”

  • „Cel pe care îl numeşti tu „tămăduitor evreu” este mult mai mult, dar aşteaptă!”

Cu un calm desăvârşit şi o faţă plină de lumină, acesta reluă firul povestirii anterioare:

  • „Cum se întâmplă adesea când politica şi religia se amestecă prea tare, nemulţumirile maselor devin din ce în ce mai de necontrolat, iar mesajul Botezătorului atrage tot mai mulţi oameni pe de-o parte, iar pe de altă parte îi sperie pe alţii, cum este cazul lui Irod şi al altora cu sufletele pline de necredinţă. Din acest motiv, un grup de preoţi si de leviţi s-au deplasat de la Ierusalim la apele Iordanului pentru a-l cerceta pe Ioan Botezătorul.

Într-un anume fel, Ioan are dreptul să fie preot, drept moştenit de la tatăl său Zaharia, care a slujit multă vreme în templul din Ierusalim şi nimic din ceea ce face el nu contravine principiilor din Tora.”

  • „Nu poţi să treci mai repede peste asta?” spuse din nou Miriam. „Eu simt că nu mergem unde trebuie.”

  • „Simţi greşit, replică Iosif. Aşteaptă!

De ce crezi că a venit Învăţătorul Iisus în aceste locuri?”

  • „Nu ştiu!”

  • „Pentru că Ioan Botezătorul i-a proorocit venirea.”

  • „N-are legătură cu ceea ce vreau eu.”

  • „Ba poate are, ştii că exponenţii celor mai puternice facţiuni religioase din Iudeea au fost botezaţi de către Ioan?”

  • „Nu ştiu şi nici nu e treaba mea.”

  • „Ascultă Miriam, ştii ce le-a spus Ioan înainte de botez?”

  • „Nu.”

  • „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine: Lui nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea. Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu Foc. El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava va arde cu foc nestins. Stii la cine se referă?”

  • „Nu.”

  • „La Iisus, Miriam, El poate fi Mesia!”

  • „O, Doamne Cel din Ceruri, ce-i cu tine Iosif?”

  • „Nu-i nimic, însă Iisus s-a lăsat şi El botezat de Ioan, tocmai pentru a se împlini Scriptura.”

  • „Am ameţit, poate ar fi mai bine să ne întoarcem.”

  • „Nu, trebuie să ajungem, nu să ne întoarcem; ştii ce a spus Maleahi la sfârşitul profeţiilor sale?

Iată că eu vă trimit pe Ilie Proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare”.

  • „Păi ori e Ilie, ori e Ioan? Nu mai înţeleg nimic.”

  • „Este Ioan, dar este întruparea lui Ilie, pentru că acesta nu a cunoscut moartea, el s-a ridicat la ceruri cu „carul de foc”, iar acum Dumnezeu l-a trimis sub o nouă întrupare.”

  • „Tu de unde ştii toate astea?”

  • „Chiar de la el, dar nu ştim decât noi cei foarte apropiaţi.”

  • „Nu mai ştiu ce să zic.”

  • „Atunci sa-ţi mai spun ceva, ceva ce găseşti în profeţiile lui Isaia: – „În pustiu găsiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului vostru”.

  • „Poate ai dreptate, dar eu sunt destul de departe de
    a-mi aranja viaţa după unele profeţii, merg cu voi pentru a le face pe plac părinţilor mei şi pentru că am devenit foarte curioasă în urma discuţiilor cu tine. Vreau să-L văd pe acest tămăduitor.”

  • „Ţi-am mai spus să nu-i spui aşa.”

  • „Tu îl cunoşti bine?”

  • „Nu, dar Ioan ştie foarte bine ce se va întâmpla.”

  • „Şi atunci, de ce le-ai spus părinţilor mei atâtea despre El, ca şi cum ar fi vreun Dumnezeu?”

  • „Miriam, tot ce am spus este adevărat, eu cred că El este Mesia, iar Ioan este sigur.”

  • „Mai bine nu mai vorbim despre asta până ajungem.”

  • „Ai dreptate.”

În acel moment imaginile au dispărut din nou, iar mie mi s-a părut că au durat o veşnicie, însă a fost doar o părere. Din păcate, după acest episod nu am avut posibilitatea să scriu în jurnal imediat ce văzusem, drept pentru care am intrat într-o stare de uşoară panică că am să uit o parte din imagini sau chiar dialogul.

Opt ore mai târziu aveam să revăd încă o dată acest episod, şi încă o dată. Mi-am dat seama că nu mi se dă „posibilitatea” să uit ceva din toate astea şi n-avea rost să-mi mai macin creierii cu false probleme, drept pentru care brusc am intrat într-o stare aproape euforică pe care probabil mulţi şi-ar dori-o.

Episoadele de acest gen se succedau cu regularitate. Din dorinţa de a nu plictisi, am să prezint pe scurt doar concluziile mele, fără a reda întotdeauna cu stricteţe dialogul, dar în acelaşi timp să păstrez cu acurateţe conţinutul.

În următoarele zile alte două episoade s-au repetat, dar mi s-au părut mai puţin importante, deoarece conţineau imagini şi discuţii legate numai de comunităţile eseniene din zonă şi de averile lor, mai mari decât ale multor evrei. Aspectul acesta o determina pe Miriam să aibă o atitudine arogantă faţă de evrei în general. Din discuţii am înţeles că familia ei era una dintre cele mai bogate familii din zonă, posesoarea multor pământuri cultivate cu in, grâu şi viţă de vie, pomi precum măslinul şi smochinul, şi leguminoase. Excedentul din toate aceste produse era vândut în oraşul Seforis, unde veneau negustori din Asia Mică, Egipt şi din toate ţinuturile Palestinei. Piaţa era deschisă începând cu luna Adar (sfârşitul lui februarie) şi până toamna târziu, unde dincolo de comercializarea sau schimbul de produse, se mai puneau la cale şi unele căsătorii între fiii şi fiicele negustorilor bogaţi.

Însă Miriam întotdeauna s-a considerat mult prea bună şi prea frumoasă în comparaţie cu băieţii dispuşi spre însurătoare şi care aveau un statut social apropiat de al ei. Majoritatea dintre aceştia erau evrei şi, şi ei la rândul lor afişau un grad de superioritate faţă de fetele care nu erau născute din „acelaşi neam”. Existau însă şi căsătorii de acest gen în întreaga Palestină, dar de regulă bărbatul era evreu. Vreau să fac însă precizarea că şi esenienii, la origini, erau tot evrei, numai orientările religioase îi deosebeau oarecum.

Având privilegiul de a se naşte într-o familie bogată de esenieni şi fiind şi singurul copil, Miriam a beneficiat de o educaţie aparte. Ajutată şi de un grad de inteligenţă destul de ridicat, frumoasă şi ambiţioasă, ea a reuşit să înveţe cinci limbi străine, matematica, filosofia şi să deprindă multe cunoştinţe de astronomie. Încă de mică se amesteca în problemele economice ale familiei şi la 16 ani ea era cea care contabiliza tot ce aparţinea averii familiei sale. De altfel când o priveai (fie şi prin nişte imagini ca cele de care beneficiam eu), îţi dădeai seama ca era o persoană ce iubea banii, avuţia, luxul, o persoană arogantă şi zgârcită. În frânturile de discuţii pe care le-am surprins eu, aceasta nu vorbea decăt de nişte sume de bani fabuloase, de achiziţii de tot felul de produse ale vremii, de podoabe, de lucrători, de relaţii comerciale şi ce este oarecum surprinzător, de cărţile anticilor greci.


Yüklə 490,37 Kb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin