Cod-f-pc-4 revista presei 21 iunie 2012 cuprins



Yüklə 102,2 Kb.
tarix12.01.2019
ölçüsü102,2 Kb.
#96384

21.06.2012



ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ

APELE ROMÂNE”



http://www.rowater.ro





Cod-F-PC-4

REVISTA PRESEI

21 iunie 2012

CUPRINS

PRESA CENTRALĂ 3

Teme de mediu 4

Bătălie dură pentru reintroducerea vânătorii în Deltă. Preşedintelui i s-a cerut să nu promulge lege 4

Teme economice 6

Următorii paşi în insolvenţa Hidroelectrica 6

Guvernul va plafona salariile nesimţite. Directorii şi consilierii de la stat nu vor câştiga mai mult decât directorul general 9



PRESA LOCALĂ 11

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ JIU 11

Teme similare 12

Toate piscinele din Craiova s-au deschis. Află aici unde te poţi răcori vara aceasta 12

Scăldatul devine periculos pentru mehedinţeni 13

Nu toate lacurile sunt potrivite pentru îmbăieri / De exemplu, Cincişul trebuie ocolit 14

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SOMEȘ – TISA 15

Teme ABA 15

Malul Somesului, rampa de gunoi la Sasarm 15

Teme similare 16

Canicula - Indicele de disconfort termic a depasit pragul critic in Baia Mare si la Sighetu Marmatiei 16

Teme de mediu 16

Primarul din Farcasa, Ioan Stegeran, vrea sa renunte la depozitul ecologic de la Sarbi, din cauza presiunilor politice 16

Iin Uhlmann Useriu inoata pentru ca un numar cat mai mare de copii sa poata vizita Padurea Ecologica. Ajuta-l si tu! 17



ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ 18

Teme ABA 18

Se dă startul demisiilor la deconcentrate 18

Teme similare 19

Apa din lacul Cinciş nu este recomandată pentru îmbăiere 19

Lacul Cinciş nu corespunde normelor sanitare 20

Trei zile de caniculă 21

Cod galben de caniculă până vineri 22

Teme de mediu 22

Comisia Europeană a verificat haldele de gunoi închise din judeţ 22

4 şcoli din Mureş premiate pentru adunarea peturilor de pe Mureş 24

Şcolile din Deda-Bistra şi Răstoliţa, premiate pentru că sunt ”eco” 24

"Milioane de peturi” 25

Teme economice 25

Complexul „Hunedoara” va „prinde viaţă” din august 25

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ BANAT 25

Teme similare 26

SE CAUTA BANI PENTRU DRUMUL DE LA FARASESTI 26

Teme de mediu 26

TITU BOJIN A FOST VALIDAT CA PRESEDINTE AL CJT, URMEAZA PRIMARII 26

PRESA CENTRALĂ


Teme de mediu

Bătălie dură pentru reintroducerea vânătorii în Deltă. Preşedintelui i s-a cerut să nu promulge lege

Controversele pe tema aprobării vânătorii în Delta Dunării încing din nou spiritele pe scena politică, după ce o nouă tentativă a avut loc în şedinţa de marţi a Camerei Deputaţilor. Asta, după ce vânătoarea fusese interzisă în vara anului trecut pe fondul numeroaselor dezvăluiri privind decimarea unor specii protejate.

Într-un comunicat dat publicităţii, Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta îi solicită preşedintelui Băsescu să nu promulge modificarea Legii 136/2011.

"SDD va continua protestele pe această temă şi va sesiza birourile europene competente cu privire la tratamentul defectuos cu care este tratată una dintre cele mai valoroase zone umede din Europa şi din lume", se spune în comunicat.

Proiectul părea ca şi aprobat încă de la introducerea sa pe ordinea de zi, Camera Deputaţilor fiind for decizională, iar la poziţia guvernului faţă de acest proiect apărând o menţiunea „Guvernul actual susţine".

Surprinzător, reacţia de respingere a venit chiar de la şeful executivului, premierul Victor Ponta, care a declarat că Ordonanţa care permite vânătoarea în Deltă nu a fost adoptată de Cameră şi că, oricum, va uza de armele juridice ale guvernului pentru a împiedica o eventuală adoptare. „Nu a trecut. Mi-au spus cei de la ONG-uri, m-am supărat imediat, pentru că opinia mea şi decizia politică era de a nu permite vânătoarea în Deltă. Am verificat şi nu a trecut acest proiect de Cameră.

Reamintim că, în iulie 2011, a intrat în vigoarea Legea nr. 136 care modifică actul normativ privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi care interzice vânătoarea în Deltă.

Interesant este că deşi Legea 136/2011 interzice vânătoarea, nu prevede totuşi pedepse pentru încălcarea prevederilor. Pe de altă parte, Ordonanţa 127 şi Legea 136 conţin reglementări care se bat cap în cap.

Ordonanţa din 2010 a intrat în dezbaterea deputaţilor sub forma unui proiect de lege care prevede şi reintroducerea vânătorii în Deltă, iar preşedintele comisiei de resort, Vasile Gherasim, a propus ca vânătoarea sportivă să fie considerată „activitate economică tradiţională" în Delta Dunării şi, astfel, reintrodusă ca practică în Rezervaţia Biosfera Delta Dunării.

Configuraţia votului pentru introducerea vânătorii în Delta Dunării a fost următoarea: voturi pentru aprobarea legii - 89 PSD, 52 PNL, 8 PDL, 1 UDMR, minorităţi 14, UNPR 8, neafiliaţi 5. Voturi împotrivă: 58 PDL, PNL 2, UDMR 2. Abţineri: 7 PDL, UDMR 12, neafiliaţi 1.



Miza, câteva sute de turişti străini

Referirea la „activitatea economică tradiţională", induce ideea că locuitorilor din Deltă care deţin arme de vânătoare ar trebui să li se permită vânatul. Dar aceştia sunt foarte puţini, mai ales în condiţiile în care vânătoarea este un hobby extrem de costisitor. De fapt, miza este o constituie, spune unele surse, „turismul de vânătoare", care în sezonul rece aducea sute de turişti în Delta Dunării.

De aceea, cei mai nemulţumiţi de interzicerea vânătorii în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării sunt patronii unor firme de turism cu activitate în zonă. Pe 28 iulie 2011, când Legea 136/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial, reprezentantul operatorilor de turism din Deltă susţinea că interzicerea vânătorii va provoca chiar falimentul unor agenţii: "Trei firme din asociaţia noastră au contracte externe pentru prestarea servicilor turistice pentru grupuri de vânători străini. Anularea acestor contracte se va face cu", spunea Daniel Iluşcă, preşedintele Asociaţiei Patronatului în Turism din Delta Dunării.

ONG-urile de mediu: în Deltă se împuşcă "tot ce mişcă"

De cealaltă parte sunt organizaţiile de protecţia mediului, nemulţumite de faptul că, în perioada în care vânătoarea era permisă, în Deltă aveau loc adevărate masacre, grupurile de vânători, în special străini, împuşcând la nimereală tot ce zboară, chiar şi specii protejate, supravegherea autorităţilor lipsind.

„Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta (ASDD) consideră vânătoarea sportivă drept una dintre cele mai invazive şi distructive practici în zonă, având de-a lungul timpului un impact deosebit de negativ asupra populaţiilor de păsări şi mamifere din RBDD", consideră preşedintele ASDD, Liviu Mihaiu.

Interesul public, scos la „înaintare"

OUG 127/2010 a avut printre iniţiatori şi Consiliul Judeţean Tulcea. Motivaţia oficială invoca interesul public, pentru că aplicarea prevederilor ordonanţei 127 ar fi dus la creşetrea de 10 ori a veniturilor localităţilor din Deltă.

Totuşi, datele existente arată că, înainte de interzicere, vânătoarea scăpase de sub control. În sezonul 2010-2011, pe fondul riscului apariţiei unei epidemii de febră aftoasă, Prefectura Tulcea şi Direcţia Sanitar-Veterinară au luat măsuri ca partidele de vânătoare să fie monitorizate de medicii veterinari. Deşi cele două instituţii ameninţaseră cu sancţiuni împotriva celor care ocoleau normele, vânătorii din Deltă au organizat zilnic partide de vânătoare fără să-i notifice pe veterinari. România Liberă

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/batalie-dura-pentru-reintroducerea-vanatorii-in-delta-presedintelui-i-s-a-cerut-sa-nu-promulge-legea-268106.html

Teme economice

Următorii paşi în insolvenţa Hidroelectrica


Prima adunare a creditorilor în procesul de insolvenţă a producătorului de energie electrică Hidroelectrica va avea loc pe data 29 august, termen stabilit, ieri, de Tribunalul Bucureşti, a anunţat Fondul Proprietatea, care deţine 20% din acţiunile Hidroelectrica.

Totodată, Tribunalul Bucureşti a fixat ca termen pentru continuarea procedurii de insolvenţă data de 12 decembrie 2012, când administratorul judiciar va expune, în sinteză, măsurile efectuate, se arată într-o informare a Fondului Proprietatea.

Conform Legii insolvenţei, Adunarea Generală a Acţionarilor companiei va desemna administratorul special, în timp ce Adunarea Creditorilor va desemna administratorul judiciar.

Principalele atribuţii ale administratorului special sunt:


  • Reprezintă interesele companiei;

  • Propune administratorului judiciar un plan de reorganizare a activităţii companiei;

  • Administrează activitatea companiei, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului.

Principalele atribuţii ale administratorului judiciar sunt:

  • Elaborarea planului final de reorganizare a activităţii companiei;
    Supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului companiei;

  • Conducerea activităţii companiei;

  • Introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de companie în dauna drepturilor creditorilor;

  • Menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de companie;

  • Verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, precum şi întocmirea tabelelor creanţelor.

Hidroelectrica, în insolvenţă

Tribunalul Bucureşti a admis ieri cererea de insolvenţă a Hidroelectrica, cerere care a fost depusă de companie la data de 15 iunie. Decizia Hidroelectrica de a solicita insolvenţa are la bază situaţia financiară a companiei, respectiv existenţa unor probleme de lichiditate pe termen scurt.

Ca urmare a admiterii cererii de insolvenţă, Tribunalul Bucureşti a desemnat EURO INSOL SPRL ca administrator judiciar interimar.

În urma deciziei Tribunalului Bucureşti, managerul Fondului Proprietatea se confruntă cu o situaţie nouă şi susţine că va monitoriza atent activităţile administratorului special şi judiciar ai Hidroelectrica.

Insolvenţa Hidroelectrica nu afectează plata dividendelor FP

"Managerul de Fond va depune toate eforturile pentru a se asigura că va exista o implementare promptă a planului de reorganizare care va genera beneficii pe termen lung pentru companie şi acţionarii săi. Managerul de Fond consideră că planul de reorganizare ar trebui să urmărească îmbunătăţirea fluxului de numerar prin creşterea veniturilor şi reducerea cheltuielilor", spun reprezentanţii FP.

Potrivit acestora, managerul de Fond va acţiona în scopul protejării intereselor Fondului pe parcursul procedurii de insolvenţă şi ar dori ca ieşirea Hidroelectrica din acest proces să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

Aceştia nu preconizează ca insolvenţa Hidroelectrica să aibă un impact material asupra acţiunilor corporative ale Fondului planificate pentru acest an, inclusiv plata dividendelor, programul de răscumpărare şi listarea secundară propusă la Bursa de Valori din Varşovia. Evz.ro

http://www.evz.ro/detalii/stiri/urmatorii-pasi-in-insolventa-hidroelectrica-988016.html
Articole similare
http://www.gandul.info/politica/ponta-guvernul-a-mostenit-adevarate-bombe-economice-precum-oltchim-si-hidroelectrica-9764637

http://www.jurnalul.ro/economia/hidroelectrica-a-intrat-in-insolventa-616096.htm
http://www.a1.ro/news/economic/hidroelectrica-a-intrat-in-insolventa-remus-borza-administrator-judiciar-207537.html
http://www.antena3.ro/economic/companii/administratorul-hidroelectrica-pot-anula-contractele-inclusiv-cu-baietii-destepti-daca-aduc-pagube-172247.html
http://www.puterea.ro/articol/hidro_trasa_pe_uscat
http://www.puterea.ro/articol/tribunalul_decide_soarta_hidroelectrica

http://economica.rtv.net/hidroelectrica-a-intrat-oficial-insolventa_27122.html

http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2012-06-21/Hidroelectrica%2C+oficial+in+insolventa

http://www.cotidianul.ro/hidroelectrica-intra-in-insolventa-186514/

http://www.zf.ro/companii/hidroelectrica-a-intrat-oficial-in-zodia-insolventei-9766199

http://www.ziuaveche.ro/business-2/economic/tribunalul-bucuresti-hidroelectrica-intra-in-insolventa-102068.html

http://www.mediafax.ro/economic/procedura-de-insolventa-in-cazul-hidroelectrica-a-fost-deschisa-9765332

http://www.agerpres.ro/media/index.php/economic/item/131606-Ministerul-Economiei-Nu-va-fi-promovat-niciun-mecanism-de-vanzare-a-actiunilor-detinute-de-stat-la-Hidroelectrica.html

http://www.adevarul.ro/financiar/Hidro_scapa_din_mana_statului_0_722328113.html

http://www.adevarul.ro/financiar/Administratorul-HidroelectricaPot-contractele-inclusiv-destepti_0_722328087.html

Guvernul va plafona salariile nesimţite. Directorii şi consilierii de la stat nu vor câştiga mai mult decât directorul general

Salariile directorilor din companiile de stat vor fi limitate la nivelul veniturilor directorului general sau al managerului, deoarece există cazuri în care remuneraţia acestor angajaţi este mai mare decât cea a directorilor generali, a declarat premierul Victor Ponta.


Salariile vor fi limitate inclusiv în cazul persoanelor care ocupă posturi de consilier în companiile de stat.
"Cred că este anormal ca în companiile cu capital de stat, în afară de salariul managerului sau al directorului general care este limitat la nivelul unui secretar de stat, toate celelalte salarii de sub el să fie de zeci, sute şi foarte multe sute de milioane de lei. Intenţionăm să limităm veniturile celor din societăţile comerciale cu capital de stat la nivelul directorului general sau al managerului, pentru că în acest moment ştiţi foarte bine ce s-a întâmplat după decizia Guvernului Boc: directorul general sau managerul are un salariu egal cu al secretarului de stat, iar toţi directorii de sub el, uneori zeci şi sute de directori, au salarii mai mari decât la cele mai mari companii multinaţionale, ceea ce este o şmecherie", a spus Ponta.

Proiectul de lege care reglementează salarizarea în companiile de stat a fost discutat în primă lectură în şedinţa de miercuri a Guvernului, premierul cerând miniştrilor să îşi prezinte punctul de vedere până săptămâna viitoare.

"La această lege care limitează drepturile salariale va exista o singură excepţie, cea a operatorilor economici ale căror venituri şi cheltuieli se aprobă de organisme internaţionale anterior aprobării de către Guvern. După inventarierea tuturor companiilor de stat, se va lua fiecare contract în parte, deoarece este posibil să fie un contract cu valabilitate încă şase luni, doi ani sau trei ani", a declarat la finalul şedinţei purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

Întrebat dacă, în aceste condiţii, este posibil ca la unele companii să nu poată fi aplicată această lege, purtătorul de cuvânt a arătat că este posibil dacă a fost semnat astăzi un contract cu valabilitate pentru patru ani: "Există o posibilitate dintr-o sută, ca cineva să fi semnat astăzi, luna trecută sau la începutul anului un contract cu o valabilitate de... Există această posibilitate, sigur."

El a precizat însă că principiul acestei legi este că un subordonat al directorului general nu poate câştiga mai mult decât chiar directorul general. Întrebat dacă în această categorie intră şi consilierii din companiile de stat, nu doar directorii generali adjuncţi, purtătorul de cuvânt a răspuns că "vorbim de absolut tot, tot ce înseamnă organigramă".

"Reducerile nu se vor aplica procentual. în principiu, directorul general are funcţia de secretar de stat (este remunerat la nivelul unui secretar de stat -n.r.) şi niciun subordonat nu poate să câştige mai mult decât directorul general echivalent secretarului de stat. Este o


La finalul anului trecut, Executivul a decis să prelungească şi pentru acest an perioada de plafonare a indemnizaţiilor acordate directorilor generali din companiile de stat la nivelul remuneraţiei unui secretar de stat, de la 20.000-28.000 lei la 4.800 lei. Decizia nu a vizat însă şi remuneraţia angajaţilor aflaţi în organigramă sub directorii generali, astfel că s-a ajuns la cazuri în care salariile acestora sunt mai mari sau chiar mult mai mari decât cele plafonate ale directorilor generali. Jurnalul.ro

http://www.jurnalul.ro/economia/guvernul-va-plafona-salariile-nesimtite-directorii-si-consilierii-de-la-stat-nu-vor-castiga-mai-mult-decat-directorul-general-616113.htm

Articole similare

http://www.cotidianul.ro/guvernul-vrea-sa-taie-veniturile-de-sute-de-milioane-ale-sinecuristilor-din-companiile-de-stat-186480/

http://www.mediafax.ro/social/salariile-personalului-din-companii-de-stat-limitate-ponta-salariile-directorilor-nu-vor-mai-depasi-venitul-directorului-general-9763790

http://www.adevarul.ro/financiar/Salarii_limitate_pentru_sefii_de_la_stat_0_722328115.html

PRESA LOCALĂ

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ JIU

Teme similare

Toate piscinele din Craiova s-au deschis. Află aici unde te poţi răcori vara aceasta


(Adevarul de Seara - Andreea Mitrache- 21 iunie 201)
Ştrandurile din Bănie sunt la mare căutare în această perioadă. Oltenii au în acestă vară la dispoziţie şapte ştranduri, dar şi alte trei locaţii unde pot merge şi se pot răcori, pe malul Jiului.

Ştrandul Laguna Albastră este situate în plin central oraşului,iar deschiderea a avut loc la începutul acestei luni „Preţul unui bilet în acest an este de 8 lei pentru copii şi 10 lei pentru adulţi. Avem o capacitate de maxim de 400 de locuri.Şi în acest an organizăm cursuri de înot, iar preţul abonamentului este de 130 de lei. Ştrandul a fost luat cu aslat de sute de tineri, care aleg să se răcorească la piscină “, a spus Petre Banciu, administratorul ştrandului Laguna Albastră.



Ştrandul Işalniţa este situate la ieşirea spre Severin. Intrarea va costa 15 lei, iar localnicii din Işalniţa vor avea acces gratuit.

Ştrandul Işaniţa are o capcitate de 700 de locuri, iar la sfârşit de săptămână oltenii sunt invitaţi să petreacă în aer liber la discoteca.

Hanul Doctorului,este situate la marginea oraşului, ieşirea înspre Piteşti. Preţul unui bilet este de 10 lei, iar cei care doresc să stea pe şezlong trebuie să mai plătească în plus 5 lei.

Valencia se află la cinci kilometri de oraş, iar localul a fost deschis tot la începutul acestei luni „Intrarea este 15 lei şi oferim servicii de bucătărie şi bar. În preţul biletului este inclus şezlongul, sauna şi cele două terenuri de sport. Avem şi bazin olimpic“, a declarat reprezentantul localului.

Craiovenii se mai pot distra vara aceasta la piscinele celor două pensiunii de la Beharca precum şi la ştrandul Villagio-Italiano de pe strada Brestei.

Scăldatul devine periculos pentru mehedinţeni


(Informatia de Mehedinti- Actualitate - Nicu LUNGU- 21 iunie 2012)
În ciuda crucilor de pe malurile Dunării, mulţi mehedinţeni se aventurează în larg, riscând să piară înghiţiţi de apele învolburate ale fluviului. Pentru a preîntâmpina astfel de tragedii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi derulează, pe perioada sezonului estival, o campanie de informare a cetăţenilor asupra riscurilor la care se expun atunci când se scaldă în zone periculoase pentru înot.

În fiecare vară, se înregistrează cazuri de mehedinţeni care mor înecaţi în apele curgă­toa­re sau stătătoare de pe raza ju­de­­ţului. „Dunărea îşi cere tri­bu­tul”, „Înghiţit de ape” „Tra­gedie în Dunăre” sunt poveştile dra­ma­tice ale unor oameni care şi-au pierdut fiinţe dragi în apele în­volburate ale Dunării, acestea fiind semnalate de-a lungul tim­pului în presă. Pentru unii a fost doar un eveniment, însă pen­tru cei loviţi de soartă, o du­rere cum­plită sau un destin ne­drept. Nici acest început de sezon es­tival nu a venit cu veşti prea bu­ne. Săp­tămâna trecută, în data de 13 iunie 2012, în municipiul Or­şova, un bărbat în vârstă de 57 ani a fost văzut de pescarii de pe mal intrând în fluviul Du­nă­rea şi înecându-se. După înde­lungi căutări ale pom­pierilor, corpul neînsufleţit a fost re­cuperat din apă abia în cea de-a patra zi. Tocmai din acest mo­tiv, pompierii mehedinţeni de­ma­rează, începând de astăzi, o cam­panie care are ca slogan „Să pre­venim înecul!”. Cadrele ISU Me­he­dinţi vor informa populaţia cu pri­vire la riscurile scăldatului în lo­curi neamenajate cores­pun­zător. Paramedicii SMURD din cadrul ISU Mehedinţi se vor de­plasa la ştrandul din locali­tatea Schela, dar şi pe plaja seve­rineană, în vederea distr­i­buirii de fluturaşi ce vor conţine re­guli privind scăldatul. Pe tim­pul acestor acţiuni, paramedicii SMURD vor prezenta cetăţenilor aflaţi la plajă tehnici de acor­dare a primului ajutor în caz de înec. „În contextul preîntâm­pinării tragediilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi atenţionează cetăţenii să fie mai prudenţi când pleacă la scăldat, să evite scufundările în locuri necunoscute, iar pentru cei care nu pot înota, să nu intre în apă la adâncime”, atrage atenţia plt. Ramona Nistor, pur­tătorul de cuvânt al ISU. Numai în ultimii patru ani, în judeţul Mehedinţi, au fost înregistrate 26 de per­soane înecate.



Copiii, cei mai predispuşi la tragedii

O atenţie sporită, în această perioadă a sezonului estival, tre­buie acordată copiilor, care adesea se aventurează să plece de unii singuri la scăldat, iar aventura le răpeşte viaţa. În cele mai dese cazuri, victimele apelor sunt copiii nesupravegheaţi şi per­soanele care consumă alcool înainte de a intra în apă. „ISU Mehedinţi face un apel către părinţi să-şi supravegheze copiii şi să nu-i lase la joacă pe ma­lurile râurilor, lacurilor sau canalelor de irigaţii. Mehe­din­ţenii sunt sfătuiţi să frecventeze numai locurile special amenajate pen­tru înot şi să respecte aver­tizările privind interzicerea scăl­datului”, a mai precizat plt. Ra­mona Nistor. De asemenea, trebuie evitat scăldatul acolo unde curenţii sunt foarte puter­nici, albiile nămoloase sau pline de plante, pietre, crengi şi trun­chiuri de copaci. Nu sunt indi­cate nici actele de teribilism prin plonjarea de pe platforme, po­duri sau alte construcţii. Cetă­ţe­nii trebuie să ştie că nu este bine să se aventureze în apă când sunt în stare de ebrietate şi că trebuie să evite scăldatul seara târziu sau în timpul nopţii.



Nu toate lacurile sunt potrivite pentru îmbăieri / De exemplu, Cincişul trebuie ocolit



(Ziarul Văii Jiului - Alina PIPAN-20 iunie 2012)

Dumitra Ştefan, directorul DSP Hunedoara, avertizează în privinţa modului şi locului în care se practică scăldatul vara: „în judeţul Hunedoara, în zona Cinciş, apele din baraj nu sunt autorizate ca ape de îmbăiere naturale”. Iată câteva dintre lucrurile la care trebuie să fiţi atenţi când participaţi la ieşiri la iarbă verde sau ştranduri.

Pentru apa din ştranduri, piscine cu apă acumulată din surse separate de sursele de suprafaţă nu există legislaţie specifică, doar OMS 536/1997. Aceasta prevede locul în care se pot construi ştrandurile, modul în care acestea sunt construite.

De exemplu, în zonele de scăldat trebuie să se asigure un minimum de 2,5 mp luciu de apă pentru fiecare persoană care se scaldă în zone cu adâncimea apei sub 1,20 m, şi cel puţin 6,25 mp luciu de apă.

pentru fiecare persoană care se scaldă în zonele în care adâncimea apei este mai mare de 1,20 m. Vorbim de lacuri sau bazine de acumulare, mare, râuri.

Aprecierea calităţii apei din zonele naturale amenajate pentru înot se va efectua astfel: categoria I - apă bună de îmbăiere: în 50% din probele efectuate lunar (nu mai puţin de 10 probe) coliformii fecali sunt sub 100 germeni/100 ml apă; categoria a II-a - apă acceptabilă pentru îmbăiere: în 90% din probele recoltate lunar, coliformii fecali sunt între 100 - 1.000/100 ml apă; categoria a III-a - apă care nu se recomandă pentru înot sau recreere, prezentând risc pentru sănătate, dacă, în peste 10% din probele recoltate lunar, coliformii fecali sunt peste 1.000/100 ml apă.

Bazinele de înot, acoperite sau descoperite, vor fi umplute numai cu apă din reţea sau cu apă de mare. Evaluarea calităţii apei de piscină se va face astfel: limpezime - un disc negru, de 15 cm pe fond alb, trebuie să fie vizibil cu uşurinţă în punctul cel mai profund al bazinului. Dacă nu se vede acest cerc, cu toate că el există, atunci este bai.

Bazinele de înot vor fi prevăzute cu instalaţii de încălzire a apei în aşa fel încât apa de îmbăiere să aibă o temperatură de 22-24 grade Celsius, iar săptămânal se va face spălarea şi dezinfecţia bazinului.

Bazinele de înot trebuie să fie dotate obligatoriu cu: vestiare, grupuri sanitare şi duşuri separate pentru femei şi bărbaţi.

Regulamentul privind utilizarea piscinelor trebuie afişat într-o manieră vizibilă pentru cei care folosesc piscina. În utilizarea piscinei nu se va depăşi numărul maxim de persoane aflate simultan în piscină.


ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SOMEȘ – TISA

Teme ABA

Malul Somesului, rampa de gunoi la Sasarm


O zonă plină de verdeaţă de pe malul Someşului a devenit rampă de gunoi în dreptul localităţii Săsarm din comuna Chiuza. Deşeuri menajere, resturi din materialele de construcţie, pet-uri, cutii de carton, plastic şi multe alte gunoaie zac în apropierea apei, infectând totul în jur. Localnicii care adună ce nu le mai trebuie prin gospodării găsesc de cuviinţă să scape de mizerie aruncându-o la întâmplare pe malul Someşului, fără să le pese de consecinţe, fără să îi intereseze că natura nu este tomberonul lor. După „urmele” lăsate, aceasta este cu siguranţă o practică în rândul unora dintre cetăţeni, de vreme ce la gunoi au ajuns inclusiv chipurile printate pe pliante ale candidaţilor la recentele alegeri. Avem înfiinţate tot soiul de comitete şi comiţii, avem frumos redactate în dosare numeroase „planuri de măsuri” pentru protecţia mediului, avem autorităţi locale, Sistem de Gospodărire a Apelor, Agenţie de Protecţie a Mediului, Gardă de Mediu etc. etc., însă dincolo de teorie, avem mare nevoie de practică, de educaţie, atenţionări, sancţiuni, monitorizare, asta până gunoaiele nu fac baraj pe Someş.Mesagerul de Bistriţa-Năsăud/Camelia Strungari

Teme similare

Canicula - Indicele de disconfort termic a depasit pragul critic in Baia Mare si la Sighetu Marmatiei


Reprezentantii Institutiei Prefectului Maramures au anuntat ca indicele de disconfort termic (temperatura-umezeala) a atins, in aceasta dupa-amiaza, pragul critic de 80 de unitati atat in Baia Mare, cat si in Sighetu Marmatiei. Acest fenomen poate crea probleme grave de sanatate varstnicilor si maramuresenilor care sufera de boli cronice. 
Potrivit autoritatilor indicele de disconfort termic a fost ridicat si in alte localitati maramuresene. Astfel, s-au inregistrat 78 de unitati la Ocna Sugatag si Targu Lapus, in timp ce la Iezer nivelul atins a fost de 65 unitati.  La ora 15.00, termometrele indicau 33 de grade Celsius in Baia Mare, 32 la Sighetu Marmatiei si Somcuta Mare, 31 de grade la Tautii Magheraus, Seini si Ulmeni.  La Targu Lapus au fost 30 de grade Celsius, la fel ca in zona Ocna Sugatag, in timp ce la Borsa, Viseu de Sus si Sapanta temperatura a ajuns la 28 de grade.  27 grade Celsius au fost semnalate si in Baia Sprie. Mai racoare e in zona Dragomiresti, unde dupa-amiaza au fost 26 de grade si la Cavnic, unde sunt doar 25 de grade.  Temperatura cea mai scazuta a fost semnalata la Lacul Iezer – si anume 20 de grade Celsius. Emaramures

Teme de mediu

Primarul din Farcasa, Ioan Stegeran, vrea sa renunte la depozitul ecologic de la Sarbi, din cauza presiunilor politice


Primarul reales al comunei Farcasa, Ioan Stegeran, se gandeste serios sa renunte la realizarea depozitului ecologic de la Sarbi,motivul principal fiind presiunile politice din campania electorala facute de contracandidatii din PNL si PSD. Stegeran afirma ca ii asteapta acum pe acestia sa le explice oamenilor ca investitia nu este daunatoare. “Motivele sunt mai multe. Contracandidatii mei, de la PNL si PSD, au spus ca asta e o groapa de gunoi care face rau cetatenilor, boli, mizerie, caini, sobolani. Am spus ca daca tot s-a schimbat conducerea judetului, atunci nu mai fac groapa. Daca vreau sa o fac, le spun conditiile in care o fac si sa mearga ei acuma sa lamureasca oamenii ca e in beneficiul comunei si nu le afecteaza sanatatea sau confortul. Eu mi-am pus si mandatul in joc pentru aceasta investitie. In programul meu a fost si depozitul ecologic, pe care l-am sustinut. Sigur ca mi-a afectat 20% din voturi acest lucru, dar 75% spune ceva. Acum am spus sa vina domnii de la judet, pentru ca eu am vrut sa fac acest depozit nu pe probleme politice, ci pe probleme economice, care sa aduca un plus la comuna. Sigur ca trebuie facut un protocol de predare al amplasamentului, dar trebuie sa vedem in ce conditii, sa ma ajute sa-mi pot realiza investitiile incepute. Avem nevoie de 10 milioane lei de la Guvern, sa ne putem rezolva problemele”, a spus Ioan Stegeran. Proiectul privind Sistemul de Management Integrat al Deseurilor se afla in acest moment in aprobare la Bruxelles, valoarea totala a investitiei ridicandu-se la 70 milioane de euro. “Proiectul e la traducere la Bruxelles, iar fostul presedinte Mircea Man a spus sa facem protocolul de predare al amplasamentului cu toate conditiile dupa ce e aprobat la Bruxelles. Eu ma lupt de unul singur? Daca majoritatea politica a judetului spune, prin filiala Farcasa a PNL-ului si PSD-ului, ca depozitul asta e o groapa de gunoi care aduce disconfort? Atunci eu sunt nebun sa o continui de unul singur? Acum sa vina ei si sa-i convinga pe oameni ca ce au spus e o poveste”, a conchis primarul din Farcasa. Vlad HERMAN/ziarmm

Iin Uhlmann Useriu inoata pentru ca un numar cat mai mare de copii sa poata vizita Padurea Ecologica. Ajuta-l si tu!


Alin Uhlmann Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, va fi unul dintre înotătorii care se vor alinia la startul de la Swimathon 2012, ce se va desfăşura la Cluj în 7 iulie. Acesta înoată pentru ca un număr cât mai mare de copii să poată vizita Pădurea Pedagogică, unde să poată învăţa despre natură şi voluntariat. În această perioadă Alin Uhlmann Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, se antrenează pentru Swimathon 2012. Alături de acesta vor participa şi alţi voluntari ai asociaţiei. Evenimentul va avea loc la Cluj în 7 iulie, iar preşedintele de la Tăşuleasa va înota pentru ca un număr cât mai mare de copii să poată merge la Pădurea Pedagogică, amenajată de voluntarii asociaţiei. Pădurea este la sediul asociaţiei, de la Piatra Fântânele, unde copiii pot învăţa lucruri practice despre mediu. La tabăra de la Tăşuleasa Social copii vor avea parte de câteva zile de educaţie non-formală despre ecologie, dar mai ales depre relaţia dintre om, pădure şi apă. Voluntarii de la această asociaţie îşi doresc ca prin acest proiect să informeze corect copiii despre ce înseamnă cu adevărat aerul curat şi mediul înconjurător, informaţii pe care cei mici vor putea să le folosească şi să le răspândească ulterior apropiaţilor. Costul pentru un copil este de aproximativ 100 de lei pe zi. La activităţile organizate în Pădurea Ecologică voluntarii asociaţiei vor să ducă micuţi din medii foarte variate, de la cei care au crescut în orfelinate până la cei care îşi petrec vacanţele în străinătate. Bistriţeanul/ Mariana Nasaudean  
ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ MUREȘ

Teme ABA

Se dă startul demisiilor la deconcentrate


Vineri, Teodor Giurgea a solicitat eliberarea sa din funcţia de director al ABA, (Administraţia Bazinală de Apă) Mureş. Practic, va mai conduce destinele societăţii 30 de zile de la depunerea cererii. În cererea adresată ANAR, Giurgea solicită ocuparea unei funcţii adecvate pregătirii sale în cadrul SGA Mureş. Conform surselor noastre se pare că va ocupa funcţia de inginer-şef şi va răspunde de parcul auto şi utilaje din cadrul instituţiei, ceea ce nu e puţin lucru atunci când ne gândim că este vorba de un parc cu peste 400 de maşini de mare tonaj şi poate la fel de multe utilaje.

Cu toate că Mihail Antonie şi-a depus CV-ul pentru directoratul la Ape (şi se pare că e interesat şi Andrei Moscviciov), cei din USL ar putea încerca varianta tehnocratului, un profesionist apropiat de PSD, dar care nu a fost înregimentat politic, şi anume Nicolae Bărbieru, actualmente director SGA Mureş. Se încearcă prin acest demers ca funcţia de director la ABA Mureş să fie oarecum depolitizată. Interesant este faptul că, fostul director ANAR, Dávid Csaba, a fost „ salvat” de USL-işti şi numit în funcţia de director tehnic la ABA Mureş, în locul colegului său din UDMR, Orbán Levente, care la ora actuală are de dat o serie de explicaţii la DNA.

Se pare că este vorba de o recompensă a PSD pentru că, în perioada ministrului Borbély, via Dávid Csaba, sponsorul principal al PSD, Ioan Ciocan a beneficiat de la ANAR de contracte în valoare de 50 de milioane de euro. Tot vineri, Teodor Giurgea şi-a înaintat demisia din funcţia de preşedinte al PD-L Ungheni, motivând rezultatele slabe obţinute în alegeri, „pentru care îmi asum întreaga vină”, a mai declarat Giurgea. Punctul MS - Marius Libeg –

Teme similare

Apa din lacul Cinciş nu este recomandată pentru îmbăiere


Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara ia la „puricat” ştrandurile şi locurile special amenanjate pentru îmbăiere din judeţ. Nu toate locurile unde hunedorenii se „ascund” de căldură corespund normelor sanitare.

Inspectorii DSV atenţionează hunedorenii că nu toate bazinele de înot, râurile sau lacurile sunt recomandate pentru îmbăiere. De multe ori, acestea sunt neîngrijite, poluate sau murdare. Din această cauză oamenii se îmbolnăvesc, iau ciuperci sau fac diferite alergii. DSP Hunedoara informează populaţia cu privire la îmbăierea pe timpul verii în zone naturale amenajate sau neamenajate, dar folosite pentru scaldă. În judeţul Hunedoara, în zona Cinciş, apele din baraj nu sunt autorizate ca ape de îmbăiere naturale. Specialiştii sfătuiesc hunedorenii să aibă grijă unde se îmbăiază, să studieze bine calitatea apei şi a condiţiilor în care vor să se răcorească, pentru a evita problemele de sănătate. Prin urmare, Departamentul Control în Sănătate Publică din structura D.S.P. efectuează controale la ştrandurile din judeţ pentru a verifica calitatea apei din ştranduri şi modul în care acestea sunt amenajate.

Condiţii de funcţionare a ştrandurilor. Ştrandurile pot fi amenajate pe malurile râurilor şi lacurilor, cu respectarea următoarelor cerinţe: în amonte de ştrand să nu existe deversări de ape uzate orăşeneşti sau industriale; apa ştrandului va fi ferită de riscul poluării prin instituirea zonelor de protecţie sanitară; fundul de bazin pentru o adâncime de până la 1,80 m trebuie să fie din nisip şi pietriş mărunt; avertizoarele de adâncime, vizibile foarte clar, trebuie poziţionate în punctele de maximă adâncime ale fiecărei zone, delimitate faţă de toate trambulinele, platformele şi facilităţile similare. Proprietarii de ştranduri vor avea registre de evidenţă a calităţii apei de îmbăiere. Zona de uscat sau de plajă a ştrandurilor amenajate pe malul lacurilor sau al râurilor trebuie să asigure cel puţin 3,25 mp de zonă de uscat pentru fiecare înotător. Plajele vor fi întreţinute în permanentă stare de curăţenie şi vor fi dotate cu recipiente pentru colectarea reziduurilor, asigurându-se un recipient la 250 mp zonă de plajă. Bazinele de înot vor fi dotate obligatoriu cu: vestiare, grupuri sanitare şi duşuri, separate pentru femei şi bărbaţi. Accesul în piscine al persoanelor purtătoare de boli transmisibile, plăgi deschise, dermite sau dermatoze trebuie împiedicat. Glasul Hunedoarei HD - Raluca Stroia -

Lacul Cinciş nu corespunde normelor sanitare


Medicii de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara atrag atenţia asupra zonelor de agrement în care hunedorenii aleg să se răcorească. La Cinciş, de exemplu, apele din baraj nu sunt autorizate ca ape de îmbăiere naturale.

Sute de hunedoreni profită zilnic de vremea caniculară şi iau cu asalt ştrandurile şi zonele de agrement din judeţ. Majoritatea nu ştiu, însă, cât de curate sunt apele în care se scaldă. „În judeţul Hunedoara, în zona Cinciş, apele din baraj nu sunt autorizate ca ape de îmbăiere naturale. Calitatea apei ar trebui să corespundă unor parametri microbiologici, care iau în calcul, printre altele, coliformii totali şi fecali, streptococii fecali şi bacteriile patogene din genul Salmonella“, a declarat Dumitra Ştefan, directorul DSP Hunedoara. Aceasta a mai precizat că şi ştrandurile trebuie să corespundă unor norme bine stabilite, aşa că membrii Departamentului de Control în Sănătate Publică au început deja controalele în toate ştrandurile din judeţ. Mesagerul Hunedorean HD - Cristina Ghenea -



Trei zile de caniculă


Codul galben de caniculă se va instala de miercuri şi până vineri în toată ţara, inclusiv în judeţul nostru. Temperaturile vor depăşi 35 de grade. Noaptea de vineri va fi puţin mai răcoroasă. Mureşenii încearcă să nu părăsească domiciliile în perioadele toride ale zilei decât dacă este nevoie şi să se hidrateze intens.

Mureşeni, vin căldurile. Începând de miercuri şi până vineri seara Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben care se va intinde şi pe teritoriul judeţului Mureş. Temperaturile vor depăşi 35 de grade la umbră.


 „Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o atenţionare de cod galben pentru caniculă şi pentru depăşirea temperaturii indicilor de umezeală valoarea de 80 de unităţi adică pentru miercuri joi şi vineri vremea va fi foarte caldă chiar caniculară, astfel temperaturile maxime în judeţul Mureş vor atinge 35 de grade, poate uşor să depăşească 35 de grade”, a precizat Pal Emeric, meteorolog.
Medicii au şi ei recomandările lor, specifice acestei perioade.  „Hidratare corectă, vestimentaţie subţire, fibre naturale şi culori deschise şi evitarea expunerii la soare...Să evite expunerea la soare, dacă au probleme de rezolvat să le rezolve dimineaţa sau eventual după ora 16”, a recomandat Ileana Mihăescu, medic.

Mureşenii încearcă şi ei să se protejeze cum pot mai bine de razele soarelui. Unii consumă multe lichide, alţii afirmă că sunt obişnuiţi deja cu acest fenomen iar vârstnicii preferă să nu părăsească domiciliul la amiază, atunci când soarele arde cel mai puternic.


Meteorologii mai avertizează şi că puterea razelor ultraviolete a crescut cu trei unităţi, de la 5 la 8 în aceste zile ceea ce implică un pericol mult mai mare pentru cei care ies la plajă în jurul orelor amiezei. TV Mureş MS - Damian Samoilă şi Titus Ilovan –

Cod galben de caniculă până vineri


În intervalul 20-22 iunie 2012, vremea călduroasă va persista în toată ţara. În cursul după-amiezelor va fi caniculă, frecvent se vor înregistra temperaturi maxime de 35-36 de grade, iar vineri valorile termice vor atinge local 37 de grade în sud şi sud-est. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele de temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi gradul critic de 80 pe arii extinse. În funcţie de evoluţia şi intesitatea fenomenelor prognozate, ANM va actualiza prezentul mesaj prin atenţionări sau avertizări meteorologice ulterioare.

În calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru situaţii de urgenţă, Prefectul Judeţului Mureş, Alexandru-Petru Frătean, a dispus ca, la nivelul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, să fie monitorizată cu toată atenţia evoluţia fenomenelor meteorologice, pentru a putea interveni în timp util la apariţia unor situaţii de urgenţă. În conformitate cu prevederile ordinului M.A.I. nr. 736/2005, primăriilor de pe raza judeţului li s-a solicitat să ia măsuri pentru instituirea serviciului de permanenţă.

Totodată, primarilor li s-a solicitat să informeze cu maximă operativitate Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „HOREA” al judeţului Mureş şi Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş în legătură cu eventualele situaţii deosebite generate de fenomenele meteorologice, precum şi cu privire la măsurile întreprinse şi mijloacele tehnice folosite, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Punctul MS – ştiri – şi www.tirgumureseanul.ro MS – ştiri –


Teme de mediu

Comisia Europeană a verificat haldele de gunoi închise din judeţ


Haldele de gunoi care au fost închise în perioada 2004 – 2010 au fost verificate de un grup de experţi, reprezentanţi ai Comisiei Europene. Controlul a vizat respectarea prevederilor Capitolului 22 Mediu, asumat de România înainte de aderarea la Uniunea Europeană.

Experţii Comisiei Europene au verificat 39 de halde de gunoi din şapte judeţe ale ţării, alese aleatoriu. Din judeţul Hunedoara au fost „trase la sorţi” toate cele nouă halde de gunoi închise în perioada 2004 – 2009 din localităţile Brad, Hunedoara, Petrila, Haţeg, Homorod-Geoagiu, Călan, Uricani, Lupeni şi Simeria, iar în urma controlului au fost descoperite şi câteva nereguli.

Un munte de hârtii... pregătit degeaba. După bunul obicei al bugetarilor, experţii Comisiei Europene au fost întâmpinaţi de reprezentanţii instituţiilor de mediu din judeţ cu un munte de hârtii şi documente. Efortul a fost în zadar pentru că cei aflaţi în teritoriu au fost interesaţi de situaţia din teren. „Conform obiceiurilor noastre şi modului de lucru, toate instituţiile din subordinea Ministerului Mediului ne-am pregătit cu cantităţi impresionante de documente privind monitorizarea şi inspectarea celor nouă obiective vizitate. Am fost plăcut impresionată de faptul că nu au fost interesaţi de ce scrie în hârtii şi de demersurile scriptice ale instituţiilor, ci de ceea ce este în teren”, a precizat directorul APM Hunedoara, Georgeta Barabaş.

Ambalajul buclucaş. Experţii comisiei europene s-au „plimbat” pe la toate cele nouă halde de gunoi închise şi ecologizate. În majoritatea cazurilor nu au fost găsite nereguli, însă au fost şi câteva excepţii. „Investigarea în teren a decurs în mod profesionist. A fost localizat amplasamentul prin GPS, au fost fotografiate haldele din toate cele patru puncte cardinale, după care experţii au sondat în gunoaiele depozitate. La Brad, Călan şi Haţeg nu au fost găsite nereguli, haldele fiind închise şi înierbate. La Lupeni, halda este acoperită cu steril de la preparaţie, iar pe la colţuri au fost identificate zone în care a fost scormonit de alte persoane. La gropile de gunoi de la Petrila şi de la Uricani, în urma sondării au fost găsite ambalaje care au fost depuse ulterior închiderii haldei. Acest lucru s-a văzut pe data înscrisă pe ambalaj. Deşeurile menajere nu au fost depuse de operatorii de salubritate, ci au fost depozitate necontrolat.

Deponeu „de marmură” la Simeria. Ultimul deponeu în care a fost sistată depunerea de deşeuri menajere este cel de la Simeria. Acesta trebuie înschis definitiv, iar acest lucru implică acoperirea haldei cu pământ sau alte materiale similare. Pentru că în această perioadă se lucrează de zor la construirea autostrăzii şi este necesară o cantitate impresionantă de materiale de construcţii, singura alternativă a rămas deşeul de marmură. Astfel că Simeria, localitate recunoscută pentru prelucrarea marmurei, va avea deponeu „placat” cu marmură. Glasul Hunedoarei HD - Irina Năstase -

4 şcoli din Mureş premiate pentru adunarea peturilor de pe Mureş


Proiectul, derulat în primele luni ale acestui an, a fost demarat de Adiministraţia Parcului Natural „Defileul Mureşului Superior" (care aparţine de Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni), cu sprijinul a patru şcoli din Mureş, a declarat şeful Pazei Parcului Natural, ing. Ştefan Bicăjan.

Administraţia Parcului Natural „Defileul Mureşului Superior" a pus la bătaie două premii, constând într-un laptop, pe care l-a câştigat Şcoala din Răstoliţa, care a colectat peste 800 de kg, şi un e-book, locul al II-lea, obţinut de Şcoala din Deda-Bistra.

Premierea a avut loc  loc în 18 iunie, a mai spus reprezentantul organizatorilor, Ştefan Bicăjan.

De asemenea, şcolile au obţinut şi banii pe care firma de recliclare din Reghin i-a plătit pentru aceste deşeuri. Radio Mureş MS – Adela Moldovan -



Şcolile din Deda-Bistra şi Răstoliţa, premiate pentru că sunt ”eco”


Administraţia Parcului Natural Defileul Mureşului Superior a premiat cu un laptop şi un e-book şcolile din Deda-Bistra şi Răstoliţa, cu ocazia câştigării concursului de colectare de deşeuri din plastic denumit sugestiv “Milioane de peturi”.

Cu ocazia acestui concurs, care s-a derulat pe o perioadă de cinci luni, s-au colectat la cele patru şcoli participante aproape 2,3 tone de deşeuri din plastic.

La acest program de ecologizare a văii Mureşului superior au participat în parteneriat cu A.P.N.D.M.S. şcolile Generale din Deda- Bistra, Răstoliţa, Lunca Bradului şi Stînceni.

Adevărul de Seară MS – Alexandru Ramadan –

"Milioane de peturi”


Administraţia Parcului Natural Defileul Mureşului Superior, aflată în custodia Ocolului Silvic de Regim Gheorgheni, a organizat, în data de 18.06.2012, la Şcolile Generale din Răstoliţa şi Deda-Bistra, premierea acestor şcoli cu un laptop, respectiv e-book, cu ocazia câştigării concursului de colectare de deşeuri din plastic denumit sugestiv "Milioane de peturi”. Cu ocazia acestui concurs, care s-a derulat pe o perioadă de 5 luni, s-au colectat la cele 4 şcoli participante circa 2.300 kg deşeuri din plastic. La acest program de ecologizare a văii Mureşului superior au participat, în parteneriat cu A.P.N.D.M.S., Şcolile Generale din Deda-Bistra, Răstoliţa, Lunca Bradului şi Stânceni, ocazie cu care noi, administraţia parcului, le mulţumim pentru această colaborare.

Cuvântul Liber MS – Laczko Terez –

Teme economice




Complexul „Hunedoara” va „prinde viaţă” din august


Formalităţile necesare pentru înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara, care va cuprinde termocentralele Mintia şi Paroşeni, vor fi pregătite până la finalul lunii iulie 2012. Potrivit unor surse din companiile implicate în reorganizarea sistemului energetic, Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani nu este interesată să renunţe la minele nerentabile ale căror datorii au fost „şterse” şi intenţionează să preia şi cele două termocentrale, Mintia şi Paroşeni. Angajaţii minelor nerentabile ale CNH Petroşani au fost transferaţi la celelalte exploatări de huilă din Valea Jiului care nu au fost „curăţate de datorii”. Servus HD – nesemnat -
ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ BANAT

Teme similare

SE CAUTA BANI PENTRU DRUMUL DE LA FARASESTI


Comisia de evaluare a pagubelor rezultate în urma inundațiilor de acum două săptămână nu are încă o estimare totală. Un lucru este însă cert: trebuie găsiți bani pentru refacerea drumului către Fărășești, făcut praf de o viitură.

Inundațiile produse chiar în noaptea alegerilor din 10 iunie au afectat estul județului, fiind lovite de puhoaie Dumbrava, Răchita, Pietroasa, Margina și Tomești. Cel mai grav afectat este drumul comunal din Fărășești, care a fost rupt de-a binele în câteva părţi.

Problema e că drumul respectiv era în reabilitare pe fonduri europene, lucrările nefiind finalizate. În aceste condiții, apare întrebarea cum va fi finanţată readucerea drumului la stadiul de dinainte de viitură, pentru că nu vor mai fi acordați bani pentru acest lucru, ci doar pentru reabilitarea de la stadiul la care l-a găsit viitura. „Trebuie găsite soluţii pentru a-l aduce la acel stadiu”, a declarat prefectul Eugen Dogariu.

(OPINIATIMISOAREI/http://www.debanat.ro/2012/06/se-cauta-bani-pentru-drumul-de-la-farasesti/20.06.2012/Mihai Oancea )

Teme de mediu

TITU BOJIN A FOST VALIDAT CA PRESEDINTE AL CJT, URMEAZA PRIMARII

Prefectul de Timiş, Eugen Dogariu, şi subordonaţii săi vor avea în zilele viitoare destul de mult de lucru. Instituţia trebuie să deruleze acţiunea de validare şi numire a viitoarelor consilii locale, rezultate în urma alegerilor locale. În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean Timiş, aici situaţia este un pic diferită. Noul şef al instituţiei trebuie să convoace prima şedinţă. Între 22 şi 29 iunie, în judeţul Timiş va avea loc acţiunea de validare a noilor alesi şi constituirea noilor consilii locale. Cum la prima şedinţă este necesară prezenţa unui reprezentant al prefecturii, acţiunea se va desfăşura etapizat. „A fost stabilit un grafic, cu persoanele care participă la fiecare constituire de consiliu local. Lista completă a zilelor şi orelor pentru fiecare dintre primării a fost publicată pe site-ul prefecturii. Ce pot să vă spun este că la Timişoara constituirea consiliului local va avea loc vineri, 22 iunie, de la ora 13, iar la Lugoj, pe 28 iunie, de la ora 14”, ne-a declarat Eugen Dogariu, prefectul de Timiş.În ceea ce priveşte situaţia la Consiliul Judeţean, acolo constituirea se face puţin diferit. Convocarea primei şedinţe trebuie transmisă de către preşedintele CJ Timiş, proaspăt alesul Titu Bojin. Eugen Dogariu a mai spus că în ceea ce-l priveşte pe acesta validarea a fost deja realizată de Tribunal, iar în ceea ce-l priveşte pe primarul Timişoarei, încă se aşteaptă un răspuns de la Judecătorie. „Titu Bojin a fost deja validat de Tribunalul Timiş, de la Judecătoria Timişoara am solicitat validările pentru primăriile aflate în subordine, inclusiv primăria Timişoara, dar nu am primit încă un răspuns”, a mai spus Dogariu.

Prefectul de Timiş a anunţat că în acest moment se efectuează verificări ale incompatibilităţilor, existând câteva cazuri în care primarii care au fost destituiţi în mandatele precedente din diferite motive au candidat din nou şi au şi câştigat.Noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, va depune jurământul luni la ora 11, iar miercuri ar putea fi convocată prima şedinţă.

(TIMISOARAONLINE/http://www.tion.ro/titu-bojin-a-fost-validat-ca-presedinte-al-cjt-urmeaza-primarii/1127765/ 20.06.2012/15.56/M.HOSTER)




- REVISTA PRESEI -

Administraţia Naţională "Apele Române"

Str. Edgar Quinet nr. 6, sector 1, cod 010018, Bucureşti, România,



Tel. : 021. 311.01.46, 021. 315.13.01; Fax: 021.312.21.74, 021.312.37.38


Yüklə 102,2 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin