˝Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei˝
Yüklə 203,09 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- STAGIU DE PREGĂTIRE ÎN OLANDA 8-19 noiembrie 2009 RAPORT 1 A. Introducere
- Participanţi: Nume participant
- Greceanu Alessandra Curtea de apel Bucureşti, judecător ; Moţu Flavius Iancu
- Neacşu Simona Judecătoria Buftea, judecător ; Nemeş Adriana
- Olteanu Laura Cristina Judecătoria Cornetu, judecător C. Programul stagiului
- Raad voor de Rechtspraak (Consiliul Judiciar)
- Gerechtshof Arnhem (Curtea de Apel din Arnhem)
- Rechtbank Arnhem (Instanţă districtuală din Arnhem) Walburgstraat 2-4, Arnhem
- Rechtbank Arnhem (Instanţă districtuală din Arnhem)
- Ministerie van Justitie (Ministerul Justiţiei) Haga
- Raad voor de Rechtspraak, Consiliul Judiciar din Olanda
- SSR (Institutul de formare judiciară), Utrecht
- D. Consideraţii generale cu privire la sistemul judiciar din Olanda
| ˝Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei˝ (art. 133 alin. 1 din Constituţie, republicată) 
   
STAGIU DE PREGĂTIRE ÎN OLANDA 8-19 noiembrie 2009 RAPORT1 A. Introducere: Acest stagiu de pregătire s-a desfăşurat în cadrul proiectului PHARE 2006 „ Consolidarea capacităţii Consiliului Superior al Magistraturii de a-şi îndeplini atribuţiile”, de care Consiliul Superior al Magistraturii a beneficiat în perioada decembrie 2008 - noiembrie 2009. Scopul stagiilor de pregătire2 organizate în cadrul acestui proiect vizează îmbunătăţirea capacităţii de organizare a activităţilor judiciare în vederea soluţionării cauzelor în timp rezonabil, prin intermediul contactelor directe cu magistraţi străini şi observarea în practică a detaliilor organizatorice ale instanţelor şi parchetelor, aceste demersuri contribuind la o mai bună înţelegere a funcţionării instanţelor şi parchetelor şi a rezolvării unui dosar cu celeritate.
C. Programul stagiului:
D. Consideraţii generale cu privire la sistemul judiciar din Olanda Sistemul judiciar olandez este compus, după reforma majoră din anul 2002, din următoarele instituţii: Ministerul Justiţiei, Consiliul Judiciar, tribunale, curţi de apel, instanţe de apel specializate (Central Appeals Tribunal, Trade and Industry Appeals Tribunal, Council of State – Administrative Jurisdiction Division) şi Curtea Supremă de Justiţie. Separat, sistemul judiciar olandez integrează Ministerul Public, cu parchetele corespunzătoare instanţelor mai sus arătate. Consiliul Judiciar De la înfiinţarea sa în anul 2002, Consiliul Judiciar (Raad voor de rechtspraak) a preluat anumite atribuţii ale Ministerului Justiţiei, în vederea asigurării unei independenţe sporite a puterii judecătoreşti şi a unei administrări superioare a justiţiei, fără a avea însă atribuţii de natură jurisdicţională. Atribuţiile Consiliului Judiciar au natură administrativă, operaţională, şi se referă la bugetul instanţelor, supravegherea execuţiei bugetare de către instanţe, elaborarea politicilor de personal, informatizarea instanţelor şi anumite aspecte de logistică, cum ar fi asigurarea spaţiilor necesare desfăşurării activităţii instanţelor. O altă atribuţie deosebit de importantă a Consiliului Judiciar este aceea de a promova calitatea actului de justiţie şi de a aviza proiectele de acte normative care au impact asupra administrării justiţiei. De asemenea, Consiliul Judiciar îndeplineşte funcţia de purtător de cuvânt al justiţiei în dezbaterile publice, inclusiv în cele de natură politică şi asigură cooperarea internaţională în materie judiciară.
Olanda este împărţită în 19 districte, fiecare dintre acestea având propriul său tribunal (rechtbank), care este, de regulă, compus din următoarele secţii : secţia penală (sector straf), secţia de minori şi familie (sector familie en jeugd, care soluţionează atât procesele civile cu minori cât şi cele penale cu inculpaţi minori), secţia de contencios administrativ şi fiscal (sector bestuur), secţia civilă (sector civiel, care soluţionează şi cauzele comerciale) şi o secţie non-jurisdicţională care asigură administrarea instanţei (sector bedrijfsvoering). Secţia non-jurisdicţională de administrare a instanţei (sector bedrijfsvoering) asigură buna funcţionare a tribunalului din perspectiva managementului resurselor, a schemei de personal, a planificării activităţii şi a controlului, respectiv efectuează activităţile necesare în domeniul achiziţiilor, asigurării spaţiilor necesare desfăşurării activităţii instanţei şi îndeplineşte atribuţiile specifice informării şi relaţiilor publice. O particularitate a sistemului judiciar olandez este reprezentată de secţia sub-districtuală a tribunalului (sector kanton), care reprezintă echivalentul judecătoriei din sistemul judiciar român, din perspectiva competenţei materiale (în materie civilă şi comercială cauze al căror obiect are o valoare inferioară pragului de 5000 euro (în curând va fi modificat la 25000 euro), în materie penală infracţiuni minore, încălcările regulilor de trafic rutier, cereri necontencioase, toate litigiile de muncă, litigiile referitoare la chirii, indiferent de valoarea obiectului cererii, precum şi cauzele având ca obiect tutela şi curatela). Secţiile sub-districtuale sunt singurele instanţe în faţa cărora părţile pot purta litigii fără a fi asistate de un avocat. Anterior reformei din anul 2002, judecătoriile erau instanţe de sine stătătoare, însă s-a renunţat la ele în condiţiile în care existenţa lor autonomă era justificată doar de necesitatea asigurării unui acces facil al rezidenţilor olandezi la instanţe aflate în apropierea domiciliului lor. Or, în condiţiile în care Olanda beneficiază de o infrastructură feroviară şi rutieră excelentă, menţinerea acestor instanţe ca structuri judiciare distincte, cu sedii proprii diferite de cele ale tribunalului, nu mai avea sens, fiind urmat un proces de înglobare a lor în structura tribunalelor, ca secţii cu competenţă proprie. În cadrul schimbului, am vizitat Tribunalul Arnhem, care are structura expusă mai sus. Cu toate acestea, atât Tribunalul Arnhem cât şi alte tribunale au păstrat sedii secundare ale secţiei sub-districtuale în localităţi mai îndepărtate de cea a sediului tribunalului. Cele 19 districte sunt grupate în 5 circumscripţii ale curţilor de apel (gerechtshof). Curţile de apel păstrează structura arătată mai sus şi soluţionează apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, obiectul apelului putându-l constitui atât starea de fapt cât şi încadrarea juridică. Soluţia trimiterii cauzei spre rejudecare este rară. De regulă, hotărârile curţilor de apel sunt supuse recursului (exclusiv pentru motive de drept), în faţa Curţii Supreme. Curţile de apel nu au competenţă de primă instanţă. Instanţele de apel specializate soluţionează apeluri în domeniile strict delimitate de competenţa lor materială : Central Appeals Tribunal soluţionează apeluri în materia asigurărilor sociale şi a funcţiilor publice, Trade and Industry Appeals Tribunal are o competenţă proprie în materia contenciosului administrativ social-economic şi în materie de concurenţă şi telecomunicaţii, iar Council of State - Administrative Jurisdiction Division este instanţa supremă în materia contenciosului administrativ. Curtea Supremă (Hoge Raad der Nederlanden) soluţionează recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel în materie civilă, penală şi fiscală. Atribuţia sa esenţială este aceea de casaţie, în faţa sa neputându-se repune în discuţie starea de fapt. Deciziile sale au rol de îndrumare pentru instanţele inferioare şi au un rol important în unificarea practicii judiciare. Curtea Supremă este competentă să soluţioneze şi plângerile împotriva judecătorilor şi a altor înalţi oficiali ai statului. Conducerea fiecărei instanţe este asigurată de un consiliu (bestuur, board – eng.), organ colegial, condus de preşedintele instanţei şi care include şefii sectoarelor. Această structură asigură un caracter unitar al soluţiilor manageriale. Atribuţiile consiliului în domeniul administrării instanţei sunt deosebit de largi, în condiţiile în care instanţele beneficiază de autonomie deplină în execuţia bugetară, fiind responsabile pentru utilizarea resurselor alocate doar în faţa Consiliului Judiciar. La rândul său, Consiliul Judiciar răspunde de utilizarea resurselor alocate sistemului judiciar în faţa Ministerului Justiţiei, aspect care conferă sistemului judiciar o autonomie financiară reală, Ministerul Justiţiei având doar responsabilitatea politică pentru funcţionarea generală a justiţiei ca serviciu public. Sistemul financiar şi de management integrat Pentru a avea o imagine completă asupra activităţii judiciare în Olanda, trebuie menţionate câteva date statistice: astfel, la cca. 16,5 milioane de locuitori, instanţele sunt încadrate cu 2176 posturi de judecător full-time (sistemul olandez permite şi exercitarea funcţiei de judecător part-time), 5031 posturi de grefier şi alţi funcţionari judiciari full-time, iar parchetele sunt încadrate cu cca. 600 procurori. Numărul total al cauzelor în anul 2008 s-a cifrat la cca. 1,8 milioane, iar bugetul alocat activităţii judiciare în anul 2008 a fost de 858 milioane euro, ceea ce reprezintă aproximativ 0,6% din bugetul de stat. Eforturile Regatului Olandei de a eficientiza activitatea instanţelor de judecată s-au concretizat într-o nouă abordare conceptuală a finanţării instanţelor. Astfel, a fost abandonată ideea de finanţare prin alocarea de la bugetul public a unei sume care să acopere necesarul de cheltuieli şi a fost elaborat un sistem de finanţare bazat pe modelul întreprinderii – output financing, în care instanţa de judecată realizează produse, care au un cost de producţie propriu şi un preţ care este acoperit de la bugetul de stat printr-un mecanism similar vânzării-cumpărării, care va fi explicat în continuare. Aceste produse sunt, în realitate, procesele, dosarele pe care instanţa le soluţionează pe parcursul unui an calendaristic, iar costurile lor şi preţurile sunt calculate pe grupe de produse. La baza acestui sistem a stat un model de măsurare a volumului de activitate a instanţelor (modelul Lamicie), care a determinat stabilirea a 11 grupe de produse. Aceste grupe reprezintă tipuri majore de procese, acestea fiind, în primă instanţă : civile, penale, administrative, în materie de imigraţie, fiscale, de competenţa sub-district court – sector kanton, respectiv, în apel : civile, penale şi fiscale, restul de grupe formând obiectul de activitate al instanţelor de apel specializate. Aceste 11 grupe conţin cca. 130 de categorii produse distincte – tipuri concrete de procese. Cele 11 grupe includ, astfel, o mixtură de produse (assortmentmix), unele având o complexitate mai ridicată, altele o complexitate mai redusă. Preţul pentru fiecare grupă de produse se stabileşte în funcţie de un tarif per minut şi de un timp mediu de soluţionare a dosarului, formula de calcul a preţului unei grupe de produse fiind următoarea: preţ grupă produse = assortmentmix X timpul mediu de soluţionare X tarif per minut. Tariful per minut şi timpul mediu de soluţionare, precum şi compoziţia concretă a assortmentmix sunt determinate prin negocieri care se poartă la fiecare trei ani, între instanţe şi Consiliul Judiciar şi, respectiv, între Consiliul Judiciar şi Ministerul Justiţiei, preţul convenit între instanţe şi Consiliul Judiciar fiind diferit de cel convenit între Consiliul Judiciar şi Ministerul Justiţiei. Pe lângă preţul unei grupe de produse, se ia în considerare şi preţul per caz, care trebuie să acopere: costurile de personal, costurile operaţionale, costurile managementului şi conducerii, costurile achiziţiilor şi amortizările, costurile generate de chirii, de informatizare etc. Aceste costuri sunt privite ca şi cheltuieli, şi ele trebuie să fie acoperite de veniturile obţinute: numărul de cazuri soluţionate X preţul per caz. Calculul concret al preţului pe grupe de produse are în vedere şi compoziţia concretă a assortmentmix-ului, care, de exemplu, în materie civilă, conţine mai multe tipuri concrete de cazuri decât în materie fiscală, precum şi rezultatele obţinute în urma studiilor de măsurare a timpilor din activitatea judiciară, actele normative şi politicile care îşi vor produce efectele în perioada pentru care calculul va fi în vigoare, raportul preţ/cost pentru perioada imediat anterioară, precum şi cerinţele de calitate şi eficienţă. Mecanismul concret de funcţionare a acestui sistem presupune negocierea anuală a unui volum de activitate al instanţelor, pentru fiecare grupă de produse, între conducerea instanţei şi Consiliul Judiciar, urmată de negocieri între Consiliu şi Ministerul Justiţiei. De regulă, aceste negocieri au loc începând cu luna septembrie a fiecărui an, pentru anul următor. Diferenţele între volumul negociat şi cel realizat sunt supuse unui proces de netting, în care diferenţa pozitivă este achitată de la buget într-un cont de egalizare, însă doar la 70% din preţul său. În mod similar, în cazul unei diferenţe negative, instanţa este ţinută să restituie bugetului 70% din preţul produselor „nerealizate”. Odată stabilit bugetul instanţei, acesta este pus în execuţie de conducerea instanţei (bestuur, board – eng.), care, în urma achitării chiriilor şi cheltuielilor fixe, are deplină libertate în a administra bugetul instanţei. Astfel, instanţa este condusă după modelul unei întreprinderi sau a unei corporaţii – integral management, existând o anumită libertate de decizie până la nivelul şefilor de sectoare. Între alte prerogative ale conducerii instanţei, se impune menţionarea faptului că schema de personal auxiliar nu este stabilită de Consiliul Judiciar sau de Ministerul Justiţiei, astfel încât conducerea instanţei poate efectua angajări de personal auxiliar oricând şi fără vreo aprobare prealabilă, în funcţie de necesităţile instanţei.
|