Curtea de apel timişoara decizii relevante secţia penală



Yüklə 314,51 Kb.
səhifə1/8
tarix26.07.2018
ölçüsü314,51 Kb.
#59330
  1   2   3   4   5   6   7   8




CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

DECIZII RELEVANTE

SECŢIA PENALĂ

Trimestrul III - 2015






Selecţia şi prelucrarea speţelor a fost realizată de:

Judecător Conf.univ.dr. Marian BRATIŞ




Grefier-documentarist Ecaterina MATEOVICI

Cuprins




Cuprins 2

&. Drept penal 3

1.Infracţiunea de trafic de persoane şi de minori şi infracţiunea de proxenetism. Criterii de delimitare. Respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei 3

&.Drept procesual penal 9

1.Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Soluţie nejustificat de blândă în raport de gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului. Respingerea acordului şi trimiterea cauzei la procuror în vederea continuării urmăririi penale 9

2.Calitatea de parte responsabilă civilmente a unității administrativ-teritoriale în raport de infracțiunea de deturnare de fonduri reținută în sarcina primarului. Admisibilitate. Respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de unitatea administrativ-teritorială 16

3.Contestaţia în anulare. Extinderea motivelor contestaţiei la nemotivarea opiniei minoritare adoptată în cadrul completului de divergenţă. Inadmisibilitate. Motivul contestaţiei în anulare privind existenţa probelor la dosarul de fond cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Necesitatea raportării acestui motiv la cauzele legale de încetare a procesului penal. Extinderea la motivele de achitare. Nelegalitate. Respingerea contestaţiei în anulare 21

4.Infracţiunea de trafic de persoane şi de minori şi infracţiunea de proxenetism. Criterii de delimitare. Respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei 29

5.Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestării la domiciliu. Criterii de apreciere: reducerea rezonanţei sociale a pericolului public al faptei, termenul rezonabil al duratei arestului preventiv, administrarea întregului probatoriu, stadiul procesual al cauzei în faţa judecătorului de Cameră preliminară 35

6.Principiul loialităţii administrării probelor. Invocarea de către inculpat a provocării la săvârşirea infracţiuni din partea organelor judiciare. Condiţiile acţiunii provocării. Criterii legale şi jurisprudenţiale de constatare a provocării. Respingerea cererii de achitare a inculpatului, pe acest temei 51




&. Drept penal

  1. Infracţiunea de trafic de persoane şi de minori şi infracţiunea de proxenetism. Criterii de delimitare. Respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei


Codul penal : art. 210 alin. (1) lit. a), art. 211 alin. (1), art. 213 alin. (1)

Codul de procedură penală : art. 386

Înalta Curte de Casație și Justiție : Decizia nr. XVI/2007, pronunțată în recurs în interesul legii

Solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. (1) lit. a) şi art. 211 alin. (1) C.pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen., este nefondată.

Criteriul de diferenţiere între cele două infracţiuni îl constituie existenţa sau absenţa elementului de viciere a poziţiei subiective (a manifestării libere de conştiinţă şi voinţă) a persoanei care se prostituează, viciere realizabilă prin violenţă psihică sau fizică, inducerea în eroare ori orice formă de constrângere.

Din această perspectivă, atunci cand elementul de denaturare a factorului subiectiv există, fapta este încadrată juridic ca infracţiune de trafic de persoane, iar în ipoteza absenţei acestuia, încadrarea juridică este ca infracţiune de proxenetism.

În cauză, din analiza întregului material probator rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul a săvărşit infracţiunea de trafic de persoane şi trafic de minori prin recrutarea, adăpostirea şi primirea persoanelor vătămate O.V.A. şi M.P.A. (minoră), prin constrângere – ameninţări şi loviri, în scopul exploatării prin determinarea la practicarea prostituţiei.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 733/A din 15 iulie 2015, Conf.univ.dr. M.B.

Prin sentinţa penală nr. 62 din 18.02.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5306/108/2014, în baza art. 386 C.pr.pen., a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, din infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. (1) lit. a) şi art. 211 alin. (1) C.pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen.

În baza art. 210 alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), raportat la art. 76 alin. (1) C.pen., a fost condamnat inculpatul B.V.A. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 211 alin. (1) şi alin. (2), cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), raportat la art. 76 alin. (1) C.pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 38 alin. (1), raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare, la care adaugă sporul de 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 397, raportat la art. 25 C.pr.pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă M.P.A. şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale; au fost respinse restul pretenţiilor.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat, din infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. (1) lit. a) şi art. 211 alin. (1) C.pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen., instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. XVI/2007, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului dintre infracţiunea trafic de persoane şi infracţiunea de proxenetism, stabilind că distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane şi cea de proxenetism, este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracţiunilor de trafic de persoane aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism, apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.

Drept urmare, s-a concluzionat că, în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângeri, îndeamnă sau înlesneşte practicarea prostituţiei ori trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către persoane majore, recrutează persoane majore pentru prostituţie ori trafichează persoane majore în acest scop, săvârşeşte infracţiunea de proxenetism. Aşadar, diferenţierea dintre cele două infracţiuni o constituie existenţa sau inexistenţa elementului de viciere a poziţiei subiective a persoanei care se prostituează. Proxenetismul reprezintă o activitate infracţională neagresivă, neimplicând vicierea poziţiei subiective a subiectului pasiv secundar, în timp ce activităţile ce constituie elementul material al infracţiunii de trafic de persoane constau în mijloace care presupun înfrângerea libertăţii de voinţă şi conştiinţă a subiectului pasiv.

În actualul Cod penal, aceste infracţiuni sunt cuprinse în capitolul „Infracţiuni contra libertăţii persoanei”, însă reglementarea lor este asemănătoare celor prevăzute de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001, privind prevenirea traficului de persoane.

În cauză, elementul constrângerii, al vicierii poziţiei subiective a celor două persoane vătămate, este pe deplin dovedit, declaraţiile persoanelor vătămate, în acest sens, coroborându-se între ele, precum şi cu cele ale martorilor Ş.I., S.A.G., M.S., care relatează că fetele erau sechestrate în respectiva garsonieră de către inculpat sau că prezentau urme de lovituri.

Astfel, din declaraţia martorei Ş.I., rezultă că fetele „nu ieşeau din casă, stăteau doar închise înăuntru, nici nu cred că V. le-a dat vreo cheie de la uşă. Vedeam cum vin diferiţi bărbaţi la garsoniera lui V. (...) pentru a întreţine relaţii sexuale cu acestea. Foarte mulţi clienţi confundau uşa garsonierei unde locuiau fetele şi din greşeală băteau la uşa vecinilor, deranjându-i pe aceştia în miez de noapte.”

Din declaraţia martorilor M.M. şi S.A.G., rezultă că banii obţinuţi în urma raporturilor sexuale întreţinute de cele două fete cu diverse persoane, erau daţi inculpatului, precum şi că inculpatul le certa pe fete, le reproşa dacă nu aveau clienţi şi era tot timpul nemulţumit de sumele de bani primite de la ele.

Martorul M.S. declară că avea cunoştinţă despre faptul că cele două fete erau obligate de către inculpat „să practice prostituţia şi le lua banii (...), le bătea şi le înfometa. P. mi-a arătat foarte multe vânătăi pe picioare şi mi-a spus că ele sunt bătute frecvent de către acesta. Tot de la P. am aflat că atunci când nu făceau ce spunea B., acesta le ţinea închise în casă zile în şir.

În ce priveşte eroarea asupra persoanei vătămate M.P.A., aşa cum a susţinut şi procurorul, în cuvântul în dezbateri, chiar dacă inculpatul a avut un dubiu sau îndoială cu privire la vârsta acesteia, instanţa de fond a reţinut că acest dubiu nu este suficient pentru a fi în prezenţa cauzei de neimputabilitate prevăzute de art. 30 C.pen., astfel cum a motivat inculpatul. Mai mult, din declaraţia martorului T.D.G. rezultă că inculpatul ştia despre partea civilă că este minoră, martorul declarând următoarele: „după arestarea lui B., acesta m-a sunat şi m-a chemat la el acasă şi mi-a spus că el este acuzat că a exploatat sexual pe V. şi P., moment în care mi-a spus că P. este minoră. Eu i-am reproşat lui B. de ce m-a minţit şi nu mi-a spus că P. este minoră.”

Este de esenţa infracţiunii de proxenetism practicarea prostituţiei, iar în modalitatea traficului de persoane în scopul practicării prostituţiei, aceasta se realizează prin efectuarea unor acte de comerţ cu persoane, în vederea practicării prostituţiei. Or, din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul tocmai asta a făcut, comerţ cu persoanele vătămate.

În contextul celor de mai sus, instanţa de fond a constatat corectă încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, astfel că a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.

Aşadar, faptele inculpatului B.V.A., astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori şi proxenetism, prevăzute de art. 210 alin. (1) lit. a) şi art. 211 alin. (1) şi alin. (2) C.pen., săvârşite în concursul real de infracţiuni, reglementat de art. 38 alin. (1) C.pen.

În speţă, elementul material al laturii obiective al celor două infracţiuni, constă în recrutarea, adăpostirea şi primirea persoanei vătămate O.V.A. şi M.P.A. (minoră), prin constrângere – ameninţări şi loviri, în scopul exploatării prin determinarea la practicarea prostituţiei.

Faptele au fost săvârşite cu forma de vinovăţie specifică, respectiv intenţia directă, inculpatul prevăzând şi urmărind producerea rezultatul faptelor sale, respectiv obţinerea de foloase patrimoniale, prin exploatarea fetelor.

Constatând, dincolo de orice dubiu, că faptele pentru care inculpatul B.V.A. a fost trimisă în judecată există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat, instanţa de fond a pronunţat condamnarea acestuia, rezolvând acţiunea penală potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C.pr.pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 62 din 18.02.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5306/108/2014, a formulat apel inculpatul B.V.A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 04.03.2015 sub nr. 5306/108/2014.

În cuprinsul motivelor de apel formulate, inculpatul B.V.A. a solicitat, în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C.pr.pen., admiterea apelului formulat, desfiinţarea sentinţei primei instanţe, iar în rejudecare, admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C.pen., şi trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) C.pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen., urmând a se pronunţa o pedeapsă îndreptată spre minimul special prevăzut de legea penală, cu suspendarea executării sub supraveghere a acesteia, potrivit art. 91 C.pen.

În subsidiar, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate, iar în rejudecare, achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. d) C.pr.pen., iar pentru infracţiunea de trafic de persoane aplicarea unei pedepse îndreptate spre minim, cu aplicarea art. 91 C.pen., având în vedere că se află la prima abatere, fiind infractor primar, a recunoscut săvârşirea faptelor aşa cum s-au petrecut şi nu cum au fost interpretate prin rechizitoriu.

Din analiza sentinţei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate şi analizate din oficiu, în limitele prev. de art. 417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea reţine următoarele:

Instanţa de apel îşi însuşeşte starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată şi din care rezultă vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.

Vinovăţia inculpatului cu privire la fapta reţinută prin actul de sesizare a instanţei rezultă din declaraţiile inculpatului, declaraţiile declaraţie persoanelor vătămate O.V.A., M.P.A., declaraţiile martorilor G.C.R., C.A.D., Ş.I., M.M., P.T., S.A.G., M.V.G., M.S.,T.D.G., S.E.F., B.V., proces-verbal percheziţie domiciliară, înscrisuri din care rezultă faptul că în perioada mai-august 2014, prin constrângere şi ameninţări, inculpatul le-a determinat pe persoanele vătămate O.V.A. şi M.P.A. (minoră) să practice prostituţia, în favoarea sa, în garsoniera pe care le-a închiriat-o în acest sens.

Solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. (1) lit. a) şi art. 211 alin. (1) C.pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen., este nefondată.

Criteriul de diferenţiere între cele două infracţiuni îl constituie existenţa sau absenţa elementului de viciere a poziţiei subiective (a manifestării libere de conştiinţă şi voinţă) a persoanei care se prostituează, viciere realizabilă prin violenţă psihică sau fizică, inducerea în eroare ori orice formă de constrângere.

Din această perspectivă, atunci cand elementul de denaturare a factorului subiectiv există, fapta este încadrată juridic ca infracţiune de trafic de persoane, iar în ipoteza absenţei acestuia, încadrarea juridică este ca infracţiune de proxenetism.

În cauză, din analiza întregului material probator rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul a săvărşit infracţiunea de trafic de persoane şi trafic de minori prin recrutarea, adăpostirea şi primirea persoanelor vătămate O.V.A. şi M.P.A. (minoră), prin constrângere – ameninţări şi loviri, în scopul exploatării prin determinarea la practicarea prostituţiei.

De altfel, inculpatul a recunoscut că le-a determinat şi le-a înlesnit persoanelor vătămate practicarea prostituţiei, aducându-le clienţi. El nu recunoaşte, însă, că le-ar fi obligat sau constrâns în vreun fel să practice prostituţia, cu toate că actele şi probele administrate în cauză confirmă contrariul.

Astfel, declaraţiile persoanelor vătămate se coroborează cu declaraţiile martorilor Ş I. (din faza de urmărire penală), S.A.G., M.S. din care rezultă că persoanele vătămate erau sechestrate în garsoniera inculpatului sau prezentau urme de lovire, aşa cum rezultă din declaraţia martorului M.S., potrivit căreia inculpatul „le bătea şi le înfometa” pe cele două persoane vătămate. De asemenea persoana vătămată M.P.A. i-a arătat foarte multe vânătăi pe picioare şi i-a spus că ele sunt bătute frecvent de către acesta. Tot de la persoana vătămată a aflat că atunci când nu făceau ce spunea B., acesta le ţinea închise în casă zile în şir.

Curtea înlătură apărările inculpatului referitoare la faptul că nu ar fi constrâns persoanele vătămate la practicarea prostituţiei, deoarece nu toţi martorii ar fi declarat în acest sens, iar unii şi-au schimbat declaraţia în faţa instanţei, deoarece instanţa de apel constată că de regulă - atunci când s-au respectat regulile procedurale - aşa cum este cazul în speţă - declaraţiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele pe care părţile sau martorii le-au scris în momentele iniţiale ale urmăririi penale, precum şi cele în care acesta a relatat liber faptele într-un moment când nu a fost încă în măsură să conceapă strategii de apărare, respectiv când nu s-au aliniat unor scenarii construite în apărarea inculpaţilor. De altfel, martora Ş.I. nu a relatat în faţa instanţei de apel un motiv plauzibil referitor la faptul pentru care şi-a schimbat declaraţia din faza de urmărire penală, motiv pentru care va da eficienţă declaraţiei date de aceasta în faza de urmărire penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori, solicitarea inculpatului privind achitarea sa potrivit art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. d) C.pr.pen., pe motiv că nu a cunoscut faptul că persoana vătămată M.P.A. este minoră, fiind dată cauza de neimputabilitate - eroarea, este nefondată.

Astfel, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 30 C.p. privind eroarea, deoarece inculpatul cunoştea faptul că persoana vătămată este minoră, aşa cum rezultă din declaraţia martorului T.D.G.

Solicitările inculpatului privind reducerea cuantumului pedepsei pentru infracţiunea de trafic de persoane şi aplicarea dispoziţiilor art. 91 C.pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, sunt nefondate.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C.pen. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepselor s-a avut în vedere gravitatea faptelor, pericolul social care a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la persoanele vulnerabile, dar şi aspectele favorabile inculpatului precum lipsa antecedentelor penale, faptul că s-a prezentat în faţa instanţei la fiecare chemare, a avut o conduită bună, motiv pentru care prima instanţa a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C.pen., respectiv împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, astfel încăt nu se impune reducerea pedepselor aplicate de 2 ani închisoare, respectiv 3 ani şi 4 luni închisoare, acestea fiind corect individualizate prin orientarea sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, instanţa de apel constată că în cauză nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 91 C.pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, deoarece pedeapsa rezultantă aplicată ca urmare a concursului de infracţiuni este mai mare de 3 ani.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct.1, lit. b) C.pr.pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.V.A. împotriva sentinţei penale nr. 62/18.02.2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 5306/108/2014.




Yüklə 314,51 Kb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə