Decizia nr. 549 Şedinţa publică din 04. 02. 2016

Dosar nr. 13670/3/2014
R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

SECŢIA A VIII-A DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA NR. 549

Şedinţa publică din 04.02.2016

Curtea constituită din:

Preşedinte: ANDREEA POPESCU

Judecător: IULIA LĂCRĂMIOARA MANEA

Judecător: OVIDIU SPÎNU

Grefier: PETRONELA COTICI
Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulate de recurentul – reclamant împotriva sentinţei civile nr. 2786/15.04.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 13670/3/2014, în contradictoriu cu intimata – pârâtă , având ca obiect „comunicare informaţii de interes public”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă recurentul – reclamant personal, legitimat cu , şi asistat de apărător ales , cu împuternicire avocaţială pe care o depune la dosar, lipsind intimata–pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Curtea interpelează apărătorul ales al recurentului dacă are împuternicire avocaţială ataşată la dosarul de recurs.

Acesta susţine că are împuternicire la dosarul de fond pentru reprezentare atât pentru formularea acţiunii la fond, cât şi pentru recurs şi în faţa Curţii Constituţionale.

Curtea învederează părţii recurente că, în raport de dispoziţiile art. 87 alin. 2 teza finală NCPC, susţinerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri.

Apărătorul ales al recurentului depune o nouă împuternicire la dosar, în recurs.

Curtea menţionează opinia separată a domnului judecător Spînu Ovidiu, care susţine că interpretarea disp. legale ale art. 87 alin. 2 NCPC, ar trebui să se facă în sensul în care acestea produc efecte juridice, iar nu dimpotrivă. În acest sens, opinia domnului judecător Spînu Ovidiu este în sensul că împuternicirea avocaţială a apărătorului ales al recurentului – reclamant de la dosarul de fond prin care i se oferă acestuia posibilitatea de a reprezenta partea şi în recurs este suficientă.

Curtea acordă părţii prezente cuvântul pe admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 95/2014 şi HG 99/2015 în integralitate.

În temeiul prev. art. 29 şi 30 din Legea nr. 47/1997 recurentul solicită admiterea cererii deoarece ordonanţa criticată, prin art. 2, 4 şi 5, încalcă drepturile persoanei în mod iremediabil, în sensul în care procedura de preschimbare a certificatelor nu a fost finalizată printr-un decret al Preşedintelui .

Potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi art. 115 din Constituţia României, cererea de sesizare este admisibilă.

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor asupra fondului cererii de recurs.

Apărătorul ales al recurentului – reclamant solicită admiterea cererii de recurs cu casarea sentinţei civile de la fond şi trimiterea spre rejudecare a cauzei.

În esenţă, procedura de preschimbare a certificatului instituită printr-o lege specială care prevede că partea finală a acesteia se încheie cu acordarea certificatului care atribuie titlul de luptător de către Preşedintele .

Este adevărat că există certificatul, dar acest document acordă doar un titlu provizoriu până la emiterea decretului de preşedinte.

În baza art. 2 şi 3 alin. 1 din Legea nr. 341/2004, este obligatorie pentru preşedinte emiterea decretului, însă acesta din urmă refuză să emită respectivul decret în lipsa avizului care este prevăzut la art. 9 alin. 6 din acelaşi act normativ.

La momentul de faţă, prin abrogarea art. 9 alin. 6 din Legea nr. 341/ 2004, comisia nu mai poate emite avizul pentru ca preşedintele să dea decretul, însă legea nu trebuie interpretată de această manieră, ci trebuie avută în vedere reglementarea de bază de la art. 3 alin. 1.

În cazul de faţă, avizul nu mai era necesar deoarece lista finală a fost publicată în M. Of. din nr. din data de .

Pentru aceste motive, recurentul – reclamant solicită admiterea recursului.

Curtea declară dezbaterile încheiate şi reţine cauza spre soluţionare.

C U R T E A
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2786/15.04.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 13670/3/2014, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta , ca neîntemeiata.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond din eroare a respins cererea de chemare în judecată reţinând că prin intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/29.12.2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. din data de , norma de drept indicată drept temei de drept al cererii, respectiv prevederile art.9 alin.(6) din Legea nr.341/2004, s-ar fi abrogat drept pentru care titlurile instituite de art.3 alin.(1) din această lege nu s-ar mai acorda.

Recurentul–reclamant susţine însă că prin HG nr. 99 din 10 februarie 2015 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004 se prevede că Secretariatul de Stat înaintează Comisiei Parlamentare, în vederea emiterii avizului şi atribuirii titlurilor conform art. 9^2 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, periodic, listele cu propuneri, conţinând persoane ale căror cereri au fost admise. Comisia Parlamentară comunică Secretariatului de Stat, în termen de 15 zile de la data înregistrării listelor, avizul favorabil sau avizul nefavorabil, motivat.

Faţă de aceste considerente, recurentul–reclamant, în temeiul disp. art. 29 şi 30 din Legea nr. 47/1992, a înţeles să formuleze cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 95/29.12.2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr.969 din data de 30.12.2014, şi a HG nr. 99 din 10 februarie 2015 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004.

În susţinerea excepţiei, recurentul–reclamant a invocat următoarele considerente:

Conform art.16 alin.(1) din Constituţia României, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii si fără discriminări.

Susţine astfel recurentul–reclamant că abrogarea art.9 alin.(6) din Legea nr.341/2004, prin care se finaliza procedura de preschimbare a certificatelor doveditoare prin Decret al Preşedintelui , s-a efectuat cu nerespectarea principiilor de drept stabilite de Legea nr.24/2000, privind Normele de tehnică Legislativă.

În opinia recurentului–reclamant, discriminarea a persistat şi persistă şi sub aspectul faptului că norma de drept instituită de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/29.12.2014 prevede că luptătorii remarcaţi sunt afectaţi, iar cei care nu au participat la Revoluţia din Decembrie 1989, ci doar la Revolta de la Braşov din 1997, rămân în plată cu indemnizaţia reparatorie.

Referitor la prevederile art.3^1 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr.95/29.12.2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. din data de , în opinia recurentului–reclamant, discriminarea operează atât faţă de celelalte categorii de beneficiari ai Legii nr.341/2004, răniţi, reţinuţi, urmaşi, dar în mod deosebit fată de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, asimilate luptătorilor remarcaţi, în timp ce asupra unora operează neacordarea indemnizaţiei reparatorii, în speţă pentru luptătorii remarcaţi, în cazul celeilalte categorii nu operează operaţiunea juridică a neacordării indemnizaţiei, ei fiind încă în plata acesteia.

În conformitate cu art.22 alin.(1) din Constituţia României dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.

În opinia recurentului–reclamant, prin diminuarea şi neacordarea indemnizaţiei reparatorii, ca urmare a lipsurilor materiale şi medicamentelor, pentru majoritatea beneficiarilor Legii nr. 341/2004, acest drept este încălcat.

În conformitate cu art.47 alin. (2) din Constituţia României, cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul si la măsuri de asistentă socială, potrivit legii.

Or, prin norme de drept temporare a fost menţinută diminuarea cu 15 % a indemnizaţiei, cu evidenta încălcare a normei de drept speciale, prin care i-au fost acordate indemnizaţiile reparatorii recurentului–reclamant.

Conform art. 53 din constituţie, (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

În opinia recurentului–reclamant, niciuna dintre măsurile prevăzute la alin.1 nu au fost respectate la data promovării actului normativ, prin acordarea indemnizaţiilor reparatorii prevăzute de art.4 din Legea nr.341/2004, în mod preferenţial, discriminatoriu, fără a exista modalităţi explicite de acordare doar pentru luptătorii cu rol determinant si neacordarea acestor indemnizaţii pentru cei remarcaţi.

În acest sens, în opinia recurentului–reclamant, prin neacordarea indemnizaţiei lunare reparatorii îi este încălcat dreptul la proprietate, deşi este protejat si de jurisprudenţa C.E.D.O. (cauza Stec şi alţii contra R.U. al Marii Britanii -06.07.05-RTD 2006), unde s-a hotărât că indemnizaţiile intră sub incidenţa art.1 din Protocolul nr.1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, fiind asimilate bunurilor, obiect al dreptului de proprietate.

Art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO consacra dreptul la protecţia proprietăţii private deja dobândite şi nu reglementează un drept de a deveni proprietar. Curtea Europeana a precizat ca art.1 din Protocolul nr.1 protejează "bunuri actuale", cu alte cuvinte, bunuri prezente asupra cărora o persoană fizică sau juridică exercita un drept de proprietate. Noţiunea de "bunuri" acoperă atât "bunurile actuale", cât şi valori patrimoniale, în virtutea cărora recurentul–reclamant pretinde că are cel puţin o "speranţă legitimă" de a beneficia efectiv de un drept de proprietate (pct.64 din cauza Păduraru împotriva României, cererea nr.63252/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.514 din 14 Iunie 2006).

De asemenea, prin actul normativ contestat, restrângându-se exerciţiul drepturilor pentru două dintre categoriile beneficiarilor Legii nr.341/2004, au fost încălcate prevederile art.7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la interzicerea discriminării, ale art.14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, prin aplicarea de reguli diferite la situaţii similare, comparabile şi chiar juridic identice, cât şi încălcarea principiului protecţiei aşteptărilor legitime.

Statul român, fiind semnatarul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului - ratificată la 20.06.1994 -, este obligat să respecte, prin întreaga sa conduită legislativă, executivă şi jurisdicţională, prevederile acesteia şi a protocoalelor adiţionale.

Totodată, atât în ansamblu, cât şi prin prevederile Legii nr.341/2004, indemnizaţia reparatorie are toate atributele funcţiei de prestaţie socială, conform modului de interpretare din cuprinsul jurisprudenţei CEDO.

În hotărârea Koua Poirrez împotriva Franţei (nr.40892/98, CEDO 2003 X), Curtea a refuzat sa diferenţieze între prestaţiile sociale contributive şi cele necontributive, constatând aplicabilitatea art.1 din Protocolul nr.1 în cazul acestora din urmă şi, în consecinţă, o încălcare a art.14 din Convenţie.

În cauza Andrejeva împotriva Letoniei (cererea nr.55707/2000, hotărâre Strasbourg, 18.02.2009, pct.77) Curtea menţionează că, deşi, statele au libertatea de a instaura sau nu un sistem de protecţie socială sau de a alege tipul sau nivelul prestaţiilor ce trebuie acordate, din momentul în care un stat contractant instituie o legislaţie prin care se prevede plata automată a unei prestaţii sociale - fie ca acordarea acestei prestaţii depinde sau nu de plata prealabilă a unor contribuţii - această legislaţie trebuie considerată ca generând un interes patrimonial în temeiul câmpului de aplicare a art.1 din Protocolul nr.1.

În consecinţă, drepturile şi interesele individuale ce decurg din astfel de situaţii cad sub incidenţa acestor dispoziţii menţionate mai sus, independent de plata unor contribuţii.

Prin neacordarea indemnizaţiei reparatorii lunare, adică, un drept câştigat, sunt încălcate şi prevederile Constituţiei României referitoare la condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi. Motivele invocate pentru neacordarea indemnizaţiei lunare reparatorii, reducerea cheltuielilor publice, eliminarea riscului de deficit excesiv, etc. nu pot constitui o justificare.

În acest sens, recurentul–reclamant invocă cele reţinute de CEDO în Hotărârea din 1 Iulie 1960 pronunţată în cauza Lawless contra Irlandei, potrivit căreia, în cazul instituirii unor măsuri derogatorii, cu caracter excepţional, statul trebuie să acţioneze astfel încât să fie protejate valorile enumerate de art.15 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Prin Decizia 90 din 7 februarie 2012 publicată in Monitorul Oficial 228 din 5 aprilie 2012 (M. Of. 228/2012), Curtea Constituţională a României constată că sumele reprezentând indemnizaţii ce se achită beneficiarilor Legii nr.341/2004 constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Or, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.95/29.12.2014, protecţia socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent beneficiarilor legii, este complet anihilată şi iremediabil compromisă.

Astfel, statul nu numai că nu ia măsuri de a asigura un nivel de trai decent dar, îi impune să accept o măsură discriminatorie de acordare a indemnizaţiei reparatorii doar pentru anumite categorii, fără a justifica în vreun fel această măsură abuzivă.
În ceea ce priveşte fondul recursului, recurentul-reclamant consideră că a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului în sensul în care, în mod simplist a interpretat o normă de drept, fără a avea în vedere implicaţiile de ordin social ale unei astfel de norme.

În opinia recurentului–reclamant, nu pot fi abrogate dispoziţiile legale privind acordarea unor titluri, în condiţiile în care există certificate eliberate, ce au produs şi produc efecte juridice, cu afectarea bugetului de stat, respectiv indemnizaţii reparatorii şi pentru limită de vârstă cu cuantumuri cuprinse între şi lei.

Dacă o astfel de prevedere există, atunci, în opinia recurentului–reclamant, judecătorul avea obligaţia de a sesiza ilegalitatea din oficiu, luând măsuri în consecinţă.

Recurentul–reclamant consideră că în acest mod sunt încălcate prevederile art.488 pct.8 NCPC, deoarece hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În drept, s-au invocat prevederile art.488 şi următoarele NCPC.

Intimata, legal citată şi căreia i s-a comunicat cererea de recurs, conţinând şi cererea recurentului-reclamant de sesizare a Curţii Constituţionale, nu a depus la dosar întâmpinare şi nu şi-a exprimat un punct de vedere cu privire la excepţia invocată.

În recurs nu au fost depuse la dosar înscrisuri noi.

Punctul de vedere al Curţii cu privire la excepţia invocată:
Potrivit disp. art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Faţă de aceste dispoziţii legale, care reglementează limitativ obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, Curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a HG 99/2015, excepţia fiind contrară prevederilor alin. (1) din lege.

În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor OUG nr. 95/2014 prin raportare la prevederile art. nr. 22 alin. 1, 47 alin. 2 şi art. 53 din Constituţia României, Curtea consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, pornind chiar de la expunerea de motive avute în vedere la adoptarea acestui act normativ, în conformitate cu disp. art. 115 alin. (4) din Constituţia României, potrivit cărora Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora:

„Având în vedere necesitatea promovării unor măsuri care să rezolve situaţia actuală, prin concretizarea unei forme cu prevederi clare fără echivoc, pentru respectarea adevărului istoric, care să coincidă realităţii în raport cu faptele şi evenimentele din decembrie 1989, în vederea acordării recunoştinţei statului român numai faţă de persoanele care au avut un rol determinant la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, implicând reluarea plăţilor cu un efort bugetar redus faţă de cel existent, descurajarea abuzurilor, a încălcării prevederilor legale, ceea ce aduce în rândul revoluţionarilor autentici răsplata binemeritată a unui stat care nu-şi uită eroii şi transformarea "prejudiciului de imagine" prin recâştigarea demnităţii revoluţionarilor odată cu împlinirea unui sfert de secol de la Revoluţia din 1989.

Urgenţa acestui act normativ este justificată şi de reluarea plăţilor privind indemnizaţiile reparatorii pentru toate categoriile de beneficiari, conform prevederilor Legii nr. 341/2004, începând cu luna ianuarie 2015. Promovarea acestui act normativ elimină dificultăţile în exercitarea bugetului de stat şi permite încadrarea în bugetul aprobat pentru anul 2015.

Considerând faptul că Legea nr. 341/2004 în forma actuală:

- nu mai corespunde realităţilor social-politice şi economice actuale;

- aplicarea greşită sau abuzivă a generat inechităţi şi multiplicarea numărului beneficiarilor;

- a generat conflicte sociale, manifestaţii de stradă, perturbarea activităţii Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989, zvonuri cu impact negativ răspândite pe diferite paliere, aducând atingere şi autorităţii de stat;

- nu prevede sau evidenţiază criterii şi aspecte importante pentru persoanele care au avut un rol determinat şi pentru care se justifică existenţa unui astfel de act normativ;

- multiplicarea numărului certificatelor a generat stoparea plăţilor începând cu anul , persoanelor prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004;

- plata indemnizaţiilor în condiţiile prevederilor actuale, având în vedere multiplicarea numărului certificatelor, îngreunează bugetul de stat şi nu se justifică;

- a determinat luarea măsurii de sistare a plăţii indemnizaţiilor, care s-a produs în temeiul mai multor acte normative şi care, în condiţiile prevederilor actuale, este inechitabilă faţă de persoanele îndreptăţite, care au obţinut certificate de revoluţionar în baza autenticităţii şi veridicităţii actelor depuse la dosar, ceea ce a condus la probleme sociale grave (credite neachitate care au generat executări silite, abandonuri şcolare, boli, decese).

Pentru aplicarea corectă a legii este necesară acordarea recunoştinţei statului român numai faţă de persoanele care au avut un rol determinant la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.”

În privinţa disp. art. 22 alin. 1 din Constituţie - Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate şi art. 47 alin. 2 - Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii, Curtea constată că OUG nr. 95/2014 nu are ca obiect de reglementare aceste aspecte, ci a fost adoptată pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, tocmai pentru protejarea drepturilor recunoscute de acest act normativ.

Dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, indemnizaţia de revoluţionar, având un caracter reparatoriu, este supusă condiţiilor şi criteriilor de acordare prevăzute, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, de legiuitor, care are deplină competenţă în stabilirea acestora. Dreptul la indemnizaţie reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, astfel că legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum şi a stabilirii condiţiilor şi criteriilor de acordare, instituirea unui tratament juridic diferit neputând primi semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

Curtea apreciază că nu se poate reţine nici susţinerea privind încălcarea art. 53 din Constituţie, nefiind vorba de o restrângere a exerciţiului dreptului de acces liber la justiţie al persoanelor interesate ori a dreptului de proprietate privată.

De altfel, se constată că, înainte de a fi abrogat, articolul 9 alineatul (6) din Legea 341/2004 avea următorul conţinut: În conformitate cu prevederile prezentei legi, titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) se atribuie, prin decret, de către Preşedintele României, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu avizul comisiei parlamentare constituite pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, potrivit principiilor cuprinse la art. 2 şi criteriilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, pe baza certificatelor doveditoare preschimbate conform alin. (1), fără a conţine, aşadar, vreo referire la dreptul la indemnizaţia reparatorie.

Pe fondul recursului, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivul de recurs invocat şi de disp. art. 488 pct. 8 NCPC, Curtea reţine următoarele:

Prin cererea precizatoare depusă în faţa primei instanţe, reclamantul a solicitat obligarea să facă demersurile legale şi necesare prevăzute de art. 9 alin. 6 Legea 341/2004 în vederea avizării favorabile a propunerii de acordare a titlului prevăzut de art. 3 alin. 1 din acelaşi act normativ, prin decret, de Preşedintele .

Or, dat fiind că prin OUG nr. 95/2014 publicată în Monitorul Oficial din a fost modificată Legea nr. 341/2004, iar în urma acestei modificări alin. 6 al art. 9 a fost abrogat, în mod corect tribunalul a reţinut că la momentul soluţionării cauzei, procedura de acordare a titlurilor prev. de art. 3 alin. 1 Legea 341/2004 în baza certificatelor preschimbate prin decret al Preşedintelui la propunerea , cu avizul comisiei parlamentare constituite pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, nu mai este aplicabilă.

Contrar celor arătate de recurentul–reclamant, curtea constată că hotărârea nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, neexistând o dispoziţie legală incidentă în cauză care să stabilească obligaţia judecătorului de a sesiza din oficiu pretinsa ilegalitate a actului normativ aplica, înlăturarea unei atribuţii prevăzută anterior de lege reprezentând opţiunea legiuitorului, justificată de finalitatea exercitării în condiţii optime a unui drept, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele negative asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile, fără a încălca sub niciun aspect principiul liberului acces la justiţie.

Aşa fiind, faţă de considerentele expuse, în baza disp. art. 498 NCPC, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a HG 99/2015.

Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor OUG nr. 95/2014 prin raportare la prevederile art. nr. 22 alin. 1, 47 alin. 2 şi art. 53 din Constituţia României.

Respinge recursul formulat de recurentul – reclamant împotriva sentinţei civile nr. 2786/15.04.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 13670/3/2014, în contradictoriu cu intimata – pârâtă ca nefondat.

Definitivă. 

Pronunţată astăzi, 04.02.2016, în şedinţă publică.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Andreea Popescu Iulia Lăcrămioara Manea Ovidiu Spînu


GREFIER,

Petronela Cotici

Red./tehnored. ILM/4ex.

Data red. 04.03.2016