Forma Bisericii”- prezenţa tainică a Sfintei Treimi în viaţa umană perspectiva mistică a Părintelui Stăniloae asupra eclesiologiei



Yüklə 56,77 Kb.
tarix17.08.2018
ölçüsü56,77 Kb.
#72005

Forma Bisericii”- prezenţa tainică a Sfintei Treimi în viaţa umană - perspectiva mistică a Părintelui Stăniloae asupra eclesiologiei


Pentru a reliefa taina trecerii lui Hristos Cel înviat în viaţa umană, părintele Dumitru Stăniloae foloseşte expresia forma Bisericii 1, întâlnită de mai multe ori în Dogmatica sa, de exemplu:

a) ca una din accepţiunile Tradiţiei: “totalitatea modalităţilor de trecere a lui Hristos în viaţa umană sub forma Bisericii2.

b) “(...) opera de mântuire al cărei fundament a fost pus în natura omenească a lui Hristos este dusă la îndeplinire în forma Bisericii, care este unirea noastră cu Dumnezeu şi între noi3.

c)“Biserica este Hristos ca Revelaţie deplină în continuarea eficienţei Lui. Din El continuă ea să lumineze şi să încălzească prin Duhul Sfânt în mod integral nu numai până la sfârşitul timpului, ci în veşnicie, în şi prin Biserica de pe pământ şi din cer, din trupul Lui ca forma de comunicare cu El şi între ei, a celor ce cred”4.

d) Dar Revelaţia, ca realitate îndeplinită în Hristos şi manifestând aceeaşi eficienţă prin Biserică în cursul veacurilor, reprezintă Tradiţia. Deci Tradiţia e însăşi Biserica drept formă a eficienţei nemicşorate a lui Hristos, prin Duhul Sfânt; sau a Revelaţiei împlinite în El, de-a lungul veacurilor5.

e)“Biserica este întemeiată de Hristos, în Care a culminat şi s-a concentrat Revelaţia de acte şi cuvinte. Dar Revelaţia continuă să se completeze în ea, în partea ei referitoare la forma în care ea se poate cristaliza ca uniune a credicioşilor cu Hristos, adică în forma structurilor ei esenţiale, organic legate de conţinutul Revelaţiei, ca aplicarea cea mai adecvată a ei. După aceea Biserica rămâne mediul în care se aplică până la sfârşitul lumii Revelaţia şi prin care se dăruieşte puterea mântuitoare a lui Hristos prin Duhul Sfânt, ca mediu în care unii oameni cer şi primesc pe Hristos şi cresc în El şi se conformează Lui ca model6. Pentru demersul de faţă vom reţine în mod deosebit conţinutul punctului “b” şi ultima parte a punctului “e”:



A.Precizări terminologice

Expresia forma Bisericii nu este biblică, în schimb întâlnim în Noul Testament expresia morphe Theou Cel Ce dintru început fiind în chipul [forma, condiţia ontologică] (morphe, lat. forma) lui Dumnezeu” (Filip.2,6)

a) morphe-shema-eidos; b) morphe- ousia; c) morphe- eikon; d) morphe- doxa .
B. Metamorphosis, metemorphote - Schimbarea la faţă a lui Hristos pe Tabor, dovada anticipată despre lumina Sfintei Treimi, ce va iradia din trupul Său înviat şi al tuturor celor ce-şi vor arăta credinţa prin faptele lor”29

“Se schimbă la faţă nu primind ceea ce nu avea, nici preschimbâdu-Se în ceea ce nu era, ci descoperindu-Se ucenicilor Săi ca ceea ce era, deschizând ochii lor şi făcându-i din orbi, văzători. Căci rămânând Acelaşi, S-a făcut văzut acum ucenicilor, arătându-Se altfel de cum Se arăta înainte. Căci El este lumina cea adevărată (In.1,9), frumuseţea slavei”46.


Redăm şi câteva fragmente edificatoare din slujba Schimbării la Faţă:

Cel ce cu Moise de demult a grăit prin închipuiri în Muntele Sinai, zicând: « Eu sunt Dumnezeu », Acesta iarăşi astăzi în Muntele Taborului Se schimbă la faţă, arătând chipul cel dintâi cu razele luminii. Pentru aceasta, Hristoase, slăvim puterea Ta”. “Astăzi Hristos în Muntele Taborului a schimbat firea lui Adam, luminând-o în chip de negrăit, cu dumnezeiască lucrare”. “(...) şi la Faţă schimbându-Te, ai făcut firea lui Adam iarăşi a străluci, mutându-o în slava şi strălucirea Dumnezeirii Tale”. “(...) dar ei de departe nu au putut răbda dumnezeiască venirea Ta, Fiinţa cea cu bună cuviinţă”. “Firea cea neschimbătoare a Dumnezeirii, celei ce se poartă întru Sine fără materie, s-a amestecat cu omenirea, şi lumina arătându-şi apostolilor, în chip de negrăit a strălucit45.

Din ultimile două fragmente citate, reiese că Schimbarea la Faţă este un eveniment fără precedent, deoarece lumina taborică nu era slava pe care a văzut-o Moise şi faţa lui a devenit luminoasă, şi o putea vedea astfel poporul, nici ousia lui Dumnezeu, de-a pururea tainică, ci morphe Theou. Apostolii nu-L mai văd în morphe doulou, ca până atunci, ci au privilegiul să-L vadă în forma Sa dumnezeiască de care nu S-a despărţit niciodată, şi nici nu Se putea despărţi, fiind Dumnezeu adevărat, iar morphe Theou ţine intim, este inseparabilă de fiinţa Sa dumnezeiască. Tomul aghioritic este edificator în acest sens: “Se schimbă la faţă nu primind ceea ce nu avea, nici preschimbâdu-Se în ceea ce nu era, ci descoperindu-Se ucenicilor Săi ca ceea ce era, deschizând ochii lor şi făcându-i din orbi, văzători. Căci rămânând Acelaşi, S-a făcut văzut acum ucenicilor, arătându-Se altfel de cum Se arăta înainte. Căci El este lumina cea adevărată (In.1,9), frumuseţea slavei”46.

Mai înainte închipuind învierea Ta, Hristoase Dumnezeule... la faţă schimbându-Te, Muntele Taborului cu lumină s-a acoperit, iar ucenicii Tăi, Cuvinte, s-au aruncat cu faţa la pământ, neputând suferi a vedea Chipul cel nevăzut.Îngerii slujeau cu frică şi cu cutremur, cerurile s-au spăimântat, pământul s-a cutremurat, văzând pe pământ pe Domnul slavei”. Lumina taborică este pregustarea fericirii de a-L vedea pe Hristos înviat şi de a fi cu El pururea, “Doamne bine este nouă să fim aici!




C. Trecerea lui Hristos pascal în viaţa umană sub forma Bisericii

a.Viaţa în Hristosformarea Sa în noi pe măsura împlinirii poruncilor şi a dobândirii virtuţilor

Verbul morphoo este întâlnit o singură dată în Noul Testament: “O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii până ce Hristos va lua chip [formă, condiţie ontologică] în voi (tekna mou, ous palin odino mehris ou morphothe Hristos en hymin)” (Gal.4,19).


Sfântul Grigorie de Nyssa scrie: “Acela [Mirele - Hristos] Şi-a făcut Biserica trup şi, prin adăugirea celor ce se mântuiesc, o zideşte pe ea în iubire, până ce vom ajunge toţi la bărbatul desăvârşit, la măsura vârstei plinirii lui Hristos (Efes.4,13). Dacă, aşadar, Biserica e trupul (soma) lui Hristos, iar Cap (kephale) al trupului e Hristos, Care formează (morphon) faţa Bisericii (tes Ekklesias to prosopon) cu propria Sa înfăţişare (to idio charakteri), prietenilor Mirelui, privind la aceasta, le-a fost răpită inima (ekardiothesan), pentru că văd în ea mai limpede pe Cel nevăzut”53. Frumuseţea sfinţilor este frumuseţea lui Hristos – “propria Sa înfăţişare (to idio charakteri)” -, pe care o conferă, prin Duhul Sfânt, Bisericii, trupul Său, existând o legătură organică între cap şi trup.

Învierea şi Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos cu trupul - scrie Părintele Stăniloae – actualizează, prin sălăşluirea Lui în noi, prin Duhul Sfânt, calitatea Sa de cap al Bisericii, care îşi ia începutul existenţei reale prin aceasta, în mod special prin faptul că face posibil pentru comunitatea bisericească să primească în Capul- Hristos începutul vieţii de veci şi să vadă perspectiva nesfârşită a acestei vieţi cu trupul, ba chiar să guste ceva din ea54.



b.Biserica le dă tuturor deopotrivă o singură formă şi numire dumnezeiască (theian morphen kai prosegrian), adică existenţa şi numele de la Hristos - Sfântul Maxim Mărturisitorul, Mystagogia

D. Pecetea- sphragis Duhului Sfânt - premisa hristomorfizării noastre

Părintele Stăniloae subliniază faptul că “toate expresiile Sfântului Apostol Pavel despre moartea, învierea, prefacerea omului, sădirea şi îmbrăcarea lui în Hristos, ca evenimente etic-ontologice sunt amintite în rânduiala Botezului. Prin această participare la Hristos cel răstignit şi înviat, cei botezaţi iau chipul [forma] lui Hristos, sau devin împreună purtători ai chipului [formei] lui Hristos (symmorphoi). Chipul [forma] lor cel [cea] nou [ă] e chipul [forma] lui Hristos imprimat[ă] în ei şi prin aceasta în Biserică70(s.n.).

Într-adevăr, textul slujbei Tainei Sfântului Botez face distincţie clară între chip (eikon) şi formă (morphe şi verbul respectiv). În rugăciunea pe care preotul o rosteşte în taină, înainte de sfinţirea apei, el se roagă Preasfintei Treimi (ecfonisul este “(…) preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” - omul fiind “imago Trinitatis”), rostind cuvintele:

“Şi fă să ia chip [formă] Hristosul Tău în acesta ce se va naşte din nou (…)”71, textul original fiind: “Kai morphoson sou ton Christon, en to mellonti anagennasthai (…)”72. “Omul se cufundă în apa Botezului ca o “materie amorfă şi fără chip” (hyle aneidos kai amorphos) şi iese afară “purtând chipul [forma]” frumos [-oasă] al lui Hristos”73. “Suntem modelaţi şi imprimaţi şi viaţa noastră amorfă şi nedefinită primeşte o formă şi o definire”74.

“Prin Botez, Mirungere, Euharistie şi restul vieţii spirituale ne încorporăm în Hristos, primim existenţa creştină, adică hristocentrică şi hristomorfă, precum şi forma şi viaţa corespunzătoare. În acest mod, « Tatăl găseşte pe feţele noastre însăşi forma (morphen, formam) Fiului” Său şi « recunoaşte în noi mădularele Celui Unul Născut » al Său”75. “Natura omului ia forma, cu alte cuvinte constituţia şi funcţiile naturii umane îndumnezeite a lui Hristos”76.

În acelaşi sens Părintele Stăniloae scria: “Omul îşi primeşte la Botez numele său, care îl face conştient de responsabilitatea sa personală. Acest nume îi dă forma lui personală adâncă, care e chipul lui Hristos în el (...). De aceea, forma aceasta personală unică a fiecărui om se imprimă tot mai mult în el şi în ea se imprimă însăşi forma lui Hristos (...). Dar încă la Botez omul a primit în forma lui de persoană, forma lui Hristos, pentru că a intrat în relaţie cu El. Cel botezat îşi va aduce mereu aminte de această legătură între sine şi Hristos, între chipul lui personal şi chipul lui Hristos imprimat în el. În sensul acesta el s-a şi îmbrăcat în Hristos încă de la Botez. Hristos i-a dat înfăţişarea Sa şi omul trebuie s-o facă pe aceasta tot mai clară, silindu-se să vieţuiască tot mai mult după modelul lui Hristos”77; “Chipul lui Hristos e o adevărată haină luminoasă, este Hristos Însuşi. « Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi Îmbrăcat »(Gal.3,26). Haina aceasta nu rămâne numai la suprafaţa pielii, ca hainele obişnuite, ci se imprimă în fiinţa noastră întreagă. Ea e Hristos însuşi, dar în acelaşi timp e o relaţie specială, personală, unică a fiecăruia, cu Hristos”78.



a.De la haine de piele la haină de lumină

b. Hristomorfizarea sau conformarea noastră lui Hristos- opera Sfântului Duh şi a conlucrării umane
Considerăm că expresia forma Bisericii ne oferă posibilitatea sesizării legăturii dintre :

theognosie - vederea luminii dumnezeieşti, adică morphe a Sfintei Treimi strălucind în trupul celui cu viaţă sfântă, - datorită prezenţei lui Hristos şi lucrării de hristomorfizare ce aparţine Duhului Sfânt şi omului - este suprema treaptă a cunoaşterii lui Dumnezeu, numită de părintele Stăniloae apofatismul de gradul al treilea

antropologie - omul este “imago Trinitatis”, dar propriu-zis modelul, Arhetipul său este Logos-ul întrupat, omul este eikon Eikonos, desăvârşirea omului fiind în legătură cu conformarea sa trupului slăvit al lui Hristos, “Cel care ia formă în om, iar cei botezaţi iau chipul [forma] lui Hristos, sau devin împreună purtători ai chipului [formei] lui Hristos (symmorphoi). Chipul [forma] lor cel [cea] nou[ă] e chipul [forma] lui Hristos imprimat[ă] în ei şi prin aceasta în Biserică”101. “Natura omului ia forma, cu alte cuvinte constituţia şi funcţiile naturii umane îndumnezeite a lui Hristos. (...) adevărul omului constă în deiformitatea sau mai exact în hristomorfismul lui”102.

hristologie - Hristos este Cel în care “locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii ”(Col.2,9). Dacă omul este capax divini şi Fiul lui Dumnezeu este capax humanitatis. El ia forma robului nu pentru Sine, ci pentru noi, pentru a Se sălăşlui în noi şi a ne conferi forma Sa (morphe doulou, morphe Theou, Filip. 2).

pnevmatologie - Duhului Sfânt Îi aparţine opera de hristomorfizare, El pecetluieşte, întipăreşte în noi forma lui Hristos (sphragis - morphe), şi implicit forma Bisericii, existânt o indisolubilă unitate între iconomia Sa, şi cea a Fiului, fiind, totodată mai intim omului duhovnicesc, decât îşi este omul sieşi.

eclesiologie - “Viaţa dumnezeiască [inclusiv forma dumnezeiască, n.n.], extinsă din trupul Domnului în credincioşi e Biserica”103. Expresia forma Bisericii se referă şi la modalitatea în care Iisus Hristos Îşi face transparentă iconomia mântuirii între Cincizecime şi Parusie prin intermediul Sfintelor Taine, instituţiilor şi structurilor bisericeşti în viaţa credincioşilor, fără ca acestea să fie simple instrumente, ci fiind purtătoare de har şi daruri. Ecclesiologia trebuie să evite instituţionalismul şi excluderea laicilor de la participarea la pleroma Bisericii, la plenitudinea darurilor Duhului Sfânt104.

mariologie sau theotokologie - “coborând ca ipostas El însuşi în ea [Fecioara Maria] şi începând să-Şi formeze trupul din ea, cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt întreg ca persoană”105. Dar şi Maica Domnului a primit forma lui Hristos, fiind primul om îndumnezeit: „Astfel, Ea prima a ajuns conformă (symmorphos) prin asemănare cu moartea Mântuitorului, şi de aceea a avut parte înaintea tuturor şi de înviere” (Sfântul Nicolae Cabasila, Cuvântări teologice la Iezechiel- Hristos-Fecioara Maria. Scrieri I, Deisis, Sibiu,2010, p.231)

teologie sacramentală sau mysterică - “Prin Botez, Mirungere, Euharistie şi restul vieţii spirituale ne încorporăm în Hristos, primim existenţa creştină, adică hristocentrică şi hristomorfă, precum şi forma Fiului Său”, iar Tatăl “recunoaşte în noi mădularele Celui Unul Născut” al Său”106. Comuniunea sacramentală (mysterică, de la mysterion, taină) cu Hristos e cea care-l scoate pe om din viaţa moartă şi din existenţa moartă, din caracterul ei “amorf” şi “şters” şi din “ignoranţă” - amorphia, aphatia, agnosia.

eshatologie - procesul hristomorfizării este epectatic, “din slavă în slavă ”(2Cor.3,18).

etică, ascetică şi mistică - “Iar dumnezeiescul Pavel a spus celor ce au căzut prosteşte de la cunoştinţa mai desăvârşită la cea mai de jos şi nedesăvârşită, adică galatenilor: « O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii până ce Hristos va lua chip [formă] (morphe) în voi » (Gal.4,19). Căci începând în duh, au căutat desăvârşirea după trup, trecând la slujirea legii. De aceea n-au dus la sfârşit formarea (morphosin) chipului lui Hristos în ei, avortând, aşa- zicând, binele aşezat în ei ca într-un pântece. Aşadar, desăvârşirea în cunoştinţă şi curăţia în credinţă, duc la capăt în sufletele noastre ale tuturor, formarea (morphosin) chipului lui Hristos”107. “Chipul lui Hristos se conturează cu încetul, în noi, ca embrionul în pântecele femeii... e ca o sămânţă la început. Ia chipul clar [ajunge să aibă forma] pe măsură ce Îl cunoaştem tot mai bine şi fiinţa noastră se întipăreşte de virtuţi, prin care îl imită pe El”108.

îndumnezeirea - theosis omului, concept fundamental în Ortodoxie, nu este o figură de stil, ci înseamnă explicit primirea formei (morphe) a lui Hristos (hristomorfizarea), Cel care a luat forma noastră pentru a ne conferi forma Sa.

misiune şi ecumenism - omul în care are loc procesul hristomorfizării, este mai smerit, mai deschis, mai iubitor, nu poate să spună despre alţii că vor ajunge în iad, el rămânând nepăsător, ci dimpotrivă, va încerca prin exemplul personal şi dialogul plin de iubire să-i ajute să devine părtaşi ai vieţii în Hristos.



1 Expresia fusese utilizată deja în studiul: “Din aspectul sacramental al Bisericii”, în Studii Teologice, nr.9-10, 1966, p.531: “După aceşti teologi, Bisericile precumpănitor sacramentale nu pot pretinde deci să reprezinte forma Bisericii.

2 TDO, vol.2,1978, p.61

3 Ibidem, p.206

4 TDO, vol.I, p.51

5 Ibidem, p.58

6 Ibidem, p.68

2929 Pr.Prof.Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos, Lumina lumii şi îndumnezeitorul omului, Bucureşti, 1993, p.201

4646 Tomul aghioritic, în Filocalia VII, EIB,1977, p.418-419

4545 Mineiul pe August, Ed. a IV-a , EIBMBOR, Bucureşti, 1974, p.66 sq.

4646 Tomul aghioritic, în Filocalia VII, EIB,1977, p.418-419

5353 Sfântul Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântatrea Cântărilor, PSB,29, p.229

5454 Pr.Prof.D.Stăniloae,TDO, vol.2, p.225

7070 Idem, “Transparenţa Bisericii în viaţa sacramentală”, în Ortodoxia,nr.4, 1970, p.508

7171 Molitfelnic, ed. cit., p.32

7272 Mikron Euchologion, e Agiasmatarion, Ekdosis, Apostolikes Diakonias tes Ekklesias tes Ellados, en Athenais,1962, p.71

7373 Panayotis Nellas, Omul- animal îndumnezeit, Ed. Deisis, Sibiu, 1994, p.86-87

7474 SfântulNicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, PG 150, Lib.II, 525A,537D, la P. Nellas, op. cit., p.87

7575 Ibidem, Lib.IV, 600B, la P.Nellas, op.cit., p.85

7676 P.Nellas, op.cit., p.87

7777 Pr.prof.Dumitru Stănilaoe,TDO,vol.3, p.51

7878 Ibidem,p.52

101101 Ibidem, p.508

102102 P.Nellas, op.cit.,p.85

103103 Pr.Prof.D.Stăniloae, TDO, vol.2, p.196

104104 Cf. Nikos Nissiotis, The Charismatic Church and the Theology of Laity, în The Ecumenical Movement, An Anthology of key Texts and Voices, WCC Publications, Geneva, 1997, p.438-441

105105 Pr.Prof.D.Stăniloae, op.cit., p.85

106106 Sfântul Nicolae Cabasila, Viaţa în Hristos, PG 150, 600B, la P.Nellas, op.cit., p.218

107107 Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, PG 68, Lib.VIII, 545 D-548A, t.r. Pr. Prof.D.Stăniloae, PSB38, p.260

108108 Pr.Prof.D.Stăniloae, notă explic.272, PSB 38, p.260

Yüklə 56,77 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin