Lucrare de disertaţIE



Yüklə 257,63 Kb.
səhifə1/4
tarix09.12.2017
ölçüsü257,63 Kb.
  1   2   3   4

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Istorie

MASTER Românii şi Europa în secolul al XIX-lea

LUCRARE DE DISERTAŢIE




Coordonator ştiinţific:

Conf. dr. Alin CIUPALĂ

Absolventă master:

Daniela COSMA
2010


Bărbaţi şi masculinitate în România modernă

Mentalităţi europene-Mentalităţi româneşti



CUPRINS

INTRODUCERE............................................................................................................ 1

CAPITOLUL I. „Genul”-între o realitate veche şi un concept nou.......................... 7

I.1. Scurt istoric al construirii conceptului de „gen”............................................ 8

I.2..Incursiune terminologică în „vocabularul” genului......................................10

I.3. Cazul societăţii româneşti de secol XIX-limite şi provocări bibliografice...13



CAPITOLUL II. Discurs şi reprezentare a masculinităţii........................................ 15

II.1.„Stereotipul masculin”.Construirea conceptului modern de masculinitate...16

II.1.1. „Secolul 19 este unul cu barbă şi mustăţi.”...................................18

II.1.2. Copilăria ca început al construirii masculinităţii.......................... 20

II.2. Sportul şi noua imagine a corpului masculin................................................23

II.2.1.Primele şcoli româneşti de gimnastică şi implicaţiile acestora.....................................................................................................25

III.3. Duelul ca practică şi modă în societatea românească................................. 26

CAPITOLUL III. Masculinitatea între hegemonie şi contestare.............................. 29

III.1.Antiteza stereotipurilor şi legitimarea statului naţional............................... 30

III.2. Contestarea masculinităţii sau masculinităţi contestate...............................32

III.2.1. Sexualitatea între „normal” şi „deviant”...................................... 32

III.2.1.1. Onanismul sau păcatul împotriva naţiunii..................... 33

III.2.1.2. Homosexualitatea între medicină şi legislaţie................35

III.3. Criza masculinităţii-premise ....................................................................... 37

III.3.1. Degenerarea- spaima fin de siècle................................................ 37

III.3.2. „Efeminarea naţiunii” şi prezenţa femeilor în spaţiul public........ 40

CONCLUZII.................................................................................................................... 43

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................. 48

ANEXE..............................................................................................................................55


INTRODUCERE

Secolul al XIX-lea a cunoscut construirea şi dezvoltarea a numeroase concepte –devenite părţi integrante din ideologii sau ideologii în sine–unul dintre cele mai importante, din perspectiva impactului pe termen lung, fiind cel al genului. A fost, totodată, creatorul unui adevărat „dicţionar” în acest domeniu, mulţi dintre termenii folosiţi astăzi pe scară largă avându-şi originile în „secolul cel lung”.

În acelaşi timp, secolul al XIX-lea a fost pentru statul român modern creat la 1859, ca de altfel pentru întreaga Europă, o perioadă în care, poate mai mult ca niciodată, individualitatea şi individul au fost „sacrificaţi” pentru „binele societăţii”. Linii orientatoare, clare şi rigide, au stabilit locul şi rolul fiecărei persoane, pe măsură ce statul a ales să se implice în tot mai multe aspecte ale vieţii acestora, publicul şi privatul întretăindu-se mereu, rareori în favoarea celui din urmă.

Aceasta este şi lumea în care milioane de oameni, bărbaţi şi femei, şi-au conturat identităţile, s-au reprezentat pe sine şi au fost reprezentaţi. Pornind de la aceste afirmaţii, disertaţia are ca principal obiectiv identificarea şi analizarea modurilor de reprezentare a bărbaţilor şi a masculinităţii în societatea românească a secolului al XIX-lea. Direcţia aceasta de cercetare se înscrie în contextul unui interes mai larg pentru domeniul studiilor de gen, interes manifestat în lucrări şi articole redactate şi publicate în anii de licenţă.

Studiile de gen, în cadrul cărora este inclusă şi istoria masculinităţii, deşi prezente de câteva decenii în istoriografia occidentală, sunt aproape absente în cercetarea istorică din România. Acesta este motivul pentru care definirea conceptelor şi a termenilor specifici temei se constituie într-o parte importantă a lucrării, direcţia fiind una de la general la particular, sau de la spaţiul occidentului european la spaţiul românesc. Paginile care urmează sunt rezultatul efortului de a înţelege şi de a face înţeles un subiect ce a adăugat o nouă perspectivă istoriei moderne a Europei.

După cum era de aşteptat, în condiţiile unei bibliografii reduse pentru acest subiect relativ recent în istoriografia românească, ne vom baza, în redactarea lucrării, în principal pe surse precum codurile de legi, tratatele medicale şi studiile de igienă socială dar şi pe corespondenţă, presă, literatură şi reprezentări artistice. Însă, deoarece selectarea surselor este în mare parte determinată de obiectivul şi conţinutul capitolelor, prezentăm în continuare pe fiecare dintre acestea, cu explicaţii privitoare la raţiunile alegerii anumitor surse şi metode de lucru.

Astfel, primul capitol al lucrării, cu scop introductiv, debutează cu un scurt istoric al construirii conceptului de „gen”, în contextul devoltării aşa-numitelor „studii de gen”, începând cu ultimele decenii ale secolului al XX-lea. De atunci, cercetările au cuprins domeniul istoriei, sociologiei, psihologiei şi nu numai, demonstrând rolul genului în formarea imaginii de sine, a imaginii celorlalţi şi a societăţii în diverse epoci.

Secolul al XIX-lea este, din acest punct de vedere, o perioadă pe cât de bogată în material informativ pe atât de importantă pentru înţelegerea modului de construire a unor concepte precum feminitatea şi masculinitatea. Acesta este şi motivul pentru care o parte substanţială a primului capitol va fi dedicată identificării acelor termeni şi concepte care au alcătuit, în secolul al XIX-lea, ceea ce putem numi „vocabularul genului”. Limitele bibliografice, văzute şi ca provocări, în încercarea de aplicare a acestui „vocabular” spaţiului României moderne şi de identificare a conceptelor specifice temei, se constituie în partea finală a acestui capitol.

Realizarea studiului comparativ al celor două spaţii- cel românesc şi cel occidental- este însă dificilă datorită existenţei unui număr mic de informaţii pentru cazul României moderne, datele putând fi regăsite mai degrabă în lucrări cu subiecte legate de istoria ideilor şi mentalităţilor. Din vasta bibliografie dedicată studiilor de gen în Europa Occidentală şi Statele Unite am selectat, pentru primele două subcapitole, lucrări generale, referitoare la conceptul de gen, precum Theorizing Gender: An Introduction, de Rachel Alsop, Annette Fitzsimons şi Kathleen Lennon sau Gendering European History de Barbara Caine şi Glenda Sluga dar şi lucrări speciale, cu referire la problematica studiată, cum ar fi Manliness and Masculinities in Nineteenth-Century England de John Tosh sau Masculinities and Culture de John Beynon. Cu ajutorul informaţiilor oferite de aceste studii vom defini şi apoi corela principalii termeni, desemnând realităţi complexe, cu care ne vom întâlni pe tot parcursul disertaţiei.

Dacă metodele de lucru folosite în acest capitol introductiv sunt sinteza şi studiul comparativ, al doilea capitol este unul de analiză, bazată însă pe materialele şi informaţiile identificate în sursele oferite de perioada studiată. Vom începe, desigur, cu acel concept aflat în centrul cercetării noastre, dar care face parte, după cum vom vedea, dintr-o ideologie coerentă şi dominantă a veacului XIX-ideologia statului naţional.

Masculinitatea este unul dintre conceptele construite social şi cultural cu mult înaintea secolului al XIX-lea dar căruia acesta i-a adus noi dimensiuni şi o interpretare proprie. Aplicând această afirmaţie României moderne al doilea capitol începe aşadar printr-o analiză a modului în care s-a conturat propriu-zis conceptul modern de masculinitate, numit de către istoricul George L. Mosse, în lucrarea sa The Image of Man. The Creation of Modern Masculinity, „stereotipul masculin”.

Analiza surselor utilizate pentru acest capitol se face din două perspective. Prima este cea a identificării procesului şi a modalităţilor de transmitere şi asimilare a elementelor constitutive ale masculinităţii. În acest sens, ne referim la copilărie, ca perioadă în care prin intermediul în principal al şcolii, începe internalizarea valorilor şi normelor sociale. A doua perspectivă este cea a reprezentării şi exprimării masculinităţii, în primul rând prin importanţa acordată noului ideal al corpului masculin, ca expresie a trăsăturilor morale ale bărbatului modern. Menţionăm de asemenea şi locul pe care duelul, ca „sport al onoarei” îl ocupă în mentalitatea perioadei, cu referire la ce ne spune despre integrarea acestei practici în ideea de masculinitate.

În elaborarea capitolului am utilizat lucrări şi citate referitoare la rolul şcolii şi al educaţiei, cu accent pe miza acesteia în relaţie cu construirea şi legitimarea statului naţional, fundamentat pe stereotipul masculin. Deosebit de important s-a dovedit, în legătură cu noua imagine a corpului masculin idealizat, capitolul Corpul modelat. Gimnaşti şi sportivi în secolul al XIX–lea, cuprins în volumul al II-lea din Istoria corpului, coordonat de Alain Corbin. Pentru identificarea opiniei epocii cu privire la duel am avut ca surse principale lucrarea Elenei Olariu, Mentalităţi şi moravuri la nivelul elitei din Muntenia şi Moldova. Secolul al XIX-lea şi volumul de corespondenţă a lui Costache Negruzzi, Negru pe alb (Scrisori la un prieten).

Pentru că titlul celui de-al treilea capitol este „Masculinitatea între hegemonie şi contestare”, vom începe prin a ne referi la modalitatea prin care cele două concepte ale genului-masculinitatea şi feminitatea, transpuse în stereotipuri, s-au constituit într-o sursă de legitimare a burgheziei şi a creaţiei sale, statul naţional. În acest sens, am utilizat definiţii cuprinse în dicţionare ale perioadei dar şi, pentru cazul românesc, Codul Civil din 1865, care ilustrează locul atribuit bărbatului şi femeii în societate.

Al doilea subcapitol are ca scop identificarea principalelor elemente în construirea identităţii sexuale a bărbaţilor în secolul al XIX-lea, cu accent pe distincţia făcută în perioada studiată între sexualitatea considerată „normală” şi cea „deviantă”. Deosebit de utile se dovedesc diferitele tratate medicale ce au în centru acest subiect, reprezentând o dovadă a interesului acordat în epocă studiului sexualităţii, şi mai ales acelor manifestări ale acesteia care, în opinia contemporanilor, puneau în pericol stabilitatea şi însăşi existenţa statului naţional. Perioada studiată este şi cea a creării de noi concepte şi chiar a unei discipline ridicată la rang de ştiinţă-sexologia. Identificarea contextului elaborării principalelor teorii ale acesteia precum şi a implicaţiilor şi consecinţelor sale se face prin analiza modului în care sunt prezentate două dintre formele considerate „anormale” ale sexualităţii: onanismul şi homosexualitatea.

Sucbcapitolul cu care se încheie lucrarea tratează două dintre premisele crizei masculinităţii, aşa cum apar identificate în scrierile vremii. Secolul al XIX-lea este cel care defineşte conceptul de „degenerare” legându-l de sexualitatea cetăţenilor statului naţional. Totodată, teama de degenerare este prezentă în strânsă conexiune cu ceea ce va ajunge să fie considerată o formă de manifestare a sa- „efeminarea naţiunii”, ca o consecinţă a încălcării acelei distincţii clare operate prin gen.

În ceea ce priveşte sursele utilizate, acestea sunt pe cât de variate pe cât de diverse au fost luările de poziţie în legătură cu acest subiect. Studiul de igienă socială a lui Remer Anselme, publicat la începutul secolului XX ilustrează procupările româneşti în domeniu dar le şi integrează în curentul european. De asemenea, lucrarea de licenţă a jurnalistului şi avocatului Dumitru Velicu, ce tratează în 1907 chestiunea emancipării femeii, ne oferă informaţii cu privire la rolul pe care mişcarea feministă l-a jucat în declanşarea, după Primul Război Mondial, a unei crize a masculinităţii, care a subminat din interior conceptul modern de masculinitate.

În concluzie, lucrarea, prin conţinuturile şi structura sa se doreşte o contribuţie la înţelegerea modului în care a fost construit conceptul modern de masculinitate şi s-a reflectat prin elementele sale definitorii în societatea românească a secolului al XIX-lea.

Studiul masculinităţi ne oferă o nouă şi deosebit de interesantă perspectivă asupra acelor factori care au modelat statul român modern. Genul, nu doar ca fundament al relaţiilor dintre indivizi ci şi ca bază a României moderne este o direcţie de cercetare ce considerăm că merită urmată. Aceasta, în condiţiile în care ea ne deschide în acelaşi timp şi posibilitatea continuării şi aprofundării studiului comparativ al celor două spaţii, cel românesc şi cel occidental, sub aspectul genului şi al relaţiilor de gen.

CAPITOLUL I

GENUL” ÎNTRE O REALITATE VECHE ŞI UN CONCEPT NOU



I.1. Scurt istoric al construirii conceptului de „gen”
Diferenţele sexuale fundamentate pe biologie fuseseră studiate încă din perioada Greciei antice, când Aristotel considera femeile ca fiind bărbaţi imperfecţi, incapabile prin însăşi natura lor de a genera căldura pe care el o considera necesară generării organelor sexuale exterioare. Din aceasta rezultau o serie de trăsături fizice dar şi psihologice: „woman is more compassionate than man, more easily moved to tears, at the same time is more jealous, more querulous, more apt to scold and to strike. She is, furthermore, more prone to dependency and less hopeful than man, more void of shame or self-respect, more false of speech, more deceptive. [....] The male is more courageous than the female, and more sympathetic in the way of standing by to help”. Iar concluzia la care ajungea filosoful era că: „the male is by nature superior, and the female inferior, and the one rules and the other is ruled....”1

Argumentele lui Aristotel vor fi preluate, mai mult sau mai puţin ca atare, în secolele următoare. Secolul al XVIII-lea va fi perioada conturării unei noi interpretări asupra diferenţelor dintre cele două sexe, interpretare ce va culmina în secolul următor cu elaborarea conceptelor moderne de masculinitate şi feminitate.

Spre deosebire de epocile anterioare, când sexele erau văzute drept două faţete ale aceleiaşi monede, pentru prima dată gândirea Iluminismului a definit bărbatul şi femeia în opoziţie unul cu celălalt, folosind diferenţele sexuale ca bază a argumentaţiei sale. În acest sens, potrivit istoricilor Glenda Sluga şi Barbara Caine, „perhaps the most influencial and widely read text which spelled out the social and political implications of this new approach to sexual difference was Rousseau`s Emile”2. Această lucrare, publicată în 1762, va reprezenta una dintre cele mai importante surse pe bază căreia se va formula contrastul, am putea chiar spune antiteza feminin-masculin, care va domina secolele următoare. Astfel, „reason, masculinity, truth and intellect have been contrasted to sensuality, femininity, error and emotion”3. Biologicul devine cultural iar sexul devine gen. Iar principala consecinţă va fi că identitatea socială a indivizilor va fi atribuită pornind de la această antiteză pusă în slujba statului naţional, cel care va defini şi impune prin norme stricte o viziune proprie asupra normalităţii.

Ceea ce studiile de gen vor face, începând cu ultimele decenii ale secolului al XX-lea, este să identifice acele elemente de legătură între gen şi lumea în care s-a format şi pe care a format-o. Acest domeniu de cercetare a fost dezvoltat de către istorici începând cu anii 1970. Primul pas a fost făcut prin apariţia „women` s studies”, care s-a ocupat şi continuă să se ocupe cu recuperarea şi reinterpretarea istoriei „celui de-al doilea sex”. Astfel, la 21 mai 1970 la San Diego State College în Statele Unite s-a organizat primul Women`s Studies Program, avându-le drept fondatoare pe Carol Rowell Council şi Dr. Joyce Nower. Câteva luni mai târziu a urmat înfiinţarea unui al doilea astfel de program, la Richmond College, în cadrul City University din New York. În prezent se desfăşoară mai mult de 600 de programe de acest tip în întreaga lume, acoperind domenii precum istoria, sociologia, psihologia, ştiinţele politice.

În continuare ne vom referi la conceptul de gen şi elementele definitorii ale acestuia aşa cum apar ele în lucrările aparţinând în principal disciplinei istoriei. Precizăm, cu toate acestea, că domeniul pe care îl tratăm nu se limitează la analiza istorică, fiind o prezenţă tot mai activă şi influentă în lumea contemporană, elaborând studii importante cu privire la rolul genului în societatea secolului XXI şi promovând acţiuni cu privire la o nouă viziune asupra genului. Că este un domeniu aflat de multe ori fie în conflict cu politicul, fie sub semnul acestuia, este inevitabil în condiţiile unui subiect actual, controversat încă, cu mize greu de cuantificat. Abordarea noastră va urmări însă doar aspectul istoric şi social, referitor la secolul al XIX-lea, perioada creării celor două componente ale noţiunii de gen-conceptele de masculinitate şi feminitate.

Ultimele decenii ale secolului al XX-lea au adus conturarea treptată a unui nou domeniu, care îşi avea originile în Women`s Studies dar nu se limita la acestea. Gender Studies sau Studiile de Gen au apărut pe măsură ce istoricii au devenit tot mai conştienţi de rolul pe care l-a jucat genul în „formation of states and nations, citizenship and political participation, work and economic activity, home and family life”4. În aceste condiţii, perspectiva dată de studiile de gen se dovedeşte esenţială pentru o mai bună înţelegere a forţelor şi ideilor care au dus la apariţia şi afirmarea statelor moderne. De această arie de cercetare se leagă numele a numeroşi istorici şi sociologi, profesori şi cercetători în cadrul Universităţilor şi Institutelor de Cercetare din Statele Unite şi Europa. În acest sens o menţionăm pe Joan Scott, istoric american, a cărei lucrare Gender. A Useful Category of Historical Analysis, publicată în 1986, a marcat un moment decesiv în afirmarea studiilor de gen în spaţiul anglo-american. Patru ani mai târziu apărea Gender Trouble, volum aparţinându-i filosofului american Judith Butler. Analizând operele unor nume precum Simone de Beauvoir, Sigmund Freud, Jacques Derrida şi Michel Foucault, demonstra legătura dintre sex, gen şi sexualitate în interiorul unui concept construit cultural, valabil atât pentru un sex cât şi pentru celălalt.

Acestor cărţi fundamentale pentru cercetarea relaţiilor de gen li se vor adăuga multe altele, pe măsură ce interesul istoricilor sporea iar preocupările acestora se diversificau. Astfel, în primul deceniu al secolului XXI putem vorbi despre numeroase subdomenii ale studiilor de gen, care se referă printre altele la istoria bărbaţilor şi a masculinităţii dar şi la istoria minorităţilor sexuale. Merită menţionată contribuţia istoricului George L. Mosse, a cărui lucrare The Image of Man. The Creation of Modern Masculinity a reprezentat o sursă importantă pentru realizarea disertaţiei, sau cea editată de Stefan Dudnik, Karen Hagenmann şi John Tosh intitulată Masculinities in Politics and War: Gendering Modern History.
I.2. Incursiune terminologică în limbajul secolului al XIX-lea
În ceea ce priveşte definirea propriu-zisă a termenului pe care toate aceste cercetări îl au în comun-genul, trebuie precizat faptul că asemenea multor altor concepte, mai mult sau mai puţin controversate, nu se poate vorbi despre o definiţie unanim acceptată. Cu toate acestea, definiţia oferită de Joan Scott a reuşit să obţină aprobarea a numeroşi istorici, datorită modului în care integrează conceptul, efectele şi miza formulării sale: „Gender is a constitutive element of social relationships based on percieved differences between the sexes and gender is a primary way of signifying relationships of power”5. Definiţia cuprinde aşadar, pe de o parte construirea socială şi culturală a conceptului, pornind de la argumentul biologiei, iar pe de altă parte articularea, pe această bază, a relaţiilor de putere în interiorul societăţii, relaţii identificabile prin prisma rolurilor atribuite fiecărui gen. În consecinţă, genul devine o componentă esenţială în procesul de creare a identităţii sociale a indivizilor. Iar înţelegerea acestui proces presupune analiza antitezei celor două componente ale genului deoarece „gender describes both male and female actions and identities and is impossible to understand by studying either masculinity or femininty in isolation”6.

Conectarea celor două concepte se constituie într-un pas necesar, cu atât mai mult cu cât ele reprezintă o parte importantă în vocabularul genului ce cuprinde termeni exprimând realităţi complexe. Unul dintre aceştia se referă la o disciplină apărută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, considerată de contemporani chiar ştiinţă şi a cărei influenţă asupra medicinei, legislaţiei, politicii, a societăţii în ansamblul ei, poate fi cu greu exagerată.

Sexologia a fost instituită ca ştiinţă în 1886, odată cu publicarea de către psihiatrul german Richard von Krafft-Ebing (1840-1902) a lucrării Psychopathia Sexualis, ce cuprindea o serie de studii de caz cu privire la comportamentul sexual al indivizilor. Cel mai influent studiu despre sexualitatea umană până la Freud, volumul se centra pe analiza acelor manifestări sexuale considerate anormale şi forme ale degenerării, fie ele comportamente patologice sau doar forme non-procreative de sexualitate. De altfel, în opinia autorului dorinţa sexuală avea ca unic scop procrearea, în absenţa căreia orice act sexual devenea o perversiune. Tot Krafft-Ebing este şi cel care elaborează o teorie cu privire la cauza homosexualităţii, pe care o consideră rezultatul unui proces anormal, în perioada dezvoltării fetusului, ce determină inversiunea sexuală a creierului. Ulterior, psihiatrul va reveni asupra acestei concluzii, înlocuind termenul de „anormal” cu cel de „diferenţiat”.

Analiza homosexualităţii va intra şi în atenţia unui medic britanic, Havelock Ellis, care împreună cu poetul şi criticul literar John Addington Symonds, va publica în 1897 studiul intitulat Sexual Inversion. Distanţându-se de opinia generală, Ellis nega caracterul patologic şi imoral al relaţiilor între persoane aparţinând aceluiaşi sex, preferând termenul de inversiune sexuală celui de homosexualitate. O astfel de viziune contravenea în mod flagrant moralităţii şi chiar legislaţiei Angliei victoriene, motiv pentru care cartea va cunoaşte o răspândire redusă.

Termenul pe care Ellis îl respinsese în elaborarea lucrării sale, cel de homosexual, a fost introdus în vocabularul genului în 1869 de scriitorul austro-ungar Karl-Maria Benkert, care îl foloseşte pentru prima dată într-o scrisoare către Karl Ulrichs. Acesta din urmă va fi însă cel care va alcătui o adevărată taxonomie referitoare la diversele forme ale „inversiunii sexuale”: „He differentiated between a normal heterosexual man, a Dioning, and an invert or Urning. Ulrichs gave the term Mannling to those inverts who prefered effeminate male partners, Zwichen-Urning to those who sought adolescent partners and Weiblings to those who were attracted to powerful adult males”7.

Dezbaterea cu privire la sexualitatea indivizilor a dominat societatea perioadei moderne, cuprinzând aspecte ale vieţii publice dar şi private ale cetăţenilor statelor naţionale. Marea spaimă a secolului era şi un subiectul intens discutat de către medici, psihologi, legiuitori şi toţi cei care urmăreau asigurarea supravieţuirii şi progresului statului. Nu întâmplător, sexologii erau cu toţii bărbaţi iar profesia lor „had, more than any other, linked sexuality with national health”8. În acest fel „the history of sexuality became part of the history of nationalism in two ways: nationalism not only helped to control sexuality, to reinforce what society considered normal, but it also provided the means through which changing sexual attitudes could be absorbed and tamed into respectability”9.

Ideea de practici sexuale anormale va merge, în textele de specialitate ale vremii, mână în mână cu noul concept de „degenerare”, formulat în 1857 de către medicul francez Benedict Augustin Morel (1809-1873) în lucrarea Traité des degenerescences physiques, intelectuelles et morales, în care identifica drept cauze ale acestor maladii pe de o parte ereditatea iar pe de altă parte abuzul de alcool. Conceptul a fost însă popularizat într-o mult mai mare măsură de medicul ungar Max Nordau şi studiul său Entartung (Degenerare), publicat în 1892, în realitate un atac la adresa ritmului rapid pe care invenţiile datorate aburului şi electricităţii l-au imprimat societăţii. Efectul noii viteze a vieţii era, în opinia sa, epuizarea nervoasă, apariţia maladiilor trupului şi mai ales ale minţii, într-un cuvânt degenerarea.

Secolul al XIX-lea a redescoperit corpul uman, pentru a-l controla şi modela iar instrumentul utilizat în acest sens, a fost gimnastica. Regenerarea naţiunii trebuia să devină vizibilă în trupurile cetăţenilor săi. Într-un discurs ţinut de profesorul universitar şi totodată medicul Iuliu Haţieganu, acesta afirma: „....cel mai puternic factor de reîntinerire, de regenerare, de igienă, este educaţia fizică şi […] arenele sportive sunt adevărate temple ale sănătăţii”10. Şcolile se vor dovedi cel mai bun spaţiu pentru transmiterea acestui mod de a interpreta şi susţine „regenerarea naţională”. Desigur, practicarea activităţilor fizice, precum gimnastica, dar şi călăria, nataţia sau scrima se adresau persoanelor de sex masculin, sportul arătând „cum trebuia să fie omul ideal din perspectiva burgheziei: viguros, hotărât, competitiv, stilat, capabil să se controleze pe sine şi sa-i controleze şi pe ceilalţi, în sânul familiei, la locul de muncă şi în societate în general”11. Toate acestea erau trăsături necompatibile cu natura femeii, considerată, potrivit opiniei doctorului francez Jean-Baptiste Roussel „infirmă prin constituţie”12.

Acestor concepte li s-au adăugat pe tot parcursul perioadei studiate numeroşi alţi termeni, care au constituit un veritabil vocabular al genului. Alcătuirea sa dovedeşte în fapt atenţia şi importanţa acordate definirii acelor elemente pe baza cărora societatea se va organiza iar cetăţenilor săi le vor fi atribuite locurile şi rolurile.



Yüklə 257,63 Kb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə