Program pentru implementarea Planului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii ngn

6.2. Modele de investiţie în dezvoltarea infrastructurii reţelelor NGN

Conform Liniilor directoare europene pentru Modelele de Investiţie în Infrastructura de bandă largă⁵¹ sunt identificate 5 modele cadru, prin intermediul cărora autorităţile de gestionare a fondurilor pot finanţa investiţiile în dezvoltarea reţelelor de bandă largă. Fiecare dintre aceste modele descrise mai jos reprezintă un spectru de creştere a implicării şi susţinerii din partea autorităţii de finanţare:

• 
  Abordare ascendentă – un grup de utilizatori finali (organizaţi frecvent ca şi „co-operative”) decide să investească în dezvoltarea unei reţele. În acest caz, implicarea autorităţii publice este de cele mai multe ori limitată la acordarea subvenţiilor sau (alocărilor) sau la garantarea împrumuturilor şi/sau facilitarea accesului la infrastructura publică, cum ar fi ţevi sau stâlpi.
  

• 
  Proiect, construcţie şi operare privată – o companie privată primeşte fonduri (adesea sub forma unei subvenţii) de la sectorul public pentru susţinere dezvoltarii reţelei, dar compania privată deţine posesia deplină asupra reţelei.
  

• 
  Externalizare publică – o entitate din sectorul public externalizează dezvoltarea şi operarea reţelei unei entităţi din sectorul privat sub forma unui contract pe termen lung (de exemplu, Contract de concesionare), dar organismul public este proprietarul reţelei.
  

• 
  Asociere – entităţile din sectorul public şi din cel privat se asociază în vederea dezvoltării şi operării reţelei, deţinând împreună proprietatea asupra reţelei.
  

• 
  Proiect, construcţie şi operare publică – sectorul public construieşte şi operează direct reţeaua, deţinând controlul deplin şi furnizând servicii cu amănuntul sau pe piaţa en-gross.
  

În plus, unele autorităţi de management au luat în considerare alte modele de colaborare între sectorul public şi cel privat, de tipul PPP (Parteneriat Public Privat), similar altor tipuri de investiţii majore în infrastructura publică, în care disponibilitatea fondurilor este asigurată pe termen lung. Aceste tipuri de parteneriate nu fac obiectul ghidului de recomandări UE pentru investiţiile de bandă largă, dar se pot implementa prin intermediul bunăvoinţei autorităţilor locale şi/sau altor autorităţi din sectorul public⁵².

6.3. Distincţia dintre zonele albe, gri şi negre cu privire la reţelele NGN

Distincţia dintre zonele “albe”, “gri” şi “negre” este relevantă pentru evaluarea compatibilităţii subvenţiei de la Stat pentru reţelele NGN, conform Articolului 107, paragraful (3) litera (c); totuşi, este nevoie de o definiţie mai exactă, o definiţie care trebuie să ia în considerare caracteristicile reţelelor NGN (a se vedea Anexa 6).

În prezent, prin modernizarea echipamentului activ, unele reţele de bandă largă de bază pot fi de asemenea compatibile cu unele tipuri de servicii de bandă largă, care în viitorul apropiat ar putea fi furnizate prin intermediul reţelelor NGN (cu ar fi de exemplu pachete de servicii) şi ar putea astfel contribui la atingerea obiectivelor prevăzute în Agenda Digitală pentru Europa 2020. Cu toate acestea, pot apărea servicii sau produse noi, care nu pot fi schimbate între ele nici în materie de cerere şi nici în materie de ofertă, şi care vor necesita un grad de capacitate, fezabilitate şi simetrie peste limitele fizic cele mai ridicate ale infrastructurii de bandă largă de bază.

“Zonele albe NGN”: promovarea obiectivelor de coeziune teritorială şi dezvoltare economică

În scopul evaluării subvenţiei de la Stat pentru reţelele NGN, o zonă în care nu există reţele NGN şi nici nu există vreo posibilitate de a construi aceste reţele de către investitori privaţi în următorii trei ani trebuie considerată a fi o zonă “albă NGN”. Zonele de acest tip sunt eligibile pentru acordarea de subvenţie de la Stat pentru reţele NGN, în contextul în care sunt îndeplinite condiţiile referitoare la compatibilitatea menţionată în capitolul anterior.

“Zonele gri NGN”: nevoia pentru o evaluare mai detaliată

O zonă trebuie considerată zonă “gri NGN” în cazul în care există o singură reţea NGN care funcţionează sau care urmează să fie dezvoltată în următorii trei ani şi nu există planuri ale niciunui operator de a dezvolta o altă reţea NGN în următorii trei ani. La evaluarea posibilităţii ca alţi investitori de reţea să dezvolte reţele adiţionale NGN într-o anumită zonă, trebuie avute în vedere măsurile legislative şi de reglementare care se poate să fi contribuit la reducerea barierelor pentru dezvoltarea reţelelor de acest tip (prevederi referitoare la accesul la infrastructura fizică, utilizarea partajată a infrastructurii etc.). Comisia va trebui să facă o analiză mai detaliată pentru a verifica dacă este necesară intervenţia Statului, dat fiind faptul că intervenţia Statului în aceste zone implică un risc ridicat de excludere a investitorilor existenţi şi de distorsionare a competiţiei. În plus, compatibilitatea măsurii va fi evaluată în conformitate cu secţiunea de mai jos.

“Zone negre NGN”

Dacă există sau se dezvoltă mai mult de o reţea NGN într-o anumită zonă, în următorii trei ani această zonă trebuie să fie considerată ca fiind “un zona negră NGN”. Comisia va considera că subvenţia de la Stat pentru o reţea NGN echivalentă şi concurând la aceste puncte, cu finanţare din fonduri publice, ar putea distorsiona grav competiţia şi că acest fapt este incompatibil cu normele referitoare la subvenţia de la Stat.

Pentru a evalua compatibilitatea măsurii, în plus faţă de identificarea zonelor ca fiind albe, gri sau negre în materie de NGN, trebuie verificată situaţia competiţiei faţă de nevoia pentru bandă largă, din moment ce se pot aplica condiţii de compatibilitate diferite.