Revista presei marți, 5 aprilie 2011



Yüklə 183,66 Kb.
səhifə1/3
tarix08.01.2019
ölçüsü183,66 Kb.
#92723
  1   2   3

REVISTA PRESEI Marți, 5 aprilie 2011


Revista presei este realizată pe baza monitorizării

următoarelor publicaţii:




ADEVĂRUL

FINANCIARUL

COTIDIANUL

GÂNDUL

CRONICA ROMÂNĂ

JURNALUL NAŢIONAL

CURIERUL NATIONAL

LIBERTATEA

EVENIMENTUL ZILEI

ROMÂNIA LIBERĂ




ZIARUL FINANCIAR


STIREA ZILEI
BOC RECUNOAȘTE, CU ”SMERENIE”, CĂ SUSȚINEREA MAJORĂRII CU 50% A SALARIILOR PROFESORILOR A FOST O GREȘEALĂ

ÎNVATAMÂNT




ADEVĂRUL



Cătălin Croitoru către Boc: „Emile, aşa cum ai închis spitalele, o să închizi şi şcolile, pentru că profesorii vor pleca”

Emil Boc a fost tras la răspundere de deputaţii PDL care i-au reproşat că partidul nu îşi permite costurile electorale ale noului proiect privind salarizarea profesorilor, cu un an înaintea alegerilor, au precizat pentru „Adevărul” surse democrat-liberale. Cătălin Croitoru a fost printre cei mai aspri critici ai premierului în şedinţa grupurilor parlamentare, el acuzând absenţa ministrului Educaţiei Daniel Funeriu care, în opinia sa, ar fi trebuit să vină în faţa parlamentarilor pentru a da lămuriri. Deputatul Marius Gondor a cerut chiar demisia lui Funeriu. „Acest guvern este incompetent şi trebuie să plece”, a declarat Croitoru pentru „Adevărul”, la finalul discuţiilor din spatele uşilor închise. El a adăugat că ar vota o moţiune de cenzură. „M-am săturat să fiu un zombi. M-am săturat să stau în bancă şi să-mi zică cineva ce să fac”, a mai comentat el.

Croitoru a avut un schimb de replici dure cu premierul. „Emile, aşa cum ai închis spitalele, o să închizi şi şcolile, pentru că profesorii vor pleca din sistem”, i-a spus deputatul.

Funeriu a fost şi el ţinta ironiilor. Parlamentarii l-au întrebat pe Boc de ce ministrul Educaţiei nu este prezent la şedinţă pentru a le răspunde întrebărilor. „Este la radio”, a replicat Boc. „Dar ce face, cântă? Că despre legea educaţiei nu poate vorbi”, a replicat un parlamentar. Marius Gondor a precizat pentru „Adevărul” i-a sugerat premierului să ceară demisia ministrului. „Am sugerat că Funeriu ar trebui să demisioneze pentru că situaţia nu este una bună pentru profesori şi cineva este vinovat pentru asta”, a declarat Gondor.

Cea mai mare nemulţumire a parlamentarilor PDL a fost însă legată de consecinţele electorale. Potrivit surselor citate, democrat-liberalii i-au transmis premierului că este inacceptabil să lovească din nou în profesori, ale căror voturi vor fi pierdute definitv pentru partid. În plus, ei au ridicat problema riscului ca noul act normativ să fie invalidat de Curtea Constituţională, ceea ce ar aduce noi prejudicii. Boc va discuta şi cu senatorii PDL. (VALENTINA DELEANU)

Salarii mai mici cu cel mult 500 de lei

Profesorii de la Botoşani au ieşit săptămânile trecute în stradă pentru că nu şi-au primit salariile mărite

Profesorii care au câştigat măriri de lefuri în instanţă pierd între 200 şi 500 de lei la salariu prin proiectul care le plafonează veniturile. Mai scad salariile celor cu funcţii de conducere, care pierd 6-7%. Restul retribuţiilor rămân la fel ca acum.

Noua lege de salarizare a profesorilor, pentru care coaliţia de guvernare îşi va asuma răspunderea, stabileşte sumele minime şi maxime între care pot fi încadraţi profesorii din universităţi, dar şi modul de calcul al salariilor pe care le vor primi dascălii şi personalul auxiliar din învăţământul preuniversitar. Unul dintre articolele legii arată că sumele primite de profesori rămân cele prevăzute în proiect şi nu se vor negocia sub nicio formă prin contractele colective de muncă sau prin contractele individuale. Legea precizează că salariile de încadrare cuprind şi majorarea de 15 % de anul acesta.



Două tipuri de vechime

Dascălii vor primi un salariu brut ce va fi compus din salariul de bază, la care se adaugă şi sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi pe care le vor primi. Profesorii cu o vechime mai mică de 10 ani vor primi numai spor de solicitare neuropsihică, iar cei care au peste 10 ani vor lua, pe lângă sporul de solicitare neuropsihică, şi pe cel de stabilitate.

Sporurile vor fi cuprinse în salariu. Legea face distincţie între vechimea efectivă în învăţământ şi vechimea recunoscută. Astfel, profesorii care au predat la catedră neîntrerupt în cadrul unei şcoli sau în cadrul unui inspectorat şcolar vor avea vechime efectivă. Profesorii care nu au predat neîntrerupt, dar care fac dovada că au profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii pe care o deţin, vor avea vechime recunoscută.

În schimb, vor scădea numai salariile profesorilor care au câştigat în instanţă majorări de 33,4 %. „Ceea ce vă pot spune este că vor scădea salariile debutanţilor cu aproximativ 200 de lei, iar ale celorlalţi, cu sume cuprinse între 400 şi 500 de lei", a spus Maria Ţiprigan, lider sindical de la Suceava. De exemplu, un profesor cu gradul didactic I şi 20 de ani vechime care, în urma procesului pentru mărirea salariilor, câştigă 1.900 lei, va lua 1.500 lei. Sindicaliştii spun că în cea mai mare parte salariile vor rămâne la fel. „În afară de salariile celor care au câştigat în instanţă, mai scad şi salariile personalului nedidactic, pentru că aceştia nu vor mai primi gradaţia de merit.", a spus Liviu Pop, secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Opoziţia va depune plângere penală împotriva lui Boc

Coaliţia guvernamentală a mandatat ieri Executivul să îşi asume răspunderea săptămâna viitoare asupra noului proiect de lege privind salarizarea profesorilor, iar Opoziţia a ameninţat cu atacarea actului normativ la Curtea Constituţională şi cu depunerea unei plângeri penale împotriva premierului Emil Boc. Liderul grupului minorităţilor naţionale, deputatul Varujan Pambuccian, a precizat pentru „Adevărul" că Guvernul Boc va trebui să găsească cea mai bună soluţie şi din punct de vedere juridic, astfel încât să evite invalidarea actului normativ de Curtea Constituţională, în condiţiile în care legea are ca scop blocarea aplicării unor decizii judecătoreşti prin care mai mulţi dascăli au obţinut majorarea salariilor cu 33%. De partea cealaltă a baricadei, conducerea Uniunii Social Liberale (USL) a decis ca parlamentarii săi să nu participe la niciun fel de procedură privind angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de lege privind plafonarea salariilor profesorilor.

2 miliarde de lei este totalul majorărilor câştigate de profesori în instanţă.

(ANDREEA OFIȚERU)



Emil Boc şi Daniel Funeriu se întâlnesc cu parlamentarii UDMR

Premierul Emil Boc, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, şi ministrul Muncii, Ioan Botiş, participă la şedinţa grupurilor reunite ale UDMR din Parlament.

Cei trei demnitari vor să discute cu parlamentarii UDMR despre angajarea răspunderii pentru legea privind plafonarea salariilor cadrelor didactice. Pentru Emil Boc este necesar să ia pulsul Coaliţiei, în condiţiile în care plafonarea salariilor a stârnit dispute în interiorul PDL, fiind contestată atât prestaţia ministrului Funeriu cât şi procedura angajării răspunderii. Pe de altă parte, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a avertizat, sâmbătă, la şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Cluj, că neadoptarea Legii minorităţilor în sesiunea de primăvară a Parlamentului pune sub semnul întrebării viitorul coaliţiei. Kelemen a declarat că adoptarea acestei legi va reprezenta “o probă” dacă Parlamentul are sau nu majoritate în primăvara anului 2011. (REDACȚIA)
ȘCOALĂ & EDUCAȚIE
Profesorii ameninţă cu greva generală

Protestele de săptămâna trecută din faţa Ministerului Educaţiei au rămas fără ecou. „Sunt imuni la proteste“, aşa au caracterizat profesorii lipsa de reacţie a ministerului în urma primei acţiuni de pichetare de anul acesta.

Dascălii au purtat în piept un mărţişor pe care scria „sărăcie, umilinţă, dispreţ" şi au cerut demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu. Primul protest din acest an al profesorilor s-a încheiat fără niciun răspuns din partea autorităţilor. Dascălii pregătesc acţiuni de pichetare a Guvernului şi sunt hotărâţi să intre în grevă generală în luna mai dacă aceste semnale de alarmă nu vor fi auzite.

Cer aplicarea legii

Profesorii spun că, potrivit legii, salariile trebuie să revină la cuantumul celor din anul 2010 şi să se aplice mărirea de 50% promisă tot prin lege în 2008. „Am venit să cerem să se aplice legea. Sunt învăţător şi am salariu de 730 de lei şi fac naveta. Un salariu potrivit ar fi în jur de 1.500 de lei. Nu cred că vom rezolva ceva cu acest protest. Protestele au devenit mai mult o tradiţie. Nu mai avem încredere în nimeni. Încercăm doar şi sperăm că cineva o să audă şi o să vadă ce se întâmplă în Educaţie", spune descumpănit Daniel Costache, învăţător la Şcoala „Sf. Maria" din Mizil.

De asemenea, dascălii au protestat şi faţă de diminuarea costului standard per elev. „În cadrul şcolilor şi liceelor vocaţionale, un elev studiază cu un profesor coodonator. Dacă finanţarea se va face la fel ca în cadrul celorlalte unităţi de învăţământ, acei copii nu vor mai putea să studieze în mod particular, ci vor fi nevoiţi să studieze cu grupul şi atunci talentul lor se va irosi. De aceea considerăm că acest cost per elev trebuie să crească în special pe această categorie", explică Violeta Bălăşescu, profesor de chimie la Şcoala Nr.188 din Bucureşti.

Profesorii sunt nemulţumiţi şi de tergiversarea elaborării Regulamentului de acordare în anul 2011 a unor sporuri pentru personalul nedidactic din şcoli, dar şi pentru faptul că ministerul nu a emis ordinele privind acordarea unor distincţii şi premii.



Fără distincţii

„Este vorba de acele cadre didactice care, în baza unui concurs de premii obţinute şi alte activităţi pe care le au desfăşurat de-a lungul anului, au obţinut gradaţiile „Gheorghe Lazăr" şi care timp de doi ani nu au fost emise ordinele de ministru prin care aceste distincţii să fie acordate", susţine Violeta Bălăşescu.

Profesorii sunt nemuţumiţi şi de unele prevederi din noua Lege a educaţiei care prevăd că profesorii cu peste 25 de ani vechime să muncească tot atâtea ore cât muncesc şi profesorii mai tineri, şi nu cu două ore mai puţin. De asemenea, ei contestă şi schimbarea structurii de învăţământ şi a componenţei consiliilor de administraţie. „Este un semnal de alarmă pe care noi, cei de la FSLI, vrem să-l tragem, având în vedere nemulţumirile care s-au acumulat în ultimii doi ani. Sunt unele lucruri pe care acest Guvern ar trebui să le rezolve şi refuză să o facă. Aşteptăm un semnal de la Ministerul Educaţiei, dar, dacă nu-l vom avea, să nu mire pe nimeni că vom intra în grevă generală", arată Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. "Protestele au devenit mai mult o tradiţie. Nu mai avem încredere în nimeni. Încercăm doar şi sperăm că cineva o să audă şi o să vadă ce se întâmplă în educaţie."

Supăraţi pe minister

Dascălii care au pichetat sediul Ministerului Educaţiei nu au avut multe cuvinte de laudă la adresa autorităţilor şi au cerut demisia lui Daniel Funeriu. Ei au venit cu pancarte pe care erau calculate salariile din învăţământ. De exemplu, ei au arătat că un îngrijitor primeşte 417 lei salariu, cu tot cu indexarea cu 15% aplicată începând cu luna ianuarie a acestui an, iar un profesor cu gradul II, un venit de 800 de lei, după 8-10 ani de experienţă în învăţământ. (CĂTĂLINA TOMA)



Proteste şi procese pentru drepturile dascălilor

Sindicatele prevăd o grevă generală în luna mai

Profesorii din Suceava şi Botoşani au făcut grevă ca să-şi primească salariile restante. Ultimele săptămâni nu au fost unele liniştite pentru învăţământul din Moldova. Profesorii au refuzat să intre în clasă înainte să primească banii pe carduri.

Peste 900 de cadre didactice din Botoşani au refuzat să intre la cursuri în ultimele două săptămâni pentru că nu şi-au primit salariile mărite, potrivit hotărârilor judecătoreşti.

Dacă nu au fost auziţi din Moldova, ei s-au hotărât să vină la Bucureşti, mai exact în faţa Ministerului Educaţiei, pentru a-şi striga nemulţumirile. De data aceasta au avut succes, pentru că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, se pare că a auzit strigătele dascălilor afară şi i-a chemat în birou la negocieri, făcându-le promisiunea că va aloca 9 milioane de lei pentru salarii. Dascălii din Botoşani s-au întors de miercuri la ore.

Cele peste 900 de cadre didactice, care au protestat timp de două săptămâni, au suspendat greva după ce au primit asigurări că-şi vor lua salariile restante. „Nu cred că mai există vreun motiv să nu se facă şcoală atâta vreme cât toţi îşi vor primii salariile", a spus Maria Ţiprigan, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Botoşani. Nici judeţul Suceava nu a stat deoaprte şi s-a arăturat protestelor. Chiar dacă s-au lăsat convinşi mai greu, sucevenii au acceptat într-un final să întrerupă lucrul din nou.

„Cu greva generală am pierdut cam jumătate de salariu, adică 1.200 lei. Dar ce să zic de copiii ăştia care au unu-doi ani de învăţământ şi iau 800 de lei pe lună? Ei vor primi doar câţiva lei", a spus Costică Costan, profesor de fizică în Suceava cu o vechime de 37 de ani în învăţământ, care ştie că va fi taxat la salariu pentru zilele în care nu a vrut să intre la ore.

Uniformizare salarială

„Bugetele pentru Botoşani şi Suceava au fost identice cu cele pentru alte judeţe, în funcţie de numărul de elevi. Motivul pentru care a existat această problemă cu salarizarea este că în lunile precedente salariile plătite la nivelul acestor judeţe au fost sporite faţă de nivelul prevăzut de Legea salarizarii pentru că, la nivelul unităţilor şcolare, încadrarea s-a făcut conform altor coordonate decât cele prevăzute în Legea salarizarii. Reîncadrarea personalului s-a făcut inclusiv pe decizii judecătoreşti", a explicat Daniel Funeriu.

Pentru a evita pe viitor astfel de situaţii, Executivul propune plafonarea salariilor din Educaţie. Şi sindicatele sunt de acord cu echitatea salarială şi cu uniformizarea veniturilor, dar în plus, cu tot cu creşterile protrivit Legii 221/2008, şi nu în minus aşa cum vrea ministerul. Nemulţumite de noul proiect de lege, sindicatele ameninţă că vor protesta şi vor sesiza forurile internaţionale.

Ministerul,dat în judecată

Tot pentru bani se luptă şi profesorii din Gorj, însă de data aceasta este vorba de sumele pe care le-au plătit pe cărţi şi materiale didactice. 124 de profesori din Gorj au intentat procese împotriva Ministerului Educaţiei la Tribunalul Gorj. „În 2009, toţi profesorii calificaţi ar fi trebuit să primească 100 de euro pentru procurarea de cărţi şi material didactic. Am primit 33 de euro în 2009, iar în 2010 nimic. În vara anului trecut, acest drept a fost anulat prin intrarea în vigoare a unei legi privind bugetul. Fiecare profesor mai are de primit 116 euro. Este vorba de un principiu", a precizat Florinela Ponta, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ. Guvernul are în proiect o lege privind uniformizarea salariilor din educaţie. (ALIN ION,OANA PAULIUC)



Dosarul mitei de la Galaţi bate pasul pe loc

Mita la Bac varia între 250 şi 300 de euro pentru fiecare candidat

Procurorii gălăţeni ezită să le trimită în judecată pe cele două profesoare acuzate, deşi acestea au recunoscut că au luat bani de la elevi. Au trecut deja nouă luni de la declanşarea anchetei penale, care a debutat cu reţinerea profesoarelor, sub acuzaţia că au luat mită pentru a pune note bune la Bac.

Procurorii anticorupţie de la Galaţi întârzie să trimită în judecată dosarul „Şpagă la Bac 2010", chiar dacă de la declanşarea anchetei penale au trecut deja nouă luni, iar inculpaţii şi-au recunoscut fapta încă de la început.

Pe 5 iulie 2010, DNA Galaţi le-a reţinut pentru 24 de ore pe Maria Onu şi Mariana Lazanu, profesoare la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri" (CNVA) din Galaţi, sub acuzaţiile de luare de mită şi trafic de influenţă. Curtea de Apel Galaţi a decis ulterior ca cele două să fie cercetate în libertate, măsura arestării fiind înlocuită cu obligaţia de a nu părăsi ţara.

În ciuda faptului că cele două profesoare au recunoscut în totalitate acuzaţiile care li se aduc, procurorii anticorupţie nu le-au trimis în judecată, reprezentanţii DNA refuzând să comenteze motivele acestei întârzieri inexplicabile. „Dorim să se ia o măsură, să fie trimise odată în judecată pentru a putea să ne facem apărările", ne-a declarat Radu Lupaşcu, avocatul Marianei Lazanu. În perioada sesiunii de Bacalaureat iunie - iulie 2010, profesoara Maria Onu, în calitate de director al Liceului particular „Dimitrie Cantemir" Galaţi, dar şi de profesor la CNVA, a cerut şi a primit diverse sume de bani de la elevii care urmau să susţină examenul de Bacalaureat, pentru a interveni pe lângă alţi profesori. Anchetatorii mai spun că Maria Onu i-a oferit bani Marianei Lazanu (care era profesor evaluator la disciplina limba română) pentru a nota mai bine lucrările elevilor pentru care s-au făcut intervenţii.

Primele condamnări la Cluj

Ioan Rus şi Ioan Văidăhăzan au de executat câte doi ani de puşcărie

Doi dintre inculpaţii trimişi în judecată de procurorii DNA Cluj au de executat fiecare peste doi ani de închisoare. Directorul Grupului Şcolar „Alexandru Borza", Ioan Rus, a primit o pedeapsă de doi ani şi trei luni de închisoare, iar Ioan Văidăhăzan, directorul adjunct al Colegiului „Edmond Nicolau" va sta după gratii doi ani şi opt luni. Judecătorii Tribunalului Cluj au stabilit ca Dorel Avram, directorul Şcolii Didactica Nova şi Horaţiu Matiş, unul dintre candidaţii care au plătit pentru a trece examenul de Bacalaureat, să primească pedepse cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare şi, respectiv, dare de mită. Sentinţa nu este definitivă.

Ca urmare a cercetărilor efectuate de procurorii DNA, în luna iunie a acestui an, a reieşit că suma totală a câştigurilor obţinute de inculpaţi ar fi de 30.000 de euro. Dosarul a fost trimis în instanţă în septembrie 2010.



Proces greu la Bacău

Dosarul de la Liceul din Podu Turcului, Bacău, deţine recordul şi la numărul de inculpaţi - 95, dar şi pentru valoarea mitei - 150.000 de lei. Dosarul a fost trimis judecătorilor în luna noiembrie 2010, însă parcursul procesului se arată de lungă durată. „Este cel mai mare dosar din istoria Tribunalului Bacău ca număr de inculpaţi. Procesul se va întinde pe o perioadă mare de timp deoarece este un număr foarte mare de martori care trebuie audiaţi", a declarat Maria Oboroceanu, purtător de cuvânt al Tribunalului Bacău. Au colaborat Denis Barabaş şi Olimpia Filip. (VALI TRUFAȘU)



Directoarea agresivă din Sibiu se va judeca singură

Inspectorul şcolar general din Sibiu, Constantin Gorun, consideră că directoarea care i-a bruscat pe elevii de la Şcoala Generală Nr.8, pentru că nu ieşeau în recreaţie, este vinovată.

Cu toate acestea, o decizie referitoare la sancţiunile care se impun în cazul directoarei va fi luată zilele următoare. Cum cazul este însă anchetat de Consiliul de Administraţie al şcolii, din care face parte şi directoarea Lia Florentina Chişu, este foarte probabil ca sancţiunile să fie extrem de blânde. „Directoarea şcolii este, conform Legii educaţiei, chiar preşedintele Consiliului de Administraţie, astfel că nu mă aştept la un rezultat spectaculos. Vom vedea, însă, la ce concluzie vor ajunge şi reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care au început o anchetă paralelă", spune Constantin Gorun, inspector şcolar general.

Se impune sancţiune

El a completat că gestul este unul regretabil şi consideră că, dacă directoarea şi-ar fi recunoscut faptele şi şi-ar fi cerut scuze în faţa părinţilor, cazul nu ar fi căpătat atât de multă notorietate. „De pe camerele de supraveghere din şcoală se vede clar că imaginile au fost şterse. Este evident că omul vinovat a vrut să şteargă urmele", a completat Constantin Gorun. „Sincer vă spun că, dacă mandatul doamnei directoare s-ar fi terminat anul acesta, nu aş mai fi numit o în funcţie. Dar expiră abia anul viitor", a completat Gorun. (GABRIELA VIȘAN)



Elevi pedepsiţi pentru violenţă

Bătăuşii au acum notele scăzute la purtare, fiind salvaţi de la exmatriculare. Dacă tinerii bătăuşi din Vaslui şi Ploieşti au primit note mici, în Prahova, şi directorii şcolilor în cauză au fost penalizaţi.

Conducerea Şcolii Nr. 3 din Vaslui a decis ca cele două eleve de clasa a VIII-a, filmate de colegi în timp ce se băteau, să fie sancţionate cu patru, respectiv cinci puncte la purtare. Unii dascăli din consiliul profesoral al unităţii au cerut chiar exmatricularea, considerând că pedeapsa este destul de blândă.

Incidentul a avut repercusiuni şi asupra celorlalţi elevi ai şcolii, care nu vor mai avea voie să meargă la ore cu telefoane mobile. Decizia a fost luată tot în cadrul consiliului profesoral, drept pedeapsă pentru cei care au asistat la bătaie şi care au filmat şi postat filmuleţul pe YouTube. În acelaşi timp, poliţiştii de proximitate vasluieni s-au autosesizat şi au demarat propria anchetă. „Cele două fete împreună cu alţi doi colegi au fost amendaţi contravenţional cu câte 100 de lei", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Conducerea Şcolii Nr. 3 a constatat că Bianca şi Mihaela au recurs la bătaie după ce una dintre ele a vrut să se plimbe cu scuterul iubitului celeilalte. Considerând că nu este corect, aceasta din urmă a provocat-o pe rivala ei la o bătaie după orele de curs. Fetele s-au încăierat în urmă cu aproape două săpătmâni, în curtea aflată în apropierea şcolii. Colegii au filmat bătaia şi au postat o pe internet. „Mihaela, de la a VIII-a A, i-a mai dat o palmă Biancăi (din clasa a VIII-a B) într-o pauză. Ea i-a propus să se întâlnească după ore să se bată şi a ameninţat-o că, dacă nu vine, va lua o bătaie cruntă, deşi Bianca i-a spus că e operată şi că nu poate să vină. Mihaela ameninţă şi băieţii că vor lua bătaie dacă nu îi convine ceva", a povestit un elev din şcoală.

Directori sancţionaţi la Ploieşti

Bătăile din două şcoli din Ploieşti, petrecute într-o singură zi, nu au rămas fără urmări, mai ales că elevii agresaţi au ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale. Directorii celor două instituţii de învăţământ, Mihai Sandu, de la Colegiul „Spiru Haret" şi Viorica Nicolescu de la şcoala „Anton Pann" au fost sancţionaţi de Inspectoratul Şcolar Prahova, dând naştere şi unei decizii istorice în judeţ. „Am decis ca, de acum încolo, orice incident cu violenţă, petrecut în şcoli şi care nu este raportat de conducere la Inspectoratul Şcolar, să ducă la scăderea automată a calificativului directorului", ne-a declarat Gheorghe Borovină, inspector şef al ISJ Prahova. Primul incident s-a petrecut la Colegiul „Spiru Haret", din zona de sud a oraşului. Georgian Andrei, un elev de clasa a IX-a, care locuieşte în comuna Brazi, a fost bătut de un coleg din clasa a XI a, pentru că i-ar fi luat partea unui prieten, într-o îmbrânceală produsă pe scările şcolii. Al doilea, s-a produs în şcoala „Anton Pann", unde doi elevi de clasa a VII-a s-au certat şi s-au îmbrâncit în vestiar, după terminarea orei de sport, iar unul dintre ei a căzut şi s-a lovit la cap. Elevii implicaţi în conflicte au fost sancţionaţi cu scăderea notei la purtare. (IONUŢ BALABAN, DANA MIHAI)



Yüklə 183,66 Kb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin