*• Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Secţia de împrumut U/bia luntrea lui caron roman ediţie

72

frumoasei la Căpîlna să-mi facă cunoscute şi mie părerile şi aprecierile lui Alexe.

„Vine prăpăd, asta-i părer.ea lui Alexe", îmi spune Leonte, ..nu peste noapte, ci încetul cu încetul. Ruşii aplică oriunde metodele încercate la ei acasă, le aplică aidoma, fără de nici o imaginaţie, pretutindeni, unde ajung. Ei pretind că fac politică ştiinţifică, n-au nevoie de imagina­ţie. Ruşii sunt convinşi că ei deţin Adevărul, car^ va fi irnpus «dialectic» pe calea forţei, oriunde vor pătrunde. Cum ? Dialectic şi totuşi pe calea forţei ? în mintea lor ^H| se potriveşte, căci dialectica lor este sofismul ridicat Bft rang de principiu universal. N-avem decît să ne in-H^rmăm ce au făcut acasă, ca să ştim ce vor face aiurea, ■h la noi. Omul va fi asimilat întru totul coordonatelor ■pk' materiale şi redus la autonatismele declanşate de Kroaza foamei şi de teroare. La început ruşii vor dezor-Bfcaniza munca şi producţia. Prin «lipsuri», impuse metodic Bi într-adins, ei vor încerca să ne convingă, că omul este Bleea ce mănîncă şi nimic alt. După ce vor fi distrus toate ■pretenţiile la un nivel de trai omenesc, ei vor desfiinţa Brice simţ de demnitate, prefăcînd pe om, încetul cu în-il, într-un automat al muncii în serviciul statului. Şi -i statul ? în primul rînd noua «elită», care consi­deră pe intelectualul de vocaţie drept duşmanul numărul unu al ei. Aşa zisa «linie» va lua locul libertăţii spiri­tuale, lozinca va lua locul conştiinţei, partidul va lua locul lui Dumnezeu". — Cam acestea erau, în foarte.numărate cuvinte, părerile lui Alexe cu privire la transformările ce ■por avea loc în starea de spirit obştească pe de o parte. Wki structura socială, pe de alta. Părerile lui Alexe nu adău-Hrau nimic nou la cele ce gîndiserăm şi noi, cei doi „ge-Hheni"', mai înainte, dar ele se rosteau pe temeiul unor ■pairi autentice şi a unei experienţe consumate. Iar trăirea Ki experienţa au darul să zguduie conştiinţa într-un chip, m simpla opinie n-o are niciodată. „Dar ce-i de făcut ?" întreb pe Leonte. „Nimic deocamdată !"' dădu din cap L< Tot

Alexe : Să ne înarmăm cu aceste aprecieri, zice el, şi cu aceste experienţe, faţă de tot ce va să aducă ziua vi

sul.

„E şi asta ceva", îi răspund, „să ştii dinainte? la ce te î aştepta, să cunoşti ceea ce vine în chip cert. Poţi să

73

oviţi reactiuni inutile şi să încerci să te salvezi în lumea dinăuntru, potrivindu-te aparent împrejurărilor".

Leonte, care era mai „lucid" şi mai „conştient" decît mine, făcea, în paranteză, şi cu un aer de simplu teoreti­cian, elogiul sinuciderii eroice, pe care numai stoicii s-au priceput s-o înţeleagă ca o mare virtute.

Eu porneam de la o anume îngăduinţă faţă de slăbi­ciunile omeneşti, şi nu-i aprobam întotdeauna retranşările în „absolut". Blîndeţea nu-i permitea un ton mai hotărît, şi-atunci el mă apostrofa, mustrîndu-mă oarecum nu prin ton, ci prin cele ce spunea, cîntărind cu foarte multă grijă cuvintele : „în momente ca acestea conştiinţă nu poate fi salvată de la vicierea prin compromisuri, decît prin ase­menea virtuţi. Stoicismul antic, trebuie reînviat".

„Dar de unde luăm puterea ?" încerc eu să-l îndrum spre valea contingenţelor şi a relativităţilor, „labilitatea noastră vine din organic. Mă întreb, bunăoară, dacă o eventuală hotărîre a mea de a mă sinucide s-ar evapora în faţa surîsului mare, care este doamna Ana ? A propos, prin ce locuri s-a ascuns ? Ce neguri au înghiţit-o fără urmă ? De multe ori îmi spun că un surîs al doamnei Ana ar putea să compenseze în cumpăna valorilor — chiar şi prăbuşirea unui continent. Vezi tu, cum inima îmi scoate din uz conştiinţa ?"

„Ştiam că vei ajunge aci", îmi răspunde Leonte cu apa­rentă îngăduinţă, „în discuţiile, ce se iscă între noi, ajung totdeauna, din două-trei salturi, în situaţii, ce anulează adevăratele soluţii. Aceasta din pricina felului tău de a pune problemele. Doamna Ana ? Da, doamna Ana ! E în­tr-adevăr un mare surîs. Marele surîs a trecut acum de cealaltă parte a Mureşului. Şi sunt sigur că se gîndeşte în clipa aceasta la noi — ea caută în Munţii Apuseni, prin nisip de aur, buruieni de leac, pentru conştiinţa bolnavă a unui filozof şi pentru inima rănită a unui poet".

Leonte a mas la noi, în Căpîlna, vreo două-treî zile L-am purtat cu ceasurile prin coclauri şi prin geografia cătunului. Desfăşuram un cîmp, cum ai desface sulufunui plan ingineresc, şi-i arătam locul unde Noe şi-a cjădit arca. Trezeam astlel în el o vie curiozitate de a citi cît mai curînd piesa. Realitatea şi legenda se împleteau în faţa mea aşa de firesc, că puteam să localizez acţiunea cu toate amănuntele şi peripeţiile ei, chiar în largul priveliştii, ce-o cuprindeam cu ochii.

74

Leonte coborî apoi, cu mers de destin, şi ca un ciotftin de altădată, spre Cîmpul Frumoasei. Hotărîrăm să aştep­tăm. Ce ? Evenimentele, care, după părerea lui Alexe, aveau să ducă inexorabil la prăbuşirea conştiinţei şi exis­tenţei noastre.

I Pe la sfîrşitul lui septembrie eram încă tot la Găpîlna. Intr-o dimineaţă ne pomenim cu Simion Barda. Venea din satul său, situat nu tocmai departe de-aci. Era ttins cu maşina, scurt. Fusese tuns la scara zero, şi mai purta vi­zibil un aspect de deţinut. Simion stătuse cu totul opt «luni în închisoare. Fusese eliberat chiar în noaptea cînd la : Radio s-a citit fatidic proclamaţia regală către ţară, de ca-*/pitulare şi de încheiere a armistiţiului. Simion avea un Her senin. Ne-am îmbrăţişat, şi mă bucuram din tot su-■.etul că-l vedeam — liber. Mi-a mulţumit ca un copil, -pentru apărarea ce-i făcusem în proces. îmi destăinui de-

Italii din timpul instrucţiei şi al interogatoriilor fără capăt, în cursul cărora tribunalul militar dorea să afle în ce mă­sură poetul şi profesorul Axente Creangă era implicat în acţiunea subversivă a comuniştilor de la Sibiu.

„în zadar le tot repetam, că nu aveţi nici un amestec', îmi mărturisea acum Simion, „ei, cu orizontul lor, de mi­litari bănuitori, iscodeau, doar, doar, va ieşi la iveală vreun motiv, de care ar fi avut nevoie spre a vă aresta şi pe d-voastră. O simplă atitudine de omenie şi generozitate era interpretată de aceşti găgăuţi, ca o complicitate".

I-am spus lui Simion, acum, că puteam vorbi, cîte • nopţi nedormite mi-a prilejuit procesul său. Fapte, ce se ■rădeau în cursul instrucţiunii, îmi erau complet necunos-Rute. însumi eram cam derutat de natura lor. Totuşi, din prietenie, am căutat să-i născocesc lui Simion un „alibi"'. Frecventele sale întîlniri cu un pantofar cunoscut comu­nist, le explicam în faţa tribunalului prin interesele de cercetător ale lui Simion Bardă. El aduna material docu­mentar şi-şi făcea fişe în vederea unui studiu de psihologie a tipurilor sociale. Alibiul, ce i-l născoceam, a contribuit fără îndoială la atenuarea pedepsei, ce avea s-o ia. Dar în-chizînd acest capitol de repriviri asupra unui recent tre­cut, ne-am întins la vorbă asupra zilei de mîine.

75

Simion făcea îndrăzneţe planuri de viitor. Va intra în politică, căci nu putea să rămînă la o parte, ,,cînd în ţară începe procesul de instaurare a unui regim socialist". El, personal, va căuta, întrucît îi va fi cu putinţă, să îndrume într-un sens apusean şi intelectual, noua orînduire. Aflam că în închisoare Simion a ajuns la gîlceavă cu confraţii săi de idei, muncitori, care îşi manifestau neîncrederea totală în intelectuali. Călăuzit de idei marxiste, înţelese totuşi foarte liber, Simion spera să înduplece conştiinţa multor intelectuali de a participa la lupta care începe.

Deocamdată, el, Simion, va intra în gazetărie. Mă in­forma că ziarele s-au pus, după 23 August, în serviciul noi­lor idei democrate, înclinînd spre stînga, chiar şi „Tele­graful român", îmi spune Simion, „organul bisericii orto­doxe de la Sibiu, care pînă mai ieri, alaltăieri, se erijase în apărător înfocat al dictaturii fasciste, descopere acum în doctrina creştină mari şi aproape roşii virtuţi demo­crate".

„Ce mai ştii despre mitropolitul de la Sibiu ?" îl în­treb pe Simion, amintindu-i de rolul infam pe care ..prea-sfinţitul" l-a jucat în timpul procesului, încercînd să mi implice şi pe mine în el.

„Mi-a şi trimis o vorbă mieroasă să trec pe la dînsul , îmi spune Simion. Lui îi făceau haz aceste schimbări de macaz de ultimă oră ale marilor feţe bisericeşti.

„Oameni fără nici o axă", zic, „sînt aceiaşi, care în timpul războiului au impus cenzura teologică chiar şi. în universităţi încercînd să controleze activitatea didactică a profesorilor de filozofie. Acuma, dintr-o dată, s-a trezit în ei o străveche conştiinţă democrată. Au uitat că nu mai departe decît acum e anul, ei erau aceia care prezentau fi­lozofia lui Leonte Pătraşcu, denunţînd-o ca o mare pri­mejdie naţională".

Dar Simion Bardă nu se lăsa tîrît de ranchiune şi nici de înclinarea prea omenească de a se răzbuna asupra persoanelor, datorită cărora a înfundat puşcăria. Dimpo­trivă, el era gata să ierte oricui — orice. închisoarea de opt luni nu i-a schimbat fizionomia, nici fizică, nici mo­rală. Purta în obraji o sănătate rustică, şi-n ochi sclipirea unei inteligenţe vii, de orăşean. Din parte-mi îmi ros­team, destul de subliniat, doar regretul că-l vedeam de-părtîndu-s'e de eminentele apitudini filozofice, ce i le

76

Rribuiam, ca să se piardă pentru cine ştie cit timp în fcrcşul noii vieţi.

i Simion revenea în cursul conversaţiei cu o simpatie masivă, ţărănească; asupra persoanelor care îi făcuseră i>ău cu nemiluita, în toamna trecută. Această atitudine mi-ft stors un zîmbet. Era ca şi cum Simion şi-af fi expri­mat o mulţumire faţă de acele persoane, căci numai dato­rită celor pătimite din pricina lor, putea el să privească acum cu atîta optimism in zarea carierii politice, ce i se

deschidea.

I Venea la Căpîlna, după cum spunea, .,adus de dorul Hţ a mă vedea" şi pentru a-şi rosti gratitudinea pentru ^Hrvenţiile nenumărate, ce le încercasem în ultimele opt ^H| în favoarea sa, la marii zilei, îi amintii că, în timpul ■fetenţiunii sale, doamna Marga Mureşanu de la patronaj m intervenit la cererea mea pentru un regim mai puţin Hjtr în favoarea sa. Am remarcat că lui Simion nu-i plăcea Bă i se aminteacă de intervenţiile datorită cărora, la un l moment dat, s-au domolit pentru el rigorile închisorii.

împrejurarea aceasta a stîmit anume, printre tovarăşii ; săi de suferinţă, bănuiala că el ar fi un agent al clasei

dominante.

Simion Bardă îmi mai spune- în sfîrşit, că a venit să mă idă, să-mi mulţumească, dar şi fiindcă are unele îngri-*ări în legătură cu situaţia mea. Căuta să mă ,,liniş-iscă", comunieîndu-mi că atitudinea mea în procesul de

Sibiu a trezit simpatii printre comunişti. Pe de altă rte însă Simion îmi da să înţeleg că singura favoare.

care m-aş putea aştepta de' aci încolo, era să fiu lăsat

pace. ..pe linie moartă".

„Dar atitudinea mea în procesul tău, n-a fost luată

gîndul de a cuceri simpatia acestor cercuri'', ii spun eu ■ui Simion, „simpatiile lor sînt, deci, cu totul gratuite".

Simion Bardă continuă, cu un aer protector, să mă asi-Bire de toată grija sa personală, făgăduind să limpezească ^Ksâ risipească unele neînţelegeri şi unele foarte „stupide"

ecieri în legătură cu persoana şi cu activitatea mea li-

ară.

La despărţire ne-am îmbrăţişat. Un fior rece mă li. ^Bdul că îmbrăţişez pe cineva, care, de pe poziţia pe • -luptă şi în numele steagului a cărui biruinţă o dorea. îmi

>sese adîncaori că singura favoare, ce aş mai putea

ta, era aceea de a fi lăsat în pace ..pe linie moartă".

77

După vizita lui Simion Bardă, hotărîi să mă întorc şi cu în oraşul de pe Cibin. Trebuia, în sfîrşit să iau măsu­rile impuse de bruma toamnei şi de îngheţul istoriei, de a-mi transporta la Sibiu familia, bunurile de strictă nece­sitate, ce le aveam la noi, şi lăzile cu fictivele „comori".

Drumul meu pînă la Sibiu începea subt auspicii tene­broase. Aveam să aflu cu acest prilej cît de anevoie se că­lătoreşte cu trenul într-o regiune, prin care armate uriaşe au trecut doar cu cîteva săptămîni mai înainte, gonin-du-se. între Alba-Iulia şi Sibiu nu mai circula decît un singur tren pe zi. Iar pentru parcurgerea celor vreo 50 km era nevoie de 12 ore. Porneam pe întuneric, binişor înainte de a se face ziuă. în lumina fumegîndă a felinarelor roşii se vedeau în vagonul, unde reuşii să urc şi să rămîn apoi în picioare, soldaţi lungiţi pe jos, printre bănci, un ghiveci rasial, în care după ochii uşor piezişi, ghiceai toate tipurile umane ale unuia şi aceluiaşi continent. Pe şoseaua naţio­nală, alături de calea ferată înaintau trupe ruseşti. Era o înaintare, care, nouă, celor obişnuiţi cu ordinea europeană, ni se părea haotică. Uneori se zăreau vag pe cîmp deschis gloate făcînd exerciţii. Prin alte locuri, îndeosebi prin ză­voaiele satelor, sute şi mii de vite răgeau, înainte de a fi minate spre front. Armata sovietică se aproviziona exclu­siv din regiunile prin care trecea. Văzînd atîtea cirede de vite şi turme de oi, minate din urmă, aveam impresia că. un balaur nevăzut stinge viaţa din peisaj. Cînd lumina di­mineţii pătrunse prin geamuri în vagon, prinsei a desluşi şi feţele unor călători, aşa înghesuiţi cum erau, unul în­tr-altul, într-un colţ am dibuit o faţă, ce mi se păru cu­noscută. Dar era de necrezut. Mă uit mai atent. Da, e doamna Marga Mureşanu, de la patronaj. Marea protec­toare. Aceea care a organizat la Alba-Iulia şi marele azil pentru copiii fără părinţi, adunaţi de prin Moldova. Aceea care... Aceea care... Se lumina de zi. Doamna Marga lua tocmai în acea clipă, un fus, de lîngă ea. Subt un braţ ţinea o furcă, în care era sprijinit caerul de lînă. Şi marea protectoare începu să toarcă. îşi făcea lucrul cu mici stîn-găcii, parcă atunci îşi deprindea întîia oară „meseria". Mâ strecor, cum pot, pînă lîngă ea. Mă recunoscuse de la dis­tanţă. Mă aplec să-i prind cuvîntul. îmi şopteşte că este un mod de a se camufla. Se crede urmărită şi căutată pre-

78

■hitindeni. Oamenii zilei, zmeii ranchiunelor, vor s-o râ-

Bună. Şi acum ea călătoreşte fără încetare, doar, doar, şi-a

pierde urma. A învăţat să toarcă. Asta-i linişteşte nervii.

îmbrăcată mizer, ca o călugăriţă, îmbrobodită cu o cîppâ

groasă, de lînă neagră.

I Am întrebat-o în şoaptă, cum s-a produs răsturnarea. Mi-a răspuns că habar n-are, deoarece nu se găsea la Bucureşti în ziua aceea. Din acea ^i ea călătoreşte mereu, între Sebeş-Alba şi Sibiu. Şi pînă acum ninieni Tl-a dat de urma ei.

Doamna Marga Mureşanu a avut, precum ştiam, o viaţă de mari ascensiuni şi de mari căderi. Mai jos nu că­zuse însă niciodată decît o arăta nadirul ei de-acum. Opi­nia publică era cam împărţită cît priveşte aprecierea aces­tei apariţii feminine de anvergură seculară. Era crunt bîr-Bită de unii. Eu n-am cunoscut-o decît în ipostazele ei bi-■ţefăcătoare. îⁿ rosturile mele ea a intervenit decisiv de pîteva ori, şi numai spre a mă scoate din impasuri.

La o cotitură trenul nostru fu oprit, în chip neaştep­tat, în apropierea unui sat. Se vedea pe geamurile vago-Rului, cum soldaţi ruşi, cu puştile gata de tragere, se pre­găteau parcă să asalteze trenul. Mi s-a strîns inima. Ce va urma ? în panica, fără de ţipete, ce s-a produs, călătorii au Bilemnit în aşteptarea grozăviilor. O paloare năvăli şi în obrajii doamnei Marga Mureşanu. M-am uitat la ea. în­cordarea, prin care a trecut, fără întrerupere, în .ultimele ^săptămîni, a pus pecete pe faţa ei. O nespusă oboseală, pe îcare şi-o învingea totuşi, se desprindea din şoapta şi din fenişcările ei. Ea, care şi-a păstrat tinereţea pînă la 60 de Mini, îmbătrîni acum în cîteva săptămîni. Ne aşteptam să pedem soldaţii tăbărînd în vagon asupra noastră. Doamna şMarga începu să toarcă. Era în torsul ei un mod de a fi şi : de a reacţiona : nu mai voia să privească pe geam la cele întîmplau în preajma trenului oprit în mijlocul cîm-pjului. Ea „torcea", de cîteva săptămîni, cum fac tărăn­cile, care nu vor să piardă vremea, nici cînd trec pînă la F© vecină. Desigur, mîinile doamnei Marga Mureşanu tre­buiau să facă ceva. Acum ea torcea, fiindcă nu mai voia să vadă ceea ce ar putea să se întîmple în clipa următoare. Ea va toarce şi mîine şi poimîine, căci acest lucru îi pri­lejuieşte o destindere într-o stare de cumplită tensiune, care pe oricine l-ar răpune.

79

Cineva a întrerupt liniştea cu o exclamaţie de bucurie : ..Soldaţii iac numai exerciţii !" Trenul fusese oprit, aşa numai, dintr-un capriciu al plutonierilor, cari comandau micile manevre, ce le vedeam, ici-colo, desfăşurîndu-se, prin gropi şi şanţuri, pe lingă şosea, de-a lungul liniei ferate. Un zîmbet se ivi pe feţele răvăşite de spaimă ale călătorilor. Printre noi se găseau şi cîteva fete, care, în­deosebi, ca nişte ape de izvor, au trecut în altă stare de agregare, de îngheţ, cînd cineva a semănat printre noi bă­nuiala că soldaţii asaltează trenul,

îi şoptesc doamnei Marga Mureşanu, că Simion Bardă, eliberat din închisoare, mi-a făcut în preziua o vizită la Căpîlna. Acum e la Sibiu. Doamna Marga îmi spune că de astă dată va descinde şi ea pentru cîteva zile la fratele ei, la Sibiu, căci se simte ucisă de oboseală. Stăruie ea : ,,Roagă pe Simion să-mi facă o vizită la fratele meu !" — Am înţeles că în haosul de pretutindeni al acelor săptă-mîni, ea voia să prindă din funigeii toamnei, ce pluteau în văzduh, un fir de legătură cu noua orînduire, ce se înjgheba. Firul n-avea o mai mare consistenţă decît a fu­nigeilor. Voi vorbi cu Simion. în sufletul meu eram însă convins că Simion nu va trece pe, la doamna Marga, căci nu era el omul să se expună bănuielilor, că ar avea legă­turi, directe sau indirecte, „aşa de strînse" cu puternicii zilei de ieri.

III

La Sibiu am intrat în haosul prefacerilor, pe urma cărora unele minţi utopice aşteptau o lume mai bună. Pentru un om deplin format adaptarea la noile împreju­rări era din cale afară anevoioasă. Se iveau feţe noi pe străzi. Fiinţe zdrenţuite de vînt urcau treptele feluritelor instituţii şi întreprinderi, cu aerul de a se transforma, de la o zi la alta, în stăpîni. Dezmoşteniţii pămîntului căutau să-şi facă loc, pretutindeni, unde se putea. Poftele lor — erau însă, deocamdată, întru totul similare poftelor oame­nilor de ieri.care încercau acum să se obişnuiască cu gîn-

60

n de a trece pe planul secund al vieţii, opunind mHu-

■ şi drojdiei, ce se ridicau, surîsuri şi ironii în loc de re-

ă morala. Prin oraş şi pe la margini, mişunau, răz-i în cete, soldaţi „eliberatori'". De obicei turmentaţi. Ejberareâ duhnea. Din clipa în care se lăsa noaptea peste •aş şi P~ⁱⁿ& dimineaţa nu se mai putea circula pe străzi, _necum pe aleile Arinilor, ce duc spre Dumbravă, fără ris­cul de a ti buzunărit, dezbrăcat, mutilat sau ucis. Dum->rava, frumoasa dumbravă, seculară, pură şi itjilicăr* s-a prefăcut, în cîteva săptămîni, într-un uriaş murdar ate­lier, cu miros de duhot şi de latrină, în care toată noaptea zbîrnîiau, la lumină orbitoare de acetilenă şi subt coviltire de verdeaţă, motoarele vehicolelor de război, ce aveau ne-!e reparaţii. Luni de zile vom auzi, din locuinţa ^H$ră, din apropierea Dumbrăvii, zgomotul, ce răbufnea ■cadat din aceste ateliere improvizate, în care se cîrpeau ^Hj armatei eliberatoare. Un fel de groază primară ne cînd cădea noaptea. Somnul, ni se umplea de ţ ce nu cedau decît dimineaţa, cînd prin gratiile

■ la ferestre întrezăream întîiele raze de lumină. încer­cam întîia oară în viaţă sentimentul omului primitiv, care

^e instinctiv de apropierea nopţii, văzută ca o stihie ca o stihie aducătoare de duhuri rele şi de nepre-magice, cotropitoare primejdii. Somnul îmi era )t de spaime, ce luau o înfăţişare aproape corpo-mînă grea ca o labă de urs ce mi-ar cădea pe piept, iu-mă, o roată de tanc ce mi-ar prinde piciorul, un ^^B ce m-ar izbi în ceafă. întîile raze ale dimineţii le m de aşijderea ca omul primitiv. Ele însemnau eli-re din beznele mitologice, din cele dintîi, ale lumii, nu se făcea ziuă de-a binelea, cînd fata de serviciu veşti culese în grabă pe la poartă despre cele pe-;e în cursul nopţii, la cîţiva paşi de casă, sau mai de-pe aleile Arinilor şi prin desişurile Dumbrăvii. Toate lările aveau o legătură oarecare cu întunericul sfî- din cînd în cînd, de pocnete de puşcă şi de arme au­tomate. Aflam astfel încă la întîiele ceasuri ale dimineţii, că un tînăr fără nume a fost găsit gol-nap, cu tîmpla gău­rită, trîntit în sînge într-un tufiş al aleii. S-a întors pe semne acasă dincolo de ora sigură a amurgului. Sau aflam despre femei, tot goale, devastate ca grădinile cu mere de aur din cutare basm, care astfel mi se amintea, scos din uitare de-o grozăvie Spargeri, violuri, asasinate, erau la

81

ordinea zilei. însumi văzui odată, şi aceasta în plină cum un ostaş „eliberator" opri o fată de la ţară şi cun o tîrî, după el, subt o poartă cu boltă de zid. Victima ni. găsi, cu ţipetele ei, nicăieri apărare, cu toate că era / de iarmaroc. Oamenii, ţărani, tîrgoveţi, orăşeni, treceai, înainte şi se făceau, ascunşi, după masca unor preocupau că nu văd nimic, ca şi cum de la o vreme ar fi purtat c toţii ochelari de căpăstru.

La Sibiu îl găsii pe Simion Bardă. Scria acum articolo. de orientări cardinale într-o situaţie confuză, într-o ga­zetă locală care pînă nu de mult fusese organ al dictaturi: fasciste. Cotidianul schimbase de culoare chiar din ziua capitulării. Simion Bardă era acum „Ion cel Nou", un pseudonim de vag iz teologic şi de ciudat augur, pe caro, de curînd, descătuşatul marxist şi-l lua cu dezinvoltură. .Jon cel Nou" — acest pseudonim îmi anunţa nu numai pe ţăranul proletar visat de Lenin, ci şi altceva : o anume alură „bisericească" a regimului ce se va instaura pe meleagurile noastre. Omul nou va seculariza multe din aspectele eclesiei. Fără de-un anume „ritual" nu va pu­tea să prindă fiinţă nici chiar un regim eminamente ateist. Puţine zile după sosirea mea la Sibiu aflai că Ion cri Nou se trezi, în ciuda entuziasmului propagandistic al ai-ticolelor sale în favoarea marxismului şi a omului sovietir. invitat la comandamentul rus al oraşului, unde primi avertismente în legătură cu un articol, ce-l publicase în pomenitul ziar. în acel articol, Ion cel Nou făcea aluzii foarte străvezii la jafurile, beţiile, violurile, cărora li si dedau eliberatorii. Ion cel Nou căuta să scuze comporta­mentul ostaşului sovietic ca un fenomen general de răz­boi, inerent înaintării oricărei armate. încercarea de a ..scuza" a lui Ion cel Nou, îşi avea stîngăciile de redactau şi se transforma involuntar în acuză. Comandamente! aflase însă, din vreme, că Ion cel Nou a scăpat nu de muî^:. din închisoarea la care l-a condamnat regimul fascist pen-Iru acţiuni în favoarea orînduirii sovietice. Ion s-a ales spn norocul său doar cu un avertisment, sever în fond, dorooi in formă. I s-a atras luarea aminte că „despre armata eli­beratoare sovietică nu se poate scrie decît elogios, sau ni­mic", şi că în nici un caz eroica oaste roşie nu poai ,,scuzată" pentru fapte urîte, de care de altfel ea nu s-;< făcut nicăieri şi niciodată vinovată, după cum o dov<

82

entuziasmul de nedescris, cu care este pretutindeni ri din partea popoarelor, „pe cale de a fi eliberate". ţ Simion Bardă, lepădîndu-şi, din cînd în cînd, pseudo-pimul, ce-l obliga să deformeze realităţile potrivit unor superioare comandamente, mă ţinea în curent cu evoluţia politică din ţară. Partidul comunist era, după părerea sa, gurul factor activ şi de iniţiativă, cu toate că nu avea camdată decît cîteva mii de membri. Pentru un timp. nume pînă cînd se vor fi organizat suficienţe nuclee

(.uniste, „partidul" va împărţi puterea cu partidele „is­torice". Era întîia oară că mă zgîria în urechi acest epitet, se da partidelor, ce alternaseră la putere înainte de SJctatura regală şi cea militară din timpul acestui război. ^Kboiul, aşa opinia Simion, se va termina în cîteva luni ^istăm la ultimele convulsiuni ale fascismului intrat agonie". Epitetul ce se da partidelor mari de altădată ea implicaţii depreciative. Ele sînt „istorice", fiindcă — ^B încă la putere — ele aparţin „trecutului". Sîntem în ^Ka liberalismului democratic, cînd partidul comunist K; exponenţii săi trebuie să se bucure şi ei de plăcerile ţii burgheze, şi să profite de restaurarea ordinei libere le mirosurile de grătar ale capitalismului intrat în pu­trefacţie, însuşi Simion Bardă va fi invitat să accepte diverse consilii de administraţie ale unor întreprinderi, :ndeosebi situaţia discretă, dar bănoasă, de membru, fără răspundere şi fără riscuri, în consiliile unor postă­ri şi ţesătorii săseşti de la Cisnădie. Aceasta pînă cînd partidul comunist va mai colabora cu partidele istorice, că pînă în clipa cînd partidul comunist îşi va face loc ■feupînd toate poziţiile-cheie atît la cîrma ţării cît şi în ^■ducerea politică şi economică locală, din provincii, ■forase şi sate. Nenorocitele partide „istorice", pasive, ^Borientate, se găsesc de pe acum în situaţia tot mai |ritică de a se apăra, de la o zi la alta, la fiece pas al soa-^HMi pe crugul său ceresc, de „elanul irezistibil" al par­tidului comunist. Partidele istorice sînt în derută. Defen-a lor e ţinută subt presiuni de tot soiul din partea „eli-atorilor", care în Capitală pun la dispoziţia partidului aunist suficiente tancuri pentru demonstraţiile de dă.

La cîteva zile, după întoarcerea mea din refugiu, am că doamna Marga Mureşanu, care, obosită de na-tele dintre Alba-Iulia şi Sibiu, hotărîse să rămînă as-