1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

138. Oradea, jud. Bihor

Punct: Sere

Cod sit: 26573.03
Colectiv: Sorin Bulzan, Călin Ghemiş, Gruia Fazecaş (MTC Oradea)
Cercetările arheologice în acest sit s-au desfăşurat în perioada lunilor iulie 2000, octombrie - noiembrie 2000. Construcţia unui dig de către S. C. Avicola s-a realizat prin decopertarea cu buldozerul, în adâncimi variabile a unei suprafeţe cuprinse între 70 - 40 m lăţime x 250 m lungime. Suprafaţa afectată se află la 200 m SE, pe aceiaşi terasă unde în 1999 s-au desfăşurat alte săpături de salvare (vezi Cronica 1999, p. 69 - 70). Constatându-se lipsa aproape totală a stratului - straturilor de cultură am încercat salvarea complexelor care se conturau în plan orizontal prin trasarea unor suprafeţe care au fost îndreptate şi curăţate de crusta tasată lăsată de utilaje.

Complexele de epoca bronzului. Au fost identificate două platforme din piatră de râu P 1 şi P 2 de mari dimensiuni, una mult distrusă, cealaltă - aproape intactă, nici una integral surprinsă, cu toate că au fost deschise succesiv noi suprafeţe. În amândouă, materialul ceramic a apărut sporadic împreună cu bucăţi de chirpic, ele aparţin bronzului timpuriu, grupului cultural Sanislău. Tot aceeaşi încadrare o au câteva gropi. Alte gropi conţin material Otomani, alături de mult material ceramic Wietenberg. Utilizarea tuturor gropilor de epoca bronzului era una menajeră. Acestea au fost identificate mai ales în partea de SE a suprafeţei afectate.

Complexe aparţinând primei epoci a fierului - Hallstatt (cultura Gáva). Cu preponderenţă tot în zona de SE a suprafeţei decopertate mecanic au fost surprinse o locuinţă de formă rotundă cu inventar ceramic şi osteologic bogat şi câteva gropi menajere.

Complexele Latène B2 - C2. Deosebit de interesante, atât ca număr, cât şi ca diversitate sunt complexele cu material ceramic de factură celtică, lucrat la roată şi cel de tradiţie Szentes - Vekerzug, Sanislău - Nir lucrată cu mâna, în care proporţia între ceramica lucrată cu mâna şi cea la roată este variabilă. Între cele 4 locuinţe identificate, toate de formă rectangulară, există diferenţe semnificative în privinţa acestui procentaj; aproximativ 50% în L. 1, foarte puţină ceramică în L. 3 - probabil un atelier, cum arată şi greutăţile de lut aliniate pe latura de E, de asemenea puţină ceramică în L. 10 pentru a putea fi stabilită o proporţie şi în sfârşit majoritatea covârşitoare a ceramicii lucrate cu mâna în L. 4. În acest din urmă complex, chiar şi ceramica lucrată la roată, imită uneori forme ale vaselor lucrate cu mâna, asemănătoare cu cele din aşezarea de la Ciumeşti şi cu cele de la Berea, de care aşezarea nou identificată se apropie şi prin raportul ceramicii la roată şi cu mâna. Nici o instalaţie de foc nu a fost găsită intactă. Gropile, majoritatea în formă de pâlnie cu gura în jos se concentrează, ca şi locuinţele, mai ales în partea din mijlocul suprafeţei afectate de lucrări. Două se remarcă prin inventar Gr. 10 - vase aruncate la mijlocul înălţimii gropii şi Gr. 12, pe fundul căruia a fost depus un câine. Fără a putea afirma cu siguranţă, credem că aceleiaşi epoci îi aparţine un şanţ cu profilul în formă de V, care ar fi putut mărgini aşezarea spre SE.

Complexele de epocă romană. O singură groapă, Gr. 25, dotată cu vatră, permite această datare pe baza unor fragmente de terra sigillatta lisă şi a unor fragmente ceramice lucrate cu mâna.

Complexele de secolele V - VI p. Chr. A fost identificat un singur complex de formă ovală, sprijinit pe stâlpi de lemn, un atelier de prelucrat piepteni din os cu şiruri de dinţi bilaterale, unde au fost surprinse aproape toate operaţiunile de confecţionare şi datat ca atare cu ajutorul unui cercel din bronz cu capăt poliedric.

Complexele medievale timpurii din secolele XI - XII p. Chr. Au fost identificate pe întreaga suprafaţă: 4 locuinţe din care două întretăiate, toate de formă rectangulară, cu gropi de pari pe laturi şi la colţuri (L. 6, 7, 8), într-un caz probabil cu tălpici (L. 2), toate dotate cu instalaţii de încălzit, două cu vetre - L 2 şi L 7 - iar una cu cuptor de tip “pietrar”. Gropile rotunde sau ovale au în profil forma de pâlnie întoarsă cu gura în jos sau sunt simple cu fundul albiat. Câteva au pereţii arşi probabil în vederea depozitării proviziilor (igienizării). În două gropi au fost depuse câte un schelet de câine, după un obicei cunoscut în câmpia ungară legat de prestarea jurămintelor. Inventarul complexelor este preponderent ceramic, cu decor constând în linii în val şi orizontale, fascicule de linii în val, cu rotiţa, cu unghia, etc. cele câteva piese de fier aparţin unor cosoare. Descoperirea unei baterii de cinci cuptoare simple, fiecare cu gropile de deservire, cu unul construit peste un altul demantelat a fost mult îngreunată datorită distrugerii cu mijloace mecanice până la crustă a trei dintre ele şi a intrării în mantaua digului a altuia. Nu ştim prin urmare dacă acestea au fost săpate în peretele unei încăperi care le adăpostea pe toate sau au fost clădite în spaţiu deschis.

În februarie 2001 zona intrată în regim de cercetare arheologică de salvare a fost inundată cu dejecţii animaliere provenind de la Avicola S.A., ceea ce face imposibilă continuarea cercetărilor în zona îndiguită. La campanie a participat şi studentul A. Lakatos de la Universitatea Babeş-Bolyai.

139. Orăştie, jud. Hunedoara

Punct: Dealul Pemilor

Cod sit: 87647.02
Colectiv: Zeno Karl Pinter - responsabil, Ioan Marian Ţiplic - responsabil sector (ULB Sibiu), Aurel Dragotă (MNUAI)
Cercetările arheologice din acest sector au fost demarate din vara anului 1992, când, alături de descoperiri aparţinând culturii Vinča - Turdaş, au fost cercetate şi câteva morminte aparţinând perioadei de sfârşit a secolului al X-lea şi începutul secolului al XI-lea. În campania anului 1993, în paralel cu cercetarea sitului turdăşean, a fost continuată cercetarea în zona presupusei necropole, descoperindu-se alte morminte de aceeaşi factură. În vederea stabilirii clare a duratei de folosire a necropolei şi pentru o mai bună încadrare cronologico-istorică în vara anului 2000 s-au reluat cercetările arheologice.

Zona este situată la ENE de municipiul Orăştie şi la SE de şoseaua Orăştie - Sebeş (DN 7). Punctul numit convenţional X2, se situează pe a doua terasă naturală a Mureşului, cu o altitudine ce variază între 232,50 m şi 234,45 m şi care cu o diferenţă de nivel de cca. 25 m, domină prima terasă, pe care s-a extins oraşul şi pe care s-a construit DN 7 la cota de 209,15 m. Poziţia geografică extrem de avantajoasă, ce oferă vizibilitate maximă asupra unui segment important al văii Mureşului, a fost unul din argumentele demarării cercetării arheologice cu caracter sistematic.

În campania din anul 2000, s-a deschis şi cercetat o secţiune S. 1 / 2000 - 20 m x 2 m, pe partea de E a magistralei stratigrafice, paralelă cu S. 1 / 92 şi cu S. 5a, S. 5b / 93, orientată pe axul NNV - SSE. Stratul vegetal a pus în evidenţă materiale arheologice de factură neolitică, în general ceramică, lucrată din pastă grosieră, la care se adaugă numeroase resturi de chirpic, destul de dispersate. În privinţa necropolei care face obiectul cercetării, până în prezent au fost dezvelite 11 morminte, din care 9 în campaniile 1992 - 1993.

Mormintele descoperite în campania 2000 au fost după cum urmează:

M. 1 / 2000 - descoperit în S. 1 / 2000, caroul 1, la adâncimea de -0,55 m s-a surprins groapa unui mormânt care intra în profilul NE, pentru a cărui dezvelire, s-a impus realizarea unei casete C. 1 - 1 m x 1,4 m x 1 m.

M. 2 / 2000 - descoperit în S. 1 / 2000, caroul 10,, la adâncimea de -0,6 m. Datorită faptului că o parte semnificativă intra în profilul NE, s-a impus o nouă casetare C. 2 - 0,7 m x 1,26 m x 1,26 m x 0,7 m.

M. 3 / 2000 - descoperit în S. 1 / 2000, caroul 7, la adâncimea de -0,65 m; pentru cercetarea integrală a M. 5 / 92, s-a trasat o nouă casetă C. 3 - fapt ce a permis identificarea oaselor ce intră în componenţa membrelor inferioare.

O clasificare sigură pe vârstă şi sex nu este posibilă prin analiză antropologică, datorită stării precare de conservare a scheletelor, aprecieri mai puţin sigure în acest sens, putând fi făcute doar pe baza taliei aproximative a defuncţilor şi a inventarului funerar. Astfel, se poate spune că avem de a face cu 2 morminte de bărbaţi (M. 1, M. 3) şi unul de femeie (M. 2), deşi ultimul nu se încadrează în seria mormintelor feminine descoperite în 1992 - 1993, care au braţul drept pe bazin şi stângul pe piept.

Materialul arheologic din inventarul mormintelor este constituit din piese de metal, trebuind remarcată, în acest context, lipsa materialului numismatic. În privinţa pieselor de lemn, piele sau materiale textile lipsa acestora este justificată de aciditatea naturală a solului, care face imposibilă conservarea lor, dar putem bănui prezenţa acestor materiale în legătură cu piesele de metal de care ar fi trebuit să fie ataşate (săgeţi, etc.). Inventarul metalic poate fi împărţit pe criterii de funcţionalitate în două categorii: piese de podoabă şi piese de echipament militar. Piesele de podoabă sunt în general simple şi confecţionate din metale neferoase (cupru sau bronz) şi reprezintă brăţări, cercei, inele, zurgălăi. Brăţările sunt de secţiune circulară sau ovală cu grosimea variind între 0,25 şi 0,4 cm şi deschiderea diametrică între 5,4 şi 6,2 cm. Piesele sunt deschise, pentru ca prin arcuire să poată fi introduse pe mână, iar capetele lor sunt ascuţite. În total au fost descoperite 4 brăţări şi nici una din aceste piese nu dezvăluie urme de ornamente, dintre aceste patru brăţări două au fost descoperite în zona mâinilor, iar celelalte în zona tibiilor (M. 2), dar fiind în asociaţie cu fragmente de oase ale bazinului nu poate fi stabilit contextul clar de depunere în groapă. Cerceii, din punct de vedere tipologic, fac parte din acelaşi tip reprezentat de brăţări, cu secţiune rotundă, diametrul variind foarte puţin în jurul valorii de 3 cm, fiind deschişi şi cu capetele ascuţite. Din această categorie de inventar au fost descoperite 4 piese (M. 2), din care două din bronz cu diametrul de aprox. 3 cm şi secţiunea cuprinsă între 0,18 şi 0,26 cm, al treilea din sârmă de bronz cu secţiunea de 0,1 cm şi diametrul de aprox. 1,3 cm, iar al patrulea tot din bronz cu secţiunea de 0,12 mm şi cu diametrul de cca. 1 cm. Primii doi cercei din sârmă de bronz au fost descoperiţi în partea dreaptă, pe oasele bazinului, fiind legaţi între ei cu ajutorul unui inel cu placă sigilară, cel de al treilea a fost găsit în zona parietală dreaptă, iar cel de la patrulea în zona pectorală stângă, în apropiere de mandibula inferioară. La fel ca şi în cazul brăţărilor, nici pe cercei nu apar urme de ornamentare. Inelele descoperite în M. 2 şi M. 3 se alătură celor 5 descoperite în campaniile anterioare; unul poate fi încadrat în tipul inelelor cu placă sigilară, deşi aceasta nu prezintă urme de ornamentare ca în cazul inelului de acelaşi tip din M. 8 / 1993. Spre deosebire de acesta, cel descoperit în M. 2 / 2000 este întreg ceea ce a permis să stabilim că a fost deschis, deschiderea diametrală putând fi apreciată la cca. 2 cm. Cel de al doilea inel din M. 2 se încadrează în tipul inelelor de tâmplă simple lucrate dintr-o bară de bronz deschisă la capete. Cel de al doilea inel a fost descoperit în M. 3 / 2000 în asociaţie cu două brăţări şi trei vârfuri de săgeată, fiind vorba de un inel deschis cu diametrul de cca. 2,3 cm, lăţimea benzii de secţiune semicirculară este de cca. 0,8 cm, iar grosimea de 0,35 cm.

Piesele de echipament militar descoperite sunt reprezentate de cele 10 vârfuri de săgeată descoperite în M. 1 (7 bucăţi) şi M. 3 (33 bucăţi). Toate aceste săgeţi au fost depuse ritual în mormânt. În cazul lui M. 1 toate cele 7 săgeţi au fost depuse în mănunchi pe partea stângă a femurului, cu vârfurile în jos, probabil fiind aşezate într-o tolbă din care nu ni s-a mai păstrat absolut nimic. Inventarul lui M. 3, pe lângă piesele de podoabă, mai conţine şi trei vârfuri de săgeată descoperite: două în zona genunchiului stâng, iar al treilea în zona genunchiului drept. Majoritatea săgeţilor fac parte din categoria săgeţilor de tip romboidal, una dintre săgeţile din M. 1 este din categoria săgeţilor-dăltiţă.

În încercarea de încadrare culturală şi cronologică a necropolei din punctul Orăştie - Dealul Pemilor X2 trebuie avut în vedere atât inventarul funerar, cât şi modul de organizare a necropolei. Din acest ultim punct de vedere, din cercetările desfăşurate până în prezent, putem spune că avem de a face cu o necropolă în cadrul căreia mormintele sunt organizate în şiruri paralele, lucru caracteristic necropolelor medievale timpurii a căror durată de folosire nu este îndelungată. Materialele descoperite în acest punct pot fi încadrate fără dificultate în perioada timpurie a evului mediu transilvănean, în acest sens existând corespondenţe tipologice în mai multe puncte cercetate în spaţiul intracarpatic. Încadrarea tipologică şi cronologică a necropolei a fost făcută de Z. K. Pinter şi S. A. Luca, fiind vorba de o necropolă caracteristică orizontului Bijelo-Brdo (sfârşitul sec. X - începutul sec. XI) şi faţă de cele afirmate în acel articol, pe baza descoperirilor din campania 2000, nu există diferenţe notabile.
Bibliografie
1. S. A. Luca, Aşezări neolitice pe valea Mureşului (I). Habitatul turdăşean de la Orăştie - Dealul Pemilor (punct X2), Alba Iulia, 1997.

2. Z. K. Pinter, S. A. Luca, Necropola medieval-timpurie de la Orăştie-Dealul Pemilor. Punctul X2 / 1992 - 1993, Corviniana, I, 1995, p. 17 - 44.