1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

Studiu numismatic

Mihai Dima (cIMeC)

Campania 2000 a scos la lumină 31 de monede romane, majoritatea încadrându-se din punct de vedere cronologic în cele trei grupe surprinse deja pe baza descoperirilor din 1998 şi 1999. Datorită creşterii numărului monedelor, anul acesta au apărut şi două emisiuni care se datează în intervalele lungi de timp ce separau grupele principale.

Cea mai timpurie piesă (as) a fost emisă în timpul domniei lui Claudius I, dar gradul avansat de uzură plasează momentul ieşirii ei din circulaţie mult mai târziu, probabil în prima jumătate a secolului al II-lea. Urmează cinci monede de bronz bătute între anii 107 - 155/156: un as şi doi sesterţi de la Traian, un dupondius de la Hadrian şi un as de la Antoninus Pius. Din timpul domniilor lui Marcus Aurelius şi Commodus nu avem decât un singur denar fourré, de tip Divus Antoninus, bătut între anii 161 - 180, poate chiar în 161.

Cum era de aşteptat, cele mai multe piese din acest lot (20) se datează la sfârşitul secolului al II-lea şi, mai ales, în prima parte a secolului următor. Cu excepţia unui denar fourré de la Iulia Domna şi a unui antoninian care poartă efigia lui Gordian III, restul sunt emisiuni provinciale, bătute la Marcianopolis 7, Nikopolis ad Istrum 7, Tomis 1. Trei exemplare au atelierul neprecizat.

O piesă emisă la Siscia în timpul domniei lui Probus (276 - 282) înjumătăţeşte intervalul de peste un secol, cuprins între domnia lui Gordian III şi mijlocul secolului al IV-lea, din care nu se descoperise nici o monedă până acum.

Cele mai recente piese descoperite în campania 2000 fac parte din categoria emisiunilor romane târzii (trei exemplare). Toate au fost bătute spre mijlocul secolului al IV-lea, după anul 335, dar fără a depăşi limita cronologică superioară a lotului de monede constituit în urma săpăturilor arheologice efectuate la Ostrov în punctul “Ferma 4” între anii 1997 - 1999.

141. Ostrov, com. Ostrov, jud. Constanţa

Punct: Păcuiul lui Soare

Cod sit: 62547.02
Colectiv: Petre Diaconu, Oana Damian (IAB), Mihai Vasile
Sector: Poartă
Campania arheologică desfăşurată în perioada iulie - septembrie 2000 în sectorul "Poartă" al cetăţii bizantine a fost finanţată de Serviciul Arheologie din Ministerul Culturii în cadrul unui proiect de cercetare sistematică şi de Centrul pentru Proiectarea Patrimoniului Cultural Naţional - MC, pentru un proiect de săpătură arheologică în vederea restaurării (şef de proiect arh. Florin Dobrescu).

Obiectivele campaniei au fost: a) obţinerea de informaţii referitoare la vieţuirea din secolele X - XV, în porţiunea rămasă nesăpată din zona de NV a cetăţii, cu accent asupra cercetării nivelelor de vieţuire aparţinând aşezării medievale (sec. XIII - XV) dezvoltate în cadrul fortificaţiei bizantine; b) cercetarea complexului turnului porţii şi curtinei adiacente, subordonată ideii de degajare în suprafaţă a monumentului săpat din anii '60, acolo unde a fost posibil realizându-se şi o cercetare propriu zisă, până la atingerea "solului viu", menită a completa informaţia deţinută despre acest sit studiat de aproape o jumătate de veac şi a asigura condiţiile unei înregistrări grafice complete a detaliilor constructive, menite a sta la baza unui amplu proiect de conservare, ca şi de intervenţie urgentă la arcul intrării interioare a porţii şi la scara de acces în turn.

Cercetarea vieţuirii din zona de NV a cetăţii s-a realizat prin intermediul unei secţiuni noi, S. I U, orientată N - S, cu dimensiunile de 8,5 x 5 m, amplasată la o distanţă de circa 30 m spre S faţă de poarta de N a cetăţii, excavându-se în medie 1 m în adâncime.

În S. I U, după îndepărtarea vegetalului, a depunerilor aluvionare şi a depunerilor contemporane rezultate din perioada anterioară de excavare a aşezării, a fost cercetat nivelul aparţinând sfârşitului secolului al XIV-lea - începutului secolului al XV-lea, precum şi parţial nivelul aparţinând celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIV-lea.

Nivelul aparţinând sfârşitului secolului al XIV-lea - începutului secolului al XV-lea, reprezentat de obicei de un strat de pământ cu o culoare uşor castanie, mărturie a incendiului care a pus capăt vieţuirii în cetate, în zona amintită se prezintă sub forma unui strat de pământ cenuşiu gălbui extrem de dur, gros de 0,5 m, puternic pigmentat cu chirpic, cărbune, mortar, conţinând numeroase pietre provenite probabil de la locuinţe abandonate, fără complexe arheologice reperate, constituind de fapt nivelul de abandon al aşezării insulare. Nivelul aparţinând celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIV-lea constă dintr-un strat de pământ cenuşiu brun, puternic pigmentat cu chirpic, cărbune, mortar, din care s-a excavat doar circa 0,3 m în jumătatea de S a secţiunii. Complexele arheologice, cercetate parţial, constând dintr-o groapă menajeră de formă circulară şi două complexe de locuire, reperabile după aglomerările de chirpic rezultate în urma prăbuşirii pereţilor, aparţin celui de-al doilea nivel medieval.

Materialul arheologic descoperit constă din material osteologic animal, ceramică, obiecte mărunte, monede. Materialul ceramic, foarte fragmentar, se compune din material uzual şi fragmente de oale din pastă roşie şi în special din categoria smălţuită. Obiectele mărunte sunt confecţionate din fier, bronz, lut, reprezentând obiecte de uz casnic, arme, bijuterii, piese de port, cum ar fi fusaiole, greutăţi pentru plasa de pescuit, cârlige de undiţă, cuie, piroane şi scoabe de fier, zgură de fier şi de sticlă, cute fragmentare, vârfuri de săgeată şi de arbaletă, un cercel de bronz, brăţări de sticlă fragmentare, o cataramă de fier.

În ceea ce priveşte cercetarea turnului porţii şi a curtinei de N adiacente, s-a realizat studierea paramentelor interior şi exterior ale zidului de incintă şi obţinerea de date stratigrafice în zonele de racord cu zidurile de E şi de V ale turnului porţii, dezvelirea completă a laturii de V a acestuia, redegajarea de pământ a masivului scării de acces în turnul porţii, a extremităţii nordice a turnului porţii şi curăţarea integrală a pavimentului de piatră din încăperea turnului porţii, ca şi dezvelirea curtinei nordice la V de poartă şi a pavajului cetăţii la S de turn. Au fost realizate relevee de plan şi de parament, ca şi ridicarea topografică, de către echipa CPPCN.

Din cercetările anterioare, începute în 1956, referitoare la fortificaţia bizantină¹ se cunoştea faptul că porţiunea păstrată din cetatea insulară este mărginită în partea de NE de un zid lung de 42 m, iar spre SE de un alt zid a cărui lungime măsoară 240 m. Zidul de incintă, păstrat adeseori pe o înălţime de 5 - 6 m, are lărgimea la înălţimea actuală păstrată de 4,2 m, iar la baza sa de 5,9 - 6 m, diferenţa de grosime dintre bază şi înălţimea păstrată fiind obţinută printr-o serie de praguri (crepidae) dispuse pe verticala ambelor feţe ale zidului, în jumătatea lui inferioară. Zidul are paramentele construite din blocuri de formă paralelipipedică, variate ca dimensiuni, cele mai multe cu lungimea de cca. 1 m şi lăţimea de cca. 0,5 m cu rosturile umplute cu mortar hidrofug şi miezul format atât din pietre mari de formă neregulată, de tipul emplectonului, dar mai ales, în tehnica "blocaj", din blocuri paralelipipedice, alcătuind o masă compactă de zidărie, formată prin suprapunerea unor planuri orizontale de blocuri legate cu mortar. Dată fiind natura sedimentară a solului în care urmau să fie fixate temeliile, constructorii cetăţii au ales asigurarea stabilităţii zidurilor printr-o substrucţie de lemn, compusă din pari şi bârne de stejar, sesizată în zona paramentului exterior al zidului estic. Aici nu a fost săpat un şanţ de fundaţie, ci a fost nivelat terenul şi consolidat apoi cu pari de stejar înfipţi vertical în pământ în porţiunea pe care urma să fie ridicat zidul, ca şi în zona alăturată, situată până la o distanţă de circa 1 m de paramentul zidului. Blocurile de piatră aşezate direct pe substrucţia de lemn sunt, pe de o parte, mai mari decât cele obişnuite, iar pe de altă parte sunt cioplite cu mai puţină grijă. Umplerea spaţiilor şi a denivelărilor dintre blocurile de la bază s-a făcut cu sfărâmătură de piatră şi mortar, operaţia având drept scop realizarea unui plan orizontal de la care urma să se înceapă zidirea cu blocuri bine ecarisate. Pragurile sau crepidele se încadrează într-un sistem unitar, dar numărul lor este diferit în funcţie de zonă (3 - 4), înălţimea este determinată de înălţimea şi numărul blocurilor de piatră care intră în alcătuirea lor, iar lăţimea lor variază între 0,08 şi 0,5 m.

Din cercetările anterioare efectuate în zona porţii², după dezvelirea parţială din anii 1961 - 1964, se cunoştea faptul că poarta se prezintă de fapt sub forma unui turn poartă de formă dreptunghiulară, amenajat pe latura de NE a zidului de incintă a cetăţii, cu cea mai mare parte a sa în exteriorul planului incintei (în afara paramentului exterior al zidului incintei), cuprinzând în parterul său pasajul porţii, orientat perpendicular pe zidul incintei, pasaj prevăzut pe traseul său cu două închideri independente, una, exterioară, de tip cataractă şi o a doua, amenajată în grosimea zidului de incintă, ocrotită de două canaturi blocate cu un drug de lemn, în zona ei păstrându-se "pornirile" unei bolţi din blocuri de piatră. Planul rectangular are latura lungă de 17,5 m şi pe cea scurtă de 11 m, prezentându-se ca o lărgire cu 3,7 m spre interior şi cu 8 m spre exterior a traseului zidului de incintă. Temelia turnului poartă a fost construită ca o mare platformă înaltă de 2,5 m, cuprinzând cinci rânduri mari de blocuri ecarisate, ţesută cu temelia zidului de incintă. Pe această temelie platformă au fost ridicate zidurile propriu-zise ale turnului porţii, cu grosimi inegale: zidul frontal, dinspre N, are o grosime de 3,9 m, iar cele două ziduri laterale dinspre E şi V, grosimea de 2,2 m. Zidul de S, dinspre incintă, al turnului poartă are grosimea de 3,2 m. Spre deosebire de zidul de incintă, a cărui lăţime la temelie depăşeşte cu 1,7 m pe aceea de la nivelul paramentelor (5,9 m faţă de 4,2 m), la zidurile turnului poartă această diferenţă este de numai 0,25 - 0,5 m pe laturile sale de E, N şi V. Ceea ce s-a păstrat din turnul poartă reprezintă de fapt o bună parte a zidurilor parterului său. Ele mai au astăzi o înălţime, măsurată de la nivelul de călcare al garnizoanei bizantine, deci de la nivelul amenajat artificial la sfârşitul lucrărilor de construcţie, de 0,5 m (înălţimea păstrată la zidul de N, frontal, al turnului poartă, care a suferit o severă demantelare în perioada dominaţiei turceşti) până la 3,8 m (la zona de inserţie a zidului estic al porţii la zidul de incintă). La nivelul parterului, turnul poartă are un plan dreptunghiular cu latura lungă de 14,7 m şi cea scurtă de 10,5 m. El depăşeşte cu 8,5 m spre exterior şi cu 2 m spre interior paramentele zidului de incintă. Deci, turnul poartă în discuţie ţine locul zidului de incintă pe o lungime de 10,5 m.

Cercetarea de teren din anul 2000 s-a desfăşurat prin practicarea mai multor casete, 4 perpendiculare pe paramentele interior (C. 1 şi C. 3) şi exterior (C. 2 şi C. 4) al zidului nordic de incintă, în zona de racord a acestuia cu zidurile turnului porţii, una pentru degajarea laturii de V a turnului porţii, una pentru degajarea curtinei nordice la V de poartă. S-a realizat, totodată, în cadrul unor suprafeţe, degajarea scării de acces în turnul porţii, a extremităţii nordice a turnului porţii, ca şi curăţarea integrală a turnului porţii şi a pavimentului de piatră al acestuia, ca şi a pavajului cetăţii la S de turnul porţii

Stratigrafia. Observaţiile stratigrafice anterioare au arătat că terenul insulei coboară într-o pantă uşoară de la E spre V, în porţiunea de teren mai înălţată, adică spre E, constructorii săpând şanţuri pentru fundaţii, în timp ce spre V, au preferat amplasarea direct pe sol, întărindu-le la temelie prin aşezarea de straturi de pământ şi mortar. În ceea ce priveşte situaţia din interiorul cetăţii, în C. 1 studiul profilului malului vestic, perpendicular pe zidul nordic de incintă, deşi incomplet, a documentat totuşi existenţa unui mic şanţ de fundaţie, la nivelul celei de a doua crepide, numărată de jos în sus, a zidului, ulterior realizându-se umplerea lui cu pământ conţinând mult mortar hidrofug, mortar alb, pietre şi cărămizi. Stratul gros de mortar de deasupra celei de a treia crepide a zidului, numărată de jos în sus, marchează probabil nivelul de călcare al constructorilor. Zidul a fost adâncit în nisip 1,2 m, sub zona sa cu pietre nefasonate neîntâlnindu-se substrucţia de lemn, deşi s-a sondat zona de sub baza zidului pe circa 1 m şi în ciuda faptului că sondajul din 1956, pe care C. 1 / 2000 îl înglobează, înregistrase această realitate. Pe profilul malului vestic al C. 2, de la paramentul exterior al incintei, din dreptul crepidei situate cel mai jos, porneşte un strat gros de mortar de 0,17 m, aceeaşi situaţie întâlnindu-se şi de la a doua crepidă, măsurată de jos în sus, acestea marcând momentele construirii cetăţii şi totodată ale înălţării terenului, prin straturi succesive de nisip şi mortar depuse intenţionat şi care, pornind de lângă zid, se depărtează în pantă uşoară. Precizăm că profilele malurilor vestice ale C. 1 şi C. 2, perpendiculare pe zidul nordic de incintă au documentat existenţa unui strat de pământ cenuşiu, mai prăfos, aparţinând vieţuirii secolului al XIV-lea, a unuia cenuşiu gălbui cu mulţi pigmenţi de mortar, aparţinând celei de a doua jumătăţi a secolului al XI-lea, ca şi a unuia cenuşiu vânăt, cu aproximativ aceeaşi compoziţie, marcând vieţuirea de la sfârşitul secolului al X-lea - începutul secolului al XI-lea. În C. 3 săpătura s-a oprit pe nivelul de călcare al constructorilor cetăţii, reprezentat de o placă de mortar, iar în C. 2 şi C. 4 trebuie continuată până la atingerea "solului viu" şi pentru a verifica prezenţa substrucţiei de lemn.

Zidul nordic de incintă. În casetele practicate, înălţimea maximă păstrată este de 4,85 m la V de poartă şi 4,2 m la E de aceasta. Atât C. 1, cât şi C. 2, practicate perpendicular pe zidul nordic de incintă, la V de turnul porţii, indică faptul că zidul se lărgeşte prin câte patru crepide pe fiecare parament, cu lăţimi diferite (0,35 m, 0,2 m pe paramentul interior şi 0,3 - 0,55, 0,4 - 0,7 m, 0,42 - 0,62 m, 0,55 - 0,8 m) şi cu înălţimi cuprinse între 0,2 m şi 1,3 m. Pe paramentul interior crepidele sunt mai înguste, mai puţin pronunţate, în timp ce pe paramentul exterior sunt mult mai late, extinderea lăţimii zidului spre bază fiind obţinută prin intermediul unor crepide asimetrice, realizate de o parte şi de alta a paramentelor. Trebuie precizat că în C. 2, pe paramentul exterior al zidului de incintă, crepidele sunt mai înguste în partea de vest, lăţindu-se spre E, adică în apropierea zidului turnului poartă. În C. 3, practicată la E de turnul porţii, în colţul format de zidul estic al turnului poartă cu paramentul interior al zidului de incintă, zidul de incintă are o singură crepidă, lată de 0,23 m şi înaltă de 0,5 m. În ceea ce priveşte relaţia dintre zidul de incintă şi zidurile turnului poartă, în C. 3 s-a putut constata prezenţa crepidelor atât la zidul de incintă, cât şi la cel estic al porţii, în timp ce în C. 4 doar zidul turnului poartă a fost prevăzut cu praguri, nu şi zidul de incintă. Cele precizate anterior demonstrează de fapt o mare adaptabilitate a constructorilor la terenul insulei în general, dar şi la particularităţi strict locale ale anumitor zone în care s-a ridicat fortificaţia.

Zidurile turnului poartă. Atât latura vestică, cât şi cea estică a turnului porţii se păstrează pe o lungime de 11,5 m de la colţul format de zidul porţii cu zidul de incintă până la limita sa nordică. Lăţimea zidurilor vestic şi estic ale turnului poartă este de 2,4 m, cu precizarea că zidul vestic, la 2,4 m distanţă de la racordul zidului de incintă cu zidul turnului poartă, are un decroche de 0,1 m, în aşa fel încât lăţimea zidului este de doar 2,3 m. Aceste ziduri se lărgesc spre interiorul parterului turnului, astfel încât în dreptul intrării interioare a porţii ajung până la lăţimea de 3,65 - 3,7 m, iar în dreptul intrării exterioare la 3,3 m. Înălţimea maximă păstrată a zidurilor porţii este de 1,15 m de la pavimentul încăperii în sus, ajungând prin demantelare până la 0,15 m (cel estic) - 0,35 m (cel vestic). Extremitatea nordică a porţii este marcată pe toate cele trei laturi cu un prag cu lăţimea cuprinsă între 0,36 - 0,38 - 0,43 m. În C. 3, în colţul format de zidul estic al turnului poartă cu paramentul interior al zidului de incintă, zidul turnului prezintă două crepide, una lată de 0,37 m, atât la E de poartă, cât şi la S de zidul acesteia, şi înaltă de 0,35 m, iar cealaltă, lată de 0,17 m în raport cu faţa primei trepte amintite şi înaltă doar de 0,15 m, prezentându-se doar ca o întăritură de colţ. În C. 2, în zona de racord a zidului vestic al turnului poartă cu zidul nordic de incintă, se constată existenţa unei crepide, atât pe paramentul exterior al zidului de incintă, lată de 0,7 m, cât şi pe latura vestică a turnului poartă, lată de 0,36 m şi înaltă de 0,28 m. În C. 4 zidul estic al turnului poartă coboară în două crepide succesive, prima cu lăţimea de 0,39 - 0,42 m şi înălţimea de 0,47 m, a doua lată de 0,4 - 0,42 m, cu înălţimea vizibilă de 0,12 - 0,15 m.

Scara de acces la nivelul superior al turnului poartă. Descoperită în campania de săpături din 1967, cu ocazia degajării paramentului interior al zidului de incintă, la V de turnul poartă, se prezintă ca un masiv de zidărie adosat turnului poartă, cu dimensiunile de 5 x 2,2 m, situat pe faţa interioară a zidului de incintă, în colţul dintre acesta şi turn, depăşind deci cu 0,2 m înspre interior faţa de S a turnului poartă, compus din blocuri ecarisate de dimensiuni mai mici decât paramentul interior al incintei şi cel sudic al turnului poartă. Cu toată starea proastă de conservare a blocurilor de piatră, s-au putut păstra totuşi în condiţii mulţumitoare nu numai patru trepte, cum se menţiona anterior, ci şase trepte vizibile, cu următoarele lăţimi şi înălţimi măsurate de jos în sus: 0,31 / 0,12 m, 0,3 / 0,32 m, 0,32 / 0,32 - 0,36 m, 0,28 / 0,31 m, 0,38 / 0,3 m, 0,38 / 0,3 m. Patul de mortar care pornea din faţa primei trepte a scării cobora uşor spre V, într-o pantă care masca de fapt adosarea scării la zidul de incintă.

În interiorul cetăţii, în S. I / 1956, la V de turnul poartă, au fost descoperite ruinele unui zid, orientat aproximativ paralel cu zidul de incintă, considerat a fi fost construit odată cu zidul de incintă şi servind drept platformă de acces la treptele porţii. În legătură cu acest complex, reperat în 1956, dar degajat în C. 1 / 2000, precizăm că se conturează un masiv de zidărie, compus din patru şiruri de blocuri de piatră cu dimensiunile de 3,1 m (E - V) x 2,15 m (N - S), dispus oarecum oblic faţă de linia zidului de incintă şi faţă de scara de acces în turnul porţii. Cert este că masivul de zidărie ajunge până în dreptul patului de mortar din faţa scării, iar al treilea rând de blocuri de la N spre S, care se află mai jos decât celelalte, a fost suprapus de un pat de mortar care reprezintă nivelul de călcare din interiorul cetăţii. Mai sunt necesare degajări în suprafaţă pentru înţelegerea rolului acestui complex.

Pavimentul încăperii turnului poartă şi al cetăţii. Pavimentul de piatră al încăperii turnului porţii, vizibil pe o lungime de 13 m de la zidul care blochează poarta până la extremitatea nordică exterioară, se întinde spre interiorul cetăţii până în spatele pintenului stâng al porţii. În această zonă, constructorii n-au mai apucat să adauge pavimentului ultimele două rânduri de blocuri. Pentru a căpăta totuşi o oarecare orizontalitate, au îngrămădit pământul galben nisipos pe care l-au căpăcuit la nivelul platformei de piatră cu o placă de mortar. Pavajul cetăţii degajat la S de turnul porţii pe o suprafaţă de 14 m (E - V) x 3,5 m (N - S), măsurată de la zid până la suprafaţa săpată pentru cercetarea necropolei, se compune din dale neregulate de piatră, mai bine păstrate la V de intrare şi în cele două treimi dinspre V, dinspre Dunăre ale intrării turnului porţii. În treimea estică a intrării în turnul porţii se păstrează un pavaj din pietre mărunte. La S de poartă, în zona zidului de E al porţii, în treimea dinspre E a zonei degajate în dreptul intrării în turnul porţii, se observă o zonă cu pământ cenuşiu mai prăfos care a spart pavajul cetăţii în dreptul porţii, reprezentând probabil o intervenţie din perioada medievală de existenţă a cetăţii. La 2 m spre SE faţă de limita vestică a masivului scării, în zona în care ar trebui să se găsească pavajul cetăţii, se află un complex reprezentat de o locuinţă cu vatră care secţionează practic pavajul la 1,3 m distanţă faţă de poartă şi se delimitează pe o suprafaţă de 3 (E - V) x 2 (N - S) m. Între pietre s-au găsit fragmente ceramice din specia nisipoasă, databile în secolul al XIV şi bucăţi de calotă craniană arse, ceea ce ne determină să credem că este vorba de un complex ulterior necropolei, datând din a doua jumătate a secolului XIV-lea. Întregul pavaj descoperit, indiferent de aspect, a fost acoperit cu un strat de pământ galben cenuşiu.

Mai precizăm că a fost reperat încă un complex funerar aparţinând necropolei amenajate în secolele XIII - XIV în spaţiul turnului poartă şi la S de acesta, ce urmează a fi cercetat într-o campanie viitoare.

Note
¹. Ion Nestor, Petre Diaconu, Materiale, 5, 1959, p. 587   592; Petre Diaconu, Materiale, 6, 1960, p. 653   666; idem, Materiale, 7, 1961, p. 599   608; idem, Radu Popa, Niţă Anghelescu, Materiale, 8, 1962, p. 713   722; Petre Diaconu, Dacia, N.S., 5, 1961, p. 485 - 501; Radu Popa, Studii, 1, 1964, p. 107   115; Petre Diaconu, în: Revista muzeelor, 2, 1965, 1, p. 15   19; Dumitru Vîlceanu, SCIV, 16, 1965, 2, p. 291   305; Petre Diaconu, Dacia, NS, 10, 1966, p.365   371; Dumitru Vîlceanu, SCIV, 18, 1967, 4, p. 593   615; Petre Diaconu, BMI, 1, 1971, 1, p. 3   20; idem, Byzantina, 10, 1976, p. 409   447; idem, CCDJ, 1, p. 107   112; P. Diaconu, R. Popa, Zidurile cetăţii. Poarta şi portul, în: P. Diaconu, D. Vîlceanu, Păcuiul lui Soare. I. Cetatea bizantină, Bucureşti, 1972, p. 27 - 46; Petre Diaconu, Dan Căpăţână, CCDJ, 5 - 7, 1988 - 1989, p. 153   156.

². R Popa, Dacia, NS, 11, 1967, p. 271 - 292; idem, La porte nord de la forteresse byzantine du Xe s. de Păcuiul lui Soare et ses relations avec l'architecture militaire byzantine, în: Actes du premier congrès international des études balkaniques et SE européennes, Sofia, 1970, p. 569 - 577; Mira Dordea-Voitec, L'étude de restitution de la porte nord de la forteresse byzantine de Păcuiul lui Soare, Dacia, NS, 11, 1967, p. 293 - 299; R. Popa, în: P. Diaconu, D. Vîlceanu, Păcuiul lui Soare. I. Cetatea bizantină, Bucureşti, 1972, p. 29 - 36.