1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

169. Platoneşti, com. Săveni, jud. Ialomiţa

Cod sit: 94410.01

Colectiv: Gheorghe Matei, Radu Coman (MJ Ialomiţa)

Situl este o necropolă birituală medieval-timpurie de tip Dridu, sec. VIII-X p. Chr.

Obiectivul cercetării din anul 2001 a fost urmărirea extinderii mormintelor spre latura nordică şi nord-estică a sitului, a tipului de înmormântare, a distribuţiei mormintelor în necropolă.

În campania 2001 s-au efectuat cercetări pe opt secţiuni: S45, 47, 48, 49 cu lungime de 56x3 m şi S46, 50, 51, 52 cu lungime de 28x3 m, pornindu-se de la M594, în total 90 de morminte.

Mormintele se clasifică astfel:

A. morminte de inhumaţie:

• 
  Inhumaţie fără inventar - 6 morminte;
  
• 
  inhumaţie cu inventar - 12 morminte;
  
• 
  cenotaf - mormânt.
  

B. morminte de incineraţie:

• 
  Incineraţie în urnă - 35 morminte;
  
• 
  Incineraţie în groapă - 36 morminte.
  

A.1 Morminte de inhumaţie fără inventar: M 507, 512, 513, 514, 562, 590. Mormintele au orientarea N-S (M 512, 513, 514, 562), S-N (M 507) şi E-V (M 590).

A.2 Morminte de inhumaţie cu inventar: M 508, 510, 531, 532, 533, 535, 553, 554, 555, 560, 561, 580. Mormintele au orientare predominant N-S (M 508, 531, 535, 553, 554, 560, 561). Orientate E-V sunt: M 532, 533. Singurul mormânt orientat E-V este M 510.

Menţionăm că din aceste 12 morminte, patru sunt de copii (M 510, 533, 560, 561).

Ca inventar întâlnim: vas în zona piciorului stâng (genunchi), catarame, cercel, lame de cuţit şi chiar un picior de pahar (de culoare verde) (în M 555).

A.3 Singurul mormânt cenotaf (M 583) are orientarea gropii N-S, iar în zona centrală s-au găsit fragmente ceramice de la un vas (Dridu).

B.3 Morminte de incineraţie în urnă: M 509, 518, 519, 520, 521, 523, 524, 525, 526, 528, 529, 530, 541, 542, 544, 545, 546, 547, 550, 551, 552, 565, 567, 568, 570, 571, 572, 573, 574, 577, 579, 581, 584, 593, 594. Vasele folosite ca urnă sunt: vas-borcan (din pastă de uz comun), vas-borcan (din pastă fină) şi oală cu două torţi (din pastă fină).

Urnele, vasele-borcan, din pastă fină, tot de dimensiuni mari (lucrate la roată) au culoarea cenuşie sau roşiatică, lustruite la exterior.

Urnele oală, din pastă fină, de dimensiuni mari, de culoare cenuşie au două toarte diametral opuse.

Singura urnă confecţionată din caolin dobrogean este cea din M 546.

De remarcat că unele au capac. Capacul fiind din vase întregi sau sparte pe jumătate (M 570, 593) sau fragmente ceramice (M 526, 541).

Mărcile întâlnite la urne sunt: marca stea în şase colţuri înscrisă în cerc (M 546) şi cerc tăiat de linii (M 585).

Ca inventar printre oasele calcinate din urnă s-au găsit cuţite, cercei (M 526, 530, 542, 594), două brăţări (bronz) şi două coliere.

B.2 Morminte de incineraţie în groapă: M 505, 506, 511, 515, 516, 517, 522, 527, 534, 536, 537, 538, 539, 540, 543, 548, 549, 556, 557, 558, 559, 563, 564, 565, 566, 569, 575, 576, 578, 582, 585, 586, 587, 588, 589, 591, 592.

Gropile sunt rotunde; au diametrul de 0.40 m, se adâncesc până la -0,50/-0,60 m şi conţin oase calcinate. Ca inventar în gropi întâlnim foarte des fragmente ceramice şi lame de cuţit din fier (M 536, 541, 563, 576), catarame din fier şi bronz (M 517, 543), vase borcan mici, din pastă fină, de culoare roşiatică-cenuşie (M 517, 539, 585, 587, 588). Mai rar întâlniţi sunt cerceii (M 585).

Toate materialele arheologice sunt depozitate la Muzeul Judeţean Ialomiţa, fiind în curs de restaurare şi inventariere.

Obiectivul următoarelor cercetări este continuarea lor în zona nord-estică şi nord-vestică, după cum se grupează mormintele, în vederea delimitării extinderii necropolei şi stabilirea distribuţiei mormintelor.

170. Plopiş, com. Plopiş, jud. Sălaj

Punct: Cucleu

Cod sit: 142346.01

Colectiv: Ioan Bejinariu - responsabil (MJIA Zalău), Dan Sana (Univ. Alba Iulia)

Localitatea Plopiş se află în sud-estul jud. Sălaj, în bazinul superior al râului Barcău, la poalele Munţilor Plopiş. Staţiunea arheologică cercetată se află la NV de centrul localităţii, la cca. 500 m N de pârâul "Valea Mare". Este vorba despre un promontoriu mai greu accesibil pe laturile sudică, vestică, respectiv estică, dar bine articulat de dealurile aflate la N de pârâul amintit, printr-o amplă şa de legătură. Staţiunea este cunoscută din vara anului 1997 când a fost descoperită cu ocazia unei periegheze de către colegii Sanda şi Dan Băcueţ-Crişan de la Muzeul din Zalău. În momentul debutului sondajelor arheologice o porţiune din versantul sud-vestic al dealului era vizibil afectată de eroziunea naturală şi de acţiunea oamenilor. În acest sector ne-am propus să începem investigarea arheologică deoarece în profilul martorului de eroziune era vizibil un strat de cultură din care au fost adunate materiale arheologice în repetate rânduri. Ne-am propus pentru început lămurirea apartenenţei culturale a locuirii şi obţinerea unor date referitoare la stratigrafia sitului în acest sector. Iniţial a fost deschisă o casetă (C. 1) cu dimensiunile de 4 x 3,5 m, iar apoi o alta (C. 2) de 4 x 1,5 m aflată 1 m NV de prima. Nevoile financiare (şi lipsa mâinii de lucru) nu au permis sondaje mai ample în această primă etapă. Din păcate, s-a putut constata că în acest sector stratul de cultură a fost distrus cu ocazia unor lucrări vechi de terasare a versantului pentru viticultură. S-a păstrat un strat de cultură doar pe porţiunea dintre terase (unde nu s-a intervenit mecanic), dar având aspectul unor scurgeri produse probabil în momentul executării lucrărilor respective. Acest strat a fost mai bine evidenţiat în profilul nordic casetei C. 1 şi în caseta C. 2. În acest strat a apărut majoritatea covârşitoare a materialelor arheologice.

Ceramica reprezintă categoria cea mai bine reprezentată numeric. Este vorba însă doar de fragmente de dimensiuni reduse, puţine exemplare pretându-se la o restaurare parţială. Datorită caracteristicilor solului (acid şi umed) majoritatea fragmentelor sunt prost păstrate. În cazul categoriei de uz comun avem de-a face cu vase de provizii de dimensiuni medii cu buza uşor răsfrântă, lucrate dintr-o pastă omogenă, bine arsă. Drept degresant s-au utilizat în acest caz pietriş şi bucăţi de mică iar suprafeţele nu sunt finisate (în majoritatea cazurilor aceste vase au o suprafaţă zgrunţuroasă). Decorul acestei categorii se reduce la alveole pe marginea răsfrântă a buzei sau la brâuri alveolate dispuse imediat sub buză. Într-un caz avem de-a face cu un decor de linii incizate în zig-zag dispuse pe interiorul buzei. Ceramica categoriei fine este lucrată dintr-o pastă omogenă, bine arsă, În amestec cu nisip fin şi paiete de mică. Suprafeţele sunt de obicei netezite, dar slipul a dovedit o slabă aderenţă. Apar mai ales străchini-castroane, chiar şi un exemplar cu buza lobată, dar sunt bine reprezentate şi aşa numitele ulcele (Chidioşan). Decorul acestei categorii este mai bogat, vădind totuşi o accentuată "lipsă de inspiraţie". Apar mai ales caneluri oblice, de diferite lăţimi, precum şi benzi haşurate "în reţea" sau simplu cu linii înclinate, precum şi triunghiuri realizate din linii incizate. Un element important îl reprezintă apariţia decorului tip "besenstrich " precum şi a celui realizat în tehnica "kammstrich" pe câteva fragmente. În afara fragmentelor ceramice mai sus descrise au fost descoperite un fragment de rotiţă din lut şi un aşa numit "cap de băţ". O singură piesă de metal a fost descoperită în campania anului 2001- o dăltiţă plată din bronz (L - 4,6 cm, l max. - 1cm), asemănătoare celei descoperite în nivelul 2 al aşezării de la Derşida "Dealul lui Balota".

În ciuda caracterului restrâns al sondajului, materialele descoperite incită la o continuare a cercetărilor prin sondarea unor noi zone ale sitului, ce ar fi putut scăpa neatinse de lucrările de amenajare moderne. Ceramica şi celelalte artefacte descoperite pot fi atribuite fără rezerve culturii Wietenberg. În cadrul repertoriului de forme şi decor al acestei culturi îşi află analogii clare materialele descoperite la Plopiş "Cucleu". Faptul că nu apar elemente de decor şi tehnici definitorii pentru fazele avansate ale acestei culturi (spirala, meandrul, împunsăturile succesive în canal lat), sărăcia decorului, precum şi apariţia unor fragmente decorate cu Besenstrich sau Kammstrich (fără a absolutiza importanţa acestor elemente) ne determină să atribuim materialele Wietenberg descoperite fazei de debut a culturii Wietenberg. Dealtfel analogiile cele mai apropiate le găsim în aşezări atribuite fazei timpurii a acestei culturi (Suatu - "Fâneaţa de Jos"), fără a uita în primul rând analogiile furnizate de nivelul 1 (cel mai timpuriu) al aşezării de la Derşida. Cronologic faza I a culturii Wietenberg este încadrată în etapa de început a bronzului mijlociu (BM I) din zona NV a României, ceea ce corespunde sfârşitului etapei R BA1 - începutul R BA2.

În campania anului 2001 au fost luate măsuri pentru stoparea eroziunii naturale a sitului prin consolidarea versantului cu vegetaţie specifică zonei de luncă.

Materialele rezultate din campania anului 2001 sunt inventariate şi se păstrează la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău.