1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

68. Ciumeşti, com. Sanislău, jud. Satu Mare

Punct: Vatra satului

Cod sit: 138690. 02

Colectiv: Németi János - responsabil (MM Carei)

Aici a fost efectuată o săpătură de salvare pentru un şanţ Romtelecom. În zona Bisericii Reformate, pe partea dreaptă a drumului (şoseaua) au fost dezvelite două gropi printr-o secţiune S. I (12 x 1,5 m). Prima groapă conţine fragmente ceramice şi un ac din bronz - databil în Hallstatt A2/B1 - cultura Gáva. Groapa nr. 2 conţinea relativ multe fragmente ceramice feudale din perioada secolelor XVI- XVII.
Abstract

A rescue excavation for a Romtelecom ditch was made on this site. In the area of the Reformated church, on the right side of the road (highway) there were uncovered two pits, in the section S. I (12 X1,5 m). The first pit included pottery fragments and a bronze pin - Hallstatt A2/B1, the Gáva culture. The second pit had relatively numerous pottery fragments from 16t^h - 17^th centuries.

69. Cladova, com. Păuliş, jud. Arad

Punct: Dealul Carierei

Cod sit: 11566.01

Colectiv: Vasile Boroneanţ - responsabil, George Pascu Hurezan, Peter Hügel (CM Arad)

Situl multistratigrafic de pe “Dealul Carierei” este situat la 30 km E de Arad, în dreapta Mureşului. În vârful dealului se află un platou elipsoidal de cca. 180 x 90 m (1,62 ha). Aici au fost descoperite urme de locuire databile din paleoliticul superior şi până în sec. XVI.

După ce în campania precedentă am extins secţiunea magistrală V - E până la limita exterioară a ultimei terase estice, în campania din 2001 am decis prelungirea secţiunii cu încă 18 m spre E (lungime totală: 138 m). Această opţiune este motivată de necesitatea precizării limitei răsăritene a locuirii în această zonă a platoului, inclusiv depistarea unor eventuale lucrări de fortificaţie, precum şi de raţiuni logistice.

În urma noilor săpături au ieşit la iveală urme de locuire şi materiale arheologice din mai multe epoci: a. Hallstatt, b. perioada civilizaţiei dacice, c. epoca romană şi d. evul mediu.

a. La fel ca pe laturile de N şi V, la marginea exterioară a ultimei terase estice am depistat o locuinţă datând din prima vârstă a fierului. Este vorba de un bordei, adâncit în lutul steril cu -1,25 m faţă de nivelul de călcare din epocă. Am surprins colţul de SV al locuinţei, unde fusese amenajată intrarea. Accesul era facilitat de trei trepte, săpate în lutul steril. Ultimele două, bine păstrate, sunt înalte de 0,4 m. Materialul arheologic prelevat din interiorul bordeiului a fost mai sărac, atât în ce priveşte cantitatea cât şi diversitatea formelor, decât cel găsit în locuinţa poziţionată similar, în buza pantei de N. Predomină ceramica grosieră (pastă zgrunţuroasă; ardere oxidantă) şi formele de talie mare.

b. În epoca dacică, la limita estică terasei a fost ridicat un val din pământ bătut. În compoziţia acestuia am găsit fragmente mărunte de ceramică hallstattiană şi chiar dacică, ceea ce denotă că pământul folosit pentru înălţarea valului provine din interiorul arealului fortificat, probabil chiar de pe ultimele două terase estice. Resturile valului dacic s-au păstrat pe o lăţime de 8 şi o înălţime de cca. 1 m. Situaţia stratigrafică confirmă concluziile din campaniile trecute: fortificarea aşezării se situează la acelaşi orizont cronologic cu apariţia locuinţelor aristocratice din care provine un bogat material de sorginte scordiscă, datat la cumpăna secolelor II-I a. Chr.

c. În stratul de amenajare pentru biserica medievală a fost descoperit un nou fragment de cărămidă romană cu ştampila cohortei II Flavia Commagenorum. Cărămizi romane fragmentare au mai apărut şi în umplutura atelierului medieval (nr. 6).

d. Resturile vechiului val dacic a fost înglobate într-unul nou, ridicat pe o structură de bârne, umplută cu straturi succesive de pământ bătut şi piatră macerată. Lăţimea păstrată a valului este 12 m, iar înălţimea de 1,5. Nu au apărut elemente noi care să permită o datare mai exactă a fortificării medievale. Astfel, menţinem ipoteza privind datarea acesteia în sec. XI. Datorită lucrărilor genistice din vremea războaielor mondiale, din prima jumătate a sec. trecut, şi a unei accentuate eroziuni, faza a doua a valului medieval, clar definită pe latura de N a fortificaţiei, nu a putut fi identificată în sectorul cercetat în campania 2001. Nu au fost sesizate nici urme de incendiu. Un terminus ante quem pentru ieşirea din uz a fortificaţiei medievale de pământ pare să-l ofere faptul că latura estică a atelierului 6 a fost tăiată în panta interioară a valului.

Atelierul a fost săpat până în loessul steril, la o adâncime de cca. 0,8/0,9 m faţă de nivelul de călcare din epocă. Una din dimensiunile sale (probabil lungimea) este de 6,5 m (pe axa E - V). În interior n-au putut fi sesizate mai multe niveluri de călcare. Materialul arheologic recuperat constă din ceramică, bucăţi de minereu brut, fragmente de lupe de fier, zgură, lame de cuţit şi un clopoţel sferic din bronz.

Bibliografie:

1. ***, Repertoriul arheologic al Mureşului inferior. I. Judeţul Arad, Timişoara, 1999, p. 55-58

2. A. A. Rusu, G. P. Hurezan, Cetăţi medievale din judeţul Arad, Arad, 1999, p. 43 - 47

3. Idem, Biserici medievale din judeţul Arad, Arad, 2000, p. 74 - 80, 172 - 173.

70. Cluj-Napoca, jud. Cluj

Punct: str. Matei Corvin nr. 4 - Casa Bocskay

Cod sit: 54984.16

Colectiv: Daniela Marcu-Istrate - responsabil, Angel Istrate (SC Damasus SRL), Marcel Simina (MM Sebeş), Iurie Stamati (UBB Cluj)

În perioada 20.06.2001 - 12.07.2001 au fost efectuate cercetări arheologice în subsolul imobilului amplasat în str. Matei Corvin nr. 4, cunoscut sub denumirea de Casa Bocskay. Săpăturile fac parte integrantă din programul de restaurare a monumentului, încadrându-se în etapa preliminară de cercetări care vor fundamenta proiectarea. Planul de săpătură a fost stabilit împreună cu proiectantul general şi cu echipa responsabilă pentru cercetările de parament şi de istoria artei, în limitele spaţiilor disponibile. Condiţiile materiale şi de timp impuse săpăturii au imprimat acesteia un caracter de salvare, nu unul sistematic. În total au fost practicate 18 casete, în fiecare dintre încăperile unde a fost posibilă efectuarea unei săpături.

În ansamblu se poate spune că săpătura s-a desfăşurat cu dificultate, din cauza spaţiilor mici disponibile pentru depozitarea şi manevrarea pământului. Deşi aparent destul de extinse, dacă ne raportăm la complexitatea clădirii pe care trebuia să o investigăm, cercetările nu au fost suficiente pentru o cunoaştere exhaustivă.

Principalele obiective urmărite au fost:

- descifrarea evoluţiei planimetrice a clădirii actuale, stabilirea principalelor etape de construcţie

- stabilirea relaţiilor dintre zidurile existente

- stabilirea caracteristicilor tehnice ale zidurilor existente: structura zidăriei, materiale de construcţie, adâncimea fundaţiei, nivelul de construcţie, relaţii cu structurile învecinate

- evoluţia nivelelor de călcare pe ansamblul clădirii

- identificare unor etape constructive anterioare

Aceste obiective nu au fost atinse decât parţial; practic, pentru a cunoaşte în detaliu evoluţia pivniţei ar fi necesară investigarea suprafeţei interioare în proporţie de 90%, ceea ce nu este posibil; de asemenea se impun şi sondaje exterioare.

Rezultate. În urma cercetărilor au putut fi stabilite mai multe etape de locuire după cum urmează:

- locuire preistorică (epoca bronzului - cultura Wietenberg - şi epoca fierului) concretizată prin depuneri stratigrafice masive din care a fost recoltată ceramică fragmentară.

- locuire romană, constând în ziduri demolate şi urme de scoatere, precum şi fragmente ceramice. În zona încăperilor de N şi de V, unde nivelul pivniţelor este mai coborât, stratul de locuire romană a fost scos odată cu săparea pivniţelor medievale. În încăperile 1 şi 4 a fost descoperită ruina unui zid gros construit în tehnica opus incertum, din care s-a păstrat puţin peste talpa fundaţiei; în camera centrală au apărut urmele unui canal de hipocaust încadrabil în epoca romană târzie. În colţul de NV al încăperii 2 s-a descoperit ruina unui zid orientat V-E din piatră fasonată refolosită, de mari dimensiuni, legată cu lut, suprapusă parţial de zidul actual.

- locuire medievală, începând cu sec. XIV, conform celor mai vechi fragmente ceramice identificate.

În ansamblu domină intervenţiile medievale, în cadrul cărora se pot decela mai multe etape care constau în intervenţii de scoatere a zidurilor mai vechi cu scopul obţinerii unor materiale de construcţie, mai multe niveluri de călcare în pivniţă şi mai multe niveluri de construcţie şi reparaţie. În urma cercetărilor efectuate au fost relevate o parte a etapelor de construcţie a pivniţei, concluziile definitive putând fi trase doar la finalizarea cercetării interdisciplinare. Încăperile 1, 4 şi 7 alcătuiesc o zonă care păstrează zidul de V dintr-o construcţie mai veche, acesta fiind greu observabil datorită cămăşuielilor ulterioare, la care s-au adăugat intervenţii din epoca modernă (sec. XIX).

Încăperile 2, 3, 5 şi 6 formează un nucleu unitar, construit în aceeaşi etapă. Partea de N, respectiv încăperile 9 şi 10 au fost adosate ulterior, unind casa cu zidul fortificaţiei vechi a oraşului (din sec. XII-XIV). Această structură a putut fi cercetată doar din încăperea nr. 10, unde s-a putut stabili faptul că vechiul zid a fost cămăşuit cu bolţile pivniţei, care se diferenţiază de vechiul zid prin fundarea superficială şi o tehnică de construcţie rudimentară. Caracteristicile tehnice ale zidului vechi au putut fi observate mai bine în urma descoperiri unui pasaj îngust scobit transversal prin zid cu scopul de a avea acces în pivniţa vecină. Grosimea zidului în această zonă este de 3,25 m iar adâncimea de fundare calculată de la nivelul actual de călcare este de 3,1 m. Intervenţiile din epoca modernă au fost legate de schimbarea compartimentării la etaj şi se prezintă ca dubluri (arce, bolţi) la structurile existente, acoperind o parte a indiciilor despre vechea configuraţie. Ultima intervenţie a avut loc în ultima parte a sec. XX când încăperea nr. 9 a fost armată cu beton special.

Aşa cum se întâmplă în general în cazul pivniţelor, creşterea nivelului de călcare în timp este minimă, iar materialele care pot fi recuperate din săpătură sunt reduse cantitativ şi puţin edificatoare în sens cronologic. Primele depuneri medievale in situ pot să dateze din sec. XIV; materialele mai vechi sunt ajunse accidental, în umplutura unor gropi sau în nivelări cu pământ provenit din alte surse. Nivelările operate în pivniţă s-au făcut cu lut sau cu nisip; au fost surprinse mai multe urme de lemn, provenind de la duşumele din scânduri sau simple scânduri aşezate drept suport în anumite zone ale interiorului. O statistică a acestor nivelări sau pardosiri nu este semnificativă, deoarece este cert că s-au operat şi răzuiri, cel puţin parţiale, ale interiorului.

Materialul arheologic descoperit în cursul săpăturilor ilustrează etapele de locuire descrise anterior, cea mai mare cantitate revenind însă sec. XVI-XVII; în spaţiu, materialele sunt concentrate cu precădere în încăperile de S, confirmând faptul că această zonă a funcţionat ca un spaţiu de acumulare. Inventarul constă aproape exclusiv din ceramică de uz comun şi cahle, şi este depozitat la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca.

Planşa 39