64. Cenade, com. Cenade, jud. Alba Punct: Biserica fortificată Cod sit: 3770.01
Colectiv: Ioan Marian Ţiplic - responsabil,. Zeno Karl Pinter (ULB Sibiu), Maria Emilia Crângaci (ICSU Sibiu)
În conformitate cu planul de supraveghere şi cercetare arheologică a incintei bisericii catolice din Cenade, în cele două perioade de cercetare (martie, august 2000) au fost trasate şase casete (C 1 - C 6). C 1 - C 2, C 4 - C 5 au fost trasate două perpendiculare pe fundaţia bisericii, respectiv celelalte două pe fundaţia zidului de incintă, pe latura de N a incintei, iar ultimele două (C 3 - C 6) au fost trasate în interiorul bisericii, pe latura de N, la îmbinarea altarului cu nava. Casetele C 4 - C 5 au fost unite printr-o secţiune cu lungimea pe latura de E de 9,8 m, pe latura de V de 9,65 m, iar lăţimea de 2 m. La ambele capete ale secţiuni au fost lăsaţi martori de 0,5 m între aceasta şi casetele C 4 şi C 5. Cercetarea arheologică urmărea să stabilească stratigrafia incintei fortificate şi eventualele urme de construcţii adosate zidului de incintă.
Continuând cercetarea arheologică începută în anul 2000 asupra bisericii fortificate din Cenade, în perioada 24-28 octombrie 2001 a fost efectuat un nou studiu arheologic ce a avut în vedere studierea ruinelor turnului-clopotniţă şi a zonei din imediata lor apropiere şi a întocmirii studiului de rezistenţă. Astfel, s-a deschis o secţiune (S. 2) pe axul bisericii pe direcţia E-V prin interiorul turnului bisericii. Secţiunea iniţială a fost proiectată cu dimensiunile de 2 x 4 m, ulterior fiind lărgită la dimensiunile de 2 x 7 m. A fost trasată şi o casetă (C 7) pe latura de V a secţiunii S. 2, casetă ce a avut dimensiunile de 2 x 3 m.
Secţiunea S. 2/2001. Secţiunea S. 2 a fost trasată spre a surprinde pe de o parte modul de îmbinare a zidului de V al bisericii cu zidul de N al turnului bisericii, şi pe de altă parte surprinderea tălpii fundaţiei turnului. Specificăm că diferenţa de nivel între capătul estic al secţiunii şi cel vestic, măsurată faţă de cota 0 este de cca. + 0,3 m.
După degajarea solului vegetal (care se află la adâncimea de -0,1 m faţă de cota 0), s-a surprins un strat de pământ amestecat cu mortar şi multă spărtură de ţiglă, cărămidă şi gresie rezultate în urma prăbuşirii turnului cu puţin timp înainte de anul 18601. Acest nivel de dărâmare prezintă o grosime mai mare în interiorul turnului şi se micşorează spre V de acesta. Sub acest strat, la adâncimea de -0,2 m faţă de cota 0, se află un pavaj de cărămidă aşezat pe un pat subţire de nisip, care reprezintă nivelul de călcare până în a doua jumătate a sec. XIX (vezi planşa IV). Pavajul de cărămidă este suprapus la distanţa de 1,9 m faţă de zidul de V al bisericii, de un zid, cu grosimea de 0,45/0,6 m alcătuit din piatră şi cărămidă legate cu pământ şi puţin mortar. Zidul pare a fi ridicat în momentul în care s-a prăbuşit o parte din turn sau mai bine zis jumătatea lui vestică. La acel moment s-a închis accesul în nava bisericii prin ridicarea temporară a unui zid pe aliniamentul resturilor de zidărie păstrate în elevaţie pe laturile de S şi N ale turnului.
După reprezentarea din 1860 a lui O. Krabs se poate observa turnul clopotniţă deja prăbuşit, fiind vizibil ca ruină ce depăşeşte însă nivelul acoperişului. Probabil că în această fază de prăbuşire a turnului s-a încercat o zidire a lui. Pavajul de cărămidă suprapune un nivel de înmormântări ce străpung stratul subţire de pământ până la gresia naturală. În acest nivel de înmormântări au fost cercetate 12 morminte (M 28 - M 35) păstrate parţial sau întregi.
Caseta C 7 a fost trasată în partea de V a secţiunii S. 2 cu scopul de a lămurii situaţia unui zid care cade perpendicular pe zidul de V al turnului clopotniţă, totodată au fost dezvelite alte 4 morminte (M 36 - M 39). Se pare că fundaţia descoperită în C 7 reprezintă fundaţiile unei construcţii ce avea rolul de a proteja intrarea în turn. Din amplasamentul acestei fundaţii - perpendiculară pe latura de V a turnului exact pe axul bisericii - rezultă că intrarea în turn se făcea nu pe axul bisericii ci decroşat spre S de acesta. Fundaţia acestui pridvor de intrare nu depăşeşte în adâncime fundaţia zidului turnului şi suprapune în acelaşi timp un mormânt tăiat de fundaţia turnului.
Din analiza poziţiei şi a suprapunerii mormintelor, în lipsa unor materiale care să permită o datare mai exactă, putem spune că avem de a face cu trei orizonturi de înmormântare care au ca limită cronologică inferioară sec. XV iar ca limită superioară începutul sec. XVI. Din acest ultim orizont făcând parte probabil M 36 şi M 37, deoarece prin orientarea gropilor lor putem presupune că au fost înmormântaţi după pătrunderea Reformei, când orientarea E-V nu mai avea o prea mare importanţă. Limita cronologică superioară pentru mormintele aflate în interiorul turnului, sub pavajul de cărămidă, nu poate fi mai sus de sfârşitul sec. XV, deoarece ele sunt anterioare pavajului iar unele sunt suprapuse de fundaţiile de N şi V ale turnului bisericii.
Studiul de parament şi al fundaţiilor laturilor de V şi N, precum şi al portalului de E al turnului, ne relevă faptul că, la fel ca şi în cazul fundaţiilor incintei de pe latura de N, avem de-a face cu o adâncime foarte mică a fundaţiei. Întregul edificiu ecleziastic se pare că are fundaţii extrem de fragile, ele fiind sprijinite pe gresia naturală, la o adâncime de cca. 0, 6/0,7 m faţă de actualul nivel de călcare pe latura de V a bisericii. În cazul fundaţiei zidului de V al turnului (Z 1) am putut constata lipsa orizontalităţii acesteia. Fundaţia parcă urmăreşte înclinaţia naturală a pantei. Releveul peretelui de zidărie alcătuit din piatră şi cărămidă în rânduri alternative ne arată că acesta a fost zidit cu mare grijă, ceea ce ne poate da un indiciu în ceea ce priveşte perioada de ridicare a lui. Este foarte posibil ca acest moment să fi fost după degajarea tuturor dărâmăturilor provenite din prăbuşirea turnului, prăbuşire petrecută pe la jumătatea sec. XIX când, deja, acest perete a obturat accesul în biserică prin partea de V, devenind un perete exterior al bisericii. Ceea ce este sigur este faptul că în anul 1775 pavajul de cărămidă încă mai era funcţional, pe el fiind descoperită o monedă de argint de la Joseph al II-lea, având ca dată a emiterii anul 1775. Pe de altă parte se mai poate observa neconcordanţa între nivelul fundaţiei zidurilor turnului şi nivelul fundaţiei piciorului arcului ce sprijină portalul de E al turnului, picior de arc ce era şi unul din punctele de sprijin ale bolţii - probabil boltă din cărămidă.
Concluzii. Putem aprecia, pe baza materialului documentar şi a cercetărilor arheologice, că avem de a face cu un monument ce a suferit modificări majore pe durata existenţei sale. În ceea ce priveşte datarea sa într-o perioadă anterioară sec. XIV, avem unele indicii legate de descoperirea în S2 a unui element din piatră ce prezintă un decor vegetal - o frunză - realizat într-un mod mai arhaic şi care trădează o manieră de lucru specifică perioadei romanicului târziu din Transilvania. Aceasta, coroborată cu prezenţa unui arc gotic şi a unei ferestre de tradiţie gotică târzie pe latura de S a bisericii, precum şi cu descoperirea în C 2 şi C 5/2000 a unui zid din piatră legată cu mortar extrem de dur, zid ce pare că dublează latura de N a navei bisericii, nu pot să sugereze decât existenţa unei planimetrii cel puţin parţial diferită de cea actuală. Coroborarea acestor elemente de datare relativă cu moneda descoperită în M1/2000 - qvartig de la Sigismund de Luxemburg - permit, cu titlul de ipoteză de lucru, coborârea datării monumentului cu cel puţin o jumătate de secol Elucidarea acestor aspecte nu poate fi posibilă decât prin cercetări arheologice şi de arhivă viitoare.
Note:
1. Z. K. Pinter, I. M. Ţiplic, M. E. Crângaci, Biserica fortificată din Cenade - Jud. Alba [Salencen(l), Scholten(g), Szászcsanád(m)], Studiu istoric şi arheologic, în: Arhitectura ecleziastică din Transilvania, volumul Sesiunii internaţionale Nyireghaza 1999, Satu Mare, 2001.
Dostları ilə paylaş: |