1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

62. Cârlomăneşti, com. Verneşti, jud. Buzău

Punct: Cetăţuia, La Arman

Cod sit: 50148.01, 50148.05

Colectiv: Mircea Babeş - responsabil (FIB, IAB), Ion Motzoi-Chicideanu - responsabil adjunct (IAB), Eugen Marius Constantinescu (MJ Buzău), Despina Gugiu (IAB), Dorin Sârbu, Sebastian Matei (MJ Buzău), Monica Negoiţă (studentă, UV Târgovişte)

Staţiunea din punctul Cetăţuia se află pe o terasă înaltă situată la confluenţa râurilor Buzău (bazinul mijlociu) şi Nişcov. Aşezarea de la Cârlomăneşti a fost locuită atât în cursul epocii bronzului (cultura Monteoru - fazele M Ic4, M Ic3, M IIa), cât şi în cea de a doua epocă a fierului (foarte probabil în două etape distincte: sec. III a. Chr. - scurtă locuire, urme sporadice - prima jumătate a sec. I a. Chr. - aşezare de tip dava, depunere consistentă).

Cetăţuia este cunoscută, probabil din Cestionarul arheologic, încă din 1871, de Alexandru Odobescu care o numea “Movila cu cetate de la Nişcov ”.

Cercetarea sistematică începe târziu, abia în 1968, printr-un sondaj efectuat de Mircea Babeş, care va fi urmat de seria de campanii dintre anii 1972 - 1981. Parţial, cercetările au fost valorificate prin apariţia unor studii în publicaţii ştiinţifice de specialitate¹.

Reluarea săpăturilor are în vedere cercetarea în suprafaţă a staţiunii, fapt care ar permite reconstituirea planimetriei şi a dinamicii habitatului de tip dava din perioada secolului I a. Chr.

Campania 2001, care marchează reluarea cercetărilor în aşezarea de la Cârlomăneşti, a avut două obiective:

- identificarea vechiului nivel de săpătură şi epuizarea a două dintre segmentele (arealele E 3aN şi W 3bN) şanţului transversal (cercetat în 1979 - 1981);

- realizarea unui plan topografic al staţiunii şi al zonei învecinate.

În arealul E3aN au fost descoperite încă şase complexe faţă de cele cinci înregistrate pe ultimul plan din 1981. Din totalul de unsprezece complexe, şapte sunt gropi ce aparţin nivelului Latène (cinci sigur, două probabil); o vatră atribuită fazei Monteoru Ic4-3; o aglomerare de ceramică de factură monteoreană, oase şi pietre; celelalte două complexe nu aveau material reprezentativ care să permită o eventuală încadrare culturală.

Arealul W3bN a însumat la încheierea campaniei un număr de şaptesprezece complexe (paisprezece erau cunoscute din campaniile 1980-1981 şi neepuizate): o “platformă” de lut reprezentând resturi ale unei construcţii din nivelul Latène; şapte vetre (două aparţinând nivelului Latène; trei - nivelului superior al epocii bronzului; celelalte două sunt nesigure) şi nouă gropi (opt atribuite sigur nivelului Latène).

Punctul La Arman. În imediata apropiere a staţiunii de pe Cetăţuia, pe platoul La Arman, într-un sit cunoscut încă din 1972-1981 şi investigat iniţial prin cercetări de suprafaţă, în octombrie 2001, în urma unei sesizări făcute de localnici, au fost identificate resturile a trei morminte de inhumaţie şi vestigii de locuire.

S-a trasat un sondaj de intervenţie pentru salvarea mormântului de inhumaţie M. 1. Acesta conţinea scheletul unui adult chircit pe stânga, orientat cu capul către SV. Inventarul mormântului este alcătuit dintr-un colan din sârmă de bronz (Ösenhalsring) aflat în zona gâtului şi dintr-un vas cu două torţi supraînălţate trase din buză, plasat în dreptul feţei. Cele două piese de inventar sugerează apartenenţa acestui mormânt de inhumaţie la o fază de mijloc a culturii Monteoru. Groapa mormântului este suprapusă de un nivel de locuire, în care a fost identificat un complex incendiat, cu material ceramic, oase de suine şi ovicaprine, cenuşă şi chirpici ars. Decorul şi morfologia ceramicii descoperite indică apartenenţa complexului la o etapă Monteoru târzie. Din celelalte două morminte distruse au fost recuperate doar resturile osteologice.

Suprafaţa staţiunii, precum şi zona din jur (inclusiv punctul La Arman) însumând cca. 15 ha, au constituit obiectul unei ridicări topografice realizate la scara 1:2 000. Pentru suprafaţa staţiunii de pe Cetăţuia a fost refăcut sistemul de axe transversale şi longitudinale, marcate prin borne de beton.

Note:

1. Pentru bibliografia cercetărilor obiectivului vezi M. Babeş, Dacia NS 19, 1975, p. 125-139; A. Oancea, CAMNI 2, 1976, p. 191-237; A. Oancea, M. Udrescu, D. Nicolăescu-Plopşor, SCA 13, 1976, p. 3-6; M. Babeş, SCIVA 28, 1977, 3, p. 319-352; M. Cârciumaru, SCIVA 28, 1977, 3, p. 353-364; M. Udrescu, SCIVA 28, 1977, 3, p. 365-374; V. Drâmbocianu, SCIVA 30, 1979, 1, p. 95-100; M. Babeş, M.E. Constantinescu, Materiale 13 (Oradea), 1979, p. 147-148; M. Babeş, M.E. Constantinescu, Mousaios 3, 1981, p. 25-27; M. Babeş, Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, I, Bucureşti, 1994, p. 313-314, pl. XVI; I. Motzoi-Chicideanu, D. Gugiu, Un mormânt din epoca bronzului descoperit la Cârlomăneşti, jud. Buzău, SCIVA, sub tipar.

63. Cefa, com. Cefa, jud.Bihor [Aşezarea Rădvani]

Punct: La Pădure

Cod sit: 28255.01

Colectiv: Ioan Crişan - responsabil (MTC Oradea), Simona Stanciu, Florin Sfrengeu (Univ. Oradea)

În campania din anul 2001 săpăturile din aşezarea medievală Rădvani (sat dispărut) au continuat în sectorul A (cimitir) unde a fost localizată şi biserica. Au fost deschise încă două secţiuni în lungime de 21 şi respectiv 22 m prin care au fost identificate încă 57 de morminte, numărul mormintelor descoperite ajungând până în prezent la 135. A fost dezvelită în întregime absida bisericii şi a fost atinsă latura lungă dinspre N a acesteia. S-a stabilit astfel că este vorba de o biserică-sală cu absida patrulateră în lungime de 3,25 m şi lăţime de 3,75 m. Nava avea lărgimea de 5,25 m.

Mormintele descoperite se eşalonează pe durata sec. XI-XVI. Peste nivelul de înmormântări din sec. X/XI-XIII a fost ridicată în sec. XIV o biserică. În interiorul acesteia şi în jur s-au practicat apoi înmormântări cu defuncţii depuşi în sicrie. În trei morminte au fost găsite monede emise în timpul regilor Ştefan III (1162-1172), Ludovic I (1342-1382), Sigismund de Luxemburg (1387-1432) şi Vladislav I (1440-1444). În mormintele unor copii de cca. 7/10 ani au fost descoperite piese de îmbrăcăminte: aplici de os de curea, aplici de bronz de la o centură şi perle care erau cusute pe cununi. Acestea sunt realizări artistice reuşite ale meşterilor populari din secolele XIV-XVI.

În campania următoare secţiunile vor fi prelungite pentru a fi surprins peretele vestic al bisericii şi turnul acesteia. Se va putea astfel stabili planul edificiului şi dimensiunile acesteia. O problemă care va rămâne în continuare deschisă este provenienţa pietrelor din fundaţia bisericii, pietre ecarisate şi cu elemente de decor sculptat. Ele au rezultat probabil de la un edificiu bisericesc mai vechi dezafectat. Se cunoaşte din documente că aşezarea dispunea încă la sfârşitul sec. al XIII-lea de o biserică. Locul acestui prim edificiu cu pereţii în întregime sau parţial din piatră va fi probabil identificat undeva în apropiere în cazul în care temeliile acestuia nu au fost în totalitate dislocate.