O invit pe domnişoara Ionica Popescu. Va urma domnul Ioan Mircea Paşcu.
Doamna Ionica Constanţa Popescu:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Bună dimineaţa, stimaţi colegi.
Vreau să vă fac o mărturisire. Am hotărât ca astăzi să nu mai pornesc televizorul! Şi vă spun şi de ce. Pentru că ştiu ce va fi la televizor. Se dă în reluare, pentru al 14-lea an consecutiv, acelaşi film. Un film cu imagini adevărate, cu imagini terifiante, în care fraţii se bat între ei. Un film în care ni se prezintă o întreagă categorie de oameni ca fiind ruşinea societăţii, ca fiind luptătorii împotriva intelectualilor, a studenţilor şi a femeilor gravide. Un film în care minerii, şi toată Valea Jiului, o dată cu ei, sunt blamaţi şi infieraţi, ca şi cum ar fi singurii vinovaţi pentru atrocităţile care s-au petrecut acum 15 ani în Piaţa Universităţii, ca şi cum ar fi toţi vinovaţi pentru iunie 1990.
Un film în care, însă, acei mineri prezenţi la Bucureşti, şi nu toţi minerii, au fost doar actori. Regizorii sunt folclor, autori necunoscuţi.
Un film care le adânceşte disperarea celor peste 150.000 de locuitori ai Văii Jiului şi care le prelungeşte agonia, declanşată o dată cu evenimentele din iunie '90 şi continuată ulterior cu disponibilizările masive care au pus pe drumuri aproape jumătate din forţa de muncă din Vale.
Istoria nu trebuie uitată, trebuie rememorată şi trebuie să învăţăm din ea. Dar cu ochii spre viitor.
lată de ce, aceia care ştiu adevărul despre mineriade sunt obligaţi, dacă nu în faţa noastră, atunci în faţa lui Dumnezeu şi a urmaşilor celor ucişi sau schilodiţi în timpul acestor mineriade, să vorbească. Sunt obligaţi în faţa tuturor minerilor şi familiilor acestora, care vor fi venit sau nu la Bucureşti în iunie 1990.
Ascunderea adevărului despre iunie '90 continuă să-i menţină pe locuitorii Văii Jiului într-o profundă eclipsă morală şi economică. Morală, pentru că sunt acuzaţi la grămadă pentru ce au făcut, dar mai ales pentru ce n-au făcut mulţi dintre ei. Economic, pentru că perpetuarea acelor imagini are darul de a îndepărta orice eventual investitor străin din zonă. Când eşti investitor şi dai click pe internet, iar despre Valea Jiului afli doar ce ni se arată zilele acestea la televizor... nu mai faci, din păcate, drumul până acolo să vezi că oamenii sunt calzi, harnici şi primitori.
Nu vin acum să susţin inocenţa perfectă a unora dintre minerii care s-au deplasat sau care au făcut posibilă, prin instigare şi susţinere deplasarea unor mineri la Bucureşti. Unii dintre ei au lovit, într-adevăr, conştient sau inconştient oamenii. Au greşit. Dar nu doar ei trebuie să plătească!
În 15 ani de democraţie evenimentele tragice din iunie '90 au rămas la fel de enigmatice, în 15 ani de democraţie cei care au instigat, cei care au manipulat şi cei care au pus la cale deplasarea unor mineri la Bucureşti au rămas în aceeaşi umbră. Este de datoria noastră, a tuturor, să cerem şi să facem lumină.
Avem această datorie faţă de cei care în 1990 şi-au pierdut viaţa în Piaţa Universităţii. Avem această datorie faţă de cei care au lost loviţi şi schilodiţi. Avem această datorie faţă de mineri. Pe care cei mai mulţi dintre noi îi văd ca pe nişte călăi şi nu ca pe nişte victime, cum au fost, la rândul lor şi cum continuă să fie, atâta vreme cât vinovaţii de mineriada de la Universitate nu vor plăti şi nu vor fi cunoscuţi.
În calitate de reprezentant al judeţului Hunedoara, unde trăieşte de azi pe mâine cea mai blamată - în aceste zile - categorie de oameni, aduc un pios omagiu celor care în iunie '90 au plătit cu viaţa dorinţa lor de a fi liberi în ţara lor. Sunt cu sufletul alături de cei care au fost loviţi şi mutilaţi. Şi le cer scuze! În numele vinovaţilor pe care nu-i cunoaştem şi care nu au onoarea să facă acest gest.
Şi în aceeaşi calitate, de parlamentar de Hunedoara, sunt alături de minerii din Valea Jiului şi de familiile lor, acuzaţi la grămadă şi priviţi ca paria. Nu toţi sunt vinovaţi!
Dacă în România există şicriminali, şi violatori şi alt gen de infractori, nu înseamnă că Românii toţi sunt criminali, infractori şi violatori.
Să nu uităm acest lucru, atunci când ridicăm piatra şi vrem să lovim cu ea.
Vă mulţumesc.
Domnul Corneliu Ciontu:
Vă mulţumesc şi eu.
Dau cuvântul domnului deputat Ioan Mircea Paşcu. Va urma domnul Gheorghe Gabor. Am să comunic la final, la secretariat, colegii care au depus declaraţiile, pentru a nu pierde timp.
Domnul Ioan Mircea Paşcu:
Domnule preşedinte,
În ultimele zile, suntem martorii unui val de acţiuni judecătoreşti cu pronunţată tentă politică, în rândul cărora se înscrie şi redeschiderea dosarului 13-15 iunie 1990, petrecută după preluarea puterii de actuala coaliţie aflată la guvernare.
Tot acest spectacol juridic - ridicat la cote care îl fac pe omul simplu să se întrebe cu teamă unde vom ajunge - nu îşi are rădăcinile în dorinţa de a asigura domnia legii, ci în plan exclusiv politic.
Punerea sub acuzaţie afostului preşedinte, domnul Ion Iliescu, pentru fapte departe de a fi elucidate, petrecute cu 15 ani în urmă, (vezi, de pildă, cum, dintr-o trăsătură de condei acţiunea agresivă îndreptată împotriva forţelor de ordine din data de 13iunie 1990este prezentată acum drept provocare a forţelor de ordine ?!) în condiţiile în care evenimentele respective au înregistrat participarea unui mare număr de alţi actori, ce fie nu au fost chemaţi, fie au fost chiar scoşi expres din cauză, constituie cea mai clară dovadă în acest sens.
În primul rând, se urmăreşte, astfel, scoaterea din joc a domnului Ion Iliescu, un factor de primă mărime pe scena politică românească. Se încearcă, astfel, împiedicarea unei acţiuni politice din partea domniei sale, ştiut fiind că, atunci când a inspirat crearea unei formaţiuni politice, aceasta a şicâştigat alegerile, în numai câteva luni (1992),iar când s-a aflat la conducerea P.D.S.R. în perioada 1996-2000,partidul a revenit din opoziţie la putere.
În al doilea rând, într-un plan mai larg, se urmăreşte destructurarea social-democraţiei,în primul rând prin acţiunea concertată, îndreptată împotriva partidului din care fac parte, P.S.D., şi a reprezentanţilor săi la nivel local şi central.
Acolo, în teritoriu, s-a declanşat oadevărată furie anti-P.S.D, căreia îi cad victime şi specialişti oneşti şi recunoscuţi, care şi-au dovedit valoarea în planul administraţiei locale.
Şi, culmea, purtătorii acestei furii nu sunt nimeni alţii decât cei care, în opoziţie fiind, şi-au rotunjit substanţial averile de pe urma rezultatelor bune ale guvernării P.S.D. din perioada anterioară.
În al treilea rând, se urmăreşte o reconfigurare a însuşi spectrului politic în ansamblul său,prin scindări provocate, urmate de dezertări şi asocieri la oformaţiune politică în cristalizare, menită probabil să îndeplinească un singur scop, şi acela legat exclusiv de alegerile prezidenţiale din 2009.
Personal cred în valorile democraţiei, care presupun ca actul de guvernare să constea în administrarea mai bună a ţăriişi nu în distrugereaopoziţiei, deşi este adevărat că, dacă nu poţi oferi pâine, te strădui să oferi de două ori mai mult circ...?!
De asemenea, cred că momentul internaţional actual - extrem de complicat şichiar tensionat după punerea sub semnul întrebării a proiectului european - nu ne permite pur şi simplu să ne vulnerabilizăm singuri.
Prin introducerea discordieipe plan intern, ca urmare a tendinţei tot mai evidente de vendetă politică, actuala coaliţie aflată la guvernare îşi asumă o mare responsabilitate.
Şi aşa, tot mai mulţi lideri europeni evocă posibilitatea amânării intrării României şi Bulgariei în UE, pe considerente care ţin de logica internă a Uniunii.
Ce se va întâmpla dacă noi vom fi cei care le oferim scuza prin ceea ce se întâmplă pe plan intern?
Cu siguranţă, 2008 şinu 2007va fi anul intrării noastre în Uniunea Europeană, iar actuala coaliţie nu va putea fugi de răspundere.
Iar aceasta cu atât mai mult cu cât gaura neagră provocată de adoptarea cotei unice de impozitare va continua să perturbeze profund viaţa economică şi socială a ţării, fără vreo perspectivă de a fi astupată prin mărirea aberantă a fiscalităţii, care s-a prăvălit ca un val tsunami peste capul milioanelor de români.
Crede cumva putereacă deschiderea vechilor dosare şi instrumentarea lor politică, prin inculparea fostului preşedinte Ion Iliescu, reprezintă soluţia la problemele create de managementul defectuos al ţării?
Mai mult, crede cumva puterea că atât românii, în ţară, cât şi cercurile UE, în afară, vor închide ochii la infinit la reinstaurarea controlului politic asupra justiţiei, chiar dacă este prezentată sub masca eficientizării luptei împotriva corupţiei? Ei bine, se înşală!
Oamenii, care o duc din ce în ce mai rău, preocupaţi de revenirea tensiunii la cote maxime în societatea românească, pe care o credeau depăşită o dată pentru totdeauna, vor grăbi procesul de înlocuire a actualei guvernări.
Iar atunci, cei ce cred astăzi că îşi permit totul, se vor trezi la realitate, întrebându-se, poate, unde le-a fost mintea când au declanşat actuala vânătoare de vrăjitoare şi va fi prea târziu pentru ei. Vorba proverbului: Cine seamănă vânt, va culege furtună!
Din păcate, va fi târziu şi pentru ţară, care, ca şi în perioada 1996- 2000, va plăti din nou un tribut greu aventurii venirii la guvernare a aceloraşi forţe politice care au provocat dezastrul de la sfârşitul deceniului trecut. În plus, cercurile europene vor vedea şi ele ce trebuie văzut şi vor acţiona în consecinţă.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
Domnul Corneliu Ciontu:
Mulţumesc.
Îl invit la microfon pe domnul deputat Gheorghe Gabor, va urma domnul Mircea Stănescu. Mai avem 10 minute.
Domnul Gheorghe Gabor:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Declaraţia mea politică se intitulează "Libertate şi responsabilitate"
Discutând cu un tânăr plecat la studii în Statele Unite ale Americii asupra modului în care este percepută din exterior schimbarea intervenită în politica noastră după alegerile din anul 2004, acesta sesiza că cea mai importantă deosebire faţă de guvernarea precedentă este diferenţa de limbaj, modul în care noua putere se adresează ţării.
Hotărârea de a îndeplini promisiunile electorale este aspectul principal care se desprinde din acţiunile noului Guvern. Aceasta se realizează însă într-un limbaj nou, deoarece discursul promovat din noiembrie 2004 este unul autentic, un limbaj făuritor de cultură, care este de natură a determina schimbări în mentalitatea oamenilor. Oamenii reacţionează pozitiv la comunicarea directă, la punerea deschisă a problemelor, fără să mai audă scuze penibile, ironii murdare sau discursuri sforăitoare, care nu făceau altceva decât să agite spiritele, pentru a se ascunde realităţile dureroase care ne copleşeau.
Iată câteva aspecte ale noului discurs promovat de liderii Alianţei D.A.: lipsa concentrării excesive pe moştenirea fostei guvernări şi focusarea pe ceea ce este de făcut; considerarea cetăţenilor ca parteneri responsabili, care trebuie să contribuie activ la schimbarea societăţii şi nu să aştepte ceva impus de sus; recunoaşterea simplă şi conştientă că fiecare dintre noi, politicienii, suntem doar slujbaşi în beneficiul celor care ne-au ales şi că funcţiile pe care le deţinem, fie în Guvernul ţării, fie în Parlamentul acesteia, nu ne dau mai multe drepturi, ci, dimpotrivă, mai multe responsabilităţi. Această deschidere îl făcea pe tânărul meu interlocutor să remarce că o propoziţie simplă de genul "Este normal ca fiecare cetăţean să-şi plătească taxele faţă de stat" poate avea efecte la fel de benefice pe termen lung ca şi o lege organică, deoarece în mintea oamenilor se înregistrează normalitatea. Oamenii se vor simţi responsabilizaţi datorită discursului serios, direct şi la obiect, străin limbii de lemn folosită de guvernările anterioare.
Respectul reciproc în abordarea problemelor importante cu care ne confruntăm cu toţii nu mai permite glumele ieftine, indiferent dacă suntem la putere sau în opoziţie, iar figurile triste, blazate şi pline de importanţă, care răspund problemelor puse ocolind de fapt răspunsul corect şi cinstit, nu mai pot să amăgească pe nimeni. Lumea începe să vadă că se poate şi în alt fel. Se poate avea un prim-ministru mai interesat de ceea ce trebuie făcut decât de propria imagine, mai interesat de răspunderea pe care o are decât de numărul de apariţii la televizor; se poate avea o clasă politică unde fiecare politician este conştient că în primul rând are răspundere faţă de cei care l-au ales. Răspunderea nu este doar o vorbă, ci o atitudine, prin care efectiv ne simţim obligaţi să contribuim la îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi a semenilor noştri, chiar şi în aspecte care nu pot fi legiferate: atitudinea la locul de muncă, comportamentul în societate, în şcoală, în familie, pe stradă.
Liberalismul modern înţelege că nu există libertate în afara responsabilităţii. Oamenii s-au obişnuit în ultimul timp cu faptul că suntem liberi să facem ce vrem, dar uită că libertatea adevărată o reprezintă respectarea legilor şi respectarea celorlalţi indivizi, libertatea fiecăruia dintre noi întinzându-se doar până la graniţa la care se află libertatea celuilalt individ. Nimeni nu poate fi liber încălcând dreptul la libertate al semenului său. Nu trebuie însă a se confunda libertatea cu libertinismul.
Noi, clasa politică actuală, suntem primii care trebuie să demonstrăm că am înţeles acest lucru, că suntem în primul rând responsabili şi că numai un om liber în acest fel poate să fie responsabil. Societatea românească are nevoie astăzi de acest fel de liberalism, are nevoie să înţeleagă că primul lucru pe care îl aduce libertatea este răspunderea, este responsabilitatea.
Întorcându-mă la impresia pe care mi-o relata tânărul doctorand, interlocutorul meu, schimbarea de limbaj, limbaj pe care îl numea surprinzător de aerisit pentru obosita noastră clasă politică, dă mai multe speranţe decât promovarea oricărei legi. Cum noi suntem în forul legiuitor şi deţinem şi posibilităţi de acţiune, nu ne rămâne decât să demonstrăm cu fapte că politica noastră va schimba mentalitatea şi ţara în bine.
Mulţumesc.
Domnul Corneliu Ciontu:
Mulţumesc.
Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Stănescu. Domnul Ioan Ţundrea este? Da. Va urma domnul Ţundrea.
Domnul Mircea Stănescu:
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Vreau să readuc în atenţia dumneavoastră scandalul care mocneşte de câţiva ani în interiorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, legat de readucerea la conducerea acestei instituţii a unor directori compromişi, care nu sunt străini de devalizarea acestei unităţi. Este vorba, în special, de actualul director al STS, generalul Tudor Tănase, şi adjuncţii săi, generalul Ion Tudosie şi generalul Alexandru Grumaz, care sunt acuzaţi, prin diferite rapoarte apărute în presă, de grave nereguli în gestionarea bugetului STS, cu trimiteri exacte la contracte de zeci de milioane de dolari, derulate fără licitaţie şi la preţuri nejustificat de mari.
În acest sens, au fost publicate ample materiale, în România liberă, din 22 decembrie 2004, şi Ziua, din 31 mai 2005, extrem de documentate, cărora nu li s-a dat curs.
Cel mai grav fapt este că actualul director al STS, generalul Tudor Tănase, a fost dat afară în 1997 din funcţia de director tehnic al serviciului, pentru grave abateri, după ce a fost prins de procurorii militari că folosea camioanele instituţiei pentru a căra materiale de construcţie la vila sa din Breaza. La baza destituirii actualului director al STS a stat Dosarul penal nr. 5P/1997, în care Secţia Parchetelor Militare a stabilit că prin înregistrarea în fals a camioanelor STS ca fiind în misiuni operative au fost transportate materiale de construcţii la vilele din Breaza ale generalului Tudor Tănase şi a generalului Ion Tudosie, care pe atunci lucra la Curtea de Conturi, cu sarcina de a verifica financiar preventiv STS.
Directorul STS a fost amendat contravenţional de procurorii militari, stabilindu-se că a produs unităţii un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei. Din 2001, însă, generalii Tănase şi Tudosie au fost readuşi la conducerea STS, în pofida informaţiilor furnizate de diferite instituţii ale statului, cât şi de mass-media. Iar în prezent sunt implicaţi în achiziţii scandaloase de maşini militare şi tehnică specială, camuflate sub paravanul secretului de stat.
Acum, e timpul ca aceştia să plece de la conducerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
Vă mulţumesc.
Domnul Corneliu Ciontu:
Mulţumesc şi eu.
Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Ţundrea, va urma domnul Mircia Giurgiu.
Domnul Ioan Ţundrea:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Declaraţia politică este adresată Ministerului Educaţiei şi Cercetării, domnului Mircea Miclea. Obiectul declaraţiei politice: Emigrarea valorilor româneşti şi mineriada.
Domnule ministru,
Vă adresez întreaga mea consideraţie pentru modul elegant şi se pare eficient în care conduceţi acest minister al speranţelor pentru România viitoare.
De 15 ani, luna iunie a devenit din nefericire un remember al dramelor şi violenţelor pe care le-am trăit în timpul mineriadei. Atunci, apelurile elitei intelectuale româneşti adresat lichelelor păreau surde şi fără răspuns. De atunci, tot mai mulţi tineri intelectuali, şocaţi de corecţiile sălbatice cu care au fost trataţi de mineri, au declanşat exodul creierelor spre occident.
Ar trebui, în mod normal, să fim mândri că la prestigioase universităţi americane predau peste 100 de români şi alţi 200 sunt doctoranzi, iar la Harvard sunt acceptaţi peste 60% din olimpicii matematicieni români. Dar ştim cu toţii că aceste valori nu se mai întorc în ţară, la un salariu de zeci de ori mai mic decât în occident şi la un şir interminabil de umilinţe şi aşteptări deşarte.
În urmă cu o lună, adresam colegilor din Parlament rugămintea de a contacta cel puţin un tânăr universitar plecat din ţară, cu scopul de a găsi soluţii de aducere a acestora din nou acasă. Eu am întreprins un asemenea demers şi rezultatul a fost dezamăgitor. Tânărul matematician, fost olimpic, actualmente doctor la o prestigioasă universitate americană, mi-a spus că a plecat din cauza mineriadei şi cu siguranţă nu se mai întoarce în ţară. Conchidem că, orice demers am întreprinde şi la orice nivel, aceste valori devin nişte iubiri pierdute.
Domnule ministru,
Vă adresez rugămintea de a ne informa, acum, în iunie, când o altă generaţie de tineri îşi îndreaptă paşii spre universităţi occidentale, câţi elevi, studenţi şi cercetători români au părăsit ţara după mineriada din 1990.
Cu speranţa că vom reuşi să stopăm acest exod al inteligenţei româneşti, după ce vom şti cu exactitate câte valori am pierdut, transmit tuturor absolvenţilor din şcoli şi universităţi succes şi speranţa că niciodată în România generaţiile viitoare nu vor mai cunoaşte barbariile vreunei mineriade.
