1 iulie „De aceea mă deprind să am totdeauna o conştiinţă fără vină înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Fapt. Ap. 24: 16

4 IULIE

„Şi acum, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a

Cuvântului harului Său". Fapt. Ap. 20:32

Pavel încredinţează pe bătrânii din Efes lui Dumnezeu şi Cuvântului harului Său. El nu-i încredinţează unei anumite clase de oameni, nici chiar apostolilor sau urmaşilor lor, sau unor consilii generale, sau părinţilor cu tradiţiile lor sau învăţătorilor cu dogmele lor. O, nu, niciunul din aceştia nu le-ar fi putut fi de folos în prezenţa unor „lupi răpitori", care erau gata să pătrundă între ei, nici împotriva „lucrurilor stricăcioase" pe care unii dintre oamenii din Efes, s-au ridicat ca să le înveţe (versetele 29,30). Nimic nu poate sta în picioare în ziua cea rea, nimic nu poate să întărească un suflet în astfel de situaţii, decât Dum­nezeu însuşi şi Cuvântul harului Său.

Deşi s-ar putea ca noi să nu avem de întâmpinat chiar astfel de lucruri care îi aşteptau pe efeseni, totuşi, noi trebuie să ştim bine că niciodată nu vom putea să înaintăm pe cale, fără a avea ca autoritate Cuvântul lui Dumnezeu şi prezenţa Lui ca putere. Niciodată, poate, de când există Creştinătatea, n-a fost o vreme ca acum, în care să fie imperios de necesar ca sufletul nostru să aibă de a face cu Dumnezeu şi adevărurile Lui, în modul cel mai direct şi personal. Nu se face, nu trebuie ca cineva să-şi agaţe credinţa de mâneca altuia. Chiar acum, în vremea noastră, se va face cunoscut într-un fel cu totul deosebit, a cui credinţă se bazează numai pe puterea şi abilitatea oamenilor şi a cui se bazează pe puterea lui Dumnezeu. Ce lucru trist este să vezi pe mulţi credincioşi sinceri, că aleargă după predicatori buni, după învăţături mai originale, după diferite forme de confesiune şi nu după Hristos şi Cuvântul Lui.Să cântărim adânc astfel de situaţii şi să fim convinşi că ne cere o serioasă atenţie. Să fim siguri că sufletul nostru este întemeiat pe temelia solidă a Cuvântului lui Dumnezeu, că avem autoritatea Lui directă şi clară cu privire la ce facem şi la locul unde ne aflăm. Să fim deasemenea siguri că avem mereu cu noi Prezenţa Sa divină. Aceste două lucruri vor aduce o pace dulce sufletului nostru, şi o statornicie sfântă, orice s-ar întâmpla, orice vremuri vor veni.

„Nici o împrejurare nu a putut vreodată să împiedice puterea harului din inima OMULUI din cer, ca să vină în ajutorul celor care ar avea nevoie de El". J.N.D.

5 IULIE

„Un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine." „...Un vas de cinste". „Un rob ...blând cu toţi".2 Timotei 2:15,21,24

Iată trei însuşiri de seamă pe care trebuie să le aibă orice copil al lui Dumnezeu, care este un lucrător împreună cu El. Nu este deci vorba aici numai de aceia care conduc o adunare ci de orice credincios care doreşte să-I slujească lui Dumnezeu cu toată inima.

- Un lucrător, indiferent în lucrurile mari ca şi în cele mici, trebuie să fie aprobat înaintea lui Dumnezeu. Această aprobare nu înseamnă o investiţie specială, ci doar aceea pe care o avem cu toţii „acceptaţi în Preaiubitul" (Evrei 1:6 ) şi aceasta se referă la marele dar pe care Tatăl nostru ni l-a dat în Preaiubitul Său Fiu. Deşi în poziţia aceasta noi nu avem nici un merit personal, ea totuşi implică şi mai mare răspundere, de a fi separaţi de orice lucru incompatibil cu această favoare înaltă. De aceea spune apostolul: „un lucrător care să nu-i fie ruşine" şi care pentru a fi colaborator al lui Dumnezeu, trebuie să cunoască bine voia Lui şi aceasta printr-o temeinică cunoaştere a Cuvântului Lui. Numai în condiţia aceasta el poate „să împartă drept Cuvântul adevărului".

- Un vas care să aibă neapărat aceste trei însuşiri: de cinste, sfinţit şi folositor. Ce înseamnă un vas de cinste sau de onoare ? Lucrul acesta îl determină scopul pentru care a fost făcut. Fără-ndoială este vasul care va aduce cinste Celui ce l-a făcut. Un astfel de vas trebuie să fie curat şi pentru că aici este vorba de un vas pentru lucrarea lui Dumnezeu, el trebuie să fie curăţit de orice învăţături false care aduc nu numai con­fuzie în cercurile creştine dar, vai, şi multă dezonoare a Numelui Dom­nului Isus. Un astfel de vas trebuie să fie „pregătit pentru orice lucrare bună" printr-o stăruitoare cercetare a Cuvântului lui Dumnezeu.

- Un rob presupune pe cineva care are un Stăpân sau Domn şi care este totdeauna gata şi doritor să facă voia Lui nu din obligaţie, nu din frică, ci din dragoste şi recunoştinţă pentru El care l-a cumpărat cu un preţ aşa de mare: sângele Lui. Şi în acest verset se arată că robul trebuie să aibă trei caracteristici: să fie blând; să fie capabil să înveţe, să aibă o îngăduinţă răbdătoare. Evanghelia după Marcu ni-l prezintă pe Dom­nul Isus ca pe modelul de Rob desăvârşit şi noi suntem chemaţi să-I urmăm pilda. Noi putem uşor aluneca într-o atitudine rigidă, de supe­rioritate şi legalistă, dar dacă urmăm pilda Modelului nostru, vom avea totdeauna o atitudine de blândeţe şi răbdare faţă de oameni şi numai atunci putem avea nădejdea că „Dumnezeu le va da pocăinţa".

6 IULIE

„..Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-I cereţi voi." Matei 6:8

În inimile noastre trebuie să fie o vie încredinţare că, înainte chiar de a începe să ne rugăm, Tatăl ceresc cunoaşte situaţia şi trebuinţele copilului Său. Deci, chiar dacă noi nu înţelegem căile Lui pe care ne trece, să ne apropiem cu încredere de El care ştie tot şi poate totul: El vrea să ne pună în aplicare credinţa noastră şi să ne inspire duhul, pentru ca rugăciunea pe care I-o adresăm să respire o totală încredere în El şi o deplină părtăşie cu El Tatăl nostru ceresc. În felul acesta, orice duh de formalism şi legalism fiind îndepărtat, cerurile se deschid ca să trimită răspunsul binecuvântat pe care îl aşteptăm.

Se întâmplă ca Dumnezeu să aştepte până când copilul Său să ştie că numai Tatăl său ceresc poate interveni şi până când el să înţeleagă că orice efort al înţelepciunii proprii trebuie să înceteze. Când vom recunoaşte că am ajuns la capătul posibilităţilor noastre şi că toate resur­sele noastre sunt epuizate, izvoarele lui Dumnezeu încep să ţâşnească de sus. Dumnezeu priveşte din cer şi când ne vede că suntem într-o stare plăcută Lui, ne face să vedem strălucirea slavei Sale, şi astfel, copii Săi, să-L poată cunoaşte mai bine.

La versetul 6, Domnul Isus spune: „Dar tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti". Ce îndemn minunat pentru a avea o viaţă de rugăciune susţinută. Ne luăm noi timp pentru a intra în odăiţă ? Dăm noi importanţă rugăciunii pentru ca să închidem uşa? Şi negreşit, lăsăm noi afară orice gând şi activitate firească, fie ea şi cea mai legitimă ? Dacă da, vom face marea descoperire că Tatăl nostru este acolo, cu noi, în locul tainic al rugăciunii. Şi atunci, vom putea să ne vărsăm inimile înaintea Lui, să-I spunem tot, absolut tot ce ne apasă, şi să fim siguri că Cel care vede în ascuns ne va asculta. Cererile noastre personale cât şi mijlocirea noastră pentru alţii vor ajunge înaintea Lui şi Tatăl nostru ne va răsplăti cu răspunsurile îndurării Lui.