1. Staf alb (epidermidis) formeaza flora de la nivelul tegumentului si multora dintre mucoase
Yüklə 189,29 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Y.pestis Habitat natural
- Y.pestis Epidemiologie
- Pseudomonas aeruginosa Caractere morfo-tinctoriale şi de mobilitate
- Rezistenţa în mediul extern
- Diagnostic bacteriologic
- Vibrioni halofili de interes medical V.parahaemolyticus
- Semnificaţie clinică şi patogenitate.
- Diagnosticul de laborator.
- Profilaxie şi tratament.
- Haemophilus influenzae Caractere morfo-tinctoriale
- Diagnostic bacteriologic (i) metode rapide : examen microscopic direct
Habitat natural - prezent în flora intestinală la animale şi păsări;contaminant al solului şi apelor de suprafaţă. Patogenitate naturală la om -boală diareică acută cu caracter autolimitat, mai ales la copii;sindrom pseudoapendicular (adenopatie mezenterică) la adulţi;artrite reactive şi eritem nodos, complicaţii posibile ale manifestărilor digestive la adulţi ;infecţii sistemice la imunodepresaţi;determinate de un număr limitat de serotipuri (O3 cel mai frecvent). Y.pestis Habitat natural -prezent la rozătoare (şobolani), cu transmitere prin ectoparaziţi (purici);transmitere accidentală la om. Patogenitate pentru om -agent etiologic al pestei sau ciumei;aspirat din sângele animalelor infectate, se multiplică în tubul digestiv al puricelui şi apoi este regurgitat în plaga înţepată, putând fi transmis accidental la om;în macrofage este posibilă sintetiza capsulei şi a altor factori de patogenitate condiţionat la temperatura de 370C;bacilii capsulaţi sunt responsabili de adenite regionale (bubon pestos) cu evoluţie bacteriemică şi localizări secundare; localizarea pulmonară, cu evoluţie extrem de severă, permite transmiterea interumană pe cale respiratorie Incidenta este mult mai redusa , putine cazuri care nu sunt mortale daca sunt tratate cu antibiotic. Diag – securitate maxima, cu echipament de protectie. Se ia puroi din bubon, sange pt hemocultura, sputa , se insamanteaza si se identifica.Antibiograma nu este necesara. Celelalte 2 – produc o enterocolita insotita de adenita mezenterica. Inf intest este dublata de o inf a ggl reg mezenterici.Diag nu este f dificil – coprocultura.
vaccinarea persoanelor cu risc creascut de expunere Genul Pseudomonas
Pseudomonas aeruginosa Caractere morfo-tinctoriale şi de mobilitate: nu prezintă particularităţi care să permită diferenţierea de alţi reprezentanţi ai genului; mobilitatea asigurată cel mai frecvent de un flagel polar. Cactere de cultură :pot dezvolta colonii cu aspect diferit (3 tipuri), pigmentate datorită
pe geloză sânge coloniile sunt hemolitice Rezistenţa în mediul extern :capabil să se multiplice în medii minimale nutritiv; sensibil la desicaţie; în spitale s-au selectat tulpini cu rezistenţă la dezinfectante (săruri cuaternare de amoniu, hexaclorofen, iodofori). Factori de patogenitate: pili cu rol în colonizare; capsula cu rol în aderenţă, efect antifagocitar, impiedică acţinea antibioticelor; exotoxina A cu efect necrotic tisular; exotoxina S inhibă funcţia fagocitelor; citotoxine (hemolizine, leucocidină) cu efect faţă de numeroase celule eucariote; elastaze clivează fibrele de colagen, fibronectina, IgG, IgA, complement; piocianina cu efect proinflamator şi de inhibare a funcţiei epiteliului ciliat respirator. Habitat natural: saprofit al mediului extern (sol, ape de suprafaţă, vegetale);rar constituent al florei microbiene de pe suprafeţele de înveliş la om. Patogenitatea pentru om:detremină variate infecţii oportuniste;în condiţii comunitare poate fi implicat în otite externe sau supuraţii ale ulcerelor de gambă;majoritatea infecţiilor evoluază în condiţii de spital la cei cu lezarea integrităţii tegumentului sau după intervenţii invazive terapeutice sau exploratorii: infecţii ale arsurilor, infecţii urinare, pulmonare, otice, oculare, meningite, endocardite etc; cele mai grave infecţii evoluează la cei cu afectarea importantă a mecanismelor locale sau generale de apărare Diagnostic bacteriologic:izolarea pe medii uzuale;identificarea pe baza caracterelor microcopice şi de cultivare;criterii suplimentare (testul oxidazei, cultivarea la 420C, alte caractere biochimice) pentru tulpinile care nu produc piocianină. Principii de terapie etiotropă:natural sensibil numai la unele beta-lactamice (carboxi- şi ureidopeniciline, ceftazidim, cefoperazonă, aztreonam, imipenem, meropenem), aminoglicozide (gentamicină, tobramicină, amikacină, netilmicină), fluorochinolone (ciprofloxacina este cea mai activă), polimixine;frecvent sunt izolate tulpini multirezistente la antibiotice din infecţii nosocomiale;în infecţiile cu tulpini sensibile se recomandă asocierea beta-lactamic + aminoglicozid. Vibrio
Caractere generale - bacili gram-negativi incurbaţi “în virgulă”;mobilitate asigurată de flageli cu dispoziţie polară;nepretenţioşi nutritiv;aerobi-facultativ anaerobi; descompun glucoza pe cale fermentativă, fără gaz;catalază şi oxidază pozitivi; sensibili la compusul vibriostatic O/129;speciile de interes medical pot fi clasificate în
Genul vibrio produce holera, boli diareice – diaree apoasa provocata de specii din acest gen: vibrio parahemoliticus. Bact aerobe larg raspandite in ape de suprafata dulci sau sarate. Cel parahemolitic se dezv in ape sarate la o conc de sare pana la 8% (germen holofil). Infectii pe cale fecal orala: apa sau alimente neprelucrate termic, deshidratare si dezechilibru electrolitic. Mortalitatea > 50% in lipsa tratamentului. Vibrio cholerae – bact incubata cu cil polar – mobila nu are capsula si spori nu rezista la act antibioticelor,dezinfectantilor, doza infectanta 10 la a 9 a germeni datorita sensibilitatii lor la Ph acid si traversarea dificila a barierei gastrice. Caract biochimice – se dezvolta pe medii cu Ph alcalin sau cu saruri biliare – colonii galbene / roz capacit fermentativa scazuta datorita metab aerob spre deosebire de enterobact sunt oxidazo pozitivi. Struct antigenica – identif vibrionului choleric pe baza Ag somatic O exista gr serologic O1, iar ceilalti vibrioni exista altor gr serologice = non 01 si produc infectii mai putin grave (sunt saprofiti). Ag flagelar – vibrion 01 – 3 serotipuri Inaba, Ogawa si Hikojima. Biotipul – vibrioni cu struct Ag asemanatoare dar comport biochimic diferit (unul poate fi hemolitic, altul nu). Vibrion choleric – clasic sau el-tor.Produce o enterotoxina cholerica asem structural cu toxina termolabila produsa de E coli responsabila de manifestarile clinice din boala. Holera este perfect controlabila astazi: dezinfectia terminala in spitale si tratament simptomatic si antibiotic. Patogenitatea – det de producerea de toxine in intestin.Dupa traversarea barierei gastrice colonizeaza muc intest – factor de aderenta pili si prod enz prin care adera la muc intest fara a avea efect citolitic/necrotic. Toxina – 2 fractiuni: A si B= binding se leaga la receptori. Infectie autolimitanta, se adm pe care parenterala si orala perfuzii si tratament cu tetraciclina. Dupa infectie = imunitate care prezinte cateva luni – ani. Vaccinurile sunt eficiente pt 6-12 luni= imunitate locala se adm pt calatorii in reg endemice. Rezistenţa în mediul extern - sensibili la radiaţii solare şi pH acid (<6,5); mor instantaneu la 1000C căldură umedă;distruşi de dezinfectantele uzuale. Ag de specificitate - numeroase serogrupe pe baza Ag O; tulpinile holerigene aparţin serogrupelor O:1 şi O:139;3 serotipuri O:1 pe baza fracţiunilor Ag A, B şi C: Ogawa, Inaba şi Hikojima;Ag H nu are valoare practică (determinanţi Ag comuni). Factori de patogenitate - toxina holerică (enterotoxină termolabilă de tip A-B), cu mecanism de acţine identic cu enterotoxina TL a ECET; adezine fimbriale; neuraminidază (mucinază). Imunitate - aglutinine specifice şi Ac antitoxină holerică apar din a doua săptămână de boală şi cresc în convalescenţă; IgA secretori au îndeosebi rol protector (previn colonizarea şi fixarea toxinei pe enterocit). Diagnostic bacteriologic - coproculturi pe medii selective şi de îmbogăţire; identificarea serologică şi biochimică a coloniilor suspecte de V.cholerae; aspectul macroscopic al scaunului (aspect de fiertură de orez) şi examenul microscopic direct (prezenţa de bacili gram-negativi cu aspect de virgulă, fără celule inflamatorii) au valoare orientativă. Principii de tratament - reechilibrare hidro-electrolitică pe cale orală sau i.v.; administrarea de antibiotice (doxiciclină, FQ, cotrimoxazol, furazolodon) reduce producerea de enterotoxină şi perioada de eliminare fecală a V.cholerae. Măsuri profilactice - igienă individuală şi colectivă, deosebit de importante; chimioprofilaxie cu tetracicline la contacţi sau în deplasări de scurtă durată în zone endemo-epidemice; vaccin inactivat sau pe bază de constituenţi purificaţi. Diag de laborator – pt pacient si sursa inf .Se izoleaza initial in H20 cu ph alcalin 9,2 si se trece pe medii cu saruri biliare TCBS, sange pt a vedea capacitatea hemolitica. Identif biochimica – r oxidazei, ident serologica, antibiograma nu este obligatorie. Vibrioni halofili de interes medical V.parahaemolyticus - produce o citotoxină termostabilă; agent etiologic al unor toxiinfecţii alimentare după consum de fructe de mare; izolat din plăgi, otite, infecţii oculare, pneumonii la innotători în ape marine. V.vulnificus - infecţii sistemice grave la imunodepresaţi, cu poartă de intrare digestivă după consum de fructe de mare; infecţii extradigestive la normoreactivi asemănătoare cu cele determinate de V.parahaemolyticus. V.alginolyticus, V.hollisae, V.fluvialis, V.furnissii etc au fost rar izolate din infecţii extradigestive sau gastroenterite. Brucela Cocobacili mici 0,5/0,6 -1,5 um, gram negativi, imobili, nesporulate. Sunt bacterii pretentioase, coloniile cresc incet 2- zile – 0,5 – 1 mm, convexe,4-5 zile au 2-7mm, nehemolitice. Tipuri: S transparente R-< transparente, suprafata granulara, aderente. Caract biochimice – specie H2S, gen G,L, oxidaza,ureaza Actiunea factorilor fizici si chimici – supravietuiesc 2-3 luni pe sol, sapt in apa . Distruse prin pasteurizarea laptelui la 60 grade timp de 5-10 min. Patogenie – la animale: brucella are afinitate pt uterul gravid , placenta, avort, gl mamara, eliminare lapte, vezicule seminale,Are o evolutie cronica (in afara gestatiei). La om – prin ingerarea de lapte nepasteurizat/produse lact prin mucoase, piele. B abortus (borus): avort la bovine. – forma usoara, rar leziuni supurative B melitensis pt oi si capre – cea mai frecventa, acuta, severa B ovis
B canis B suis – forma cronica, leziuni distructive Poarta de intrare – bact fago de PMN supravietuiesc pe cale sangelui – t reticuloendotelial (ggl, splina, ficat,maduva), multiplicare mononucleare, granuloame, abcese, supuratie. Incubatie 1-6 sapt Subclinica – anticorpi Subacuta – stare de rau, astenie,febra Acuta – transpiratie Cronica – dureaza ani Epidemiologie – boala profesionala – ingrijire animale,munictori abatoare, medici veterinari, rar aerogen, incidenta crescuta in unele tari. Profilaxie – imunicare animale, control animale/eradicare, pasteurizarea laptelui, precautii – contact animale. Tratament – tetraciclina, ampicilina, streptomicina, gentamicina Diagn e f dificil ptr ca e f greu de izolat. Recoltare hemocultura in periode febrile. Incubare 2 sapt cel putin-> treceri pe medii care contin si carbune ptr ca absoarba Ab si s anu inhibe cresterea, apar colonii mici banale Caractere biochimice. Sunt aerobi, utilizează carbohidraţii dar nu produc cantităţi decelabile de acid sau gaz. Unele biotipuri produc H2S iar unele sunt susceptibile la efectul de inhibare a creşterii produs de coloranţi, fuxină bazică şi tionină. Caractere culturale. Medii complexe îmbogăţite sunt necesare pentru creştere. B. abortus necesită atmosferă cu 5-10% CO2 pentru creştere optimă. Coloniile speciilor de Brucella sunt mici, convexe şi netede; în general necesită 2-5 zile pentru creştere. Structura antigenică. Două antigene majore de suprafaţă, A şi M, variază cantitativ în funcţie de specie. Antiseruri pot fi utilizate pentru a identifica speciile. Antigenul L este un antigen al membranei externe similar cu antigenul de virulenţă (Vi) al salmonelelor.
Brucelele produc la animale avort epizootic şi se pot transmite omului, la care produc septicemii şi infecţii generalizate la nivelul organelor, ţesuturilor şi oaselor. Infecţia umană are caracter profesional. Debutul brucelozei este necaracteristic şi poate fi brusc sau insidios. La 10-15% din pacienţi apar complicaţii articulare, osoase, viscerale sau neurologice. Bruceloza umană tipic se caracterizează prin febră, fatigabilitate şi mialgii. Aceste simptome pot apare în variate forme; cea mai comună formă este febra ondulantă.
Diagnosticul de laborator este bacteriologic şi serologic. Diagnosticul bacteriologic nu se practică în laboratoarele obişnuite din cauza riscului mare de infecţie. Recoltarea. Când există suspiciunea de bruceloză, se recoltează câteva probe de sânge pentru hemocultură, în faza acută a bolii. De asemenea, se recoltează două seruri pentru diagnosticul serologic, unul de debut şi unul începând cu a 21-a zi de boală. Din abcese, infecţii tisulare şi osoase se recoltează produsele corespunzătoare. Mai rar este necesară recoltarea LCR, a lichidului pleural, peritoneal sau a urinii. Deşi brucelele au rezistenţa relativ crescută la condiţiile de mediu, transportul prelevatelor trebuie să se facă cât mai repede. Dacă se impune expedierea la un laborator central în vederea cultivării, conservarea probelor se va face la frigider. Izolarea. Brucelele sunt germeni pretenţioşi. Cresc în atmosferă de CO2 şi au nevoie de vitamine (tiamină, niacină, biotină) şi adaos de ser. Izolarea se practică în laboratoare speciale, personalul fiind protejat cu echipament adecvat pentru a se evita infecţia accidentală. Pentru izolarea brucelelor prin hemocultură se utilizează tehnica Castaneda ce implică însămânţarea pe mediu bifazic (solid şi lichid turnate în acelaşi recipient). Din bulionul de hemocultură se fac subculturi la 4-5 zile, timp de 30 de zile. Produsele recoltate din abcese şi ţesuturi (măduvă osoasă, focare osteo-articulare, ganglioni, etc.) se însămânţează pe geloză-sânge de oaie 5%, cu 5% ser. Dacă există floră contaminantă se însămânţează în afară de mediul de bază, un mediu selectiv care conţine bacitracină, polimixină B, acid nalidixic, vancomicină, ciclohexamidă şi nistatin. Incubarea plăcilor se face la 35-37°C în atmosferă de 5-10% CO2, timp de 10 zile. Identificarea. Identificarea preliminară. Din coloniile suspecte se fac frotiuri colorate Gram, care evidenţiază un pleomorfism accentuat (cocobacili gram negativi). Coloniile de brucele apar după 2-3 zile, sunt nehemolitice, au 2-3 mm diametru. Prezenţa unor colonii nehemolitice, oxidazo-negative, strict aerobe ce nu fermentează lactoza sau glucoza, ureazo-pozitive, într-un context clinic corespunzător pledează pentru Brucella. Coloniile se vor testa cu un ser anti-brucella polivalent, în prezenţa unei tulpini martor. Dacă pe lângă testele enunţate, bacteriile aglutinează, ele pot fi încadrate în genul Brucella. Identificarea de specie şi serotip. Cele şase specii de Brucella se împart în 15 biotipuri şi anume, trei biotipuri de B. melitensis, şapte biotipuri de B. abortus, cinci biotipuri de B. suis. Determinarea biotipului este necesară în scop epidemiologic, fiind stabilită pe baza următoarelor criterii: producerea de H2S, acţiunea favorabilă a CO2 asupra dezvoltării brucelelor, aglutinare pe lamă cu seruri monospecifice, test de aglutinare în tuburi, acţiunea bacteriostatică a coloranţilor de anilină (tionină şi fuxină bazică) a căror concentraţie inhibitoare variază în funcţie de specie, tipare fagică. Sensibilitatea la antibiotice. Nu este necesară determinarea de rutină a sensibilităţii, deoarece brucelele sunt de obicei sensibile la tetraciclină şi streptomicină şi sunt rezistente la peniciline şi cefalosporine. Diagnosticul serologic. Ca test de rutină se practică reacţia de aglutinare în tuburi (procedeul Wright). Dacă titrul anticorpilor este peste 1/1.600 se confirmă cert diagnosticul de bruceloză. Este necesară determinarea în dinamică a titrului anticorpilor, de aceea testarea se face pe probe perechi de seruri recoltate de la acelaşi bolnav (prima probă se recoltează în ziua a 14-a de la debut şi a doua în ziua a 21-a). În formele suspecte clinic, dar la care nu s-au izolat şi identificat brucele prin metode bacteriologice, un titru mai mic de 1/1.600 este interpretabil. În laboratoarele de sănătate publică se poate corela testul Wright cu o metodă de microaglutinare pe lamă ca test screening cantitativ, prin care se pot investiga un număr mare de seruri. Dacă prin metoda microaglutinării se obţine un titru egal sau mai mare de 1/80, proba trebuie retestată prin testul de rutină. Profilaxie şi tratament. Tratamentul brucelozei este dificil datorită creşterii intracelulare a brucelelor. Bruceloza umană poate fi controlată controlând boala la animale. Pasteurizarea produselor lactate ajută scăderea incidenţei bolii umane.
Haemophilus influenzae Caractere morfo-tinctoriale:bacili pleomorfi: cocobacili sau cu aspect filamentos; capsula, prezentă la tulpini invazive, poate fi pusă în evidenţă microscopic prin metode imunologice (reacţia de umflare a capsulei sau IF). Caractere de culivare: dependent de prezenţa în mediu a factorilor X şi V; cultivă pe geloză şocolat, în atmosferă umedă cu CO2; cultivă pe geloză sânge de berbec numai în vecinătatea coloniilor de S.aureus care sintetizează factorul V (fenomen de satelitism); catalază şi oxidază pozitiv; unele caractere biochimice permit diferenţierea de alte specii şi în cadrul acestei specii a 8 biotipuri. Rezistenţa în mediul extern defavorabil influenţat de
Factori de patogenitate : capsula polizaharidică care diferenţiază specia în 6 serotipuri (a-f) are proprietăţi antifagocitare; fimbrii cu rol în ataşarea bacteriilor la receptorii celulari; adezine non-fimbriale; proteine de legare a transferinei intervin în obţinerea Fe; LOS are efect ciliostatic şi ciliolitic la nivelul mucoasei căilor respiratorii, în plus de stimulează procesul inflamator; IgA1-proteaza interferează cu răspunsul imun local. Habitat natural: omul este singura gazdă naturală; tulpinile necapsulate colonizează frecvent mucoasa oro- şi nazo-faringiană, rar mucoasa vaginală sau uretrală; portajul tulpinilor invazive (Hib) este redus. Tipuri de infecţii (i) infecţii oportuniste :sunt de origine endogenă; evoluează la nivelul tractusului respirator superior (otite medii, sinuzite) sau inferior (bronşite cronice acutizate, pneumonii); determinate în special de tulpini necapsulte; favorizate de viroze respiratorii, boli cronice respiratorii; alte infecţii localizate (rare): conjunctivite, infecţii urinare (ii) infecţii invasive: meningite purulente (cele mai frecvente), artrite septice, epiglotite, celulite, pericardite; determinate în special de serotipul Hib; evoluează la copii < 5 ani, în absenţa Ac specifici. Imunitate: Ac specifici anti – Hib prezenţi după vârsta de 5 ani, consecutiv infecţiilor naturale cu Hib sau cu bacterii antigenic înrudite; după vaccinare; în primele 2 luni de viaţă, prin transfer de la mamă; Ac faţă de proteine din membrana externă (P1, P2). Diagnostic bacteriologic (i) metode rapide: examen microscopic direct permite triajul citologic al produselor contaminate cu flora oro- şi nazo-faringiană; diagnostic etiologic prezumtiv, pe baza caracterelor morfo-tinctoriale sugestive pentru H.influenzae; decelarea Ag solubil capsular în l.c.r. prin latex-aglutinare; Yüklə 189,29 Kb. Dostları ilə paylaş:
|