2 Umberto Eco pendulul lui foucâult roman Volumul I traducere de Ştefania mincu şi marin mincu postfaţă de marin mincu constanţa 1991 editura pontica ■ Jj
Yüklə 1,55 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Regia
(î.I. Raoulţ, Leş dmides, î^es societes ini- tiaticiv.es crlies contemjsoraines, Paria, Iîocher, 1983. p. ÎR) Se apropia miezul nopţii şi, după programul lui Aglie, ne aştepta cea de a doua surpriză a serii. Am părăsit gră- dinile castelului şi ne-am reluat călătoria printre coline. După trei sferturi de oră de drum, Aglie, parca cele două maşini la marginea unui desiş. Trebuia să străbatem un crîng, ne spusese el, ca să ajungem la o rarişte, şi nu existau nici drumuri nici poteci. Înaintam, pe o pantă în urcuş, înipotmolindu-no prin pădurice : nu plouase, dar pantofii lunecau pe un strat de frunze putrede şi de rădăcini lipicioase. Aglie aprin- dea cînd şi cînd o lanternă ca să descopere locuri pe undo st> putea trece, dar o stingea imediat, fiindcă — spunea el — nu trebuia să ne semnalăm prezenţa celor care ofi- ciau. Diotallevi încercă la un moment dat să comenteze ceva, nu-mi mai amintesc bine ce, cred că o evoca pe Scu- fiţa Roşie, dar Aglie, cu voce încordată, îl rugă să se ab- ţină. în timp ce eram aproape să ieşim din crîng. am în- ceput să auzim voci îndepărtate. în sfârşit ajunserăm la marginile rariştii care acum apărea luminată de luciri slabe, ca nişte torţe, sau poate luminări care pîlpîiau aproape jos, pe pămînt, nişte seînteieri slabe şi argintii, ca şi cum o substanţă gazoasă ar fi ars cu un fel de ră- ceală cliimică în baloane de săpun ce pluteau pe deasupra ierburilor. Aglie ne spuse să ne oprim în locul acela, încă adăpostit de tufişuri, şi să aşteptăm, fără să ne vadă cineva. 403
adică. E vorba de o invocare a marii fecioare cosmice I
„De unde vin ?" şopti Diotallevi. „Din diferite locuri, din Normandia, din Norvegia,
„De ce ?" întrebă Garamond. „Pentru că unele locuri sînt mai magice decît altele". „Dar ce sînt ele... în viaţa de toate zilele ?" mai în- trebă Garamond. „Persoane obişnuite. Dactilografe, funcţionare la asi- gurări, poete. Persoane pe care le-ai putea întîlni mîine fără să le recunoşti". Acum întrezăream o mică mulţime care se îndrepta grăbit spre mijlocul rariştii. Am înţeles că luminile reci pe care le văzusem erau nişte lămpaşe mici pe care preo- tesele le purtau în mînă, şi mi se păruse că erau chiar deasupra ierbii pentru că rari stea era în vîrful unei movile, iar de departe zărisem în întuneric druideseîe care, urcînd dinspre vale, apăreau pe marginea de sus a micului pla- tou. Erau îmbrăcate cu tunici largi albe, care unduiau în vîntul uşor. Ele se aranjară în cerc, iar în centru se plasară trei oficiante. „Sînt cele trei hallouines, din Lisieux, din Clonmac- nois şi din Pino Torînese", spuse Aglie. Belbo întrebă de ce tocmai acestea, iar Aglie dădu din umeri : „Linişte, să aşteptăm. Nu pot să vă rezum în trei cuvinte ritualul şi ierarhia magiei nordice. Mulţumiţi-vă cu ceea ce vă spun. Dacă nu vă spun mai mult înseamnă că nu ştiu sau... nu pot s-o spun. Trebuie să respect anumite res- tricţii impuse..." Am remarcat în mijlocul luminişului o grămadă d<> pietre, ce aduceau oarecum cu un dolmen. Probabil că luminişul fusese ales chiar pentru prezenţa acelor pietrr Una dintre oficiante se urcă pe acel dolmen şi suflă în tr-o trîmbiţă. Părea chiar mai mult decît ceea ce văzu- sem cu cîteva ore mai înainte, o bucină ca pentru marşul 404
iumfal din Aida. Dar scotea un sunet înăbuşii şi • in, venit parcă de la mari depărtări. Belbo mi-a atins i' aţul: „Aceasta e ramsinga, trîmbiţa misticilor indieni I hugs lingă banianul sacru..." Am fost nedelicat. Nu mi-am dat seama că glumea, i'-cmai ca să respingă alte analogii asemănătoare, şi am înfipt cuţitul în rană : „Desigur, ar fi mult mai puţin igestiv cu genis-ul", am spus. Belbo aprobă din cap. „Mă aflu aici tocmai pentru că
intre visele lui şi ceea ce i se întîmpla în lunile acelea. Aglie nu urmărise discuţia noastră, dar ne auzise şu- Lind. „Nu e vorba de o vestire sau de o chemare", spuse, i de un fel de ultrasunet pentru a stabili contactul cu idele subterane. Uitaţi-vă, acum druidesele se ţin de N lină în cerc. Creează un fel de acumulator viu pentru a Aege şi concentra vibraţiile telurice. Acum ar trebui să pară norul..." „Ce nor ?" am întrebat eu, şoptit.
p.ediat de la pămînt se ridică o negură pufoasă — o ceaţa, >; fi numit-o, dacă ar fi fost uniformă şi masivă. Era o l irmaţiune de ghemotoace, care se închega într-un punct apoi, mişcată de vînt, se ridica în pale ca un fuior de ită de zahăr, se deplasa plutind în aer, şi se ducea să se 'rîngă la un loc în alt punct al pajiştii. Efectul era sin-
i cerul, unde continua să strălucească luna. Mişcările palelor destrămate ale norului erau bruşte, neaşteptate, ca şi cum ar fi ascultat de impulsul unei suflări capricioase. M-am gîndit la un artificiu chimic, apoi am reflectat : no aflam la circa şase sute de metri altitudine, şi era po- sibil să fie vorba de nori adevăraţi. Prevăzuţi de ritual, evocaţi? Poate că nu, însă oficiantele calculaseră că pe i idicătura aceea, în împrejurări favorabile, se puteau 405
tului. Era greu să te sustragi farmecului acestei scene, mal ales pentru că veşmintele oficiantelor se amalgamau cu albeaţa fuioarelor de fum, iar figurile lor păreau să iasfl din acea negură lăptoasă, şi să reintre în ea, ca şi cum ea le-ar fi dat naştere. A existat un moment în care norul invadase tot cen- trul pajiştii şi cîteva zdrenţe, care urcau răsucindu-se, ascundeau aproape de tot luna, totuşi nu chiar atît cît să întunece poiana, care rămînea luminată pe margini. Atunci văzurăm o druidesă ieşind din nor şi alergînd că- tre pădure, urlînd, cu braţele întinse înainte, îneît am crezut că ne descoperise, şi că ne azvîrlea blesteme. Dar, ajunsă la cîţiva metri de noi, îşi schimbă direcţia şi în- cepu să alerge în cerc în jurul nebuloasei, dispăru către stingă în albeaţă ca să apară în dreapta după cîteva mi- nute, din nou ajunse foarte aproape de noi, şi am putut să-i văd faţa. Era o sibilă cu nas mare dantesc deasupra tăieturii subţiri a unei guri ca o crăpătură ce se deschidea ca o floare subacvatică, lipsită de dinţi, afară de doi in- cisivi şi un canin asimetric. Ochii îi erau mobili, rapaci, sfredelitori. Am auzit, sau mi se păru că aud, sau cred acum că-mi amintesc că am auzit — şi suprapun pesto acea amintire altele — laolaltă cu nişte cuvinte care atunci mi se părură în gaeîică, nişte invocaţii într-un soi de latină, ceva cum ar fi „o pegnia (oh, e oh !, intus !) et eee uluma ! ! !" şi dintr-odată ceaţa aproape dispăru, rariştea rămase ca-n palmă, şi văzui că fusese invadată de o turmă de porci, cu gîtul lor scurt înconjurat de cîte o legătură de mere verzi. Druidesă care sunase din trîm- biţă, încă sus pe dolmen, ţinea în mînă un cuţit. „Hai să mergem", zise Aglie, scurt. „S-a terminat." Mi-am dat seama, auzindu-1, că norul era acum dea-
„Cum s-a terminat ?" zise Garamond. „Mi se pare că ce-i max bun abia acum începe !" „S-a terminat ceea ce puteaţi să vedeţi dumneavoastră; Nu se poate. Să respectăm ritul. Hai să mergem". 406
Intră din nou în pădure, repede absorbit de umgzcaia ne învăluia. O pornirăm dîrdîind uşor, alunecînd pe Miratul de frunze putrede, gîfîînd şi în dezordine ca o urmată în fugă. Ne reîntîlnirăm pe şosea. Puteam ajunge Iu Milano în mai puţin de două ore. înainte de a urca în maşina lui, cu Garamond, Aglie ne salută : „Mă veţi scuza Că am întrerupt spectacolul. Am vrut să vă duc să cu- noaşteţi ceva, anumiţi oameni care trăiesc în jurul nostru, :.i pentru care în fond lucraţi acum şi dumneavoastră. Dar nu se putea vedea mai mult. Cînd am fost informat despre acest eveniment, a trebuit să promit că n-o să lulbur ceremonia. Prezenţa noastră ar fi influenţat ne- gativ fazele următoare." „Dar porcii ? Şi acum ce se întîmplă ?" întrebă Bclbfc „Ceea ce puteam să spun, am spus". 63 „La ie te face să te gîndeşti peşteU ăla ?* „La alţi peşti". „La ce te fac să te gîndeşti ceilalţi peşti ?" „La alţi peşti". (Joseph Heller, Cath 22, New York, Simoa & Schuster, 1961, XXVII) M-ara întors din Piemont cu multe remuşcări. Dar, cum am revăzut-o pe Lia, am uitat toate dorinţele care trecuseră pe lîngă mine. Cu toate acestea, acea călătorie îmi lăsase alte urme, iar acum găsesc îngrijorător faptul că atunci nu le-am dat atenţie. Puneam în ordine, definitiv capitol cu capitol, imaginile pentru istoria metalelor şi nu mai reuşeam să mă sustrag demonului asemănării, cum mi se mai întim- plase şi la Rio. Ce diferenţă era între soba aceasta cilin- drică a lui Reaumur, 1750, această cameră caldă pentru clocirea ouălor şi acest atanor din secolul al XVII-lea, pîntec matern, uter obscur pentru clocirea a cine ştie căror metale mistice ? Era ca şi cum Deutsches Museum ar fi fost instalat în castelul piemontez pe care-l vizitasem cu o săptămînă în urmă. îmi era tot mai greu să desluşesc lumea magiei de feea ce astăzi numim universul preciziei. Personagii pe care le studiasem la şcoală drept purtători ai luminii matematice şi fizice, le regăseam acum în mijlocul tene- brelor superstiţiei, şi descopeream că lucraseră cu un picior în Cabală şi cu unul în laborator. .Oare reciteam acum întreaga istorie prin ochii diabolicilor noştri ? Dar apoi, descopeream texte situate în afara oricăror îndoieli, care-mi relatau cum fizicieni pozitivişti, abia ieşiţi din universitate se duceau să se-ncurce pe la şedinţe mediumnice şi cenacluri astrologice şi cum Newton ajim- 403
' se la legile gravitaţiei universale deoarece ciedca xistă forţe oculte (îmi aminteam de explorările lui în < osmologia rosa-cruceeană). îmi făcusem din incredulitate o datorie ştiinţifică nisă acum eram nevoit să nu mă mai încred nici măcar in maeştrii ce mă învăţaseră să devin incredul. Mi-am spus : sînt ca Amparo, nu cred, dar cad în plasă. Şi mă surprindeam reflectînd la faptul că în fond marea piramidă era într-adevăr înaltă de a miliarda parte a distanţei pămînt-soare, sau că într-adevăr se itonturau nişte analogii între mitologia celtică şi mitologia unerindiană. Şi începeam să interoghez tot ce mă înconjura, casele, firmele magazinelor, norii de pe cer şi !H-avurile din biblioteci, ca ele să-mi relateze nu istoria lor, ci o altă fstorie, pe care desigur o purtau ascunsă, «Iar în definitiv o dezvăluiau din cauza şi în virtutea misterioaselor asemănări dintre ele. M-a salvat Lia, cel puţin pentru moment. Ii povestisem totul (sau aproape) despre vizita In
„Pim", îmi spusese ea, ,,nu-mi place fclnl în care tră- ieşti tu istoria asta cu editura Mnnuzio. Mai înainte eulegeai date cum culegi scoici. Acum parcă-ţi notezi numere la Loto". „Asta-i numai pentru că mă distrez mai mult, în fe- lul ăsta". „Nu te distrezi, eşti pasionat, asta-i altceva. Fii atent, ăia or să te îmbolnăvească'. 409
j,Acum să nu exagerăm. Cel mult, ei sînt ^ Doar nu devii bolnav dacă eşti infirmier la ospiciu". „Asta rămîne de demonstrat". „Ştii că niciodată nu m-am încrezut în analogii. AjH mă găsesc într-un banchet de analogii, o Coney Island un Intîi Mai la Moscova, un An Sfînt al analogiilor, îrtfl dau seama că unele sînt mai bune decît altele şi m| întreb dacă nu cumva există cu adevărat vreun motiv". „Pim", îmi spusese Lia, ,:ţi-am văzut fişele, pentru ci eu trebuie să le repun în ordine. Orice lucru descopen diabolicii tăi este deja aici, uită-te bine", şi-şi bătea pînj tecele, şoldurile, coapsele şi fruntea. Aşezată aşa, cu pa cioarele depărtate întinzîndu-i fusta, din fată părea j doică solidă şi înfloritoare — ea, atît de fină şi de elastici — fiindcă o înţelepciune calmă o ilumina cu autorităţi matriarhală. ,.Pim, nu există arhetipuri, există trupul. înăuntrj în burtă, e bine, pentru că acolo creşte copilul, acolo intri cocoşelul tău foarte bucuros şi acolo coboară mîncaraB bună şi gustoasă, şi de aceea sînt frumoase şi importanta peştera, ungherul ascuns, nişa, subteranul, şi pînă ţfl labirintul care-i făcut după chipul bunelor şi sfintelJ noastre măruntaie, iar cînd cineva vrea să inventez* ceva important. îl face să vină de acolo, pentru că doi acolo ai venit şi tu în ziua în care te-ai născut, iar fertili- tatea e întotdeauna într-o gaură, în care ceva mai întîj putrezeşte şi apoi, iacătă, un chinez mititel, un curmal, un boabab. Dar sus e mai bine decît jos, pentru că dacă stai cu capul în jos îţi vine sîngele în cap, pentru ca picioarele put, iar părul mai puţin, pentru că-i mai bine să te urci într-un pom să culegi fructe decît să ajungi sub pămînt să îngraşi viermii, pentru că rar te doare cînd te atingi de sus (numai cînd eşti în pod), iar do obicei te doare cînd cazi în jos, şi iată de ce susul e' angelic, iar josul e diabolic. Dar aşa cum e adevărat. ceea ce am spus mai înainte despre burtica mea, adevă- rate sînt amîndouă lucrurile, e bun' josul şi înlăuntrul, într-un sens, iar în altul e bun susul şi ce-i afară, şi n-are nici o legătură cu spiritul lui Mercur şi cu contra- dicţia universală. Focul ţine de cald şi frigul îţi dă bronhopneumonie, mai ales dacă eşti un învăţat de acum patru mii de ani, şi deci focul are virtuţi misterioase, asta 410
ţi pentru că-ţi face puiul fript. Dar frigul conservă acelaşi hiui, iar focul dacă-1 atingi îţi face o băşică uite-atît de mare, aşa că dacă te gîndeşti la un lucru care se păstrează iii" milenii, cum e înţelepciunea, trebuie s-o gîndeşti pe nti munte, sus, (şi am văzut că e bine), dar într-o cavernă (■■••ea ce, la fel, e bine) şi la frigul etern al zăpezilor iibctane (ceea ce e foarte bine). Iar pe urmă, dacă vrei să Iii de ce înţelepciunea vine din orient şi nu din Alpii ■ Iveţieni, este pentru că trupul strămoşilor tăi. dimi-
,,Da, mămico". „Bineînţeles că da, puiul mamii. Soarele e bun pentru ■ â face bine corpului, şi pentru că are bunul simţ să •apară în fiecare zi, deci e bun tot ceea ce se reîntoarce, nu ceea ce trece şi se duce şi cine apucă, bine, cine nu, i u. Modul cel mai plăcut de a te întoarce acolo pe unde ai iecut, fără să faci de două ori acelaşi drum, este sft nergi în cerc. Şi cum unicul dobitoc care se încolă- eşte în formă de cerc este şarpele, iată explicaţia atîtor alte şi mituri ale şarpelui, fiindcă e foarte dificil să eprezinţi întoarcerea soarelui încovrigînd un hipopo- tam. Dincolo de aceasta, dacă trebuie să faci o ceremonie ;entru invocarea soarelui, îţi convine să te mişti în cerc pentru că dacă te mişti în linie dreaptă te îndepărtezi de casă şi ceremonia trebuie să fie foarte scurtă şi pe de tltă parte cercul e structura cea mai comodă pentru un ■itual ; acest lucru îl ştiu şi cei care înghit flăcări în pieţe, pentru că în cerc toţi îl văd la iei de bine pe cel care stă în centru, în timp ce dacă un întreg trib s-ar işeza în linie dreaptă ca un escadron de soldaţi, cei de la distanţă n-ar vedea şi iată pentru ce cercul, mişcarea de rotaţie şi întoarcerea ciclică sint fundamentale în orice cult şi în orice ritual". „Da, mamă". „Sigur că da. Şi acum să trecem la numerele magice care plac atîta autorilor tăi. Unu eşti tu care nu eşti doi, unul e ce ai tu acolo mic şi drăgălaş, una e ce am eu acolo mică şi drăgălaşă, şi cîte una sînt nasul şi inima •ii deci vezi cîte lucruri importante sînt unice. Şi doi 411
picioarele, braţele şi fesele. Trei e mai magic decît toatf' pentru că trupul nostru nu-1 cunoaşte, nu avem nknif care să fie trei lucruri, şi ar trebui să fie un numă foarte misterios pe care-1 atribuim lui Dumnezeu, orice loc am trăi. Dar, dacă te gîndeşti, eu am un singuiţ lucruşor şi tu un singur lucruşor — stai cuminte şi n\& face glume proaste — iar dacă punem aceste două lucru-, soare la un loc, iese un lucruşor nou şi devenim 1; Aşa-i că ne trebuie un profesor universitar ca să descope că toate popoarele au structuri ternare, trinităţi şi„lucn de felul ăsta ? Păi religiile doar nu le făceau cu computc ful, erau toţi oameni unul şi unul, care făceau treaba ai cum se cade, iar toate structurile ternare nu sînt mister, sîjţt povestea a ceea ce faci tu, a ceea ce făces ei. Dar două braţe şi două picioare fac patru, şi j că patru e tot aşa, un număr frumos, mai ales dacă gîndeşti că animalele au patru labe şi tot în patru labd merg copiii mici, cum ştia şi Sfinxul. Cinci — să nu mai vorbim, sînt degetele de la mînă, iar cu două mîini aL numărul acela sacru care e zece, şi se înţelege că pînăjl şi poruncile sînt zece, altfel, dacă ar fi douăsprezece, când preotul zice unu, doi trei şi arată pe degete, cîr ajunge la ultimele două trebuie să împrumute şi paracliserului. Acum ia trupul şi socoteşte toate ce care cresc din trunchi,, braţe, picioare cap şi penis sî; şase, dar pentru femeie şapte, de-aia mi se pare că prinţ autorii tăi şase n-a fost deloc luat în serios decît dublu al lui trei, pentru că merge numai pentru bărbat care nu au nici un şapte, iar fiindcă comandă ei, preferă să-1 vadă ca număr sacru, uilînd că şi ţi (ele mele ies în afară, insa răbdare. Opt — doamne, nu avem nici un opt... ba nu, aşteaptă, dacă braţele şi picioarele nu le socotim cîte unul, ci două cîte două, datorită coatelor şi genunchilor, avem opt oase cit se poate de lungi care so bălăngănesc în afară, şi ia-le pe-astea două plus trunchiul şi ai nouă. care dacă mai pui şi capul, fac zece. Şi tot aşa, dacă te învîrţi în jurul trupului, scoţi din el toate numerele cîte le vrei, gîndeşte-tc numai la găuri". „La găuri ?" 412
„Da, cîte găuri are trupul tău ?" „Ei bine...", număram eu. „Ochi nări urechi gură fund, fac opt". „Vezi ? încă un motiv pentru care opt e un număr frumos. Dar eu am nouă ! Iar cu a noua te fac ă vii pe lume, şi iată de ce nouă e mai divin decît opt ! Vrei şi explicaţia altor 'figuri recurente ? Vrei anatomia menhirelor tale. despre care autorii tăi vorbesc întruna ? Stăm In picioare ziua şi culcaţi noaptea — pînu şi coeoşelul tău, nu, să nu-mi spui ce face noaptea, fapt. e că lucrează stînd drept şi se odihneşte culcat. Şi deci poziţia verticală e viaţă, şi e în raport cu soarele, iar obeliscurile se înalţă în sus ca arborii, în timp ce statul pe orizontală şi noaptea sînt somn şi deci moarte, iar toţi adoră menhire, piramide, coloane şi nimeni nu adorfi balcoane şi balustrade. Ai auzit vreodată vorbindu-se de vreun cult arhaic al rampei sacre ? Vezi ? Şi asta pentru că nici corpul nu-ţi permite, dacă adori o piatră vertical*, chiar dacă sînteţi mulţi, o vedeţi toţi, dacă in*") âdon un lucru orizontal îl văd numai cei din primul rinH ceilalţi împing zicînd şi eu şi eu şi nu e un spectacol de laudă pentru o ceremonie magică..." „Dar fluviile..." „Fluviile, nu pentru că sînt orizontale, ci pentru ■
„Tu-mi spui întotdeauna adevărul. Tu eşti Minele meu, care nu e altul decît Şinele meu văzut de Tine. Vreau să descopăr toate secretele arhetipale ale trupului". In seara aceea am inaugurat expresia „a face arhetipuri" pentru a indica momentele noastre de tandreţe. 413
■ In timp ce eu deja mă lăsam în voia somnului, mă atinse pe un umăr. „Uitasem", spuse ea, „ însărcinată". Ar fi trebuit s-o ascult pe Lia. Vorbea cu înţeiepciuqM cuiva care ştie unde se naşte viaţa. Abăîîndu-ne prin su9 teranele Agartthei, prin piramida lui Lsis Dezvăluiţi noi intraserăm în Geburah, sefirahul teroarei, momentţ| în care mînia se face simţită în lume. Nu mă lăsasem sedus, nici măcar pentru o clipă, de gîndul Sophieil Spune Moise Cordovero că Femininul e la stînga, ■ că toate direcţiile lui ţin de Geburah... Afară numai daci bărbatul nu pune în lucrare aceste tendinţe pentru a-n împodobi Mireasa şi, îmblînzindu-le, nu le face să sW îndrepte spre bine. Cum s-ar zice, orice dorinţă trebui* să rămînă în propriile-i limite. Altfel Geburah deviqji Severitatea, aparenţa obscură, universul demonilor. Disciplinarea dorinţei... Aşa făcusem în cortul um- banda, cîntasem din agogo, participasem la spectacol de partea orchestrei, şi mă sustrăsesem transei. Şi aşa făcusem şi cu Lia, rostuisem dorinţa ca un omagiu adus Soţiei, şi fusesem răsplătit în adîncul rărunchilor mei, sămînţa mea fusese binecuvîntată. Dar nu m-am priceput să perseverez. Aveam să fiu sedus de frumuseţea lui Tiferet. . Lector : CONSTANTIN BABBtr Tehnoredactor : CARMEN ILIE Apărut : 1991. Bun (îe tipar : 24.06 91 Coli tipar : SB Tiparul execufat sub comanda nr. 10162 Ia Regia Autonomă a Imprimeriilor Imprimeria „CORESI" Bucureşti ROMÂNIA Yüklə 1,55 Mb. Dostları ilə paylaş:
|