A ştiinţifică si enciclopedică
Yüklə 1,87 Mb.
|
|
VII Există şi o altă specie de prietenie, ce implică superioritatea uneia dintre părţi asupra celeilalte, de pildă cea a tatălui faţă de fiu şi, în general ,a unei persoane mai în vîrstă faţă de una mai tînără, precum Ş1 cea a soţului faţă de soţie sau a oricărei persoane investite_cu autoritate faţă de una subordonată.50 Dar aceste prietenii se deosebesc şi între ele: prietenia părin--1 or faţă de copii nu este acelaşi lucru cu cea a unui faţă de un subaltern, dar nici măcar cea a e fiu nu este acelaşi lucru cu cea a fiului sau cea a soţului faţă de soţie cu cea a soţ. Căci virtutea si funcţia proprie fie-^ptre ei sînt diferite şi diferite sînt şi motivele lor; diferite vor fi, în consecinţă, şi sen- n-c- -----de afecţiune şi prietenie. Deci nu există, sŞi of111- S~ai Putea Pretinde, o identitate între ceea era unul altuia; dar cînd copiii dau părinţilor 15 20 195 ARISTOTEL ceea ce se datorează unor părinţi, iar părinţii dau copiii ceea ce se datorează unor copii, prietenia dintre ei 30 35
9 Evident, egalitatea în prietenie nu trebuie luată în acelaşi sens cu cea din domeniul dreptului, în materie de drept, egal este, în sens primar, ceea ce este proporţional cu meritul, iar egal din punct de vedere cantitativ este doar sensul secundar, pe cînd în prietenie pe prim plan se situează egalul din punct de vedere cantitativ şi pe plan secundar egalul proporţional cu meritul.52 Acest lucru devine evident cînd între prieteni se produce o mare discrepanţă sub raportul virtuţii, viciului, resurselor materiale sau sub orice alt aspect: în asemenea cazuri ei nu mai sînt prieteni şi nici nu pretind să mai fie. Cel mai frapant exemplu este cel al zeilor, a căror superioritate în privinţa oricărui fel de bine este copleşitoare. Dar lucrul este vizibil şi cînd 1159 a e vorba de regi: celor cu o situaţie foarte modestă nici nu le-ar trece prin minte că le-ar putea fi prieteni, tot aşa cum persoane lipsite de orice valoare nu ar putea pretinde prietenia unor oameni ce excelează în virtute sau înţelepciune. Fără îndoială, in asemenea cazuri, nu se poate determina cu precizie punctul pma la care prietenii pot rămîne prieteni ; chiar distanţîndu-se sub multe aspecte, prietenia lor poate rezista încă. Dar 5 cînd distanţa devine prea mare, ca de la om la zeu, prietenia nu mai este posibilă.53 De aici şi întrebarea dacă prietenii doresc într-adew prietenilor bunurile cele mai mari, de pilda sa fie ze , într-un asemenea caz, ci nu le-ar mai fi nici pnete nici bunuri (căci prietenii sînt bunuri). Deci, daca p bună dreptate am spus că prietenul doreşte prietenu * binele pentru prietenul însuşi, acesta din urma ar 10 196
ETICA NICOMAHICĂ ceea ce este ; îi va dori deci bunurile cele mai ari în limitele condiţiei sale de om. Şi poate nici nu • IQ va dori pe toate; căci binele îl doreşte fiecare în primul rînd pentru sine.54 VIII
Se pare că aspiraţia spre onoare 55 face ca majoritatea oamenilor să dorească mai mult să fie iubiţi decît să iubească, de unde şi toleranţa lor faţă de linguşire; căci linguşitorul este un prieten care, situat pe o poziţie 15 inferioară, sau cel puţin simulînd acest lucru, iubeşte mai mult decît este iubit. Or, a fi iubit seamănă foarte mult cu a fi onorat, lucru spre care aspiră mulţimea. Şi totuşi, se pare că onoarea este dorită nu pentru ea însăşi, ci în mod accidental. Căci cei îjiai mulţi se bucură sa fie stimaţi de persoane ce deţin poziţii sociale înalte în speranţa şi credinţa că vor obţine de la 20 acestea lucruri de care ar putea avea nevoie, astfel încît se bucură de stima lor ca de un semn de viitoare favoruri. Alţii, care doresc să aibă parte de stima unor oameni virtuoşi şi docţi, aspiră să-şi confirme astfel propria părere despre sine; ei se bucură deci la ideea că sînt oameni de valoare, convingere pe care o capătă datorită judecăţii celor ce le-o spun.56 Dar faptul de a fi iubit este în sine un motiv de 25 bucurie. S-ar părea, cleci, că a te bucura de iubire valorează mai mult decît a te bucura de stimă si că prietenia este demnă de dorit pentru ea însăşi. Dar se mai pare că prietenia constă mai mult în a iubi decît în a \ubit. O dovedesc mamele, a căror bucurie se află în a-Şi dărui jubirea. Unele îşi dau copiii la doici, iubindu-i, eej;are îi^ cunosc, fără să ceară la rîndul lor iubire, 30 aca nu sînt posibile ambele lucruri în acelaşi timp; P ru e^e Pare de ajuns să-şi vadă copiii mergîndu-le lne, iubindu-i chiar dacă starea de ignoranţă în care atlă ei îi împiedică să lea dea în schimb ceea ce se dat °rează unei mame. 197 ARISTOTEL 10 Dar pentru că prietenia înseamnă în primul r' a iubi şi pentru că cei care-şi iubesc prietenii sînt l 35 daţi, virtutea prietenilor pare să constea în faptul A" a iubi. în consecinţă, cei care-şi iubesc prietenul pr 6 1159 b porţional cu meritul acestuia, sînt prieteni constanf şi prietenia lor este la fel. Mai ales în acest mod p0't fi prieteni chiar şi oamenii de condiţie inegală, căc' acest lucru îi pune pe plan de egalitate.57 Or, ega'litate şi asemănare înseamnă prietenie, în mod deosebit ase mănarea în virtute; căci, fiind constanţi prin natura lor, aceştia din urmă rămîn constanţi şi în relaţiile lor 5 reciproce, în afară de asta, ei nici nu cer, nici nu aduc servicii degradante, ci se poate spune chiar că le împiedică; pentru că stă în firea oamenilor virtuoşi atît să nu comită ei înşişi erori, cît şi să nu-şi lase prietenii să le comită. Oamenii vicioşi, dimpotrivă, nu au nimic stabil, căci nu rămîn constanţi nici faţă de ei înşişi. Prietenia î C lor durează puţin, atîta timp cît găsesc plăcere unii în viciul altora. Cei a căror prietenie se bazează pe interes sau plăcere rămîn prieteni mai mult, adică atîta timp cît îşi procură reciproc plăcere sau servicii. Se pare că prietenia bazată pe interes se naşte cel mai adesea între persoane de condiţie opusă, de pilda prietenia dintre un sărac si un bogat, dintre un ignorant şi un om cult; pentru că, atunci cînd cuiva îi 15 lipseşte un lucru spre care tinde, în aspiraţia lui de a obţine acel lucru oferă altul în schimb, în aceasta categorie am putea include şi prietenia dintre un îndrăgostit şi iubitul său, dintre un om frumos şi unul unt. De aceea, îndrăgostiţii par uneori ridicoli cînd au pretenţia să fie iubiţi la fel cum iubesc; dacă sînt tot atît de demni de iubire, ei pot pretinde, desigur, acest lucru, dar dacă nu, sînt ridicoli. Poate că nici contrariile nu se atrag însă în călită -, J y-»Q 20 de contrarii, ci în mod accidental, atracţia avina obiect starea intermediara; căci aceasta este cu a vârât bună. De pildă, binele pentru ceea ce este usca 198 ETICA NICOMAHICĂ înseamnă să devină umed, ci să atingă o stare inter-diara, lucru valabil şi pentru ceea ce este cald şi fliai departe. 58 Dar să lăsăm la o parte astfel de nsideraţii, căci ne îndepărtează de subiect. IX 11 30 După cum am remarcat la început 59, se pare că prietenia şi dreptatea se raportează la aceleaşi obiecte si interesează aceleaşi persoane. Căci oriunde există o comunitate de interese 6° există, se pare, şi o formă de dreptate, dar şi una de prietenie; astfel, oamenii îi numesc prieteni pe tovarăşii lor de navigaţie, pe camarazii de arme si pe toţi cei de care sînt legaţi prin alte tipuri de comunitate. Gradul ,de prietenie, ca şi cel de dreptate, sînt determinate, în asemenea cazuri, de extensiunea comunităţii lor de interese. Proverbul care spune că „între prieteni totul e comun"61 are dreptate, pentru că prietenia se sprijină pe comunitatea bunurilor. Dar dacă fraţii, ca şi camarazii, au totul în comun, în alte cazuri comunitatea se limitează la anumite lucruri, uneori fiind mai extinsă, alteori mai restrînsă. Căci si prietenia presupune un plus sau un minus, după caz. 35 Se ;deosebesc aici şi raporturile de drept: cele dintre 1160 a părinţi şi copii nu sînt aceleaşi cu cele dintre fraţi, nici cele dintre camarazi cu cele dintre concetăţeni, lucru valabil şi pentru celelalte forme de prietenie. Diferite sînt deci şi actele de nedreptate comise faţă de fiecare dintre aceştia şi gravitatea lor este cu atît mai mare cu cit prietenii faţă de care sînt comise sînt mai apro-Plaţi; de pildă, este mai condamnabil să-ţi deposedezi 5 e bunuri un camarad decît un concetăţean, să nu aluţi un frate decît să nu ajuţi un străin, să-ţi loveşti al decît să loveşti o persoană oarecare. E natural ci ca, odată cu prietenia, .să sporească şi spiritul de Ptate, pentru că ele rezidă în aceleaşi persoane şi ^tinderea lor este eeală. ARISTOTEL Dar toate comunităţile au aspectul unor părţi al comunităţii politice. Căci oamenii se asociază, de pildă 10 cînd navighează împreună, în vederea unui interes comun şi pentru a-şi procura cele necesare vieţii; iar comunitatea politică este privită şi ea ca fiind 'constituită la origini şi continuînd să dureze în vederea interesului comun. Acesta este şi scopul urmărit de le*ns, latori, după care drept este ceea ce serveşte intereselor comunităţii.62 Celelalte comunităţi, însă, urmăresc un 15 interes particular. De pildă, pentru navigatori, navigaţia are ca scop obţinerea de bunuri materiale sau alte avantaje asemănătoare; camarazii de arme urmăresc să cîştige în război bogăţii, victorii sau cetăţi. Acelaşi lucru se poate spune si în privinţa membrilor unui trib sau ai unei deme. [Se crede că unele comunităţi au ca scop agrementul, de exemplu cele ale mem- 20 brilor unei confrerii sau asociaţiile de banchet63, constituite în vederea oferirii de sacrificii şi a relaţiilor de societate. Dar toate aceste comunităţi par să fie subordonate comunităţii politice: căci comunitatea politică nu urmăreşte interesul de moment, ci pe cel care se extinde asupra vieţii întregi.] Cei care aduc sacrificii, întrunindu-se în acest scop, aduc astfel zeilor onoruri 25 şi în acelaşi timp îşi oferă lor înşişi recreări plăcute. Căci, după cum se vede, străvechile sacrificii şi întruniri aveau loc după recoltele de fructe, ca ofrande de primiţii64, pentru că aceea era perioada din an în care oamenii se puteau bucura de mai mult răgaz. Este evident, prin urmare, că toate comunităţile sînt părţi ale comunităţii politice şi că fiecărui fel de 30 comunitate îi corespunde un anumit fel de prietenie. 12 X Există trei forme de guvernămînt şi tot atîtea6f5orSe de denaturare, adică de corupere a acestora. a sînt regalitatea, aristocraţia şi, în al treilea rind, întemeiată pe cens, pentru care, evident, mai P™ ea ar fi termenul de timocraţie M, dar pe care majorita 200 ETICA NICOMAHICĂ tnenilor obişnuiesc s-o numească regim constitu- 35 Cea mai bună dintre ele este regalitatea, iar cea ai rea timocraţia. 67 Denaturarea regalităţii este tira- Ambele sînt monarhii, dar deosebirea dintre ele 1160 b extrem de mare: tiranul îşi urmăreşte doar pro---~„i„ „Q ™i al «ţnnnsilor săi.68 Dar nu gste extrem de mare. mcmuL ifx ^^-----7__ priul interes, regele pe cel al supuşilor săi. 68 Dar nu coate fi cu adevărat rege decît cel ce se bucură de o independenţă totală, deţinînd asupra tuturor superioritatea în privinţa tuturor bunurilor. Un astfel de rege, neavînd nevoie de nimic în plus faţă de ceea ce are, nu-si va urmări interesele personale, ci pe acelea ale supuşilor săi; altfel n-ar fi decît un rege tras la sorţi. 69 Tirania este contrariul regalităţii, pentru că tiranul îşi urmăreşte doar binele personal. Iar faptul că este forma constituţională cea mai rea apare cu toată evidenţa, căci totdeauna contrariul a ceea ce este mai bun e lucrul cel mai rău. Regalitatea degenerează deci în tiranie; căci tirania este o corupere a monarhiei şi, în consecinţă, regele rău devine un tiran. Aristocraţia, la rîndul ei, degenerează în oligarhie, cînd cei ce guvernează sînt oameni vicioşi; ei distribuie bunurile cetăţii fără să ia în consideraţie meritul, rezervîndu-le pentru sine pe toate sau pe cele mai multe, încredinţînd totdeauna aceloraşi persoane magistraturile, principala lor preocupare fiind îmbogăţirea, în astfel de situaţii, guvernarea se afla în mîna cîtorva oameni corupţi, în loc să aparţină celor mai valoroşi. Timocraţia deviază în democraţie; .aceste două forme de guvernămînt sînt apropiate, tirnocraţia dorindu-se şi ea un regim al celor mulţi Şi toţi cei ce posedă un cens fiind egali. Dintre formele de guvernămînt corupte, democraţia este cel mai puţin rea, pentru că reprezintă doar o uşoară deviere ae la regimul constituţional. 7° Acesta este modul în are^ formele de guvernămînt deviază cel mai frecvent J^ci în acest fel distanţa de la una la alta este mai mica Şi mai uşor de trecut). ale nne ana-l°§e Şi» ca sa spunem aşa, paradigme CQ ac(rsţ°f forme de guvernămînt, putem găsi şi în unităţile domestice.71 Comunitatea existentă între 201
10 15 20 ARISTOTEL 25 tată şi fiii săi este, în fond, de tipul regalităţii (tari asumîndu-şi grija de copii). De aceea şi Homer ţ! desemnează pe Zeus cu apelativul de iată72 • c* • regalitatea vrea să fie o guvernare paternă. La perşi însă, autoritatea paternă este tiranică (ei îşi tratează copiii ca pe sclavi). De tip tiranic este şi comunitatea 30 dintre stăpîn şi sclavi (aici fiind urmărit doar interesul stăpînului). Dar dacă aceasta din urmă este justificată, cea de tip persan este o eroare; căci faţă de persoane diferite autoritatea trebuie să fie diferită.73 Comunitatea dintre soţ şi soţie este evident de tip aristocratic (pentru că soţul îşi exercită autoritatea în virtutea meritului său şi o face doar în chestiunile ce ţin de îndatoririle unui bărbat, pe cînd în cele ce 35 ţin de competenţa unei femei, îi cedează soţiei autoritatea). Cînd însă soţul îşi extinde autoritatea asupra tuturor lucrurilor, comunitatea conjugală se transformă în oligarhie (căci face asta depăşindu-şi atri-1161 a buţiile şi nu în virtutea superiorităţii sale). Uneori, e drept, femeile sînt cele ce deţin autoritatea, şi anume cînd au calitatea de moştenitoare 74; dar în asemenea cazuri autoritatea nu se bazează pe merit, ci decurge din bogăţie şi putere, la fel ca în regimurile oligarhice. Comunitatea dintre fraţi este asemănătoare timo-.+ . eraţi ei (căci sînt egali între ei, cu excepţia diferenţei de 5 vîrstă; de aceea, dacă diferenţa de vîrstă este prea mare, prietenia dintre ei nu mai este fraternă). Democraţia se întîlneşte mai ales în casele fără stâpîn 75 (acolo toţi aflîndu-se pe picior de egalitate) şi în cele în care capul familiei este slab şi fiecare e liber să facă ce vrea. 13 XI Fiecărei forme de guvernămînt îi corespunde,^ e\ij dent, o anumită formă de prietenie, în aceeaşi măsura în care îi corespunde si o formă de justiţie. ' • " A X îîl Prietenia unui rege faţă de supuşii săi rezida aceea că-i depăşeşte în a face binele; el le face bine 202
ETICA NICOMAHICĂ dac, n un rege bun, se îngrijeşte de prosperitatea npu'silor, ca un păstor de turma sa. De aceea şi Homer " 76 13
23 M numeşte pe Agamemnon „păstor de popoare De aceeaşi natură este şi afecţiunea paternă, dar ea distinge prin importanţa binefacerilor; căci tatăl este pentru copil sursa existenţei însăşi, recunoscută ca bunul cel mai de preţ, şi tot el îi asigură întreţinerea §i educaţia (binefaceri atribuite, de asemenea, şi stră-fliosilor).' Pe de alta parte, atît autoritatea tatălui asupra copiilor, cît şi cea a strămoşilor asupra descendenţilor şi a regelui asupra supuşilor sînt date de natură. 77 Asemenea prietenii implică deci un raport de superioritate şi de aceea părinţilor li se datorează respect. Prin 'urmare, nici drepturile celor despre care este vorba aici nu sînt identice, ci proporţionale cu meritul fiecăruia, ca şi prietenia ce-i leagă. Prietenia dintre soţ şi soţie este aceeaşi cu cea existentă în regimul aristocratic: ea este proporţională cu meritul 78, celui mai bun reveni ndu-i mai mult, fiecare primind în fapt ceea ce i se cuvine; şi acelaşi lucru este valabil şi în privinţa drepturilor lor. Prietenia dintre fraţi seamănă cu cea dintre camarazi, căci şi ei sînt egali şi de vîrstă apropiată, condiţii ce duc, în majoritatea cazurilor, la o identitate de sentimente şi comportare. Cu această formă de prietenie este comparabilă cea existentă în regimul timo-cratic, unde cetăţenii aspiră spre egalitate şi virtute, huBd parte la guvernare de pe poziţii egale; aceleaşi trăsături vor caracteriza deci şi prietenia dintre ei. < In formele de guvernamînt deviate, prietenia, ca Şi dreptatea, deţin un loc insignifiant, redus la minimum în cea mai rea dintre ele : în tiranie, într-adevăr, prietenia este inexistentă sau aproape. Căci acolo unde între cel ce guvernează si cel guvernat nu există Jjuaic comun, nu există nici prietenie, neexistînd nici reptate, ci raporturi similare cu cele dintre meseriaş î unealta sa, dintre suflet şi corp sau dintre stăpîn une ' t0ate acestea constituie, desigur, obiectul ele d°arecare §riJi din partea celui ce se serveşte de 1 16 1 b ţaţe ff Prietenie nu Poate fi vorba, nici de'drep-' lata de lucruri neînsufleţite, după cum nici faţă 30 35 203 ARISTOTEL 10 de un cal sau un bou, nici faţă de un sclav în calitat de sclav, pentru că între el si stăpînul său nu exisţ^ nimic comun; sclavul este o unealtă animată, aşa curn 5 unealta este un sclav inanimat. 79 în calitate de sclav deci, faţă de el nu poate exista prietenie, dar în caii' ţaţe de om, da; căci, după opinia generală, între orice om si alt om capabil să aibă în comun cu el o lege sau un contract este posibilă existenţa unor raporturi de justiţie, deci şi de prietenie, în măsura în care acel om este om. 8° în regimurile tiranice, deci, prietenia şi justiţia ocupă un loc neînsemnat, pe cînd în democraţii importanţa lor este maximă, pentru că acolo unde cetăţenii sînt egali si interesele comune sînt numeroase. XII 14 Orice prietenie se întemeiază, deci, după cum am spus 81, pe o comunitate. Un loc aparte îl ocupă însă prietenia bazată pe legături de rudenie si cea dintre camarazi. 82 Cu prieteniile caracteristice membrilor unei comunităţi seamănă mai mult relaţiile amicale existente între concetăţeni, între membrii aceluiaşi 15 trib, între camarazii de bord şi altele la felv căci ele par să se bazeze pe un fel de convenţie. 83 în rîndul acestora pot fi incluse si relaţiile de ospitalitate. 84 Prietenia dintre rude, deşi se manifestă sub mai multe forme, derivă în întregime din cea care-i_uneste pe părinţi de copii; căci părinţii îşi iubesc copiii ca pe o parte din propria lor fiinţă, iar copiii îşi iubesc părinţii ca fiind o parte desprinsă din fiinţa^ acestora. 20 Dar părinţii îşi cunosc mai bine descendenţii_ decit îşi cunosc aceştia din urmă părinţii; iar principiul am care descinde o fiinţă este mult mai legat de aw fiinţă decît fiinţa născută de principiul care i-a naştere. Căci ceea ce provine dintr-o fiinţări apar, ^ acelei fiinţe (aşa cum dinţii, părul sau orice al.c; \ » v > ?'£ • * 1 -v 1 G. T PTl L.C > aparţin posesorului lor), pe cînd principiul exist , ^ unui lucru nu-i aparţine deloci sau aparţine prea p 204
ETICA NICOMA.HICĂ 25 unu Pe cu mult cu
cit l . le§ăturile ce-i unesc datează încă de la naştere Cu atît mai mult cu cit, născuţi fiind din aceiaşi 30 1 crului pe care 1-a produs. De asemenea, afecţiunea ărintilor faţa de copii o depăşeşte pe cea a copiilor fata de ei si 'prin durată, căci părinţii îşi iubesc copiii 'nea din clipa în care se nasc, pe cînd copiii încep să-si "ubească părinţii abia după ce s-a scurs un timp, cînd capătă conştiinţă sau cel puţin sensibilitate. Din aceste considerente rezultă clar si de ce mamele îşi iubesc copiii mai mult decît taţii. 85 Părinţii îşi iubesc aşadar copiii ca pe ei înşişi (căci fiinţele născute din ei sînt ca un alt eu al lor, existînd separat 86), iar copiii îşi iubesc părinţii ca sursă a propriei existenţe; la rîndul lor, fraţii se iubesc unii pe alţii pentru că s-au născut din aceiaşi părinţi, identitatea lor cu aceştia din urmă făcîndu-i să fie identici si între ei, de unde şi expresiile „de acelaşi sînge" sau J, de aceeaşi viţa" si aşa mai departe. Ei sînt deci, într-un fel, una si aceeaşi fiinţă, prezentă în indivizi distincţi. La prietenia lor contribuie, '•insă, în mare măsură, si faptul că sînt crescuţi împreună şi vîrsta apropiată; căci „cei de aceeaşi vîrsta se simt atraşi de cei de aceeaşi vîrsta" 87 si „obiceiurile comune nasc camaraderia". De aceea, prietenia dintre fraţi si seamănă cu camaraderia. Din acelaşi gen de legături de- 1162 a rivă şi relaţiile de prietenie dintre veri şi dintre celelalte grade de rudenie, pentru că toţi descind din aceiaşi strămoşi. Legătura dintre ei este mai strînsă sau mai slabă după gradul de rudenie mai apropiat sau mai îndepărtat faţă de strămoşul comun. Prietenia copiilor faţă de părinţi (ca si cea a oame- 3 nilor faţă de zei) este de tipul celei faţă de o fiinţă bună şi superioară ; căci părinţii le aduc copiilor cele ^ai mari binefaceri, dînciu-le viată, hrană si educaţie. v* această prietenie dintre părinţi si copii este cu atît ^ai _ plăcută şi mai folositoare decît cea dintre persoane aine> cu cit comunitatea vieţii l or este mai mare. t '
in prietenia dintre fraţi regăsim trăsăturile prie- dintre camarazi (mai ales dacă au un caracter sau ^ dacă seamănă în general unul cu altul). 35 10
ARISTOTEL 20 părinţi, crescînd împreună şi primind aceeaşi educaţie caracterele lor sînt mai asemănătoare; iar proba tirn-' 15 pului este, în cazul lor, cea mai durabilă şi mai sigură între celelalte rude, gradul de prietenie variază proporţional cu gradul de rudenie. Prietenia dintre soţ şi soţie pare să fie, de asemenea un sentiment natural; căci omul este prin natura sa înclinat spre viaţa în cuplu chiar mai mult decît spre cea în societate, cu atît mai mult cu cît familia este anterioară cetăţii şi mai necesară decît ea 88 şi cu cît instinctul procreării este comun tuturor fiinţelor vii. Dar, în timp ce la celelalte specii animale comunitatea se limitează la acest instinct 89, oamenii coabitează nu numai pentru procreare, ci şi pentru a-şi procura cele necesare vieţii, încă de la început, îndatoririle lor au fost diferenţiate, unele revenind bărbatului, altele femeii; ei se ajută deci reciproc, punîndu-şi în comun darurile proprii fiecăruia. De aceea se si consi-deră că în prietenia conjugală utilul se îmbină cu plăcutul. Această prietenie se poate întemeia şi pe virtute, dacă cei doi sînt oameni de un caracter elevat ; căci fiecare dintre ei are virtutea sa proprie şi fiecare va găsi bucurie în virtutea celuilalt. 9° La legătura dintre soţi contribuie, după cum se ştie, şi copiii (de aceea căsătoriile fără copii se destramă mai repede), căci copiii sînt un bun comun ambilor şi ceea ce este comun menţine legătura. A pune problema în ce manieră trebuie să convie-ţuiască un soţ cu soţia sa (şi în general un prieten cu altul) înseamnă, evident, a cerceta care este, în asemenea cazuri, conduita dreaptă 91; căci, evident, ea^nu este aceeaşi faţă de un prieten sau faţă de un străin, faţă de un camarad sau faţă de un coleg. 25 30
35 XIII
Pentru că, aşa cum am spus la începui *2, exis a, trei forme de prietenie şi, în cadrul fiecăreia dirrf ele, raporturile dintre prieteni implică fie egalita ETICA NICOMAHICA Yüklə 1,87 Mb. Dostları ilə paylaş:
|