Actualizare 1 lucrare

I. Criterii de potrivire pentru copil: 1. Existenţa unor fraţi/ surori adoptaţi/ adoptate/ adoptabili/ adoptabile; 2. Existenţa unei rude până la gradul al IV-lea care doreşte să adopte copilul; 3. Viaţa de familie cu un adoptator/ o familie adoptatoare, cu o durata de cel puţin 6 luni; 4. Judeţul de domiciliu; 5. Vârsta; 6. Originea etnică; 7. Sexul; 8. Limba; 9. Starea de sănătate şi nivelul de dezvoltare.

II. Criterii de potrivire pentru persoana/familia adoptatoare: 1. Adopţia unui copil care este fratele/ sora biologic/ biologică al/a copilului pentru care se realizează potrivirea teoretică; 2. Gradul de rudenie cu copilul pentru care se realizează potrivirea teoretică; 3. Viaţa de familie cu copilul adoptabil, cu o durată de cel puţin 6 luni; 4. Numărul copiilor înscrişi în atestat; 5. Judeţul de domiciliu; 6. Vârsta copilului pe care îl poate adopta persoana/ familia; 7. Etnia copilului pe care persoana/ familia doreşte să îl adopte; 8. Sexul copilului pe care persoana/ familia îl poate adopta; 9. Limba vorbită în familie; 10. Capacitatea de a răspunde nevoilor unui copil cu o anumită stare de sănătate/ un anumit nivel de dezvoltare.

15 Potrivit art. 41 alin. (3) din Legea nr. 119/1996, în forma republicată în 2012, „Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de autorităţile străine, au putere doveditoare în ţară numai dacă sunt înscrise sau transcrise în registrele de stare civilă române. Transcrierea certificatelor şi a extraselor de stare civilă se efectuează cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanei. Cetăţeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului sau a extrasului de stare civilă, să ceară transcrierea acestor acte la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază” (s.n.).

16 Potrivit art. 229¹ din Legea nr. 71/2011, introdus prin Legea nr. 60/2012, „Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită”.

17 (http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_113/det_1609/9027.pdf)

18 Se impune o precizare de ordin terminologic, în sensul că termenul de „custodie a copilului”, folosit în unele expuneri sau chiar publicaţii este unul impropriu, care constituie o traducere greşită din limba engleză, aceasta nefiind similar cu cel de „autoritate părintească”. În Codul civil al provinciei Quebec, care este redactat atât în limba franceză, cât şi în cea engleză, termenul de „custody”, cu echivalentul „garde de l’enfant” în varianta franceză este diferit de cel de „parental authority”. Confuzia dintre cele două noţiuni îşi are sorgintea în modul în care a fost preluată această instituţie din Codul civil Quebec, care reglementează, pe lângă noţiunea de „autoritate părintească şi exercitare a acesteia în comun”, noţiunile de „custody”, respectiv „la garde”. Acestea din urmă se referă la modul în care copilul este crescut zi de zi de părinţi, sens în care se reglementează custodia exclusivă, dreptul de vizitare, cu limite specifice, custodia partajată, cu consecinţe, de exemplu, cât priveşte calculul pensiei de întreţinere (în funcţie de timpul petrecut de copil la fiecare dintre părinţi şi veniturile fiecărui părinte). În dreptul francez, sensul termenilor poate fi regăsit în dicţionarul lui Gérard Cornu, unde noţiunea de „autorité parentale” (autoritate părintească) este definită ca fiind: „Ensemble des droits et des devoirs qui appartiennent aux père et mère en vertu de la loi (C.civ., a. 371-1) et que ceux-ci exercent en commun pendant le mariage (C.civ., a. 372), d'une part relativement a la personne de leurs enfants mineurs non émancipes, en vue de les protéger (garde, surveillance, éducation), d'autre part relativement aux biens de ceux-ci (administration et jouissance légale)....”. Prin urmare, între noţiunile de „autorité parentale” şi „garde de l'enfant” există o relaţie de la întreg la parte, noţiunea de „garde”, care în dreptul francez are sensul general de: „Mission de surveillance, action de veiller sur une personne ou une chose”, fiind definită de acelaşi dicţionar ca atribut al autorităţii părinteşti (referirile sunt făcute la lucrarea „Vocabulaire juridique” de Association Henri Capitant, sous la direction de Gérard Cornu, Ed. PUF, Paris, 2007, p. 96, 438). Nu întâmplător, în legea franceză, noţiunea de „garde de l'enfant” a fost înlocuită cu cea de „autorité parentale”, aşa cum şi la noi „încredinţarea copilului spre creştere şi educare” a fost înlocuită cu cea de „autoritate părintească” - (http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_113/det_1609/9027.pdf), p. 4, nota de subsol).

19 1. Clarificarea dispoziţiilor art. 436 NCC referitor la calitatea în care vor fi citaţi părinţii şi copilul în cauzele privind filiaţia în care nu au calitatea de reclamant sau de pârât şi drepturile procesuale de care aceştia beneficiază.

2. Coroborarea dispoziţiilor art. 379 alin. (1) NCC cu cele ale art. 42 din Legea nr. 71/2011 şi cu dispoziţiile art. 617 C.proc.civ., în privinţa posibilităţii pronunţării divorţului din culpa exclusivă a reclamantului atunci când nu există cerere reconvenţională.

3. Precizarea art. 380 NCC, în sensul că acţiunea de divorţ poate fi continuată de ceilalţi moştenitori, cu excepţia soţului pârât.

4. Elaborarea unei reglementări privind procedura instituţiei tutelei, extrem de necesară instanţei de tutelă, care a preluat de la autoritatea tutelară atribuţii pentru îndeplinirea cărora nu există reglementate dispoziţii procedurale. S-a propus chiar crearea unui grefier specializat în cadrul instanţei de tutelă, cu atribuţii privind administrarea tutelei. Materialul postat pe website-ul INM (http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_113/det_1609/9027.pdf) a fost întocmit de Jud. dr. Cristiana-Mihaela Crăciunescu Formator al Institutului Naţional al Magistraturii (moderator).

20 Potrivit art. 263 NCPC, „ (1) Înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma şi condiţiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identităţii părţilor, exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinut, semnătura acestora şi data înscrisului. (2) Este, de asemenea, autentic orice alt înscris emis de către o autoritate publică şi căruia legea îi conferă acest caracter”.

21 Potrivit art. 97 din Legea nr. 36/1995, republicată, „ (1) Actele notariale pot fi atacate de părţi sau de orice persoană interesată prin acţiune în anulare la instanţa judecătorească, în conformitate cu prevederile Codului de procedura civilă (s.n.).

(2) Totodată, partea nemulţumită poate introduce plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial, in termen de 10 zile de la data când a luat cunoştinţă, la judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul biroul notarial care a refuzat îndeplinirea actului.

(3) Plângerea se depune la biroul notarului public care a refuzat cererea, iar acesta o va înainta de îndată instanţei, împreună cu dosarul cauzei.

(4) Judecarea plângerii se face cu citarea tuturor părţilor interesate în cauza. În cazul admiterii plângerii, instanţa indică în hotărâre modul în care trebuie întocmit actul.

(5) Notarul public este obligat sa se conformeze hotărârii judecătoreşti ramase definitivă şi irevocabilă”.

22 Conform art. 54 din Legea nr. 36/1995, republicată, „Actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părţilor, daca lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greşelilor sau completarea omisiunilor. Acordul părţilor se prezumă dacă, fiind legal citate, nu-şi manifestă opunerea. Despre îndreptarea sau completarea efectuată se face menţiune pe toate exemplarele actului” (s.n.).

23