Party Behavior in The European Parlament
Autori: Carmen Gabriela Greab
Editura Lumen, 2006
ISBN: 973-7766-58-x
Dimensiuni 105 pag A5
Limba de publicare : engleza
Colecţia Integrare europeană
Preţ fără TVA 14lei
Volumul de faţă prezintă modalităţile pragmatice de acţiune ale partidelor în cadrul Parlamentului European. Sunt tratate probleme precum importanţa partidelor politice, constituirea partidelor şi a grupurilor parlamentare în Parlamentul European, impactul alegerilor europene asupra acţiunii partidelor în parlamentul European.
Despre Europa
Autori : Mădălina Virginia Antonescu, Anamaria Boboc, Tomiţă Ciulei, Mădălina Constantin, Paula-Daniela Gângă, Victor Ionescu, Cristina-Maria Ladaru, Cătălina Lomoş, Ioana Manolescu, Daniel Măciucă, Iulia Elena Nanu, Antonio Ştefan Sandu Editura Lumen Iaşi
noiembrie 2006
Preţ : 18 lei
Procesul de integrare europeană devenit ireversibil pentru România este pe de o parte o deschidere firească, o adevărată schimbare la faţă a României, pe de o parte o provocare pentru
o schimbare profundă la nivelul noutăţilor şi reperelor pe care România îşi bazează dezvoltarea viitoare. Consider că este rolul tinerilor de a fi agentul schimbării de la dimensiunea de outsiders ai Europei la ceea de cetăţeni ai Europei egali cu cei ai altor ţări. Ascedenţa europeană a României este un fapt istoric, dar înainte de toate un fapt de conştiinţă.
Conştiinţa de european poate fi sesizată nu dincolo de cea de român, respectiv francez, italian, german, spaniol etc. ci tocmai plecând de la aceasta specificul naţional va trebui să fie pentru cetăţeanul european, nu doar un element distinctiv faţă de ceilalţi cetăţeni europeni ci în primul rând construcţia propriei identiţăţi ca român-european, german-european, italian-european etc. Europa unită are menirea de a fi mai mult decât o construcţie suprastatală şi transpersonală, iar pentru a reuşi proiectul european va trebui să se bazeze pe o serie de valori comune şi specifice acestui model cultural european.
Şansa unei Europe Unite este aceea ca cetăţenii săi şi mai ales tinerii europeni să fie conştienţi de propria europenitate, să fie prezent acel homo europeus, ca specie culturală proprie spaţiului european.
Pentru a contura cadrele în care homo europeus devine o realitate a Europei, în filosofia românească Constantin Noica „pune, cu temei ontologic, problema omului în hăţişul contradicţiilor generate de pluritatea culturilor Europei şi globalitatea civilizatorie a erei tehnicii planetare.” (Emanuela Carmen Biru, Constantin NOICA – Problema omului în lumea contemporană, în Lumen -Despre Europa, Ed. Lumen, Iaşi 2006, pg.343).
Problema pusă de Constantin Noica în faţa problematicii sfârşitului civilizaţiei ridicate de Oswald Spengler este aceea că „omul contemporan se dedică exteriorităţii pentru a nu se ocupa cu adevărat de sine” (Ibidem, pag.344).
Un adevărat imperativ categoric i se revela lui Noica a fi „exigenţa presantei responsabilităţi în faţa viitorului” (ibidem).
„Viitorul înseamnă creştere tăcută. Omului de azi îi place zgomotul, infernul, oraşul – poate, adică sigur, pentru că are anumite goluri lăuntrice de umplut. Viitorul mai înseamnă iniţiativă, răspundere. Omului de azi nu-i place răspunderea; ci, cufundat în mijlocul maselor, al colectivităţilor, înţelege să nu răspundă de nimic, să treacă vina asupra tuturor. În sfârşit, viitorul mai înseamnă singurătate. Eşti singur înaintea propriului tău
viitor. Iar omului de azi nu-i place singurătatea.”(Constantin NOICA, Echilibru Spiritual – Studii şi eseuri, Ed. Humanitas 1998, pag.137).
Problematica europeană este privită de Constantin Noica dintr-o pespectivă umanistă „ca dorinţă a omunului de a se regări pe sine” (ibidem, pag. 214). În esenţă umanismul noicasian este un „unamism a unui a fi complementar celui a lui a face” (Emanuela Biru, op.cit. 345).
Pe Constantin Noica l-a preocupat „vocaţia europeană a românescului” (Ibidem) şi pentru aceasta a determinat modelul cultural european. Constantin Noica vede în cultura europeană ca o asimilare a ceea ce era valabil în alte culturi, extinzându-şi propriile valori morale, economice şi de civilizaţie europenizând întreaga planetă (Constantin NOICA, Modelul cultural european, Ed. Humanitas, pag. 29). Una din specificităţile modelului european este ceea ce am putea denumi democratizarea cunoaşterii, adică accesul tuturor la valorile specifice europene. Ideea de democraţie nu trebuie înţeleasă doar în sensul politic, de accedere a cetăţenilor la puterea politică, ci însăşi ideii de accedere neîngrădită la patrimoniul cultural.
Deschiderea culturală a Europei este fundamentată înspre cunoaştere ştiinţifică, în paralel cu cea metafizică, mistică, religioasă.
Ştiinţa aşa cum o cunoaştem noi astăzi este o creaţie prin excelenţă a spiritului european, şi a devenit definitorie pentru acesta.
Câteva dintre criteriile specifice ştiinţei europene sunt reliefate de Antonio Sandu în studiul „Spiritul ştiinţific dimensiune definitorie a modelului cultural” (Antonio Sandu, Spiritul ştiinţific dimensiune definitorie a modelului cultural european în volumul Lumen Despre Europa pag.99, Editura Lumen, Iaşi 2006).
Demersul ştiinţific îşi propune aflarea adevărului, prin raportarea la realitatea obiectivă având ca instrument raţionalitatea logică, experimentul sau raportarea la fenomene, constituind un cadru explicativ asupra fenomenelor comprehensiv asupra naturii şi cauzei acestora şi predictiv asupra desfăşurării fenomenelor. Demersul ştiinţific utilizează o formă analitică sau sintetică de discurs având un aport matematic şi conceptual propriu specific fiecărei ştiinţe date, încadrându-se într-un sistem paradigmatic, unitar, care posedă coerenţă logică. Cunoaşterea ştiinţifică urmăreşte cunoaşterea logităţilor naturii, considerate apriori ca afectiv operantă asupra naturii.
Dincolo de construcţia politică a Uniunii Europene ca entitate politică suprastatală, având ca scopuri competitivitatea economiei europene în lupta concurenţială cu SUA, Japonia, China, Hong Kong etc., de articularea unei politici externe comune, Uniunea Eurpeană considerăm că trebuie să de bazeze pe o serie de elemente comune, care aşa cum am văzut să reprezinte spiritului european. Câteva dintre elementele definitorii ale lui homo europeus pot fi identificate
în:
|
|
|
-
|
accesul neîngrădat la informaţii şi egalitatea şanselor. Sistemul democratic este o
|
|
|
consecinţă a egalităţii şanselor, căci spiritul democratic este în esenţă acela de a da
|
|
-
|
dezideratul de libertate este înţeles ca înlăturare a oricărei tiranii, atât politice,
|
|
|
sociale, economice şi chiar transcedentale. Afirmarea libertăţii este o consecinţă
|
|
|
indirectă asemenea spiritului democratic a principiului egalităţii şanselor. Libertatea
|
|
|
în sens european contemporan trece din spaţiul socio-politic în cel al culturii prin
|
|
|
postmodernitate înţeleasă ca refuz a oricărei limitări;
|
-neîncrederea funciară în tot ceea ce nu este dovedit este o formă culturală a refuzului autorităţii. Tocmai neîncrederea în autoritate generează, pe de o parte spiritul ştiinţific ca cercetare efectivă, iar pe de o parte generează etica capitalistă bazată pe succesul individului.
Toleranţa şi respectul faţă de celălalt este generată de înţelegerea individului ca factor fundamental al dezvoltării sociale. Individul este complex şi unic şi valoros prin el însuşi şi de aceea cultura europeană valorizează diferenţa.
Aceste trăsături evidenţiate anterior sunt generate de tradiţia spirituală protestantă activă puternic în Europa de Vest cu precădere în Germania, Anglia, Olanda.
Tendinţa spre universal, spre megaconstrucţie, spre proiectul uriaş unificator, reprezintă celălalt spirit dominant al Europei, cel catolic. Celor două li se vor adăuga elemente specifice de spirit ortodox venite din alte ţări precum România, Bulgaria dar şi Grecia. Ce va aduce acest aspect ortodox? Mădălina Antonescu în Identitatea europeană între Turnul Babel şi spiritualitatea creştin ortodoxă (Mădălina Virginia Antonescu, Identitatea europeană între Turnul Babel şi spiritualitatea creştin ortodoxă în vol. Lumen, Despre Europa, Ed. Lumen, Iaşi, 2006, pag.256) ne spune că „Una din provocările mari care vor trebui însă a fi depăşite de UE se referă la asimilarea spiritualăa zonei răsăritene ce este pe cale să se integreze în structurile sale. Nu întotdeauna integrarea politică este însoţită de integrarea culturală sau politică; este vorba de procese distincte, în ciuda legăturilor strânse dintre ele; de exemplu, un proces politic de unificare a unor state sau de »punere în comun a suveranităţilor », ori de formare a unei « federaţii de state europene » cum au fost alte opinii, nu înseamnă că, automat, se va forma şi o identitate comună ; mai mult, una din condiţiile de construire viabilă a unei astfel de uniuni europene sau federaţii de state naţiune, în funcţie de proiectul avut în vedere, este ca proiectul în cauză să aibă deja, un filon cultural comun sau zone comune de spiritualitate, altfel orice structură instituţională şi politică vor fi sortite eşecului » (Ibidem).
Care sunt dimensiunile specifice spiritului ortodox care vor veni să întregească identitatea spirituală a lui homo europeus ? -putem propune ideea de comunitate înţeleasă ca o comuniune spirituală, care va putea genera mutaţii în spaţiul comunicării ;
-un alt specific va fi acela al integrării prezentului într-o societate centrată pe viitor. Integrarea prezenului derivă direct din mituri fundamentale precum cel al jertfei pentru creaţie.
Despre cultura românească în context european se va discuta în seminarul de mâine cu aceeaşi temă.
Dr Emanuaela Biru
Drd. Antonio Sandu
Integrare, naţiune, identitate
Autor Corina Nicoleta Guguluş
Editura Lumen Iaşi
noiembrie 2006 133 pagini
Preţ :14 lei
Prezenta lucrare conţine studiul relaţiei dintre integrare, naţiune şi identitate. Aceasta este o temă de actualitate în condiţiile procesului de integrare europeană când se vorbeşte din ce în ce mai mult despre identitate naţională şi europeană.
Capitolele unu, doi, trei, patru şi cinci reprezintă prima parte a lucrării, cea teoretică, în care se discută istoria procesului de integrare europeană, termenul de naţiune, conceptul de identitate, termenul de naţionalism şi abordările teoretice ale naţiunii, identităţii şi naţionalismului. În primul capitol este explicat procesul de unificare europeană, care cuprinde unificarea economică şi politică precum şi obiectivele acestei unificări. Apoi este prezentat procesul integrării europene, teoriile acestui proces, dar şi cele două modele care se confruntă cu procesul construcţiei europene : modelul confederativ şi modelul federaţiei. În continuarea lucrării sunt prezentate obiectivele şi instituţiile Uniunii Europene, deoarece nu se putea vorbi de procesul integrării europene fără a aduce în discuţie şi obiectivele Uniunii Europene alături de instituţiile acesteia. Capitolul despre naţiune tratează diferitele înţelesuri şi definiţii care s-au dat acestui concept, dar
şi procesul de constituire al naţiunii. Identitatea personală, socială şi naţională precum şi teoriile identităţii sunt redate în capitolul al treilea. Cel de al patrulea capitol se axează pe diversele definiţii şi tipologii ale naţionalismului, în timp ce capitolul al cincilea se concentrează asupra diverselor abordări ( abordarea instrumentalistă, primordialistă, perenialistă, modernistă, etno-simbolistă) ale naţiunii, identităţii şi naţionalismului.
Cea de a doua parte a lucrării, partea practică, constă într-o analiză de date pe Eurobarometrele din 1999 până în 2003. Prin intermediul acestei analize s-a urmărit evoluţia cetăţenilor ţărilor membre ale Uniunii Europene asupra identităţii lor naţionale, comparativ cu cea europeană precum şi percepţia asupra imaginii Uniunii Europene. Eşantionul corespunzător în cecetările standard Eurobarometru este de 1000 de persoane în fiecare ţară, cu excepţia Luxemburgului (500) şi a Regatului Unit (1000 în Marea Britanie şi 300 în Irlanda de Nord). În fiecare din cele cinsprezece state membre ale Uniunii Europene cercetarea este realizată de către institutele naţionale asociate cu « INRA (Europa) European Coordination Office ». Toate institutele sunt membre ale « European Society for Opinion and Marketing Research (ESOMAR). Persoanele intervievate sunt cele adulte. În urma datelor analizate am constatat că sentimental identităţii naţionale este, în continuare, cel care primează printre cetăţenii Uniunii Europene.
Autoarea
Elemente de economie aplicată
-Aspecte teoretice şi practice privind elaborarea conturilor consolidate la grupurile de societăţi
-Contractul de leasing
Autori : Loriana Zamfir, Mihaela Lucaci
Editura Lumen Iaşi
noiembrie 2006 145
pagini Preţ : 16 lei
Creştin –democraţia europeană şi creştin democraţia românească
Autor Victor Ionescu
Editura Lumen Iulie 2006
144 de pagini A5
ISBN 10 973- 7766- 75 –X
ISBN 13 -978- 973- 7766-75- 5
Preţ 13 lei
Lucrarea d-lui Victor Ionescu “Creştin Democraţia Europeană şi Creştin Democraţia Românească” a văzut lumina tiparului în cadrul acestui program.
Ea reprezintă o încununare în plan editorial a unei bogate experienţe profesionale, manageriale şi politice pe care domnul Victor Ionescu a acumulat-o în cei 5 ani de activitate profesională atât în administraţia publică cât şi ca preşedinte în Asociaţia Mişcarea tinerilor Europei ca membru al altor organizaţii, participant la seminarii naţionale şi internaţionale, cursuri, şcoli de vară etc.
Implicarea sa în sfera politicii ca membru activ în PNŢCD îi dă o imagine clară asupra documentelor programatice ale Creştin Democraţiei Româneşti şi Europene asupra dinamicii mişcării Creştin Democrate.
Cartea prezintă o analiză a Creştin Democraţiei Europene începând cu originile acesteia în perioada interbelică evoluţia doctrinei Creştin Democrate după cel de- al doilea război mondial, orientarea de stânga sau de dreapta a Creştin Democraţiei contemporane şi pornind de aici caracteristicile Partidelor Creştin Democrate, locul acestora în familia partidelor politice europene
În ceea ce priveşte Creştin Democraţia Românească autorul aruncă o privire specială către PNŢCD şi perioadei de guvernare a CDR analizând în acest context plusurile şi minusurile acestei guvernări.
Autorul continuă prin a analiza alte partide care şi-au exprimat intenţia de a se orienta spre Creştin Democraţie sau către doctrina populară, cum ar fi PD; sau PC, UDMR, PNDC, ANCD, PPR, PPC, URR, AP, şi PNG, PBND, şi PP.
Autorul nu uită să dedice câteva pagini memoriei unei personalităţi marcante a Creştin Democraţiei Româneşti de după revoluţie de Corneliu Coposu.
Remarcăm la această lucrare serioasa documentare bibliografică conţinând peste 52 de titluri de cărţi şi materiale consultate.
Alianţe şi cooperări Noi forme de internaţionalizare
Autor Alexandra Călugăr
Editura Lumen
August 2006
117pagini A5
ISBN 10 973- 7766- 89 –X
ISBN13 -978- 973- 7766- 89 -2
Preţ 14 lei
Aşa cum deschiderea lumilor noi a schimbat presupunerile vechii lumi, tot aşa „noul continent” a început să schimbe atitudinile cu privire la creare avuţiei naţiunilor şi la eforturile umane. Impulsul pentru explorare a venit tot din dorinţa de a înfăptui noi afaceri. Încă o dată, oameni curajoşi şi curioşi au descoperit noi modalităţi de viaţă, care schimbă radical modul de viaţă pe vechiul continent. Acest continent nou nu are pământ, el existând doar în minţile noastre, fiind astfel denumit „invizibil”. Totuşi datorită impactului asupra economicului, politicului şi socialului, continentul invizibil este la fel de palpabil şi vital, la fel de tangibil şi solid, ca şi când ar putea fi găsit pe hartă.
Oamenii de afaceri consideră că există oportunitatea de a realiza o afacere bună dacă poţi ocupa acea parte a teritoriului care într-o bună zi poate deveni un fel de Hollyood sau Miami. Aventurându-se în noul continent cei mai mulţi sunt expuşi anumitor riscuri, iar uneori stau deoparte pentru ca noul continent să nu le afecteze afacerile de până atunci. Chiar şi companiile înrădăcinate în vechiul continent se văd nevoite să exploreze noul continent dacă doresc să crească şi să evolueze. Dacă aleg să rămână în vechea lume vor putea supravieţui doar prin reducerea costurilor şi prin disponibilizări.
Noua lume este imprevizibilă, deoarece presupune globalizare şi noi forme de internaţionalizare cum ar fi alianţele strategice şi cooperările.
Autoarea
Investiţiile străine directe şi restructurarea economiei româneşti
În contextul integrării europene
Autor Raluca Prelipceanu
Editura Lumen
Mai 2006
193 de pagini
ISBN 973- 7766- -57- 1
Preţ 19 lei
Volumul de faţă, cu titlul Investiţiile străine directe şi restructurarea economiei româneşti în contextul integrării europene, abordează un subiect intens dezbătut în lumea academică din ţară şi din străinătate, ca urmare a manifestării sale explozive de la mijlocul anilor 80. Despre fluxurile de investiţii străine directe (ISD) şi impactul lor asupra economiilor lumii, sau, mai specific, asupra economiilor în tranziţie, a fostelor ţări comuniste, s-au scris numeroase studii şi lucrări şi în România. Aş aminti, printre autorii cu contribuţiile cele mai notabile, pe Anda Mazilu, Costea Munteanu, Florin Bonciu, Liviu Voinea, Ioan Denuţă, Mişu Negriţoiu, Dragoş Negrescu.
Este remarcabil că autoarea cărţii de faţă, Raluca Prelipceanu, o proaspătă absolventă a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale A.S.E. Bucureşti propune o lucrare care, atât prin conţinutul său de idei, cât şi prin construcţie şi stil, se aşază firesc în rândul lucrărilor de referinţă, alături de cele ale autorilor consacraţi, amintiţi anterior.
Raluca Prelipceanu s-a remarcat chiar din perioada studiilor universitare drept un cercetător de vocaţie, fiind premiată în doi ani consecutivi cu cea mai înaltă distincţie cu ocazia sesiunilor de comunicări studenţeşti, organizate anual în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Încă de pe atunci ea dovedea o capacitate analitică de excepţie, o largă cultură economică, abilitate remarcabilă de sistematizare şi prezentare a cunoştinţelor acumulate şi spirit critic. Performanţele generale foarte bune au recomandat-o, cu îndreptăţire, pentru o bursă de studii la Sorbona- Paris, pentru ultimul an de studii universitare, bursă fructificată cu brio, fapt dovedit de lucrarea de faţă şi de continuarea studiilor în capitala Franţei, la masterat.
Lucrarea sa , prezentată acum, are meritul de a propune o nouă grilă de analiză a fluxurilor de ISD- uri orientate către ţările din Europa Centrală şi de Est, aş îndrăzni să afirm, întru totul inedită.
Prezentarea Ralucăi Prelipceanu îmbină într-un mod fericit sinteza concepţiilor teoretice privind ISD-urile Motivaţiile, condiţiile şi tipurile acestora) cu prezentarea fenomenelor empirice, anume dinamica şi caracteristicile fluxurilor de ISD în fostele ţări comuniste, şi în special în România. Ceea ce conferă originalitate lucrării sale este faptul că evoluţiile empirice sunt analizate şi interpretate în termenii teoriilor prezentate anterior. Această grilă de analiză conferă lucrării un grad ridicat de relevanţă ştiinţifică, o deosebită densitate şi pertinenţă. Orice cercetător ştiinţific experimentat şi onest recunoaşte că o asemenea abordare este extrem de dificilă şi ea presupune simultan o perfectă stăpânire a instrumentarului ştiinţific, teoretic, şi o bună cunoaştere a fenomenelor empirice.
(Prof. univ. dr. Ana Bal, A.S.E. Bucureşti)
Perspectives on the challenges and opportunities of the future EU enlargement towards CEEC
Autor Salomeea Romanescu
Editura Lumen
Mai 2006
128 de pagini ISBN 10 973 -7766- 78 -4
13 978- 973- 7766- 78- 6
Preţ 12 lei
The hypothesis: for all the progress in the construction of the new identity of European Union, the European Civil Society (resistance against the coercive European Political Society) cannot accept “the embedded neo- liberalism” (the EU s actual hegemonic Project) without finding real solutions for so- called “social fracture” of globalization and this represents a big threat to the soft security model of Europe. This research is based on the neo- Gramscian integrative theoretical perspective. The question is : could Civil Society from CEEC, as social power participate in the potential anti- hegemonic Project of European Civil Society (in neo-Gramscian terms), able to face the hegemonic project of European Political Society, “embedded neo- liberalism”?” After examining CEECcase study the answer is negative because this Civil Society is not well organised, even it is ripe to understand their social situation and the possibilities to change it in alliance with other transnational forces of Social and Christian Democracy from Europe.
Autoarea
New Approaches In Humanistic Sciences
Autori :
|
Sebastian Buhai
|
Simona Vieru
|
Editura Lumen
|
|
258 de pagini
|
|
ISBN 978- 973- 7766- 74-8 ISBN 973-7766-74-1
Preţ 22 lei
SEBASTIAN BUHAI: Customary Law Assessment and Applications: Capital Punishment for Juvenile Offenders
SIMONA VIERU : Issues in the American Film
ALEXANDRA MIHAI Romania s foreign policy at its Eastern border RALUCA MAIEREAN : Anti- Communist Uprisings and the Media RUXANDRA RAŢIU Freedom of Trade over Freedom of Movement a Paradox
COSTICĂ DUMBRAVĂ : Multicultural Education
Cercetări, studii şi abordări în ştiinţele umaniste: ştiinţe economice
Autori Agnes Buzogani
Mihaela Cocea
Editura Lumen
Martie 2006
ISBN 978-973-7766-71-7
ISBN 973- 7766-70- 9
164 de pagini
Preţ 16
Agnes Buzogani: Determinarea nivelului producţiei optime aferente rentabilităţii maxime
Mihaela Cocea: Dezvoltarea unui model cauzal al eficienţei personale în domeniul calculatoarelor
Cercetări, studii şi abordări în ştiinţele umaniste. Politologie
Autori: Manuela Paraipan Simona Gabriela Sînzianu Costică Dumbravă Salomeea Romanescu Timea Csetnek
Editura Lumen
Martie 2006
ISBN: 10 973- 7766- 73- 3
ISBN 13 978- 973-7766-73 -1
177 de pagini
Preţ 17 lei
Manuela Paraipan: Perspectivă asupra Drepturilor Omului Simona Gabriela Sînzianu: Conflictul politic modern
Costică Dumbravă: Naţiuni şi naţionalisme
Salomeea Romanescu: Raporturile Comunităţii Europene cu ţările din Europa Centrală şi de Răsărit
Timea Csetnek: Rolul cooperărilor transfrontaliere din prisma integrării României în Uniunea Europeană
Politica agricolă comună
Din perspectiva recentelor propuneri de reformă şi a negocierilor purtate în cadrul OMC
Autori: Oana Mihaela Salomia
Editura Lumen, 2005
ISBN: 973-7766-41-5
Dimensiuni 77 pag A5
Colecţia Integrare europeană
Preţ fără TVA 10
Abstract: Politica agricolă comună prezintă elementele semnificative cu privire la principalele măsuri de reformă adoptate, printre care iniţierea sistemului de plăţi unice, reforma celor mai importante organizaţii comune din piaţă, modificări aduse Politicilor Agricole Comune din perspectiva aderării celor noi 10 state. Sunt prezentate de asemenea noile elemente de reformă din 2004, relaţia dintre Uniunea Europeană şi Organizaţia Mondială a Comerţului, implicaţiile pentru România ale Politicilor Agricole Comune, studii de impact în domeniul agriculturii, principalele măsuri prevăzute la încheierea negocierilor de aderare a României la UE în 2004, programul SAPARD în România.
Identitate naţională şi identitate europeană
Dintr-o perspectivă psihosociologică
Autori: Anca Şerbănescu
Editura Lumen, 2006
ISBN: 973-7766-55-5
Dimensiuni 145 pag A5
Colecţia Integrare europeană
Preţ fara TVA 14 lei
Abstract: Tema identităţii europene în raport cu identitatea naţională se înscrie în actualitatea socială românească. Interesul faţă de aspectul identitar creşte şi el (autoarea citează aici euro barometrul) . Din cuprins: Paradigma reprezentărilor sociale, Identitatea naţională şi identitatea europeană obiecte de reprezentare socială, aspecte metodologice, tipuri de identitate socială, teorii asupra identităţii (interacţionalism), Monitorizarea de sine şi eficacitatea de sine-concepte de legătură.
Creare şi deturnare de comerţ datorită extinderii Uniunii Europene
Analiză econometrică
Autori: Florentina Paraschiv
Editura Lumen, 2006
ISBN: 973-7766-65-8
Dimensiuni 110 pag A5
Colecţia Integrare europeană
Preţ fără TVA 12 lei
Abstract: Tendinţele actuale ale economiei mondiale se caracterizează prin instituţionalizarea reglementărilor de politică comercială, ca urmare a formării unor blocuri comerciale ce stabilesc direcţiile principale ale comerţului mondial. În elaborarea politicilor comerciale, statele suverane, ţin cont de starea generală a economiei şi de tendinţele ce se manifestă în relaţiile economice internaţionale. Volumul prezintă efectele produse în comerţul exterior (creare şi deturnare de comerţ), în contextul unor reglementări comerciale la nivel regional (politica comercială a Uniunii Europene).
Wages Seniority and Separation Rates in a Stochastic Productivity Model A Comparative Perspective
Analiză econometrică
Autori: Sebastian Buhai
Editura Lumen, 2006
ISBN: 973-7766-51-2
Dimensiuni 60 pag A5
Limba de publicare : engleza
Publicat în cadrul Programului de promovare a tinerilor cercetători.
Colecţia Integrare europeană
Preţ fără TVA 10 lei
Abstract : Analiza econometrica asupra productivităţii muncii în diferite sisteme europene.
Raporturile patrimoniale dintre soţii români având aceeaşi cetăţenie domiciliaţi în străinătate
Autor: Nadia Cerasela Dariescu
Editura Lumen Iaşi 2007
120 pagini
Preţ:15 lei
Putem sintetiza trăsăturile esenţiale pe care trebuie să le întrunească un raport juridic pentru a putea fi calificat, de autoritatea română, în categoria conflictuală a relaţiilor patrimoniale dintre soţi:
1. raportul juridic să fie stabilit între soţi sau între un soţ sau soţi pe de o parte şi terţe persoane pe de altă parte;
2. raportul juridic să îşi găsească izvorul în statutul de persoană căsătorită pe care îl posedă fie una dintre părţi, fie ambele;
3. raportul juridic să aibă drept obiect obligaţii contractate în vederea realizării sarcinilor căsătoriei sau bunurile unuia sau ambilor soţi, bunuri care fie existau la data căsătoriei sau care au fost dobândite ulterior.
Orice raport juridic care îndeplineşte aceste trăsături poate fi încadrat de către autoritatea română în categoria relaţiilor patrimoniale dintre soţi, pentru a-i determina legea aplicabilă, conform normei conflictuale din art. 20 al Legiinr. 105/1992 şi aceasta chiar dacă raportul juridic, ca atare este necunoscut Codului familiei românesc.
Autoarea
Raporturile patrimoniale dintre soţii străini având aceeaşi cetăţenie şi cu domiciliul în România
Autor : Nadia Cerasela Dariescu
Editura Lumen Iaşi decembrie 2006
112 pagini
Preţ : 15 lei
Din punct de vedere ştiinţific, conflictele de legi în materia relaţiilor patrimoniale dintre soţi prezintă însemnătate din mai multe motive. În primul rând, acest domeniu se remarcă printr-o uimitoare diversitate de soluţii legale, contrabalansată de inexistenţa noţiunii de « regim patrimonial » în statele de drept musulman sau în common law-ul tradiţional. Apoi, raporturile patrimoniale dintre soţi se află într-o strânsă relaţie cu raporturile referitoare la drepturile personale
ale soţilor, cu cele privind bunurile şi cu cele referitoare la actele juridice (toate acestea fiind guvernate, frecvent, de legi diferite). De asemenea, durata relaţiilor patrimoniale dintre soţi şi posibilitatea schimbării elementelor relevante din punctul de vedere al dreptului internaţional privat generează conflicte mobile de legi.
Soluţionarea acestora din urmă este de natură să suscite noi dificultăţi indiferent dacă se încearcă menţinerea legii iniţial competente sau se aplică sistemul de drept al unui alt stat. Nu în ultimul rând, se cuvine să arătăm că reglementările moderne tind să îndepărteze o parte din relaţiile patrimoniale dintre soţi din sfera conflictelor de legi prin edictarea normelor de aplicare necesară. Pe scurt, soluţionarea conflictelor de legi în materia relaţiilor patrimoniale dintre soţi se izbeşte de aproape toate dificultăţile indicate de teoria generală a dreptului internaţional privat, adică de calificare, retrimitere, conflicte mobile, norme de aplicare imediată, etc.
Titularii dreptului de apel în cauzele penale
Autor: Mihaela Laura Pamfil
Editura Lumen Iaşi 2007
85 pagini
Preţ: 13 lei
Modificările legislative intervenite în procedura penală prin Legea nr. 356/2006 au vizat şi întinderea dreptului de apel al unora dintre titularii acestui drept. Astfel, dreptul procurorului de a declara apel în latura civilă a cauzei a fost condiţionat în cauzele în care acţiunea civilă a cauzei a fost condiţionat în cauzele în care acţiunea civilă a fost pusă în mişcare de către partea civilă, de apelul acestei părţi. Pentru partea civilă şi respectiv pentru partea responsabilă civilmente, întinderea dreptului de apel a fost extinsă şi la latura penală a cauzei, iar pentru partea vătămată, s-a permis apelarea hotărârilor primei instanţe indiferent de infracţiunea ce i-a produs vătămarea, înlăturându-se limitarea doar la infracţiunile cu plîngere prealabilă.
Ceea ce ne-am propus prin studiul de faţă a fost să analizăm dispoziţiile legale care acordă dreptul de a uza de apel diferiţilor participanţi la procesul penal şi, în special, a celor ce au suferit modificări recente, subliniind acolo unde este cazul argumentele pentru care ne declarăm de acord sau nu cu reglementarea legală
Autoarea
Consideratii teoretice si practice asupra caducităţii contractului
Autor Mihaela Nicola
ISBN 973-7766-59-8
Preţ 10 lei
Abstract: Volumul Consideraţii teoretice şi practice asupra caducităţii contractului, analizează din punctul de vedere al dreptului civil atât cel românesc, cât şi dreptului comparat caducitatea contractului. Volumul priveşte aspectele de doctrina şi jurisprudenţa ale caducităţii, cazurile de caducitate nefondată, realizând delimitări faţă de alte cauze de ineficacitate a contractului. Volumul prezintă cazurile de aplicare ale caducităţii contractului cum ar fi dispariţia consimţământului, dispariţia obiectului, dispariţia cauzei, dispariţia unui element ţinând de persoana contractanţilor, dispariţia capacităţii juridice.
Rezerva succesorală
Cu comentarii privind proiectul Codului civil
Autor : Mădălina Ioana Morariu
Editura Lumen Iaşi
noiembrie 2006
292 pagini
Preţ 30 lei
Demersul autoarei vizează cu suficientă maturitate, seriozitate şi eleganţă un domeniu în care se resimţea nevoia unei abordări monografice. Lucrarea se evidenţiază prin temeinicul examen critic al punctelor de vedere exprimate în literatura de specialitate privitoare la problemele suscitate de instituţia rezervei succesorale. Exerciţiul de documentare realizat cu ocazia realizării acestei lucrări (şi, de altfel, vizibil şi prin amploarea notelor de subsol) trebuie în mod special evidenţiat. Acolo unde este cazul este analizată inspirat şi practica judecătorească în materie. Autoarea aderă la unele puncte de vedere, dar dă dovadă şi de originalitate, expunându-şi argumentat propriile ei opinii în materia examinată.
Apreciem că prezenta monografie reprezintă un pertinent demers într-o încercare de a percepe într-o manieră novatoare o instituţie ce, aparent, se află în afara pasiunilor juridice imediate.
asist. dr. Codrin Macovei
Incursiune în contractele aleatorii
Renta viageră şi întreţinerea
Autor : Alexandra Huidu
Editura Lumen Iaşi
noiembrie 2006
290 pagini
Preţ : 30 lei
Monografia de faţă consacrată contractului de rentă viageră şi contractului de întreţinere reprezintă o lucrare ştiinţifică valoroasă, de certă originalitate, consacrată unor instituţii de mare importanţă în dreptul civil. Remarcăm de la început conştiinciozitatea şi profunzimea cercetării întreprinse de autoare, care îşi întemeiază analizele şi concluziile ştiinţifice stabilite pe o documentare serioasă şi bogată, incluzând nu numai tratate, cursuri şi monografii, dar şi studiile şi articolele pertinente publicate în reviste de specialitate, precum şi o jurisprudenţă relevantă a instanţelor de judecată, acoperind în planul doctrinei şi al jurisprudenţei activitatea de judecată generată în ultimii ani de cele două contracte.
Următoarele calităţi ni se învederează cu precădere :
-tratarea interdisciplinară a problemelor cu incursiuni şi comparaţii între materii şi ramuri de drept înrudite ;
-abordarea numeroaselor probleme juridice controversate şi critica unor soluţii necorespunzătoare oferite de doctrină ;
-critica argumentată a unor hotărâri judecătoreşti care nu sunt în conformitate cu
dispoziţiile legale; -valorificarea soluţiilor Proiectului Codului Civil; -propuneri judicioase de lege ferenda având ca obiect perfecţionarea legislaţiei. asist. dr. Codrin Macovei
Dreptul de asociere în jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului
Editura Lumen
Autor Valentina Bărbăţeanu
August 2006
ISBN 10 973-7766-95 -4
ISBN 13 978- 973- 7766- 95- 3
Preţ 10 lei
Dreptul de asociere constituie un element fundamental al societăţii democratice, în care concentrarea şi interacţiunea dintre diferitele grupuri sociale este necesară pentru a permite articularea şi conturarea diferitelor puncte de vedere ale cetăţenilor. Este de observat că libertatea de asociere vizează constituirea unei organizaţii dotate cu o anumită personalitate, cu urmărirea unui scop determinat şi cu o anumită durată temporală. Având în vedere importanţa deosebită a dreptului de asociere, acesta a fost consacrat în mod expres în mai multe documente internaţionale, printre care Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art.20), Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice (art. 22), Documentul de la Copenhaga al Organizaţiei pentru Securitate (art.9 para.2) sau Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. 11).
The weight of historical patterns, collective memory and historical legacies over the evolution of the Romanian democratization process
Autor: Cristina Bucur
Editura Lumen Iaşi
decembrie 2006 259 pagini
Preţ: 20 lei
Conflictul din Orientul apropiat în perioada 1948-2000
Autor:Raluca Rus
Editura Lumen Iaşi
august 2006
183 pagini
Preţ: 19 lei
Studiul de faţă consacrat conflictului din Orientul Apropiat în perioada 1948-2000, reprezintă o panoramă a acestor cincizeci şi doi de ani caracterizaţi prin multiple conflicte şi tentative de instaurare a păcii. Dacă evoluţia evenimentelor din Orientul Apropiat a cunoscut, în special în ultimii ani, o hipermediatizare în România, numărul publicaţiilor care acoperă acest subiect rămâne extrem de redus. Lucrarea de faţă se justifică prin creşterea interesului pentru istoria statului Israel şi pentru evrei, popor fascinant, plasat de mentalul colectiv mit şi realitate. Ţara Sfântă, cum e numit Israelul, situată la întretăierea a două lumi, cea orientală cu cea europeană, reprezintă o punte de legătură între cele două civilizaţii care cunosc o îmbinare armonioasă pe pământul făgăduit lui Moise.
Autoarea
Relaţiile SUA-UE la începutul secolului XXI
noile raporturi transatlantice
Autor : Ana Maria Stoian
Editura Lumen
septembrie 2006
183 pagini
Preţ : 20 lei
Această lucrare, intitulată « Relaţiile SUA-UE la începutul secolului
XXI : noile raporturi transatlantice », urmăreşte realizarea unei analize a relaţiilor dintre SUA şi UE la începutul secolului XXI. Cercetarea se concentrează, în principal, asupra dimensiunii politice, economice şi de securitate, relevante, în opinia noastră, în analiza relaţiilor transatlantice.
Vom explora dinamica raporturilor transatlantice, insistând asupra elementelor de continuitate şi a celor de schimbare. Totodată, lucrarea surprinde domeniile în care relaţia transatlantică funcţionează în parametri normali şi eficienţi şi cele în care există contradicţii puternice, care ameninţă coeziunea întregului edificiu transatlantic şi care frânează cooperarea. Relaţiile SUA-UE sunt evaluate din perspectiva valorilor tradiţionale, care au însufleţit până în prezent legătura dintre cele două părţi ale Atlanticului, dar mai ales a noilor modele asumate distinct de SUA şi UE (vezi modelul unilateralist versus cel multilateralist). Dinamica raporturilor transatlantice determină redefinirea acestor relaţii, ceea ce marchează apariţia unui nou tip de relaţii transatlantice. Cercetarea vizează, totodată, identificarea obiectivelor noilor relaţii transatlantice şi impactul pe care acestea îl produc şi îl vor produce asupra sistemului internaţional.
Provocări şi dileme ale intervenţiei umanitare după Războiul Rece
Studiu de caz : Bosnia-Herţegovina
Autor Elena Lorena Popescu
Editura Lumen Iaşi
septembrie 2006
163 pagini
Preţ : 16 lei
Demersul ştiinţific al lucrării porneşte de la ipoteza
conform căreia proliferarea noilor tipuri de conflicte în perioada post Război Rece a determinat o reconceptualizare a doctrinei intervenţiei în direcţia legitimării intervenţiei umanitare, în baza a două argumente : modificările conceptuale produse în planul suveranităţii- se produce un transfer treptat de la « suveranitatea ca autoritate » (controlul exclusiv asupra unui teritoriu) la « suveranitatea ca responsabilitate » (respectarea unui standard minimal al drepturilor omului) şi extinderea conţinutului noţiunii de « ameninţare la adresa păcii şi a securităţii internaţionale ». Practic, ceea ce mi-am propus să demonstrez în această lucrare este că, în ciuda existenţei unei opoziţii evidente în rândul unor reprezentanţi ai mediului academic şi al unor actori ai societăţii internaţionale, în era post-Război Rece au fost invocate numeroase argumente politice, etice şi legale în favoarea formulării unei
doctrine universale a intervenţiei umanitare, Consiliul de Securitate însuşi autorizând o serie de intervenţii importante în situaţii de criză umanitară evidentă.
Pornind de la ipoteza de cercetare prezentată mai sus, lucrarea conţine trei direcţii de analiză : în primul rând, plecând de la analiza noilor tipuri de conflicte, voi arăta în ce măsură violările grave ale drepturilor omului pe teritoriul unui stat au devenit o preocupare legitimă a societăţii internaţionale ; în al doilea rând, voi prezenta disputa cu privire la legalitatea şi legitimitatea intervenţiei umanitare, identificând totodată impedimentele care stau în calea formulării unei doctrine legale a intervenţiei ; în al treilea rând, voi demonstra, cu ajutorul studiului de caz, că nu legalitatea sau legitimitatea unei intervenţii este decisivă pentru succesul ei, ci problemele de voinţă şi capacitate ale statelor vizavi de utilizarea propriilor resurse în vederea soluţionării unei crize umanitare. Structura tehnică a acestei lucrări, constând, pe lângă partea introductivă, în patru capitole şi o parte finală de concluzii, urmăreşte aceste trei direcţii de analiză.
Autoarea
Documentarul între jurnalism şi cinematografie
cauză a fost asemănătoare muncii de documentarist, care, din bucăţele
face un întreg. Pentru că nu se vinde la fel de bine ca o ştire bombă sau ca un show, documentarului i s-au alocat capitole mici, în cărţi mari, pe teme de televiziune. Aceste capitole mici au fost bucăţelele cu ajutorul cărora s-a construit întregul de faţă.
În prima parte, lucrarea conţine capitole teoretice dedicate definirii şi istoriei genului, precum şi tipologiilor acestuia. De asemenea, se vorbeşte despre ce înseamnă documentarul pentru societatea noastră., şi, tot aici există o scurtă istorie a documentarului românesc. Prima parte se încheie cu prezentarea modului de realizare a unui asemenea material.
A doua parte a lucrării conţine o analiză de documentar. Este vorba despre un material numit „Secretele incaşilor”, difuzat de Discovery Channel, care explică formarea şi prăbuşirea imperiului construit de ultima civilizaţie precolumbiană.
Metoda de cercetare aleasă a fost analiza de conţinut. S-a urmărit modul de construire al discursului vizual şi al celui narativ, relaţia dintre cuvânt şi imagine, precum şi caracteristicile materialului ca produs mediatic Materialele utilizate au fost caseta video anexată lucrării şi două scripturi, de asemenea anexate la lucrare.
În încheiere, se demonstrează faptul că „Secretele incaşilor” se află la graniţa dintre jurnalism şi cinematografie, susţinându-se astfel ideea care a stat la baza cercetării şi care este inclusă şi în titlu.
Unelte şi arme din silex şi piatră
Din eneoliticul Moldovei dintre Carpaţi şi Prut
Autori: Vicu Merlan
Editura Lumen, 2005
ISBN: 973-7766-27-x
Dimensiuni 256 pag A5
Colecţia Istorie
Preţ fără TVA 22 lei
Abstract: Pietrele de-a lungul istoriei au avut o însemnătate considerabilă, de la oferirea de adăpost, făurirea de unelte, la utilizarea lor magico-ritualică. Autorul analizează descoperirile arheologice din zona Moldovei dintre Carpaţi şi Prut, cu referire la materialul litic utilizat ce are, şi unelte folosite de locuitorii acestor meleaguri din perioada eneolitică.
Extrema dreaptă azi
Ideologie, discurs, electorat Analiză econometrică
Autori: Lavinia Florea
Editura Lumen, 2005
ISBN: 973-7766-32-6
Dimensiuni 181
pag format A5
Colecţia Ştiinţe politice
Preţ fără TVA 18 lei
Abstract: Calificarea lui Corneliu Vadim Tudor în turul 2 al alegerilor prezidenţiale din 2000 şi câştigarea de către formaţiunea sa politică, Partidul România Mare (PRM), a unei cincimi din locurile din Parlament a şocat opinia publică din România şi din străinătate, trăgând un semnal de alarmă privind pericolul extremist în ţara noastră. În plus, rezultatul votului a pus serioase semne de întrebare în legătură cu gradul de însuşire a valorilor democratice de către români şi cu capacitatea României de a se integra în structurile euroatlantice. Doi ani mai târziu, Franţa are parte de un şoc similar. Jean- Marie Le Pen, şeful Frontului Naţional (FN), un partid de extremă dreaptă, ajunge în turul 2 al prezidenţialelor, provocând numeroase dezbateri în legătură cu funcţionarea mecanismelor democratice în Hexagon. În ambele cazuri, candidaţii partidelor considerate democratice (sau democratice prin comparaţie cu extrema dreaptă, în cazul României) i-au învins pe liderii naţionalişti. Ecourile acestor teste ale democraţiei s-au auzit însă mult timp după comunicarea rezultatelor oficiale ale votului. Întrebarea obsedantă a fost: „Cum a fost posibil aşa ceva?”. Este, de altfel, întrebarea pentru care această lucrare doreşte să găsească un răspuns. Ne propunem, aşadar, să identificăm condiţiile în care formaţiunile extremiste au căpătat vizibilitate pe scena politică, mecanismele de seducţie ale ideologiei şi discursului lor, precum şi factorii care le-au influenţat succesul şi, apoi, decăderea. Fenomenul extremist este urmărit în manieră comparativă. Analogia dintre FN şi PRM, respectiv dintre Jean-Marie Le Pen şi Corneliu Vadim Tudor, se justifică din mai multe puncte de vedere (detaliate pe parcurs), dintre care menţionăm aici asemănările privind ideologia, discursul politic, tipul liderului, profilul alegătorului, extinderea fenomenului şi mecanismele de apărare ale societăţii civile şi ale mass-mediei împotriva acestuia.
Globalizare şi securitate economică
Autor: Lavinia Florea
Editura Lumen Iaşi 2007
183 pagini Preţ: 20 lei
Globalizarea este un subiect la modă, omniprezent în discursul mediatic, în literatura de specialitate, dar şi în conversaţiile cotidiene. Opiniile exprimate despre acest set de procese care marchează toate aspectele vieţii noastre sunt adesea antagonice, de aceea, pentru o mai bună înţelegere a globalizării, am simţit nevoia unei analize personale şi obiective. Lucrarea de faţă îşi propune să urmărească efectul globalizării asupra indivizilor şi al statelor. Analiza se rezumă la aspecte economice şi sociale, mai precis, la aşa numita securitate economică, aspectele politice şi culturale, care pot fiecare constitui subiectul altor lucrări, fiind lăsate intenţionat în plan secundar.
Primul capitol este menit să clarifice termenii cheie ai lucrării globalizare şi securitate economică, printr-o trecere în revistă a celor mai semnificative abordări în literatura de specialitate. Un accent deosebit cade pe termenul de securitate economică. Termenul este des folosit, însă nedefinit la nivel conceptual, ceea ce ne-a permis realizarea unui demers de cercetare original. Lucrarea cuprinde prezentarea studiilor realizate de Organizaţia Internaţională a Muncii în domeniul securităţii economice, cu meritele şi scăderile acestora, şi îşi propune oferirea unei definiţii proprii enumerative şi cât mai complete a acestei noţiuni.
Capitolul II analizează ameninţările securităţii economice induse de globalizare, cele mai importante probleme identificate fiind sărăcia, crizele economico-financiare, deficienţele sistemelor de protecţie socială şi efectele delocalizărilor şi ale externalizărilor asupra standardului de viaţă al cetăţenilor lumii. Aceste fenomene sunt evidenţiate cu ajutorul unor exemple şi statistici relevante referitoare la toate regiunile lumii.
Capitolul III creează o imagine de ansamblu a securităţii economice pe glob, dar şi pe fiecare zonă în parte, din perspectiva unor indicatori relevanţi, cum ar fi indicele securităţii economice, accesul la apă potabilă, sărăcia angajaţilor, accesul la tehnologie ş.a.
Capitolul IV prezintă mijloacele de atingere şi consolidare a securităţii economice, în funcţie de actorii care pot avea un rol însemnat în acest sens: statele, organizaţiile regionale, instituţiile internaţionale, corporaţiile, ONG-urile, dar şi alte grupuri de iniţiativă. De asemenea, sunt prezentate şi soluţiile nonconformiste, cum sunt cele propuse de mişcarea altermondialistă.
Concluziile lucrării evidenţiază câştigătorii şi perdanţii globalizării la nivel mondial, subliniind relaţia dintre globalizare şi securitate economică, precum şi căile de urmat pentru atingerea unei securităţi economice universale.
Anexele lucrării conţin precizări necesare pentru înţelegerea datelor statistice prezentate , clarificări în legătură cu conţinutul şi calcularea Indicelui Securităţii Economice, precum şi date care caracterizează statele lumii din punctul de vedere al securităţii economice.
Autoarea
Dostları ilə paylaş: |