Adresa sediu Iasi ŢepeşVodă nr 2 Adresa de corespondenţă Sandu Eleonora Maria la Editura Lumen Iaşi Strada Nicolae Iorga 55 B; Bl R2; sc A; et 8; ap 33; Tel. 0740151455, 0332802995 Fax 0332811551 Mail
Teorii ale categorizării lumii şi practici ale comunicării
Yüklə 1,18 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Artistic autonomy in soviet cinematography
- Interferenţe spirituale postmoderne
- A spune şi a arăta Onto –logia în Tractatus Logico –Philosophicus
- Platon- Teoria reamintirii
- Semiotica cuantică a limbajului arhetipal Autor Şerban Fotea
- Dualismul cartezian şi avortul Două reflecţii asupra persoanei
- Erosul „labirint” semn şi simbol î n Maitreyi
- Misterul Zeiţelor de la Isaiia
- Dracula De la Gotic la Postmodernism
Teorii ale categorizării lumii şi practici ale comunicării Autor Angela E. Spinei Editura Lumen August 2006 ISBN 10 973- 7766- 92- x ISBN 13 978-973-7766-92-2 198 de pagini preţ fără TVA 22lei Noua ordine ontologică determinată de limbă enunţată de semiologie (F. De Saussure et all) aduce în prim plan problematica comunicării. Alături de alte două instanţe supreme, ale realităţii şi ale cunoaşterii, contemporaneitatea postează Comunicarea. Tematizarea comunicării conduce desigur la schimbări majore, în ce priveşte maniera de a conceptualiza lumea şi comportamentul uman. Procesul comunicării se transformă în joc, şi cum totul este pus sub semnul comunicării „fără limite” (Codoban, 1995) totul devine joc. Transformarea realităţii într-un teren de joc face ca profunzimea să nu mai conteze. Drept consecinţă, transcendenţa este exclusă şi orice model ontologic al originilor este refuzat. Istoria la rândul ei, „se sparge în bucăţi” (Vattimo). Principiul diferenţei, al arbitrarietăţii articulează o nouă ontologie, cea a suprafeţei semnificante, în care contează diferenţa şi nu sensul. Este firesc să ne întrebăm atunci unde este situat omul, ce sau cine devine el? Autoarea Artistic autonomy in soviet cinematography Reverse discourse, subversion or dissent? Autor Iulia Clara Serafim
August 2006 ISBN 10 973-7766-94-6 ISBN 13 978-973- 7766- 94- 6 Preţ fără TVA 10 lei The aim of this research is to identify and study the discourse opposing the official one in feature films of Soviet cinematographi. The argument is that artistic autonomy existed in Soviet cinematography and it created a niche space for political communication in which a reverse discourse appeared. The reverse discourse is a discourse that expresses and contains statements or messages that contradict and consequently oppose the official discourse, the ideology. A context for this study is provided in the form by reviewing and interpreting theories about ideology, control, power relations and the role of common sense as an ideological goal but also by a brief history of Soviet cinematography. A discourse analysis and a content analysis are applied on twenty-five motion pictures produced between 1956 and 1989. The purpose and the content of the messages encountered in these motion pictures are interpreted and analyzed. The analysis proves the existence of a alternate space for political communication. However, it also proves dissent or subversion. The findings are important in opening up new areas of study and for proving the importance of artistic autonomy and of niche spaces for political communication Autoarea Interferenţe spirituale postmoderne Revalorizări ale spiritualităţii Orientului în Gândirea contemporană. Autor Antonio Sandu
Preţ : 14 lei Din cuprins: De la nirvana la vidul cuantic, Modele de Univers, Substanţă energie informaţie în orizontul misticii Orientului şi fizicii cuantice. Modelul emanaţiei fonematice, Vidul ca esenţă a Universului, Pralaya sau sfârşitul eternităţii. Reflecţii metafizice asupra spiritului ştiinţific. Simbolistica nudului în arta plastică.
Autor Andrei Alexandru Achim Editura Lumen Iulie 2006 66 pagini A5 ISBN 10 973 -7766 -83 -0 ISBN 13 978 – 973 -7766 -83 -0 Preţ fără TVA 8 lei Autorul porneşte de la analiza operei lui Ludwig Wittgenstein pe care îl consideră unul dintre cei mai interesanţi filosofi ai secolului XX căruia îi subliniază aportul la dezvoltarea simbolismului logicii contemporane şi caracterul mistic totodată. Volumul este un demers hermeneutic argumentativ dintr-o perspectivă analitico –sintetică structurând principalele interpretări ale operei Tractatus Logico Philosophicus ale lui Ludwig Wittgenstein. Capitolul I abordează o prezentare generală a discuţiei asupra temei Tractatusului cu referiri la text ca mod de pregătire a Onto –logiei Tractatusului. Capitolul II oferă o schiţă a ontologiei tractariene din perspectiva verbului a spune. Capitolul III reprezintă o reunire a celor două elemente a spune şi a arăta plasându-le într-o perspectivă onto –logică totală. Platon- Teoria reamintirii Autor: Patricia Voinescu Referent ştiinţific: Lector dr. Claudiu Mesaroş
151 pagini format A6 Preţ: 13 lei Teoria reamintirii exprimă cel mai bine natura complexă a filosofiei lui Platon izvorâtă din nevoia socratică de definiţii şi distincţia dintre lumea sensibilă şi cea inteligibilă, ea i-a folosit iniţial lui Platon pentru a rezolva o gravă problemă epistemologică: cum se pot cunoaşte realităţi imuabile (care vor deveni ulterior Formele platonice) dacă cunoaşterea prin simţuri prezintă atât de puţină siguranţă? Platon nu pretinde originalitate pentru această teorie şi, într-adevăr, doctrinele nemuririi, reîncarnării, reamintirii vieţilor anterioare şi înrudirea naturii sunt de găsit în pitagorismul timpuriu şi la simpatizanţii acestuia, cum ar fi Empedocle. Teoria reamintirii a determinat saltul la doctrine precum transcendenţa Formelor, discuţii despre nemurire, despre sufletul înaripat întâlnindu-se cu adevărul dincolo de ceruri, generând cele mai frumoase mituri platonice şi, în acelaşi timp, a pus bazele teoriei cunoaşterii, a distincţiei dintre cunoaştere şi credinţa adevărată, precum şi metodei dialectice. Astfel, teoria reamintirii este cea mai pură oglindire a personalităţii lui Platon, situată între vechile mituri religioase şi noile probleme etice şi logice, între respectul pentru personalitatea lui Socrate, fascinaţia pentru religia orfico-pitagoreică şi nevoia de cunoaştere logică. Pe scurt, teoria reamintirii (anamnesis) constă în faptul că sufletul uman, nemuritor, a trecut prin multe vieţi terestre şi multe perioade de existenţă în afara corpului. Astfel, „nu există lucru pe care sufletul să nu-l fi învăţat, pentrucă este nemuritor şi de mai multe ori născut şi a primit ce se află şi în lumea de aici, şi în Hades, şi pretutindeni” (Platon, Opere complete II, Menon 81 c), Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 43), în plus, toată natura este înrudită, în aşa fel încât un suflet care a fost făcut să-şi amintească doar un lucru poate porni de acolo spre redescoperirea celorlalte lucruri, dacă este dispus să persevereze. Aşa apare ea în Menon, unde teoria Formelor este încă în stare incipientă. În Phaidon, vom regăsi reamintirea ca argument pentru nemurirea sufletului, vom asista la naşterea teoriei Formelor şi la elaborarea distincţiei cunoaştere- opinie, care îşi va găsi desăvârşirea în Republica.Banchetul propune o altă cale de cunoaştere a Formelor- în special a Frumuseţii-prin Iubire (eros),iar în Phaidros, vom regăsi toate aceste aspecte ale teoriei reamintirii întrunul dintre cele mai frumoase mituri platonice- mitul sufletului înaripat. Metoda dialectică, ale cărei baze sunt puse în Phaidros, reprezintă firul Ariadnei, urmărit de Platon în dialogurile de maturitate, în încercarea sa de a elabora o teorie a cunoaşterii. Din moment ce părerile mai multor autori sunt împărţite în ceea ce priveşte legătura dintre teoria reamintirii şi metoda dialectică, fie că aceasta din urmă reprezintă o turnură în gândirea lui Platon, fie că teoria reamintirii este presupusă de aceasta, voi prezenta succint evoluţia concepţiei despre cunoaştere în dialogurile de maturitate şi în Scrisoarea a VII-a. Autoarea Emmanuel Levinas -Les aventures de l economie subjective et son ouverture a l alterite Autor: Delia Popa
239 pagini Preţ: 20 lei
ISBN 10 973 -7766 -80 -6 ISBN 13 978-973- 7766 -80 -9 263 pagini A5 Preţ fără TVA 17 lei Referent ştiinţific prof. univ. dr. Teodor Ghideanu Deschis, autorul relevă peremptoriu că el ia în seamă Adevărul existenţei Lui Dumnezeu, urmărind să evidenţieze felul în care taina Trinităţii creştine şi taina Întrupării Cuvântului sânt compatibile cu teoria fractalilor şi cu teoria holografiei, ca fundamente explicative ale unor noi paradigme. În esenţă, în Semiotica sa cuantică a limbajului arhetipal, Şerban Fotea ambiţionează comprehensiunea „unităţii în diversitate, aspect ce caracterizează arhetipul în genere; un arhetip poate fi exprimat ca fiind un sui –generis joc de limbaj, indisolubil legat de o anumită situaţie tipică de viaţă, caracterizată de o diversitate de factori, care-şi găsesc unitatea în respectivul arhetip”. Spre deosebire de un Carl Gustav Jung, care plasează arhetipurile la nivelul unui inconştient colectiv, considerându-le modele fundamentale ale comportamentului instinctiv (înzestrate cu forţe „explozive” şi „periculoase”), Şerban Fotea dezvăluie sensul Sfintei Treimi, drept ARHETIP CREATOR SUPREM, care îl face pe Om, „respectând legile de tip fractalic”, când la Genesis (Facere) se spune limpede: „Şi a zis Dumnezeu: „Să facem Om după Chipul şi Asemănarea Noastră...” Cu dubla sa pregătire, de inginer electronist şi filosof, Şerban Fotea explică nevoia acestui instrument hermeneutic : „În cazul unui fractal prin replicarea, după anumite reguli, a unei forme-unităţi simple, se obţine la fiecare iteraţie, o formă compusă din respectivele forme – unităţi simple, şi care este asemenea formei unităţi simple de la care s-a plecat; este ceea ce Mandelbrot a numit invarianţa de scară”.. Revelator este fractalul lui Sierpinski (cu triunghiurile răsturnate, în triunghiul integrator). Dinamica intrinsecă relevă permanenta deschidere a fractalului, căci „la fiecare pas-iteraţie forma obţinută este perfectă şi, totuşi, poate fi continuată... elementul iniţial („sămânţa”, n. ns.) conţinând, prin chiar forma sa, legile conform cărora urmează să se facă iteraţia. Dezvoltarea fractalică ne apare, astfel, drept o continuă rememorare creatoare de sine a elementului iniţial..., formele ce rezultă, la fiecare pas, sânt asemenea formei iniţiale, reiterând-o mereu la alt nivel, şi totuşi sânt din ce în ce mai complexe”. Autorul propune un mecanism interpretativ propriu identificând o serie de nuanţe ale fiinţei, cu care operează semiotico hermeneutic. Dualismul cartezian şi avortul Două reflecţii asupra persoanei Autor MARKO LEHEL CSONGOR Editura Lumen Iulie 2006 230 de pagini ISBN 10 973- 7766- 77 -6 ISBN 13 -978 -973 -7766 -77 -9 Ediţie bilingvă română-franceză Preţ 17 lei Un titlu, iată, care apropie două lucruri aparent străine. Ceea ce le leagă totuşi este faptul că ele reprezintă două ocazii de a reflecta asupra a ceea ce este fiinţa umană, pe care, pentru a exprima diferenţa profundă dintre ea şi alte tipuri de individualitate, o numim persoană. Sunt două ocazii de a reflecta asupra valorii persoanei, ceea ce rămâne din ea în aceste vremuri postmoderne în sensul propriu al cuvântului. Este adevărat, avem un sentiment de nostalgie a modernităţii, a cărei figură emblematică este Descartes (în treacăt fie spus, el însuşi autor al unui tratat asupra dezvoltării fătului), pentru că ea a reuşit să transforme sensul originar al cuvântului persoana (mască utilizată de actori) în exact contrariul lui dacă înţelegem bine ceea ce Descartes ne-a spus în modul cel mai personal cu putinţă, la persoana întâi şi în scrisorile personale: în acea faţă a cărei continuă mimică îi revelează tocmai trăsăturile inconfundabile şi pe care totalitatea imaginabilă a măştilor nu o poate echivala. Modernitatea şi, în primul rând, Descartes, ne-a propus persoana, adică sursă şi nu ca obiect al moralei şi al politicii. Iar cum sursa implică totalitate, persoana înseamnă şi corp, acea lume a forţelor şi a pasiunilor pe care modernitatea şi ştiinţele ei (de la mecanică la fiziologie) au descoperit-o. Ambele lucrări pot fi considerate ca fiind încercări de reabilitare a corpului, de punere în evidenţă a faptului că el , corpul meu şi corpul celuilalt, este sursă de plăcere, valori, reflecţie şi morală. Ambele lucrări pun deci întrebările asupra definiţiei şi valorii persoanei. Una, în genul filosofiei sistematice, abordând rând pe rând întrebările ce se nasc într-o situaţie existenţială concretă (confruntarea cu o sarcină nedorită) şi elaborând principii şi structuri logice care pot fi aplicate în actul de luare a unei decizii totdeauna personală. Anul 2005 a fost primul an de după 1989 în care numărul naşterilor l-a depăşit pe cel al avorturilor în România, ceea ce poate însemna că decizia întreruperii sarcinii devine treptat mai reflectată, adaptată mizei, adică mai legitimă. În pararel în Statele Unite s-a repus în discuţie această legimitate a deciziei personale, invocând într-un mod fundamentalist valori religioase rupte de realitatea persoanei, dar speculând, de fapt, noul echilibru politic din sistemul judiciar american. Aceste date atrag atenţia încă o dată asupra importanţei implicării personale în luarea deciziilor morale. Cealaltă lucrare este o reflecţie asupra persoanei din perspectiva istoriei filosofiei, aducând în centrul atenţiei o parte a operei carteziene mai puţin cunoscută şi cel mai des greşit înţeleasă de către adepţii şi comentatorii lui Descartes: problema trupului, miza dualismului cartezian. Cu privire la acest subiect există o tradiţie de a descrie în mod savant distincţia dintre suflet şi corp, fără a-şi pune întrebarea: ce ne oferă modelul dualist? De ce trebuie să vorbim de astfel de lucruri, de ce sunt ele actuale şi utile? Întrebări care sunt adresate filosofilor cu obsesie. Pentru că obsesia întrebării provine din dezrădăcinarea epocii în care trăim. Epoca globalizării vrea cu orice preţ să fie modernizatoare în timp ce uită obsesiv de valorile create de modernitate. Lehel Csongor Marko Erosul „labirint” semn şi simbol în Maitreyi Autor Ruxandra Nechifor Editura Lumen August 2006 ISBN 10 973- 7766- 91- 1 ISBN 13 978- 973- 7766- 91-5 103 de pagini Preţ 10 lei Mitul iubirii şi motivul cuplului se constituie ca axe cruciale ale operei literare a lui M.Eliade în Nuntă în cer, Lumina ce se stinge, Maitrey, Noaptea de Sânziene protagoniştii se abandonează deplin, cu fervoare, erosului, dimensiune care angajează experienţe esenţiale, revelatoare şi devine cale de cunoaştere şi de autocunoaştere. Motivul erosului ca trăire limită se împleteşte cu cel al labirintului. În concepţia lui Eliade, viaţa însăşi se defineşte ca „o lungă călătorie prin labirint, ea este un fel de încercare iniţiatică”. Experienţa labirintului, cu implicaţii profunde asupra structurii interioare a „candidatului” la iniţiere, reprezintă însăşi trăirea iniţiatică, revelatoare, care permite ieşirea din spaţiu şi timp. Parcurgerea labirintului, care implică un preţ şi un risc al cunoaşterii, al descoperirilor, dar şi al eşecurilor, îl va marca pe Allan, protagonistul din Maitreyi, schimbându-l. Povestea „aventurii” sale presupune o ek-stază, se circumscrie unei experienţe ek-statice (L.Blaga), ca aprofundare de sine prin ieşirea spre alter, sub semnul iubirii cu valoare iniţiatică, definitorie. Erosul „labirint” implică axiologie, valori trăite şi câştigate, riscul fiind măsura sensului lor ontologic care modelează fiinţa şi îi dă substanţialitate.
Teoria logosului de la Ioan Teologul la Atanasie cel Mare Autor Ion Cordoneanu
281 pagini A5 ISBN 10 973 -7766 -66 -0 ISBN 13 978 -973 -7766 -66 -3 Preţ fără TVA 28 lei Prefaţă şi referent: academician profesor univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu, Referent profesor univ. dr. Constantin Marin Volumul reprezintă o încercare de a redeschide problematica unei ontologii specifice creştinismului răsăritean din perspectiva teoriei logosului aşa cum a fost ea dezvoltată în filosofia greacă. Autorul a încercat să argumenteze corectitudinea filosofică şi teologică a sintagmei Ontologia logosului. Riguros vorbind susţine autorul sintagma ontologia Logosului este pleonastică. Ontologia înseamnă discursul despre fiinţă. Ontologia logosului este chemată să se ocupe de modul cum cuvântul este fiinţă. Cum în creştinism Cuvântul este Dumnezeu avem de a face cu o ontologie specială pentru că are ca obiect una dintre fiinţări şi anume Divinitatea. Autorul acestei cărţi Ion Cordoneanu născut la 19 februarie 1975 este lector la Facultatea de Istorie şi Filosofie la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi. Este autor a numeroase studii şi cercetări , coordonează Seminarul de Cercetări Interdisciplinare a Religiilor şi Ideologiilor filiala Galaţi. Cartea Legii Autor : Keşişian Bedros Editura Lumen Iaşi august 2006 128 pagini Preţ: 15 lei Cartea Legii,
Omul poate fi numit, fără a greşi, fiinţă duală, deoarece în cadrul existenţei sale aparţine în mod continuu planului spiritual şi în mod secvenţial planului material. Moartea este practic doar o etapă a existenţei, limitată numai la dimensiunea planului spiritual. Dublul eteric face şi el parte integrantă din existenţă, doar că rolul său este unul ce poate fi asemuit unui liant (energetic) prin care se transmite informaţie între materie şi spirit, în ambele sensuri. Prin experienţa acumulată de-a lungul existenţei mele am descris mecanismele Universului, punând accent pe cele ale planului spiritual, într-un mod cât mai apropiat de modul ştiinţific acceptat în ziua de azi şi încercând în acest fel să scot din zona ocultismului şi a paranormalului multe lucruri normale ale existenţei în Univers şi care ar trebui înţelese în mod ştiinţific, deoarece fac parte din realitatea existenţei noastre. Evenimentele prezentate în capitolele II şi III ale acestei cărţi sunt fără valoare istorică, ele au fost descrise doar în scopul punerii în evidenţă a legilor Universului pe mai multe niveluri de înţelegere. În virtutea acestui scop, locuri, persoane şi fapte reale au fost prezentate ca pilde, nepunându-se accent pe nume, detalii, cronologie, precum şi pe alte aspecte ce ţin de rigorile ştiinţei istoriei. Autorul
Autor Vicu Merlan Editura Lumen Aprilie 2006 172 de pagini ISBN 973- 7766- 85- 7 ISBN 978- 973- 7766-85- 4 Preţ 20 lei Din cuprins: Situl arheologic Isaiia, ”Balta Popii”, Interpretarea esoterică a simbolisticii zeiţelor de la Isaiia, Simbolismul marii zeiţe, Geometria sacră a tezaurului statuar, Polaritatea zeiţelor de la Isaiia, Arborele cosmic şi coloana, Sanctuarul, Pietrele de magie, Şamanul comunităţii, Proporţia divină în arta autentică precucuteniană.
Autor Ana Maria Boboc Editura Lumen iulie 2006 80 pagini A5 ISBN 10 973 -7766 – 81 -4 ISBN 13 978- 973- 7766-81- 6 Preţ 10 lei Dracula nu este doar un erou fantastic rezultat din imaginaţia scriitorului de factură gotică şi plasat de spaimele omului occidental în tainele Carpaţilor, acolo unde se află misterioasa “Poartă a civilizaţiilor”. Dracula este un simbol al părţii întunecate, al lumii tenebrelor care există în fiecare fiinţă. Vlad Dracul sau fiul său, Vlad Ţepeş -viteji domnitori ai ţării de la marginea lumii -devine sângerosul vampir care-şi extrage nemurirea din sângele (forţa vitală) a victimelor sale. Dracula este un mit modern inspirat de un erou legendar al Evului Mediu căzut în tenebrele modernismului, fie el gotic, postmodernism sau chiar noile curente ale transmodernismului şi hipermodernismului. Dezvrăjirea lumii şi deconstrucţia postmodernă nu lasă totuşi universul gol de simboluri. După ce Nietzsche ne spune că Dumnezeu a murit pentru a lăsa locul genezei supraomului, iată că din adâncul fiinţei, Diavolul nu vrea să piară. Dracula, aşa cum este văzut el de Bram Stoker, este tocmai un model al supraomului luciferic, tragică prefigurare a anilor care îi urmează lui Stocker. Vampirul este o creaţie mitologică prezentă în mai toate culturile şi civilizaţiile. Sângele (forţa vitală) îl transformă pe vampir într-un căutător al nemuririi. O nemurire nocturnă şi lipsită de gloria accederii la mistere, blestemat să nu poată trăi în lumină. El, Nosferatu, este în realitate doar o parodie a nemuririi, o încercare mimetică a lumii tenebrelor de a se insera în misterul vieţii prin acapararea forţei vitale a sufletului viu al lumii (în sens gnostic). Putem identifica mai multe planuri de raportare de la simbolistica vampirului accentuate de autoare în prezentul volum.
Dracula cel istoric identificat fie cu Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş, fie cu Vlad Ţepeş însuşi , legendarul domnitor al Ţării Româneşti, erou al luptei creştine antiotomane este văzut ca tenebrosul vampir din varii motive : -datorită obiceiului său de a trage în ţeapă duşmanii, fie ei inamici ai ţării, fie boieri răzvrătiţi, clerici necinstiţi etc. -datorită efortului saşilor din Sibiu, nemulţumiţi de domnitor, care prin tipăriturile lor fac cunoscută imaginea domnitorului cu caracteristici cvasi vampirice în Europa Occidentală. Ajunşi aici trebuie să subliniem prezentarea de către autoare a acţiunilor derulate de saşii din Braşov împotriva domnitorului ca pe o adevărată campanie de media desfăşurată în plin Ev Mediu. Se transferă asupra imaginii domnitorului român crimele realizate de o anumită contesă, Elisabeta Bathory, de origine maghiară, despre care datele istorice susţin că ar fi fost adepta unor ritualuri magice ce vizau uciderea unor femei, consumul şi îmbăierea în sânge uman. În acelaşi univers istorico-socio-politic a cărţilor cu vampiri se plasează în viziunea autoarei întrebarea de ce munţii Carpaţi au fost consideraţi leagăn al vampirilor. Motivele invocate de autoare sunt: vechimea superstiţiilor şi credinţelor în existenţa vampirilor, moroilor, al lui Nosferatu (Nefârtatul). Reminiscenţe ale unor credinţe religioase precreştine fac într-adevăr multe din poveştile folclorului românesc să includă căpcăuni, moroi, strigoi şi alte fiinţe nocturn demonice. Licantropia descrisă de Mircea Eliade în volumul De la Zalmoxis la Gengis-Han (Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1980) şi credinţele dacilor în puterea oamenilor lupi, simboluri solare ale eroului civilizator, sunt creştinate şi trimise în sfera demonicului nocturn sub imperiul maleficului vârcolac. Astfel Ţara Valahiei sau a Vlahiei a fost uneori înţeleasă ca ţară a lupilor volf (germană.), woolf (engleză), volc (slavă), iar Carpaţii ca loc al unor misterioase existenţe supranaturale. Tot în registrul istorico politic, autoarea ne vorbeşte de cele două orori ale secolului nostru, nazismul şi comunismul, ca oglindire socio-politică a sângerosului vampir în planul real. Imaginarul colectiv al sfârşitului sec. al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea prefigura tenebrele istorice ce vor urma şi spaimele sociale l-au întruchipat astfel pe teribilul Conte din Carpaţi. Un alt plan de înţelegere al vampiricului este cel magico iniţiatic. Antropologi precum Mircea Eliade, Petru Culianu, reuşesc să evidenţieze în mentalitatea omului primitiv credinţa acestuia că prin consumarea unicului animal totemic, vânătorul iniţiat preia puterile animaluluivânat. În această credinţă îşi are originea canibalismul ritualic, când învingătorul îl consuma efectiv pe duşman. Credinţele religioase ale societăţilor mai evoluate renunţă la canibalismul efectiv, lăsând doar elemente de vampirism ritualic. Amintim aici obiceiul de a bea o picătură de sânge din sângele cuiva pentru a deveni fraţi de cruce. Jertfele aduse zeilor se realizau şi se realizează încă în unele culturi prin sângele unor animale sacrificiale. În acest context nu trebuie să uităm sacrificiul uman. Este interesantă o anumită analogie între obiceiul dacilor, introdus în civilizaţia acestora de cultul lui Zalmoxes de a arunca în suliţe solii trimişi către tărâmul de dincolo şi obiceiul lui Vlad Ţepeş, prototipul uman al lui Dracula, de a-şi trage în ţeapă inamicul. La acest nivel al analizei invocând magicul, o vom aduce în discuţie pe zeiţa Akasha, „Mama tuturor vampirilor”, adusă la viaţă de vampirul Lestat, nimeni altul decât eroul cărţii scriitoarei Anne Rice şi a filmului „Interviu cu un vampir”. Zeiţa Akasha evocă în fapt o zeitate hindusă semnificând, Akasha zeiţa spaţiului omniprezent care generează, dar şi distruge toate fiinţele . Identificarea acestora cu un vampir în gândirea scriitorilor postmoderni nu face decât să accentueze latura devoratoare a creaţiei pe care hinduşii o acordă „Marii Mame”. Unul din simbolurile iconografice ale marii zeiţe hinduse o reprezintă pe aceasta ţinându-şi capul retezat în propria mână şi bând cu nesaţ împreună cu alte două zeiţe din propriul sânge. Simbolistica hindusă a acestei reprezentări iconografice este aceea că Marea Zeiţă este cea care distruge ignoranţa şi purifică lumile prin jertfa propriei sale forţe vitale către Ea însăşi. Desigur imaginarul postmodern îi asociază temutei Zeiţe un aspect de forţă malefică, de origine demonică, destul de departe de simbolistica sa originală. Un al treilea nivel, mai puţin accentuat de autoare, este cel al simbolismului erotic al vampirului. Dacă Dracula este atras spre Anglia şi astfel spre propria distrugere, este pentru că el consideră că şi-a regăsit soţia pierdută şi reîncarnată, tocmai aceea care i-a fost soţie şi pentru iubirea căreia prinţul Vlad renunţă la creştinism şi devine Dracula. Este cea care, reîncarnată, îi redă odihna veşnică anulându-i imortalitatea vampirică . Cel de al patrulea nivel de înţelegere este cel psihologic în care vampirul rerezintă nimic altceva decât propriile noastre tenebre personificate. Volumul Anei Maria Boboc este o deschidere hermeneutică faţă de literatura cu vampiri fie ea la origine gotică, postmodernă sau SF . Volumul de faţă este o poartă spre înţelegerea imaginarul fantastic, şi în acelaşi timp o invitaţie la lectură. Prefaţă –director Editura Lumen Antonio Sandu
Yüklə 1,18 Mb. Dostları ilə paylaş:
|