Agatha Georgescu



Yüklə 177,1 Kb.
səhifə2/5
tarix17.01.2019
ölçüsü177,1 Kb.
#99139
1   2   3   4   5

Natura


Posted on 12/10/2010 by mariaoprea

Acum, vara, natura


Tot ce în timpul şcolii ne-am dorit
Prietenii, valurile, marea
Amintirile viitoare ale unui prezent fericit.

Copacii, nisipul şi vântul


Toate ne mângâie somnul şi visele
Încă de când a venit sfârşitul,
Sfârşitul orelor petrecute în clasele
Ce ne-au întemniţat până acum sufletul
Şi ne-au stins speranţele.

Acum s-au spulberat pentru trei luni


Trei luni de fericire deplină
Care sunt prea scurte pentru atâtea minuni
Prea scurte pentru distracţie în a soarelui lumină.

Prea puţin, sau prea mult când dorul


De rutina plictisitoare a şcolii
Te ajunge din urmă, pe tine visătorul
Ce îşi dorea doar bucuriile verii.

Şi fiecare secundă


Ţi-o petreci în natură
Ce în curând va fi înlocuită
De temniţa şcolii cea dură.

Fiecare ploaie de vară,


Fiecare lectură la umbra unui copac,
Le vei avea în minte drept visul ce a durat
O vară ideală.

Şi capul îţi va zbura întotdeauna


Prin norii albi şi pufoşi
Aici sau acolo va fi totuna,
În amintirea acelor ani frumoşi
Şi vara-n natură va fi pentru totdeauna
Amintirea viitoare a unui prezent fericit.

Autor:  Agatha Georgescu (13 ani)




Mama

Agatha Cristiana Georgescu – 13 ani,

Clasa a VII-a B,

Liceul Bilingv Miguel de Cervantes


E martie şi soarele a început să-şi trimită curajos razele pe pământ, încălzind laolaltă oameni şi case, pomi şi animale.

O bătrână se plimbă agale pe stradă. Ochii îi strălucesc într-un zâmbet melancolic în timp ce-şi ţine de mână nepotul de vreo cinci-şase ani.

-Bunico, mama ta cum era?

-Era ca orice mamă. Era o femeie bună, muncitoare, care mă iubea, îmi cânta tot timpul înainte de culcare, mă certa când făceam boacăne…

-Făceai şi tu multe boacăne, bunico?

-Doar săraca mama ştia cât îşi bătea gura, de pomană însă, să nu mai rup sau să nu mai sparg ceva prin casă. Avea un glas suav chiar şi atunci când mă certa.

-Era ca tine şi ca mama?

-Nu şi da. Orice mamă e unică, dar, toate seamănă cumva …Niciuna nu va fi însă, ca mama ta, prima persoană care te-a iubit încă înainte de a te naşte, care te-a sărutat când te-a ţinut prima dată în braţe, prima persoană care te-a certat, care te-a mângâiat lăcrimând ştergându-ţi ţie lacrimile, spuse bunica melancolică.

Băiatul distrat îşi trage mâna din a bunicii şi începe un dans zglobiu cu un fluture albastru în iarba de un verde crud, în lumina primăvăratică a soarelui.

Bunica se uită spre nepot, gândindu-se la copilăria ei. Îşi aminteşte şi acum atingerea mâinii mamei, primele cuvinte învăţate pe care i le-a spus tot ei. O lacrimă îi alunecă pe obrazul ridat. E bătrână, are copii şi nepoţi, dar tot ii e dor de mama sa, ca unui copil. Îi e dor de ea, pentru ca ea rămâne veşnic … MAMA.

Mama

autor - Agatha Cristiana Georgescu – 13 ani,


Publicat de Dorina Sisu în Martie 8, 2011 la 4:20pm în Tinerii Scriitori-Debutanţi indiferent de vârstă

Agatha Cristiana Georgescu – 13 ani,


Clasa a VII-a B,
Liceul Bilingv Miguel de Cervantes

O bătrână se plimbă agale pe stradă. Ochii îi strălucesc într-un zâmbet melancolic în timp ce-şi ţine de mână nepotul de vreo cinci-şase ani.


-Bunico, mama ta cum era?
-Era ca orice mamă. Era o femeie bună, muncitoare, care mă iubea, îmi cânta tot timpul înainte de culcare, mă certa când făceam boacăne…
-Făceai şi tu multe boacăne, bunico?
-Doar săraca mama ştia cât îşi bătea gura, de pomană însă, să nu mai rup sau să nu mai sparg ceva prin casă. Avea un glas suav chiar şi atunci când mă certa.
-Era ca tine şi ca mama?
-Nu şi da. Orice mamă e unică, dar, toate seamănă cumva …Niciuna nu va fi însă, ca mama ta, prima persoană care te-a iubit încă înainte de a te naşte, care te-a sărutat când te-a ţinut prima dată în braţe, prima persoană care te-a certat, care te-a mângâiat lăcrimând ştergându-ţi ţie lacrimile, spuse bunica melancolică.
Băiatul distrat îşi trage mâna din a bunicii şi începe un dans zglobiu cu un fluture albastru în iarba de un verde crud, în lumina primăvăratică a soarelui.
Bunica se uită spre nepot, gândindu-se la copilăria ei. Îşi aminteşte şi acum atingerea mâinii mamei, primele cuvinte învăţate pe care i le-a spus tot ei. O lacrimă îi alunecă pe obrazul ridat. E bătrână, are copii şi nepoţi, dar tot ii e dor de mama sa, ca unui copil. Îi e dor de ea, pentru ca ea rămâne veşnic … MAMA.

Cuvinte cheie :




Dile cel falit - Autor Agatha Georgescu - 13 ani


  • Publicat de Dorina Sisu în Septembrie 22, 2010 la 10:29pm în Lecţia de anatomie, disecţie critică

Dile cel falit

Dile, aventurier de meserie, a plecat la relaxare în Portocala Magică după o vară de plimbat prin lumea întreagă. Doar că are o mică problemă: a rămas cu doar câteva dileme (dilemă = monedă oficială în Portocala Magică) în buzunar.


Şi ce să facă Dile ca să facă rost de câteva dileme? Se hotărăşte să se angajeze pe undeva prin Portocala Magică. Primul ieşit în faţa lui a fost un restaurant. Cum îi era şi foame, Dile s-a hotărât să intre.
Se aşeză la una dintre mesele albastre de la geamul restaurantului, pentru a putea admira priveliştea de afară, deoarece nu mai fusese până atunci decât în două vizite scurte în Portocala Magică şi abia acum avea timp să admire peisajul.
Mesele sunt făcute din cel mai vestit lemn din Portocala Magică, lemn de albăstrele.
Este un lemn foarte rar, care nu se găseşte altundeva, din care este permis să se facă doar mobilier de restaurant.
A comandat Dile, a mâncat liniştit, a mai stat puţin să-şi pună ordine în cheltuieli, să-şi plătească cine ştie ce facturi, să verifice câţi bani mai are în contul din singura bancă din Portocala Magică. Aşa se vede Dile cu doar o dilemă în portofel.
Şi care-i prima lui idee? Să se angajeze ospătar la restaurantul respectiv. Se duce el la bucătarie, vorbeşte cu bucătarul, îl angajează; totul bine şi frumos, până ajunge să vadă că trebuie să servească pe partea mai „fantastică” a restaurantului. Aşa ajunge dragul nostru Dile să le servească zânelor, spiriduşilor şi trolilor caracatiţe din portocale şi portocale din caracatiţe.
Prima surpriză, mai mult sau mai puţin plăcută pentru Dile, a fost uniforma de serviciu. Pentru unii ar fi putut părea distractiv, dar să te dai pe role cu super-propulsie, din argint cu pietre de portocală şi să cari tăvi din lemn de albăstrele pline cu diferite combinaţii de mâncăruri care-ţi pot provoca repulsia la prima vedere, nu era atât de distractiv. Ce să mai zicem de şorţul din piele de caracatiţă portocalie cu picăţele de cerneala albastră de sepie neagră şi de boneta din coajă de portocală?!
Dar ce să faci când n-ai nicio dilemă-n portofel?! Te mulţumeşti cu orice slujbă.
Dile văzându-se cu tăvile în mână, începu să fluiere fericit în timp ce ducea o caracatiţă vie învelită în coji de portocale unui trol cam nătang de fel, care oricum nu ar fi observat că animalul din farfurie era mai mult mort decât viu, urmare a unei alergări prin bucătarie împreună cu Dile.
Spre nenorocul lui Dile, trolul avea alături o maimuţă destul de nesuferită, care de cum îl văzuse pe bietul de el nu-l îndrăgise, aşa că îi pusese gând rău şi aruncase coji de banane pe jos. Cum Dile era pe role i-a fost foarte uşor să alunece pe ele şi să-şi piardă echilibrul, dar nu fu îndeajuns, căci caracatiţa şi aşa maltratată ajunse direct în capul trolului care, mânios, a început sa mugească şi să-şi agite pumnii uriaşi în aer supărat datorită servirii nemulţumitoare.
Aşa fu Dile dat afară din postul de ospătar, fără să primească vreun ban, fiind chiar nevoit să plătească stricăciunile cu ultima dilemă din buzunar.
Deznădăjduit, ajungând în propria portocală în care era cazat, Dile începu să se mai scotocească prin buzunare şi spre norocul lui mai găsi două dileme, destul de mototolite ce-i drept, pe care le păstra doar în caz de urgenţă.
Se hotărî să-şi ia un suc, Portocala deşi fiind o destinaţie „all-inclusive” nu dispunea de sucuri pe placul lui Dile, iar cum Portocala era o staţiune de relaxare, preţurile erau cam piperate, sucul costându-l pe eroul nostru jumătate de dilemă.
Aşa se hotărî să se angajeze vânzător la un magazin de portocale, astfel, se gândea el, nu avea cum să dea greş, portocala fiind fructul naţional din Portocala Magică.
Doar că aceste portocale erau ceva mai ciudate: nu puteau sta mai mult de treizeci de minute altundeva decât în mâna vânzătorului lor, până sunt vândute. Aşa se văzu Dile nevoit să stea cu portocalele năzdrăvane în mână. Primul său cumpărător fu un gnom mai vorbăreţ de fel. După dialogul de rigoare între vânzător şi cumpărator, aflând câte probleme avea acasă gnomul cu gnomişorii lui care nu vroiau nici în ruptul capului să se ducă la şcoală în Portocala cea Veche, Dile s-a apucat să-i dea sfaturi gnomului.
Dar cum ştiţi portocalele nu pot sta mai mult de treizeci de minute pe tarabă şi cum ştiţi ca Dile este un guraliv înnăscut, vă daţi seama că toate portocalele de pe tarabă au început să se ofilească deja când începuseră cei doi să vorbească despre taxele de şcolarizare.
Aşa fu Dile dat afară şi de la magazinul de portocale, iar banii câştigaţi din ce cumpărase gnomul s-au dus pe plata portocalelor ofilite.
Supărat Dile se întoarse în portocala lui pentru a se odihni un pic înainte de a pleca să ia cina la restaurantul în care mai devreme avusese parte de fel de fel de peripeţii.
Deschise televizorul-portocală să mai vadă ce se mai întâmplă prin lume. Dar ca de obicei, dădu de o reclamă. Se făcea reclamă la un restaurant în care în fiecare seară se cânta jazz-de-portocală. De asemenea se anunţa că este un post disponibil de solist. Dile se gândi că jazzul-de-portocală nu e cu nimic diferit de jazzul obişnuit, şi cum de mic avusese o voce frumoasă se hotărî ca după cină să se ducă la restaurantul respectiv pentru a da probă pentru postul de solist.
Din nefericire pentru Dile, după întâmplarea de la prânz, accesul în restaurantul în care fusese ospătar îi fusese interzis pentru trei luni.
Cu coada între picioare, Dile se duse direct la restaurantul în care avea să dea probă pentru postul de solist.
Fu uimit încă de la intrare de aspectul restaurantului. Era o clădire mare ce semăna mai mult a hotel, făcut dintr-o combinaţie de lemn de albăstrele şi portocale uriaşe (după cum ştiţi şi după cum am spus mai devreme, este legal sa foloseşti lemn de albăstrele doar pentru piese de mobilier). Felinarele din exteriorul restaurantului erau făcute din argint atât de strălucitor, încât nu aveau nevoie de becuri.
Interiorul restaurantului era şi mai impresionant, observându-se că propietarul nu duce lipsă de resurse materiale, având pereţii şi podelele din lemn de albăstrele iar mesele şi scaunele din argint cu feţe de masă şi pernuţe din portocale moi, magice, încă scăpărând o fărâmă de viaţă.
În faţa unei mese mari se făcuse o coadă la care stăteau fel de fel de oameni, zâne, spiriduşi, gnomi, troli şi chiar dragoni care aşteptau cu toţii să dea probă pentru postul de solist de jazz-de-portocală.
Înaintea lui dădu probă un dragon, care spre bucuria lui Dile, dădu foc mustăţii trolului saxofonist. Dile se descurcă bine, chiar mai bine decât se aştepta la probă şi ajunse între ultimii trei candidaţi împreună cu un spiriduş mic cu părul roşu şi o zână diafană cu aripi verzi. Nu ştim cum, dar Dile a reuşit să-i convingă şi de data aceasta pe angajatori că este cel mai bun, deşi nu avea nici cea mai mică idee ce face.
Odată ajuns pe scenă, Dile îşi aminti că uitase uşa deschisă la portocală şi ultima lui dilemă şi jumătate înăuntru. Mai ciudat fu că se descurca cu dansul pe portocale, cu portocala de pe cap, cu pantofii din lemn de albăstrele şi cu microfonul de argint. Dar fu îngrijorat tot timpul reprezentaţiei că uitase uşa deschisă la portocală, aşa că atunci când numărul lui luă sfârşit, se duse glonţ la portocala sa, fără a-şi mai lua banii pe care-i câştigase în acea seară, şi care spre nenorocul lui erau destul de mulţi, nici mai mult nici mai puţin de cincizeci de dileme.
Zăpăcit cum era Dile s-a întors abia de dimineaţă la restaurant, dar cum proprietarul nu-şi mai „amintea” de el din seara precedentă, a refuzat să-i dea banii.
Aşa a rămas Dile cu buza umflată şi cu o dilemă şi jumătate în buzunar după o zi întreagă de trudă, şi totul datorită neatenţiei sale.
Agatha Cristiana Georgescu, 13 ani, Bucureşti
Clasa a VII-a B, Liceul Bilingv M. de Cervantes

Cuvinte cheie :



Bottom of Form


Răspunsuri la Aceste Discuţii


Legătură Răspunsul lui Viorel Ploesteanu în Septembrie 23, 2010 pe 8:39am

Probabil, peste vreo doi ani, vom citi un roman fantastic, care va face furori in literatura universala, Dile, stapanul inelelor din coaja de portocala. Impresionant! Tanara autoare are. Are darul de a povesti si un inceput de imaginatie promitator. Felicitari autoarei si celor care au propus-o!

Top of Form

Legătură Răspunsul lui Doina Manea în Septembrie 23, 2010 pe 5:11pm

Agatha dragă, ţin să declar din start că am citit cu o plăcere vinovată povestirea ta fantastică – vinovată spun pentru că de mult nu mi-am mai permis indulgenţa de a savura o povestire-fantezie-fantastică.

Te felicit pentru următoarele realizări scriitoriceşti - le voi enumera pe puncte pentru uşurinţa citirii, altfel am tendinţa să divaghez încolo-şi-ncoace şi să pierd firul expunerii în aşa fel încât cititorul se plictiseşte de moarte şi renunţă să-mi mai citească elucubraţiile (vezi? ce ţi-am spus?)

~ Ai creat o lume magică, originală, ceea ce mulţi adulţi versaţi în de-ale scrisului nu sunt în stare. O lume originală, colorată, populată cu făpturi şi obiecte toate din lumea aceea specială unde numai mintea noastră ne duce. În engleză se foloseşte o expresie, în genul literar sci-fi: world-building. O expresie care pe mine mă înfricoşează pentru că nu-s în stare de world-building, mă bazez numai pe ceea ce văd acum sau îmi amintesc. Aşadar, felicitările mele sincere pentru imaginaţie.

~ Textul tău, comparat cu alte texte (nu aici, în Republică) citite de mine prin presa online, NU are greşeli de gramatică, sau cel puţin nu-s vizibile, nu le-am depistat eu, nu mi-au sărit în ochi. Pe ici pe colo o întorsătură de frază la care aş mai fi lucrat puţin, dar este ne-esenţial pentru firul naraţiunii ...

~ care naraţiune curge lin, te poartă frumos de la o imagine la alta, de la un conflict la altul, creând tensiune, suspans. Cititorul se întreabă: Oare ce se va mai întâmpla cu Dile? De ce Dile este falit? Dai dovadă de dibăcie când creezi un pic de tensiune – să reţii asta în procesul de creaţie a viitoarelor tale povestiri (sper că NU te opreşti aici). Să-l faci pe cititor să se întrebe mereu ce va urma, să întoarcă pagina cărţii pe care tu ai publicat-o şi pe care cititorul a cumpărat-o din librărie. Este foarte important. La fel de important ca şi stilul propriu de scris... dar să nu intrăm în prea multe detalii. Toate la timpul cuvenit, pe rand.

~ Ai creat un personaj simpatic, „goofy” cum spun americanii (ridicol, cam prostuţ dar în fond simpatic), cu care cititorul simpatizează, deşi îi vine să-i tragă un şut: Hei, Dile, fii atent, nu-ţi pierde banii! Nu te împiedica! Dar Dile fiind Dile, se împiedică şi pierde.

~ Imagini, comparaţii, asocieri de imagini care mi-au rămas în minte: jazz-de-portocală (hehe! nu mi-ar fi trecut prin minte aşa ceva!); lemn de albăstrele; „având pereţii şi podelele din lemn de albăstrele iar mesele şi scaunele din argint cu feţe de masă şi pernuţe din portocale moi, magice, încă scăpărând o fărâmă de viaţă” - superb! Deşi eu aş rafina puţin descrierea aici: o portocală nu poate fi faţă de masă, eventual cojile de portocală subţiate aproape de transparenţă ... ceva de genul ăsta. O sugestie doar.

O altă sugestie: spiriduşii sunt mici prin definiţie, da? Cel puţin aşa ştiu eu din basme. Ai scris „spiriduş mic” – nu este nevoie de mic. Dar dacă vrei să adaugi o caracteristică specifică acelui spiriduş din povestea ta, încearcă o altă caracterizare, mic fiind prea general, şi cam „decolorat”, nu are putere. Cât de mic? De un deget? Cât un şoricel? Înţelegi ce vreau să spun: întotdeauna să mergi un pas dincolo de descrierea banală. O fată este frumoasă. Ce înseamnă frumoasă? Comparată cu cine? Trebuie să mergi la specific, să frapezi cititorul cu o imagine care să-i rămână în memorie, aşa cum mi-a rămas mie lemnul de albăstrele, sau pernuţele din portocale moi.


Si ultima observaţie, măruntă: Nu picioarele lui Dile alunecă pe cojile de portocală ci rolele cu super-propulsie pe care este obligat să le poarte.

Agatha, aştept în continuare, cu nerăbdare, să te citesc! Eşti pe drumul cel bun, să te poarte acel drum acolo unde doreşti tu să ajungi. Ai talent descriptiv, ai imaginaţie. Citeşte cât poţi de mult, când poţi, literatură de bună calitate, sci-fi sau ne-sci-fi, poezie, clasici. Eu continui să o fac chiar şi acum, citesc şi re-citesc ceea ce minţi mai luminate decât a mea au creat.

Mult succes, dar mai als succes la şcoală!

Răspunsul lui Elisabeta Iosif în Septembrie 23, 2010 pe 9:06pm

Dragă fată, cu nume de Agathă, ai acel dar al povestirii, pe care mulţi copii îl pierd spre adolescenţă. Poate şi pentru că nu-şi pun pe hârtie gândurile, nu folosesc imaginaţia într-un text scolar şi mai ales nu citesc.O sugestie:citeşte cât mai multe poveşti, chiar dacă nu mai eşti la acea vârstă, fiindcă dezvoltă imaginaţia. Citeşte literatura clasicilor, multă poezie pentru a-ţi forma un vocabular bogat şi o frază cursiva. Când nu stăpâneşti înţelesul unui cuvânt, nu ezita să foloseşti dicţionarul - DEX.
Tu ai dovedit în această poveste doua lucruri:că poti povesti cu uşurinţă şi că ai imaginaţie.
Şi acum câteva observaţii pe text:
"Ce să facă,D. ca să facă"- ai evitat cacofonia, dar n-ai stilizat fraza. Într-un text cu pretenţii literare nu repeti acelasi cuvant, aceeaşi sintagmă etc.. mai ales în aceeaşi frază. Nu înseamnă întotdeauna că intăresti ideea prin subliniere.Aici e suparatoare repetitia.
Atenţie la logica frazei:"primul ieşit în faţă...un restaurant"..Este stângaci spus.
" Fantastic" e superlativ. Nu-i corect "mai fantastic" sau "supărată datorită vorbirii"...Gaseste o altfel de exprimare..cursivă, logică.
Am apreciat, că ai declanşat ideea de lume a fantasticului, când ai introdus primul cuvânt, ce sugera acest lucru:""lemn de albăstrele". Frumos.Ai multă înclinare spre fantastic . Numai cei cu talent pot demara în fantastic! Nu uita acest lucru. Exersează şi perfecţionează-te prin scris şi citind cât mai mult! Felicitări.

Fondator Hopernicus



Faleze de piatră revista lunară online a proiectului Cititor de Proză-Republica artelor, numărul 10, luna octombrie

cititordeproza@googlemail.com



  • Home

Saturday, October 9th, 2010 | Posted by Hopernicus

Yüklə 177,1 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin