Agatha Georgescu

Dile cel falit -Agatha Cristiana Georgescu, 13 ani, Bucureşti

Dile, aventurier de meserie, a plecat să se relaxeze în Portocala Magică după o vară de plimbat prin lumea întreagă. Doar că are o mică problemă: a rămas numai cu  câteva dileme (dilemă = monedă oficială în Portocala Magică) în buzunar.
Şi ce să facă Dile ca să facă rost de alte  câteva dileme? Se hotărăşte să se angajeze pe undeva prin Portocala Magică. Primul ieşit în faţa lui a fost un restaurant. Cum îi era şi foame, Dile s-a hotărât să intre.
S-a aşezat la una dintre mesele albastre de la geamul restaurantului, pentru a putea admira priveliştea de afară, deoarece nu mai fusese până atunci decât în două vizite scurte în Portocala Magică şi abia acum avea timp să admire peisajul.
Mesele sunt făcute din cel mai vestit lemn din Portocala Magică, lemn de albăstrele- un lemn foarte rar, care nu se mai găseşte altundeva şi din care este permis să se facă doar mobilier de restaurant.
A comandat Dile, a mâncat liniştit, a mai stat puţin să-şi pună ordine în cheltuieli, să-şi plătească cine ştie ce facturi, să verifice câţi bani mai are în contul din singura bancă din Portocala Magică. Aşa  a văzut  Dile că are doar o dilemă în portofel.

artist Aurelia Chriu, Escape

Şi care-i prima lui idee? Să se angajeze ospătar la restaurantul respectiv. Se duce el la bucătarie, vorbeşte cu bucătarul şi-l angajează; totul bine şi frumos, până ajunge să vadă că trebuie să servească pe partea mai „fantastică” a restaurantului. Aşa ajunge dragul nostru Dile să le servească zânelor, spiriduşilor şi trolilor caracatiţe din portocale şi portocale din caracatiţe.

Prima surpriză, mai mult sau mai puţin plăcută pentru Dile, a fost uniforma de serviciu. Pentru unii ar fi putut părea distractiv, dar să te dai pe role cu super-propulsie, din argint cu pietre de portocală şi să cari tăvi din lemn de albăstrele pline cu diferite combinaţii de mâncăruri care-ţi pot provoacă repulsia la prima vedere, nu era atât de distractiv. Ce să mai zicem de şorţul din piele de caracatiţă portocalie cu picăţele de cerneala albastră de sepie neagră şi de boneta din coajă de portocală?!
Dar ce să faci când n-ai nicio dilemă-n portofel?! Te mulţumeşti cu orice slujbă.
Dile văzându-se cu tăvile în mână, începu să fluiere fericit în timp ce ducea o caracatiţă vie învelită în coji de portocale unui trol cam nătang de fel, care oricum nu ar fi observat că animalul din farfurie era mai mult mort decât viu, urmare a unei alergări prin bucătarie împreună cu Dile.
Spre nenorocul lui Dile, trolul avea alături o maimuţă destul de nesuferită, care de cum îl văzuse pe bietul de el nu-l îndrăgise, aşa că îi pusese gând rău şi aruncase coji de banană pe jos. Cum Dile era pe role i-a fost foarte uşor să alunece pe ele şi să-şi piardă echilibrul. Dar nu fu îndeajuns, căci caracatiţa şi aşa maltratată ajunse direct în capul trolului care, mânios, a început sa mugească şi să-şi agite pumnii uriaşi în aer supărat din cauza servirii nemulţumitoare.
Aşa fu Dile dat afară din postul de ospătar, fără să primească vreun ban, fiind chiar nevoit să plătească stricăciunile cu ultima dilemă din buzunar.
Deznădăjduit, a ajuns în propria portocală în care era cazat. Dile începu să se mai scotocească prin buzunare şi spre norocul lui mai găsi două dileme, destul de mototolite ce-i drept, pe care le păstra doar în caz de urgenţă.
Se hotărî să-şi ia un suc. Portocala, deşi era  o destinaţie „all-inclusive” nu dispunea de sucuri pe placul lui Dile  şi, cum Portocala era o staţiune de relaxare, preţurile erau cam piperate, sucul costându-l pe eroul nostru jumătate de dilemă.
Aşa se hotărî să se angajeze vânzător la un magazin de portocale, gândind  el,  că nu avea cum să dea greş, portocala fiind fructul naţional din Portocala Magică.
Doar că aceste portocale erau ceva mai ciudate: nu puteau sta mai mult de treizeci de minute altundeva, decât în mâna vânzătorului lor, până erau vândute. Aşa se văzu Dile nevoit să stea cu portocalele năzdrăvane în mână. Primul său cumpărător fu un gnom mai vorbăreţ de fel. După dialogul de rigoare între vânzător şi cumpărator, aflând câte probleme avea acasă gnomul cu gnomişorii lui care nu vroiau nici în ruptul capului să se ducă la şcoală în Portocala cea Veche, Dile s-a apucat să-i dea sfaturi gnomului.
Dar cum am spus, portocalele nu pot sta mai mult de treizeci de minute pe tarabă şi cum  Dile era un guraliv înnăscut, vă daţi seama că toate portocalele de pe tarabă au început să se ofilească deja când începuseră cei doi să vorbească despre taxele de şcolarizare.
Aşa fu Dile dat afară şi de la magazinul de portocale, iar banii câştigaţi din ce cumpărase gnomul s-au dus pe plata portocalelor ofilite.
Supărat, Dile s-a întors în portocala lui pentru a se odihni un pic înainte de a pleca să ia cina la restaurantul în care mai devreme avusese parte de fel de fel de peripeţii.
Deschise televizorul-portocală să mai vadă ce se mai întâmplă prin lume. Dar ca de obicei, dădu de o reclamă. Se făcea reclamă la un restaurant în care în fiecare seară se cânta jazz-de-portocală. De asemenea se anunţa că este un post disponibil de solist. Dile se gândi că jazzul-de-portocală nu e cu nimic diferit de jazzul obişnuit, şi cum de mic avusese o voce frumoasă se hotărî ca după cină să se ducă la restaurantul respectiv pentru a da o probă pentru postul de solist.
Din nefericire pentru Dile, după întâmplarea de la prânz, accesul în restaurantul în care fusese ospătar îi fusese interzis pentru trei luni.
Cu coada între picioare, Dile se duse direct la restaurantul în care avea să dea probă pentru postul de solist.
Fu uimit încă de la intrare de aspectul restaurantului. Era o clădire mare ce semăna mai mult a hotel, făcut dintr-o combinaţie de lemn de albăstrele şi portocale uriaşe (după cum ştiţi şi după cum am spus mai devreme, este legal să foloseşti lemn de albăstrele doar pentru piese de mobilier). Felinarele din exteriorul restaurantului erau făcute din argint atât de strălucitor, încât nu aveau nevoie de becuri.
Interiorul restaurantului era şi mai impresionant: proprietarul nu ducea lipsă de resurse materiale, având pereţii şi podelele din lemn de albăstrele iar mesele şi scaunele din argint cu feţe de masă şi pernuţe din portocale moi, magice, încă scăpărând o fărâmă de viaţă.
În faţa unei mese mari se făcuse o coadă la care stăteau fel de fel de oameni, zâne, spiriduşi, gnomi, troli şi chiar dragoni care aşteptau cu toţii să dea probă pentru postul de solist de jazz-de-portocală.
Înaintea lui dădu probă un dragon, care spre bucuria lui Dile, dădu foc mustăţii trolului saxofonist. Dile se descurcă bine, chiar mai bine decât se aştepta la probă şi ajunse între primii trei candidaţi, împreună cu un spiriduş mic cu părul roşu şi o zână diafană cu aripi verzi. Nu ştim cum, dar Dile a reuşit să-i convingă şi de data aceasta pe angajatori că este cel mai bun, deşi nu avea nici cea mai mică idee  despre ce face.
Odată ajuns pe scenă, Dile îşi aminti că uitase uşa deschisă la portocală şi ultima lui dilemă şi jumătate înăuntru. Mai ciudat fu că se descurca cu dansul pe portocale, cu portocala de pe cap, cu pantofii din lemn de albăstrele şi cu microfonul de argint. Dar fu îngrijorat tot timpul reprezentaţiei că uitase uşa deschisă la portocală, aşa că atunci când numărul lui luă sfârşit, se duse glonţ la portocala sa, fără a-şi mai lua banii pe care-i câştigase în acea seară, şi care spre nenorocul lui erau destul de mulţi, nici mai mult nici mai puţin de cincizeci de dileme.
Zăpăcit cum era Dile s-a întors abia de dimineaţă la restaurant, dar cum proprietarul nu-şi mai „amintea” de el din seara precedentă, a refuzat să-i dea banii.
Aşa a rămas Dile cu buza umflată şi cu o dilemă şi jumătate în buzunar după o zi întreagă de trudă.  Şi totul  din cauza  neatenţiei sale.

autor Agatha Cristiana Georgescu, 13 ani, Bucureşti

Tags: Agatha Cristiana Georgescu,

 1 Response for “Dile cel falit -Agatha Cristiana Georgescu, 13 ani, Bucureşti”

1. 
   Dorina says:
   

12/10/2010 at 8:53 pm

Felicitări, micuţa mea scriitoare!

„Sint vechi, domnule!" (I.L. Caragiale) Dilema veche, nr. 348, 14 octombrie - 20 octombrie 2010

Oferiţi cadou "Dilema veche"

Abonaţi-vă la "Dilema veche"

 

precedenta urmatoarea

Agatha Cristiana GEORGESCU 03 Octombrie 2010