Alfa şi omega I bunăvoinţa lui dumnezeu

BĂRBAT - FEMEIE

Apostolul Pavel scrie bisericii din Efes despre viaţa conjugală: „Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului”. – Efeseni 5:22. Aşa cum se supune femeia bărbatului ei, tot aşa se supune ea şi Domnului. Poziţia femeii faţă de bărbatul ei, este de fapt poziţia ei faţă de Hristos. În versetul 23, citim: „Căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El Mântuitorul trupului”. Cine vrea să trăiască înaintea lui Dumnezeu, fie bărbat sau femeie, trebuie să se subordoneze rânduielilor stabilite de El.

În 1 Corinteni 11:3 citim: „Dar vreau să ştiţi, că Hristos este Capul oricărui bărbat; căci bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos”. Atunci când o femeie ne spune că ea s-a supus lui Dumnezeu, înseamnă că ea şi-a preluat locul, subordonat bărbatului ei, conform Cuvântului.

Deja în prima epocă a Bisericii, când nu apăruse încă teza despre egalitatea în drepturi, apostolul Pavel a prevenit (avertizat) Biserica despre această tendinţă. A vrut Dumnezeu prin ultimul trimis, să ne împrospăteze încă odată această temă?

În 1 Corinteni 11 avem unele îndrumări scumpe. În versetul 5, citim: „Dimpotrivă orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit, îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă”. Învelitoarea nu a fost rânduită pretutindeni sau în general pentru toate femeile, ci numai pentru femeile care participă la slujba divină, când ele se roagă sau proorocesc. Acest lucru reiese din versetul citat. Femeile purtau părul lor fără împletituri, deci despletit. La rugăciunea sau proorocia lor, ele trebuiau să se aplece suficient de bine pentru ca părul lor care le-a fost dat ca învelitoare, să le învelească. Citim asta în 1Corinteni 11:15 şi 10: „…pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung. Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului”. „De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei”.

Din pricina îngerilor, trimişilor lui Dumnezeu trebuie practicată această subordonare, în comunitatea creştină. Respectarea acestei rânduieli din partea femeilor, este un semn, că ele s-au supus Cuvântului. Scriptura nu are cuvinte goale! De multe ori aceste lucruri „mărunte” dau rezultate mari.

În 1 Timotei 2: 11şi 12, citim: „Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere”. Aceasta este o cerinţă dumnezeiască ce nu poate fi ocolită. Dumnezeu stă de partea celor ce au fost rânduiţi de El la o slujbă divină. Pe baza chemării şi a ungerii primite omul lui Dumnezeu se află în rânduiala şi slujba divină.

În Levitic 21:8, scrie: „Să-l socoteşti ca sfânt, căci el aduce mâncarea Dumnezeului tău; el să fie sfânt pentru tine, căci Eu sunt sfânt, Eu Domnul care vă sfinţesc”. Este foarte important ca noi să păstrăm respectul divin, faţă de trimişii lui Dumnezeu care au o slujbă.

Pavel şi Barnaba au depus un mare efort ca să ajute femeile la respectarea Cuvântului şi să le arate lor locul în familie şi în comunitate. Acolo unde Dumnezeu vorbeşte, noi trebuie să tăcem. Acolo unde femeile vorbesc în locul bărbaţilor, Dumnezeu va tăcea. Apostolul Pavel la îndemnat pe Timotei şi i-a scris în 1Timotei 2:12: „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere”. Apostolul Pavel se reazemă aici pe legea veche şi spune cu toată seriozitatea că nu poate să permite ca femeile să înveţe. Prin vorbăria femeilor se poate dărâma câteodată mai mult decât s-a zidit printr-o predică. O femeie poate vrea binele când vorbeşte de problemele comunităţii ei, Dar Dumnezeu o ştie mai bine şi de aceea îi porunceşte să tacă în adunare.

În 1Corinteni 11:11 suntem însă egali în Domnul: „Totuşi în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie”. Poziţia copiilor lui Dumnezeu, prin răscumpărarea care este în Isus Hristos este egală, Dumnezeu ne-a făcut fii şi fiice. Dar în lucrare, însărcinările sunt diferite. Multe femei au slujit pe Domnul cu multă dragoste, multe o fac şi astăzi, dar la locul care le-a fost rânduit.

VIAŢA PERSONALĂ
Pe scurt vrem să privim în viaţa particulară a unor prooroci şi oameni ai lui Dumnezeu. Vom constata că deşi unii bărbaţi au avut experienţe mari cu Dumnezeu, ei totuşi au rămas oameni. Nici ei nu au fost scutiţi de problemele vieţii zilnice.

Vrem acum să privim de aproape la relaţia bărbat – femeie din poziţia biblică. Oamenii care sunt cuprinşi de duhul vremii şi de egalitatea în drepturi, se vor împotrivi întotdeauna Cuvântului dumnezeiesc. Pavel sau Barnaba, apostol sau prooroc, toţi au scris şi au vorbit complectându-se armonios prin acelaşi Duh. Când citim epistolele către Romani sau Evrei, vom constata în mod deosebit că de multe ori apostolul face referinţe la Vechiul Testament.

Cuvântul lui Dumnezeu nu este supus schimbărilor vremii. Slujitorii lui Dumnezeu nu făceau politică religioasă în comunităţile lor. Ei nu ţineau cuvântări pentru alegeri în adunările lor, nu căutau bunăvoinţa femeilor, nici a bărbaţilor, ci ei căutau şi posedau bunăvoinţa lui Dumnezeu – şi aceasta le era suficient. Ei ne-au învăţat, ce au primit din partea Domnului. În 1 Corinteni 11:23 citim: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat”.

A sosit ceasul când bărbaţii şi femeile trebuie să-şi ocupe locul rânduit mai înainte de Domnul. Fără aceasta nu există unitate şi desăvârşire în Biserica lui Isus Hristos. Orice cuvânt dumnezeiesc are putere în lucrare şi este important pentru unitatea credincioşilor.

Nici chiar legile civile ale secolului XXI nu pot anula puterea Cuvântului divin. „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac”. – Matei 24:35.

În 1 Corinteni 11:8,9 citim: „În adevăr nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; şi nici bărbatul nu a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat”. Mulţi au înţeles din predica „Căsătorie şi divorţ” că fratele Branham ar fi vrut să introducă poligamia. Aceasta însă nu este corect. Dumnezeu să ne binecuvânteze mintea şi să ne ferească de aşa ceva. Este adevărat că fratele a dat exemple din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a arăta că poziţia bărbatului este alta decât a femeii.

Aici vrem să exemplificăm doar câteva cazuri pentru ca să înţelegem şi să medităm în rugăciune în faţa lui Dumnezeu, asupra vieţii personale a acestor bărbaţi ai lui Dumnezeu. Conform gândirii noastre tradiţionale, cei mai mari bărbaţi ai lui Dumnezeu s-au făcut vinovaţi şi noi am putea să-i judecăm. Dacă ei ar trăi acum, de mult erau judecaţi, slujba lor era respinsă, vestirea Cuvântului oprită, iar chemarea lor divină pusă sub semnul îndoielii. Pentru copiii duhovniceşti sună însă Cuvântul divin: „De acum încolo nu mai cunoaştem pe nimeni după trup”.

Cu îngăduinţa lui Dumnezeu s-a întâmplat şi în viaţa lor câte ceva rău. Totuşi cele mai multe relatări din viaţa lor cu Dumnezeu sunt o mărturie vie pentru noi.

Din viaţa personală a părintelui credinţei ni se relatează: „Avraam a dat luzi Isaac toate averile sale. Dar a dat daruri fiilor ţiitoarelor sale şi pe când era în viaţă încă, i-a îndepărtat de lângă fiul său Isaac înspre răsărit, în ţară Răsăritului”. – Geneza 25:5,6.

Sper că-l vom respecta şi de acum înainte pe Avraam, în ciuda celor relatate despre el, în cazul aceasta. El era un proroc, un bărbat pe care Dumnezeu l-a vizitat, căruia i-a vorbit ca unui prieten, cu care a mâncat, căruia El i-a dat făgăduinţa şi cu care El a încheiat un legământ. – Geneza 18. Avraam a fost un om al credinţei şi a ascultării, fără vină înaintea lui Dumnezeu. O mare parte din istoria mântuirii este legată de persoana părintelui nostru Avraam.

Din viaţa personală a lui Moise, a celui mai mare prooroc din Vechiul Testament, cu care a fost comparat chiar şi Hristos, Domnul în Deuteronom 18:18, ni se relatează în Numeri 12:1: „Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă: căci luase o femeie etiopiană”. Conform textului din Exod 2:21 el se căsătorise cu Sefora, fiica madianitului Reurel. El a păstorit 40 de ani turmele socrului său. Acolo i s-a arătat Domnul care l-a însărcinat cu scoaterea poporului Israel din robie. În timpul călătoriei prin pustiu, proorociţa Maria şi preotul Aaron au păcătuit înaintea lui Dumnezeu, pentru că au vorbit în mijlocul poporului împotriva lui Moise în această problemă.

Maria a fost lovită cu lepră şi a fost reprimită în mijlocul adunării, abia atunci când Moise a mijlocit pentru vindecarea ei. Doar după rezolvarea cazului ei, adunarea a putut să-şi continue drumul. Ei au mai vorbit împotriva lui Moise, Numeri 12:2: „Şi au zis: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” Şi Domnul a auzit-o”.

Astăzi nu vorbesc mulţi fruntaşi în felul acesta? Ei se cred în drept în faţa lui Dumnezeu din cauza poziţiei lor. Există o mare deosebire dacă Dumnezeu a vorbit cu cineva sau dacă vorbirea cuiva este în directă legătură cu o însărcinare divină. Cine vorbeşte împotriva unui slujitor al lui Dumnezeu, se îndepărtează de adunare; însă el trebuie să se înapoieze dacă face parte din cei chemaţi afară.

Nimeni să nu dispreţuiască pe Moise din cauza celor relatate, el a fost doar cel mai blând om de pe faţa pământului. Dumnezeu nu l-a certat niciodată pentru familia sa.

Din viaţa personală a lui Iacov citim în Geneza 35: 23-25: Fii Leii: Ruben, întâiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi zabulon. Fii Rahalei: Iosif şi Beniamin. Fii Bilhei, roaba Rahelei: Dan şi Neftali. Fii Zilpei, roaba Leii: Gad şi Aşer. Aceştia sunt fii lui Iacov care i s-au născut la Padan-Aram”.

Iacov a avut unele întâlniri şi experienţe personale cu Dumnezeu. El a devenit Israel, părintele celor 12 semenţii, a poporului Israel, popor care a fost ales pentru a sluji lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu a certat şi nu a criticat pe Avraam, Moise sau Iacov, pentru problemele lor personale şi familiare. Ne întrebăm: aceşti bărbaţi au fost primitori sau călcători ai Cuvântului? Erau ei în legătură cu Dumnezeu? Erau ei sfinţii şi proorocii care umblau cu Dumnezeu? Da, aşa mărturiseşte Dumnezeu despre ei. Poate că unii din prezent nu ar crede de cuviinţă să relateze astfel de părţi personale ale eroilor credinţei.

Din viaţa lui David citim în Vechiul şi Noul Testament. În amândouă, ni se relatează pe larg despre el. Domnul Isus este numit şi „Fiul lui David”. Cine vrea să-l judece pe David omeneşte, nu ar mai citi niciodată un psalm scris de el. Este posibil ca Dumnezeu să vadă lucrurile altfel decât noi? El a certat şi a pedepsit o singură dată pe David, atunci când a lucrat împotriva Cuvântului, aşa cum ne relatează Sfânta Scriptură în 1 Împăraţi 15:5: „Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului şi nu se abătuse de la nici una din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, afară de întâmplarea cu Urie, Hetitul”. Chiar şi în cazul acesta numai Dumnezeu l-a judecat.

Ce fel de Biblie am avea noi dacă tot ce este în legătură cu David ar fi scos din carte?

Din viaţa personală a lui Solomon este relatat la fel de mult. Important este însă că Dumnezeu i s-a descoperit, că a construit o casă lui Dumnezeu, conform făgăduinţei date lui David şi că el a adus rugăciunea de inaugurare. Noi cu siguranţă l-am fi numit un om cu mâini necurate şi i-am fi spus să dispară repede. Dar în 2 Cronici 7:1-3 citim: „Când şi-a isprăvit rugăciunea, s-a pogorât foc din cer şi a mistuit arderea de tot şi jertfele şi slava Domnului a umplut casa. Preoţii nu puteau să intre în Casa Domnului, căci slava Domnului umplea Casa Domnului. Toţi copiii lui Israel au văzut pogorându-se focul şi slava Domnului peste Casă: ei şi-au plecat faţa la pământ pe pardoseală, s-au închinat şi au lăudat pe Domnul, zicând: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci”.

Dumnezeu a privit cu plăcere la această lucrare, a ascultat rugăciunea şi a răspuns într-un mod supranatural. Dar astăzi câţi au ridicat mâini curate (din punctul lor de vedere), fără ca Dumnezeu să răspundă şi fără ca focul Lui să cadă. S-a unit cumva Dumnezeu cu păcatul şi cu păcătoşii? Departe de El aşa ceva! Niciodată! Şi cu fariseii şi cu sfinţii de formă şi mai puţin! Păcatul este şi rămâne păcat şi este încălcarea Cuvântului, a legii şi a poruncilor lui Dumnezeu!

În 1 Ioan 3:4 citim: Oricine face păcat, face şi fărădelege şi păcatul este fărădelege”. Apostolul Ioan merge mai departe şi declară foarte clar prin Duhul, ceva ce nu mai necesită nici un comentariu: „Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului”.- 1 Ioan 3:8. Nimeni nu poate fi în acelaşi timp un copil al lui Dumnezeu şi un copil al lui satana. Ori suntem credincioşi, ori necredincioşi. În 1 Ioan 2:3: citim: „Şi prin aceasta ştim că îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui”. Noi ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne judece.

Duhul Sfânt ne arată păcatul pe baza Legii şi a poruncilor. Prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului - Romani 3:20. Legea a fost dată în Vechiul Testament, dar abia în Noul Testament, prin puterea răscumpărătoare, a putut ca să fie respectată. Judecata unui caz relatat în 1 Corinteni de către apostolul Pavel s-a făcut pe baza Vechiului Testament.

Apostolul Pavel a hotărât pe drept ca un astfel de om care avea legături cu mama sa vitregă, să fie dat pe mâna satanei, pentru că în Levitic 18:8 stă scris: „Să nu descoperi goliciunea nevestei tatălui tău. Este goliciunea tatălui tău”. În 2 Corinteni 2:5-11 el a lăsat însă ca harul şi iertarea să aibă prioritate: „Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult. Este destul pentru omul acesta pedeapsa care i-a fost dată de cei mai mulţi; aşa că acum este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire. De aceea vă rog să vă arătaţi iar dragostea faţă de el; căci v-am scris şi cu gândul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în totul. Dar pe cine iertaţi voi, iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu dacă am iertat ceva- am iertat pentru voi în faţa lui Hristos, ca să nu lăsăm pe satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui”.

Despre Ioan Botezătorul se spune că el nu a ştiut să scrie şi să citească, însă el a cunoscut foarte bine Cuvântul lui Dumnezeu. El i-a spus lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău”! – Marcu 6:18. Ioan Botezătorul s-a bazat pe textul din Levitic 18:16: „Să nu descoperi goliciunea nevestei fratelui tău. Este goliciunea fratelui tău”.

Orice om care este călăuzit de Duhul lui Dumnezeu şi vorbeşte limbajul biblic, trebuie să-şi bazeze orice declaraţie pe Cuvântul lui Dumnezeu. Părerile omeneşti nu au loc în astfel de cazuri, ele numai încurcă..

Să revenim la tema „Căsătorie şi divorţ” şi să lăsăm Cuvântul ca să ne vorbească prin câteva texte:

Exod 20: 14-17: „Să nu preacurveşti. Să nu pofteşti casa aproapelui tău. Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău”.

Levitic 20:10: „Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia aceea preacurvari să fie pedepsiţi cu moartea”.

Matei 5:32: „Dar eu vă spun că ori şi cine îşi cine îşi va lăsa nevasta afară numai din pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte”.

Matei 5:28: „Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui”.

Noi trebuie să vedem totul aşa cum o vede Dumnezeu şi să spunem numai ce a spus El. Numai atunci vom înţelege ceea ce a scris Moise, Pavel şi fratele Branham. Această temă nu trebuie trecută cu vederea, sau să fie lăsată în seama altora. Depinde mult starea comunităţii de problemele noastre familiare. Nu s-a folosit Dumnezeu întotdeauna de robii şi proorocii Săi pentru a le descoperi hotărârea planurilor Sale?

Când Domnul l-a chemat pe fratele Branham în munţi, atunci cu siguranţă nu l-a chemat pentru ai comunica ceva fără importanţă, ci ceva ce noi o ştim de multă vreme şi totuşi o călcăm. Domnul nostru Isus se referă în Matei 19 la începutul căsătoriei şi spune în versetul 8: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele: Dar de la început nu a fost aşa”.

Dumnezeu nu a dorit despărţirea, pentru că ceea ce El a unit oamenii să nu despartă. Numai din cauza împietririi inimii, s-a permis bărbatului, să-şi lase femeia. În Noul Testament dragostea lui Dumnezeu acoperă totul, chiar şi păcatele cele multe.

În Deuteronom 22 femeile sunt împărţite în trei categorii: măritate (vers. 22); logodite (vers. 23-27); şi fecioare nelogodite (28, 29). Este de subliniat că la categoria „fecioară nelogodită”, bărbatul nu întră în judecată cu legea pedepsei decât cu o plată sau cu căsătoria.

Numai bărbatul putea să înmâneze o carte de despărţire, nu şi invers; şi nici o femeie nu putea să se mărite cu un al doilea bărbat.

În Exod 21:10 scrie: „Dacă-i va lua o altă nevastă, nu va scădea nimic pentru cea dintâi din hrană, din îmbrăcăminte şi din dreptul de soţie”. Aici şi în Deuteronom 21:15 se referă numai la bărbat. Şi în Noul Testament tema sună aproape unilateral. De exemplu în Romani 7:2 citim: „Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei, câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei!” De ce nu scrie acelaşi lucru şi pentru bărbat? A uitat cumva Dumnezeu, ceva? Nu!

În 1 Corinteni 7: 39 citim: „O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea, numai în Domnul.” Nici aici nu este pomenit bărbatul. Cuvântul lui Dumnezeu merge drept înainte, de la început până la sfârşit. În Numeri 5: 12-31 citim despre alte cazuri. Cuvântul lui Dumnezeu este o lumină şi în tema aceasta grea.

În Psalmul 32: 1,2 citim însă: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!” Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este vicleşug”. Aceasta este o binecuvântare adevărată a Dumnezeului nostru. Ferice de omul acela care beneficiază de ea prin deplina răscumpărare în Isus Hristos. Să umblăm deci ca nişte oameni vrednici de chemarea noastră.

În ce priveşte despărţirea în căsătorie, citim în 1 Corinteni 7:10.11: „Celor căsătoriţi le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. (dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei). Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta”. Şi aici Cuvântul se adresează mai întâi femeii. Numai în cazul când o parte nu este în credinţă, apelăm la Cuvântul din 1 Corinteni 7:15: „Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurările acestea, fratele sau sora nu sunt legaţi. Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace”. În ce priveşte despărţirea care a fost cerută de partea necredincioasă, atunci bărbatul credincios sau femeia credincioasă sunt liberi şi nu mai sunt legaţi ca slavi, de căsătoria desfăcută.

Acum un îndemn general, pentru toţi acei ce doresc să se căsătorească, sau sunt căsătoriţi: „Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei”. – 1 Corinteni 7:2.

Dumnezeu s-a gândit la toate nevoile omeneşti şi pământeşti. Sunt oameni care sunt capabili pentru căsătorie şi mai sunt oameni care nu sunt rânduiţi pentru ea. Criteriile naturale sunt diferite. În 1 Corinteni 7:7 citim: „Eu aş vrea ca toţi oameni să fie ca mine; dar fiecare are de la Dumnezeu darul Lui: unul într-un fel, altul în al fel”. Faptul că în legătură cu problema căsătoriei este vorba despre un dar deosebit, ni se pare cam ciudat şi ne obligă la meditaţie. Aici nu s-a gândit nimeni la darurile Duhului Sfânt, ci la un dar cât se poate de natural, care a fost pus în noi de Creatorul Divin. Şi trupul nostru fizic este o parte integrantă a creaţiunii dumnezeieşti. Noi trebuie să ştim şi lucrul acesta ca să respectăm fiecare Cuvânt. În Matei 19;11 şi 12/a ni se confirmă acest lucru: „El le-a răspuns: „Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat. Fiindcă sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele mamei lor”.

În viaţa marilor bărbaţi din vechime, care au umblat cu Dumnezeu, vedem felurite trăiri personale şi familiare. Fiecare avea darul său în cele fireşti şi darul de la Dumnezeu în slujba duhovnicească. Dar există versete pe care trebuie să le respectăm. În 1 Timotei 3:2 scrie: „Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii”. În nici un caz nu trebuie să trecem peste textul acesta important. Un bătrân al comunităţii trebuie să fie căsătorit şi să nu fie nou în credinţă. El trebuie să cunoască, cu ajutorul lui Dumnezeu problemele de căsătorie şi de familie.

În încheiere vrem să ne întrebăm dacă nu s-a apropiat deja timpul despre care a vorbit apostolul Pavel, prin Duhul în 1 Corinteni 7:29: „Iată ce vreau să spun fraţilor: acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta pentru ca cei ce au neveste, să fie ca şi cum n-ar avea”. Şi în cazul acesta trebuie să avem multă seriozitate şi fiecare să ceară claritate de la Dumnezeu, pentru drumul său în viaţa conjugală.

Dacă cineva vesteşte oprirea căsătoriei sau interzice unirea în căsătorie, deducând aceasta „din Cuvânt”, avem de a face cu un duh străin, care lucrează împotriva Cuvântului. În 1 Timotei 4:1-3 scrie: „Dar Duhul spune lămurit că în zilele din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţătura dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri, de către cei ce cred şi cunosc adevărul”.

Este important ca noi să găsim echilibru în toate lucrurile şi să fim scutiţi de orice formă de fanatism religios, ca să fim copii normali ai lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a scris foarte clar despre toate situaţiile. În 1 Corinteni 7:5, el scrie: „Să nu vă lipsiţi unul de altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea: apoi să vă împreunaţi iarăşi ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre”. Este necesar ca această temă să fie luminată din toate părţile, pentru ca fiecare să primească o încredere deplină în faţa lui Dumnezeu. Tot apostolul Pavel spune în Filipeni 3:15: „Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; Şi dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă”.

În concordanţă cu mărturia Sfintei Scripturii, fratele Branham a prezentat această temă în predica „Căsătorie şi divorţ”, conform însărcinării directe din partea Domnului. Această prezentare prescurtată a predicii respective, să ne ajute la înţelegerea acestei teme, mai ales acelora ce nu au reuşit să citească predica. Eu sunt sigur că Dumnezeu urmăreşte un scop bine gândit pentru noi toţi.

Cine este corect în inima lui, va înţelege totul corect. Dorim ca nimeni să nu tălmăcească vreun pasaj din predică sau vreun text biblic spre pierzarea lui personală. Am renunţat aici intenţionat la pasaje sau citate din predica „Căsătorie şi divorţ”. Noi aşteptăm cu răbdare cercetarea mântuitoare a Dumnezeului nostru.

Încheiem cu 1 Tesaloniceni 5: 23, 24: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta”.

Dorim tuturor credincioşilor harul şi pacea Domnului.