Alfa şi omega I bunăvoinţa lui dumnezeu

ALFA ŞI OMEGA II

LUPTA DUHOVNICEASCĂ

Vă salut pe toţi în Numele scump a lui Isus Hristos, cu Cuvântul din Efeseni 6:13: „De aceea luaţi toată armătură lui Dumnezeu ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul!” Fiecăruia dintre noi îi sunt cunoscute v. 10 – 20 din capitolul acesta: „Încolo fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.

Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânirilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea luaţi toată armătura lui Dumnezeu ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.

Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii, şi pentru mine, ca, oridecâteori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanţuri sunt, pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc.”

Ele (versetele) ne arată necesitatea posedării armăturii lui Dumnezeu pentru lupta duhovnicească în care ne aflăm. Fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu ne-a fost dăruit spre învăţătură, dar această însărcinare divină (armătura), trebuie să ne călăuzească spre ţinta făgăduită.

Sunt texte biblice care se împlinesc automat la împlinirea vremii, dacă fac parte din evenimentul desfăşurat în istoria mântuirii, însă sunt făgăduinţe personale, a căror împlinire este dependentă de credinţa şi ascultarea noastră. În capitolul acesta noi aflăm despre lupta în care am fost aşezaţi ca credincioşi. Adversarul nu este altul decât Satana însuşi, care a mobilizat toată oştirea lui şi puterea întunericului.

A existat deja o luptă mare pe care a purtat-o Domnul nostru personal cu Satana, prin care El a biruit întreaga putere a întunericului. Sfânta Scriptură ne adevereşte faptul acesta în Coloseni 2:13-15: „Pe voi, cari eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era protivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce”, iar noi astfel o credem că Domnul şi Mântuitorul nostru a dezarmat complet toate puterile şi forţele întunericului, le-a biruit şi a triumfat deasupra lor. Acolo nu a participat numai o parte din forţa celui rău, ci armata întreagă a adversarului; de aceea este această biruinţă a lui Dumnezeu prin Isus Hristos, Domnul nostru, o biruinţă atotcuprinzătoare, pentru totdeauna, valabilă în orice vreme asupra satanei şi tuturor forţelor întunericului.

În Efeseni 1:3 este scris: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos”.

La Golgota a fost înfăptuită, mai mult decât suficient, cerinţa lui Dumnezeu. De aceea orice pretenţie pe care vrea s-o facă valabilă duşmanul la cei răscumpăraţi, este o falsificare ulterioară. Prin ştergerea zapisului şi achitării tuturor cerinţelor dumnezeieşti, duşmanul a pierdut orice drept asupra celor răscumpăraţi. Totuşi noi trebuie să mai luptăm cu aceste puteri şi forţe dezarmate şi biruite. În capitolul 6 din Galateni noi citim că puterile şi forţele celui rău îşi fac lucrarea chiar în locurile cereşti, căutând să-şi facă valabile, de acolo, influenţa lor. În Efeseni 6:12. scrie: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”).

Noi am fost binecuvântaţi de Dumnezeu în Hristos cu orice binecuvântare duhovnicească în locurile cereşti. Dar tocmai acolo în aceste locuri cereşti, satana ne tăgăduieşte toate aceste binecuvântări dobândite în mod corect şi care ne aparţin. De aceea, înşelăciunea amăgitoare se apropie adevărului, printr-o imitaţie aproape perfectă. Dacă aceste puteri ale răului ar veni direct din iad, ele nu ar putea vorbi aşa de evlavios şi nu s-ar pricepe aşa de bine la toate lucrurile venite din cer. Aceste puteri ale răului nu sunt încă la locul lor destinat (satana nu este încă legat), de aceea îşi desfăşoară dominaţia lor pe pământ dinspre locurile cereşti. Pentru aceasta, ele trebuie neapărat să prindă nişte oameni, să-i amăgească, ca să poată produce nenorocirea.

Fratele Branham ne arăta în predica „Lupta cea mare” că aceste forţe ale întunericului caută şi încearcă să primească influenţă asupra gândurilor noastre. Înainte de căderea în păcat, satana a vorbit cu Eva, folosindu-se de Cuvântul lui Dumnezeu, prezentând şi tâlcuind Evei acest Cuvânt în mod propriu. Astfel a putut satana s-o amăgească. Şi astăzi noi suntem expuşi încă acestor atacuri viclene, şirete, ale duşmanului.

Deci, lupta noastră nu este împotriva fiinţelor din carne şi sânge, ci împotriva duhurilor răutăţii care domină din locurile cereşti. Fiecare credincios trebuie să înţeleagă că el personal este expus în această dispută duhovnicească. Aşa cum Mântuitorul nostru nu a putut să ocolească această „cea mai mare luptă duhovnicească”, nici cei răscumpăraţi nu pot fi scutiţi, nici unul din ei, de aceasta. Aşa cum Domnul nostru a bătut pe duşman numai cu autoritatea Cuvântului scris, la fel trebuie să-l înfruntăm şi noi pe duşman, de fiecare dată, cu Cuvântul scris.

Domnul nostru a scos draci vorbind Cuvântul Său (Matei 8:16: „... El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toţi bolnavii, ...”.) În jurul Lui se adunau astfel de oameni din care El scosese draci. Aceşti oameni Îl strigau tot timpul. Ar fi bine dacă am medita şi noi asupra gândului exprimat şi prezentat în Luca 8:1,2. „Cei 12 erau cu El „şi mai erau şi nişte femei, cari fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boale: Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci…”.

Nimeni nu poate sluji pe Domnul dacă este dominat încă de duhuri rele. Este imposibil. Dacă citim Sfânta Scriptură cu atenţie, vom constata că Domnul, de la început, a scos draci şi a vindecat pe bolnavi iar ucenicii lui au primit aceeaşi însărcinare. În legătură cu semnele însoţitoare, supranaturale pe care Domnul le-a făgăduit celor ce vor crede în Numele Lui, scrie negru pe alb: “În Numele Meu vor scoate draci…”.

Aşa a fost la început, dar cine îşi dă seama astăzi că o luptă duhovnicească este în plină desfăşurare? Unde găsim noi astăzi continuarea slujbei lui Isus Hristos, Domnul nostru, care cuprinde duhul şi trupul omenesc, aşa cum şi-au îndeplinit apostolii slujba? De unde vine încurcătura, înşelătoria, rătăcirea, împotrivirea, care nu iese nicăieri aşa de dur la suprafaţă, ca la aşa-zişii creştini?

Noi nu ne mai putem mulţumi în continuare doar cu o desfăşurare formală a unui serviciu divin, ci trebuie să ne rugăm ca biruinţa lui Dumnezeu în Biserica Sa să devină vizibilă (să se descopere). Dacă vrem să aflăm o lucrare curată (autentică şi originală) a Duhului Sfânt, atunci trebuie mai întâi să fie create condiţiile biblice prealabile pentru o astfel de lucrare supranaturală. Mulţi au fost credincioşi din totdeauna, unii au devenit aşa într-o comunitate sau alta. Dar unde a fost respectat modelul biblic?

De ce nu se împlinesc încă făgăduinţele precizate ale lui Dumnezeu? De ce se mai află Biserica încă în starea aceasta? Doar pentru că duhurile rele îşi mai fac jocul influenţând sufletele sărmane, fără ca oamenii să-şi dea seama de aceasta. Asta trebuie să se schimbe! Noi trebuie, ca biserică biblică, să păşim pas cu pas pe urmele biblice, fără să uităm vreun pas sau să sărim peste vreo treaptă. Trebuie făcut un început nou, dar nu după vreun model omenesc, nu cu o învăţătură sau metodă nouă, ci după modelul lucrat de Dumnezeu, model din vechime, model valabil şi azi.

Cine este dispus să se prezinte înaintea lui Dumnezeu? Cine este dispus să se cerceteze singur? Cine poate spune: „Ce să facem fraţilor?” – Fapte 2:37. Cine are posibilitatea să judece real ce fel de rezultat a ieşit din viaţa lui de credinţă până acum? Cine vrea să îndrăznească să se înşele singur, şi pe alţii mai departe în această stare? Ce nu este biblic, este nebiblic, ce nu este corect este fals, şi ce nu este de la Dumnezeu, este de la satana.

La o cercetare proprie amănunţită, fiecare poate să constate ce este în inima lui, pe buzele lui sau vizibil în faptele lui. Cine a fost eliberat în duhul lui, al cărui suflet este răscumpărat, primind viaţă nouă dumnezeiască prin naşterea din nou, devenind astfel părtaş naturii divine, acela trebuie, ca răscumpărat, să posede şi însuşirile Răscumpărătorului.

Rămâne deci în picioare că Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru a biruit pe satana şi puterile întunericului, chiar moartea şi locuinţa morţilor. El a dezarmat întreaga oştire satanică, a triumfat asupra ei şi ne-a lăsat nouă cuvântul despre cruce pentru propovăduire.

Dacă noi vorbim despre Isus Hristos cel răstignit, nu o spunem pentru a pomeni vreun eveniment istoric, ci pentru că Îl credem, iar prin lucrarea aceasta atotcuprinzătoare şi valabilă a Dumnezeului nostru, sufletul şi duhul nostru a fost eliberat. Pe Golgota s-a întors foaia. Puterile duşmane au fost dezarmate, iar noi, ca popor al lui Dumnezeu am fost înarmaţi. Dar dacă Domnul a trebuit atunci să scoată mai întâi dracii din cei Cel urmau să-L slujească, atunci nici astăzi nu poate fi altfel.

Există de altfel şi o influenţă trecătoare a duşmanului, aşa cum o găsim la Petru, în Matei cap. 16. Dar aceasta nu este o stare îndrăcită, ci o amăgire trecătoare a duşmanului pe care o poate păţi oricine.

Biruinţa asupra duşmanului şi a puterilor întunericului este un fapt împlinit – acum trebuie ca această biruinţă să devină vizibilă (să se descopere) în fiecare în parte. Domnul nostru a spus: „Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma”. Luca 10:19.

Răscumpărarea a avut loc odată pentru totdeauna, dar această lucrare trebuie să fie primită de fiecare în parte, după ce el şi-a dat seama de necesitatea aceasta. Tot aşa trebuie să-şi dea seama oricine, în prezenţa lui Dumnezeu, că are nevoie de o eliberare totală. Cine nu poate recunoaşte că este pierdut, nici nu poate fi salvat. Cine nu poate recunoaşte că este dominat de puterile întunericului, nici nu poate fi eliberat.

Dumnezeu să ne dăruiască o cercetare prin har, încât să putem pătrunde la El prin rugăciune şi credinţă, ca să putem străpunge această perdea a puterilor duşmane din locurile cereşti. În această confruntare noi trebuie să stăpânim câmpul de luptă şi să apărăm biruinţa deja câştigată.

Conform Sfintei Scripturi, credinţa adevărată în Domnul nostru Isus Hristos, care a murit, a fost îngropat şi a înviat a treia zi, este şi biruinţa noastră care a biruit lumea (1 Ioan 5:4: „pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră”.) Noi trebuie să ne păstrăm însă fiecare dată conştienţi pe fundamentul biruinţei de la Golgota, primind împăcarea deplină prin sângele vărsat al Mielului, prin credinţă şi să recunoaştem că Domnul Şi-a luat fiinţă în noi (Şi-a ocupat locul în noi), pentru a-şi pretinde dreptul Său de răscumpărare pentru noi şi să-L apere. Despre biruitori este scris: „Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin Cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte”. Apocalipsa 12:11.

VENIREA DOMNULUI ISUS HRISTOS

Despre această temă vor exista cele mai diferite păreri, până când va veni Domnul. În Biblie este vorba despre prima, a doua şi a treia venire a Domnului. Prima dată El a venit pentru a răscumpăra Biserica, a doua oară El vine pentru a o duce acasă, iar a treia oară El vine cu ea după nuntă, în Împărăţia de o mie de ani.

În Cuvântul lui Dumnezeu poate fi vorba, în acelaşi verset, despre prima venire, cât şi despre a doua; la fel, despre a doua şi a treia venire a Domnului. Chiar şi ucenicii Domnului nu au înţeles atunci Cuvântul profetic şi L-au întrebat pe Domnul şi Învăţătorul lor: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou împărăţia lui Israel?” Fapte1:6.

Când El a vorbit despre suferinţa şi moartea Sa, Petru a strigat: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” Matei 16:22.

De aceea, noi nu vrem să judecăm cu uşurinţă pe cei cărora nu le-a fost dat să vadă toate legăturile şi locul rânduit din Scriptură pentru o anumită lucrare.

Venirea Domnului Isus Hristos este astăzi o temă actuală pentru toţi credincioşii, mai ales pentru acei ce au recunoscut ziua cercetării lor, prin har în acest timp. Dar chiar în legătură cu acest eveniment Domnul a pronunţat un avertisment şi anume că se vor scula mulţi prooroci mincinoşi şi unşi falşi care, dacă ar fi fost cu putinţă, ar înşela şi pe cei aleşi.

Prin răspândirea diferitelor învăţături nebiblice, există la mulţi o dezorientare, dar noi vrem să încercăm cu ajutorul lui Dumnezeu, să arătăm prin lumina Sfintei Scripturi, ansamblul acestui eveniment al mântuirii noastre.

Părerea răspândită că venirea lui Hristos ar fi avut loc prin apariţia norului supranatural, trebuie respinsă ca absolut falsă şi nebiblică. Mai întâi trebuie spus că nu s-a împlinit absolut nimic din ceea ce trebuie să se întâmple la a doua venire a Domnului. În acel timp nu fuseseră deschise peceţile. În al treilea rând, în timpul acela nu avusese loc încă chemarea afară şi pregătirea Miresei.

Nu sunt chiar predicile fratelui Branham, pe care el le-a predicat după acel eveniment puternic din 28 februarie 1963, de o importanţă deosebită? Nu a depozitat el abia după acest eveniment hrana spirituală, care urma să fie împărţită mai târziu, aşa cum i se poruncise? În ziua de 26 aprilie 1965, fr. Branham a rostit predica „El confirmă Cuvântul Său”. Atunci el a chemat încă odată pe oameni la altar, îndemnându-i să-L primească pe Isus Hristos. El a spus textual: „Poate că dumneavoastră. nu veţi fi niciodată atât de aproape de El, până când Îl veţi vedea în persoană, când El va veni în trupul Său vizibil, din ceruri”.

Până la sfârşitul vieţii lui, el a aşteptat, ca toţi credincioşii adevăraţi, venirea Domnului. Cum pot fanaticii să afirme că El ar fi venit deja? Sarcina noastră nu este să enumerăm diferitele păreri şi să ne ocupăm de fiecare în parte. În concluzie poate fi spus, că toţi oamenii care se referă cu plăcere la citate din predicile fratelui Branham, dar nu le pot rândui în Biblie devin o minge de joc a duhurilor rătăcitoare şi abuzează de mesajul dumnezeiesc.

Apostolul Pavel spune celor ce aşteaptă venirea Domnului Isus Hristos şi strângerea laolaltă cu El: „Vă rugăm fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh ”. 2Tesaloniceni 2:1 şi 2.

Peste tot însă se tulbură suflete scumpe, numai pentru că este vorba despre „descoperiri” şi „taine”. Chiar şi afirmaţia că învierea ar fi avut loc este cu totul greşită. Mormintele s-ar fi deschis, zic ei, şi sunt comparate cu denominaţiunile din care au ieşit ei afară! Ce deviere! Din 1Tesaloniceni 4 reiese clar că la înviere nu vor apare doar cei ce trăiesc în prezent, ci şi cei adormiţi în Hristos: „Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, cari vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”

La fel de ruşinos este faptul că unii învaţă că Mirele ar fi venit deja, iar acum s-ar sărbători nunta Mielului, iar Mireasa lui Hristos ar fi acum soţia Lui. Rugăciunile lor se sfârşesc prin cuvintele: „Aceasta mă rog în Numele lui Isus Hristos , soţul meu”. Poate fi o dereglare mai rea a minţii omeneşti, ca a acestora care au auzit adevărul? Trebuie să subliniem faptul că noi nu avem nimic de-a face cu astfel de afirmaţii nebiblice.

Aici nu este vorba despre corectarea unui predicator, aici vrem să demascăm înşelăciunea duşmanului. Aşa cum vom vedea imediat, aici în cadrul acestor învăţături false nu este vorba doar despre o anumită cunoştinţă, ci duhul anticreştin care lucrează în oameni. Ei se ridică împotriva lui Hristos şi ceea ce a învăţat El şi apostolii. Tot ce este împotriva lui Hristos, este anticreştin.

De o deosebită importanţă sunt două texte biblice referitoare la prima şi a doua venire a Sa în chip trupesc. „Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după acesta: Orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit” – 1 Ioan 4:1-3.

În 2 Ioan citim de la versetul 7: “Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!” Aceasta este Aşa vorbeşte Domnul.

Oricine afirmă că venirea lui Isus Hristos ar fi avut deja loc într-un alt mod – ca şi Cuvânt sau ca Duh în norul acela supranatural – acela este înşelat indiferent cât s-ar baza el pe descoperiri „deosebite”. Toţi acei care deviază de la Cuvântul lui Dumnezeu, au căzut pradă duhului anticreştin.

Domnul S-a descoperit în Cuvântul Său, El lucrează prin Duhul Său, El este prezent în adunările sfinţilor, aşa cum a făgăduit. Toate acestea au locul lor, dar nu pot fi egalate sau confundate cu evenimentul cel mare al venirii Domnului Isus Hristos. Aceste două texte biblice sunt în armonie desăvârşită cu altele care se referă la aceeaşi temă.

Vrem în continuare să redăm câteva din aceste texte. Biblia mărturiseşte clar că acelaşi Isus Hristos care S-a născut în această lume şi a suferit aici în trupul Său omenesc, a murit, a fost îngropat şi a înviat a treia zi din morţi, va veni tot aşa cum s-a înălţat, pentru că este scris: „Acest Isus, care S’a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” – Fapte 1:11.

În Luca 24:50 ni se relatează ce s-a întâmplat la sfârşitul celor 40 de zile după învierea Domnului Isus: „El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta , S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer”.

Scriptura trebuie să se împlinească în orice privinţă. Referitor la venirea lui Isus Hristos, auzim şi cuvintele de avertizare: „…încât să înşele dacă ar fi cu putinţă chiar şi pe cei aleşi”. – Matei 24:24. Numai acei oameni vor cădea în cursa înşelăciunii, care aşteaptă de fapt venirea lui Isus Hristos, dar ei nu fac parte din Mireasa Cuvântului Său.

Despre ceea ce afirmă unii, Domnul a avertizat deja atunci: „Iată că v-am spus mai dinainte … vă vor zice: „Iată-l în pustie!”, să nu vă duceţi acolo! „Iată-l în odăiţe ascunse”, să nu credeţi!”.

Un predicator strigă cu voce tare: „Hristos este aici! El a venit din nou!”, iar ascultătorii răspund plini de entuziasm: „Da El este aici! El a venit!” Domnul a spus însă: „V-am spus dinainte…dacă vă va spune cineva: “Iată Hristosul este aici sau acolo… Să nu-l credeţi”.

Aceste avertismente sunt respectate de fapt numai de cei care cred ceea ce a vorbit Domnul. În legătură cu venirea Domnului nu este vorba doar despre o învăţătură sau cunoştinţă, ci despre cel mai mare eveniment din istoria mântuirii, care va avea loc la sfârşitul timpului de har. În 1Tesaloniceni 4:16 este scris: „Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos”. Mai înainte citim în versetul 14: „Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”. Aşa o credem şi aşa se va şi întâmpla! Domnul nostru a făgăduit în Ioan 14 că El va merge şi ne va pregăti locul şi că va veni din nou pentru a ne lua la Sine, pentru ca să fim acolo unde este şi El.

În 1 Tesaloniceni 3:13 scrie: „Ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos, împreună cu toţi sfinţii Săi!”.

La evenimentul venirii Lui are loc unirea tuturor celor adormiţi în Hristos, cu cei vii care trăiesc cu El. În 1Tesaloniceni 4:15 apostolul continuă: „Iată, în adevăr, ce vă spuneam prin Cuvântul Domnului: noi cei vii care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi”.

Din aceste texte reiese clar că toţi care au murit în Hristos şi se află acum în Paradis, vor veni cu Hristos şi vor primi un trup de înviere. „Apoi, noi ce vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” – versetul 17. Atunci se va împlini Cuvântul care spune că vor fi doi pe un câmp, doi vor măcina la moară, doi se vor afla într-un pat – unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat, va rămâne. Imediat după ce a avut loc această întâlnire în văzduh, noi intrăm cu Domnul la nunta Lui, nuntă care este descrisă în Apocalipsa 19 şi care nu va avea loc pe pământ în nici o ţară, ci va avea loc în cer.

Ceea ce se va întâmpla la venirea Domnului cu trupurile noastre, ne-o scrie Pavel în Filipeni 3:20, 21: „Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile”.

În 1 Ioan 3:2 citim: „Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este “. Amin. Aşa va fi şi nu altfel. La această temă se potriveşte şi Romani 8:23: „ ... şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru”. Până în prezent, întreaga creaţiune suspină încă, iar nici unul din cei ce afirmă că Isus ar fi venit deja, nu a fost transformat în trup său.

Apostolul Pavel învaţă despre tema acesta şi în 1 Corinteni 15:36: „Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?…Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi inviază în putere”.

Toate acestea sunt învăţături despre care nu avem voie să ne certăm – sunt realităţi divine care vor avea loc la venirea Domnului Isus Hristos şi vor fi trăite de Mireasa Lui. Cu toţii ar trebui să citim cuvântul din 2 Ioan 7 într-un duh de rugăciune şi să-l primim în inima noastră: „Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!”. De aici reiese clar că oricine nu mărturiseşte că Isus Hristos vine în trup este un amăgitor şi un anticreştin. Imediat după îndemnul acesta, citim: „Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină”. Problema devine încă şi mai serioasă dacă citim versetul următor: „Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul”. 2 Ioan 8 şi 9.

Nu este aici o problemă de viaţă şi de moarte? Orice om care se opune învăţăturii lui Hristos referitoare la venirea Sa în trup, stă de fapt sub influenţa duhului anticreştin şi nu are pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu s-a descoperit personal în Hristos, într-un trup omenesc. Nici unul din noi să nu creadă că aici ar fi vorba doar despre o părere. Nu, în spatele acestor învăţături false, care sunt în legătură cu venirea Domnului Isus Hristos, stă de fapt duhul anticreştin.

În 2 Ioan 10 suntem avertizaţi să nu avem părtăşie cu astfel de oameni care nu cred Cuvântul despre venirea Domnului Isus în trup. Acolo scrie clar: „Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi “Bun venit”.

Aici nu este vorba despre impoliteţe, ci este o cerinţă dumnezeiască. Dacă cineva îşi apleacă urechea spre unele explicaţii nebiblice, ajunge fără voie sub influenţa duhului anticreştin şi merge în rătăcire. Pe antihristul l-au recunoscut mulţi, dar câţi din noi recunosc că duhul anticreştin, prin aceste învăţături false, se prezintă şi lucrează chiar în mijlocul celor chemaţi afară? Prin învăţături şi descoperiri false, cei chemaţi afară pot deveni oamenii cei mai răzvrătiţi aşa cum scrie în Evrei 3:16: „Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia, cari ieşiseră din Egipt prin Moise?”

În ceea ce priveşte arătarea Domnului în norul supranatural, am mai vorbit şi altădată, pentru că evenimentul acela nu poate fi comparat cu venirea Domnului şi nici cu împlinirea cuvântului din Apocalipsa 10:1. Din perspectivă biblică, cunoaştem că Domnul s-a arătat acolo, aşa cum citim în Coloseni 1:18, adică în calitate de cap al Bisericii: „El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.”. Cine priveşte cu atenţie tabloul acela cu norul supranatural, recunoaşte acolo chipul Domnului. Fratele Branham a primit la 28 februarie 1963 îndemnul referitor la deschiderea peceţilor.

Prin deschiderea peceţilor au fost descoperite tainele planului lui Dumnezeu pentru cei răscumpăraţi. Toate mădularele care fac parte din trupul Domnului recunosc pe Isus Hristos ca şi Cap al Bisericii şi se supun călăuzirii şi domniei Lui. Ei ascultă ceea ce spune El Bisericii Sale acum, prin Cuvântul Său descoperit prin Duhul. Aceasta va fi gloata biruitorilor pe care El o va duce acasă. Cu mulţumire recunoaştem că Domnul, în calitate de cap al trupului Său vorbeşte tuturor mădularelor prin Cuvântul şi Duhul Său.

De fapt aici avem de-a face cu ultima vorbire a lui Dumnezeu şi prin aceasta cu ultimul mesaj divin, deci mesajul lui Dumnezeu pentru timpul acesta.