Analitica secunda topica respingerile sofistice
Yüklə 3,07 Mb.
|
|
multe atribute specific diferite care îi aparţin numai lui-1 * predicate, subiectul ar fi propriul lor, daca formulăm nr ^"^ acesta. Dimpotrivă, la stabilirea tezei, trebuie sa avem formulăm ca propriul subiectului ceea ce aparţine subiectup va fi propriu ceea ce, potrivit întrebătorului, a fost formulat propriul, presupunând că el a fost afirmat numai despre lucruri] i-propriu este. Bunăoară, când se spune ca propriul pământului J* fi corpul specific cel mai greu, am formulat ca propriul corpul. caracter care este valabil numai despre acest lucru şi careesteaM despre el ca propriul sau. în acest chip, propriul pământului a i$ formulat corect. Apoi, la respingere, trebuie să luam seama dacă întrebătorulac propriul prin participaţie528. Atunci pretinsul propriu nu oti 133 a adevărat. Căci ceea ce este redat prin participaţie aparţine quiddiiţ ca atare este o diferenţă valabilă pentru o anumită specie. Bunăor. spunând că propriul omului este de a fi un anmial pedestru cute picioare, s-a formulat propriul prin participaţie, şi de aceea„«* pedestru cu două picioare" nu poate fi propriul omului. Dar, la stabilirea tezei, trebuie să luăm seama ca propriul^» redat prin participaţie şi să nu susţină nimic care să exprim lucrului, şi care să fie convertibilă cu lucrul însuşi. Atunci van ceea ce, potrivit respondentului, nu ar trebui să fie. ^m^oa!_^i că un propriu al animalului este predispoziţia naturală de ap^ am formulat propriul animalului nici prin participaţie, mei P ,^ mare a esenţei, care să fie convertibilă lucrului dat. De acee ■ ziţia naturală de a percepe este un propriu al animalului- »' 527 Dovada indirectă, negativă sau prin absurd. Daca atributului său, cum orice subiect are mai multe atribute, subiectul specii, ceea ce este împotriva definiţiei propriului de a fi ca! 528 „Participaţia" — termen platonic care este întn este posibilă numai la gen şi diferenţă, la quidditnle, nu şi la prc'Prl subiectului „prin participaţie" (icară \xeretiv). 422 ej
ingerea tezei trebuie să observăm dacă propriul popă aceea, lare 'P^biectu\^, cj numai posterior sau anterior lui. u poaiefisimU" fost formulat ca propriu nu este propriu, sau acest caz. ceea c ^ Bunăoară, fiindcă este posibil ca faptul de , rotdeauna. Bunăoară, a să aparţină cuiva înainte sau după calitatea de a fi |Seplimbaîn agfra ora nu poate fi propriu al omului, sau niciodată, ba'"__ La stabilirea tezei, trebuie să luam seama dacă u"at aparţine totdeauna cu necesitate subiectului, fără să tefiniţie sau o diferenţă. Atunci va fi propriu ceea ce, potrivit ' nu s-ar cuveni să fie. Bunăoară, fiindcă „a fi animalul "a învăţa" se găseşte totdeauna cu necesitate simultan cu „a fi fără să fie totuşi diferenţă sau definiţie, acest atribut va fi propriul omului. Pe urmă, la respingere, trebuie sa luam seama daca acelaşi termen încetează de a fi propriul aceloraşi lucruri, întrucât sunt aceleaşi lucruri530. în acest caz, nu este cu adevărat propriu ceea ce tocmai ar irebui să fie. Bunăoară, fiindcă „ceea ce merită să fie năzuit" nu are ca propriu „ceea ce pare bun unor oameni", căci „ceea ce merită să fie năzuit" şi „ceea ce este de dorit" sunt acelaşi lucru. în schimb, la stabilirea tezei, trebuie să luăm seama dacă acelaşi mt este propriul aceloraşi lucruri, întrucât sunt aceleaşi. în acest caz, îşi propriu ceea ce a fost formulat ca nefiind propriul. Bunăoară. îropriul omului, ca om, este de a avea trei suflete, atunci acelaşi fi propriul muritorului, ca muritor. Acest loc comun poate at şi la accident. Căci aceloraşi lucruri, întrucât sunt aceleaşi, acapartinâ Sau să nu le aParţină acelaşi atribut, "'e totdeai ~Ka' a respingere' trebuie să luăm seama dacă propriul nu ic acelaşi pentru lucrurile care sunt specific aceleaşi, adevărat şi despre subiectul în i ca specii531. Fiindcă nu totdea-1 de a sta pe loc de la sine, nu este nici propriul ia simultan cu subiectul al cărui propriu este. Dacă nu este 1 nu este ProPriu. Simultaneitatea este luată aici în alt *.calsi' 'dentlCe' ProPriul unuia este şi propriul celuilalt. >m SUnt sP«.ii identice în gen. «est caz *■■*. Una este propriu]
133 b ARISTOTEL omului de a se mişca de la sine. Căci a se mişca de 1 de la sine sunt identice ca specii, deoarece fiecare rilne şia aparţine fiecăruia din ei, calului şi omului, întrucât ■ ° ^ ^ în schimb, la stabilirea tezei, să fim cu luare am' anilIlale. a specific aceleaşi au proprii specific aceiaşi. în acest ca întrebătorului, nu ar trebui să fie propriul, este totuşi R ^, este propriul omului de a fi un animal pedestru cu d ^^'^ pasărea are ca propriu de a fi un animal înaripat cu dou" Plc'Oare. fiecare din aceşti termeni este acelaşi sub raportul spec' '° dintre ei532 sunt specii ai aceluiaşi gen, întrucât amândou^ subsumează genului „animal", iar ceilalţi doi533 sunt dife ^^x „animal". Dar acest loc comun ne induce în eroare, când unul Deoarece „acelaşi" şi „altul" sunt termeni luaţi în mai mi-sensuri, nu este uşor, când discuţia este sofistică, să formulăm un mJ care aparţine unui singur lucru şi numai lui. Căci ceea ce aparţinem lucru care are un accident va aparţine şi accidentului, când aci luat o dată cu lucrul căruia îi aparţine534. De exemplu, ceea ce apana omului va aparţine şi omului alb, dacă există un om alb,iar«ao aparţine omului alb va aparţine şi omului. în acest caz, cele mai nul proprii ar putea fi atacate cu şiretenie sub pretextul că subiectul luat în sine şi un altul luat împreună cu accidentul său, de exemplu... omul este altul, iar omul alb — altul, şi tot aşa că „altul" este „altul" este subiectul denumit după starea sa. Căci ceea ce aparţine* va aparţine şi subiectului denumit după starea sa, iar ceea ce apaip subiectului denumit după starea sa va aparţine şi stării. Bunăoară, este denumit savant după ştiinţa sa, nu ar putea să aib ci cineva
cineva este denumit savant după ştiinţa sa, nu p ştiinţei de a rămâne nezdruncinată prin raţionament, căci savantul va rămâne nezdruncinat prin raţionament 535 ;>:'- Omul şi pasărea. 533 Pedestru cu două picioare şi înaripat cu două picioare. 534 Sofismul lui „acelaşi" si „altul" este de a susţine că subiec 1 ' im sunt o'"* • (de exemplu, om) şi subiectul împreună cu accidentul (cm aio) ■ . 535 Propriul ştiinţei, al unei stări, nu este şi propriul savdteînŞ numai „potrivit stării". Savantul se poate înşela, ştiinţa nu sep° valabil pentru abstract nu este valabil şi pentru concret. -< 424 TOPICA V, 5, 133 b, 134 a «zei536, trebuie să accentuăm că subiectul par.la Stab!Îireml subiectului nu sunt absolut deosebite, deşi sunt ntului şi acciden ^ f. ^ fiecăruia este aitu] căci a fi om îP°n f3PtUl tS lucru cu a fi om alb pentru omul alb5". Ma, jOmnueSt ma538 de inflexiunile cuvintelor, spunând, de ţinem s ^^ ^^ ce -rămâne nezdruncinat prin " " ^teace/ care rămâne nezdruncinat prin raţionament, iar 134 a niuonamen1^1 ^s este ace\ ce rămâne nezdruncinat prin raţionament, despre ştiinţă că nu dmndnată prin raţionament. în adevăr, când lcareTdăîn; ată prin ţ , recurge la orice mijloace, trebuie să
După aceea, la respingere, trebuie să luăm seama dacă întrebătorul, voind să redea un atribut care aparţine subiectului de la natură, a ales o expresie care desemnează un atribut care îi aparţine totdeauna54". în acest caz, propriul formulat de el trebuie să fie respins. Bunăoară, ^punând că propriul omului este de a fi „un animal cu două picioare'', iţionează exprimarea unui atribut care-i aparţine de la natură, dar nulează, prin expresia aleasă, atributul care-i aparţine totdeauna. *a, propriul omului nu poate fi de a fi un „animal cu două *". căci există oameni care nu au două picioare. tm a dovedi că acelaşi caracter poate fi propriul şi al subiectului singur ^împreună cu accidentul său. ;om" şi "a"™1" Pentru „omul alb" sunt noţional deosebiţi, primul ****?, la ca;ur '•'? ^ '"^ ma' suPerficial r"P'« recunoaşte'?'' mOdifiCă" V6rbale dUPă =en «' Cil/Uri Jcând Uiscuiă cu Un |feptUl Cdui ce discută de H rt^rgt la toate stratagemele b Sar )l cuiă cu Un |g ' tributul care Sar ne)eal.el însuşi sofist inveterat.
s.neură a f e 'a natUră< Poatc sS nU-' aParfină ariP'-dar'fle ^in naştere, fie dintr-un accident,
425
un;.
Dimpotrivă, la stabilirea tezei, trebuie să luăm q sa redăm un propriu ce aparţine de la natură, dacă ex ^ Adăugăm că este greu să redăm propriul la lucrurii denumite după un altul luat ca prim, sau la lucrurile care su T- ^ prime542. Căci dacă formulăm propriul unui lucru denumit d -1" lucru, propriul va fi valabil şi despre lucrul pnm, iar dacă pro ? formulat despre acesta, va fi valabil şi despre celălalt. Bunăoară ca propriul suprafeţei caracterul de a fi colorată, propriul va fi valabil despre corp, iar dacă a fi colorat este propriul corpului, el vaSem» şi despre suprafaţă. Prin urmare, dacă noţiunea propriului estevatti despre ceva, nu înseamnă că este valabil şi numele543. La unii proprii se întâmplă, destul de des, eroarea de a nud* mina: cum trebuie să fie formulat propriul şi al cui propriu esle dai5" Căci toţi se silesc să redea ca propriul unui lucru: sau atribui aparţine de la natură, ca la om — caracterul de a avea două picioare;» atributul ce-i aparţine de fapt, ca la unii oameni — caracterul de a a* patru degete; sau atributul specific, ca la foc — caracterul de a fi ale din părticelele cele mai fine; sau atributul care-i aparţine în chi ca la animal — caracterul de a fi viu; sau atributul care . 541 împrejurarea că accidental unii oameni nu sunt „capabili e constituie un pretext de a nega că propriul omului este capacitatea ue a 1 ^tg 542 Există proprii care aparţin lucrurilor, „în primul rând (iP"1 ' ^/ a fi colorat este propriul originar al suprafeţei, dar care aparţin şi luc ^ jjjce* de exemplu, a fi colorat aparţine şi corpului prin supraiaţa sa. feraii propriul aparţine, direct sau indirect, şi unui lucru şi altuia.este gr unui singur lucru, aşa cum cere natura propriului. _ afjcol°* .; w Dacă suprafaţa nu este corp, noţiunea propriului. adlU.Jsâşjo»»1* valabilă pentru amândouă, fie în primul rând, fie în al doilea ran . rămâne deosebirea nominală dintre suprafaţă şi corp. ce fel sPecteJf enunţat despre lucruri. Aristotel ne oferă o clasificare a proprii 544 în cele ce urmea/.ă, se cercetea/.ă sub t es de aproape. 426 TOPICA V, 5, 134 a, b la suflet — caracterul de a fi prudent; sau za altui lucrU^avant _ caracterul de a nu fi zdruncinat prin ăi ca a ^ fijdcă ^ Q stare delerminală savantul ei stări
ca : ăci numai fiindcă are o stare determinată, savantul linente raţionale (^^.^ prin argUmente raţionale); sau pe baza 134 b ' te posedată de alt lucru, ca la ştiinţă, căreia îi aparţine faptului că starea es £druncinată de argumente raţionale; sau pe baza caracterul de a nu ^ ^^ animalului îi aparţine caracterul de a putea altefiinţe, de exemplu omul, au caracterul de a percepe, percepe (căci şi^ par'ticipării lor la animal); sau, în sfârşit, pe baza ' alt lucru, cum un animal oarecare participă la viaţă. 11 rmare dacă nu se adaugă precizarea „de la natură" comitem indcă se poate întâmpla ca atributul ce-i aparţine de la natură ^cru să nu-i aparţină totuşi ca, de exemplu, omului caracterul de Tvea două picioare. De asemenea, comitem o eroare dacă nu am specificat că am formulat ca propriul atributul ce aparţine de fapt, fiindcă subiectul nu este totdeauna aşa cum este în momentul de faţă. ca, de exemplu, omul cu patru degete. De asemenea, comitem o eroare, dacă nu s-a spus lămurit că afirmăm un lucru sau ca subiect prim sau ca subiect derivat din altul, fiindcă, dacă noţiunea propriului este valabilă despre ceva, nu înseamnă că este valabil şi numele, cum, bunăoară, caracterul de a fi colorat este propriu suprafeţei sau corpului. Tot aşa. : comite eroare dacă nu s-a observat dinainte că propriul a fost dat pe ui fie că un lucru posedă o stare, fie că starea este posedată a. în acest caz, nu mai putem vorbi de un propriu. în adevăr, lătn propriul unui lucru pe baza faptului că acest lucru este ■â de alt lucru, propriul va aparţine şi lucrului care poseda «. iar daca îl dăm unui lucru pe baza faptului că el posedă pnul va aparţine şi stării posedate, ca, de exemplu, **<« este fo"" ^ ZdrUncinat de vreun argument raţional", dacă acest »at ca propriul ştiinţei şi savantului. De asemenea, : ba*a faptului C" \m S"a SPUS dinainte că propriul aparţine lucrului Ucrul Partjcipă la altul sau este participat de alt Ki.
eoseh-"' eSte P°sedatâ Je omul de ştiinţă. Propriul trebuie Dlrea aceasta 427
ARISTOTEL ^ —I
lucru546. în acest caz, propriul va aparţine şi altor lucru ' î formulăm propriul pe baza faptului că subiectul lui este lucruri. el va aparţine şi lucrurilor care participă la acest h^[* propriul este formulat pe baza faptului că subiectul său 'ect''ar lucruri, el va aparţine şi lucrurilor la care el particirn r C'^'a4 formulăm ca propriul vreunui animal, sau al animalul '-caracterul de a fi viu. în sfârşit, comitem eroare dacă nu snu ^ că propriul aparţine speciei, fiindcă atunci propriul va aparţin ^ lucru care cade în domeniul în care este valabil propriul c- ■ ^ aparţine în cel mai înalt grad aparţine numai unui singur lucru- de ' focului care posedă ca propriu caracterul de a fi cei mai uşorcorpW Uneori, putem comite eroare şi dacă am adăugat referinţa la spe» Căci, în urma acestui adaos, ar trebui sa existe numai o specie car posedă acest propriu. Aceasta însă nu este cazul la unele lucnir. bunăoară la foc. Nu există o singură specie de foc, ci mai mult specii cărbunele, flacăra, lumina. Toate acestea sunt focuri specific deosebit Adaosul de referinţă la specie trebuie să presupună că există numa:. singură specie, aceea arătată, fiindcă altminteri propriul în discuţie v: aparţine unei specii mai mult, alteia mai puţin, cum este cazul focuk ca fiind corpul alcătuit din părticelele cele mai fine. Căci luminaesii alcătuită din părticele mai fine decât cărbunele şi flacăra. Aşacevas trebuie să se întâmple, afară numai dacă şi numele aparţine mai n» 135 a lucrului, despre care este mai valabilă noţiunea348 lui. în afară de acea: se va întâmpla ca propriul să fie acelaşi şi pentru ceea ce pose termen în chip simplu şi pentru ceea ce îl posedă în gradul cel m în domeniul posedat în chip simplu, cum este cazul focului care 546 Participă specia la gen, iar genul este participat de *peU^lestep* subordonatul participă la supraordonat; în ca/.ul al doilea, suPra0 oareCUi»" de subordonat. „Genul", fiind participat, este pasiv, de aceea el e. noţiunii, iar specia care participă activ este forma. 547 Dacă nu formulăm propriul speciei întregi, ci numai al ui o formă superlativă, de exemplu, propriul focului este de a ti ci cogi«^l>^ sub forma superlativă este propriul unei subspecii a tocului (Iu eiuj.flacJI*'|^ de atribuire a propriului. Focul poate avea ca subspecii: para car jeOpotfl" 548 Noţiunea, expresia = Xdyoc. Numele de foc este atn ^]ioerlaiiy!)- _ ca şi flăcării, totuşi, fiindcă lumina are părticelele cele mai i focului se aplică mai mult luminii decât flăcării, fiindcă propn jf 428
J TOPICA V, 5, 135 a ^.1 atacăm- Teu
părticelele cele mai fine. Căci şi lumina, fiind cele mai fine, are acest propriu, bătorul formulează în acest fel propriul, trebuie ^ ^ pn\ej\i\ unei asemenea obiecţii, ci, de formularea propriului, trebuie să arătăm în ce fel ui549 lămpr°Pn ]a respjngerea tezei, trebuie să luăm seama dacă pa ^formulat însuşi lucrul ca fiind propriul său. Atunci U du nu este un propriu adevărat, căci orice lucru învede-eTînsuşi existenţa sa, iar ceea ce învederează existenţa nu este '^definiţie550. Bunăoară, spunând că propriul binelui551 este I se cuvine", formulăm lucrul însuşi ca propriul său (căci binele a ce se cuvine sunt unul şi acelaşi lucru), de aceea propriul binelui nu poate fi ceea ce se cuvine. în schimb, la stabilirea tezei, să fim atenţi ca, fără să redăm lucrul însuşi ca propriul său, să formulăm totuşi ca propriu ceva care este reciprocabil cu lucrul însuşi552. în acest caz, ceea ce a fost formulat ca nefiind propriul va fi propriul adevărat. De exemplu, spunând că propriul animalului este caracterul de a fi substanţă însufleţită, fără să redăm lucrul însuşi ca propriul său, formulăm totuşi ca propriu ceva care este procabil cu lucrul însuşi. De aceea substanţa însufleţită va fi propriul animalului. aceea, când este vorba de lucruri cu părţi asemănătoare553, tezei trebuie să observăm dacă propriul întregului nu este espre părţi, sau dacă propriul părţii nu poate fi enunţat şi eg. In acest caz, pretinsul propriu nu este adevărat. Totuşi, putem fnrmi.i v-'aci, ia luciunie cu pdru asemăn d io arc. ^•în nici unul di '" consideraţie când întregul, când partea. ^ >n consideraţi1 ^^ ^^ propriul nu a fost redat Just- Bunăoară. 'cea mai maT 'ntregu1'putem fonnula ca propriul mării caracterul Un"i lucide3"1"316 dC a?ă Sărată- în acest chiP' am fornlulat u Părţi asemănătoare, dar care nu este adevărat ^
ropriul.
Seamanâcuîntregul Şi extensiune ca subiectul. 429
despre parte (căci o mare individuală554 nu este cea de apă sărată). De aceea caracterul de a fi cea mai maj- " ant^ sărată nu poate fi propriul mării. Luând în consid CatUitate Dimpotrivă, la stabilirea tezei, trebuie să ţinem seama â formulat pentru lucrul luat ca părţi asemănătoare este adev" ^^^ lucrul luat ca întreg. în acest caz, ceea ce a fost formulat propriul va fi totuşi propriul. Bunăoară, dacă despre pământ î""* este adevărat propriul că tinde să se mişte în jos, este adevărat ' * un anumit pământ. De aceea, este propriul pământului caracterlT tinde de la natură în jos.
După aceea, când este vorba de opuşi555, trebuie să pornim w întâi de la contrari. La respingerea tezei, trebuie să vedem dacăconW propriului dat nu este. în realitate, propriul subiectului contrar.In»* caz, nici celălalt contrar nu va fi propriul subiectului contrar, exemplu, contrarul dreptăţii este nedreptatea, iar contrarul celui maj bine este cel mai mare rău. Dar fiindcă propnul dreptăţii nu este mare bine, nici propriul nedreptăţii nu este cel mai mareraU' .^ Dimpotrivă, la stabilirea tezei, trebuie să ţinem seamac ^^ propriului dat este propriul subiectului contrar. în acest c v contrar va fi propriul celuilalt subiect contau. De exempU'ufflp este contrarul binelui şi respingătorul — contrarul doritu u . 554 Marea Tireniană faţă de Marea Mediterană nu este cea ton apă sărată. Oşjj 553 Cele patru specii de opuşi au fost studiate în Categon deosebită s-au bucurat opuşii contrari. 430
TOPICA V, 6, 135 b, 136 a de a fi dorit, urmează că propriul răului este j6^ebuie ^ po pş relativi_ La rn al doilea ran ^^ ^ relativu] prOpnului dat nu este, în ^«Sivului celuilalt. în acest caz, celălalt relativ nu va Juate.proP"" lativuiui în chestiune. Bunăoară, dublul este relativ fi wcielPr°PnU r esui _ fată de lipsă. Deoarece excesul nu este mătate' fi propnul jumalaţll. .^j ^ ^ nu ya fi propnu jţ propriuldu .". a tezej trebuie să ţinem seama dacă relativul propriului J celuilalt relativ. în acest caz, şi celălalt relativ va fi pro-Tui relativ. Bunăoară, dublul este relativ faţă de jumătate şi "dTl la 2 este relativă proporţiei de 2 la 1. Atunci propriul dublu-pfoporua e ^ de 2 ]a j iar prOpriul jumătăţii este proporţia557 de 1 la 2. rfd treilea rând, la respingere, trebuie să luăm seama dacă termenul denumit potrivit posesiunii nu este un propriu al posesiei558. în cest caz, nici termenul denumit potrivit privaţiei nu va fi propriul orivaţiei. Iar dacă, de asemenea, termenul denumit potrivit privaţiei nu este propriul privaţiei, nici termenul denumit potrivit posesiei nu va fi propriul posesiei. Bunăoară, fiindcă propriul surdităţii nu este lipsa de senzaţie,propriul auzului nu va fi caracterul de a avea senzaţie. La stabilirea tezei, trebuie să se ţină seama că termenul denumit potrivit posesiei este un propriu al posesiei. Atunci şi termenul denumit potrivit privaţiei va fi un propriu al privaţiei. Şi, de asemenea, dacă termenul ut potrivit privaţiei este propriul privaţiei, atunci şi termenul it potrivit posesiei va fi propriul posesiei. Bunăoară, dacă propriul 136 a s de a vedea în măsura în care avem acest simţ, atunci şi rbini trebuie să fie de a nu vedea în măsura în care nu avem Du a "dC la natUră' ar ^t™ să ° avem559. "*• de la nrT'trCbUie Să P°mim de la afirma» Şi negaţii560, şi anu-e însele5*' . Dar acest loc comun serveşte numai Bl ° se comportă ca 2 faţă de 1 Jumătatea faţă de dublu ~ JF^:ie tle Opus' -----r— »■' ^aif-gvui iu, i^d. i^ "itre afirmaţie si n»„ V^ opozi'ia contradictorie, numită exact de Aristotel tofeif-^ ^ lua în ' Sape. Un Prim caz estewî Pr?Ulcatele care pot afirma sau nega ceva despre acelaşi uo«a predicate cu un singur subiect. 431
ARISTOTEL pentru respingere. Bunăoară, trebuie să vedem dacă afirmaţia sau termenul afirmativ este propriul unui lucru. în acest caz, negaţia sau termenul negativ nu va fi propriul acelui lucru. Şi tot aşa, dacă negaţia sau termenul negativ este propriul unui lucru, atunci afirmaţia sau termenul afirmativ nu va fi propriul acelui lucru. De exemplu, dacă însufleţit este propriul animalului, neînsufleţit nu poate fi propriul animalului, în al doilea rând, trebuie să cercetăm predicatele afirmative sau negative, precum şi subiectele despre care sunt afirmate sau negate, pentru a vedea, la respingerea tezei, dacă termenul afirmativ nu este. în realitate, propriul subiectului afirmativ562. în acest caz, nici termenul negativ nu va fi propriul subiectului negativ. Şi tot aşa, dacă termenul negativ nu este propriul subiectului negativ, nici tennenul afirmativ nu va fi propriul subiectului afirmativ. Bunăoară, deoarece „animal" nu este propriul omului, „non-animal" nu va fi propriul „non-omului". Şi tot aşa, dacă „non-animal" pare să nu fie propriul „non-omului", nici animal nu va fi propriul omului. La stabilirea tezei, trebuie să luăm seama dacă termenul afirmativ este propriul subiectului afirmativ. în acest caz, şi termenul negativ va fi propriul subiectului negativ. Şi tot aşa, dacă termenul negativ este propriul subiectului negativ, termenul afirmativ va fi şi el propriul subiectului afirmativ. De exemplu, deoarece propriul non-animalului este de a nu trăi, propriul animalului va fi de a trăi. Şi tot aşa, dacă a trăi pare să fie propriul animalului, caracterul de a nu trăi va părea să fie şi el propriul non-animalului. Yüklə 3,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|