Analitica secunda topica respingerile sofistice

Mai departe, deoarece cuvântul identic are mai multe sensuri,

trebuie să cercetăm dacă lucrurile sunt identice şi în alt sens806. în

'ăr, ceea ce este identic sub raportul speciei sau genului nu trebuie

« fie sau nu poate să fie identic sub raport numeric. Trebuie deci să

dacă ierurile sunt identice în acest sens sau nu sunt identice.

801

802

Dacâd aC£St exemPlu ?' mai sus-cartea a VI"a' 7-

ldentic sau acelas^^ ^ Scădem acela?'lucru la alte lucru», dar rezultatul nu este ■dub!U" si m„i,a?! ,, Tov)>ele nu SUI« identice. Exemplul lui Aristotel se referă la ^'W care nu sunt acelaşi lucru

uLif,loz PUIeni scoate aemWu "" SUSţ'nut Ca vidul este totuna cu Plinul cu aer- Este ° eroare.căci

^ Cazul acest0^' V'dUl "" CSte mai puţin vid prin scoaterea aeru'ui-106 A't sens dec" ^ ^ prececlent numai Prin generalitatea lui.

•at acel cercetat, anume altul decât identitatea numerică.

491

ARISTOTEL

în sfârşit, trebuie să cercetăm dacă un lucru poate să fie în acest caz, ele nu sunt identice807.

153 a

Acestea sunt locurile comune ale identicului. Din cele înainte808, se vede lămurit că toate locurile comune privitoare la in bune pentru respingere, pot fi aplicate şi la respingerea definiţiei în fi arătat mai sus809. Căci, dacă numele definit şi explicaţia lui nu înseanK acelaşi lucru, este evident că explicaţia dată nu este o definiţie

Dimpotrivă, nici unul din locurile comune care stabilesc identitatea nu poate fi întrebuinţat pentru a stabili definiţia. Căci nu este de ajuns să arătăm identitatea dintre nume şi explicaţia lui pentru a stabili ci explicaţia este o definiţie, ci trebuie să fie îndeplinite toate condiţiile prescrise de definiţie810.

3

Aşadar, pentru respingerea definiţiei trebuie să ne străduim totdeauna în acest chip şi cu aceste mijloace.

Dar dacă, dimpotrivă, ne străduim să stabilim o definiţie, treW* mai întâi să ştim că niciodată nu obţinem sau cel puţin că rareori obp o definiţie în discuţii pe calea raţionamentului, ci luăm defini, principiu. Aşa se procedează totdeauna în geometrie, în antme ^ în toate celelalte ştiinţe înrudite81!. Mai este de observat că unui alt '

807 Chiar dacă un lucru nu poate exista fără altul, de exemplu, chiar nu poate exista fără apă, nu înseamnă că peştele şi apa sunt identice.

808 în capitolul precedent.

809Cartea 1,5, 192 a, despre definiţie.

810 Cartea a Vi-a, îndeosebi capitolele 2 şi 3, în care se cerceteaz generale ale definiţiei. u i

811 Probabil, o referinţă la Analitica secundăII, 3-7, unde se arată cli definiţie şi demonstraţie. Definiţia nu poate fi demonstrată, fiindcă ea

492

TOPICA VII, 3, 153 a

• obligaţia de a arăta mai exact ce este o definiţie decât acesta îi reV1^8i2 Deocamdată, trebuie să ne mulţumim cu ceea si procedeele ac"beuinţeior momentane, spunând numai în ce măsură cc corespun(^e . ^gem prin raţionament la definiţie şi la esenţa lucrului, este posibil Să^o definiţie este o vorbire care dezvăluie esenţa lucrului, în adevăr'.?al1e cuprinse în definiţie sunt singurele care pot fi enunţate şidacăatribu ^^^ ^ dacă^ în sfârşit, numai genurile şi diferenţele despre esen^despre esenţa lucrului, atunci este evident că, primind în ae un jucru numai atribute esenţiale, vorbirea care certe atribute este cu necesitate definiţia lui. Căci nu poate altă definiţie, deoarece nimic altceva nu este enunţat despre

esenţa unui lucru - •

' ESte deci clar că putem ajunge la o definiţie prin raţionament. In altă parte am explicat mai exact pe ce cai trebuie să stabilim definiţia814; pentru cercetarea de faţă sunt valabile aceleaşi locuri comune815. în acest scop, trebuie să ţinem seama de contrari şi de alţi opuşi ai lucrului816 şi să examinăm definiţiile în totalitatea lor ca şi în părţile lor. Căci, dacă definiţia opusă817 corespunde termenului opus, atunci definiţia dată trebuie să corespundă termenului în discuţie. Deoarece însă contrarii permit mai multe combinaţii818, trebuie să alegem acea combinaţie, a cărei definiţie contrară va apărea cea mai clară. în felul arătat trebuie să procedăm când este vorba de definiţii luate în totalitatea lor. Când este vorba de părţile lor, vom proceda în felul următor.

^eraonstraţiei. Totuşi, definiţia poate fi cuprinsă într-o demonstraţie, pentru a dovedi că

■ste singura posibilă despre o esenţă dată. Tot ce urmează dezvoltă această concepţie.

efenre precisă la Analitica secundă, aproape întreaga carte a H-a. Referirea

*cuiKtt° e."U trebU'e să fie interpretată în sensul că Topica a fost scrisă după Analitica

iu ni acel că Topica a avut două redactări

Definiţia de^o C°mp.are mai ales cu capitolul 8, cartea a H-a, din Analitica secundă.

Sll°gisindia Stratâ SaU demonstrarea definiţiei nu este un silogism ştiinţific, ci un 8i<«ecUc, probabil.

815 CaT^refaire ^ Analitica secundă, încă mai precisă.

g (1> 910)- 'alechcă spre opuşi şi contrari este pretutindeni prezentă în opera lu

Obiecte.

Cartea a n"a' 7' Contrarii se e ?' a face rău prietenilor sau duşmanilor, - doi contrari

493

ARISTOTEL

întâi, trebuie să luăm seama dacă genul propus a fost w în adevăr, dacă lucrul contrar se află în genul contrar şi ja -propus nu se află în acelaşi gen, este evident că el trebuie s" ^ genul contrar, căci contrarii se află cu necesitate în acelaşi genuri contrare819. Dar şi diferenţelor contrare le pretind "

l d l

153 b enunţate despre contrari, astfel, de exemplu, albului

şi neo

unul are însuşirea de a împrăştia vederea, celălalt — de a o con ' ^ Deci, dacă diferenţele contrare821 sunt enunţate despre termenul atunci diferenţele propuse vor fi enunţate despre subiectul în h Prin urmare, deoarece genul şi diferenţa au fost just formulat evident că definiţia formulată este definiţia adevărată.

Desigur, s-ar putea spune că nu este necesar ca diferente comrm să fie enunţate despre contrari, afară numai dacă contrarii nu se afli' acelaşi gen. Dar la lucrurile care se află în genuri contrare, se prea a» ca aceeaşi diferenţă să fie enunţată despre amândouă, de exemplu,des» dreptate şi nedreptate. Căci una este o virtute a sufletului şi cealaltăt viciu al sufletului, aşa încât „al sufletului" este diferenţa atribuiţi amândurora, întrucât şi corpul are virtutea şi viciul său822. Prin urmare rămâne valabil că diferenţele contrariilor sunt sau contrare sau aceleas Aşadar, dacă diferenţa contrară823 este enunţată despre lucrul contrar; nu despre lucrul în discuţie, este evident că diferenţa propusă trebuie si fie enunţată despre acest lucru.

în genere824, deoarece definiţia se constituie prin gen şi spea dacă definiţia lucrului contrar este evidentă, apoi evidentă e şi definit:

819 Alb şi negru se află în acelaşi gen (culoarea); curaj şi laşitate — în «* genuri contrare: virtute şi viciu.

820 Albul împrăştie, disociază (este SiaKpmicdv); negru! concentrează,* ^ laolaltă vederea (este auyKpmicdv), de aceea cel îmbrăcat în negru pare •*' asemenea, albul („luminosul") distinge, separă lucrurile, în timp ce negrul („m

le uneşte, le confundă.

821 Diferenţele contrare celor din definiţie. . |a £«f

822 Termenul grec de virtute (dpc-ni) se aplică deopotrivă la sul e -^^t Totodată, Aristotel notează că specii contrare (dreptatea şi nedreptatea), care: ^^ genuri contrare (virtute şi viciu), pot avea aceeaşi diferenţă (.,a sufleul valabilă despre virtute şi viciu (dreptate şi nedreptate).

823 Diferenţa contrară diferenţei date. . terfl*J r

824 Aristotel rezumă în cele ce urmează stabilirea definiţiei unU'te|Of

,

494

TOPICA VII, 3, 153 b

devăr, deoarece contrarul se află sau în acelaşi ontrar826, de asemenea, deoarece diferenţele nt sau contrare827 sau aceleaşi828, este evident că atribui» contrarii or^ ^ ^ enunţa acelaşi gen ca acel al contrarului; în despre lucru rop ^ fi contrarii ţ fie toate, fie cel puţin unele din ele, timp06 di!Cre.n'"n(j aceleaşi829; sau, invers, diferenţele vor fi aceleaşi celelalte răni' i ^q saU; m sfârşit, amândouă, genurile şi diferenţele, şi genurile con^ ^^ ^ ^ ^ aceleaşi genurile şi diferenţele, fiindcă

^si definiţie ar fi valabilă pentru lucruri contrare832, atunci ace .^ ^^ie să raportăm definiţiile la termenii derivaţi şi ■ înrudiţi, căci, cu necesitate, genurile trebuie să corespundă lor833 şi definiţiile, definiţiilor. Astfel, de exemplu, dacă „uitarea" este^pierderea ştiinţei", „a uita" este „a pierde ştiinţa", iar „a fi uitat" ■ a fi pierdut ştiinţa". Dacă se admite unul din termeni, trebuie să se admită şi celălalt. Tot aşa, dacă distrugerea înseamnă descompunerea substanţei, atunci „a fi distrus" înseamnă „a fi descompus ca substanţă", şi „în chip distructiv" este „în chip descompus", iar dacă „producător de distrugere" este „producător de descompunere", atunci distrugerea este descompunerea substanţei. La fel este peste tot. Prin urmare, dacă vre­unul din aceşti termeni este admis, va fi admis şi celălalt.

definiţii: genul şi diferenţele. Este vorba de două definiţii contrare prin genuri şi diferenţe. Sunt posibile patru cazuri: a) genul este acelaşi, iar diferenţele contrare (de exemplu, 1 Şi negru) în acelaşi gen (culoarea); b) genuri diferite, iar diferenţele sunt aceleaşi Şi viciul aparţin la genuri diferite - binele şi rău! - dar au aceleaşi diferenţe: ii" sau „ale corpului"); c) şi genurile şi diferenţele sunt contrarii (dreptatea (liferi™Pcatea aParî'n la d°US genU" diferite - virtutea şi viciul - şi au şi diferenţe •«iMîi'afere*"^ Caraeterul de egalitate Ş» caracterul de neegalitate); d) acelaşi gen, •"seasi def "t * St CaZ £Ste 'mPosib'1- fiindcă acelaşi gen şi aceleaşi diferenţe ne dau ■ 825 mţie, ceea ce este o absurditate la termenii contrari. 826 ^mul caz formulat provizoriu 8:7Cazul al doilea.

lPriî1Ul C4Z

^f^'at complet.

°. formulat complet. *eifl

et.

efiniţi (definienda), cărora le corespund definiţiile.

495

ARISTOTEL

Dar trebuie să luăm în consideraţie numai lucrurije în acelaşi raport unele cu altele. Dacă „sănătosul" produc atunci şi „prielnicul" va produce buna stare a organismu]u- d bil Fi di lril i

154

va produce binele. Fiecare din lucrurile pomenite se află î

1IUr-UHrJ

asemănător faţă de propriul său scop, aşa încât dacă definiţia 7" a aceste lucruri este realizarea scopului său, această definiţie se la toate celelalte. ^

După aceea, trebuie să cercetăm lucrurile din punctul de sporului sau egalităţii de grad, comparându-le două câte două a le defini. Aşa, de exemplu, dacă o definiţie defineşte mai bine n decât o altă definiţie un alt lucru, şi dacă este o definiţie ace defineşte mai puţin bine834, atunci este definiţie şi acea care defiiu mai bine835. Iar dacă o definiţie defineşte un lucru în acelaşi grad ca " o altă definiţie a altui lucru, şi dacă una din definiţii este o definit-atunci şi definiţia restantă este definiţia lucrului restant836.

Dar, dacă vom compara sau o definiţie faţă de două lucruri,si două definiţii faţă de un singur lucru, punctul de vedere al sporuluii grad nu este de nici un folos. Căci nu există nici o singură definiii: pentru două lucruri, nici două definiţii pentru acelaşi lucru837.

Dintre locurile comune, cele mai folositoare sunt cele pec tocmai le-am cercetat838, precum şi cele scoase din termeni înru

834 Adică definiţia care este mai puţin definiţie. .menii£lî

835 Există patru termeni, unii exprimă termenii definiţi, ceilalţi — e ^ definesc. Dacă A defineşte pe a mai bine decât B defineşte pe b, şi daca t0 drept o definiţie a lui b, cu atât mai mult A defineşte pe a.

836 Situaţia este aceeaşi dacă termenii sunt comparaţi în acelaşi g» .^^

837 De data aceasta sunt în prezenţă trei termeni, care nu pot da "> ^.^ V valabil (o singură definiţie a două subiecte, două definiţii ale unui Mng ^ există însă o singură definiţie pentru lucruri deosebite şi două definiţii pe"

838 Locurile comune cele mai utile sunt acele care se refer* termenilor de definit şi a definiţiilor lor.

496
TOPICA VII, 5, 154 a

acestea trebuie să fie îndeosebi cunoscute şi avute rivaţi!! Sde pot fi aplicate la cele mai multe discuţii. Dintre laîndemân cofflune, cde mai însemnate sunt cele mai comune84U, celelaltelocun .C°fflai pUternice. Astfel, de exemplu, trebuie să pornim căci ele sunt ^.^^ şi sâ cercetăm dacă definiţia se aplică şi la specii, delacazunm^ ^ sinonimă cu indivizii841. Acest loc comun este deoarece speci ^ ^^ ^ împotriva celor care apără teoria

indicat, cum s-a =>y

Ideilor* • ^.gijuie sa luăm seama dacă întrebătorul a întrebuinţat •§rrt în sens metaforic sau dacă a enunţat despre un termen ceva, Un CUV el ar fi altul. Iar dacă cumva mai există un alt loc comun şi puternic843.trebuie să-1 aplicăm de asemenea.

Că este mai greu de a stabili o definiţie decât de a o respinge ne

va arăta cercetarea care va urma844. Căci nu este uşor fie să găsim noi

înşine, fie să le obţinem de la alţii, prin întrebări, propoziţii de felul

următor. Aşa, de exemplu, propoziţia că, din părţile cuprinse în definiţie,

una este genul, iar cealaltă este diferenţa, sau, că genul şi diferenţele

larţm esenţei subiectului. Fără aceste propoziţii este imposibil să

nem o definiţie prin raţionament845. în adevăr, când se atribuie

senţei unui lucru altceva, nu mai ştim sigur dacă i se potriveşte definiţia

^Importanţa acestor definiţii este mult mai redusă.

u comune" (udXiora Kotvcnk), adică acele cu cea mai largă aplicaţie.

Defini- g "1O°" Ch'ar d£ Aristotel-^eeasi specie"rv!a ^"^ X aplicâ nu numai speciei, ci şi tuturor indivizilor care cad sub au whi lC6ea nutne'e sp^iei Şi numele indivizilor sunt sinonime, nu omonime

842,

843 j^CfaneaaVl-a-10. n°ta 742.

a st*iH

"C T0'1T0C)- reguli generale pentru dialectică, adică pentru ştiinţa

ristotel.

dic* .dialecti ''" Vedere defin'ţ'a obţinută prin raţionament (silogism) de ordin 'nu de ord'n demonstrativ, cum a arătat mai sus, în cap. 3,153 a.

497

ARISTOTEL

dată sau o altă definiţie, întrucât definiţia este o vorbire ca esenţa.

O altă dovadă că este mai uşor să respingem o găsim • urmează. Este mai uşor să tragem o singură concluzie h multe846. în adevăr, pentru respingerea unei definiţii, este d ^ ^ a ataca unul din punctele ei (căci, dacă am respins unul di "S* oricare ar fi el, vom distruge definiţia); dimpotrivă, pentru w^ definiţiei trebuie să demonstrăm toate punctele cuprinse în def ■

Mai departe, pentru stabilirea definiţiei, concluzia trebui universală, căci definiţia trebuie să se aplice la tot ce priveşte n 154 b respectiv. De asemenea, definiţia dată trebuie să fie convertibil termenul definit, dacă vrem ca ea să fie proprie obiectului e*" Dimpotrivă, pentru respingerea definiţiei, nu este necesar să facem demonstraţie universală. Este de ajuns să dovedim că definiţia nu ea valabilă pentru unul din lucrurile cuprinse sub acelaşi nume. Sicfe dacă ar trebui ca respingerea să se facă printr-o concluzie universală,m este necesar, pentru a respinge definiţia, să dovedim reciproca848.Pentrt respingerea universală, este de ajuns să arătăm că definiţia nu poatef enunţată despre nimic care este cuprins sub acelaşi nume, dar nu esK necesar să dovedim reciproca, adică să arătăm că numele nu este enunţi despre lucrurile cărora li se aplică definiţia. — Dar chiar dacă definiţii se aplică la tot ce este cuprins sub acelaşi nume, definiţia este respins dacă ea nu se aplică numai la aceste lucruri849.

Tot aşa se prezintă propriul şi genul850, căci pentru amândoiesn valabil ca este mai uşor să respingem decât să stabilim. - Penm propriu, aceasta este evident din cele spuse înainte851. în adevăr,prop1* este exprimat de cele mai multe ori printr-o combinaţie de cuvinte.

e ap i

846 Este mai uşor să dovedim un singur lucru decât mai multe.

847 Definitul şi definiţia sunt convertibile, tocmai pentru că definiţia se a definitul, la toate lucrurile ce primesc acelaşi nume. y

848 La respingerea, chiar universală, nu este nevoie să dovedim reciproc

i nu |.cj| definiţia se ap

să arătăm că definiţia nu se aplică la nici un lucru care primeşte acelaşi nu

i

849 Pentru a stabili o definiţie, nu este de ajuns a arăta că

definitul, ci şi că se aplică numai acestui definit (soli definito). rtie*^

850 S-a început prin a se cerceta uşurinţa mai mare de a respinge jj^js^ la definiţie; urmează expunerea aceleiaşi teme la propriu şi la gen care s

de definiţie, precum şi unul de altul.

851 în cartea a V-a, unde se tratează despre propriu.

498
TOPICA VII, 5, 154 b, 155 a

face prin atacarea unui singur termen, în timp ce, încât iespi"gerea sC^ gă dovedim toţi termenii pe calea raţionamen-L bili^ ^ d dfiii lbil i

încât ^ gă do

Lniru stabili^. ^ tot ce s.a Spus despre definiţie este valabil şi lului- De .'căci la stabilirea unui propriu, trebuie să arătăm că el despre propnu- lucrurile care sunt cuprinse sub acelaşi cuvânt, în timp aparţine latolt^ ^ de ajuns să arătăm că el nu aparţine unui singur ce,larespingere' acesta j-,^ prOpriul este respins şi dacă aparţine ire

. ar fi

lucru, oricarelor CUprinse sub acelaşi nume, dar nu numai lor, aşa cum

s-aspus ^a ^^ genul, pentru stabilirea lui, o singură cale este aceea de a arăta că el aparţine întregului subiect, în "pentru respingere, se deschid două căi: putem arăta că genul nu unui lucru ce cade sub subiect sau că nu aparţine unora din

în ce necesară, anume

umpce aparţine raci

ele în amândouă cazurile, se anulează genul formulat la început. Tot asa la stabilirea genului, nu este de ajuns de a arăta că el aparţine lucrului, ci mai trebuie să arătăm că-i aparţine ca gen. Dimpotrivă, la respingerea genului, este de ajuns să arătăm că el nu aparţine unora din cazurile subiectului sau că nu aparţine nici unui caz. — De aceea se pare că, precum în orice situaţie este mai uşor de a distruge decât de a construi, tot aşa aici este mai uşor de a respinge decât de a stabili.

în ce priveşte accidentul, este mai uşor de a respinge decât de a stabili un accident universal, căci pentru a-1 stabili, trebuie să arătăm că el aparţine întregului subiect, în timp ce, pentru a-1 respinge este de ajuns arătăm că el nu aparţine nici unuia dintre lucrurile cuprinse în subiect. Dimpotrivă, un accident particular este mai uşor de stabilit decât de respins, căci, pentru stabilirea lui, este de ajuns să arătăm că el aparţine

«z, pentru respingerea lui însă trebuie să arătăm că nu aparţine ni« unui caz.

te evident că din cele patru predicabile cea mai uşor de respins «ii de ^ ™ formarea ei intra numeroase date care sunt tot atâtea sa se const't ii ^ asemenea' numărul mare de date face ca raţionamentul săvârşeşte ■ °U a*al ma' repede852. De aceea, se pare că eroarea se mai "uc. în M Uş°r lntr-un număr mare de cazuri decât într-un număr Ma de aceasta, o definiţie poate fi atacată cu ajutorul

852

p

^

6111111 de respingere; numărul Ue date la care el se aplică

155 a

499
ARISTOTEL

celorlalte predicabile. Căci fie că pretinsa definiţie nu e ^ obiectului, fie că termenul atribuit nu este genul, fie cj v lucrurile cuprinse în definiţie nu aparţine subiectului definit acestea definiţia este răsturnată. în schimb, pentru atacare "^ predicabile, nu ne putem servi nici de locurile comune ale def • -^ de celelalte. în adevăr, numai locurile comune ale accident i^ comune tuturor predicabilelor, fiindcă fiecare din predicabile k -^ aparţină subiectului, în timp ce genul poate să nu-i aparţină ca ^

fără ca prin aceasta să fie distrus. De asemenea, nu este ne propriul să aparţină subiectului ca gen, sau accidentul să aparţină sau propriu, ci este de ajuns numai să-i aparţină. Prin urmare n ^ posibil să întrebuinţăm argumentele unui predicabi] împotriva celo 1 k afară de cazul definiţiei.

Se vede deci că definiţia, dintre toate predicabilele, este cean» uşor de respins şi cea mai greu de stabilit. Căci mai întâi trebuie si dovedim printr-un raţionament tot ceea ce ţine de celelalte predicabile (anume, că toate atributele enumerate aparţin subiectului, că termeni formulat este adevăratul gen, şi că pretinsa definiţie este proprie),ini doilea rând, că definiţia exprimă exact esenţa lucrului. Şi toate acesta trebuie să fie bine făcute.

Dintre toate celelalte predicabile, propriul stă cel mai aproapek definiţie. El este cel mai uşor de respins, fiindcă de obicei este formai din mai multe cuvinte, dar şi cel mai greu de stabilit, fiindcă în aces scop trebuie să admitem şi să demonstrăm multe date, iar pe deasupra trebuie să dovedim că el aparţine numai lucrului în discuţie şi ca esis convertibil cu lucrul al cărui propriu este.

Cel mai uşor de stabilit este accidentul853. Căci la celei* predicabile trebuie să arătăm nu numai că ele aparţin subiectului.01 ■ că îi aparţin într-un anumit fel. La accident este de ajuns să arătăm n că îi aparţine subiectului. Dimpotrivă, accidentul este cel niaigi* _ respins, fiindcă el conţine cele mai puţine date. Căci el nu susţine ^ decât că aparţine subiectului, dar nu se spune nimic asupra fe ^ aparţine. Prin urmare, celelalte predicabile pot fi respinse în dou

853 „Accidentul" are alt regim dialectic: este cel mai uşor de stabili' Şi ^ de respins, în timp ce celelalte predicabile sunt cel mai uşor de respins Ş de stabilit.

500

TOPICA VII, 5, 155 a

nu aparţine subiectului, fie că nu-i aparţine ce accidentul este respins, arătând numai că

complet toate locurile comune care problemă854.

854 r

«54 p

ConMne ^^ ^^^ că te°na dialecticii, a argumentării pro şi contra cu ajutorul locurilor CJnilor V]_VII lOr Pat™ predicabile s-a terminat. Ultimul capitol a rezumat rezultatul

501

CARTEA a VUI-a

1

155 b După aceasta, trebuie să tratăm despre ordinea şi metoda fora*

întrebărilor. — Când vrem să formulăm o întrebare. trebuie mai întâi i găsim locul comun de unde porneşte discuţia; al doilea, să forrnulâinc noi înşine întrebările şi să le aşezăm într-o anumită ordine; în sta?1 în al treilea rând, să le punem aceluia căruia li se adresează ■

Câtă vreme este vorba de a găsi locul comun necesar, cerce este de competenţa atât a filozofului cât şi a dialecticianului. D

855 Dialectica este arta de a întreba, de a pune probleme. De aceea, in carte, Aristotel cercetează „practica dialecticii", adică: a) să punem problema. S^_ . comun în cadrul căruia se va dezvolta discuţia; b) să înşirăm problemele ^ j^s1 mintea noastră, adică nu numai să le formulăm explicit, ci şi să le aşezăm mai potrivită pentru succesul discuţiei; c) să punem respondentului intre fixată de întrebător. Cum vom vedea, în practica dialecticii, Aristotel n ^ stratagemele dialecticii alături de scopurile ei superioare, prin care di ^ aproape de filozof în căutarea adevărului. în primul punct al prac dialecticianul merg mână în mână.

502
TOPICA VIII, 1,155 b
cia Ţ riveşte fil°zofu Ş Aferent dacă P

cunoscute

k va pe cât

a întrebărilor constituie sarcina specială a a Şi for^" toate acestea se adresează unui respondent. în ce 1 Ţ ^ ce studiază pentru sine însuşi, lor le este in- amentului lor, chiar de ar fi adevărate sau de respondent, fiindcă ele sunt înrudite cu