Anna karenina

W 'i<', in timp ce vorbeau, işi amintea de cele petrecute — de

W' •■•nimentul din acea dimineaţă şi de starea in care se

l i s e el mai inainte de cele intimplate... de parcă trecui

ă de atunci o sută de ani ! I se părea că e la o inălţime

neatins, de unde cobora cu grijă, ca să nu jignească pe

<-ri c≪ stăteau de vorbă cu dinsul. Levin vorbea şi nu inceta

≪A se gindească la soţia lui, la amănuntele stării de acum

≪ acesteia şi la fiul său, căutind să se deprindă cu gindul

(•xi.stenţei noului-născut. Intreaga lume a femeilor care,

< I u pă insurătoare, căpătase in ochii săi un alt inţeles — neriiuoscut

pină atunci — se inălţase atit de sus, ineit nici

j II o putea cuprinde cu inchipuirea. Asculta cum vorbeau

| dr.spre prinzul luat in ajun ia club şi se gindea : „Oare ce

'' in. i i face ea acum ? A adormit ? Cum se simte ? La ce se

r, imlcşte ? Mai plinge Dmitri, băiatul ?" Apoi, in toiul con-

\la mijlocul frazei, Levin sări de pe scaun şi ieşi

din odaie.

—Trimite-mi vorbă dacă pot să mă duc la dinsa, ii

≪Irigă din urmă prinţul.

—Bine, indată, răspunse Levin şi, fără să se oprească,

Inlrii laKitty.

Ea nu dormea. Stătea liniştită de vorbă cu maică-sa,

făcind planuri in legătură cu botezul apropiat.

imbrăcată, pieptănată, purtind o bonetă impodobită cu

I ■• i n/^liei albastre, cu miinile intinse pe plapomă, Kitty şed<

M culcată pe spate şi. intilnindu-i ochii, il chemă cu priv

i i i ; ] . Privirea sa senină se insenina şi mai mult — pe

jii.i.Miră ce el se apropia de dinsa. Pe chipul său era intipă-

XVI

32S

ntă trecerea aceea de la pămintesc la nepămintesc, care

se desprinde de pe faţa morţilor ; dar, in locul despărţirii,

se infiripa reintoarcerea la viaţă. O tulburare, asemenea

aceleia din clipa naşterii, strinse din nou inima lui Levin.

Kitty ii luă mina şi-1 intrebă dacă a dormit. El nu putu

răspunde şi-şi intoarse capul, ca să-şi ascundă slăbiciunea.

— Eu am aţipit puţin, Kostea ! zise Kitty. Mă simt

aşa de bine acum !

Kitty il privi, dar expresia feţei i se schimbă deodată.

—Daţi-mi-1 mie, se rugă ea, auzind scincetul copilului.

Dă-mi-1, Lizaveta Petrovna. Să-1 vadă şi el.

—Hai, să-1 vadă şi tata, zise Lizaveta Petrovna, ridicind

şi aducind ceva roşu şi ciudat, care se zbătea. Staţi

puţin,

să ne facem mai intii frumos.

Lizaveta Petrovna puse pe pat acest ceva roşu care se

zbătea. Desfăşă copilul şi, ridicindu-1 şi inturnindu-1 cu un

singur deget, il pudră şi il infăşa din nou.

Uitindu-se la această biată fiinţă măruntă, Levin făcu

incercări zadarnice de a găsi in sufletul său o cit de mică

fărimă de sentiment patern. Nu simţea insă decit dezgust.

Dar cind văzu copilul gol, cind ii zări minutele şi picioruşele

atit de subţiri, de culoarea şofranului, cu degetele

mici (iar degetul cel mare deosebindu-se hotărit de celelalte),

şi cind văzu cum stringea Lizaveta Petrovna braţele

mişcătoare ca nişte arcuri moi, virindu-le in minecile cămăşuţei,

el simţi atita milă pentru fiinţa aceea şi atita

groază că moaşa i-ar putea face vreun rău, incit o apucă

de mină.

Lizaveta Petrovna izbucni in ris.

— Să n-aveţi nici o grijă, nici o grijă !

După ce schimbă copilul şi-1 prefăcu intr-o păpuşă ţeapănă,

Lizaveta Petrovna il intoarse — parcă mindrindu-se

cu munca ei — şi se dădu la o parte, ca Levin să-şi poată

vedea băiatul in toată frumuseţea lui.

Kitty se uita pieziş in aceeaşi parte, fără să-şi ia ochii

de acolo.

—Dă-mi-1, dă-mi-1 odată ! exclamă Kitty, şi chiar

dădu să se ridice.

—Ce-i asta, Katerina Alexandrovna ? N-aveţi voie să

faceţi astfel de mişcări. Staţi că vi-1 dau. intii să

arătăm

tăticului cit de voinic sintem.

326

Lizaveta Petrovna ridică spre Levin numai cu o mină

(≪U-getele celeilalte miini sprijineau numai de ceafă capul

copilului care se legăna) fiinţa aceea roşie, cu faţa ascunsă

după marginea scutecului ; dar această fiinţă avea şi ea nas,

utili cu priviri piezişe şi cu buze care ţocăiau.

— Frumos copil ! zise Lizaveta Petrovna.

Levin oftă, amărit. Acest copil frumos nu-i inspira de-

111 milă şi dezgust, nicidecum sentimentul la care se aştepta.

Konstantin Dmitrici intoarse capul, pină cind Lizaveta

Petrovna aşeză copilul la sinul nedeprins al mamei.

Deodată, un riset il făcu să-şi ridice capul. Risese Kitty.

t'opilul luase sinul.

—Ei, destul, destul ! făcu Lizaveta Petrovna, dar Kitty

nu-i dădu drumul. Copilul adormi in braţele ei.

—Priveşte-1 acum, zise Kitty, intorcind copilul spre

Le vin, ca să-1 poată vedea.

Deodată, feţişoara aceea bătrinicioasă se zbirci şi mai

mult, şi copilul strănută.

Zimbind şi de-abia stăpinindu-şi lacrimile de induioşare,

Levin işi sărută soţia şi ieşi din odaia intunecoasă.

Sentimentul lui Levin pentru fiinţa aceea mică nu

•.emana deloc cu ceea ce se aşteptase. in el nu era nimic

vesel şi imbucurător. Se isca, dimpotrivă, o nouă spaimă

< hinuitoare. Conştiinţa unui alt domeniu vulnerabil. La

inceput, conştiinţa aceasta era atit de chinuitoare, şi atit de

puternică groaza ca noua fiinţă neputincioasă să n-aibă de

suferit, ineit din pricina aceasta trecu neobservat sentimentul

acela ciudat, de absurdă bucurie şi chiar de mindrie pe

Cure il avusese cind strănutase copilul.

• ■'•(, X V I I

Treburile lui Stepan Arkadici mergeau cit se poate

de prost.

Banii incasaţi pentru două treimi din pădure fuseseră

cheltuiţi şi din ultima treime luase inainte de termen

nproape tot, afară de o zecime. Negustorul nu-i mai dădea

huni, cu atit mai mult, cu cit in iarna aceea, Daria Alexandro

vna — invocind pentru intiia dată drepturile asupra

327

averii sale — refuzase să iscălească in contract de primirea

banilor pentru ultima treime din pădure. Toată leafa lui

se ducea pe cheltuielile casei şi pentru achitarea micilor

datorii care nu se mai isprăveau. Bani nu mai aveau deloc.

Era o situaţie neplăcută, supărătoare, care — după părerea

lui Stepan Arkadici insuşi — trebuia să inceteze. După

dinsul, această situaţie se datora lefii Iui prea mici. Postul

ocupat de el va fi fost bun, poate, mai inainte cu cinci ani —

dar nu acum. Petrov, director de bancă, avea douăsprezece

mii de ruble ; Sventiţki, membru in consiliul de administraţie

al unei societăţi, primea şaptesprezece mii ; Mitin, fondatorul

unei bănci, avea cincizeci de mii. ≪Am dormit, pro-*

babil, şi am fost uitat≫, işi zicea Stepan Arkadici. incepu să

tragă cu urechea şi să pindească, iar spre sfirşitul iernii,

ochi un post foarte bun. Puse proptele intii de la Moscova

prin mătuşi, unchi şi prin prieteni. Apoi, cind afacerea i

se păru coaptă, Stepan Arkadici se duse personal Ia Petersburg.

Era unul din acele posturi de toate calibrele care

— plătite cu o leafă de la o mie pină Ia cincizeci de mii de

ruble pe an — fuseseră create in număr mai mare decit

posturile de odinioară, mănoase, cu posibilităţi de mită. Era

vorba de un post de membru in Comisia agenţiei unite de

pe lingă Societatea de credit mutual a căilor ferate din sud.

Acest post, ca toate funcţiile asemănătoare, cerea o activitate

şi cunoştinţe atit de vaste, incit cu greu puteau fi intrunite

in acelaşi om. Deoarece nu exista nimeni care să intrunească

aceste calităţi, se socotea mai bine ca postul acesta

să fie ocupat de un om cinstit decit de unul necinstit. Stepan

Arkadici nu era numai un om cinstit (nesubliniat), dar şi

un om cinstit (subliniat), in sensul acela deosebit, pe care

acest cuvant il are la Moscova, cind se spune : luptător

cinstit, scriitor cinstit, revistă cinstită, instituţie cinstită,

curent cinstit, şi care inseamnă nu numai că omul sau aşezămintul

respectiv nu este incorect, dar că — la primul

prilej — este in stare să pună beţe in roate guvernului.

Stepan Arkadici frecventa la Moscova cercurile unde se

folosea această expresie. Era socotit acolo drept un om

cinstit şi de aceea avea mai multe drepturi la acest post

decit oricare altul.

Postul acesta i-ar fi adus de la şapte pină Ia zece mii

jie ruble pe an şi Oblonski l-ar fi putut ocupa fără să-şi