- Exprimarea Mântuitorului de a renunţa la mâna dreaptă sau la ochiul drept este una metaforică şi are în vedere Biserica înţeleasă ca fiind un organ viu, cu multe mădulare – creștinii
- Exprimarea Mântuitorului de a renunţa la mâna dreaptă sau la ochiul drept este una metaforică şi are în vedere Biserica înţeleasă ca fiind un organ viu, cu multe mădulare – creștinii
- În versetul 5,31 Mântuitorul vorbeşte de alungarea femeii, faptă care era permisă în Vechiul Testament, dacă i se dădea acesteia, din partea bărbatului, o carte de despărţire.
- Referirea Mântuitorului la această practică a Vechiului Testament anticipa taina unităţii căsătoriei creştine, în care singura pricină de desfacere a ei este adulterul.
- Singura pricină de despărţire a soţilor – pare a fi păcatul desfrânării.
–Antiteza a patra “să nu juri strâmb” ( 5,33-37)
- Izvoarele rabinice confirmă faptul că la iudeii era folosit jurământul pe cer şi pe Ierusalim, pentru întărirea adevărului.
- Iisus opreşte jurământul - simpla raţiune fiind aceea că autenticitatea identităţii creştine trebuie să reiasă din sinceritatea afirmaţiei: „Ci cuvântul vostru să fie: Da, da; Nu, nu; iar ce este mai mult decât atâta, de la Cel-Rău este”. ( 5,37 )
-Antiteza a cincea – “legea talionului” (5,38-42)
- Legea Talionului: „ Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte” ( 5,38 ), părea un principiu drept în legea veche; dar şi legea lui Moise prevedea o oarecare ameliorare a acestei legi, când arată să nu răspunzi răului cu rău.
- Exprimarea Mântuitorului „Nu staţi împotriva celui rău; iar celui ce te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt”( 5,39 ) arată :
– să nu-l întâmpini pe cel rău cu rău, cu gând de răzbunare
- creştinii trebuie să fie oricând gata să sufere îndoit pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
- Porunca nu exclude însă combaterea răului din lume sau atitudinea demnă faţă de răul săvârşit ( vezi In. 18,22)
Antiteza a şasea – Iubirea faţă de duşmani ( 5,43 – 47)
- Cuvintele Mântuitorului nu vizează o poruncă expresă a Vechiului Testament în care ar fi fost prevăzut “să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe duşmanul tău…”
- El se referă doar la obiceiul iudeilor de a socoti aproapele numai pe conaţionali, faţă de străini şi duşmani manifestand intrasigenţă şi ură
- Ura faţă de duşmani nu a apărut ca lege în Vechiul Testament, ci doar ca o faptă perpetuată în atitudinea iudeilor faţă de ei.
- În versetul 48 Mântuitorul vorbeşte de ţinta spirituală a creştinilor, având ca model desăvârşit pe Tatăl ceresc.
- Desăvârşirea nu trebuie înţeleasă ca putând fi atinsă după măsura fiinţei divine, ci după lucrarea harică a lui Dumnezeu în raport cu creatura.
În toate faptele înşirate – milostenia (6,1-4), rugăciunea (6,5-13), postul (6,16-18), Mântuitorul cere discreţia faptei şi îndepărtarea de formalismul îndeplinirii ei prin reliefarea superiorităţii proprii
În pericopa (6,19-21) este prezentată adevărata atitudine faţă de bogăţiile perisabile în raport cu bogăţia netrecătoare, cerească
Concluzia este elocventă, în acest sens: “unde va fi comoara ta, acolo va fi şi inima ta” .
În pericopa (6,22-24), în metafora ochiului înţeles ca luminător al trupului şi cea a imposibilităţii slujirii la doi domni este exprimată necesitatea autenticităţii statului creştin, sau a îndepărtării ambiguităţii din manifestarea comportamentului creştin.
Pericopa (6,25-34) prin înfăţişarea a două exmple – păsările cerului şi iarba câmpului – expresia manifestării providenţei divine în lume.
Pericopa (6,25-34) prin înfăţişarea a două exmple – păsările cerului şi iarba câmpului – expresia manifestării providenţei divine în lume.
- În faţa tuturor eforturilor pentru acumularea celor necesare vieţii, primează o singură preocupare: “căutaţi mai întâi împaraţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi celalte vi se vor adauga vouă”.
- Stabilește o întâietate în ierarhia valorilor sau lucrurilor; în faţa celor materiale trebuind să primeze cele spirituale.
Capitolul 7 cuprinde avertismente şi dispoziții călăuzitoare:
Capitolul 7 cuprinde avertismente şi dispoziții călăuzitoare:
- apel la necesitatea cunoaşterii reale a propriei persoane şi a limitelor ei (7,1-12)
-înfăţişarea celor 2 căi antagonice: cea a Evangheliei – strâmtă; şi cea a lumii - fără Evanghelie – largă (7,13-14)
- ferirea de prooroci mincinoşi şi indicii de recunoaştere a roadelor lor prezentate într-o parabolă schiţată (7,15-23)
- concluzia finală a predicii prezentată în parabola schiţată a celor 2 case : stânca = învaţătura Evangheliei Mântuitorului Hristos.
Iisus în ținutul Cezareei lui Filip (16,13-23 )
La întrebarea adresată de Iisus tuturor apostolilor: „Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?” (Mt. 16, 15), Petru răspunde în numele „întregului sobor apostolesc”: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Mt. 16, 16).
