- Cezar -Augustus, iar Quirinius - guvernator al Siriei (Lc 2, 1-2).
În relatarea mateeană este vorba de Irod Idumeul, numit şi „Cel Mare”, pentru a nu se confunda cu Irod Antipa, fiul său, sau cu Irod Agripa, nepotul său
În precizarea timpului istoric al naşterii - încă un eveniment, de data aceasta miraculos, consemnat numai de evanghelistul Matei, şi anume apariţia „stelei” magilor. (Mt 2, 2).
Despre ce stea este vorba şi de ce natură a fost ea?
Renumitul astrolog Johannes Kepler a emis în jurul anilor 1600 o ipoteză cu privire la identitatea stelei magilor, potrivit căreia aceasta a fost de fapt „aspectul pe care l-a luat pentru observatorul de pe pământ o triplă conjuncţie a planetelor Jupiter şi Saturn, din constelaţia Peştilor. Aliniate una peste alta, cele două planete, având în fundalul lor Constelaţia Peştilor, dădeau impresia unei stele cu o strălucire aparte”
O astfel de triplă conjuncţie - care se produce foarte rar, ar fi avut loc în anul 7 î.Hr., având trei perioade de maximă strălucire: 23 mai, 3 octombrie şi 4 decembrie.
După Kepler, magii, astrologi din Babilon, vor fi pornit la drum imediat după a doua maximă a conjuncţiei (3 octombrie), ajungând la Ierusalim după o călătorie de o lună şi jumătate.
A treia maximă, cea din 4 decembrie, ar fi coincis cu reapariţia „stelei” după ce magii tocmai plecaseră de la Irod: „Iar ei ascultând pe rege, au plecat, şi iată, steaua pe care o văzuseră la Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra unde era pruncul.” (Mt 2, 9).
De fapt, o inscripţie cuneiformă pe o tăbliţă de lut ars, provenind de lângă Babilon, probabil de la şcoala astrologică de la Sippar, confirmă faptul că „steaua” magilor a putut fi observată în anul 7 î.Hr. timp de aproximativ 5 luni
(Emil Shürer, The History of the Jewish People in the Age of Jesus Christ, Edinburg I, 1973, p. 48 urm.)
Sf. Ioan Hrisostomul afirmă că nu a fost o stea, ci o putere nevăzută, dumnezeiască, care a luat numai chip de stea.
Sf. Ioan Hrisostomul afirmă că nu a fost o stea, ci o putere nevăzută, dumnezeiască, care a luat numai chip de stea.
Această „stea” mergea, impropriu spus, de la Nord spre Sud şi nu de la Est spre Vest, aşa cum, potrivit legii de rotaţie a pământului, am avea impresia că stelele s-ar mişca în această direcţie.
În fond, ea nici nu avea un drum propriu: mergea, când magii trebuiau să meargă; stătea, când ei stăteau etc.
Era ca stâlpul de nor din pustie: oprea şi îndemna la drum tabăra iudeilor atunci când trebuia (Ieş 13, 21-22).
Identificarea magilor - a constituit din totdeauna o problemă pentru specialişti.
- ei sunt consemnaţi cu acest nume în scrierile unor istorici ca Herodot, Strabon, Xenofon, fapt care conferă istoricitate deplină episodului
- înţelepţi persani, babilonieni sau arabi, care se ocupau cu studierea cerului, a mişcării astrelor.
- preoţi păgâni - iniţiaţi probabil şi în astrologie.
Preoţii păgâni erau primii care sesizau, recepţionau influenţele iudeilor asupra diferitelor epoci ale istoriei, fiind astfel la curent cu profeţiile mesianice
Două argumente – pentru identificarea magilor ca preoți
1. Întrebarea magilor este: „Unde este Cel Ce S’a născut rege al Iudeilor?” – poà ™stein Ð tecqeˆj basileÝj tîn Iouda…wn (Mt 2, 2).
- substantivul basileÝj (rege) nu este articulat - duce la concluzia că magii întreabă nu de Irod ca rege, ci de un prunc, de curând născut, ca rege al iudeilor şi căruia voiau să i se închine. Accentul întrebării cade şi pe participiul Ð tecqeˆj – cel ce s-a născut, acum, şi nu altădată.
2. Că magii căutau un Prunc cu totul deosebit - rezultă şi din darurile pe care i le-au adus: aur – ca unui rege; tămâie – ca unui Dumnezeu şi smirnă – ca unui Om vare va muri.
Darurile aduse exprimau ceva din Persoana divino-umană a lui Iisus Hristos, adică cele 2 firi – dumnezeiască şi omenească– unite în una şi aceeaşi persoană a Fiului lui Dumnezeu întrupat.
Uciderea pruncilor (Mt 2, 16-18).
- Istoricul latin Macrobius, vorbind de domnia lui Augustus, notează faptul că împăratul s-a supărat când a auzit că Irod a poruncit uciderea pruncilor
- în anul 29 î.H. avea să fie executată soţia sa Mariamne, iar în anul următor, mama acesteia, Alexandra. A urmat apoi fratele soţiei, Aristobul, şi alţi doi cumnaţi, trei fii ai săi Alexandru, Aristobul şi Antipater, acesta din urmă cu numai 5 zile înainte de moartea sa. Se pare că această din urmă execuţie la curtea lui Irod îl va fi determinat pe Octavian Augustus să exclame: „Melius est Herodis porcum esse quam filium”
- Pentru a exprima marea durere - legătura cu deportarea evreilor în exilul babilonian. În acest sens evanghelistul notează proorocia lui Ieremia: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela plângea pe fiii săi şi nu voia să se mângâie, pentru că nu mai sunt” (Mt 2, 18, cf. Ierem 31, 15)
