Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 27 (douăzecişişapte) Ianuarie 2014

Cum sunt românii altfel ? Mocanii – veriga lipsă (2)

18/05/2013

Autor Theophyle

Mocanii. Ca definitie generala putem sa caracterizam aceasta populatie romaneasca ca populatie la inceputurile ei, semi-migratoare (sec III- V/VI d. Hr.), devenita la inceputul secolului al VI-lea populatie sedentara la indemnul (uneori fortat) al regilor Gepizi care stapaneau primele lor asezari. Bineinteles ca acest “indemn” nu a fost de loc altruist – nu poti lua biruri de la migratori. Cei care nu au vazut sedentarismul ca mod de viata au migrat in afara granitelor gepide, devenind populatia romaneasca care a trait in Cadrilater (Dârstor – Silistra). Pentru bucuresteni, cei care locuiesc sau cel putin au auzit de cartierul Dristor din Bucuresti, nu ar fi rau sa cunoasca si sursele numelui acestui cartier.

Cu aproape un mileniu mai tarziu, Mocanii din Tilișca sibiana au înființat localiatea Aidemir din Cadrilater. Fara a incerca un soi de nationalism sau protocronism revendicativ, o parte din populatia straveche si indigena a Cadrilaterului a fost romaneasca. Acesti mocani migratori au ajuns pana la Bugeac și Crimea. Nu doresc sa ma ocup deocamdata de aceste populatii, care au fost de mult uitate de istoriografia romaneasca. Norocul nostru este ca prezența mocanilor la sud de Dunare a fost bine documentată, mai ales de misiunile diplomatice austriece, mocanii transilvaneni fiind la acea vreme supuși austrieci. Singurul mare roman care s-a ocupat de soarta acestor romani, istoria si traditiile lor, a fost pasoptistul Ion Ionescu de la Brad (1818 – 1891).

Mocanii, ca si motii, sunt cu adevarat o epopee a istoriei poporului roman. O epopee uitata sau neglijata, de multe ori exploatata, fiecare bineinteles din diverse motive. Ca divertisment istoric, tin sa va anunt ca portul national al romanilor din aproape toate regiunile Romaniei isi are sursa in portul original al acestor oameni. Conform lucrarii (extraordinare) a lui Ştefan Meteş despre despre migraţiile păstorilor transilvăneni):

[…] mocanii, dârji păstrători ai datinilor etno-naţionale, erau priviţi cu admiraţie, fiind echivalentul românesc al gaucho-ului argentinian. Mai târziu, unii simpatizanţi ai Mişcării Legionare au preluat costumaţia acestora, căutând să emuleze înfăţişarea, tipul naţional şi sobrietatea tipice acestor păstori carpatini. […]

Ramura principala a mocanilor, denumita cam din secolul al XVI / XVII-lea “ungureni”, include astazi două mari comunități distincte de mocani ce se situează în Transilvania: prima în Mărginimea Sibiului (la vest de orașul Sibiu), iar cea de-a doua la est de Brașov, în zona Săcelelor, nu departe de curbura Carpaților. Denumirea generica de “ungureni” apare cam in timpul domniei lui Mihai Viteazul, cand acesti mocani migrau din cauza evenimentelor pe teritoriul Munteniei sau al Moldovei. Mocanii din zona Mărginimii Sibiului poartă și denumirea alternativă de ‘țuțuieni‘, respectiv ‘mărgineni‘. Sașii Sibiului i-au denumit ‘Gebirgswalachen‘ („valahi de munte”, adică români de munte) sau ‘die Tzutzuianen‘ (Zuzujanen).

Mocanii moroieni, colibași, bârseni.

Mocanii din zona Brașov-Săcele (mai precis cei din așa-numitele „șapte sate”) sunt considerați a fi „adevărații” mocani. Prin tradiție, ei au practicat transhumanța cu turme imense de oi, iar in secolul al XIX-lea, mai ales după tratatul de la Adrianopol, care le-a îngrădit mișcarea, au fost și „cărăuși”, conducând garnituri sau caravane de mărfuri pe mari distanțe, aidoma aromânilor cărvănari.

Alte comunități pastorale limitrofe mocanilor săceleni sunt ‘moroienii‘ din culoarul Rucăr-Bran, la hotarul dintre Transilvania și Muntenia (Valahia). Aceștia se mai numesc și ‘colibași‘ sau colibași brăneni, deși nu este clar dacă cele două comunități, a căror denumire a căzut în desuetudine, sunt una și aceeași. Colibașii practicau de asemeni, transhumanța, fiindu-le specifică un fel de „transhumanță locală de subzistență”. De la ei provine denumirea diverselor localități Colibași din Muntenia.

Un al treilea grup distinct de mocani ocupă valea Arieșului, între comuna Bistra (unde tradițional începe Țara Moților) și până în josul văii în apropiere de Cheile Turzii. Aceste comunități de mocani sunt cunoscute sub numele de mocănimea Văii Arieșului. „Centrele” de odinoară ale acestei mocănimi sunt satele Lupșa și Sălciua, unde, până de curând, aurul se exploata direct din apa râului, scursă prin sitele manevrate de localnici. Proximitatea acestor resurse și relieful tipic fac ca acești mocani să fie mai degrabă crescători de vite decât oieri. Mocănimea văii Arieșului se extinde la nord, pe cursurile râurilor afluente ale Arieșului, în special pe valea râului Poșaga (valea Poșăgii), cuprinzând zona din jurul comunei Mărișel, aflată pe teritoriul județului Cluj, loc tradițional de întâlnire estivală a mocanilor.

Mocanii și aromânii – frati si nu prea.

Mocanii, păstori români transilvăneni, ajungeau -de regulă- în decursul transhumanței la sud de Dunăre și în Cadrilater sau în împrejurimile Varnei, iar uneori în Rodopi și în Rumelia Orientală, unde i-au intâlnit adesea în peregrinările lor pe aromâni, mai ales ramura grămușteană a acestora. Se pare că uneori au coabitat, iar grupuri de aromâni s-au întors alături de mocanii mărgineni și s-au stabilit în Mărginimea Sibiului. Din nefericire, de alte ori nu prea au coabitat (frumos cuvant scos la inaintare in zilele noastre) si lucrurile s-au lasat si cu varsari de sange.

Probabil ca vom avea inca un articol sau doua despre mocani si moţi. Doua mici concluzii – ambele extrem de amare.

1. 
    Romanii nu isi cunosc istoria pentru ca nimeni nu-i invata. Majoritatea tinerilor de astazi habar nu au despre istoria stufoasa, frumoasa si de multe ori tragica a romanilor necunoscuti, care au trait o traditie culturala aparte, frumoasa si cu adevarat speciala. 
   
2. 
   O parte din romani au redevenit “mocani” cu mintea si bratele lor in loc de turme, din aceleasi motive istorice, economice si sociale – prigoana, indiferenta si samavolniciile guvernantilor de la Bucuresti.
   

Bibliografie, note si citate:

Ștefan Meteș, Situația economică a românilor din Țara Făgărașului, vol. I, Cluj, 1935

Ștefan Meteș, Emigrări românești din Transilvania în secolele XIII-XX. (Cercetări de demografie istorică). Editura științifică. București, 1971
Ion Ghelase, Mocanii: importanța și evoluția lor social-economică în România (prefațăta de Nicolae Iorga). București, 1937.
Tudor Mateescu, Păstoritul mocanilor în zona maritimă Mangalia-Balcic (Le paturage des „Mocans” dans la zone maritime de Mangalia-Balcic). În: „Revista de Istorie”, 1996, 7, nr. 7-8
Ghelase, Ion I., Mocanii pioneri ai comerțului în secolul al 18 și al 19-lea. București, Tip. Ion C. Văcărescu, 1934. – 15 pag. Revista Analele Economice și Statistice, 1934.
Wikicommons

(Cele doua articole despre Mocani au fost publicate in Politeia World politeia.org.ro)