C a p I t o L u L i

1.2. Noţiuni generale despre medicament. Substanţă medicamentoasă. Formă farmaceutică

1.2.1. Definiţie

Substanţa medicamentoasă este o structură chimică capabilă să producă un efect farmacodinamic.

Forma farmaceutică este modul de prezentare a unei substanţe medicamentoase asociată cu substanţe auxiliare potrivite cu scopul de a fi administrată pe o anumită cale în interes terapeutic.

Medicamentul este o substanţă medicamentoasă, o formă farmaceutică sau un produs tipizat care se poate administra în interes terapeutic după o anumită posologie.

Din punct de vedere chimic, medicamentul nu se poate delimita net de alte substanţe cu semnificaţie biologică, ca de exemplu de:

• 
  aminoacizi, glucide, săruri minerale şi alte componente ale alimentelor care se folosesc uneori ca medicamente;
  

• 
  substanţe biologice endogene cum sunt: hormonii, enzimele, diferiţi mediatori chimici care se utilizează uneori ca medicamente.
  

Un alt aspect care trebuie luat în calcul în cazul medicamentelor este doza care poate să producă un efect farmacodinamic. La doze mari, medicamentele pot deveni toxice. Substanţele toxice sunt produse cu scopul de a provoca tulburări funcţionale sau chiar moartea organismului după administrare. Ţinând cont de acest aspect, administrarea medicamentelor necesită o atenţie deosebită.

1.2.2. Efectul farmacologic al medicamentelor

Efectul farmacologic reprezintă ansamblul de modificări produse de o substanţă medicamentoasă după pătrunderea acesteia în organism. Pentru a rezulta un efect farmacologic dorit, farmaconul trebuie să îndeplinească câteva condiţii, şi anume:

a. Să posede anumite proprietăţi pentru a reacţiona cu o structură fiziologică. Acest deziderat este dependent de structura chimică a substanţei medicamentoase (nucleu+grupare funcţională).
b. Asigurarea unei concentraţii terapeutice la locul de acţiune a

farmaconului.

Pentru atingerea concentraţiei terapeutice sunt importante, pe

lângă alegerea corectă a căii de administrare, şi alte proprietăţi ale substanţei medicamentoase, ca de exemplu:

b._1. Solubilitatea (lipo- şi hidrosolubilitatea). Această proprietate este dependentă atât de structura nucleului de bază, cât şi de diferiţii substituenţi grefaţi pe acest nucleu. Prezenţa grupărilor nepolare favorizează lipofilia, iar prezenţa grupărilor polare favorizează hidrofilia. Majoritatea substanţelor medicamentoase sunt electroliţi slabi, având în moleculă atât grupări hidrofile, cât şi lipofile în procente variabile şi dependent de compusul respectiv. În funcţie de acest procent pentru fiecare substanţă este caracteristic un coeficient de partiţie lipide/apă.

b._2. Coeficientul de partiţie este reprezentat de raportul concentraţiei substanţei medicamentoase obţinut în două lichide nemiscibile, un lichid nepolar (solvent organic) şi un lichid polar (o soluţie apoasă tampon cu pH=7,4), în urma agitării acesteia cu lichidele menţionate. Pentru a fi facilitat transferul prin membranele biologice, este foarte important ca substanţa medicamentoasă să aibă un coeficient de repartiţie în favoarea lipofiliei.

b._3. Constanta de ionizare (pK_a). Acest parametru este caracteristic fiecărei substanţe medicamentoase şi influenţează hotărâtor transferul acestora prin membranele biologice. Forma disociată (ionizată) este mai hidrosolubilă, iar forma nedisociată este mai liposolubilă. Moleculele disociate în ioni nu traversează membranele biologice prin difuziune simplă

b.₄. Legarea de structuri biologice cu rol de cărăuş sau complexarea, sunt de asemenea, aspecte de importanţă deosebită pentru transferul substanţelor prin membranele biologice.

b._5. Masa moleculară. Acest parametru este specific fiecărei substanţe medicamentoase şi influenţează caracteristicile farmacocinetice. Moleculele mici şi solubile în apă pot penetra prin membranele biologice la nivelul porilor apoşi dacă dimensiunea acestora nu depăşeşte diametrul porilor (de aproximativ 8 µm).

1.3. Etapele parcurse de medicament de la administrare până la eliminarea din organism

În cadrul acestui traseu pot fi evidenţiate trei faze importante care, într-o oarecare măsură, se pot desfăşura simultan, şi anume:

1. 
   Faza farmaceutică
   

Această fază se desfăşoară la locul de administrare şi cuprinde următoarele etape:

• 
  eliberarea substanţei medicamentoase din forma farmaceutică;
  
• 
  şi dizolvarea substanţei în lichidele biologice existente la locul
  

administrării, astfel ca substanţa să poată fi absorbită sistemic.

În cadrul acestei faze, substanţa medicamentoasă este disponibilizată din formă şi pusă la dispoziţia organismului pentru a fi absorbită pe o anumită cale de administrare.

2. 
   Faza farmacocinetică (ADME)
   

Această fază cuprinde următoarele etape:

• 
  absorbţia (transferul substanţei medicamentoase în mediul intern);
  
• 
  distribuţia (transferul substanţei medicamentoase din comparti-mentul central în alte compartimente hidrice);
  
• 
  metabolizarea (biotransformarea substanţelor medicamentoase);
  
• 
  eliminarea substanţelor medicamentoase sau a metaboliţilor din organism.
  

Faza farmacocinetică prin fazele prezentate descriu traseul pe care substanţa medicamentoasă îl parcurge în organism, de la absorbţie până la eliminare.

3. 
   Faza farmacodinamică
   

Această fază cuprinde următoarele etape: fixarea, interacţiunea farmaconului sau a produsului de metabolizare cu structura receptoare

şi producerea efectului farmacodinamic.