Cabinet de avocat „razvan viorescu” Suceava, str. Mihai Eminescu nr. 0, sc. A, ap. Tel/fax: 0330. 803. 236; gsm: 0722. 529815



Yüklə 447,01 Kb.
səhifə4/6
tarix02.11.2017
ölçüsü447,01 Kb.
#28049
1   2   3   4   5   6

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate, excepțiile invocate de reclamanta intimată A____________ S______ și Rădăuților, cu sediul în municipiul Suceava, ______________________. 14, județul Suceava, prin reprezentanții legali.

Admite recursul declarat de pârâta Asociația M_________ Sf. M___ M______ „I___ cel Nou de la Suceava” și „Nașterea Maicii Domnului” Catrinari, cu sediul în municipiul Suceava, ___________________, _____________, _______________________, prin reprezentanții legali, împotriva deciziei nr. 853 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă – în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Casează decizia civilă nr. 853 din 24 aprilie 2012 a Tribunalului Suceava și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2013.

Președinte,Judecători, Grefier,

Redactat C.O.

Judecător fond B_______ I.E.

recursD______ D.

L______ A.

T_________ M.

Tehnoredactat Dir.E., 2 ex./19.02.2013

Sursa: www.rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXXX- prestație tabulară -

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 444

Ședințapublicădin11 noiembrie 2014

PreședinteA____ Ș_______ F____

Judecător C____ O___

Judecător A______ C_______

Grefier D_________ E____

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții Asociația M_________ Sfântul M___ M______ I___ cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului Catrinari, jud. Suceava, ___________________, ___________. A, ____________________, C______ G_______ și C______ S____ R_____, ambii domiciliați în mun. Iași, _______________________. 33, jud. Iași, H_____ V______ și H_____ G_______, ambii domiciliați în mun. Suceava, ____________________, nr. 43, ___________. A ____________________; B_____ C________, din Iași, ______________________. 20 A, _____________, _______________________; A________ S____, din mun. Suceava, ____________________. 15, _____________, ___________________ și B_____ O_______, din mun. Iași, ______________________. 3, jud. Iași, împotriva deciziei civile nr. 385 din 29 aprilie 2014 a Tribunalului Suceava (dosar nr. XXXXXXXXXXX).

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 4 noiembrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru 11 noiembrie 2014.

După deliberare,

C U R T E A,

Asupra recursului de față, constată :

Prin cererea adresată Judecătoriei Vatra Dornei la data de 25.05.2010 și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanta A____________ S______ și Rădăuților a chemat în judecată pârâta Asociația Sfântul M___ M______ I___ cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului Catrinari, reprezentată prin președinte A________ G_______, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța:

I. să se constate că următoarele bunuri aparțin patrimonial Bisericii Ortodoxe Române, respectiv: clădire biserică situată în comuna P_____, ______________________________; paraclis; clopotniță și complex monahal; terenul aferent clădirilor; teren agricol în suprafață de aprox. 9 ha; anexe gospodărești; odoare și veștminte bisericești, cărți de ritual, icoane și toate bunurile mobile descrise în lista anexă a acțiunii (listă de inventar).

II. să se constate că reclamanta a dobândit în temeiul legii dreptul de proprietate asupra

bunurilor descrise la pct. I;

III. să se dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate privind bunurile imobile.

În motivare, a arătat, în esență, că în urma cererii formulată de G_______ A________ și soția acestuia, reclamanta și-a dat acordul în vederea edificării unui locaș de cult în satul Catrinari, pe un teren aparținând rudelor acestora. În vederea edificării au fost emise avize de către reclamantă la data de 19.09.2006, conform adreselor 1743, 1745, 1746 pentru eliberarea autorizației de construcție, cod fiscal.

De la data emiterii avizelor și până în prezent, au fost edificate o biserică, un paraclis, un complex monahal, clopotniță, anexe gospodărești, au fost achiziționate și primite numeroase bunuri mobile.

La data de 7.10.2007 biserica a fost sfințită de către IPS Pimen și PS Teodosie.

Se mai arată că, potrivit art. 181 din HG 53/2008, o biserică, imediat după sfințirea ei, trece în proprietatea unităților de cult din cadrul eparhiei cu tot terenul și clădirile afectate ei, invocându-se și art. 170 alin. 1, 3, 4 din Statutul B__.

În drept, s-a invocat art. 111 Cod procedură civilă, art. 75 alin. 3, 170, 181 din HG 53/2008, art. 645 Cod civil.

S-a depus actul de sfințire din 7.10.2007, listă de inventar, încheieri de intabulare, extrase CF, împuternicire.

La termenul din 28.06.2010, reclamanta a formulat o completare la acțiunea introductivă, completând acțiunea cu încă patru capete de cerere, solicitând instanței constatarea nulității absolute a actelor juridice intitulate Contract de dare în plată, încheiat între pârâta Asociația Sfântul M___ M______ I___ cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului Catrinari, pe de o parte, și pârâții B_____ G_______, H_____ V______, C______ S____ R_____, privind imobilele teren și construcții, înscrise în CF xxxxx și xxxxx P_____; și să se dispună rectificarea Cărților Funciare xxxxx și xxxxx P_____, în sensul radierii dreptului de proprietate și a dreptului de superficie înscris pe numele pârâților cu privire la imobile, solicitându-se introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților C______ S____, C______ G_______, H_____ V______, H_____ G_______, B_____ G_______, B_____ C________ (filele 38-40 dosar fond).

La termenul din 28.09.2010, reclamanta a formulat o nouă precizare la acțiune, solicitând introducerea în cauză, în calitate de reclamant, și a Mănăstirii „A________ Maicii Domnului” Catrinari, precum și introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților A________ G_______ și A________ S____ (fila 155 dosar fond).

Legal citată, pârâta Asociația Sfântul M___ M______ I___ cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului Catrinari a formulat întâmpinare, invocând excepțiile privind netimbrarea acțiunii, excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Arhiepiscopiei S______ și Rădăuților, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și excepția lipsei coparticipării procesuale pasive, iar pe fond solicitând respingerea acțiunii ca nefondată (filele 156-164 dosar fond).

La termenul din 2.11.2010, referitor la timbrarea acțiunii, instanța de fond a pus în discuție excepția netimbrării invocată de pârâți, a stabilit o taxă de timbru în sumă de 3353,18 lei și timbru judiciar de 5 lei, aferentă capetelor de cerere nr. III din cererea introductivă, a capetelor de cerere din completarea de acțiune de la fila 39 dosar fond, acesteanefiind scutite de taxă de timbru, nefiind incidente dispozițiile Legii 455/2006, fiind vorba de imobile situate în extravilan, reclamanta făcând dovada achitării acestei taxe de timbru (fila 209 dosar fond).

Totodată, s-a pus în vedere reclamantei să indice valoarea bunurilor indicate la capătul de cerere nr. I pct. 5 și 7, și capătul de cerere II raportat la nr. I pct. 5 și 7, în vederea calculării taxei de timbru.

La termenul din 30.11.2010 reclamanta a arătat valoarea bunurilor descrise la pct. 7 din acțiune, respectiv suma de xxxxx lei (fila 207 dosar fond) și valoarea bunurile descrise la pct. 5 din acțiune, respectiv suma de 89,417 lei (fila 208 dosar fond).

Prin concluziile depuse de pârâta Asociația Sfântul M___ M______ I___ cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului Catrinari, aceasta și-a precizat întâmpinarea formulată, în sensul că a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei S______ și Rădăuților, excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei M_________ „A________ Maicii Domnului” Catrinari, excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive a pârâților A________ G_______ și A________ S____, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Asociația Sfântul M___ M______ I___ cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului Catrinari, și excepția lipsei coparticipării procesuale pasive (filele 201-205 dosar fond).

La termenul din 30.11.2010, având în vedere înscrisurile noi depuse ulterior la dosar (certificat de urbanism, extrase CF, încheieri notariale), înscrisuri din care rezultă că bunurile imobile se află în extravilanul și nicidecum în intravilanul localității, așa cum a menționat reclamanta prin acțiune, șifaptul că acestea nu sunt scutite de plata taxei de timbru conform Legii 455/2006, și față de valorile indicate de reclamantă, care este derizorie (ex. 89,417 lei pentru cele 9 ha de teren), instanța a stabilit, având în vedere valoarea de contabilitate a acestor bunuri (fila 229 dosar fond), o taxă de timbru în sumă de xxxxx,88 lei, fiind prorogată pronunțarea asupra excepției netimbrării după soluționarea cererii de reexaminare taxă de timbru.

Împotriva acestei taxe de timbru, reclamanta A____________ S______ și Rădăuților a formulat cerere de reexaminare taxă de timbru, cerere care a fost admisă prin Încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 2.02.2011 în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX/a1 a Judecătoriei Vatra Dornei, dispunându-se scutirea de plata taxei de timbru stabilite în sarcina reclamantei, în sumă de xxxxx,88 lei.

La termenul din 15.02.2011 instanța, având în vedere ordinea de prioritate în soluționarea excepțiilor invocate de pârâți, a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A____________ S______ și Rădăuților, excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei M_________ A________ Maicii Domnului Catrinari, și excepția lipsei de interes a pârâților A________ G_______ și A________ S____.

Prin sentința civilă nr. 245/22.02.2011, Judecătoria Vatra Dornei a respins excepția netimbrării, invocată de pârâți; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A____________ S______ și Rădăuților.

A respins acțiunea formulată de reclamanta A____________ S______ și Rădăuților, în contradictoriu cu pârâții Asociația Sfântul M___ M______ I___ cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului Catrinari prin reprezentant A________ G_______, C______ S____ R_____, C______ G_______, H_____ V______, H_____ G_______, B_____ G_______, B_____ C________, A________ G_______ și A________ S____, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei M_________ „A________ Maicii Domnului” Catrinari.

A respins acțiunea formulată de reclamanta M_________ „A________ Maicii Domnului” Catrinari, în contradictoriu cu pârâții Asociația Sfântul M___ M______ I___ cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului Catrinari prin reprezentant A________ G_______, C______ S____ R_____, C______ G_______, H_____ V______, H_____ G_______, B_____ G_______, B_____ C________, A________ G_______ și A________ S____, ca nefondată, fiind formulată de o persoană fără capacitate de folosință.

A obligat reclamanții la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtei Asociația M_________ „Sfântul M___ M______ I___ cel Nou de la Suceava” și „Nașterea Maicii Domnului” Catrinari.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, în urma cererii pârâților G_______ A________ și A________ S____, reclamanta și-a dat acordul în vederea edificării unui locaș de cult în satul Catrinari, pe un teren aparținând rudelor acestora, în vederea edificării fiind emise avize de către reclamantă la data de 19.09.2006, conform adreselor 1743, 1745, 1746 – emise în vederea eliberării autorizației de construcție, cod fiscal (filele 28-30 dosar fond).

De la data emiterii avizelor și până în prezent, au fost edificate o biserică, un paraclis, un complex monahal, clopotniță, anexe gospodărești, au fost achiziționate și primite numeroase bunuri mobile necesare desfășurării activității religioase, inventariate și cuprinse în lista aflată la filele 10-27.

La data de 7.10.2007 biserica a fost sfințită de către IPS Pimen și PS Teodosie, întocmindu-se și un act de sfințire în acest sens (fila 9 dosar fond).

În ceea ce privește excepția netimbrării, instanța de fond a reținut că prin încheierea din 2.11.2010 s-a stabilit o taxă de timbru în sumă de 3353,18 lei și timbru judiciar de 5 lei, aferentă capetelor de cerere nr. III din cererea introductivă, a capetelor de cerere din completarea de acțiune de la fila 39, acesteanefiind scutite de taxă de timbru, nefiind incidente dispozițiile Legii 455/2006, fiind vorba de imobile situate în extravilan, reclamanta făcând dovada achitării acestei taxe de timbru (fila 209 dosar fond).

În ceea ce privește celelalte capete de cerere, deși inițial, la termenul din 30.11.2010 judecătoria a stabilit, având în vedere valoarea de contabilitate a acestor bunuri (fila 229 dosar fond), o taxă de timbru în sumă de xxxxx,88 lei, ulterior prin Încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 2.02.2011 în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX/a1 a Judecătoriei Vatra Dornei, s-a dispus scutirea de plata taxei de timbru stabilit în sarcina reclamantei, în sumă de xxxxx,88 lei.

Astfel fiind, cererea este timbrată corespunzător, nefiind dată în cauză excepția netimbrării acțiunii, motiv pentru care a fost respinsă această excepție, pusă în discuție la termenul din 2.11.2010.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A____________ S______ și Rădăuților, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 181 din Statutul B__, „o biserică, imediat după sfințirea ei, trece în proprietatea și în folosința unităților de cult din cadrul eparhiei, cu tot terenul și clădirile afectate ei și stă sub dispozițiile prezentului statut, ținându-se seama și de actele de fundație. Eventualele condiții testamentare contrare prezentului statut se vor considera nule.”

În situația de față, unitatea de cult din cadrul eparhiei este M_________, în proprietatea căreia ar trece bunurile indicate în acțiune, având în vedere textul de lege mai sus arătat.

În acest sens, instanța de fond a reținut regula potrivit căreia o mănăstire, dacă este legal constituită, potrivit dispozițiilor HG 53/2008, respectiv Statutul B__, are personalitate juridică (conform art. 41 alin. 1 din HG 53/2008) alături de alte unități de cult, acesta putând dobândi legitimare procesuală activă în virtutea acestor dispoziții, și nu A____________ care este un organ ierarhic superior.

În acest sens, art. 40 din HG 53/2008 a arătatcă,„(1) Unitățile componente ale Bisericii Ortodoxe Române, organizată ca Patriarhie, sunt:a) parohia;b) mânăstirea; c) protopopiatul (protoieria); d) vicariatul;e) eparhia (arhiepiscopia și episcopia);f) mitropolia.

(2) Fiecare din unitățile componente ale Bisericii, în conformitate cu dispozițiile prezentului statut, are dreptul de a se conduce și de a se administra autonom față de altă parte componentă de același rang și de a participa, prin reprezentanții săi aleși, clerici și mireni - în cazul parohiilor și eparhiilor, la lucrările unităților componente superioare.”

Instanța de fond a înlăturat argumentul reclamantei A____________ S______ și Rădăuților, în sensul că ar avea calitate procesuală în calitate de organ superior Mănăstirii, având în vedere dispozițiile art. 181, 40 alin. 2 din HG 53/2008, reținând și dispozițiile art. 41 din același act normativ, potrivit căruia „Patriarhia, mitropolia, arhiepiscopia, episcopia, vicariatul, protopopiatul (protoieria), mânăstirea și parohia sunt persoane juridice de drept privat și utilitate publică, cu drepturile și obligațiile prevăzute de prezentul statut.”

Având în vedere faptul că în cauză calitate procesuală activă ar putea justifica doar M_________ A________ Maicii Domnului Catrinari, legal constituită, în patrimoniul căreia ar trece prin efectul art. 181 din HG 53/2008 bunurile mobile și imobile ce formează obiectul prezentei judecăți, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A____________ S______ și Rădăuților și a respins acțiunea formulată de reclamanta A____________ S______ și Rădăuților, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei M_________ A________ Maicii Domnului Catrinari, judecătoria a reținut că demersurile în vederea înființării, respectiv construirii acestei mănăstiri, au început în anul 2006, sens în care s-a emis și Decizia nr. 75 din 31.05.2006 a Arhiepiscopiei S______ și Rădăuților, la cererea soților A________ G_______ și S____.

Totodată, mănăstirea a fost sfințită, întocmindu-se și un act de sfințire (fila 70 dosar fond), de către IPS Pimen și PS Teodosie.

Instanța de fond a reținut că la nivelul anilor 2006-2007 erau în vigoare dispozițiile Decretului Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 233/1949 pentru aprobarea Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, republicat, cu modificările ulterioare, care, în art. 76, prevede, în ceea ce privește legala constituire a mănăstirilor, următoarele:

„Mânăstiri noi se pot întemeia numai cu binecuvântarea Sfântului Sinod, la propunerea episcopului respectiv, fie că întemeietorul este un călugăr, sau un particular, care să asigure mijloacele necesare pentru susținerea mânăstirii și a personalului ei, fie că aceasta s-ar face din inițiativa unor asociațiuni bisericești, care și-ar lua angajamentul de a pune la dispoziție mijloacele necesare.

Desființarea unei mânăstiri se poate face tot numai cu încuviințarea Sfântului Sinod.”

Ulterior, acest act normativ a fost abrogat prin HG 53/2008, însă dispozițiile privind înființarea și desființarea mănăstirilor au rămas asemănătoare, art. 75 arătând procedura de înființare și de desființare, respectiv de transformare a mănăstirilor, astfel:

„Înființarea, desființarea și transformarea mânăstirilor de călugări în mânăstiri de călugărițe sau a mânăstirilor de călugărițe în mânăstiri de călugări, precum și ridicarea schiturilor la rang de mânăstiri se aprobă de către Sinodul mitropolitan, la propunerea motivată a chiriarhilor eparhiilor sufragane, după o atentă și riguroasă evaluare a motivelor, a existenței bazei materiale și a personalului monahal necesar, precum și a condițiilor misionare locale.”

Din aceste dispoziții legale rezultă indubitabil faptul că dreptul de a înființa sau de a desființa o mănăstire aparține în exclusivitate Sfântului Sinod (până în anul 2008) și Sinodului Mitropolitan, cu sediul în București (după _____________________ HG 53/2008), A____________ S______ și Rădăuților neavând nicio calitate în acest sens.

Instanța de fond a reținut că, cu ocazia discutării în contradictoriu a acestei excepții invocate, reprezentantul reclamantei (avocat D______ C_________) a confirmat personal faptul că și în prezent se fac demersuri la Sinodul Mitropolitan din București în vederea obținerii actelor privind înființarea în condițiile legii a acestei mănăstiri.

În aceste condiții, este dată în cauză excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Mănăstirii, aceasta nefiind legal înființată potrivit actelor normative mai sus arătate, motiv pentru care, având în vedere că aceasta încă nu poate fi titulară de drepturi și obligații procesuale, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamanta M_________ „A________ Maicii Domnului” Catrinari ca nefondată, fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Având în vedere că admiterea celor două excepții duce la stingerea litigiului în totalitate, judecătoria nu a mai cercetat celelalte excepții invocate, și nici fondul cauzei, potrivit art. 137 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu, instanța de fond nu a avut în vedere această cerere, motivat de faptul că a fost depus ulterior închiderii dezbaterilor, în timpul ședinței de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 245/22.02.2011 a Judecătoriei Vatra Dornei au formulat recurs reclamantele A____________ S______ și Rădăuților și Mânăstirea „A________ MaiciiDomnului”, precum și pârâții Asociația Mânăstirea „Sf. M___ M______ I__ cel Nou” de la Suceava și „Nașterea Maicii Domnului Catrinari”, C______ G_______, C______ S____ R_____, H_____ V______, H_____ G_______, B_____ G_______, B_____ C________.

Prin cererile de recurs formulate de reclamantele A____________ S______ și Rădăuților și Mânăstirea „A________ MaiciiDomnului” s-a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței civila atacate, iar, pe fond, admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererilor, reclamantele recurente au arătat că, în raport cu dispozițiile art. 84 al.1și 3 și art. 169 din Statutul B__, A____________ S______ și Rădăuților are calitatea să solicite constatarea apartenenței unui bun la patrimoniul bisericesc, aflat în raza sa de competență, chiar dacă bunurile descrise în acțiune sunt proprietatea Mănăstirii Catrinari, drept de proprietate dobândit prin efectul legii.

S-a arătat că, așa cum s-a reținut în sentința recurată, unitatea de cult este M_________, care are personalitate juridică și care este proprietatea bunurilor descrise în acțiune, însă A____________ S______ și Rădăuților justifică calitate procesuală activă pentru a solicita: constatarea apartenenței bunurilor la patrimoniul bisericesc; constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra bunurilor în litigiu în numele Mănăstirii, aflată în subordinea sa, ca for ierarhic superior în vederea ocrotirii intereselor acesteia.

Art. 40 al. 2 din Statutul Bisericii Ortodoxe Române prevede faptul că „Unitățile componente ale bisericii au dreptul de a se conduce și de a se administra autonom față de altăparte componentă de același rang, ori în speța de față, nu se află în cazul unor unități componente ale Bisericii de același rang, nu poate fi vorba nici de autonomie, cu atât mai mult cu cât Statutul B__ prevede la art. 74 al.4 că „mănăstirea depinde direct de chiriarhul locului …” Nu pot fi avute în vedere, în modalitatea în care a reținut instanța de fond, nici dispozițiile art. 41 din același statut.

M_________ este persoană juridică de drept privat și de unitate publică, este autonomă numai față de alte părți componente de același grad, nu și față de A____________ S______ și Rădăuților, care este organul bisericesc superior.

De asemenea, recurentele au arătat că și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Mănăstirii „A________ Maicii Domnului Catrinari” se impune a fi respinsă, întrucât această mănăstire a fost înființată prin Decizia nr. 75/31.05.2006 emisă de A____________ S______ și Rădăuților, avizul Sinodului Mitropolitan fiind doar o chestiunea prealabilă emiterii actului sus menționat, iar pârâții nu au nici o calitate să conteste această decizie. M_________ de la Catrinari este înregistrată la A____________ S______ și Rădăuților și a dobândit capacitate de folosință de la înființare.

Totodată, au arătat recurentele, în cazul în care se admite excepția unei capacități de folosință a Mănăstirii A________ Maicii Domnului Catrinari, nu se poate în nici un caz să se admită și excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei S______ și Rădăuți, pentru că o excepție o exclude pe cealaltă.

Pe fondul cauzei, au fost reiterate motivele invocate prin acțiune și în precizările la aceasta.

Pârâții Asociația Sfântul M___ M______ I___ Cel Nou de laSuceava și Nașterea Maicii Domnului Catrinari - prin reprezentant A________ G_______, C______ G_______, C______ S____ R_____, H_____ V______, H_____ G_______, B_____ G_______, B_____ C________,A________ Ghoerghe,A________ S____, M_________ „A________ Maicii Domnului” Catrinari au formulat recurs împotriva sentinței civile


Yüklə 447,01 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin