Cabinet de avocat „razvan viorescu” Suceava, str. Mihai Eminescu nr. 0, sc. A, ap. Tel/fax: [phone]; gsm: 0722. 529815

Cei doi autori morali ai actului de sfințire, IPS Pimen și IPS Teodosie, în baza căruia BOR a procedat la întabularea pe numele acesteia a imobilelor proprietatea recurentei, au următorul profil moral:

Astfel, Instanţa supremă a decis, irevocabil, că arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen, a colaborat cu fosta Securitate, respingând astfel recursul acestuia la decizia Curţii de Apel Bucureşti. Potrivit Deciziei CNSAS numărul 3.370 din 9 octombrie 2007, Vasile Zainea (IPS Pimen Zainea) este titularul dosarelor SIE 40160 şi I 993, iar potrivit celor consemnate în aceste dosare, "a fost utilizat ca informator de IJ Suceava sub numele conspirativ Sidorovici în perioada 1975-1977".( http://www.mediafax.ro/social/ips-pimen-a-colaborat-cu-fosta-securitate-a-decis-definitiv-instanta-suprema-10251651 )

Profilul lui ÎPS Teodosie este următorul: arhiepiscopul Tomisului, a fost chemat la sediul Miliţiei, unde a fost convins să semneze, în septembrie 1987, un acord de colaborare cu fosta Securitate, având numele de cod „Mache“. În arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) se află dosarul de reţea al lui ÎPS Teodosie, cu numele conspirativ „Mache“. Pe cinci file găsim două rapoarte ale Securităţii de recrutare şi un angajament semnat de Macedon Petrescu, numele laic al lui ÎPS Teodosie, actualul Arhiepiscop al Tomisului. În perioada 2010 – 2016, ÎPS Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului a dat declaraţii false, spunând că va folosi un teren agricol pentru a cultiva vii, cu scopul de a primi fonduri europene, deşi pe suprafaţa agricolă indicată nu au existat astfel de culturi. Adică a sustras bani europeni. În primăvara anului 2016, Teo a primit 500 de euro de la o persoană, pentru a dispune ca persoana respectivă să primească remuneraţia legală pentru munca pe care o desfăşura într-o parohie. Adică a luat mită pentru ca un amărât să își primească salariul legal. Apoi IPS Teodosie mai e acuzat pentru fals intelectual și a fost dovedit turnător la securitate pe vremea lui Ceaușescu.

Expansiunea secularizării bisericești asupra terenurilor forestiere în Bucovina a fost cenzurată irevocabil de ICCJ, în 2017. Peste 166.800 de hectare de fond forestier aflate în județul Suceava rămân definitiv în proprietatea statului român, după ce Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a pierdut definitiv procesul intentat în acest caz. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins prin decizia 192/ 2017, ca nefondate, recursurile declarate de revizuentul Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei şi de intimatele Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Suceava şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva împotriva deciziei nr. 2128/A din data de 11 octombrie 2016 a Curţii de Apel Cluj, Secţia I civilă. Decizia este irevocabilă. De menţionat că în data de 11 octombrie 2016, Curtea de Apel Cluj a respins excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată  invocată de către FBORB. S-a respins cu acelaşi prilej şi excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor. S-a respins atunci ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de reclamanta FBORB împotriva deciziei civile nr. 147/A din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. 1162/1/2010. FBORB  a fost obligată să plătească unei intimate prinsă ocazional în marea vâltoare ce s-a iscat acum 17 ani, când a început bătălia pentru pădurile Bucovinei, suma de 6.146,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire.

PE FONDUL RECURSULUI REITERĂM MOTIVELE DE NELEGALITATE

1). Pe calea apelului am criticat faptul că prima instanță a omis a analiza excepția inadmisibilității acțiunii invocată în raport de prevederile art. 111 Vechiul C.pr.civ., încât am solicitat admiterea apelului şi anularea sentinţei apelate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.

O astfel de soluţie ar fi răspuns principiului respectării dublului grad de jurisdicţie şi principiului vizând garantarea dreptului la apărare.

Instanța de apel admite că prima instanță nu a expus argumentele pentru care a trecut peste această excepție și că a pășit la soluționarea pe fond a litigiului, însă procedează ea însăşi la analizarea excepției inadmisibilității în virtutea faptului că apelul este o cale devolutivă de atac, arătând că trimiterea cauzei spre rejudecare se impune doar în situația în care instanța a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ceea ce nu ar fi cazul în speță.

Pe calea recursului de faţă susținem că soluția instanței de apel, de respingere a excepției inadmisibilității, este greșită, fiind dată cu încălcarea legii, respectiv a prev. art. 111 C.pr.civ. 1864, critica fiind circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. 1864.

Instanța de apel a respins excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, cu motivarea că, în condițiile în care reclamanta exercită posesia asupra bunurilor în litigiu, este evident că aceasta nu ar fi putut exercita acțiunea în revendicare (acțiunea proprietarului neposesor), ca și acțiune în realizare.

Acest argument nu poate fi primit, reclamanta nedovedind că are posesia bunurilor în litigiu, plus că Arhiepiscopia invocă în cauză dobândirea dreptului de proprietate asupra acestor bunuri pe calea acţiunii în constatare pentru B.O.R. (privitor la care, din nou, nu s-a făcut dovada că posedă bunurile în litigiu), simplul fapt că un preot slujește la lăcașul de cult neputând primi semnificația posesiei bunurilor pretins exercitată de către reclamantă.

Precizăm că reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, iniţial, a solicitat să se constate că toate bunurile pârâţilor sunt proprietatea Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.), pentru ca mai apoi să solicite constatarea dreptului de proprietate în favoarea sa. Ulterior, după ce pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a Arhiepiscopiei, aceasta a făcut precizări la acţiune, arătând că a formulat cererea în calitate de „instituţie ierarhic superioară” Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului” Catrinari, nr. 121, Panaci, jud. Suceava şi a solicitat introducerea în cauză a acesteia din urmă, ca reclamantă, respectiv a solicitat ca pretenţia de constatare a dreptului de proprietate să vizeze Mănăstirea.

Instanţa de fond, printr-o soluţie confirmată de instanţa de apel, constată că proprietar al bunurilor în litigiu este B.O.R.

Pârâţii au invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispoziţiile Vechiului C.pr.civ., art. 111, care prevede că „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”.

După cum arată și instanța de apel, reclamanta solicită să se recunoască un drept de proprietate despre care pretinde că a fost dobândit în baza legii. Statuarea instanței de apel privind faptul că reclamanta ar avea posesia bunurilor are caracter speculativ, neexistând nici o dovadă în acest sens administrată în cauză. În plus, analiza posesiei ar fi trebuit să fie făcută în raport de Biserica Ortodoxă Română şi nu în raport de Arhiepiscopie.

De vreme ce reclamanta susține că în cauză a fost dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor în litigiu în temeiul legii, este mai mult decât evident că aceasta are deschisă calea acțiunii în realizare – acțiune în revendicare împotriva pârâţilor, în cadrul căreia să se realizeze examenul comparativ al titlurilor opuse reciproc.

De vreme ce reclamanta are la îndemână calea unei acţiuni în realizarea dreptului, acţiunea în constatarea dreptului este inadmisibilă, încât este greșită soluția instanței de apel privind respingerea excepției.

2). Soluția instanței de apel privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari materializează interpretarea greșită a principiului conform căruia într-un litigiu trebuie să existe identitate între părți și subiectele raportului de drept dedus judecății, concret, între pârât şi titularul obligaţiei care intră în conţinutul raportului de drept material dedus judecăţii.

Reclamanta a solicitat în contradictoriu cu subscrisa pârâtă Asociaţia să se constate că bunurile indicate în acţiune sunt proprietatea Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului Catrinari (care nu are capacitate de folosinţă, aspect tranşat cu putere de lucru judecat).

După cum a recunoscut şi reclamanta în cererea completatoare, pentru majoritatea bunurilor în litigiu nu mai avem calitatea de proprietar, întrucât între timp acestea au fost înstrăinate, sens în care nu mai avem nici calitate procesuală pasivă în cererea în care se urmăreşte reglementarea situaţiei lor juridice sub aspectul titularului dreptului de proprietate: este vorba de realitatea imobiliară înscrisă în CF 30335 pentru Cheptea Gheorghe şi Cheptea Stela-Rodica – terenurile întabulate în această carte funciară şi dreptul de superficie pentru construcţiile cu nr. A1 şi A2 din aceeaşi CF; cota de 2/3 din A1 şi 2/3 din A13, A14, A15 şi A16 înscrisă pentru Buzatu Gheorghe şi Constanţa, precum şi cota de 1/3 din A1 şi 1/3 din A13, A14, A15 şi A16 înscrisă pentru Haliuc Viorica şi Haliuc Gheorghe.

Din această perspectivă, modalitatea de soluţionare a excepţiei este greşită.

3). Soluția Curţii de Apel Suceava privind respingerea apelului declarat împotriva soluţiei date pe fondul cauzei de către prima instanță este greșită, materializând sub un prim aspect interpretarea și aplicarea greșită a unui act normativ inaplicabil, încălcându-se astfel principiul neretroactivității legii civile, această critică fiind circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. 1864.

3.1). În primul rând, instanţa de apel menţine soluţia de admitere a acţiunii, care se întemeiază pe un act normativ inaplicabil (care a intrat în vigoare şi care este ulterior sfinţirii bisericii: complexul social-monahal a fost construit în 2006-2007, când era în vigoare Statutul B.O.R. adoptat prin Decretul 233/1949 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale; în plus, „sfinţirea” la care face trimitere instanţa de apel a avut loc la 07.10.2007, iar Asociaţia a fost înfiinţată la 09.03.2007), cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile.

Statuările instanței de apel referitoare la faptul că disp. art. 177 din Statutul BOR adoptat prin Decretul nr. 233/23.02.1949 al Prezidiului Marii Adunări Naionale ar fi aproape identice cu cele ale art. 181 din Statutul BOR adoptat prin HG 53/2008 nu au nici o relevanţă în cauză, de vreme ce art. 170 din Statul BOR adoptat în 1949 prevedea că: „averea fundațiunilor și asociațiunilor, care au personalitate juridică, este proprietatea acestora și se administrează de Biserică în limita și în condițiunile actelor constitutive și conform dispozițiunilor acestui statut”.

Conform Constituţiei României, art. 15 alin. 2 şi C.civ., art. 1: „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă”.

Temeiul legal al prezentei acţiuni este Statutul Bisericii Române adoptat în anul 2008.

Temeiul de fapt al prezentei acţiuni este sfinţirea din anul 2007.

Astfel, în acţiune reclamanta motivează în fapt că:

„La data de 7 octombrie 2007 biserica a fost sfinţită.

...

Ca urmare, în conformitate cu prevederile Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române aprobat prin HG 53 din 16 ianuarie 2008, biserica, terenul şi toate ... au trecut în proprietatea ...”.

Se poate observa că la data evenimentului indicat ca fiind translativ de proprietate în favoarea Mănăstirii, în numele căreia acţionează Arhiepiscopia (care în final obţine constatarea dreptului de proprietate în favoarea B.O.R.), respectiv la data sfinţirii din anul 2007 (07.10), actul normativ invocat nu era în vigoare, acesta fiind adoptat ulterior, respectiv în anul 2008.

Pe de altă parte, la momentul la care subscrisa Asociaţie ne-am înfiinţat şi am luat hotărârea de a desfăşura activităţi umanitare şi cultural-religioase, prin înfiinţarea de cămine de orfani şi bătrâni, de centre de studii (istorice, religioase şi de relaţii cu străinii ortodocşi de pretutindeni etc.) şi de edificare a unui lăcaş de cult – 09.03.2007, Statutul Bisericii Ortodoxe Române, invocat şi reţinut în cauză, nu era în vigoare, nefiind încă adoptat.

Probabil că dacă acesta ar fi fost în vigoare şi am fi avut cunoştină de dispoziţiile acestuia nu am mai fi început edificarea vreunui lăcaş de cult, deoarece am fi riscat să rămânem fără acesta şi, astfel, să nu ne putem realiza scopul pentru care ne-am înfiinţat în mod legal şi pentru care funcţionăm şi în prezent, în esenţă defăşurarea de activităţi culturale, religioase şi umanitare.

Dorim să subliniem în acest context un aspect esenţial care a stat la baza luării deciziei de înfiintare a asociaţiei caritabile şi de a edifica acest complex social-religios, respectiv pierderea de către familia Acatrinei Gheorghe (între timp, decedat şi acesta) şi Stela a copilului lor, decedat în 1995, în memoria căruia s-au făcut imense eforturi materiale, financiare şi umane pentru realizarea obiectivelor în discuţie, „donate” de către instanţe Bisericii Ortodoxe Române numai din perspectiva activului pe care îl presupun, nu şi a pasivului (datoriile contractate în vederea finalizării lucrărilor rămânând în sarcina noastră).

Toate cheltuielile legate de finanţarea investiţiilor, a utilităţilor, plata manoperei, transportul muncitorilor de la distanţă de peste 150 km şi asigurarea hranei celor peste 25 de muncitori zilnic, au fost asigurate în exclusivitate din fondurile proprii şi cele trei împrumuturi în valoare de 5,7 miliarde lei, Biserica ortodoxă necontribuind cu nimic până la finalizarea şi recepţia lucrărilor, după care Arhiepiscopia a început să emită pretenţii asupra acestei investiţii.

Revenind la chestiunea pe care am supus-o atenţiei, arătăm că până la adoptarea actualului Statutului al Bisericii Ortodoxe Române aprobat prin HG 53/16 ianuarie 2008, în vigoare a fost vechiul Statut, votat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 19-20 octombrie 1948 şi recunoscut prin Decretul 233/23.02.1949 al Prezidiului Marii Adunării Naţionale.

În vechiul Statut al Bisericii Ortodoxe Române, valabil la momentul înfiinţării subscrisei Asociaţia şi al edificării construcţiilor, inclusiv la momentul sfinţirii, în partea a IV-a „Despre averea bisericească”, la art. 170, se prevedea: „averea fundaţiilor şi asociaţiilor, care au personalitate juridică, este proprietatea acestora şi se administrează de biserică în limita şi-n condiţiile actelor constitutive şi conform dispoziţiunilor acestui statut”.

Având în vedere cele de mai sus şi principiul neretroactivităţii legii civile, urmează să constataţi, în rejudecare, că acţiunea reclamantei este nefondată.

În ipoteza în care veți trece peste apărarea vizând neretroactivitatea legii civile, rugăm să observați că interpretarea instanței de apel privind art. 170 din Statutul BOR adoptat în 1949 este greșită, având în vedere că acest act normativ nu distinge în sensul că prev. art. 170 ar avea în vedere exclusiv asociațiile și fundațiile înființate în cadrul BOR.

Aşa fiind, interpretarea instanței de apel adaugă la lege.

În altă ordine de idei, instanța de apel îşi însuşeşte, greşit, argumentele primei instanţe, referitoare la înlăturarea apărărilor noastre relativ la dreptul de proprietate asupra bunurilor în litigiu, întrucât din probele administrate în cauză ar fi rezultat că întregul complex a fost edificat cu scopul de a deveni lăcaș de cult al ortodoxiei române (ctitori nu sunt doar pârâții, ci și alte persoane care au făcut donații în vederea edificării lăcașului, terenul a fost achiziționat pentru ridicarea bisericii, starețul mănăstirii a fost împuternicit să colecteze fonduri necesare lucrărilor de pictură ale bisericii, actul de sfințire consemnează că achizițiile s-au făcut cu bani proveniți din „pomelnice și donații de credincioși”).

Cele reținute referitoare la faptul că prin Actul din 02.11.2009 starețul mănăstirii, desemnat de Arhiepiscopie conform Adeverinței nr. 385/17.02.2009 (fila 99), a fost împuternicit să colecteze fonduri necesare lucrărilor de pictură ale bisericii și ale Așezământului de bătrâni, sunt neconforme cu realitatea.

Aceasta, pentru că în anul 2009 numitul Țanef Constantin nu avea nici un raport contractual sau de altă natură cu Arhiepiscopia, încadrarea lui făcându-se prin Adresa nr. 937/29.04.2010, prin care s-a aprobat angajarea în postul de preot slujitor la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Catrinari, com. Panaci, începând cu 01.05.2010, iar, pe de altă parte, arătăm că în acea perioadă nu exista un Așezământ de bătrâni la complexul construit de Asociaţie.

Împuternicirea nr. 2688/02.11.2009 prin care P.Cuv. Ieromonah Haralambie – Țanef I. Constantin, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” și „Nașterea Maicii Domnului” din sat Catrinari, com. Panaci, jud. Suceava, este desemnat „să colecteze fonduri și materiale de construcție, necesare pentru lucrările de pictură ale bisericii mănăstirii și ale Așezământului de Bătrâni unde se află 10 persoane asistate” este întocmită pro causa, de vreme ce abia prin Adresa nr. 937/29.04.2010 numitului Țanef I. Constantin i s-a aprobat încadrarea în postul de preot slujitor, începând cu data de 01.05.2010 și de vreme ce în anul 2009 nu exista Așezământul de bătrâni la complexul construit de Asociație. De altfel, nici în prezent nu există un astfel de Aşezământ de bătrâni, deşi reprezentanţii Asociaţiei au construit unul din corpurile de clădiri cu destinaţie socială, conform destinaţiei din proiect şi detaliilor ţinând de întabulare, însă reprezentanţii bisericii nu au dorit după finalizarea lucrărilor de către Asociaţie desfăşurarea unei activităţi de caritate. Dar au pretins, totuşi, în cererea de faţă, dobândirea dreptului de proprietate asupra investiţiilor realizate de noi, ceea ce are semnificaţia unui act de „caritate forţată”.

În ipoteza în care Ţanef I. Constantin ar fi fost angajat, angajarea s-ar fi întemeiat pe un contract de muncă. Nu există, însă, dovezi în acest sens, încât motivarea instanţei de apel, care preia statuările primei instanțe referitoare la existența unor raporturi între starețul mănăstirii și Arhiepiscopie încă din anul 2009 este greşită.

Iar prin Împuternicirea nr. 535/10.03.2010 Arhiepiscopia a împuternicit pe P.C. Ierom Țanef Constantin, stareț al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului” Catrinari, nr. 121, Panaci, jud. Suceava, să reprezinte Arhiepiscopia, pentru îndeplinirea procedurii de întabulare la Biroul de Carte Funciară și Publicitate Imobiliară Vatra Dornei asupra suprafeței de 89.417 mp teren, situată pe raza satului Catrinari, com. Panaci.

Şi această Împuternicire a fost întocmită pro causa, în fals, de vreme ce se eliberează pe data de 10.03.2010, dar în cuprinsul acesteia se menționează că P.C. Ierom. Țanef Constantin se legitimează cu CI eliberat de Poliția Vatra Dornei la o dată ulterioară emiterii Împuternicirii, respectiv 12.05.2010 (nici la data de 10.03.2010 nu existau raporturi juridice între Țanef Constantin şi Arhiepiscopie).

La data venirii acestei persoane la Catrinari, complexul monahal era ridicat, avea toate dotările necesare (alimentare cu apă, alimentare cu energie, încălzire centrală), iar corpul administrativ era dotat cu toate obiectele de mobilier necesare funcționării.

Arhiepiscopia nu a contribuit cu nici un leu la realizarea investițiilor, plus că nu am fost sprijiniți de vreun reprezentant al B.O.R. pe parcursul realizării investiției, ci doar am fost sfătuiţi să luăm credite pentru a finaliza lucrările, deoarece Arhiepiscopia nu deține fonduri să ne ajute la finalizarea obiectivelor.

În plus, instanța de apel a interpretat greșit dispozitivul S.C. nr. 242/18.02.2010 a Judecătoriei Vatra Dornei, arătând că prin această hotărâre s-a constatat dreptul de proprietate al Mănăstirii asupra terenului.

Instanța de apel, ca şi instanţa de fond, face o confuzie regretabilă între suprafața de 15.057 mp teren fânaț, situată în sat Catrinari, com. Panaci, identică cu parcela nr. 1, corp proprietate 1130 înscrisă în CF nr. 250/N a com. cad. Panaci, ce face obiectul Contractului de donație aut. sub nr. 1051/12.03.2007, pe care este edificat complexul monahal, şi suprafața de 89.417 mp teren situat în com. Panaci, jud. Suceava (identică cu parcelele nou formate 1F, de 9.744 mp teren și 1P, de 79.673 mp teren), care are cu totul alt amplasament decât suprafața de 15.057 mp teren pe care este edificat complexul monahal.

S.C. nr. 242/18.02.2010 a Judecătoriei Vatra Dornei are ca obiect obținerea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, acțiunea fiind formulată de Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului Catrinari, în contradictoriu cu pârâţii Miron Maria și moştenitorii acesteia, însă nu ne este opozabilă pentru că nu a fost pronunțată în contradictoriu cu noi.

Această sentinţă este reţinută greşit ca justificând pretenţiile reclamantei, în sensul că ar fi avut ca obiect constatarea dreptului de proprietate al Mănăstirii asupra terenului și că în 27.07.2010 părțile ar fi acceptat intrarea în patrimoniul B.O.R. a întregului complex monahal.

S.C. nr. 242/18.02.2010 a Judecătoriei Vatra Dornei a avut ca obiect suprafața de 79.673 mp, cumpărată de Asociație în 21 decembrie 2009 (dată la care complexul social-monahal era terminat) printr-un contract olograf, fiind vorba de un alt teren, situat în stânga drumului județean DJ174E Păltiniș - Dîrmoxa, al cărui amplasament este diferit față de terenul în suprafață de 15.057 mp pe care subsemnata Acatrinei Stela l-am donat Asociației în baza Actului de donație aut. sub nr. 1051/12 martie 2007 de BNP Valeriana Ilie, teren care este situat în dreapta drumului judeţean DJ174E Păltiniș - Dîrmoxa. Pe terenul în suprafață de 15.057 mp donat Asociației a fost ridicat și apoi întabulat complexul monahal, care face obiectul solicitării reprezentanților Arhiepiscopiei.

În plus, instanța de apel nu analizează S.C. nr. 242/18.02.2010 a Judecătoriei Vatra Dornei în sensul care rezultă din considerentele acestei hotărâri, ba mai mult, pretinde, fără a face referire la o hotărâre concretă, că prima instanță ar fi dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința atacată și ar fi înlăturat mențiunile referitoare la constatarea dreptului de proprietate pentru suprafețele de 974 mp teren identic cu p. A1 din CF 30289 a com. cad. Panaci și de 79.673 mp teren identic cu parcela A1 din CF 30289 a com. cad. Panaci. Numai că argumentele instanţei de fond, însuşite de instanţa de apel, de vreme ce apelul nostru a fost respins, legate de cele două suprafeţe şi de dobândirea de către Mănăstire a dreptului de proprietate asupra terenului afectat de complexul social-monahal nu au fost înlăturate.

Critica noastră invocată prin apel viza tocmai faptul că prima instanță a interpretat eronat S.C. nr. 242/18.02.2010, ceea ce denotă că instanța de apel nu a răspuns efectiv criticilor noastre. Omisiunea de a răspunde tuturor argumentelor invocate de parte materializează lipsa temeiului legal al hotărârii.

Apoi, susținerea că la data de 27 iunie 2010 părțile au acceptat intrarea în patrimoniul B.O.R. a întregului complex monahal este preluată dintr-un Act de sfințire a localului pentru Biserica cu Hramul Adormirea Maicii Domnului din Catrinari, com. Panaci, făcut în mod abuziv la 27.06.2010, când pe terenul care nu era proprietatea B.O.R. un sobor de preoți a sfințit, fără acceptul proprietarilor, un loc pentru ridicarea unui paraclis, în raport de art. 180 alin. 1, 2, 3 și art. 181 și art. 75 alin. 3 din Statutul BOR.

Actul de sfințire a localului pentru Biserica cu Hramul Adormirea Maicii Domnului din Catrinari, com. Panaci, consemnează că pe data de 27.06.2010 s-a sfințit locul pentru Biserica cu Hramul Adormirea Maicii Domnului – Catrinari de către Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților împreună cu un sobor de preoți și diaconi, încât prin acest act complexul monahal a intrat în patrimoniul B.O.R. și în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților împreună cu terenul și clădirile din jurul Bisericii, în raport de art. 180, art. 181 și art. 75 alin. 3 din Statutul BOR.

Este inadmisibilă interpretarea conform căreia transferul proprietății de la o persoană juridică de drept privată la B.O.R. se poate realiza exclusiv printr-un simplu „act de sfințire”, care să primească semnificaţia unui act de dobândire a dreptului de proprietate cu titlu de „lege”.

Pe de altă parte, reţine instanța de apel că prin faptul că cei doi ctitori Acatrinei Stela și Acatrinei Gheorghe ar fi semnat „actul de sfințire” din 07 octombrie 2007 imobilul a intrat în proprietatea reclamantei (or, dreptul de proprietate se constată în cauză în raporturile cu Biserica şi nu cu Arhiepiscopia), un astfel de raţionament fiind unul extensiv, ce încalcă prevederile legale, adăugând la acestea, de vreme ce actul de sfințire nu a fost semnat în aprecierea unei astfel de consecințe juridice privind transferul dreptului de proprietate, consecinţă care oricum nu se putea produce „prin efectul legii”, cum stabileşte Curtea de Apel Suceava.

În plus, instanța de apel nu se preocupă de consecinţele lipsei capacității de folosință a Mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari.

Noi am susținut în cauză că Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari nu a existat niciodată şi nu există nici în prezent, ca şi unitate de cult a Bisericii Ortodoxe Române şi nici ca persoană juridică, subiect de drept, nefiind legal înfiinţată. Acesta este contextul a fost admisă excepţia lipsei capacităţii sale de folosinţă de instanţa de fond în primul ciclu procesual, soluţie menţinută de Tribunalul Suceava şi neatacată pe calea recursului.

Singura persoană juridică legal constituită care există şi care a avut şi mai are pentru o parte din bunurile în cauză calitatea de proprietar este subscrisa pârâtă Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari.