Cabinet de avocat „razvan viorescu” Suceava, str. Mihai Eminescu nr. 0, sc. A, ap. Tel/fax: 0330. 803. 236; gsm: 0722. 529815



Yüklə 447.01 Kb.
səhifə1/6
tarix02.11.2017
ölçüsü447.01 Kb.
  1   2   3   4   5   6

CABINET DE AVOCAT „RAZVAN VIORESCU”

Suceava, str. Mihai Eminescu nr. 10, sc. A, ap. 6

Tel/fax: 0330.803.236; GSM: 0722.529815

razvanviorescu@gmail.com



Dosar nr. 2312/334/2014

recurs acțiune în constatare

COMPLETUL 9

Am pron. t.23.05.2017

Către

ICCJ -Secția I civilă,

fax021 - 312.21.11


Subscrisa Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari şi subsemnaţii Cheptea Gheorghe, Cheptea Stela Rodica, Haliuc Viorica, Haliuc Gheorghe, Buzatu Constanţa, Buzatu Octavian şi Acatrinei Stela, pârâţi în cauză, toţi prin avocat Razvan Viorescu, în temeiul disp. art. 244, 394 NCPC, formulăm
CONCUZII LA RECURSUL
Formulat împotriva D.C. 660/30.06.2016 a Curţii de Apel Suceava, rugând, pentru motivul prev. de art. 304 pct. 9 vechiul C.pr.civ., să admiteţi recursul şi să modificați în parte decizia recurată, în sensul de a admite apelul pârâţilor împotriva Sentinței nr. 1692/17.11.2015 a Tribunalului Suceava şi de a schimba această sentinţă, cu consecinţa admiterii excepției inadmisibilității acţiunii, respectiv a excepției lipsei calității procesuale pasive a subscrisei Asociația Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului Catrinari, iar, în subsidiar, cu consecinţa respingerii în totalitate a acțiunii, ca nefondată.

Prin decizia recurată a fost respins apelul pârâţilor împotriva sentinţei instanţei de fond.

Prin Sentința nr. 1692/17.11.2015 a Tribunalului Suceava s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Asociaţiei Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari; s-a admis acţiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor; s-a constatat că Biserica Ortodoxă Română este proprietar al suprafeţelor de 974 mp teren identic cu parcela A1 înscrisă în CF 30288 a com. cad. Panaci şi de 79.673 mp teren identic cu parcela A1 din CF 30289 a com.cad. Panaci; al suprafeţei de 1.642 mp teren Cc înscris în CF 30335 pe numele pârâţilor Cheptea Gheorghe şi Cheptea Stela-Rodica, cu construcţiile Biserică identică cu A1 şi Clopotniţă, identică cu A2; al suprafeţei de 13.415 mp Cc identică cu parcela A1 din CF 30334, cu construcţiile administrative şi social-culturale C3 (A13) şi C4 (A14) şi anexele C5 (A15) şi C6 (A16), precum şi al bunurilor mobile, al odoarelor şi al veşmintelor bisericeşti, al cărţilor de ritual, al icoanelor şi al obiectelor preţioase, înscrise în lista de inventariere din 12-16.04.2014 (filele 122-139); s-a dispus radierea din CF a dreptului de proprietate înscris pentru CF 30335 pe Cheptea Gheorghe şi Cheptea Stela-Rodica, precum şi a dreptului de superficie pentru construcţiile cu nr. A1 şi A2 din aceeaşi CF; s-a dispus radierea dreptului de proprietate înscris pentru cota de 2/3 din A1 şi 2/3 din A13, A14, A15 şi A16 înscris pentru Buzatu Gheorghe şi Constanţa, precum şi pentru cota de 1/3 din A1 şi 1/3 din A13, A14, A15 şi A16 înscris pentru Haliuc Viorica şi Haliuc Gheorghe.

Prin Încheierea din 22.12.2015 a Tribunalului Suceava s-a admis în parte cererea de îndreptare eroare materială și s-a dispus înlăturarea din S.C. nr. 1692/17.11.2015 a Tribunalului Suceava a dispoziţiei „Constată că Biserica Ortodoxă Română este proprietara suprafeţei de 974 mp teren identic cu p.A1 înscrisă în CF 30288 a com. cad. Panaci şi 79.673 mp identic cu A1 din CF 30289 a com. cad. Panaci”.

Pârâţii au declarat apel împotriva S.C. nr. 1692/17.11.2015 a Tribunalului Suceava, solicitând, în principal, anularea sentinţei apelate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru omisiunea soluţionării excepției inadmisibilității acțiunii, iar, în subsidiar, schimbarea în parte a sentinţei apelate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari, precum și respingerea în totalitate a acțiunii, ca nefondată.

Decizia recurată este rezultatul interpretării greșite a prevederilor legale incidente în cauză, în înţelesul art. 304 pct. 9 vechiul C.pr.civ., rap. la art. 111 vechiul C.pr.civ. şi, respectiv, la caracterul subsidiar al acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizare; la prevederile legale care reglementează calitatea procesuală pasivă şi principiul neretroactivităţii legii civile; la prevederile legale cuprinse în Statutul BOR, votat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 19-20 octombrie 1948 şi recunoscut prin Decretul 233/23.02.1949 al Prezidiului Marii Adunării Naţionale; la modul şi cazurile de dobândire cu titlu de „lege” a bunurilor de către BOR; la regimul juridic al bunurilor dobândite prin acte translative de drept de proprietate, respectiv prin faptul construirii unui imobil cu destinaţia de lăcaş de cult, cu accesoriile aferente; la prevederile legale care reglementează cauza contractului de dare în plată.

Față de concluziile exprimate oral la termenul din 16.05.2017, formulăm pe scurt următoarele precizări:


1.1.Din perspectiva scopului urmărit prin acest demers, acţiunea intimatei reclamante nu a îmbrăcat doar forma simplei acţiuni în constatare, pentru că nu a urmărit doar recunoaşterea pe cale judecătorească a existenţei atributelor dreptului de proprietate în patrimoniul său, ci a reprezentat o veritabilă acţiune în realizare dublată de o acţiune în constatare declaratorie, atât prin invocarea şi opunerea dreptului faţă de entitatea pârâtă, cât şi prin cererea de a fi repus pe deplin în exerciţiul dreptului pretins.

Un anumit cult religios nu-şi poate apropria orice bun în considerarea prevederilor propriului statut, încălcând ordinea juridică a statului, doar pentru că printr-un act normativ a obţinut calitatea de cult recunoscut de stat.

Potrivit art. 27 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 489/2006, legea- titlul- ca mod de dobândire al proprietății - este cea care intervine în acest domeniu aparte al proprietăţii private şi decide care sunt bunurile sacre ale diferitelor culte religioase recunoscute; în măsura în care sunt dobândite cu titlu, bunurile pot fi gestionate ori valorificate în condiţiile statutare; statul doar a stabilit (pentru evitarea conflictelor particulare în legătură cu aceste bunuri, mobile sau imobile, sacre ori supuse dreptului comun) că în măsura în care ele au intrat legal în patrimoniul unui cult ( ÎN BAZA UNUI TITLU LEGAL), nu mai pot face obiectul revendicării ulterioare - art. 31 alin. 1 din Legea nr. 489/2006.

În speţă, ”modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate” asupra edificiului bunurilor recurentei Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari a fost acela al ”operațiunii SFINȚIRII”, act material care nu este reglementat de nicio prevedere legală – laice.

Ori, negarea de către judecătorii fondului și apelului, în ceea ce privește admiterea cererii reclamantei, a normelor legale incidente în soluționarea litigiului – legea și doctrina juridică, anihilează modalitatea constituțională a ordinii juridice într-un stat laic!!!!!!!

Potrivit art. 6 și 29 din Constituție –identitatea religioasă este garantată pentru toate persoanele de art. 29 din Constituţie care reglementează libertatea conştiinţei. Art. 6 se referă în termeni specifici la persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. Pentru a garanta dreptul la identitate religioasă acestor persoane, care au, eventual, o religie diferită de cea a majorităţii, statul trebuie să fie laic. Statul nu poate fi, în sistemul nostru constituţional, nici religios, adică nu poate integra puterea sa cu autoritatea unei biserici, şi nici susţinătorul, aliatul unei biserici. El trebuie să fie neutru faţă de culte. Garanţia acordată de art. 6 nu poate fi deci reală decât dacă principiul laicităţii, care nu este prevăzut expres în Constituţia noastră, este derivat din dreptul la identitate religioasă. Aceasta înseamnă că puterea statului nu este nici religioasă, nici antireligioasă, căci ateismul de stat este la fel de periculos ca şi religia de stat, ci a-religioasă. Laicitatea presupune deci secularizarea puterii politice, neutralitatea statului în raport cu bisericile şi respectul libertăţii conştiinţei şi cultelor. Desigur că aceste aspecte vor fi analizate mai amănunţit în cadrul comentariului art. 29 din Constituţie, dar credem că este util, pentru conturarea dreptului la identitate religioasă acordat persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, să facem o analiză succintă a acestor aspecte ale laicităţii.

Faptul că bisericile nu mai îndeplinesc o funcţie de serviciu public conduce la ideea că nu mai există organizare «publică» a cultelor. De aceea, art. 29 alin.(3) din Constituţie arată: „cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii”, iar alin. (5): „cultele religioase sunt autonome faţă de stat”.

Noţiunea de laicitate presupune separarea statului şi bisericilor şi înseamnă impunerea, în sarcina statului, a obligaţiei de a fi neutru din punct de vedere religios.

În egală măsură BISERICA nu poate substitui prin operațiuni materiale – gen act de sfințire – ordinea juridică normativă a statului, în favoarea recunoașterii de către justiție a unor reguli interne, cu efecte în patrimoniul unor persoane private (Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari, înființată ca persoană de drept privat potrivit OG nr.26/2000 și nu ca asociație religioasă, potrivit art. 40 din legea nr.489/2006 – (Art. 40.(1) Libertatea religioasă se poate exercita şi în cadrul asociaţiilor religioase, care sunt persoane juridice alcătuite din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România, care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase.(2) Asociaţia religioasă dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor religioase, care se instituie la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul.)

Această neutralitate este în acelaşi timp negativă şi pozitivă. Neutralitatea pasivă, negativă, presupune că statul, chiar dacă are vreo preferinţă pentru vreo religie, nu face din aceasta un lucru public. El acceptă orice religie, orice doctrină, nu discriminează pe acest criteriu nici indivizii ca persoane fizice, nici indivizii organizaţi în biserici şi culte. Neutralitatea pozitivă, activă, presupune că statul intervine pentru a asigura fiecăruia posibilitatea de a exercita propria religie, prin arbitrajul pe care el îl face între culte. Astfel, Constituţia României arată că: “În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă” [art. 29 alin.(4)] şi că libertatea religiei, ca parte a libertăţii conştiinţei, “trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc” [art. 29 alin.(2)].

Este evident că neutralitatea statului în domeniul religios, astfel conturată, este o garanţie a respectării dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la identitate religioasă.
1.2.Recunoașterea statutului BOR prin Hotărîre de guvern – HG nr. 53/2008- consecințe asupra verificării neconstituționalității prevederilor interne

Parteneriatul legiuitorul politic- biserică avantajează politicul enorm de mult, indiferent cine e la putere.

Cât timp BOR nu este forţată să intre în legalitate, să funcţioneze conform legilor statului, ea va comite abuzuri în continuare. Sintagma că biserica e stat în stat nu poate sa funcţioneze într-un stat de drept, nu putem vorbi de enclave legislative. 

Acest statut pe care BOR îl invocă în acțiunile de ”revendicare”, HG 53/2008, adică statutul BOR, conţine aspecte neconstituţionale multiple, în coliziune cu articolele care reglementează identitatea religioasă, dreptul de proprietate privată, ordinea juridică, echilibrul puterilor în stat. Însă voit sau nu dacă vom analiza competenţele Curţii Constituţionale, vom constata că Hotârarea de Guvern nu face parte din ele, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra constituţionalităţii HG-urilor. Un HG nu poate fi contestat decât în contencios administrativ, iar Curtea Constituţională nu judecă excepţia de neconstituţionalitate  a HG-urilor, la fel ca în cazul  legilor, ordonanţelor de urgenţă, samd.

Prin adoptarea H.G. nr. 53/2008 privind Statutul BOR ( care în art. 201- reglementează aria de aplicabilitate- Art. 201 - (1) Prezentul statut, aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe temeiul principiilor şi dispoziţiilor generale, cuprinse în Sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe, pentru a determina modalităţile după care Patriarhia Română îşi reglementează, conduce şi administrează lucrarea sa religioasă, misionar-pastorală, cultural-educativă, social-filantropică, fundaţională şi patrimonială, este şi rămâne obligatoriu pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română din ţară şi din afara graniţelor ţării) BOR apreciază eronat că s-a recunoscut şi un regim juridic aparte de dobândire a dreptului de proprietate, derogatoriu de la dreptul comun, ca enclavă legislativă aparte de normele constituționale, în coliziune cu incidența disp. art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul la Actul adițional CEDO.

Potrivit reglementărilor noului Cod civil, a dispoziţiilor art. 557 Cod civil (care deşi stabileşte la lit. c) că dreptul de proprietate poate fi dobândit şi prin alte moduri reglementate de lege, el nu putea fi interpretat în sensul că o atare ,,modalitate’’ a fost consacrată prin H.G. nr. 53/2008 - act administrativ cu caracter normativ şi care nu produce efectele unei legi organice).

În interpretarea corectă a art. 557 alin. 2 Cod civil, pentru ca dreptul de proprietate să poată fi dobândit în temeiul unei hotărâri de guvern (aşadar, prin efectul unui act administrativ), este necesară consacrarea legislativă a unei atari ipoteze, printr-o lege organică (dată fiind importanţa dreptului real ocrotit), întrucât numai în acest mod s-ar putea asigura verificarea conformităţii actului administrativ cu legea şi, prin aceasta, cu însăşi Constituţia.

Cum nu există lege organică (Legea nr. 489/2006 neavând această natură), judecătorul fondului nu putea stabili că parohia reclamantă a dobândit dreptul de proprietate în puterea acestei legi şi în conformitate cu hotărârea de guvern menţionată.

Interpretarea stricto sensu a dispoziţiilor art. 557 alin. 3 din NCC cât priveşte trimiterea la ,,lege’’, presupune că legea nu reprezintă în sine un mod de dobândire a proprietăţii, ci că ea doar poate reglementa un mod de dobândire a dreptului real.

Astfel fiind, Statutul BOR aprobat prin H.G. nr. 53/2008 (act administrativ cu caracter normativ) ar fi putut reglementa vreun mod de dobândire a proprietăţii doar dacă s-ar fi statuat expres astfel printr-o lege organică, în condiţiile art. 557 alin. 2 Cod civil, statutul menţionat neputând fi, la rândul său, decât un document adoptat de Sinodul Bisericii în legătură cu activitatea proprie cultului religios, purtând efectul unei reglementări interne ecleziastice (care nu echivalează însă cu legea).

Ori, actul normativ care reglementează organizarea şi funcţionarea internă a Bisericii Ortodoxe Române nu putea produce efecte în patrimoniul asociaţiei pârâte-recurente, care nu este laic subordonată structurilor BOR, ci se constituie ca o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ sau patrimonial, apolitică, creată şi organizată de particulari, în condiţiile Legii nr. 21/1924 (în prezent O.G. nr. 26/2000).

Că din acest punct de vedere, susţinerea instanţei de fond și apel, în sensul că de la momentul publicării hotărârii de guvern ea are putere de lege, iar asociaţia pârâtă are obligaţia să o respecte, nu este întemeiată, pentru că în cauză nu se punea problema respectării de principiu a ordinii de drept, ci aceea a efectelor pe care acest act normativ le putea sau nu produce asupra patrimoniului unui subiect de drept căruia nu îi este adresat.

Bunurile ”revendicate” de reclamantă au fost edificate într-o perioadă în care organizarea şi funcţionarea BOR nu era reglementată prin Statutul aprobat conform H.G. nr. 53/2008, ci prin Statutul aprobat conform Decretului nr. 233/1949 – care nu reglementa ,,sfinţirea’’ ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate. Acest din urmă act normativ dispune expres că ,,averea fundaţiunilor şi asociaţiunilor, care au personalitate juridică, este proprietatea acestora şi se administrează de Biserică în limita şi în condiţiunile actelor constitutive şi conform dispoziţiunilor acestui statut’’ (art. 170 alin. 1).

Dacă s-ar admite că prin H.G. nr. 53/2008 s-a reglementat ,,sfinţirea’’ ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, nu s-ar putea în speţă regăsi efectele sale asupra modalităţii de dobândire a dreptului de proprietate cu caracter retroactiv, în sensul că s-ar putea aplica şi imobilelor edificate anterior intrării sale în vigoare.

S-a arătat eronat de instanțele de fond și apel că lăcaşul de cult este destinat cultului religios şi că prin sfinţirea lui a dobândit caracterul de bun sacru, inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil, caracter în virtutea căruia ,,nu este permis nici unei persoane fizice sau juridice, cu excepţia persoanei juridice corespunzătoare din ierarhia bisericească, să deţină vreun drept de proprietate asupra unui astfel de imobil, independent de provenienţa fondurilor băneşti’’, ,,persoanele fizice sau juridice care au contribuit la edificarea lăcaşului de cult neputând avea decât calitatea de ctitori, iar nu de proprietari/coproprietari’’.

Interpretarea corectă dată textului art. 170 alin. 1-11 din Statutul aprobat prin H.G. nr. 53/2008 confirmă faptul că nu toate lăcaşurile de cult sunt considerate a fi bunuri sacre, ci doar cele care fac parte din patrimoniul bisericesc; mai mult, în raport de dispoziţiile art. 27 alin. 2 din Legea nr. 489/2006, nici bunurile sacre din acest patrimoniu nu sunt toate imprescriptibile şi insesizabile, ci doar cele dobândite cu titlu.

Instanţele de fond și apel au arătat ERONAT că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra edificiului imobilelor recurentei [...] prin efectul H.G. nr. 53/2008 privind recunoaşterea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 50/22.01.2008, act normativ emis în concordanţă cu dispoziţiile art. 108 22 alin. 2 din Constituţie, în executarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

Instanţele de fond și apel au arătat ERONAT că acest mod aparte de dobândire a dreptului de proprietate asupra unor locașuri de cult este prevăzut printr-un act cu caracter normativ, ”opozabil erga omnes” (Statutul BOR aprobat prin H.G. nr. 53/2008), care legitimează parohia reclamantă ca titulară a dreptului de proprietate.

Ori, această dezlegare trebuie combătută, în raport de dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 care recunoaşte caracterul autonom al organizării şi funcţionării cultelor, în baza statutelor şi codurilor canonice proprii, dar care nu permite acestora să deroge de la prevederile Constituţiei ori ale Codului civil în general, şi cu privire la regimul juridic al dobândirii dreptului de proprietate, în particular.

Cu alte cuvinte, un anumit cult religios nu-şi poate apropria orice bun în considerarea prevederilor propriului statut, încălcând ordinea juridică a statului, doar pentru că printr-un act normativ a obţinut calitatea de cult recunoscut de stat.
Trebuie menţionat aici faptul că statul, în poziţia neutră afirmată potrivit art. 9 din lege, în raport de cultele recunoscute, lasă acestora libertatea de a stabili, prin statutul propriu şi potrivit dreptului canonic, care bunuri dobândite devin sacre şi care sunt supuse regimului de drept comun.

Astfel, art. 27 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 (atât în forma iniţială, cât şi ulterior modificărilor şi completărilor ulterioare) dispune: ,,Cultele recunoscute şi unităţile lor de cult pot avea şi dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile şi imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii’’. Alin. 2 al aceluiaşi text arată că: ,,Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct şi exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate cu tradiţia şi practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile şi imprescriptibile şi pot fi înstrăinate doar în condiţiile statutare specifice fiecărui cult’’. Prin urmare, nu legea este cea care – spre deosebire de domeniul proprietăţii publice – intervine în acest domeniu aparte al proprietăţii private şi decide care sunt bunurile sacre ale diferitelor culte religioase recunoscute; în măsura în care sunt dobândite cu titlu, bunurile pot fi gestionate ori valorificate în condiţiile statutare; statul doar a stabilit (pentru evitarea conflictelor particulare în legătură cu aceste bunuri, mobile sau imbile, sacre ori supuse dreptului comun) că în măsura în care ele au intrat legal în patrimoniul unui cult, nu mai pot face obiectul revendicării ulterioare - art. 31 alin. 1 din Legea nr. 489/2006.
1.3. Formulând un exercițiu virtual, în accepțiunea BOR, de a dobândi proprietăți având în vedere aplicabilitatea actelor de sfințire – moduri de dobândire a proprietății prin efectul H.G. nr. 53/2008 privind recunoaşterea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, împărtășită cu obediență de instanțele de fond și apel, supunem spre analiză logico-juridică următoarea situație:

Să presupunem că un sobor/comando de preoți, pătrunde pe timp de noapte în incinta sediului ICCJ, procedează la operațiunea materială a sfințirii locului ( imobil teren + imobil clădire), stropesc cu agheazmă, terenul-curte și clădirea ICCJ devin obiecte sacre, iar ulterior, după câteva zile se promovează o acțiune de revendicare sau de constatare, asupra celor două imobile care, fără acordul proprietarilor tabulari, devin proprietatea BOR, conform incidenței HG nr.53/2008, excluzând de la aplicare a normelor juridice specifice dreptului pozitiv, aplicabil în materie?????????
Care ar fi soluția legală în această situație, care este similară litigiului dedus judecății în prezentul dosar?
Moralitatea capilor BOR la nivel teritorial bucovinean este îndoielnică ( întâlnită în Bucovina, în cadrul unei operațiuni de apmploare de secularizare/naționalizare a proprietăților entităților de regim juridc privat- asociațiile constituite în baza OG nr.26/2000, inițiate de marii capi ai eparhiilor din județele Suceava și Constanța, IPS PIMEN și IPS Teodosie, ambii recunoscuți de către ICCJ ca fiind colaboratori ai securității, iar cel de –al doilea fiind un prieten al DNA, cercetat pentru infracțiuni de corupție și fraudarea fondurilor europene)., cu atât mai mult în încercarea de a impune enclava legislativă religioasă ( HG nr.53/2008), în locul ordinii juridice firești, prin demersurile de revendicare forțată, abuzivă a imobilelor, care prin efectul stropirii cu agheazmă, devin obiecte de cult sacre, și implicit intră în mod concret în patrimoniul BOR, cu concursul unor instanțe ”imparțiale”, a căror apreciere justițiară este contrară moralei juridice.


Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə