Cabinet de avocat „razvan viorescu” Suceava, str. Mihai Eminescu nr. 0, sc. A, ap. Tel/fax: 0330. 803. 236; gsm: 0722. 529815



Yüklə 447,01 Kb.
səhifə6/6
tarix02.11.2017
ölçüsü447,01 Kb.
#28049
1   2   3   4   5   6

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Asociația M_________ Sfântul M___ M______ I___ cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului Catrinari, jud. Suceava, ___________________, ___________. A, ____________________, C______ G_______ și C______ S____ R_____, ambii domiciliați în mun. Iași, _______________________. 33, jud. Iași, H_____ V______ și H_____ G_______, ambii domiciliați în mun. Suceava, ____________________, nr. 43, ___________. A ____________________; B_____ C________, din Iași, ______________________. 20 A, _____________, ____________, jud. Iași; A________ S____, din mun. Suceava, ____________________. 15, _____________, ___________________ și B_____ O_______, din mun. Iași, ______________________. 3, jud. Iași, împotriva deciziei civile nr. 385 din 29 aprilie 2014 a Tribunalului Suceava (dosar nr. XXXXXXXXXXX).

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata A____________ S______ și Rădăuților, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2014.

Președinte, Judecători,Grefier,

Red. A.S.F.

Jud. apel : M_____ C.

L______ A.

fond : Bugarski I.E.

Tehnored. D.E.

Ex. 2/3.12.2014



Sursa: www.rolii.ro

O altă critică se referă la faptul că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dreptul comun, respectiv pe disp. art. 111 Cod pr.civilă și ale art. 1837 Cod civil și față de aceste dispoziții acțiunea nu putea fi admisă ținând cont de prevederile legislație speciale în materie, cu referire la statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii ortodoxe Române aprobat prin HG 53/2008 conform cărora Patriarhia, Mitropolia, Arhiepiscopia, Episcopia, Vicariatul, Protopopiatul, Mănăstirea și parohia sunt persoane fizice de drept privat și utilitate publică, că patrimoniul bisericii cuprinde bunuri sacre și bunuri comune, primele fiind inalienabile, insesizabile și imprescriptibile și că reclamanta nici nu a făcut dovada că a stăpânit pentru sine sub nume de proprietar bunurile în litigiu, în condițiile în care cultul religios este o organizație de utilitate publică al cărui scop trebuie să fie exercitat în folosul comunității.

Susținerea conform căreia acțiunea nu putea fi admisă și pentru faptul că, în speță este vorba despre bunuri sacre, care sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, este neîntemeiată deoarece bunurile sacre se referă la acele bunuri care prin sfințire sau binecuvântare sunt destinate exclusiv și direct cultului religios (cu titlu de exemplu: icoanele, veșmintele bisericești, cărți de ritual bisericesc), iar în cauză este vorba de alte bunuri, respectiv: imobile-teren și construcții – biserică, casă parohială și clopotniță.

Acest din urmă act normativ precizează, la art. 169, că „totalitatea bunurilor aparținând parohiilor, schiturilor, mănăstirilor, protopopiatelor, alcătuiesc patrimoniul bisericesc ce aparține Bisericii Române, iar regimul lui este reglementat în prezentul statut. Bunurile aflate în folosință fac, de asemenea, parte din patrimoniul bisericesc și se administrează conform actelor de dobândire și dispozițiilor statutului”, iar la art. 170 statuează că „din punct de vedere al destinației lui, patrimoniul bisericesc cuprinde bunuri sacre și bunuri comune. Bunurile sacre, respectiv cele care prin sfințire sau binecuvântare sunt destinate exclusiv și direct cultului, sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, proprietatea asupra acestor bunuri sacre fiind exclusiv bisericească. Sunt asimilate cu bunurile sacre și beneficiază de același regim juridic și casa parohială, vatra parohială și mănăstirească, incinta centrului eparhial, a centrului patriarhal, ....”
În conformitate cu prevederile art. 179-181 din Legea nr.489/2006, se consideră anexe ale lăcașului de cult și urmează regimului juridic al acestuia următoarele construcții: clopotnița, cancelaria parohială, agheasmatarul, capela mortuară, casa parohială cu dependințele sale, muzeul eparhial, mănăstiresc sau parohial, incinta pentru aprins lumânări, pangarul, troița, magazia pentru depozitat diverse obiecte de cult, așezământul cu caracter social-filantropic, arhondaricul, chilia, trapeza, orice incintă pentru desfășurarea activităților cu caracter administrativ-bisericesc, reședința chiriarhului, precum și altele asemenea. Prin așezământ cu caracter social-filantropic se înțelege căminul de copii, azilul de bătrâni, cantina socială sau orice altă incintă destinată unei activități asemănătoare.

Art. 181 arată ca o biserică, imediat după sfințirea ei, trece în proprietatea și în folosința unităților de cult din cadrul eparhiei, cu tot terenul și clădirile afectate ei și stă sub dispozițiile prezentului statut, ținându-se seama și de actele de fundație. Eventualele condiții testamentare contrare prezentului statut se vor considera nule.

Astfel, în mod corect s-a apreciat căîn prezenta cauză operează legislația specială, prevăzută de Legea nr. 489/2006, respectiv prevederile art. 27(l) potrivit cărora: „Cultele recunoscute și unitățile lor de cult pot avea și dobândi în proprietate sau în administrare bunuri mobile și imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii.”

În cauză, operând legislația specială, aceasta se completează cu legislația generală numai în situația în care nu există prevederi pentru anumite situații de fapt și nu în sensul în care susține pârâtul că legislația generală ar putea modifica prevederile legislației speciale. S-a susținut acest lucru, deoarece potrivit legislației speciale modul de dobândire și dovedire a dreptului de proprietate asupra bunurilor unităților de cult este diferit de cel prevăzut de dispozițiile Codului civil. Astfel, dispozițiile art. 31 (1) din Legea nr. 489/2006 prevăd faptul că „Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel contribuții, donații, succesiuni – precum și orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult, nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare”, situație în care, cu titlu de exemplu, unitățile de cult pot deveni proprietare asupra unor bunuri și prin contribuții, modalitate care nu este cunoscută în dreptul civil.

Nu în ultimul rând, art. 183 din HG nr. 53/2008 prevede faptul că „O biserică, imediat după sfințirea ei, trece în proprietatea și în folosința unităților de cult din cadrul eparhiei pe teritoriul căreia a fost edificată, cu tot terenul și clădirile afectate ei și stă sub dispozițiile prezentului statut”, caz în care și din acest text legal se poate trage concluzia și altor moduri de dobândire a proprietății și de dovedire a acesteia.

Coroborând legislația menționată anterior cu înscrisurile depuse, a apreciat că a făcut dovada proprietății imobilului din litigiu cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv Certificatul nr. 3053/1943 emis de Sfânta Arhiepiscopie a Bucureștilor, care reprezintă actul de sfințire a bisericii, lucru evidențiat și de toate registrele de evidență a proprietăților Bisericii Ortodoxe, precum și de corespondența purtată între llie S_____ constructorul bisericii „pe propria sa cheltuială” și conducerea Mitropoliei Bucureștilor. Nu în ultimul rând, despre biserica din satul C_____ de Piatră se vorbește și în Monografia Istorică despre Mănăstirea Glavacioc, monografie predată la Facultatea de Teologie a Universității București, precum și în Bibliografia Localităților și Monumentelor Feudale din România.

Susținerea pârâtului, prin apărător, că nu se pot prevala de dispozițiile legii speciale menționate anterior, deoarece aceste sunt ulterioare anului construirii imobilului din litigiu nu poate fi reținută deoarece și la momentul construirii (1935 – 1943) existau prevederi legale de același gen, respectiv Legea pentru organizarea bisericii ortodoxe române din 06.05.1925 și care la art. 164 prevedea: „O biserică particulară – imediat după sfințirea ei – trece în proprietatea și folosința eparhiei cu tot terenul ei și cade sub dispozițiunile prezentului statut, ținându-se bineînțeles seamă de actele de fundație”.

Fără a se pronunța asupra unei eventuale incidențe a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la respectarea bunurilor, text ce se aplicăprioritar față de eventuala legislație internă, contradictorie, Legea nr. 489/2006 și alte acte normative conexe, tribunalul a apreciat că intimata trebuie să se îndrepte împotriva comunei C_________ pentru încălcările produse eventualelor sale drepturiasupra imobilului în litigiu.

Consideră nefondată decizia atacată și datorită faptului că în mod greșit și cu încălcarea legislației speciale aplicabile cultelor religioase a reținut faptul că proprietarul imobilului din litigiu este ___________________________________>Astfel, în mod corect din punctul său de vedere, arată recurenta-reclamantă,în prezenta cauză operează legislația specială prevăzută de Legea nr. 489/2006, respectiv prevederile art. 27 (1) potrivit cărora: „Cultele recunoscute și unitățile lor de cult pot avea și dobândi în proprietate sau în administrare bunuri mobile și imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii."

În cauză, operând legislația specială aceasta se completează cu legislația generală numai în situația în care nu există prevederi pentru anumite situații de fapt și nu în sensul în care susține pârâtul-intimat că legislația generală ar putea modifica prevederile legislației speciale. Susține acest lucru, deoarece potrivit legislației speciale modul de dobândire și dovedire a dreptului de proprietate asupra bunurilor unităților de cult este diferit de cel prevăzut de dispozițiile Codului civil. Astfel, dispozițiile art. 31 (1) din Legea nr. 489/2006 prevăd faptul că "Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel: contribuții, donații, succesiuni, precum și orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare, situație în care, cu titlu de exemplu unitățile de cult pot deveni proprietare asupra unor bunuri și prin contribuții, modalitate care nu este cunoscută în dreptul civil.

Nu în ultimul rând, art. 183 din HG nr. 53/2008 prevede faptul că "O biserică, imediat după sfințirea ei, trece în proprietatea și în folosința unităților de cult din cadrul eparhiei pe teritoriul căreia a fost edificată, cu tot terenul și clădirile afectate ei și stă sub dispozițiile prezentului statut" caz în care și din acest text legal se poate trage concluzia și altor moduri de dobândire a proprietății și de dovedire a acesteia.

Coroborând legislația menționată anterior cu înscrisurile depuse, recurenta-reclamantă apreciază că în mod greșit instanța de apel a considerat că nu a făcut dovada proprietății imobilului din litigiu cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv Certificatul nr. 3053/1943 emis de Sfânta Arhiepiscopie a Bucureștilor, care reprezintă actul de sfințire a bisericii, lucru evidențiat și de toate registrele de evidență a proprietăților Bisericii Ortodoxe precum și de corespondența purtată între I___ S_____ constructorul bisericii "pe propria sa cheltuială" și conducerea Mitropoliei Bucureștilor. Nu în ultimul rând, despre biserica din satul C_____ de Piatră se vorbește și în Monografia istorică despre Mănăstirea Glavacioc, monografie predată la Facultatea de Teologie a Universității București, precum și în Bibliografia Localităților și Monumentelor Feudale din România.

Susținerea intimatului-pârât că nu ne putem prevala de dispozițiile legii speciale menționate anterior, deoarece acestea sunt ulterioare anului construirii imobilului din litigiu nu poate fi reținută, deoarece și la momentul construirii (1935-1943) existau prevederi legale de același gen, respectiv, Legea pentru organizarea bisericii ortodoxe române din 06.05.1925) și care la art. 164 prevedea: „O biserică particulară – imediat după sfințirea ei – trece în proprietatea și folosința eparhiei cu tot terenul ei și cade sub dispozițiunile prezentului statut, ținându-se bineînțeles seamă de actele de fundație.”

În același sens, există la dosar și Hotărârea nr. 15/2003, prin care, ca urmare adreselor nr. 5134/2003 a Prefecturii G______ și nr. 892/2003 a Consiliului Județean s-a dispus modificarea anexei nr. 11, în sensul excluderii din meniul public al comunei a cimitirelor și caselor parohiale, motiv pentru care nu poate fi reținută susținerea pârâtului potrivit căreia nu a făcut dovada proprietății asupra imobilului din litigiu.

5. Instanța de apel în mod greșit a reținut faptul ca proprietar al imobilului din litigiu este ___________________________ a încheierii de intabulare nr. xxxxx/11.04.2014, încheiere emisă în baza Hotărârii Consiliului local nr. 41/2001 deoarece, pe de o parte HCL nr. 41/2001 a fost modificată prin HCL nr. 15/2003, aflată la dosar, prin care casele parohiale și cimitirele nu mai făceau parte din domeniul public precum și datorită faptului că i-a fost admisă cererea de reexaminare împotriva încheierii de intabulare nr. xxxxx/2014, în sensul excluderii casei parohiale.

De altfel, în mod corect din punctul său de vedere, instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii atacate aspectul potrivit căruia, spre deosebire de acțiunea în revendicare acțiunea în evacuare este specifică raporturilor de locațiune, iar în cadrul raporturilor de locațiune calitatea de locator nu aparține exclusiv proprietarului imobilului ci și aceluia care are un drept de administrare.

Calitatea de casă parohială nu s-a negat nici un moment pe parcursul derulării procesului, iar motivarea instanței de apel potrivit căreia aceasta ar aparține comunității satul C_____ de Piatră, nu poate fi reținută față de înscrisurile depuse la dosar, respectiv Hotărârea nr. 15/2003 a Consiliului Local prin care ca urmare a adreselor nr. 5134/2003 a Prefecturii G______ și nr. 892/2003 a Consiliului Județean s-a dispus modificarea anexei nr. 11 în sensul excluderii din domeniul public al comunei a cimitirelor și caselor parohiale.

6. Soluția instanței de apel potrivit căreia nu intimatul C_________ V______ ocupă imobilul fără drept, ca urmare a contractului de comodat cu ________________________________, deoarece intimatul este cel care folosește casa parohială, deși nu mai are calitatea de a mai oficia slujbe religioase, aspect relevant în soluționarea prezentei cauze ce a dus la încetarea raporturilor de locațiune, iar contractul de comodat este nul, fiind încheiat în baza unei Hotărâri a Consiliului Local anulate și de către o autoritate care nu are niciun drept asupra acestui imobil, conform înscrisurilor existente la dosar.

Recurenta-reclamantă arată că susține acest lucru deoarece prin Hotărârea nr. 1/2010 apelantul a pierdut definitiv calitatea de a sluji, ca preot paroh, iar raportat la dispozițiile art. 48 - (1) din H.G. nr. 53/2008, „numai preoții și diaconii sunt datori a locui în parohie, în case parohiale unde acestea există, cum este cazul de față, sau în case închiriate și au dreptul de folosință gratuită, drept care „per a contrario” a încetat odată cu pierderea calității de a sluji, pentru motivele deja invocate.

Textele legale invocate anterior (27-31) din Legea nr. 489/2006 sunt argumente legale în privința modalității dobândirii dreptului de proprietate a cultelor religioase și de folosire a acestor bunuri, conform legislației speciale, diferită de legislația generală. Instanțele anterioare nu s-au rezumat doar la indicarea acestor dispoziții legale ci au coroborat dispozițiile legale cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv Hotărârea nr. 3053/1943, registrele de inventar a proprietarilor Bisericii Ortodoxe, corespondența purtată între I___ S_____, constructorul bisericii și casei parohiale și conducerea Mitropoliei Bucureștilor, precum și Monografia istorică despre Mănăstirea Glavacioc și Bibliografia Localităților și Monumentelor Feudale din România.

Lipsa cărții funciare asupra imobilului din litigiu nu este un argument suficient în admiterea excepției lipsei calității procesuale active și implicit a respingerii cererii sale, dovada proprietății unui imobil fiind condiționată de acte și nu de înscriere în cartea funciară, această condiție fiind necesară numai în vederea opozabilității față de terți. De altfel, învederează faptul că intimatul nu-i opune vreun titlu de proprietate sau de alt tip, în baza căruia să justifice dreptul de a folosi casa parohială ci doar profită de lipsa unui titlu executoriu și ocupă abuziv o locuință cu destinație specială de casă parohială. Prin analogie, arată că sunt în situația unei evacuări dintr-o locuință de serviciu, drept de folosință care încetează automat la momentul încetării raporturilor de muncă.

Faptul că la nivelul anului 2002, menționează recurenta-reclamantă, acest imobil figura, conform Anexei nr. 11 în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei C_________ nu justifică respingerea cererii, în condițiile în care a făcut dovada cu Hotărârea nr.15/2003 a Consiliului Local al comunei C_________, dată ca urmare a adreselor nr. 5134/2003 a Prefecturii G______ și nr. 892/2003 a Consiliului Județean, că această anexă a fost modificată în sensul excluderii din domeniul public al comunei a acestui bun.

Chiar și în situația în care instanța ar reține că nu a făcut, în sensul legii civile, dovada dreptului de proprietate asupra casei parohiale este evident că a făcut dovada dreptului de administrare, în raport de natura specifică a imobilului, legislația specială aplicabilă și cu înscrisurile depuse la dosar. În aceste condiții apreciază că deține calitate procesuală activă, justifică interesul în promovarea cauzei în raport de dreptul său de folosință pe care îl deține asupra imobilului casă parohială, așa cum a menționat aceasta fiind asimilată unei locuințe de serviciu.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, desființarea în totalitate a deciziei atacate, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând apărările formulate în etapele procesuale anterioare și susținând legalitatea și temeinicia deciziei recurate.

Analizând lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs formulate, Curtea reține următoarele:

Primul motiv de recurs este apreciat de Curte ca fiind nefondat. Astfel, deși este reală susținerea recurentului în sensul că instanța de apel a menționat ca fraza de introducere în analiza apelului ”Apelul este nefondat pentru următoarele considerente:”, celelalte considerente sunt concordante cu soluția pronunțată, așa încât nu se poate reține decât că mențiunea, dintr-o eroare de tehnoredactare, s-a menționat ”nefondat”, în loc de ”fondat”.

Textul legal invocat de recurent nu este aplicabil, întrucât acesta are în vedere situația în care considerentele conduc la altă soluție decât cea pronunțată. În cauza de față considerentele conduc însă la chiar soluția pronunțată de instanța de apel.

Nici al doilea motiv de apel nu este fondat. Astfel, instanța de apel a reținut că pârâtul ocupă imobilul în litigiu în baza unui titlu conferit de intervenienta ______________________ apreciat că acest titlu poate fi opus reclamantei întrucât provine de la o persoană cu privire la care instanța de apel a considerat că este proprietară. Prin urmare, soluția nu are la baza considerente care ar avea în vedere lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, cum pretinde recurenta.

Nu se poate reține ca fondat nici al treilea motiv de recurs, prin care se pretinde că soluția ar avea la bază considerente care vizează lipsa calității procesuale active întrucât instanța de apel a reținut ”__________________________________ imobilului …”. Astfel, existența sau nu a dreptului de solicita evacuarea unei persoane nu este indisolubil legată de calitatea de proprietar a reclamantului, pe de o parte, și, pe de altă parte, existența sau nu a dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului dintr-o cerere în evacuare nu determină soluția în cauza respectivă, aceasta depinzând doar de dreptul de folosință și de stabilirea titularului acestuia.

Referitor la motivele 4, 5 și 6 de recursul, Curtea constantă că acestea sunt fondate, cu mențiunea însă că în prezenta cauză instanța nu a fost legal sesizată cu o cerere prin care statueze asupra apartenenței dreptului de proprietate disputat între reclamantă și intervenienta __________________________________>Prin urmare, analiza nu va viza acest aspect, ci doar va avea ca obiectiv să stabilească dacă recurenta-reclamantă este titulara unui drept care să îi confere dreptul de a pretinde pârâtului să evacueze casa parohială în litigiu.

Din această perspectivă, Curtea constată că, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 489/2006, ”Cultele recunoscute și unitățile lor de cult pot avea și dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile și imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii”.

Potrivit art. 169 din HG 53/2008 privind recunoașterea Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, ”Totalitatea bunurilor aparținând parohiilor, schiturilor, mânăstirilor, protopopiatelor, vicariatelor, episcopiilor, arhiepiscopiilor, mitropoliilor și Patriarhiei, asociațiilor și fundațiilor constituite de Biserică, fondurile destinate unui scop bisericesc, precum și averile bisericilor fundaționale alcătuiesc patrimoniul bisericesc care aparține Bisericii Ortodoxe Române, iar regimul lui este reglementat de prezentul statut. Bunurile aflate în folosință fac, de asemenea, parte din patrimoniul bisericesc și se administrează conform actelor de dobândire și dispozițiilor prezentului statut.”

Potrivit art. 170 alin. 1-4 din aceeași hotărâre, ”(1) Din punctul de vedere al destinației lui, patrimoniul bisericesc cuprinde bunuri sacre și bunuri comune.

(2) Bunurile sacre, respectiv cele care prin sfințire sau binecuvântare sunt destinate exclusiv și direct cultului, sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Proprietatea asupra bunurilor sacre este exclusiv bisericească, iar cedarea folosinței poate fi acordată pe un termen de până la 3 ani, cu posibilitatea de reînnoire.

(3) Sunt bunuri sacre cele care prin sfințire sau binecuvântare sunt destinate cultului divin, precum: lăcașurile de cult (catedrale, biserici, paraclise, capele etc.), odoarele și veșmintele bisericești, cărțile de ritual, cimitirele etc.

(4) Sunt asimilate cu bunurile sacre și beneficiază de același regim juridic și: casa parohială, vatra parohială și mânăstirească, incinta Centrului eparhial, a Centrului patriarhal, reședințele chiriarhale, chiliile mânăstirilor și schiturilor, bunurile prețioase, cu valoare artistică, istorică sau datorită materialului din care sunt confecționate, precum: picturile, sculpturile, țesăturile artistice, miniaturile, cărțile rare, documentele, lucrările din materiale scumpe etc.”.

Potrivit art. 178 alin. 1 și 3 din aceeași hotărâre, ”(1) Bisericile parohiale sunt proprietatea parohiei, sunt integrate patrimoniului acesteia și stau sub jurisdicția și controlul autorității arhiepiscopiei sau episcopiei. Dacă într-o parohie sunt mai multe biserici, chiriarhul o desemnează pe cea de căpetenie ca biserică parohială.

(3) Se consideră anexe ale lăcașului de cult și urmează regimului juridic al acestuia următoarele construcții: clopotnița, cancelaria parohială, agheasmatarul, capela mortuară, casa parohială cu dependințele sale, muzeul eparhial, mănăstiresc sau parohial, incinta pentru aprins lumânări, pangarul, troița, magazia pentru depozitat diverse obiecte de cult, așezământul cu caracter social-filantropic, arhondaricul, chilia, trapeza, orice incintă pentru desfășurarea activităților cu caracter administrativ-bisericesc, reședința chiriarhului, precum și altele asemenea. Prin așezământ cu caracter social-filantropic se înțelege căminul de copii, azilul de bătrâni, cantina socială sau orice altă incintă destinată unei activități asemănătoare.”.



Niciuna din părțile din prezenta cauză nu a contestat împrejurarea că imobilul din care se solicită evacuarea este o casă parohială. De altfel, tocmai în considerarea acestui statut a fost ocupat de către pârât în perioada în care a avut calitatea de preot paroh, iar pierderea acestei calități constituie temeiul pentru care reclamanta solicită evacuarea pârâtului.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile legale prezentate mai sus și având în vedere destinația imobilului în litigiu, dreptul de a dispune cu privire la folosința casei parohiale în litigiu aparține reclamantei.

Pârâtul a invocat un drept de a folosi respectivul imobil derivat din contractul de comodat (1098/13.02.2015) încheiatcu __________________________________>În respectivul contract se menționează că a fost încheiat în considerarea HCL al Comune C_________ nr. 12/13.02.2015. Or, hotărârea menționată a fost revocată prin HCL al Comune C_________ nr. 23/23.03.2015, așa încât și contractul de comodat invocat de pârât, fiind act subsecvent Hotărârii 12/2015, și-a pierdut eficiența.

Prin urmare, pârâtul, care a ocupat imobilul în litigiu în considerarea calității sale de preot paroh pe care la acest moment nu o mai deține, ocupă în prezent imobilul fără vreun titlu.

Totodată, Curtea constată că în mod greșit instanța de apel a soluționat cererea prin raportare la dreptul de proprietate și la opozabilitatea acestuia rezultată din intabularea acestui drept în cursul procesului. Mai mult, încheierea de intabulare avută în vedere de instanța de apel fusese deja rectificată, imobilul în litigiu fiind înscris ca ”fără acte”.

În consecință, Curtea constată recursul fondat, urmând să îl admită și să modifice decizia recurată în sensul respingerii apelului ca nefondat.

Totodată, constatând culpa procesuală a intimaților, Curtea îi va obliga pe aceștia la plata către recurentă a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă E________ G______, prin preot M_____ I__ A_____, împotriva deciziei civile nr. 170/27.04.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX de Tribunalul G______, în contradictoriu cu intimatul-pârât C_________ V______ L________ și intimata-intervenientă accesorie ______________________________ V_____ M____.

Modifică decizia recurată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul C_________ V______ L________ împotriva sentinței civile nr. 2415/23 mai 2014 pronunțată de Judecătoria G______.

Obligă intimații la 2000 lei cheltuieli de judecată către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2015.




Yüklə 447,01 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin